de Wu Yan, China

Spre finele lui iunie 2021, întrucât Partidul Comunist Chinez aresta nebunește creștini, casa în care eram găzduită era supravegheată. M-am mutat de acolo imediat, dar era foarte probabil ca polițiștii să mă supravegheze și pe mine, așa că a trebuit să mă ascund acasă pentru a lucra. Pe atunci eram responsabilă de lucrarea câtorva grupuri. Volumul meu de lucru creștea și unele lucruri pur și simplu nu puteau fi făcute scriind scrisori, iar asta nu era la fel de eficient cum era comunicarea față-n față. Așadar, conform nevoilor lucrării, liderul a desemnat-o pe sora Wang Zhen drept partenera mea.

La început, Wang Zhen nu-i cunoștea foarte bine pe frați și pe surori, așa că, înainte de fiecare adunare, luam legătura cu ea și vorbeam despre problemele care trebuiau adresate, ca s-o ajut să fie mai eficientă în părtășia cu frații și surorile. Atunci am aflat că sora Li Fan era mereu superficială în datoria ei. După mai multe sesiuni de părtășie, ea nu se schimbase, iar asta ținea deja pe loc lucrarea. Pe baza principiilor, trebuia să fie destituită imediat. Așadar, am redactat un document explicând situația cu Li Fan și principiile destituirii oamenilor, pe care să-l analizeze Wang Zhen, și i-am spus ce părere aveam despre motivul pentru care Li Fan trebuia destituită, ca Wang Zhen să poată fi foarte temeinică în părtășia ei cu Li Fan și s-o ajute să reflecteze și să învețe despre ea însăși. A doua zi, Wang Zhen a mers să o demită. Mai târziu, în ziua aceea, când s-a întors acasă, Wang Zhen mi-a povestit cum a mers, dar nu m-a menționat nici măcar o dată în toată discuția, printre ceilalți frați și surori, și nici n-a spus că am ajutat-o să obțină discernământ sau să se ocupe de problemă. Am fost puțin dezamăgită. Am simțit că nimeni altcineva nu știa ce făceam eu în culise. Mă întrebam dacă ei ar crede că Wang Zhen a înțeles problemele lui Li Fan imediat ce a preluat datoria, că avea o mai bună înțelegere a adevărului și mai mult discernământ decât mine. Când m-am gândit la câte făcusem fără ca nimeni să știe, lucruri care au pus-o pe Wang Zhen într-o lumină favorabilă, a fost cam supărător pentru mine.

Câteva zile mai târziu, într-o discuție despre lucrare cu Wang Zhen, a venit vorba că un grup se descurca din ce în ce mai rău. Nu puteam vedea cauza problemei, iar ea mi-a spus că s-ar putea să fie o problemă cu liderul de grup. Gândindu-mă la asta și la comportamentul constant al acelei conducătoare de grup, am văzut că ea doar își apăra statutul și făcea sarcini care să-i îmbunătățească imaginea, dar nu făcea niciodată lucrare reală, iar asta întârzia într-adevăr lucrurile. Pe baza principiilor, trebuia să fie destituită. Știam că nu puteam rezolva problema personal și că ar trebui să-i împărtășesc lui Wang Zhen înțelegerea mea, ca ea să poată avea mai bine părtășie cu ceilalți, să-i ajute să câștige discernământ și s-o destituie imediat pe această conducătoare. Însă, când mi-am amintit de demiterea lui Li Fan, cum căutasem principiile și redactasem documentul și cum avusesem atât de multă părtășie cu Wang Zhen, dar nimeni nici măcar n-a știut, am simțit că, dacă-mi împărtășeam toate gândurile cu ea de data asta, iar ea o demitea pe acea conducătoare de grup, ceilalți cu siguranță i-ar fi acordat ei toate meritele. Ar fi crezut că, după atât de puțin timp în lucrare, ea a discernut doi oameni care nu erau potriviți și pe care eu nu-i destituisem după ce mă aflasem în acea funcție de răspundere atât de mult timp. Ar fi crezut că ea are un discernământ și o înțelegere a adevărului mai bune. Am vrut să țin pentru mine câteva dintre părerile mele, ca părtășia lui Wang Zhen să nu fie clară și ceilalți să n-o admire. Însă acest gând m-a făcut să mă simt puțin vinovată. Dacă părtășia ei nu era clară și conducătoarea de grup nu-și înțelegea