de Yan Liang, Myanmar

M-am născut într-o familie obișnuită din nordul Birmaniei. În decembrie 2018, am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic și participam la adunări în timpul studiilor. Am absolvit în 2021 și am fost trimis să predau într-o regiune montană îndepărtată. Deși eram profesor, eram și soldat. Trebuia să-mi ascult superiorii în tot ce făceam. Altfel, eram trimis în păduri, în zona cea mai periculoasă și îndepărtată a liniei întâi. Nu uitam cuvintele superiorilor și-mi petreceam zilele predând cu sârguință. Datorită bunei mele purtări, directorul școlii mi-a cerut să supraveghez asociația elevilor. Deși zilnic eram ocupat cu munca, simțeam un gol lăuntric. În plus, am văzut că în zonă conexiunea la internet era destul de slabă, așa că nu mă puteam întruni cu ceilalți. Am sosit chiar la începutul pandemiei. Orașele și drumurile fiind închise, un semestru întreg am pierdut contactul cu ceilalți. Deși nu eram în contact cu ceilalți, totuși mă rugam și citeam cuvântul lui Dumnezeu. O dată, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu care m-a motivat cu adevărat. Dumnezeu Atotputernic spune: „Ești conștient de povara de pe umerii tăi, de însărcinarea și de responsabilitatea ta? Unde-ți este simțul misiunii istorice? Cum vei sluji drept un bun stăpân în epoca următoare? Ai un puternic simț al stăpânirii? Cum L-ai descrie pe stăpânul tuturor lucrurilor? Este cu adevărat stăpânul tuturor ființelor vii și al tuturor lucrurilor fizice din lume? Ce planuri ai pentru progresul următoarei etape a lucrării? Câți oameni așteaptă să le fii păstor? E sarcina ta una grea? […] Te-ai gândit vreodată cât de îndurerată și de îngrijorată este inima lui Dumnezeu? Cum poate El suporta să vadă omenirea nevinovată, pe care a creat-o cu mâinile Sale, suferind astfel de chinuri? La urma urmei, ființele umane sunt victimele care au fost otrăvite. Și, cu toate că omul a supraviețuit până în ziua de azi, cine ar fi știut că de multă vreme e otrăvit de cel rău? Ai uitat că ești una dintre victime? Din dragostea ta pentru Dumnezeu, nu ești dornic să lupți pentru a-i salva pe acești supraviețuitori? Nu ești dispus să-ți dedici toată energia ca să-L răsplătești pe Dumnezeu, care iubește omenirea ca pe trupul și sângele Său? Dacă stai să te gândești, cum interpretezi faptul de a fi folosit de Dumnezeu ca să-ți trăiești viața extraordinară? Ai cu adevărat hotărârea și încrederea de a trăi viața plină de înțeles a unei persoane pioase, care Îl slujește pe Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum ar trebui să te îngrijești de viitoarea ta misiune?”). Citind cuvântul lui Dumnezeu, I-am înțeles voia urgentă de-a ne mântui. El speră că mai mulți credincioși adevărați vor putea câștiga mântuirea Sa. E dorința Lui cea mai presantă. În calitate de credincios, am obligația de-a răspândi Evanghelia lui Dumnezeu. Asta e datoria mea de ființă creată. Credeam de aproape trei ani, citisem cuvântul lui Dumnezeu și am înțeles unele adevăruri. Deși nu puteam participa la întruniri normal din cauza serviciului și a internetului slab, tot puteam să răspândesc Evanghelia, să aduc înaintea lui Dumnezeu mai mulți oameni pentru a-I accepta mântuirea în zilele de pe urmă. Dezastrele sporesc și pandemia e în plin avânt, dar atât de mulți n-au auzit încă glasul lui Dumnezeu, nici n-au primit mântuirea Sa, ceea ce-L umple de mâhnire și îngrijorare. Nu puteam fi lipsit de conștiință. Trebuia să răspândesc Evanghelia, să-i aduc înaintea lui Dumnezeu pe cei cu umanitate bună, care credeau în El, și să-mi fac datoria pentru a-L mulțumi. Dar statura și înțelegerea adevărului îmi erau limitate și nu știam să predic. Eram dornic, dar incapabil. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Statura mea e mică și nu știu să predic. Îndrumă-mă, Te rog, să-i aduc înaintea Ta pe cei cu credință adevărată. Știu că nu-i ușor să răspândesc Evanghelia dar, cu îndrumarea Ta, sunt sigur că-i pot aduce înaintea Ta.”

