de Rongguan, provincia Heilogjiang

În 1991, prin harul lui Dumnezeu, am început să Îl urmez pe Dumnezeu Atotputernic datorită unei boli. La acel moment, nu știam nimic despre a crede în Dumnezeu, dar lucrul uimitor este că, atunci când citeam cuvintele exprimate de Dumnezeu Atotputernic, îmi plăcea. Am simțit că ale Lui cuvinte erau atât de bune, iar când cântam sau mă rugam, eram deseori mișcat până la lacrimi de Duhul Sfânt. Acea dulceață în inima mea, acea bucurie era ca și cum mi s-ar fi întâmplat un eveniment fericit. În special când eram la întruniri cu frații și surorile, Sfântul Duh făcea o lucrare atât de măreață, iar prin cântarea imnurilor, citirea cuvintelor lui Dumnezeu și părtășirea adevărului, eu mă simțeam atât de luminat și tihnit în inima mea. Mă simțeam ca și cum am transcens trupului și trăiam în al treilea Cer, că tot ce aparținea lumii fusese aruncat vânturilor. Eram foarte bucuros și fericit. Așa că, la acel moment, consideram că să crezi în Dumnezeu însemna doar să te bucuri de binecuvântările și harul Lui.

Pe măsură ce din ce în ce mai multe cuvinte ale lui Dumnezeu erau dezvăluite (la acea vreme, ele erau trimise continuu bisericilor, pasaj după pasaj), știam și eu din ce în ce mai mult. Când am văzut „fiii întâi născuți” menționați în cuvintele Lui și am aflat că Dumnezeu a dat mari binecuvântări fiilor Săi întâi născuți,am căutat să devin unul, sperând că, în viitor,aș putea domni alături de Dumnezeu. Mai târziu, am văzut cuvintele Lui după cum urmează: „Zilele vor ajunge la sfârșit; toate lucrurile din lume se vor reduce la zero și toate lucrurile se vor naște din nou. Țineți minte asta! Să nu uitați! Nu poate exista nicio ambiguitate! Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele vor rămâne!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 15). Am simțit chiar mai multă presiune și m-am gândit: am început să cred în Dumnezeu atât de târziu; oare voi fi incapabil să dobândesc această binecuvântare? Trebuie să depun mai mult effort pentru asta. Așa că atunci când biserica mi-a aranjat să îndeplinesc o datorie, am fost foarte proactiv. Nu mi-a fost teamă de dificultăți. Am decis să lepăd totul pentru a-L urma pe Dumnezeu pentru a putea dobândi binecuvântarea de a fi un fiu întâi născut. De fapt, Dumnezeu nu a spus irevocabil în cuvintele Sale că noi am putea fi fii întâi născuți. Doar pentru că noi eram ambițioși și aveam dorințe extravagante, credeam că deoarece Dumnezeu ne-a numit fii Săi și că acum El ne ridicase, noi vom deveni cu siguranță întâii născuți. Astfel eu am crezut, natural, că am devenit un fiu întâi născut. Mai târziu, am văzut cuvintele lui Dumnezeu ce tocmai fuseseră publicate că menționau în mod frecvent „făcătorii de servicii” și erau din ce în ce mai multe mențiuni ale judecății făcătorilor de servicii. Nu am pus la inimă, doar m-am gândit fericit: noroc că Îl urmez pe Dumnezeu Atotputernic, altfel aș deveni un făcător de servicii. Astfel, când am citit despre binecuvântările și promisiunile lui Dumnezeu către fiii întâi născuți, am crezut că o parte dintre acestea vor fi ale mele. Când am citit cuvintele Sale de mângâiere și povață pentru întâii Lui născuți, am simțit, de asemenea, că acestea mi se adresau. M-am simțit chiar mai încântat în special când am văzut următoarele: „Marile dezastre nu se vor abate cu siguranță asupra fiilor Mei, asupra celor dragi Mie; voi veghea asupra fiilor Mei în fiecare moment și în fiecare secundă. Voi cu siguranță nu va trebui să îndurați o asemenea durere și suferință. În schimb, rostul acestui lucru este să-Mi desăvârșesc fiii și să-Mi împlinesc cuvântul în ei. Ca urmare, voi puteți să-Mi recunoașteți omnipotența, să continuați să creșteți în viață, să purtați mai curând poveri pentru Mine și să vă dedicați întreaga ființă finalizării planului Meu de gestionare (planul mântuirii). Ar trebui să vă înveseliți, să fiți bucuroși și fericiți din acest motiv. Vă voi înmâna totul, permițându-vă să preluați controlul; voi așeza totul în mâinile voastre. Dacă este adevărat că un fiu moștenește întreaga proprietate a tatălui său, atunci cu cât va fi mai adevărat acest lucru în cazul vostru, fiii Mei întâi născuți? Sunteți cu adevărat binecuvântați. În loc să suferiți de pe urma marilor dezastre, vă veți bucura de binecuvântări eterne. Ce slavă! Ce slavă!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 68). M-am gândit: visez? O asemenea incredibilă mană cerească a pogorât asupra mea? Nu îndrăzneam să cred în totalitate, dar îmi era teamă că frații și surorile ar zice că îmi este credința prea mică, așa că nu am îndrăznit să nu cred.

