de Jiang Ping, China

În septembrie 2021, eram responsabilă cu o lucrare a bisericii, iar Zhao Ting era conducătoare de echipă. Când toată lumea discuta despre lucrare, Zhao Ting își impunea mereu părerile și nu le asculta pe ale altora. Acest lucru ne aducea adesea într-un impas și oprea progresul lucrării. Am vrut să vorbesc cu ea despre asta, însă mi-am înghițit cuvintele când mi-am amintit cum Zhao Ting m-a expus adesea ca fiind arogantă, neprihănită de sine și insistentă cu părerile mele în trecut. Deși știam că e adevărat ce spune, mi-a displăcut din adâncul sufletului. M-am simțit de parcă îmi expunea rănile făcând asta și-mi doream doar să tacă. Dacă îi scoteam în evidență problema acum, n-ar fi simțit și ea aceeași durere ca și mine? M-am gândit că e mai bine să tac, ca să nu se simtă prost niciuna dintre noi. În plus, nu-mi plăcea să fiu dată în vileag și să-mi evidențieze alții problemele și pentru că nu mă schimbasem, dar le ceream altora să se schimbe, n-ar arăta lucrul ăsta că sunt complet irațională? Dacă ar întoarce situația împotriva mea și ar spune: „Ție nici nu-ți place să primești sfaturi de la alții. Cu ce drept mă critici pe mine?” N-aș avea ce răspuns să-i dau. În plus, ne înțelegeam foarte bine în mod normal, aveam o relație bună și ne vorbeam politicos. Dacă atunci când i-aș spune cu voce tare problemele nu m-ar mai vedea la fel și n-ar vrea să mai coopereze cu mine la lucrare? Având aceste lucruri în vedere, nu i-am evidențiat problemele.

Nu după multă vreme, o soră pe nume Wu Xin a intrat în echipa noastră. După un timp, am aflat că nu progresa deloc. Mereu concura cu alții și, când nu-i ieșea, se îmbufna. Am avut părtășie despre unele dintre cuvintele lui Dumnezeu care aveau legătură cu problemele ei și am recurs la principii care s-o călăuzească și s-o ajute. Însă ea n-a reflectat la problema ei și a zis că nu are rezultate pentru că nu avusesem părtășie clară cu ea despre principii. Văzând-o așa, am vrut să am părtășie și să-i disec esența de a urmări reputație și statut și consecințele continuării în felul acesta. Dar apoi mi-am amintit că a menționat dezvăluirea corupțiilor ei la o întrunire și a zis că nu-i place să evidențieze problemele altor oameni și că nu-i place ca alții să i le evidențieze mereu pe ale ei. M-am gândit: „Reputația și statutul sunt importante și pentru mine și vreau să urmăresc treptat și să intru în acest aspect pe cont propriu. Nu vreau ca alții să-mi expună și să-mi evidențieze problemele. Dacă îi vorbesc prea sever, o voi face nefericită. Mai bine încep având părtășie cu ea și ajutând-o. Poate că odată ce înțelege principiile și are ceva rezultate, nereușita ei de a-și satisface dorința de vanitate și statut n-o va mai face să fie atât de negativă.” Gândind asta, nu i-am mai evidențiat problemele. Am aflat mai târziu că Wu Xin nu prea avea umanitate. Le vorbea adesea oamenilor într-un mod depreciativ și sarcastic, făcându-i să se simtă constrânși și uneori îi ataca și îi excludea pe cei cu păreri diferite. Când au ieșit la suprafață probleme la lucrare, n-a reflectat deloc și a încercat să nu-și asume responsabilitatea, neavând rezultate în datoria ei. Conform principiilor, trebuia să fie dată afară. M-am gândit că s-ar simți jignită dacă aș face asta, așa că am raportat situația ei unei conducătoare. Însă conducătoarea era prea ocupată să vină, așa că m-a pus pe mine să o dau afară pe Wu Xin. Când m-am întâlnit cu ea, am vrut să-i disec urmărirea constantă de reputație și statut, atacurile ei și excluderea părerilor diferite și faptul că urma calea unui antihrist, ca să cunoască esența și consecințele problemelor ei, însă mi-am înghițit cuvintele pe care voiam să le rostesc. M-am gândit cum prețuiește ea reputația și statutul și cât de fragilă e. Dacă i-aș fi expus și i-aș fi disecat problemele, n-ar fi suportat și ar fi dezvoltat prejudecăți față de mine, ce-ar fi fost atunci? M-am gândit că e mai bine să mă abțin. Așa că doar am menționat că nu are rezultate și apoi am dat-o afară, i-am oferit câteva cuvinte de alinare și am pus-o să reflecteze asupra ei cum se cuvine. Când a aflat conducătoarea că nu disecasem comportamentul lui Wu Xin, m-a emondat și mi-a zis: „Problemele ei erau grave, însă tu nu le-ai expus și nu le-ai disecat! Prea cauți să faci pe plac oamenilor!” Mi-a fost greu să aud acest lucru. Știam că nu-mi îndeplinisem responsabilitățile, dar n-am reflectat asupra mea la momentul respectiv. Abia la un incident ulterior am început să reflectez până la urmă.