Apoi am plănuit să răspândesc Evanghelia printre colegi și elevi. Numai că atunci eram în dilemă. Fiindcă superiorii îmi spuseseră că eram profesor și soldat, deci nu puteam face nimic nelegat de predare și, dacă eram descoperit, mă trimiteau în linia întâi, unde erau adesea conflicte și atacuri teroriste și puteam muri în orice clipă. Auzisem și că ultimul director al școlii era creștin și că fusese transferat de superiori la altă școală pentru că le-a predicat elevilor săi, că fusese retrogradat ca simplu profesor și că urma să fie trimis în linia-ntâi dacă mai încălca regulile. Gândindu-mă la toate astea, m-am cam temut. Mi-am zis: „Directorul a mai putut preda după ce a fost înlăturat, dar eu sunt un simplu profesor. Dacă se află că predic, voi fi trimis direct pe front, fără altă șansă de-a fi profesor. Cu pierderea slujbei mă descurc; adevărata problemă e că aș putea muri oricând într-un loc atât de periculos.” La aceste gânduri, mi-a fost frică să predic în școală. Dar m-am gândit cum lucrarea lui Dumnezeu se sfârșește, iar dezastrele sporesc și, dacă nu le predicam colegilor, prietenilor și elevilor și nu-i aduceam înaintea lui Dumnezeu, într-o zi vor cădea în dezastre, vor fi pedepsiți și-și vor pierde șansa de-a fi mântuiți. Dumnezeu vrea urgent răspândirea Evangheliei Împărăției și mântuirea celor ce pot fi mântuiți, dar eu îmi făceam griji doar pentru viitorul și soarta mea și mă temeam să răspândesc Evanghelia zilelor de pe urmă. Chiar Îl dezamăgeam pe Dumnezeu! Eram într-o mare dilemă. Am citit două pasaje din cuvântul Lui, care mi-au dat credință. Dumnezeu Atotputernic spune: „Nu ar trebui să îți fie frică de una și de alta; indiferent cu cât de multe dificultăți și pericole ai putea să te confrunți, ești în stare să rămâi neclintit înaintea Mea, fără să te împiedice nimic, pentru ca voia Mea să poată fi nestingherit îndeplinită. Aceasta este datoria ta […]. Tu trebuie să suporți totul; pentru Mine, trebuie să fii pregătit să renunți la tot ce ai și să faci tot ce poți ca să Mă urmezi, și să fii gata să sacrifici tot ce ai. Acesta este momentul în care te voi încerca: Îmi vei oferi loialitatea ta? Poți să Mă urmezi până la capătul drumului cu loialitate? Nu te teme; cu sprijinul Meu, cine ți-ar putea bloca vreodată drumul? Ține minte asta! Nu uita! Tot ceea ce se întâmplă este prin buna Mea intenție și totul este sub observația Mea. Poți să-Mi urmezi cuvântul în tot ce spui și faci? Când încercările de foc vor veni asupra ta, vei îngenunchea și vei striga? Sau vei tremura, incapabil să mergi mai departe?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 10). „În calitate de creatură a lui Dumnezeu, ce ar trebui să faci? Ar trebui să-ți îndeplinești datoria, făcând ceea ce trebuie să faci cu toată inima, mintea și puterea ta. Restul – lucruri care au de-a face cu perspectivele și soarta și destinația viitoare a omenirii – nu sunt lucruri pe care le poți decide tu, sunt în mâinile lui Dumnezeu, toate acestea sunt dictate și rânduite de Creator și nu au nimic de-a face cu niciuna dintre creaturile lui Dumnezeu. […] Trebuie să recunoști un fapt: indiferent ce fel de promisiune este – fie că e bună sau obișnuită, fie că e plăcută sau neinteresantă –, totul este dictat, rânduit și hotărât de Creator. Numai respectarea și urmarea direcției și căii corecte, indicate de Creator, constituie datoria și obligația unei creaturi a lui Dumnezeu. Cât despre ceea ce câștigi până la urmă și partea din promisiunile lui Dumnezeu pe care o primești, toate acestea se bazează pe ceea ce urmărești, pe calea pe care o iei și pe ceea ce este dictat de Creator” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea nouă)”). Cuvântul lui Dumnezeu îmi spunea clar să nu mă tem și că toate sunt în mâna Lui. Dacă mai continuam ca profesor sau eram trimis pe front nu depindea de niciun om, numai de Dumnezeu. Nu depindea de director sau șefi. Trebuia să am credință în