Într-o zi, m-am dus entuziasmat să particip la o întrunire și am văzut că veniseră doi lideri la biserică. Când am părtășit cu ei, ei au zis că sunt făcători de servicii. După ce am auzit asta, am fost șocat și i-am întrebat: „Dacă voi sunteți făcători de servicii, nu suntem noi toți făcători de servicii?” Ei au grăit adevărul: „Aproape toți, noi cei din China, suntem făcători de servicii.” Auzindu-i spunând asta, m-a cuprins disperarea: „Nu poate fi adevărat! Acesta este adevărul?” Dar când le-am văzut expresiile grele și îndurerate și că fețele altora erau, de asemenea, foarte posomorâte, nu am putut să nu cred. M-am gândit: ca lideri, ei au renunțat la familiile și carierele lor, au suferit atât de multă durere și au plătit un preț atât de mare pentru lucrarea lui Dumnezeu. Îmi lipsesc destule în comparație cu ei; dacă ei sunt făcători de servicii, eu ce pot să mai spun? Voi fi doar un făcător de servicii.

După ce m-am dus acasă, am mai luat o dată cuvântul lui Dumnezeu și m-am uitat la ce a avut Dumnezeu de spus despre făcătorii de servicii și am văzut asta: „Cei care Îmi faceți un serviciu, ascultați! Puteți primi o parte din harul Meu când Îmi faceți un serviciu. Adică, voi veți cunoaște o vreme lucrarea Mea ulterioară și lucrurile care se vor întâmpla în viitor, dar nu vă veți bucura de asta. Acesta este harul Meu. După terminarea slujirii, plecați imediat, și nu mai zăboviți. Cei care sunt fiii Mei întâi născuți nu ar trebui să fie aroganți, dar puteți fi mândri, căci v-am dat binecuvântări nesfârșite. Cei care sunt ținta distrugerilor nu ar trebui să vă cauzeze probleme sau să se mâhnească pentru destinul vostru; cine te-a făcut un urmaș al Satanei? După ce Îmi vei fi făcut un serviciu, poți să te întorci în Adânc, pentru că tu nu Îmi vei mai fi de folos și voi începe să te tratez cu mustrarea Mea. Odată ce încep să lucrez, voi termina; faptele Mele se vor împlini și realizările Mele vor dura pentru totdeauna. Acest lucru este valabil pentru fiii Mei întâi născuți, fiii Mei, poporul Meu, cât și pentru voi – mustrările Mele pentru voi sunt veșnice” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 86). De îndată ce am citit aceste cuvinte, am fost cuprins de o durere pe care nu o mai simțisem înainte. Am închis rapid broșura cu cuvintele lui Dumnezeu și nu am mai îndrăznit să mă mai uit la ea din nou. Într-o clipă, sentimente de mâhnire, confuzie, nemulțumire, toate au erupt în inima mea. M-am gândit: ieri eram în leagănul fericirii, dar astăzi am fost împins afară din casa lui Dumnezeu. Ieri eram fiul lui Dumnezeu, dar astăzi am devenit inamicul lui Dumnezeu, urmașul Satanei. Ieri, mă așteptau binecuvântările nețărmurite ale lui Dumnezeu, iar astăzi Adâncul este destinația mea, iar eu voi fi pedepsit pe vecie. Dacă El nu îmi acordă binecuvântări, atunci nu contează, dar de ce trebuie ca El să mă mustre? Ce am făcut greșit? Pentru ce, Doamne iartă-mă, sunt toate acestea? Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât simțeam că nu voi putea înfrunta această realitate. Am închis ochii și nu am mai vrut să mă mai gândesc la asta. Am sperat atât de mult că fusese doar un vis.