La acel moment, Zhao Ting și grupul său întocmeau niște informații despre oameni pentru a fi excluși, însă mai multe puncte erau neclare. În circumstanțe normale, aceste tipuri de greșeli minore n-ar avea loc. I-am întrebat pe ceilalți ce se petrece și au zis că Zhao Ting insistă singură. Orice ar fi sugerat cineva, ea respingea. Toți se simțeau constrânși și trebuiau să facă ce spunea ea. M-am simțit atât de vinovată când am auzit acest lucru. Știam de mult de această problemă a ei, dar, pentru că mi-a fost teamă să n-o jignesc, n-am expus-o și, drept urmare, lucrarea fusese întârziată. În sfârșit, am început să urmăresc adevărul și să reflectez asupra mea. Am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Conștiința și rațiunea ar trebui să fie amândouă componente ale umanității unei persoane. Acestea sunt ambele fundamentale și extrem de importante. Ce fel de persoană este aceea care nu are conștiință și nu are rațiunea umanității normale? În general, este o persoană lipsită de umanitate, una cu umanitate extrem de săracă. Discutând mai amănunțit, cum se manifestă o persoană cu umanitate pierdută? Încercați să analizați ce trăsături se regăsesc în astfel de oameni și ce manifestări specifice prezintă. (Ei sunt egoiști și josnici.) Oamenii egoiști și josnici sunt superficiali în acțiunile lor și sunt rezervați față de orice lucru care nu îi privește personal. Ei nu iau în considerare interesele casei lui Dumnezeu și nici nu arată considerație pentru intențiile lui Dumnezeu. Nu-și asumă povara de a-și îndeplini îndatoririle sau de a mărturisi pentru Dumnezeu și nu au niciun simț al responsabilității. […] Există unii oameni care nu își asumă nicio responsabilitate, indiferent de datoria pe care o îndeplinesc. Nici nu raportează superiorilor lor cu promptitudine problemele pe care le descoperă. Când văd că oamenii produc tulburări și perturbări, închid ochii. Când văd oameni răi săvârșind rele, nu încearcă să-i oprească. Ei nu protejează interesele casei lui Dumnezeu și nu iau în considerare care le este datoria și responsabilitatea. Când își îndeplinesc datoria, oamenii ca aceștia nu fac nicio lucrare reală; sunt persoane care caută să facă pe plac oamenilor și sunt ahtiate după confort; vorbesc și acționează doar pentru vanitatea, imaginea, statutul și interesele personale și sunt dispuși să își dedice timpul și efortul doar lucrurilor care le aduc beneficii” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferindu-ți inima lui Dumnezeu, poți obține adevărul”). Cuvântul lui Dumnezeu a expus starea mea exactă. Văzusem că Zhao Ting avea o fire arogantă și îi constrângea pe ceilalți, afectând deja lucrarea. Ca supraveghetoare, ar fi trebuit să-i evidențiez și să-i expun problema, dar m-am temut că n-ar accepta și că ar avea o părere proastă despre mine, așa că, de câte ori am vrut să-i evidențiez problema, parcă aveam un nod în gât și nu puteam rosti cuvintele. M-am folosit de lucrare ca pretext, gândind că, dacă ne-am strica relația, n-ar mai coopera cu lucrarea mea. Deși părea că mă gândesc la lucrare, de fapt, nu voiam să distrug prietenia noastră și relația bună și voiam să las o impresie bună fraților și surorilor. În plus, observasem clar că Wu Xin avea probleme grave, dar mă temeam că, dacă îi expuneam și îi evidențiam problemele, ar avea o părere proastă despre mine, așa că am tot dat greș în expunerea problemelor ei și, drept urmare, ea nu s-a recunoscut pe sine și firea ei coruptă a rămas neschimbată, a perturbat și a tulburat lucrarea bisericii și i-a făcut pe ceilalți să se simtă constrânși. Când mi-am făcut datoria, m-am gândit doar la interesele mele și la poziția mea în inimile celorlalți. I-am văzut pe alții perturbând și tulburând lucrarea bazându-se pe firile lor corupte în îndatoriri și i-am ignorat, fără să mă gândesc la lucrarea bisericii. Am fost foarte egoistă, fără pic de conștiință sau rațiune!