Dumnezeu. Cu Dumnezeu susținându-mă, n-aveam de ce să mă tem, oricât de greu era să răspândesc Evanghelia. Mereu m-am temut că, dacă școala afla că predicam, voi fi trimis în linia întâi, fiind în mare pericol, și n-am îndrăznit să răspândesc Evanghelia. N-aveam deloc credință în Dumnezeu! Cuvintele următoare m-au emoționat cel mai mult: „Ar trebui să-ți îndeplinești datoria, făcând ceea ce trebuie să faci cu toată inima, mintea și puterea ta. Restul – lucruri care au de-a face cu perspectivele și soarta și destinația viitoare a omenirii – nu sunt lucruri pe care le poți decide tu, sunt în mâinile lui Dumnezeu, toate acestea sunt dictate și rânduite de Creator și nu au nimic de-a face cu niciuna dintre creaturile lui Dumnezeu.” M-am simțit mult mai motivat. Ca ființă creată, ar trebui să-mi fac datoria și s-o îndeplinesc din toată inima. Indiferent ce se întâmpla cu slujba mea, dacă aveam să fiu trimis în linia întâi ori pus în pericol de moarte, toate acestea erau dictate și rânduite de Domnul creației. Mă tot temeam că șefii mă vor muta în linia-ntâi dacă se afla că predic, fiindcă nu înțelegeam suveranitatea atotputernică a lui Dumnezeu, de parcă soarta mea putea fi decisă de șefi. Ce nesăbuit am fost! Dezastrele și pandemia se înrăutățesc acum și chiar nu-i timp de pierdut. Fusesem destul de norocos să primesc noua lucrare a lui Dumnezeu, dar n-o predicam celor din jur. Le eram îndatorat oamenilor și mă răzvrăteam contra lui Dumnezeu, iar conștiința mea nu-și putea găsi pacea. Înțelegând acestea, am dobândit credință. Am devenit dispus să renunț la griji și să-mi fac datoria; să predic și să mărturisesc pentru Dumnezeu.

Mai târziu m-am întrebat: „De ce trimiterea pe front mă sperie până la a nu îndrăzni să-mi fac datoria? De ce anume sunt constrâns?” Mai târziu, am văzut asta în cuvântul lui Dumnezeu: „Cel mai trist lucru referitor la credința omenirii în Dumnezeu este că omul își conduce propria gestionare în mijlocul lucrării lui Dumnezeu și, totuși, nu acordă atenție gestionării lui Dumnezeu. Cel mai mare eșec al omului constă în modul în care, în același timp cu încercarea de a se supune lui Dumnezeu și de a I se închina, omul își construiește propria destinație ideală și urzește cum să primească cea mai mare binecuvântare și cea mai bună destinație. Chiar dacă oamenii înțeleg cât de jalnici, detestabili și vrednici de milă sunt ei, câți pot să renunțe cu ușurință la idealurile și la speranțele lor? Și cine poate să-și oprească proprii pași și să nu se mai gândească doar la el însuși? Dumnezeu are nevoie de cei care vor coopera strâns cu El pentru a-Și completa gestionarea. El are nevoie de cei care I se vor supune dedicându-și toată mintea și tot trupul lucrării Sale de gestionare. Nu are nevoie de oameni care întind mâinile ca să cerșească de la El în fiecare zi, cu atât mai puțin de cei care dau puțin și apoi așteaptă să fie răsplătiți. Dumnezeu îi disprețuiește pe cei care aduc o contribuție măruntă și apoi se culcă pe lauri. El îi urăște pe acei oameni cu sânge rece care-I resping lucrarea de gestionare și care vor să vorbească numai despre a merge în rai și a câștiga binecuvântări. Îi urăște și mai mult pe cei care profită de ocazia oferită de lucrarea pe care El o face pentru a mântui omenirea. Asta pentru că acestor oameni nu le-a păsat niciodată de ceea ce dorește Dumnezeu să realizeze și să dobândească prin lucrarea gestionării Sale. Lor le pasă doar de modul în care pot folosi ocazia oferită de lucrarea lui Dumnezeu pentru a câștiga binecuvântări. Nu le pasă de inima lui Dumnezeu, fiind preocupați în totalitate de propriile perspective și propria soartă. Cei care resping lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu și nu au nici cel mai mic interes pentru modul în care Dumnezeu mântuiește omenirea și pentru voința Lui fac doar ceea ce le place, într-un mod detașat de lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu. Comportamentul