De atunci, cum mă gândeam la mine ca la un făcător de servicii, simțeam o durere de nespus în inimă și nu am mai îndrăznit să citesc cuvintele lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu este foarte înțelept, iar cuvintele Sale ce mustră și dezvăluie oamenii nu sunt doar pătrunse de mister, dar sunt de asemenea profeții ale viitoarei catastrofe și descrierea Împărăției și alte lucruri similare. Toate acestea erau lucruri pe care doream să le cunosc, astfel că nu am putut să întorc spatele cuvintelor Sale. Când citeam cuvintele de revelație ale lui Dumnezeu, cuvintele Sale tăioase îmi străpungeau inima în mod repetat și nu puteam decât să Îi accept judecata și mustrarea. Am simțit că judecata Sa măreață și mânioasă era mereu asupra mea. În afară de durere, am știut adevărul concret al corupției mele de către Satana. S-a dovedit că eram copilul marelui balaur roșu, descendentul Satanei și ținta distrugerii. Disperat, nu am mai îndrăznit să sper lacom la nicio binecuvântare și am fost gata să accept predestinarea lui Dumnezeu că eram un făcător de servicii. Cu toate acestea, Dumnezeu cercetează adâncul inimii oamenilor și El știa că nu renunțasem cu adevărat la motivarea dobândirii de binecuvântări. Când am simțit că voiam să fiu un făcător de servicii, Dumnezeu a aranjat încă o dată un mediu care a scos la suprafață firea stricată ce fusese ascunsă în mine. Într-o zi, când citeam cuvintele lui Dumnezeu, am văzut: „După ce Mă voi întoarce în Sion, cei de pe pământ vor continua să Mă slăvească, la fel ca în trecut. Acei făcători de servicii loiali vor aștepta ca întotdeauna pentru a-Mi face servicii, însă rolul lor va fi ajuns la sfârșit. Tot ce pot să facă este să contemple circumstanțele prezenței Mele pe pământ. În acea vreme, voi începe să aduc dezastre asupra celor care vor suferi calamități; totuși, toți cred că sunt un Dumnezeu drept. Cu siguranță nu îi voi pedepsi pe acei făcători de servicii loiali, ci doar le voi permite să primească harul Meu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 120). Văzând asta, mi-am spus: nu mă voi mai gândi la statutul de fiu întâi născut și nu voi mai dori mari binecuvântări. De acum voi urmări doar să fiu un făcător de servicii loial. Aceasta este acum singura mea preocupare. Pe viitor, indiferent de ce aranjează biserica să fac, eu o voi face pe cât de cuvios pot. Categoric nu pot pierde oportunitatea de a fi un făcător de servicii loial. Dacă nu sunt nici măcar capabil să fiu un făcător de servicii loial, sunt un simplu făcător de servicii, după ce mi-am terminat serviciul trebuie să mă întorc în Adânc sau în iazul de foc și pucioasă. În acest caz, pentru ce erau toate acestea? Nu am îndrăznit să exprim acest gând nimănui, dar nu puteam scăpa scrutării ochilor lui Dumnezeu. Am citit cuvintele lui Dumnezeu ce spuneau: „Nimeni nu poate înțelege natura omului în afară de Mine, iar ei toți cred că Îmi sunt loiali, neștiind că loialitatea lor este impură. Aceste impurități îi vor ruina pe oameni, pentru că ele sunt o uneltire a marelui balaur roșu. Acest lucru a fost expus de Mine cu mult timp în urmă; Eu sunt Dumnezeul atotputernic, și crezi că nu înțeleg ceva atât de simplu? Eu sunt capabil să pătrund în sângele și trupul tău pentru a-ți vedea intențiile. Nu este dificil pentru Mine să înțeleg natura omului, însă oamenii încearcă să facă pe atotștiutorii, gândindu-se că nimeni în afară de ei nu cunoaște intențiile lor. Nu știu ei că Dumnezeul atotputernic există în ceruri, pe pământ și în toate lucrurile?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 118). „Majoritatea oamenilor nutresc acum o speranță slabă, dar când acea speranță se transformă în dezamăgire, ei devin nedoritori să meargă mai departe și cer să se întoarcă. Am spus deja că nu țin pe nimeni aici împotriva voinței lor, dar ai grijă să te gândești la ce consecințe vor fi pentru tine și acest lucru este un fapt, nu te ameninț” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 118). După ce am citit aceasta, inima îmi bătea tare. Am simțit că Dumnezeu examinează cu adevărat cele mai adânci părți ale inimii omului și are o înțelegere completă a omului. Indiferent ce gânduri nutream înăuntrul meu, Dumnezeu știa; în secret, mai țineam un pic de speranță în inima mea și Dumnezeu urăște și este dezgustat de aceasta. Doar în acel moment am avut un pic de venerație în inima mea pentru Dumnezeu. Am stabilit că nu voi mai purta negocieri cu Dumnezeu, ci voi acționa onest ca făcător de servicii și mă voi supune planurilor Sale.