problema, dacă o înțelegea greșit și devenea negativă, atunci asta nu numai că i-ar afecta reflectarea asupra ei înseși, dar i-ar afecta și datoria mai târziu. De asemenea, astfel de jocuri și faptul că țin pentru mine așa ceva L-ar dezgusta cu siguranță pe Dumnezeu. La gândul acela, am împărtășit cu Wang Zhen tot ce știam despre această conducătoare de grup, dar am început să am resentimente în clipa în care Wang Zhen a plecat să se ocupe de lucruri. De ce nu m-am putut duce eu să mă ocup de lucrarea aceasta? Toți au văzut-o pe Wang Zhen destituind și discernând oameni, dar cine a văzut eforturile mele din spatele tuturor acelor lucruri? N-am fost prea încântată când m-am gândit că tot ceea ce făcusem doar o punea pe Wang Zhen într-o lumină favorabilă și-i îmbunătățea statutul în ochii celorlalți. Ba chiar m-am plâns că Dumnezeu mă pusese într-o situație așa proastă. De ce, dintr-odată, permitea să fiu pusă sub supraveghere? Atunci, niște frați și surori ne-au scris unul după altul despre problemele lor cu lucrarea, iar unii au cerut anume ca Wang Zhen să se ocupe de ele. Asta m-a făcut și mai nefericită. Consideram că toți îi acordau atenție doar lui Wang Zhen și nu vedeau munca mea din culise. Dacă lucrurile continuau așa, oare n-ar fi spus toți că eram doar un accesoriu inutil? Deși Wang Zhen alerga de colo colo, nici pentru mine nu era ușor acasă. Nimeni nu putea vedea cât de mult trudesc. Nu eram mulțumită de situația asta și am încercat să mă gândesc la un mod de a schimba lucrurile. Deși nu puteam ieși să-i văd în persoană pe frați și pe surori, puteam scrie scrisori ca să rânduiesc sarcini, dovedind că lucram din greu și că aveam un rol foarte important. Chiar atunci am primit scrisori de la câteva grupuri despre niște sarcini administrative care trebuiau organizate. Le-am răspuns cu detalii pentru a le stabili și am scris foarte clar despre vizita lui Wang Zhen la ei, ca toată lumea să știe că eu eram cea care rânduia toate astea, că eu luam deciziile în culise.

Într-o zi i-am scris unei surori ca s-o întreb de starea ei. După ce am scris scrisoarea, m-am întrebat dacă ea ar ști că eu eram cea care scrisese scrisoarea. Dacă nu lăsam vreun indiciu, ar fi putut crede că Wang Zhen era cea care-și făcea griji în privința ei. Nu mergea. Trebuia să mă asigur că sora știa că eu am scris scrisoarea. Însă, pentru siguranța mea, nu puteam semna scrisoarea cu numele meu. Apoi mi-am amintit dintr-odată că, de curând, îi recomandasem un imn acelei surori, așa că o puteam întreba dacă îl învățase și, astfel, ar fi putut ști că eram eu. Cu ideea aceea, am terminat repede scrisoarea și am trimis-o. Din răspuns, am văzut că sora a știut că eu eram cea care a scris-o și am fost foarte fericită. Consideram că încă puteam să mă pun într-o lumină favorabilă, chiar și din culise, și să-i fac pe ceilalți să vadă că aveam realități și eram capabilă să rezolv probleme. Așadar, în felul acesta, n-am văzut cu adevărat că mă aflam în starea greșită. Am rămas în starea asta până într-o zi, când o soră mi-a spus tulburată că niște documente de studiu, la care muncise din greu, au fost trimise fraților și surorilor de către partenera ei, așa că ea a simțit că aceasta îi furase meritele pentru munca ei și a fost mai puțin entuziasmată în privința datoriei sale. Când am auzit asta, a fost un adevărat șoc pentru mine. Oare eu nu trăisem exact în aceeași stare în ultimul timp? Nici măcar nu căutam adevărul ca s-o înlătur. Așadar, am căutat cuvinte de la Dumnezeu ca să înlătur starea în care mă aflam. Am citit cuvintele lui Dumnezeu care spuneau: „Antihriștii au întotdeauna anumite intenții atunci când acționează. Cuvintele, acțiunile și comportamentul lor, chiar și formularea specifică pe care o aleg atunci când vorbesc, sunt intenționate; ei nu acționează din cauza dezvăluirii