lor nu este nici amintit de Dumnezeu, nici aprobat de Dumnezeu – cu atât mai puțin este privit favorabil de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 3: Omul poate fi salvat numai în mijlocul gestionării lui Dumnezeu”). Cântărind cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că-mi era prea frică să predic mai ales din grijă pentru soarta mea. Mă temeam că șefii mă vor trimite pe front odată ce vor afla că predic și atunci nu mai puteam participa la întruniri sau citi cuvântul lui Dumnezeu și trebuia să-mi petrec zilele patrulând prin păduri cu o armă. Era o zonă măcinată de conflicte și terorism și, dacă o scrânteam acolo, puteam să mor, și să-mi pierd definitiv șansa de-a fi mântuit. Credeam în Dumnezeu pentru binecuvântări, nu ca să urmăresc adevărul sau să-mi fac datoria de ființă creată. Credința și datoria mea erau pentru propriile interese. Eram dispus să fac ce-mi aducea binecuvântări, dar nu și ce nu-mi aducea. Era ca relația șef-subaltern, orientată spre beneficii și tranzacțională, fără iubire sau grijă față de Dumnezeu. Eram foarte egoist și josnic! Credeam în Dumnezeu, dar nu voiam să îndur nicio suferință sau greutate. Credeam că a citi confortabil cuvântul lui Dumnezeu și a-L lăuda prin cântec și dans era destul de bine, însă această credință a mea nu m-ar fi condus să-I experimentez sau să-I înțeleg cu adevărat cuvântul, să-mi recunosc firea coruptă ori să dobândesc mântuirea. În credința noastră, Dumnezeu ne cere să ținem cont de voia Lui, să-L iubim și să mărturisim pentru El. Cu orice ne confruntăm, mereu trebuie să căutăm adevărul, să ne supunem lui Dumnezeu, să ne temem de El și să ne ferim de rău și abia atunci putem dobândi mântuirea. Urmărirea binecuvântărilor nu era în acord cu voia Lui și era departe de cerințele Sale. În calitate de credincios, ar trebui să caut să-L iubesc pe Dumnezeu, să-L ascult și să mărturisesc pentru lucrarea Lui din zilele de pe urmă. Doar asta e valoros și semnificativ. Deci, m-am rugat lui Dumnezeu să nu mă tot gândesc la viitorul meu. Trebuia să răspândesc și să mărturisesc pentru noua Lui lucrare de mântuire.

Am început prin a predica pentru colegi, dar am constatat că se opuneau categoric să creadă în Dumnezeu, așa c-am ajuns să le predic elevilor mei. Zilnic, după cursuri, le citeam cuvântul lui Dumnezeu, de exemplu: „Dumnezeu este sursa vieții omului”, „Dumnezeu conduce destinul întregii omeniri” și vorbeam despre lucruri gen cele trei etape ale lucrării lui Dumnezeu. Erau foarte dornici să asculte. Datorită îndrumării Lui, într-o lună convertisem peste 50 de oameni din școală. În perioada asta mi s-a întărit credința. Am văzut că acești elevi erau dornici să se întrunească și înțelegeau bine, așa că am predicat și-am mărturisit pentru Dumnezeu cu și mai multă convingere. Nu m-am mai simțit atât de agitat și temător, știind că Dumnezeu era cu mine și înțelegând cu adevărat ce voia să spună când afirma: „Trebuie să ai credință că totul este în mâinile lui Dumnezeu și că oamenii doar cooperează cu El. Dacă inima ta este sinceră, Dumnezeu o va vedea și El va deschide toate căile pentru tine, făcând dificultățile să nu mai fie dificile. Aceasta este credința pe care trebuie să o ai. Prin urmare, nu trebuie să-ți faci griji pentru nimic în timp ce-ți îndeplinești datoria, atâta vreme cât îți folosești toată puterea și îți pui inima în acest lucru. Dumnezeu nu va face lucrurile dificile pentru tine și nu te va forța să faci lucruri pe care nu ești capabil să le faci” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „În credința în Dumnezeu, cel mai important este să practici și să experimentezi cuvintele Lui”). Dumnezeu ne spune că, atât timp cât cooperăm sincer cu El, ne va deschide o cale. Nu era nevoie să-mi fac atâtea griji. Trebuia doar să fac tot posibilul, să dau totul și să mă bazez pe El în timp ce lucrez. Tot ce-mi cere El stă în puterile mele și nu depășește statura mea.