Doar mai târziu am înțeles că experiența mea în aceste trei luni a fost încercare a făcătorilor de servicii. A fost prima lucrare pe care Dumnezeu a finalizat-o în oameni, printr-o încercare a cuvintelor Sale. După ce am trecut prin încercarea făcătorilor de servicii, am înțeles că Dumnezeu nu este doar un Dumnezeu milos și iubitor, dar El este și un Dumnezeu drept, măreț, care nu tolerează ofensele umanității. Cuvintele Lui conțin autoritate și putere, astfel că oamenii nu pot decât să dezvolte o inimă de venerație și frică. De asemenea, am ajuns să știu că umanitatea este creația lui Dumnezeu, că noi ar trebui să credem în Dumnezeu și să Îl venerăm. Asta este drept și potrivit. Nu trebuie să existe motive, condiții, și nu trebuie să existe ambiție sau dorințe extravagante. Dacă oamenii cred în Dumnezeu pentru a obține ceva de la El, atunci acest tip de credință Îl exploatează și Îl înșală. Este o expresie a lipsei de conștiință și rațiune și este chiar mai perfidă. Chiar dacă oamenii cred în Dumnezeu și nu dobândesc nimic și mai târziu primesc pedeapsa Lui, ei ar trebui să creadă în El. Omenirea ar trebui să creadă în Dumnezeu și să I se supună pentru că El este Dumnezeu. De asemenea, am recunoscut că eu însumi sunt un fiu al marelui balaur roșu, descendentul Satanei, unul dintre cei ce vor pieri. Dumnezeu este Domnul întregii creații și, indiferent cum mă tratează, o merit. Totul este drept și ar trebui să mă supun planurilor și aranjamentelor Sale fără condiții. Nu ar trebui să încerc să mă înțeleg cu El, ba, mai mult, nu ar trebui să mă împotrivesc Lui. Gândindu-mă la propria-mi urâciune dezvăluită în această încercare, m-am simțit cu adevărat rușinat. Dorisem doar să dobândesc un statut înalt, mari binecuvântări, ba chiar să stau alături de Dumnezeu și să conduc cu El. Când am văzut că nu voi dobândi binecuvântările la care sperasem, dar, înschimb, voi suferi o catastrofă, m-am gândit să Îl trădez pe Dumnezeu și să Îl părăsesc. Aceste demonstrații complet transparente m-au făcut să văd clar că țelul meu în credința în Dumnezeu era să fiu binecuvântat. Am încercat să tranzacționez cu Dumnezeu. Am fost cu adevărat lipsit de rușine, și mi-am pierdut complet rațiunea pe care ar trebui să o aibă o persoană. Am fost cu adevărat un descendent al Satanei. Dacă nu ar fi fost atâta înțelepciune în lucrarea lui Dumnezeu – folosind încercarea făcătorilor de servicii pentru a mă cuceri, pentru a-mi frânge ambiția de a dobândi binecuvântări – încă aș goni pe falsa cale a căutării binecuvântărilor. Nu ar fi fost posibil să-mi înțeleg propria esență stricată și, mai ales, nu aș fi acceptat supus judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu. În final, cu siguranță aș fi fost terminat de propriile mele ambiții și dorințe și șansa de a fi mântuit ar fi fost pentru totdeauna pierdută pentru mine.

După ce am trecut prin încercarea făcătorilor de servicii, nu am mai îndrăznit să cred în Dumnezeu și să îmi îndeplinesc datoria pentru a dobândi binecuvântări și nu am mai îndrăznit să fac lucruri cu intenția de a tranzacționa cu Dumnezeu. Am simțit că a-L exploata și înșela astfel pe Dumnezeu era prea josnic și rău. În același timp, am înțeles că folosirea de către Dumnezeu a acestei încercări pentru a salva omenirea este intenția Sa bună, am știut că nicio parte din El nu urăște omul, iar dragostea Lui pentru omenire nu s-a schimbat de când a creat lumea. În inima mea, eram dispus să urmez o cale de a-L iubi și mulțumi pe Dumnezeu și a-I răsplăti iubirea lui Dumnezeu prin credința mea viitoare și împlinirea datoriei mele. Însă, din cauză că intenția mea de a obține binecuvântări și de a tranzacționa cu Dumnezeu era prea adânc înrădăcinată în inima mea, nu era posibil să o rezolv complet prin experimentarea unei singure încercări. Mai târziu, Dumnezeu a săvârșit câteva încercări succesive – încercarea vremii mustrării, încercarea morții și încercarea de șapte ani. Dintre aceste încercări, cea de la care am suferit cel mai mult și de la care am dobândit cel mai mult a fost încercarea de șapte ani din 1999.