Mai târziu, am mai citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Înainte ca oamenii să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu și să înțeleagă adevărul, natura Satanei este cea care preia controlul în ei şi îi domină. Ce lucruri specifice sunt în acea natură? De exemplu, de ce ești egoist? De ce trebuie să îți protejezi propria poziție? De ce ai emoții atât de puternice? De ce te bucuri de acele lucruri nedrepte? De ce îți plac cele rele? Care este baza preferinței tale pentru aceste lucruri? De unde vin aceste lucruri? De ce ești așa de fericit să le accepți? De pe acum, ați ajuns cu toții să înțelegeți că motivul principal din spatele tuturor acestor lucruri este că otrava Satanei e înăuntrul omului. Așadar, ce este otrava Satanei? Cum poate fi ea exprimată? De exemplu, dacă întrebi: «Cum ar trebui să trăiască oamenii? Pentru ce ar trebui să trăiască ei?», oamenii vor răspunde: «Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate.» Această singură frază exprimă sursa problemei. Filosofia și logica Satanei au devenit viața oamenilor. Indiferent ce urmăresc oamenii, o fac pentru ei înșiși – și, astfel, trăiesc doar pentru ei înșiși. «Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate.» – aceasta este filosofia de viață a omului și reprezintă, de asemenea, natura umană” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să mergi pe calea lui Petru”). Din expunerea cuvântului lui Dumnezeu, am înțeles că motivul principal pentru care mă făceam că nu văd și mă temeam prea tare să evidențiez problemele altora era că m-am bazat pe filozofii satanice cum ar fi: „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate”, „Păstrarea tăcerii asupra greșelilor prietenilor buni face o prietenie lungă și bună” și „Nu lovi omul sub centură”. Mereu am considerat că trebuie să fac un lucru doar dacă am ceva de câștigat, iar evidențierea și expunerea problemelor altcuiva doar i-ar jigni și nu mi-ar aduce niciun beneficiu, așa că n-am vrut s-o fac. Am fost prea egoistă, detestabilă, șireată și vicleană. Am văzut cu Zhao Ting era arogantă, insistentă și că nu-i asculta pe ceilalți și că afecta lucrarea, dar am preferat să-mi protejez relația cu ea decât să-i expun și să-i disec problemele. M-am temut mereu că aș jigni-o și am fost mereu îngăduitoare ca s-o mulțumesc. Mi-a fost frică să nu ofensez oameni, dar nu pe Dumnezeu, și n-am luat în calcul interesele bisericii. Trăiam o viață abjectă și nevrednică, lipsită de conștiință și rațiune. Un om care are conștiință și rațiune poate să aibă părtășie despre adevăr ca să-i ajute pe ceilalți când vede că sunt într-o stare rea, iar când vede că cineva tulbură și perturbă lucrarea bisericii, poate să ia atitudine ca să-i expună și să-i oprească. Ca supraveghetoare, ar trebui să am o responsabilitate și o povară și mai mare. Nu contează dacă un frate sau o soră are o problemă de stare sau cu lucrarea lor, eu ar trebui să am părtășie și să-i ajut. Dacă o persoană tulbură și perturbă lucrarea bisericii, ar trebui s-o emondez, s-o expun și s-o opresc la timp. Așa ar trebui să-și facă treaba un supraveghetor. Dar, ca să-mi protejez buna impresie pe care o aveau alții despre mine, nu mi-am îndeplinit nici responsabilitățile de bază. Am fost iresponsabilă față de lucrare și n-am luat deloc în considerare pătrunderea în viață a fraților și a surorilor. Am văzut că, vrând să fac pe plac oamenilor, eram, de fapt, netrebnică și rea. Să-mi fac datoria astfel e dezgustător și detestabil pentru Dumnezeu. În cazul în care continuam astfel, aveam să fiu, în cele din urmă, dată în vileag și eliminată de Dumnezeu. Când am realizat aceste lucruri, m-am supărat foarte tare. Nu voiam să mai trăiesc în felul acesta, așa că m-am rugat la Dumnezeu: „Dumnezeule, vreau să practic adevărul, însă firea mea coruptă e foarte gravă. Te rog să mă luminezi ca să mă cunosc și să găsesc o cale de practicare.”