Cum tot mai mulți elevi au acceptat noua lucrare a lui Dumnezeu, forțele Satanei au început să intervină. Elevii școlii erau dintr-o minoritate etnică, credeau în budism, deci ei fuseseră budiști dintotdeauna. Câțiva dintre elevi mi-au spus că părinții le interziseseră să creadă. O elevă a zis că părinții chiar o avertizaseră că, dacă o mai prind crezând în Dumnezeu, o vor da afară și o vor renega ca fiică a lor. Destul de mulți elevi nu știau ce să facă. La momentul acela, eram îngrijorat că vor deveni descurajați și slabi, fiind persecutați de familii, sau chiar incapabili să continue, renunțând la credință. Eram foarte neliniștit și nu știam ce să fac. Lucrarea lui Dumnezeu se va sfârși în curând. Dacă renunțau la credință, pierdeau mântuirea lui Dumnezeu. Cum răspundeam eu pentru asta înaintea Lui? Mi-am petrecut zilele rugându-L pe Dumnezeu să mă călăuzească. Apoi, am citit asta în cuvântul Lui: „Când Dumnezeu lucrează, Se îngrijește de o persoană și o apreciază și când o favorizează și o aprobă, Satana se ține și el îndeaproape în urma acesteia, încercând să o înșele și să-i facă rău. Dacă Dumnezeu dorește să câștige această persoană, Satana, pentru a-și atinge obiectivul ascuns, ar face orice-i stă în putere să-L împiedice pe Dumnezeu, folosind diferite vicleșuguri ca să ispitească, să tulbure și să submineze lucrarea lui Dumnezeu. Care este acest obiectiv? El nu vrea ca Dumnezeu să câștige pe nimeni; vrea să pună stăpânire pe toți cei pe care vrea Dumnezeu să-i câștige, vrea să-i controleze, să preia controlul asupra lor pentru ca ei să i se închine și să i se alăture în a comite fapte rele și să I se împotrivească lui Dumnezeu. Nu este acesta motivul sinistru al Satanei? […] Războindu-se cu Dumnezeu și ținându-se scai după El, obiectivul Satanei este să dărâme întreaga lucrare pe care Dumnezeu vrea s-o facă, să-i ocupe, să-i controleze și să-i elimine complet pe cei pe care vrea Dumnezeu să îi câștige. Dacă nu sunt eliminați, atunci ei ajung în posesia Satanei pentru a fi folosiți de el – acesta este obiectivul său” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul IV”). Meditând la cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că, pe când Dumnezeu lucrează pentru a ne mântui, Satana vine din urmă, corupându-ne, făcându-ne rău și distrugând lucrarea lui Dumnezeu. Acestea sunt cauzate de esența rea a Satanei. Noi predicăm și mărturisim pentru Dumnezeu ca să mântuim oameni, dar Satana nu poate suporta asta. Tot încearcă să ne împiedice și să ne hărțuiască, vrând să distrugă lucrarea lui Dumnezeu, făcându-ne să ne îndepărtăm de Dumnezeu și să-L trădăm. Apoi, pierdem mântuirea Lui și-l însoțim pe Satana în iad. Trebuia să văd șiretlicurile Satanei și să-i evit capcanele Realizând toate astea, am citit cuvântul lui Dumnezeu cu ceilalți ca să-i fac să înțeleagă adevărul și să vadă șiretlicurile Satanei. Am avut părtășie cu ei: „Știți de ce dăm de atâtea obstacole odată ce credem în Dumnezeu? Pentru că am trăit mereu sub domeniul Satanei, dar acum, crezând în Dumnezeu, acceptându-I mântuirea și ascultând cuvântul Lui, nu ne mai închinăm Satanei. Satana nu vrea să fim mântuiți de Dumnezeu, deci îi folosește pe cei din jur ca să ne hărțuiască, vrând să ne oprească să credem în adevăratul Dumnezeu, să ne aducă înapoi sub domeniul lui, să ne corupă, să ne facă rău și să ne facă să ne pierdem șansa de-a fi mântuiți. Așadar, nu ne putem lăsa păcăliți de șiretlicurile lui.” Apoi am avut părtășie cu ei despre adevăruri precum: „diferența dintre adevăratul Dumnezeu și falșii dumnezei”, „de unde vine budismul” și „Există un singur Dumnezeu adevărat”. După părtășia mea, un frate a zis: „Acum înțeleg că, odată ce credem în Dumnezeu și-I acceptăm lucrarea, suntem împiedicați și hărțuiți fiindcă nu ne închinăm Satanei, iar Satana face totul pentru a ne opri să credem în Dumnezeu și să mergem pe calea cea dreaptă. Trebuie s-avem discernământ și să nu cădem în capcanele lui.” O soră a spus: „Acum înțeleg ce sunt falșii dumnezei și adevăratul Dumnezeu. Doar Cel adevărat poate să creeze cerul, pământul și toate lucrurile, precum și omenirea. El nu doar a creat totul: El stăpânește peste tot. Totodată, El ne asigură pâinea zilnică din belșug. Unul fals nu poate crea niciun gândac, darămite cerul, pământul și toate lucrurile, deci nu ar trebui să credem în el.” M-a mișcat mult să aud frații și surorile spunând asta. În lupta spirituală contra Satanei, înțeleseseră adevărul din cuvântul lui Dumnezeu și văzuseră șiretlicurile Satanei. Niciunul nu fusese păcălit, ci erau și mai hotărâți să-L urmeze pe Dumnezeu. Toate acestea se realizaseră prin cuvântul lui Dumnezeu. Și credința mea a devenit mult mai puternică.