În 1999, am fost ales lider al bisericii. S-a întâmplat să fie anul în care Evanghelia Împărăției s-a răspândit foarte mult, iar aranjamentele lucrării cereau să încercăm să salvăm pe toată lumea care avea posibilitatea să fie salvată. Când am văzut acest aranjament, m-am gândit că lucrarea lui Dumnezeu va fi gata în 2000. Astfel, pentru a obține o destinație favorabilă mie atunci când sosea timpul, m-am ocupat cu lucrarea Evangheliei de dimineața devreme până târziu noaptea. Cât despre viața bisericii, m-am implicat doar în treacăt și am făcut-o ca să zic că a fost făcută. Chiar dacă realizam că intențiile îmi erau greșite, nu puteam să îmi controlez dorința de a dobândi binecuvântări, până la gradul în care simțeam că a face altceva în afara lucrării Evangheliei mă ținea în loc, chiar și cititul cuvântului lui Dumnezeu. Astfel m-am aruncat într-o fervoare a muncii.

Până să-mi dau seama, anul s-a terminat. Îmi imaginam că atunci când lucrarea lui Dumnezeu va fi fost terminată, marea catastrofă va avea loc cu siguranță, astfel că doar am așteptat în fiecare zi dezastrul, așteptând sfârșitul lucrării lui Dumnezeu. Când se apropria Festivalul Primăverii, părtășia unui lider al bisericii a spus că era necesar să trecem prin încercarea de șapte ani. După ce am auzit acest mesaj, m-am simțit cutremurat și inima îmi era tulburată. Nu m-am putut abține să nu încep să mă târguiesc cu Dumnezeu: o încercare de șapte ani? Cum să fie încă șapte ani asupra mea – cum o să trec prin asta? O, Dumnezeule, te implor să mă nimicești. Chiar nu mai pot îndura această suferință! A doua zi, tot nu puteam scăpa de depresie. M-am gândit: oricum mai sunt șapte ani de dus. Mâine este o altă zi – voi ieși și îmi voi scoate asta din minte. Imediat ce am urcat în autobuz, am simțit că Duhul Sfânt era înăuntrul meu și îmi reproșa: atunci, ai căutat de bună voie, ai plătit prețul și ai zis că Îl vei iubi pe Dumnezeu până la sfârșit, că niciodată nu Îl vei părăsi, că vei îndura orice dificultate cu El și vei împărtăși orice bucurii. Ai fost un ipocrit care te-ai înșelat pe tine însuți! Pus în fața reproșului Duhului Sfânt, nu am putut decât să îmi plec capul, gândindu-mă: „Este adevărat. Înainte, când mă bucuram de harul lui Dumnezeu, I-am făcut promisiuni că mă voi sacrifica pentru El întreaga viață, dar acum, când sunt dificultăți și trebuie să sufăr, nu vreau să mă țin de cuvânt. Așadar, nu sunt promisiunile mele doar minciuni? Dumnezeu mi-a dat atât de multă iubire și acum, când dau de un mediu care nu este așa cum îmi doresc, eu am un resentiment atât de mare până la punctul în care doresc să Îi întorc spatele lui Dumnezeu. Îmi lipsesc cu adevărat conștiința și rațiunea!” Când m-am gândit la asta, nu am mai avut chef să ies și m-am întors acasă cu inima grea. Chiar dacă am fost forțat să fiu „supus”, când m-am gândit la faptul că mai sunt șapte ani rămași în lucrarea lui Dumnezeu, am simțit că a crede în Dumnezeu era prea dureros, prea dificil. M-am complăcut și, indiferent ce am făcut, nu am fost grăbit sau îngrijorat. Am înaintat cu greu prin fiecare zi de îndeplinit datoria mea ca și cum ar fi fost doar o altă zi obișnuită de muncă. Am trăit într-o stare negativă și confruntațională. Treptat, am pierdut lucrarea Duhului Sfânt și, chiar dacă am vrut să îmi transform propria condiție, nu am fost capabil să o fac.