Într-o zi, în devoționale, am citit cuvântul lui Dumnezeu care spune: „În Biserică, rămâneți fermi în mărturia voastră față de Mine, susțineți adevărul; ce e corect e corect și ce e greșit e greșit. Nu confundați albul cu negrul. Veți fi în război cu Satana și trebuie să-l înfrângeți complet ca să nu se mai ridice vreodată. Trebuie să dați tot ce aveți ca să-Mi protejați mărturia. Acesta va fi scopul acțiunilor voastre – nu uitați asta” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 41). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a oferit o cale de practicare. Cu toate, trebuie să afirm cu tărie principiile adevărului și să protejez interesele bisericii. Zhao Ting deja tulburase și perturbase lucrarea bisericii, bazându-se pe firea ei coruptă în îndatoririle sale. A trebuit să am părtășie cu ea, s-o expun și s-o disec, ca să-și cunoască problemele. Dacă tot nu reflecta sau nu se căia, trebuia s-o transfer sau s-o dau afară imediat. Mai târziu, i-am subliniat problemele lui Zhao Ting și i-am citit niște pasaje din cuvântul lui Dumnezeu care expune firi arogante. Citind cuvântul lui Dumnezeu, a ajuns să-și cunoască firea arogantă și apoi a făcut ceva îmbunătățiri și schimbări. Când cineva expunea alte păreri într-o discuție, ea putea să caute și să-i asculte, fără să-și mai impună propriile păreri. Neprotejându-mi relațiile cu ceilalți și făcându-mi datoria după adevărurile-principii, m-am simțit ușurată. Aveam în sfârșit puțină asemănare umană trăind astfel.

Mai apoi, m-am întrebat: „Lăsând laoparte egoismul, răutatea și dorința de a-mi proteja interesele, ce alte lucruri mă constrângeau să caut mereu să fac pe plac oamenilor?” Într-o zi, la o întrunire, am citit cuvintele lui Dumnezeu care spun: „În sens literal, «Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești» înseamnă că dacă nu-ți place ceva sau nu-ți place să faci un lucru, atunci nu ar trebui să-i forțezi nici pe ceilalți să-l facă. Acest lucru pare inteligent și rațional, însă dacă folosești această filosofie satanică pentru a gestiona fiecare situație, atunci vei face multe greșeli. Este probabil să-i rănești pe oameni, să-i induci în eroare sau chiar să le faci rău. La fel cum unii părinți nu sunt pasionați de studiu, dar le place să-și oblige copiii să învețe și încearcă mereu să raționeze cu ei, îndemnându-i să studieze din greu. Dacă ar fi să aplici acestei cerințe expresia «să nu impui altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești», atunci acești părinți nu ar trebui să-și pună copiii să învețe, pentru că lor înșiși nu le place. Sunt alți oameni care cred în Dumnezeu, dar nu urmăresc adevărul; totuși, în inimile lor, ei știu că a crede în Dumnezeu reprezintă calea cea dreaptă în viață. Dacă văd că odraslele lor nu cred în Dumnezeu și nu se află pe calea cea bună, le îndeamnă să creadă în Dumnezeu. Chiar dacă ei înșiși nu urmăresc adevărul, totuși vor ca ai lor copii să-l urmărească și să fie binecuvântați. În această situație, dacă ar respecta zicala: «Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești», atunci acești părinți nu ar trebui să-i facă pe copiii lor să creadă în Dumnezeu. Acest lucru ar fi în concordanță cu această filosofie satanică, dar le-ar distruge totodată propriilor copii șansa la mântuire. Cine este responsabil pentru acest final? Oare zicala tradițională despre conduita morală de a nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești nu le dăunează oamenilor? […] De exemplu, unii oameni nu iubesc adevărul; ei râvnesc la confortul trupesc și găsesc modalități de a lenevi atunci când își îndeplinesc datoria. Nu sunt dispuși să sufere sau să