momentane a corupției, a staturii mici, a nesăbuinței sau a ignoranței, debitând prostii oriunde se duc – nu este deloc așa. Examinându-le metodele, modul de a acționa și cuvintele alese, antihriștii par destul de duplicitari și ticăloși. De dragul propriului statut și pentru a-și atinge scopul de a-i controla pe oameni, ei profită de orice ocazie pentru a se da în spectacol, pentru a se folosi de orice mic detaliu, și nu vor rata nicio ocazie. Spuneți-Mi, și-ar dezvălui astfel de oameni aceste trăsături în fața Mea? (Da.) De ce spuneți că ar face-o? (Pentru că natura-esență pe care o au este să se dea mari.) A se da mare este obiectivul final pentru un antihrist? Cu ce scop se dă mare un antihrist? El vrea să câștige statutul, și asta este ceea ce vrea să spună: «Tu nu știi cine sunt? Uită-te la lucrurile pe care le-am făcut, eu am fost cel care a făcut aceste lucruri bune; am adus destul de multe contribuții la casa lui dumnezeu. Acum că știi, nu ar trebui să-mi dai o lucrare mai importantă? Nu ar trebui să mă stimezi mai mult? Nu ar trebui să te bazezi pe mine în tot ceea ce faci?» Nu este acesta un lucru intenționat? Antihriștii vor să controleze pe oricine, indiferent cine este. Care este un alt termen pentru control? A manipula, a se juca cu o persoană – ei vor doar să te conducă. De exemplu, atunci când frații și surorile laudă ceva ca fiind bine făcut, un antihrist spune imediat că el a făcut-o, procedând astfel încât toată lumea să-i mulțumească. Oare o persoană cu adevărat rezonabilă ar acționa astfel? Categoric nu. Atunci când antihriștii fac puțin bine, vor ca toată lumea să o știe, să îi stimeze foarte mult și să îi laude – asta îi satisface” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul cinci: Ei îi induc în eroare, îi atrag de partea lor, îi amenință și îi controlează pe oameni”). Din cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că antihriștii se dau în spectacol tot timpul. Tot ceea ce spun și fac este ca să câștige admirația celorlalți și doar o încercare ascunsă de a câștiga statut. Ținând cont de cuvintele lui Dumnezeu și reflectând la firea pe care o dezvăluisem, oare nu eram exact ca un antihrist? M-am simțit nedreptățită când Wang Zhen le-a destituit pe acele două surori fără să mă menționeze deloc. Consideram că eu fusesem cea care le discernuse, dar că toate meritele merseseră, în final, la Wang Zhen. Fusese singura care-și arătase fața, dar, oricât de multe aș fi făcut, nimeni n-ar fi văzut. Nimeni n-avea să știe dacă eu continuam să fac lucrurile în tăcere. Asta era foarte ofensator! Îmi frământam creierii și făceam eforturi imense ca să mă dau în spectacol, astfel încât frații și surorile să mă admire și să am statut în ochii lor. Părea că doar scriam scrisori pentru a rândui lucrarea, dar, de fapt, încercam pe ascuns să le amintesc tuturor de existența mea și că Wang Zhen doar lucra în numele meu, dar că eu eram responsabilă în primul rând. Sub pretextul că o ajutam pe o soră cu starea ei, m-am prefăcut că-mi păsa de ea, ca să-i amintesc de existența mea și să-i câștig admirația, fără s-o las să vadă motivele mele demne de dispreț. Aveam o fire atât de vicleană! Dacă n-aș fi citit cuvintele lui Dumnezeu, n-aș fi știut niciodată că acele două surori nu erau potrivite pentru îndatoririle lor. În plus, lucrarea suferise multe pierderi până când ele au fost demise. Asta era adevărat mai ales pentru acea conducătoare de grup. Dacă Wang Zhen nu menționa acest lucru, nu l-aș fi discernut și aș fi păstrat-o în funcție. Nu-mi făcusem bine lucrarea și nu doar că-mi lipsea orice sentiment de îndatorare și de vină, dar, în plus, ceream cu nerușinare merite și foloseam moduri demne de dispreț ca să mă dau în spectacol și să câștig statut, încercând să-i fac pe toți să mă admire. Am fost incredibil de nerușinată!