O dată, chiar m-a făcut praf directorul. A zis: „Ascultă! E a treia oară când a trebuit să te chem aici. Nu mă face să-ți spun ceea ce știi deja! Ai ajuns mare vedetă. Oameni de la kilometri distanță știu toți că predici în școală! Noi trebuie să fim profesori, transmițându-le elevilor cunoștințe. Deci, tu de ce transmiți credință în Dumnezeu? Toți sătenii de-aici sunt budiști. Trebuie să le respectăm obiceiurile și să le predăm credința lor. Faptul că tu predici așa ne afectează mult școala. Încerci să ne distrugi reputația? Vrei să fii disprețuit de elevi și familiile lor? Ceea ce faci e neprofesionist și nu este etic! Nu ești demn să fii profesor! Dacă nu te trezești, la finalul semestrului vei fi transferat!” Am fost plin de resentimente și-am știut că aceste cuvinte veniseră de la diavolul Satana. El voia ca oamenii să-l urmeze pe diavol, nu să-i lase să se închine lui Dumnezeu. Credința în Dumnezeu e lucrul cel mai drept, dar în ochii lui era rău. Am văzut că acești diavoli denaturează faptele și nu pot deosebi binele de rău. La întoarcerea în dormitor, eram foarte supărat. Nu știam ce urma să se întâmple și, în subconștient, am început iar să mă gândesc la viitorul meu. Ce se întâmpla dacă într-adevăr eram transferat? Aveam să fiu trimis în linia întâi? Cum ar trebui să fac față situației groaznice din linia întâi? Cum puteam crede în Dumnezeu? Mai puteam fi mântuit?… Gândurile astea mi-au umplut ochii de lacrimi. N-am avut somn deloc. Doar am stat la masă toată noaptea, rugându-mă lui Dumnezeu iar și iar: „Dumnezeule, de ce nu-mi pot reține frica în situația asta?” M-am gândit la modurile în care Satana ne corupe, menționate în cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Întâi sunt controlul și constrângerea. Adică, Satana va face tot posibilul pentru a prelua controlul inimii tale. Ce înseamnă «constrângere»? Înseamnă folosirea amenințărilor și a tacticilor puternice pentru a te face să asculți de el, făcându-te să te gândești la consecințe, în cazul în care nu ești ascultător. Îți este frică și nu îndrăznești să-l sfidezi, astfel că, după aceea, i te supui” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). Cugetând la cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles încă ceva despre chipul urât al Satanei. Satana știa că mă temeam să nu fiu trimis pe front, unde eram în pericol de moarte permanent. Acea teamă de moarte era defectul meu fatal și cea mai mare slăbiciune. Satana se folosea de director ca să mă hărțuiască și de perspectiva unui transfer ca să mă amenințe, făcându-mă să-i cedez și să mă compromit cu el, renunțând la datorie și la mărturia pentru Dumnezeu. Părea că directorul făcea ce era cel mai bine pentru mine, dar, de fapt, el mă silea să nu mai predic pentru a-și salva propria reputație. Nu mă lăsa să predic Evanghelia mântuirii a lui Dumnezeu, însă voia să predic calea Satanei și să mă compromit cu Satana. Am văzut adevărata față rea a directorului. Dobândisem ceva discernământ și știam că erau șiretlicurile Satanei. Știam de ce mă simțisem atât de constrâns când predicam. Fiindcă-mi era așa de frică de moarte. Mă temeam că, odată transferat în linia întâi ca să apăr granița, puteam fi ucis în orice clipă, ba mai mult că, după moarte, n-aveam cum să cred în Dumnezeu sau să fiu mântuit, așa că dădeam înapoi și mă descurajam.