plătească un preț. Ei cred că zicala: «Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești» este corectă și le spun oamenilor: «Ar trebui să învățați cum să vă distrați. Nu trebuie să vă îndepliniți în mod adecvat datoria sau să îndurați greutăți sau să plătiți un preț. Dacă puteți să leneviți, atunci leneviți; dacă puteți să faceți un lucru de mântuială, atunci faceți-l de mântuială. Nu îngreunați atât de mult lucrurile pentru voi. Uitați, eu trăiesc așa – nu-i așa că-i grozav? Viața mea este, pur și simplu, perfectă! Vă epuizați trăind astfel! Ar trebui să învățați de la mine.» Nu îndeplinește acest lucru cerința de a «nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești»? Dacă acționezi în acest mod, ești o persoană cu rațiune și conștiință? (Nu.) Dacă o persoană își pierde conștiința și rațiunea, nu îi lipsește virtutea? Acest lucru se numește lipsă de virtute. De ce îi spunem așa? Întrucât acea persoană râvnește la confort, își face de mântuială datoria și îi îndeamnă și îi influențează pe alții să i se alăture în a fi superficiali și în a tânji după confort. Ce este în neregulă cu acest lucru? A fi superficial și iresponsabil în datoria ta reprezintă un act de șiretenie și împotrivire față de Dumnezeu. În cazul în care continui să fii superficial și nu te pocăiești, vei fi dat în vileag și eliminat” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (10)”]. „«Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești» e o zicală foarte problematică. Lipsurile și defectele pe care le implică sunt flagrant de evidente; nici măcar nu merită să fie atent analizată și deslușită. La cea mai mică examinare, se văd clar erorile și caracterul ei ridicol. Cu toate acestea, mulți dintre voi sunt cu ușurință convinși și influențați de această zicală și o acceptă fără discernământ. Când interacționezi cu ceilalți, folosești adesea această zicală pentru a te admonesta și a-i îndemna pe ceilalți. Făcând acest lucru, crezi că ai un caracter deosebit de nobil și un comportament foarte rațional. Însă, fără să-ți dai seama, aceste cuvinte au dezvăluit principiul după care trăiești și poziția ta cu privire la probleme. În același timp, i-ai indus în eroare și îndrumat greșit pe alții să abordeze oamenii și circumstanțele cu aceeași poziție și opinie ca tine. Te-ai comportat ca un veritabil împăciuitor și ai ales pe deplin calea de mijloc. Spui: «Indiferent care este problema, nu este nevoie să o iei în serios. Nu îngreuna lucrurile pentru tine sau pentru ceilalți. Dacă faci lucrurile dificile pentru alți oameni, atunci le faci dificile pentru tine. A fi bun cu ceilalți înseamnă a fi bun cu tine însuți. Dacă ești dur cu ceilalți, atunci ești așa și cu tine. De ce să te pui într-o poziție dificilă? A nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești este cel mai bun și cel mai grijuliu lucru pe care l-ai putea face pentru tine.» Această atitudine este, evident, a unei persoane care nu e meticuloasă în privința niciunui lucru. Nu ai o poziție sau o perspectivă corectă asupra niciunei probleme; ai o viziune confuză asupra tuturor lucrurilor. Nu ești meticulos și doar închizi ochii la lucruri. Când vei sta, în sfârșit, înaintea lui Dumnezeu și vei da socoteală pentru tine, va fi un lucru făcut de mântuială. De ce se va întâmpla asta? Întrucât spui mereu că nu ar trebui să impui altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești. Acest lucru îți oferă o mare alinare și bucurie, dar, în același timp, îți va cauza foarte multe probleme, astfel încât să nu ai o viziune sau o poziție clară asupra multor chestiuni. Desigur, te face totodată să nu poți înțelege clar care