Apoi am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu. „Cei care sunt capabili să pună adevărul în practică pot accepta cercetarea lui Dumnezeu în lucrurile pe care le fac. Când accepți cercetarea lui Dumnezeu, inima ta va fi îndreptată. Dacă faci mereu lucrurile doar ca să le vadă ceilalți și vrei să câștigi mereu lauda și admirația celorlalți și nu accepți cercetarea lui Dumnezeu, atunci mai este Dumnezeu în inima ta? Astfel de oameni nu au inimi cu frică de Dumnezeu. Nu face mereu lucrurile de dragul tău și nu lua constant în considerare propriile interese; nu ține cont de interesele omului și nu te gândi la mândria, reputația și statutul tău. Mai întâi trebuie să te gândești la interesele casei lui Dumnezeu și să faci din ele prioritatea ta. S-ar cuveni să ții seama de intențiile lui Dumnezeu și să începi prin a contempla dacă au fost sau nu impurități în îndeplinirea datoriei tale, dacă ai fost loial, ți-ai îndeplinit responsabilitățile și dacă ai dat totul pentru asta, precum și dacă te-ai gândit sau nu din inimă la datoria ta și la lucrarea bisericii. Trebuie să te gândești la aceste lucruri. Dacă te gândești la ele frecvent și le înțelegi, îți va fi mai ușor să-ți îndeplinești bine datoria” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). Din cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că acceptarea scrutării lui Dumnezeu este cheia practicării adevărului și nu ar trebui să ne pese de ce cred oamenii, ci doar de mulțumirea lui Dumnezeu și îndeplinirea datoriei noastre. După aceea, în scrisorile mele și în părtășia cu ceilalți, am făcut un efort să am motivele corecte și să accept scrutarea lui Dumnezeu, în loc să folosesc scrisorile pentru a câștiga admirația celorlalți și un loc în inimile lor. M-am gândit la toate acele scrisori pe care Pavel le-a scris bisericilor. În ele, el nu L-a slăvit deloc pe Domnul Isus, nu a fost martor pentru El și nu a îndemnat credincioșii să urmeze cuvintele Domnului Isus. El s-a înălțat pe el însuși și a fost martor pentru sine, vorbind despre cât de mult lucrase, cât de mult suferise. A spus „Nu le sunt inferior în nici o privință acelor «apostoli deosebiți»”, și a adus oamenii înaintea lui, pe o cale potrivnică lui Dumnezeu. Nici scrisorile pe care le scriam eu fraților și surorilor nu Îl slăveau pe Dumnezeu și nu erau martore pentru El, ci, în mod indirect, mă dădeam în spectacol. Oare, în esență, nu făceam același lucru ca Pavel? Dacă nu mă căiam, aveam să ajung să fiu eliminată și pedepsită, exact ca el. Realizând asta, I-am spus o rugăciune lui Dumnezeu: „Dumnezeule, sunt prea preocupată de statutul meu. Nu vreau să mă controleze și să fac ceva care să aducă daune lucrării bisericii. Chiar dacă ajung sau nu să mă disting din mulțime, vreau doar să-mi îndeplinesc neabătută datoria.”

