de Xiaowen, Spania

În 2018, eram responsabil cu activitatea video. Uneori, veneau mai multe sarcini video în același timp și trebuiau atribuite persoanelor potrivite pentru producție. De fiecare dată, mă gândeam rapid cum să aloc lucrarea, însă, când le spuneam fraților și surorilor parteneri planul meu de alocare, întotdeauna ofereau suplimente și îmbunătățiri pentru planul meu. Uneori, ei indicau ce nu judecam bine și eram puțin jenat când aveau prea multe sugestii. Felul în care îmi indicau problemele mă făcea întotdeauna să simt că nu aveam bune abilități de lucru. Mă făcea să mă întreb ce se credea despre mine drept conducător de echipă. Unul dintre cei doi parteneri ai mei avea o capacitate de lucru remarcabilă. Celălalt avea multă experiență profesională și crezuse în Dumnezeu mult timp. Ambii analizau problemele destul de exhaustiv. Întotdeauna mi-am spus: „Chiar dacă pot vedea unele probleme și pot avea unele idei bune, când este timpul să le ducem la îndeplinire, toată lumea va crede că este rezultatul discuțiilor comune dintre noi trei, iar contribuțiile mele nu vor fi evidente. Pe măsură ce trece timpul, frații și surorile pot simți că, în afară de a fi făcut câteva materiale video, drept conducător de echipă, nu aduc o contribuție prea mare lucrării realizate de grup.” Pe cât mă gândeam mai mult, pe atât mă simțeam mai rău și am început să mă întreb: „Dacă pot face puțin mai mult și puțin mai bine ceea ce partenerii mei nu pot, atunci rolul meu nu va fi mai evident?” Știam că abilitățile mele profesionale erau destul de bune în grup, iar frații și surorile spuneau că am o bună intrare în viață, așa că, dacă petreceam mai mult timp rezolvând stările fraților și surorilor mele și dacă împărtășeam mai multe din cunoștințele mele profesionale, atunci am crezut că frații și surorile mă vor admira. Așa că, indiferent dacă aveau nevoie sau dacă aveau probleme, întotdeauna mă duceam să întreb de situația lor și aveam părtășie cu ei. De asemenea, căutam deseori informații tehnice și abilități profesionale rezumate să le împărtășesc și lor. Chiar dacă îmi întârzia lucrarea video, am insistat să o fac. Am simțit că merită să plătesc acest preț.

Pentru că intențiile mele erau greșite, nu puteam trata lucrurile corect. Eficacitatea lucrării mele a scăzut brusc și întotdeauna erau probleme. Odată, am făcut o greșeală simplă pe care poate că nici un novice n-ar fi făcut-o, și mi-a fost foarte rușine. Mi-am spus: „Este ridicol că am făcut o greșeală atât de simplă drept conducător de echipă. Dacă nu fac ceva să-mi refac imaginea, cum voi putea continua drept conducător de echipă?” Așa că, apoi, pentru a evita să fiu desconsiderat, de fiecare dată când primeam o sarcină, o atribuiam grăbit fraților și surorilor și mă îngropam în propria-mi lucrare. Nu întrebam deloc despre progresele lucrării în grup, ceea ce a dus la mai multe ocazii în care am întârziat atribuirea sarcinilor pentru că nu urmăream lucrările la timp. Eram foarte amorțit la acel moment. Când s-au întâmplat aceste lucruri, nici măcar nu m-am gândit să reflectez la mine însumi. Mai târziu, din cauza cerințelor de lucru, împreună cu partenerii mei, am instruit câțiva noi membri de echipă. Am crezut că sora Li, pe care am instruit-o, avea o bază mai solidă decât ceilalți și că, dacă o puteam cultiva rapid, puteam dovedi că aveam o capacitate bună de a cultiva oamenii. Totuși, după o perioadă de contact efectiv cu ea, am descoperit că avea un calibru mediu și progresa destul de încet. Apoi, nu am mai fost la fel de atent sau grijuliu când o învățam. Când avea întrebări, dădeam răspunsuri de mântuială. Uneori, când nu-mi înțelegea răspunsurile, chiar mi se părea o prea mare bătaie de cap să explic. După un timp, nu doar că nu a înregistrat progrese, ci sarcinile de producție au devenit, de fapt, mai dificile. Mai târziu, partenera mea a sugerat să o instruiască pe sora Li împreună cu mine, și mi-am spus: „Acum pur și simplu îmi ataci imaginea. Sunt un conducător de echipă. Crezi că am nevoie de ajutorul tău să o cultiv pe sora Li? Asta m-ar face să arăt complet incapabil, nu?” Dar mi-am dat seama și că instruirea mea nu era eficientă, așa că nu o puteam respinge categoric. Tot ce puteam face era să fiu de acord fără tragere de inimă. Pentru a-mi salva imaginea, am vrut să găsesc alte oportunități pentru a dovedi ce pot. Odată, alt grup a avut unele dificultăți profesionale și mi-a cerut ajutorul. Mi-am spus: „Șanse ca asta sunt rare. Dacă pot rezolva problema asta, frații și surorile cu siguranță mă vor admira, iar reputația mea bună s-ar putea răspândi și în alte grupuri.” Însă, odată ce am analizat situația, am descoperit că ar fi luat mult timp și efort pentru a trata problema. Pe atunci, deja aveam multe probleme în lucrarea mea care trebuiau rezolvate urgent, iar problema celuilalt grup nu era atât de urgentă. M-am gândit că, poate, ar trebui să las deocamdată deoparte problema lor. Însă mi-am spus că era o bună ocazie să-mi refac imaginea, așa că nu o puteam rata. În plus, partenerii mei puteau să se ocupe de lucrare în grupul nostru. Se puteau descurca fără mine de data asta. Spunându-mi asta, am continuat cu încredere totală.