Am adus starea mea înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, cerându-I să mă îndrume în depășirea fricii de moarte. Apoi, am citit un pasaj din cuvântul Lui. „Cum au murit discipolii Domnului Isus? Printre discipoli, s-au numărat cei care au fost lapidați, târâți în urma unui cal, răstigniți cu capul în jos, dezmembrați de cinci cai – diverse feluri de a muri s-au abătut asupra lor. Care a fost motivul pentru moartea lor? Au fost executați pentru crimele lor conform legii? Nu. Au fost condamnați, bătuți, certați și uciși fiindcă au răspândit Evanghelia Domnului și au fost respinși de oamenii lumii – astfel au fost martirizați. […] Indiferent cum au murit sau au părăsit lumea, acesta nu este felul în care Dumnezeu a definit finalurile acelor vieți, acelor ființe create. Acesta este un lucru pe care trebuie să-l vezi clar. Din contră, ei au folosit întocmai acele mijloace pentru a condamna această lume și a mărturisi pentru faptele lui Dumnezeu. Aceste ființe create și-au folosit viețile care sunt foarte prețioase – au folosit ultima clipă a vieții lor ca să mărturisească pentru faptele și extraordinara putere a lui Dumnezeu și să-i declare Satanei și lumii că faptele lui Dumnezeu sunt corecte, că Domnul Isus este Dumnezeu, că El este Domnul și Dumnezeu întrupat; până și în ultima clipă a vieții lor, ei nu au negat niciodată numele Domnului Isus. Nu a fost aceasta un fel de judecată asupra acestei lumi? Și-au folosit viețile ca să proclame lumii, ca să le confirme ființelor umane că Domnul Isus este Domnul, că Domnul Isus este Hristos, că El este Dumnezeu întrupat, că lucrarea de răscumpărare pe care a făurit-o pentru toată omenirea îi permite acesteia să trăiască mai departe – acest fapt nu se va schimba niciodată. În ce măsură și-au îndeplinit datoria cei care au fost martirizați pentru răspândirea Evangheliei Domnului Isus? Până la extrem? Cum s-a manifestat extrema? (Și-au oferit viețile.) Așa este, ei au plătit cu viețile lor. Familia, averea și lucrurile materiale ale acestei vieți sunt toate lucruri exterioare; singurul lucru care este intern sinelui este viața. Pentru fiecare om viu, viața este lucrul cel mai demn de a fi prețuit, cel mai de preț lucru și, după cum se vede, acești oameni au fost capabili să ofere cea mai de preț avere a lor – viața – drept confirmare și ca mărturie a iubirii lui Dumnezeu pentru omenire. Până în ziua morții lor, ei nu au negat numele lui Dumnezeu și nici lucrarea lui Dumnezeu și și-au folosit ultima clipă din viață pentru a mărturisi existența acestui fapt – nu este aceasta cea mai înaltă formă de mărturie? Acesta este cel mai bun mod de a-ți face datoria; asta înseamnă să-ți îndeplinești responsabilitatea. Când Satana i-a amenințat și i-a terorizat și, în cele din urmă, chiar și când i-a făcut să plătească cu prețul vieții, ei nu au renunțat la responsabilitatea lor. Asta înseamnă să-ți îndeplinești datoria în cea mai mare măsură. Ce vreau să spun prin asta? Vreau să spun că vă oblig să folosiți aceeași metodă ca să mărturisiți pentru Dumnezeu și să răspândiți Evanghelia? Nu e necesar să faci asta, dar trebuie să înțelegi că asta este responsabilitatea ta, că dacă Dumnezeu are nevoie de tine, ar trebui să accepți acest lucru ca pe o obligație morală. Oamenii din ziua de azi se tem și își fac griji, dar la ce folosesc aceste sentimente? Dacă Dumnezeu nu are nevoie ca tu să faci asta, la ce bun să te îngrijorezi? Dacă Dumnezeu are nevoie ca tu să faci asta, nu ar trebui să te eschivezi de la această responsabilitate și nici să o respingi. Ar trebui să cooperezi în mod proactiv și să o accepți fără grijă. Indiferent cum moare un om, el nu ar trebui să moară înaintea Satanei și în mâinile sale. Dacă un om urmează să moară, ar trebui să moară în mâinile lui Dumnezeu. Oamenii vin de la Dumnezeu și la Dumnezeu se întorc – aceasta este rațiunea și atitudinea pe care ar trebui să le aibă o ființă creată. Aceasta este adevărul final pe care un om ar trebui să-l înțeleagă când răspândește Evanghelia și își face datoria – un om trebuie să plătească cu prețul vieții pentru a răspândi și a mărturisi Evanghelia lui Dumnezeu întrupat care Și-a făcut lucrarea și a mântuit omenirea. Dacă aspiri la asta, dacă poți să fii mărturie în acest fel, este minunat. Dacă încă nu ai acest fel de aspirație, ar trebui cel puțin să-ți îndeplinești cum trebuie responsabilitatea și datoria care sunt înaintea ta, oferindu-i restul lui Dumnezeu. Poate că atunci, pe măsură ce lunile și anii trec, experiența îți