Într-o zi, am văzut aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Când unii oameni și-au îndeplinit pentru prima dată datoria, erau plini de energie, ca și cum nu li s-ar termina niciodată. Dar cum de, pe măsură ce înaintează, par să piardă acea energie? Persoanele care erau ei atunci și persoanele care sunt ei acum sunt ca doi oameni diferiți. De ce s-au schimbat? Care a fost motivul? S-a întâmplat deoarece credința lor în Dumnezeu a luat-o în direcția greșită înainte de a intra pe calea corectă. Au ales calea greșită. Exista ceva ascuns în interiorul urmăririi lor inițiale și într-un moment cheie a apărut acel lucru. Ce era ascuns? O anticipare care se află în inimile lor în timp ce cred în Dumnezeu, anticiparea că vine curând ziua lui Dumnezeu astfel, iar suferința lor va ajunge la final; anticiparea că Dumnezeu Își va schimba înfățișarea și că toate suferințele lor se vor sfârși” („Cei care au pierdut lucrarea Duhului Sfânt sunt cei mai expuși pericolului” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să caut cauza problemei mele. S-a dovedit că am avut o speranță tăinuită în căutările mele, sperând că ziua lui Dumnezeu va veni curând și nu voi mai suferi, că voi avea o destinație bună. Tot timpul, căutările mele au fost dominate de această speranță și, când speranța mea nu a dus la nimic, am suferit și m-am pierdut cu firea până la punctul de a dori să Îl trădez pe Dumnezeu, chiar gândindu-mă să scap prin moarte. Numai atunci am văzut că Îl urmasem pe Dumnezeu atâția ani, dar esența acestui lucru nu a fost mersul pe calea urmării adevărului; întotdeauna am stat cu ochii pe ziua lui Dumnezeu și tranzacționasem cu El pentru a-I dobândi binecuvântările. Chiar dacă atunci nu puteam face altceva decât să stau în casa lui Dumnezeu și să nu Îl părăsesc, dacă nu rezolv această impurificare din mine, mai devreme sau mai târziu, mă voi împotrivi lui Dumnezeu și Îl voi trăda. După ce am văzut starea periculoasă în care mă aflam, m-am rugat lui Dumnezeu în inima mea: ce pot face pentru a scăpa de impurificarea de a spera la ziua aceea? Atunci, am citit din nou cuvintele lui Dumnezeu, care spuneau: „Știai că pentru faptul de a crede în Dumnezeu în China, a putea să treci prin aceste suferințe și a te bucura de lucrarea lui Dumnezeu, străinii vă invidiază pe voi toți? Dorințele străinilor sunt: vrem și noi să experimentăm lucrarea lui Dumnezeu, vom suferi orice pentru ea. Vrem și noi să obținem adevărul! Vrem și noi să dobândim niște perspective, să dobândim statură, dar, din păcate, nu avem acel mediu. […] A face acest grup de oameni complet în țara marelui balaur roșu, a-i face să îndure această suferință, poate fi considerată cea mai mare exaltare a lui Dumnezeu. S-a spus odată: «Mi-am adus demult gloria din Israel în est.» Ați înțeles cu toții înțelesul acestei declarații acum? Cum ar trebui să mergi pe calea ce îți stă înainte? Cum ar trebui să urmărești adevărul? Dacă nu urmărești adevărul, atunci cum poți obține lucrarea Duhului Sfânt? Odată ce pierzi lucrarea Duhului Sfânt, atunci vei fi în cel mai mare pericol. Suferința din prezent este neînsemnată. Știi la ce vă va servi?” („Cei care au pierdut lucrarea Duhului Sfânt sunt cei mai expuși pericolului” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Din aceste cuvinte ale lui Dumnezeu, am putut vedea că există o mare semnificație în faptul că oamenii sunt astăzi capabili să sufere. Aceasta există pentru a permite oamenilor să dobândească adevărul, iar suferința apare datorită lucrării lui Dumnezeu, ba mai mult, datorită harului și măreției lui Dumnezeu – este o favoare specială pentru noi. Chiar cum a spus Dumnezeu: „Suferința din prezent este neînsemnată. Știi la ce vă va servi?” Chibzuind la aceste cuvinte, deși eram conștient că suferința are valoare și semnificație, nu mi-a fost deloc clar ce dorea Dumnezeu să realizeze în mine prin această suferință. Am luat în considerare următoarele: chiar dacă nu înțeleg semnificația suferinței în acest moment, singurul lucru pe care îl pot face este să caut adevărul, să caut adevărul mai mult, deoarece doar dacă dobândesc adevărul pot cu adevărat înțelege semnificația suferinței și doar atunci pot să scap de această impurificare din mine.