sunt cerințele și standardele lui Dumnezeu pentru tine atunci când te confrunți cu aceste situații sau ce rezultat ar trebui să obții. Aceste lucruri se întâmplă pentru că nu ești meticulos în nimic; sunt cauzate de atitudinea și opinia ta confuză. A nu impune ceea ce tu însuți nu-ți dorești reprezintă, oare, atitudinea tolerantă pe care ar trebui să o ai față de oameni și lucruri? Nu. Este doar o teorie care pare a fi corectă, nobilă și bună din exterior, dar este, de fapt, un lucru întru totul negativ. În mod clar, cu atât mai puțin este un adevăr-principiu la care oamenii ar trebui să adere” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (10)”]. Cuvintele lui Dumnezeu expun că Satana folosește zicala: „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face” ca să ne corupă și să ne inducă în eroare, să ne facă să credem că n-ar trebui să impunem altora lucruri pe care nu le-am face cu plăcere sau pe care nu le-am putea face noi și că acesta este un comportament rațional. Am trăit bazându-mă pe ideea aceasta. Știam clar că aroganța și neprihănirea de sine a lui Zhao Ting aveau impact asupra lucrării și ar fi trebuit să evidențiez și să-i expun problema, însă m-am gândit că și eu am dezvăluit adesea o fire arogantă și că nici mie nu mi-a plăcut niciodată să fiu criticată, așa că m-am gândit că să impun altuia ceva ce mie nu-mi place ar fi irațional și mi-a fost prea frică să evidențiez problema lui Zhao Ting. Am știut clar că Wu Xin lucra doar pentru reputație și statut, iar aroganța ei îi constrângea pe ceilalți și tulbura și perturba lucrarea. Trebuia să fie expusă și emondată, dar m-am gândit cum îmi prețuiam reputația și statutul foarte mult și că nu voiam să mi se evidențieze și să mi se expună problemele de către alții, așa că am trăit după perspectiva „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face” și nu am expus-o. Am considerat că e dureros și umilitor să fii expus și criticat și am sperat să nu fiu nici eu emondată și criticată de alții, așa că n-am vrut să le fac altora același lucru. De fapt, eu doar aveam grijă de mine și mă protejam. Îmi protejam vanitatea și statutul și nu acceptam adevărul și chiar am uneltit cu alții și i-am protejat. Eram răzvrătită și mă împotriveam lui Dumnezeu și le permiteam și altora să facă la fel. În esență, speram ca nimeni să nu practice adevărul sau să experimenteze judecata și mustrarea lui Dumnezeu sau să fie emondați. Eram cu adevărat detestabilă și imorală! Am fost corupți de Satana și suntem plini de firi satanice. Caracterele noastre sunt arogante, încrezute, egoiste, înșelătoare și înclinate să caute reputație și statut. Fără judecata și expunerea cuvântului lui Dumnezeu, fără să fim emondați și fără criticile sau ajutorul altor oameni, nu putem să nu perturbăm lucrarea bisericii. Zhao Ting și Wu Xin dezvăluiau firi corupte și erau pe calea greșită, și, dacă nimeni nu le critica sau nu le expunea, aveau să perturbe lucrarea bisericii. Dacă încălcarea lor era neînsemnată, urmau să fie date afară, dar, dacă era mai gravă, urmau să fie excluse. Trăiam după filozofii satanice; identificam probleme, dar nu vorbeam despre ele. Asta înseamnă că le permiți altora în secret să acționeze după firile lor satanice, iar acest lucru urma să mă rănească pe mine și pe alții până la urmă. Văzând că am trăit influențată de otrava satanică „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face”, nu doar că nu-mi făceam bine datoria, în plus, jucam și rol de complice al Satanei, perturbând lucrarea bisericii. Mi-a fost greu să accept când am realizat lucrurile acestea și am vrut să mărturisesc și să mă căiesc lui Dumnezeu.