În zilele care au urmat mi-am corectat conștient concepțiile, amintindu-mi adesea că interesele bisericii sunt cele mai importante și că trebuie să-mi fac bine datoria. Apoi, într-o zi, am primit o scrisoare de demisie de la fratele Chen Zhiqiang, în care spunea că voia să demisioneze fiindcă nu se înțelegea bine cu partenerii săi. Știam dinainte câte ceva despre problema lui. În principal, era prea arogant și încăpățânat, așa că nu lucra bine cu ceilalți. Wang Zhen avusese deja părtășie cu el de câteva ori, dar el nu se schimbase. Acum, când a decis brusc să demisioneze, părea că avea să ne fie greu să rezolvăm această problemă. Când am discutat despre problemele lui cu Wang Zhen, mi-am împărtășit propria perspectivă și am găsit câteva pasaje relevante din cuvintele lui Dumnezeu. Wang Zhen a considerat că o astfel de părtășie era potrivită. În acel moment mi-am dat seama că, oricât de folositoare era părtășia mea, Wang Zhen era, de fapt, cea care avea să aibă părtășie cu el. Cine avea să vadă că eu fusesem cea îngrijorată și plătisem prețul în culise? Acest gând m-a făcut să nu mai vreau să discut cu Wang Zhen, dar apoi m-am gândit că Dumnezeu îmi scruta toate gândurile și ideile și m-am simțit puțin tulburată. De ce voiam mereu să-mi protejez renumele și statutul? M-am gândit la un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care m-a ajutat să înțeleg consecințele urmăririi statutului. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dacă cineva spune că iubește adevărul și că îl urmărește, dar în esență țelul urmărit este să iasă în evidență, să se dea mare, să-i facă pe oameni să aibă o părere bună despre el, să-și atingă propriile interese, iar îndeplinirea datoriei sale nu este pentru a se supune lui Dumnezeu sau pentru a-L mulțumi, ci, în schimb, vrea să dobândească faimă, câștig și statut, atunci căutarea lui este nedreaptă. În aceste condiții, când vine vorba de lucrarea bisericii, sunt faptele lui un obstacol sau ajută la progresul acestor lucruri? În mod clar, sunt un obstacol; nu o ajută să progreseze. Unii oameni se laudă că fac lucrarea bisericii, dar totuși urmăresc faima, câștigul și statutul propriu, își desfășoară propria activitate, își creează micul lor grup, micul lor regat – își face datoria acest fel de om? Toată lucrarea pe care o face perturbă, tulbură și împiedică în principal biserica. Care este consecința faptului că urmărește faima, câștigul și statutul? Mai întâi, asta afectează modul în care aleșii lui Dumnezeu mănâncă și beau cuvântul lui Dumnezeu în mod normal și cum înțeleg adevărul, le îngreunează intrarea în viață, îi împiedică să intre pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu și îi conduce pe drumul greșit – ceea ce le face rău celor aleși și îi duce la ruină. Și, în cele din urmă, ce efecte are asupra lucrării bisericii? Tulbură, păgubește și scindează. Aceasta este consecința faptului că oamenii caută faima, câștigul și statutul. Când își fac datoria în acest mod, nu putem spune că merg pe calea unui antihrist?” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea întâi)”]. Obișnuiam mereu să cred că urmărirea renumelui și a statutului afecta doar intrarea în viață a unei persoane și că, atât timp cât nu comitem un rău, nu vom perturba lucrarea bisericii. Nu înțelegeam de ce Dumnezeu detestă și disprețuiește atât de mult urmărirea renumelui și a statutului. Citirea cuvintelor lui Dumnezeu mi-a arătat că, dacă urmăresc renumele și statutul în datoria mea și nu apăr interesele bisericii, cu siguranță asta va afecta, în cele din urmă, lucrarea bisericii și intrarea în viață a fraților și a surorilor. Va obstrucționa și perturba lucrarea bisericii, iar acest lucru este condamnat de Dumnezeu. Când am discutat despre problema lui Chen Zhiqiang, nu am vrut să mai am părtășie fiindcă nu puteam fi în lumina reflectoarelor. Nu părea un lucru semnificativ, dar, în esență, chiar era grav. Dacă întârziam părtășia cu Chen Zhiqiang pentru a-l ajuta cu problemele lui, asta nu ar fi afectat doar intrarea lui în viață, ci și lucrarea bisericii. Fiind răspunzătoare, ar fi trebuit să ajut imediat pe cineva care se chinuia în datoria lui de a menține lucrarea bisericii pe calea cea bună. Mai ales când Partidul Comunist făcea atâtea arestări, Wang Zhen risca arestarea de fiecare dată când ieșea la adunări. Dacă nu era pregătită adecvat și nu putea să rezolve problemele în adunări, neputând să obțină rezultate bune în pofida riscului pe care și-l asuma, nu ar fi chinuitor pentru ea? Nu mă gândeam cum să rezolv aceste probleme cât mai curând, nici la siguranța surorii. Eram preocupată doar de faptul că putea să mi-o ia înainte. Am fost atât de egoistă și lipsită de umanitate! Ca supraveghetoare, nu făceam lucrare concretă. Ba chiar îmi protejam statutul, în detrimentul lucrării bisericii. Eram pe calea unui antihrist! Înainte fusesem singura responsabilă și făceam tot ce puteam, indiferent cât de greu sau obositor era. Însă, din cauza arestărilor Partidului, nu mai puteam ieși – puteam lucra doar din culise. Eram reticentă să-mi fac datoria, vrând mereu să concurez cu Wang Zhen pentru lumina reflectoarelor. Atunci mi-am dat seama că tot entuziasmul din datoria mea dinainte era doar pentru renume și statut. Acea situație îmi dezvăluia motivele și urmărirea greșite, ca să le pot corecta la timp. Aceasta era iubirea lui Dumnezeu pentru mine.