Am clipit și era deja 2009. Acei șapte ani au trecut fără să-mi dau seama. Am ajuns atât de departe și în final am simțit că acei șapte ani nu au fost atât de lungi pe cât îmi imaginasem. În acei câțiva ani, în cuvintele de judecată și dezvăluire ale lui Dumnezeu, în dezvăluirile încercărilor și rafinărilor lui Dumnezeu, mi-am văzut fața adevărată. Am văzut că fusesem, pe deplin, un copil al marelui balaur roșu, deoarece am fost plin de otrăvurile lui, precum otrava „Nu te trezi devreme dacă nu e niciun beneficiu, beneficiul conduce în toate.” Aceasta este o reprezentare clasică a marelui balaur roșu. Sub dominația acestei otrăvi, credința mea în Dumnezeu era doar pentru a fi binecuvântat. Sacrificiul meu pentru Dumnezeu avea o limită de timp, iar eu doream să sufăr puțin și să dobândesc mari binecuvântări. Pentru a mă scăpa de această puternică intenție de a fi binecuvântat și de atitudinea mea tranzacțională, Dumnezeu a săvârșit multiple încercări și rafinări asupra mea. Doar atunci a fost impurificarea din credința mea în Dumnezeu purificată. Și am văzut în dezvăluirile lui Dumnezeu că eram plin de firea stricată a Satanei. Am fost arogant, înșelător, egoist și josnic, nechibzuit și superficial. Ele m-au făcut să îmi văd din ce în ce mai clar propria natură, să văd că am fost prea adânc stricat de Satana, că eram fiul iadului. Prin lucrarea Sa de judecată și mustrare, recunoștința mea pentru Dumnezeu a crescut, cerințele mele au scăzut, supunerea mea față de El a crescut, iar iubirea de sine a scăzut. Am cerut doar să fiu capabil să-mi lepăd firea satanică stricată, să fiu o persoană care I se supune lui Dumnezeu și Îl venerează cu adevărat. Urmându-L pe Dumnezeu până astăzi, am înțeles în sfârșit că mântuirea omenirii de către Dumnezeu nu este, într-adevăr, ușoară. Lucrarea Lui este prea concretă – lucrarea Lui de schimbare și mântuire a omenirii nu este atât de simplă precum și-ar imagina oamenii. Acum nu mai sunt ca un copil naiv, sperând doar că ziua lui Dumnezeu va veni repede, însă tot timpul simt că propria mea stricăciune este prea adâncă, că am prea multă nevoie de mântuirea lui Dumnezeu și prea multă nevoie de a experimenta mai mult judecata și mustrarea Lui, încercările și rafinarea Lui. Dacă pot avea conștiința și rațiunea ce ar trebui să existe în umanitatea normală și pot experimenta cum se cuvine lucrarea lui Dumnezeu, iar în final pot trăi ca o persoană adevărată, inima mea va fi împlinită. Acum, când mă gândesc la ce am dezvăluit despre mine când încercarea de șapte ani s-a abătut asupra mea, simt că Îi sunt prea îndatorat lui Dumnezeu, că I-am rănit inima prea mult. Dacă lucrarea lui Dumnezeu s-ar fi încheiat în 2000, eu, care eram complet murdar, cu siguranță aș fi fost o țintă a pierzaniei și distrugerii. Încercarea de șapte ani a reprezentat cu adevărat toleranța și compasiunea lui Dumnezeu pentru mine și, mai mult decât atât, a fost cea mai adevărată și reală mântuire a lui Dumnezeu pentru mine.