sporește, iar tu înaintezi în vârstă, îți vei da seama că ai o obligație și o responsabilitate să-ți oferi viața lucrării Evangheliei lui Dumnezeu, chiar până la sfârșitul vieții tale” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Răspândirea Evangheliei este datoria de onoare a tuturor credincioșilor”). Din cuvântul lui Dumnezeu, am văzut că, în Epoca Harului, ucenicii Domnului Isus au fost osândiți și persecutați pentru predicarea Evangheliei lui Dumnezeu, dar, indiferent de procesele sau mijloacele prin care au murit, acestea nu au reprezentat finalul lor definitiv. Viața și moartea trupului cuiva nu indică dacă finalul său va fi bun sau rău. Deși persecutarea mortală a ucenicilor Domnului Isus poate părea ceva rău, ei au fost martirizați spre a împlini însărcinarea dată de Dumnezeu, iar acest lucru e prețuit de El. În fața forțelor rele ale Satanei, ei au mărturisit pentru lucrarea lui Dumnezeu, fără să le pese de viața sau siguranța lor. Asta le-a făcut mărturia și mai puternică, învingându-l pe Satana. Viața e lucrul cel mai prețios al unei persoane, dar ei și-au oferit-o ca să mărturisească pentru Dumnezeu și să înștiințeze lumea despre lucrarea Lui. Asta e mărturia cea mai mare. Meditând la cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit umilit și rușinat. Avertizat de director că voi fi transferat dacă mai predicam, mi-a fost foarte frică. M-am speriat că voi fi trimis pe front și că, murind, va fi sfârșitul pentru mine și nu voi mai putea fi mântuit. Țineam prea mult la viață, n-aveam coloană vertebrală, nici mărturie. Pe lângă apostoli, lăsam mult de dorit. M-am gândit de unde venea viața mea și cum mi-a fost dată de Dumnezeu. El decide când murim și nimeni nu trăiește niciun minut în plus. Dacă El protejează un om și nu vrea să-l lase să moară, atunci, chiar dacă-i în locul cel mai periculos, nu va muri. Oamenii nu pot controla când trăiesc sau mor, darămite finalul lor definitiv, aflat cu atât mai mult în mâinile lui Dumnezeu. Domnul Isus a spus: „Căci oricine vrea să-și salveze viața o va pierde, dar cel ce-și pierde viața pentru Mine o va găsi” (Matei 16:25). Predicând și mărturisind pentru Dumnezeu, înfruntăm multe persecuții și adversități. Precum ucenicii Domnului Isus, unii pot fi chiar persecutați până la moarte fiindcă au predicat și mărturisit pentru Dumnezeu, dar sufletele lor sunt în mâinile lui Dumnezeu. Chiar dacă trupurile lor sunt moarte, asta nu înseamnă că n-au un final definitiv. Toate sunt în mâinile lui Dumnezeu și sunt rânduite de El. Dacă nu aș fi predicat Evanghelia pentru că tânjeam după viață și mă temeam de moarte, chiar dacă nu eram trimis pe front sau în pericol de moarte, în ochii lui Dumnezeu aș fi fost un cadavru viu, un om mort care trebuie alungat în cele din urmă. Ar trebui să risc totul, până și propria viață, pentru a-L urma pe Dumnezeu și a predica Evanghelia. Dacă eram trimis pe front, trebuia să mă supun rânduielilor Lui. Le puteam predica și soldaților pe front, ca să aduc mai mulți oameni înaintea Lui. Chiar dacă într-o zi eram persecutat până la moarte fiindcă am predicat și mărturisit pentru Dumnezeu, ar fi fost ceva îngăduit de El și voiam să mă supun. Gândindu-mă la asta, am hotărât înaintea lui Dumnezeu să predic și să mărturisesc pentru El și să nu fiu constrâns de nimeni.

Apoi, m-am rugat zilnic lui Dumnezeu și am continuat să predic și să am părtășie cu ceilalți despre cuvântul Lui. I-am îndrumat și la recapitularea lecțiilor lor și le-am organizat adunări în timpul vacanțelor, iar ei au devenit mult mai activi. După examene, am văzut că acești frați și surori luau note destul de bune, cu medii între 76 și 98 la fiecare materie. N-au picat niciun examen. Am fost uluit! Directorul a văzut notele bune ale clasei mele și mi-a spus: „Clasa ta a luat notele cele mai mari din școală, deci am hotărât să le fii diriginte semestrul viitor. Succes în semestrul viitor!” Am fost foarte fericit să aud asta, pentru că-mi depășea total așteptările. Asta mi-a amintit de o frază din Proverbele, din Biblie: „Inima regelui este în mâna lui Iahve, precum râurile cu apă. El o întoarce oriunde voiește” (Proverbe 21:1). Totul e în mâinile lui Dumnezeu și El ne controlează soarta tuturor. Cât timp cred în El și cooperez sincer cu El, El îmi va deschide o cale. Predic și acum Evanghelia în campus, conduc frații și surorile în adunări și foarte mulți oameni au acceptat noua lucrare a lui Dumnezeu. Privind în urmă la zilele de predicare, am câștigat mult. Toate au fost îndrumarea lui Dumnezeu.