Ulterior am citit cuvintele lui Dumnezeu, care mi-au oferit mai multă claritate privind calea de practică. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Trebuie să atingeți o cooperare armonioasă în scopul lucrării lui Dumnezeu, pentru folosul bisericii și pentru a vă îmboldi frații și surorile. Ar trebui să vă coordonați unul cu altul, corectându-l pe celălalt și ajungând la un rezultat mai bun al lucrării, astfel încât să arătați considerație față de intențiile lui Dumnezeu. Aceasta este adevărata cooperare și numai cei care se implică în ea vor câștiga adevărata intrare” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Slujiți așa cum au slujit israeliții”). „Ce trebuie să facă omul pentru a-și realiza bine datoria? Trebuie să ajungă să o realizeze din toată inima și cu toată energia. A-și dedica toată inima și energia înseamnă a-și păstra toate gândurile concentrate la realizarea datoriei și a nu lăsa alte lucruri să le preocupe și apoi să aplice energia avută, să-și exercite întreaga putere și să-și îndrepte asupra datoriei calibrul, talentele, punctele forte și lucrurile pe care le-a înțeles. Dacă ai capacitatea de a pricepe și a înțelege și ai o idee bună, trebuie să comunici despre asta cu ceilalți. Asta înseamnă să cooperezi în armonie. Așa îți vei realiza bine datoria, așa vei ajunge la realizarea satisfăcătoare a datoriei tale. Dacă îți dorești întotdeauna să-ți asumi totul singur, să faci pe cont propriu lucruri mărețe și ca atenția să fie îndreptată spre tine, și nu spre ceilalți, îți realizezi datoria? Ceea ce faci tu se numește autocrație; înseamnă că dai un spectacol. Este un comportament satanic, nu realizarea datoriei. Nimeni, indiferent de atuurile, darurile sau talentele sale speciale, nu poate prelua singur toată lucrarea; oamenii trebuie să învețe să coopereze în armonie dacă vor să facă bine lucrarea bisericii. De aceea, cooperarea armonioasă este un principiu al practicii de realizare a datoriei. Atâta vreme cât îți dedici toată inima, toată energia și toată loialitatea și faci tot posibilul, îți realizezi bine datoria” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). Din cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că, pentru a ne face bine datoria, trebuie să ținem cont de inima lui Dumnezeu și să cooperăm cu frații și surorile noastre. Trebuie să ne dăm toată silința pentru asta și să ne folosim calitățile ca să compensăm slăbiciunile celorlalți. Așa putem câștiga aprobarea lui Dumnezeu și obține rezultate bune în lucrarea noastră. Am văzut și că nu conta dacă eu sau Wang Zhen ne prezentam în persoană pentru a rezolva problemele. Atât timp cât stările și greutățile celorlalți puteau fi înlăturate, chiar dacă efortul meu din culise era invizibil, să-mi fac datoria și să-L mulțumesc pe Dumnezeu avea să-mi aducă liniște și pace. După aceea, m-am gândit puțin despre ce adevăruri ar trebui să am părtășie pentru a aborda problema lui Chen Zhiqiang și am găsit câteva cuvinte relevante ale lui Dumnezeu, ca Wang Zhen să le analizeze. Și ea a găsit câteva fragmente din cuvintele lui Dumnezeu care erau foarte tăioase referitor la starea lui și la care eu nu mă gândisem. Puse cap la cap, aceste lucruri erau și mai cuprinzătoare. În acel moment m-am simțit foarte rușinată. Deși nu puteam ieși ca să fac lucrarea, puteam evident să am părtășie cu Wang Zhen despre tot ce vedeam și credeam. Lucrând împreună, aveam o perspectivă mai cuprinzătoare asupra problemelor, așa că le puteam rezolva mai bine. Nu era acest lucru mai benefic pentru lucrarea bisericii? După ce am discutat toate lucrurile, Wang Zhen a plecat să aibă părtășie cu Chen Zhiqiang.