Într-o zi, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu, care zice: „Dumnezeu nu le cere oamenilor să nu impună celorlalți ceea ce ei înșiși nu-și doresc, ci le cere să fie clari cu privire la principiile pe care ar trebui să le respecte atunci când gestionează diferite situații. Dacă este un lucru corect și în concordanță cu adevărul din cuvintele lui Dumnezeu, atunci trebuie să te ții de el. Și nu numai că trebuie să te ții de el, ci și să-i admonestezi, să-i convingi și să ai părtășie cu ceilalți, astfel încât ei să înțeleagă exact care sunt intențiile lui Dumnezeu și care sunt adevărurile-principii. Aceasta este responsabilitatea și obligația ta. Dumnezeu nu-ți cere să alegi calea de mijloc și cu atât mai puțin îți cere să arăți cât ești de mărinimos. Ar trebui să te agăți de lucrurile pentru care Dumnezeu te-a admonestat și pe care le-ai învățat de la El și de ceea ce vorbește Dumnezeu în cuvintele Sale: cerințele, criteriile și adevărurile-principii pe care oamenii ar trebui să le respecte. Nu numai că trebuie să te agăți și să te ții de ele pentru totdeauna, dar trebuie să și practici aceste adevăruri-principii prin puterea exemplului, precum și convingându-i, supraveghindu-i, ajutându-i și îndrumându-i pe ceilalți să se agațe de ele, să le respecte și să le practice în același mod în care o faci tu. Dumnezeu îți cere să faci acest lucru – asta îți încredințează El. Nu poți, pur și simplu, să ai cerințe de la tine în timp ce-i ignori pe ceilalți. Dumnezeu îți cere să adopți atitudinea corectă cu privire la probleme, să te ții de criteriile corecte și să știi exact care sunt criteriile din cuvintele lui Dumnezeu și să-ți dai seama exact care sunt adevărurile-principii. Chiar dacă nu poți realiza acest lucru, chiar dacă nu ești dispus să o faci, dacă nu-ți place, dacă ai noțiuni sau dacă te împotrivești acestui lucru, trebuie să-l tratezi ca pe responsabilitatea ta, ca pe obligația ta. Trebuie să ai părtășie cu oamenii despre lucrurile pozitive care vin de la Dumnezeu, despre lucrurile care sunt drepte și corecte și să le folosești pentru a-i ajuta, influența și îndruma pe ceilalți, astfel încât oamenii să poată beneficia de pe urma lor, să fie edificați de acestea și să meargă pe calea corectă în viață. Aceasta este responsabilitatea ta și nu ar trebui să te agăți cu încăpățânare de ideea: «Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești», pe care Satana a sădit-o în mintea ta. În ochii lui Dumnezeu, această zicală este doar o filosofie pentru interacțiuni lumești; este un mod de gândire care conține tertipurile Satanei; nu reprezintă calea corectă deloc și nici nu este un lucru pozitiv. Tot ceea ce Dumnezeu cere de la tine este să fii o persoană dreaptă, care înțelege clar ce ar trebui și ce nu ar trebui să facă. El nu îți cere să fii pe placul oamenilor sau împăciuitor; El nu ți-a cerut să alegi calea de mijloc. Când o chestiune se referă la adevărurile-principii, trebuie să spui ceea ce trebuie spus și să înțelegi ceea ce trebuie înțeles. Dacă o persoană nu înțelege ceva, dar tu înțelegi și îi poți oferi indicații și o poți ajuta, atunci trebuie neapărat să-ți îndeplinești această responsabilitate și obligație. Nu trebuie să stai, pur și simplu, pe margine și să privești și, cu atât mai puțin ar trebui să te agăți de filosofiile pe care Satana le-a sădit în mintea ta, cum ar fi să nu impui altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești. Înțelegi? (Da.) Ceea ce este corect și pozitiv este așa chiar dacă nu îți place, chiar dacă nu ești dispus să faci acest lucru, chiar dacă nu ești capabil să-l faci și să-l realizezi, chiar dacă i te împotrivești sau elaborezi noțiuni împotriva lui. Esența cuvintelor lui Dumnezeu și adevărul nu se vor schimba doar pentru că omenirea are firi corupte și anumite emoții, sentimente, dorințe și noțiuni. Esența cuvintelor lui Dumnezeu și adevărul nu se vor schimba în veci. De îndată ce cunoști, înțelegi, experimentezi și obții cuvintele lui Dumnezeu și adevărul, este obligația ta să ai părtășie cu ceilalți despre mărturiile tale din experiență. Acest lucru va permite și mai multor oameni să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu, să priceapă și să obțină adevărul, să înțeleagă cerințele