Odată ce am ieșit din acei șapte ani și am reflectat la acele cuvinte de la Dumnezeu pe care nu le înțelesesem înainte: „Știai că pentru faptul de a crede în Dumnezeu în China, a putea să treci prin aceste suferințe și a te bucura de lucrarea lui Dumnezeu, străinii vă invidiază pe voi toți? Dorințele străinilor sunt: vrem și noi să experimentăm lucrarea lui Dumnezeu, vom suferi orice pentru ea. Vrem și noi să obținem adevărul! Vrem și noi să dobândim niște perspective, să dobândim statură, dar, din păcate, nu avem acel mediu. […] A face acest grup de oameni complet în țara marelui balaur roșu, a-i face să îndure această suferință, poate fi considerată cea mai mare exaltare a lui Dumnezeu. S-a spus odată: «Mi-am adus demult gloria din Israel în est.» Ați înțeles cu toții înțelesul acestei declarații acum?” Am putut înțelege un pic din semnificația acestor cuvinte; în sfârșit puteam simți că suferința este cu adevărat semnificativă. Chiar dacă am suferit în timp ce am experimentat aceste încercări, doar după suferință am văzut că ceea ce dobândisem era atât de prețios, de valoros. Prin experimentarea acestor încercări, am văzut firea dreaptă a lui Dumnezeu Atotputernic și atotputernicia și înțelepciunea Sa. Am înțeles intențiile binevoitoare ale lui Dumnezeu și am gustat puțin din ceea ce înseamnă iubirea profundă a lui Dumnezeu pentru omenire, ca atunci când un tată își învață copilul. Am experimentat, de asemenea, autoritatea și puterea din cuvintele Lui și am văzut adevărul propriei mele stricăciuni de către Satana. Am apreciat dificultățile lui Dumnezeu în lucrarea Sa de mântuire, am văzut că El este sfânt și onorat și că oamenii sunt urâți și josnici. Am experimentat și felul în care Dumnezeu cucerește și mântuie omenirea pentru a o aduce pe calea corectă a credinței în El. Când mă gândesc la asta acum, dacă Dumnezeu nu ar fi făcut această lucrare de încercare agonizantă după încercare agonizantă asupra mea, nu ar fi fost posibil să dobândesc înțelegerea acestor lucruri. Dificultățile și rafinările sunt atât de benefice pentru creșterea oamenilor în viețile lor. Prin ele, oamenii pot dobândi cel mai real și prețios lucru pe drumul lor de a crede în Dumnezeu – adevărul. După ce am văzut valoarea și semnificația suferinței, nu mai visez să intru în Împărăție într-o limuzină, ci sunt dispus să fiu cu picioarele pe pământ și să experimentez lucrarea lui Dumnezeu, să caut realmente adevărul pentru a mă schimba.

Prin experimentarea timp de câțiva ani a lucrării lui Dumnezeu, doar acum am un pic de înțelegere reală a acestor cuvinte de la Dumnezeu: „Adevărata credință în Dumnezeu înseamnă experimentarea cuvintelor și lucrării lui Dumnezeu în baza credinței că Dumnezeu deține suveranitatea asupra tututor lucrurilor. Așadar, vei fi eliberat de firea ta coruptă, vei îndeplini dorința lui Dumnezeu și vei ajunge să Îl cunoști pe Dumnezeu. Numai după o astfel de călătorie se poate spune că tu crezi în Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Prefață”

). Înainte de a experimenta aceste încercări de la Dumnezeu, am fost plin de o puternică intenție de a fi binecuvântat și de o atitudine tranzacțională. Chiar dacă știam în principiu ce înseamnă să crezi în Dumnezeu și care este scopul credinței în Dumnezeu, eu tot aveam ochii ațintiți asupra primirii de binecuvântări. Nu mă gândeam la adevăr, nu mi-am propus să scap de firea mea stricată pentru a satisface voia lui Dumnezeu și să Îl cunosc pe Dumnezeu ca scop al căutării mele. Doar acum înțeleg că atunci când Dumnezeu Se întrupează, principala Sa lucrare este să rezolve dorința omenirii de a fi binecuvântată și atitudinea ei tranzacțională. Aceasta deoarece aceste lucruri sunt cu adevărat obstacole și pietre de încercare dintre om și intrarea pe calea corectă de a crede în Dumnezeu. Când aceste lucruri sunt ancorate în omenire, ea nu va căuta adevărul. Nu va avea un țel corect în căutarea ei; va merge pe o cale incorectă. Aceasta este o cale ce nu este recunoscută de Dumnezeu. Acum, lucrarea lui Dumnezeu de cucerire și mântuire a distrus fortăreața lui Satana din mine. Nu mai sunt îngrijorat, nu mai sunt preocupat cu gânduri de a dobândi binecuvântări sau de a suferi catastrofa. Nu mai caut amarnic dorințe extravagante, nu mai discut condiții, nici nu mai fac cereri pentru ziua lui Dumnezeu pentru a scăpa de catastrofă. Fără această impurificare, mă simt mult mai ușor, mai liber. Pot începe să caut adevărul ancorat în realitate. Să fiu capabil să mă schimb în acest mod este fructul ce a rodit din încercările și rafinările lui Dumnezeu Atotputernic. Dumnezeu Atotputernic este Cel care m-a condus pe adevărata cale a credinței în Dumnezeu. De acum înainte, indiferent de ce fel de încercare va face Dumnezeu, indiferent de cât de dureroase sunt rafinările ce le sufăr, voi accepta și mă voi supune și le voi experimenta cu adevărat. Voi căuta adevărul din ele și voi obține o fire fără stricăciune pentru a satisface voia lui Dumnezeu, pentru a răsplăti mulții ani ai harului și mântuirii lui Dumnezeu.