Apoi, într-o zi, am primit o scrisoare de la niște frați și surori. Scrisoarea spunea că, prin părtășia lui Wang Zhen, ei reușiseră să corecteze câteva erori și se descurcau mai bine în îndatoririle lor. După ce am citit asta am fost puțin dezamăgită. Simțeam că eu descoperisem acele erori și abateri, dar ceilalți nu vedeau decât lucrarea lui Wang Zhen. Nimeni nu vedea ce făceam eu în culise. Apoi mi-am dat seama că iar concuram pentru renume și câștig, așa că m-am rugat și m-am răzvrătit împotriva mea. Ulterior, într-un eseu, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care m-a emoționat foarte mult. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Dacă încerci mereu să te dai mare și să ai ultimul cuvânt, nu cooperezi în armonie. Ce faci atunci? Cauzezi o tulburare și îi subminezi pe ceilalți. A cauza o tulburare și a-i submina pe ceilalți înseamnă a juca rolul Satanei; nu este realizarea datoriei. […] S-ar putea să ai puțină putere, dar dacă ești capabil să lucrezi cu alții și să accepți sugestii adecvate și dacă ai motivațiile potrivite și poți proteja lucrarea casei lui Dumnezeu, atunci ești o persoană potrivită. Uneori, cu o singură propoziție, poți rezolva o problemă și poți aduce beneficii tuturor; uneori, după părtășia ta cu privire la o singură declarație a adevărului, toți au o cale de a practica și sunt capabili să lucreze armonios împreună, și toți se străduiesc pentru un țel comun și împărtășesc aceleași puncte de vedere și opinii, și astfel lucrarea este deosebit de eficientă. Deși poate nimeni nu-și va aminti că ai jucat acest rol și s-ar putea să nu simți că ai depus prea mult efort, Dumnezeu va vedea că ești o persoană care practică adevărul, care acționează conform principiilor. Dumnezeu Își va aminti că ai făcut asta. Acest lucru se numește realizarea cu loialitate a datoriei” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). E adevărat. Deși nimeni nu putea vedea munca mea din culise, eu îmi făceam datoria pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Nu conta dacă știau alți oameni. Ceea ce contează este practicarea adevărului și mulțumirea lui Dumnezeu. Ca supraveghetoare, responsabilitatea și datoria mea și ceea ce ar trebui să fac erau să am părtășie cu ceilalți când le observ erorile și abaterile și să-i ajut să le soluționeze. Acesta nu era un lucru pentru care trebuia să-mi asum meritele. Înainte încercasem mereu să mă dau în spectacol în fața celorlalți, dar acum puteam lucra numai din culise. Acestea erau orchestrarea și rânduiala lui Dumnezeu și lucrul de care aveam nevoie. Trebuia să mă supun, să mă axez pe practicarea adevărului în datoria mea și să mă străduiesc să-mi fac bine datoria.

După aceea, când observam probleme în lucrarea noastră, luam inițiativa de a o contacta pe sora Wang Zhen. Uneori, când le scriam fraților și surorilor despre probleme, voiam să scot în evidență faptul că eu eram cea care scrie, dar, realizând că mă dădeam în spectacol și mă înălțam pe ascuns, mă rugam și renunțam la motivele mele incorecte. Mă calmam și mă gândeam ce puteam scrie pentru a-i ajuta pe ceilalți și cum îmi puteam îndeplini propriile responsabilități și propria datorie. Acest fel de practică mi-a luminat cu adevărat inima și mi-a dat un sentiment de eliberare. Este un mod grozav de a mă purta.