Mi-am petrecut tot timpul gândindu-mă cum să-i fac pe alții să mă admire, așa că nu am fost atent deloc la lucrarea grupului, ducând la o încetinire accentuată a lucrării de producție video. De asemenea, din cauză că am alocat lucrările nerezonabil și exista o întârziere a sarcinilor, eficacitatea lucrării a scăzut brusc. Fiind unul dintre supraveghetori, nu știam cum să rezolv aceste probleme și starea mea s-a înrăutățit din ce în ce mai mult. Deși lucram peste program în fiecare zi pentru a ajunge la zi cu sarcinile, tot nu obțineam rezultate bune. Conducătorul meu m-a tratat după ce a aflat asta, spunând că urmăream faima și statutul în datoria mea și nu rezolvam problemele specifice din lucrarea noastră. Apoi, deși am făcut niște schimbări aparente, nu am încercat niciodată să mă cunosc sincer pe mine însumi și întodeauna mi-am protejat reputația și statutul mai întâi. Mai târziu, sora Li a fost transferată pentru că nu putea produce independent materiale video. Înainte să plece, și-a scris gândurile în rezumatul lucrării și a menționat că, atunci când i-am predat abilități profesionale, a avut multe dificultăți pe care nu le-a putut rezolva și că abilitățile ei profesionale s-au îmbunătățit doar după ce sora Liu a început s-o învețe. Când am citit acest lucru, am fost foarte supărat. Mi-am spus: „Dacă conducătorul și partenerii mei ar fi văzut-o spunând asta, ce ar crede? Nu ar crede că nu pot face nimic?” Drept mijloc pentru a-mi proteja statutul și imaginea, m-am dus la conducătorul și partenerii mei pentru a raporta problemele surorii Li, i-am desconsiderat înadins calibrul, am exagerat că și-a îndeplinit de mântuială îndatoririle și că deseori se certa, și m-am străduit din răsputeri să subliniez deficiențele din umanitatea ei. Am fost surprins când conducătorul meu a spus: „Dacă este adevărat ce spui, atunci poate că nu e potrivită pentru lucrarea ei de udare din prezent.” Când am auzit asta, am fost șocat. Nu mi-am imaginat că spusele mele ar putea avea o asemenea consecință. Dacă sora Li își pierdea datoria din cauza spuselor mele, atunci făceam rău. Am vrut să i le explic, dar mi-am adus aminte că toți deja nu aveau o imagine bună despre mine. Dacă eram cinstit despre asta, atunci nu doar că aș fi părut inutil în lucrarea mea, ci alții ar fi crezut că aveam o umanitate precară. Așa că i-am spus vag conducătorului: „Ar trebui să cercetezi.” Mai târziu, după ce a investigat, conducătorul meu a descoperit că problemele surorii Li nu erau atât de grave pe cât am pretins și nu a transferat-o.

Între timp, pentru că am urmărit încăpățânat faima și statutul și am refuzat să mă schimb, în baza evaluărilor din partea fraților și surorilor, conducătorul meu a spus că eram iresponsabil în datoria mea, nu făceam lucrări practice, făceam doar lucrurile care mă făceau să arăt bine și m-a concediat pentru aceste lucruri. Nu puteam găsi o explicație. Eram atât de ocupat cu datoria mea în fiecare zi și iată cum au ieșit lucrurile. Mi-am spus că, dacă frații și surorile aflau motivul pentru care am fost concediat, cu siguranță vor spune că aveam o umanitate rea și nu eram o persoană care urmărește adevărul. Cum aș da ochii cu toți pe viitor? Gândindu-mă la asta, am simțit o tristețe de nedescris, însă am știut că, indiferent de orice, înainte de orice altceva, trebuia să ascult. Mersesem pe această cale la alegerea mea. În acea perioadă, am vrut să reflectez la problemele mele, așa că m-am rugat lui Dumnezeu și I-am cerut să mă îndrume să-mi înțeleg problemele.