și standardele lui Dumnezeu și să stăpânească adevărurile-principii. Făcând acest lucru, acești oameni vor câștiga o cale de practică atunci când vor întâmpina probleme în viața lor de zi cu zi și nu vor fi zăpăciți sau încătușați de diferitele idei și opinii ale Satanei. Zicala despre conduita morală: «Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești» este, cu adevărat, planul viclean al Satanei de a controla mintea oamenilor. Dacă susții mereu acest lucru, atunci ești o persoană care trăiește conform filosofiilor satanice; o persoană care trăiește pe deplin într-o fire satanică. Dacă nu urmezi calea lui Dumnezeu, atunci nu iubești și nu cauți adevărul. Orice s-ar întâmpla, principiul pe care trebuie să-l urmezi și cel mai important lucru pe care trebuie să-l faci este să ajuți oamenii cât de mult posibil. Nu ar trebui să practici ceea ce spune Satana, și anume să «nu impui altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești» și să fii un «deștept» pe placul oamenilor. Ce înseamnă să ajuți oamenii cât poți de mult? Înseamnă să-ți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile. De îndată ce vezi că un lucru face parte din responsabilitățile și obligațiile tale, ar trebui să ai părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu și despre adevăr. Asta înseamnă să-ți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului I, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (10)”]. Din cuvântul lui Dumnezeu am înțeles că Dumnezeu vrea ca noi să practicăm adevărul, să susținem principii în toate lucrurile, și că, atunci când ne îndeplinim îndatoririle împreună, când vedem pe cineva că încalcă principii sau perturbă lucrarea bisericii, ar trebui să-i criticăm și să-i ajutăm. Doar când toată lumea trăiește după cuvântul lui Dumnezeu putem deveni mai buni în îndatoririle noastre. Când vine vorba de probleme de principiu, nu putem să ne temem că jignim oamenii sau să le luăm în seamă sentimentele. Trebuie să acționăm după adevărurile-principii și să protejăm lucrarea bisericii. Fie că ceilalți acceptă, fie că nu, toți trebuie să practicăm adevărul și să ne îndeplinim responsabilitatea. Ca supraveghetoare, responsabilitatea mea e să am părtășie și să rezolv probleme în timp util, când le identific. Dacă nu rezolv problemele pe care le văd, fac pe plac oamenilor și aleg calea de mijloc, nu-mi îndeplinesc responsabilitățile și mă împotrivesc lui Dumnezeu. În plus, nu e vorba că nu pot să subliniez problemele altora doar pentru că dezvălui și eu corupții. Când dezvălui corupții, trebuie să urmăresc adevărul și să reflectez asupra mea, asta e treaba mea. Dar, când văd că alții încalcă principii și afectează lucrarea bisericii, trebuie să am părtășie, să-i expun și să-i opresc. Asta înseamnă să protejez lucrarea bisericii și este responsabilitatea mea. N-ar trebui să încurc cele două lucruri. Îmi prețuiesc mult reputația și statutul și am o fire arogantă, trebuie să reflectez și să urmăresc adevărul ca să rezolv aceste lucruri și să nu mă iau după alții și să le fac voia. Obișnuiam să trăiesc după filozofia satanică „Ce ție nu-ți place, altuia nu-i face” și gândeam că n-ar trebui să-i pun pe ceilalți să facă ce mie nu-mi place să fac sau ce eu nu pot să fac. Ca rezultat, am ratat oportunități de a practica adevărul. Am înțeles până la urmă că părerile mele fuseseră ridicole și absurde.

Mai târziu, când i-am văzut pe alții încălcând principii și afectând lucrarea bisericii, i-am expus, i-am disecat și am avut părtășie cu ei despre problemele lor și, deși îmi făceam griji că vor avea o părere proastă despre mine, n-am fost exagerat de prudentă și rezervată, cum fusesem înainte; m-am gândit doar cum aș putea să îi ajut și să protejez lucrarea bisericii. Practicând astfel, am văzut că frații și surorile au progresat în îndatoririle lor și m-am bucurat. Când am rezolvat problemele altora, am putut să reflectez mai mult asupra mea și am descoperit fără să-mi dau seama niște firi corupte de care nu știusem, ceea ce m-a motivat și mai mult să urmăresc adevărul și să-mi rezolv problemele. Practicând astfel, m-am simțit mai aproape de Dumnezeu; când m-am lepădat de trup și am practicat adevărul mai mult, m-am simțit împăcată și ușurată să trăiesc astfel.