Mai târziu, am mâncat și am băut câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu și am găsit un pasaj care mi-a descris starea perfect. Dumnezeu Atotputernic spune: „Antihriștii trăiesc în fiecare zi doar pentru reputație și statut, ei trăiesc doar pentru a se delecta în capcanele statutului, doar la asta se gândesc. Chiar și atunci când îndură ocazional unele greutăți minore sau plătesc un preț banal, acest lucru este de dragul obținerii statutului și reputației. A urmări statutul, a deține puterea și a avea o viață ușoară sunt lucruri majore pe care antihriștii le plănuiesc întotdeauna odată ce cred în Dumnezeu și nu renunță până când nu își ating obiectivele. Dacă faptele lor rele sunt date în vileag vreodată, intră în panică, de parcă ar fi pe cale să cadă cerul peste ei. Nu pot mânca sau dormi și par să fie în transă, ca și cum ar suferi de depresie. Când oamenii îi întreabă ce s-a întâmplat, ei inventează minciuni și spun: «Ieri am fost atât de ocupat încât nu am dormit toată noaptea, așa că sunt foarte obosit». Dar, de fapt, nimic din toate acestea nu este adevărat. Ei simt acest lucru pentru că se gândesc în mod constant: «Lucrurile rele pe care le-am făcut au fost date în vileag, deci cum îmi pot recăpăta reputația și statutul?» Multă vreme nu își pot da seama ce să facă, așa că sunt deprimați. Uneori, ochii lor privesc în gol la un punct fix și nimeni nu știe la ce se uită. Problema îi face să-și frământe creierii, să epuizeze fiecare înlănțuire de idei și să nu vrea să mănânce sau să bea. În ciuda acestui lucru, ei încă mai pretind că le pasă de lucrarea bisericii și îi vor întreba pe oameni: «Cum merge lucrarea de evanghelizare? Câți oameni ai câștigat luna aceasta? Au dobândit frații și surorile vreo intrare în viață recent? A provocat cineva întreruperi sau perturbări?» Uneori vor întreba în mod intenționat despre chestiuni bisericești, dar se dau doar în spectacol pentru alții. Ceea ce gândesc ei cu adevărat este: «Faptele mele rele au fost dezvăluite, ce ar trebui să fac? Care vor fi consecințele? Cum pot salva această situație?» Nu pot să facă nimic, aceasta este cea mai mare problemă cu care se confruntă antihriștii în întreaga lor viață. […] Oriunde există antihriști, indiferent de sfera influenței lor, fie că este vorba de un grup sau de o biserică, atât timp cât ei dețin puterea, lucrarea lui Dumnezeu și voia lui Dumnezeu sunt împiedicate acolo. De ce nu pot fi implementate rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu? Faptul că acest lucru se întâmplă demonstrează că antihriștii nu se ocupă niciodată de lucrarea casei lui Dumnezeu și nu implementează niciodată rânduielile de lucru ale casei lui Dumnezeu. Prin urmare, ce fac antihriștii toată ziua? Își petrec timpul dându-se în spectacol și lăudându-se. Ei fac doar lucruri care implică faima, interesele și statutul propriu. Sunt ocupați să-i înșele pe alții, să atragă oamenii, să-și consolideze puterea pentru a întemeia o împărăție independentă. Ei sunt preocupați doar de măsura în care efortul lor de a crea o împărăție independentă reușește și de măsura în care pot să obțină putere totală și să controleze mai mulți dintre aleșii lui Dumnezeu. Nu le pasă câtuși de puțin de nimic altceva. Ei nu se preocupă de lucrarea bisericii sau de intrarea în viață a aleșilor lui Dumnezeu, cu atât mai puțin le pasă dacă voia lui Dumnezeu este îndeplinită. Ei sunt preocupați doar de momentul în care pot să dețină puterea în mod independent, să-i controleze pe aleșii lui Dumnezeu și să fie pe picior de egalitate cu Dumnezeu. Dorințele și ambițiile antihriștilor sunt într-adevăr enorme! Oricât de harnici par să fie antihriștii, ei sunt ocupați doar cu propriile lor încercări, făcând ceea ce le place să facă, și cu lucruri legate de faima, interesele și statutul personal. Nici măcar nu se gândesc la responsabilitățile lor sau la datoria pe care ar trebui să o îndeplinească și nu fac nimic din ce se cuvine. Exact asta reprezintă antihriștii” („Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a doua)” în Demascarea antihriștilor). Cuvântul lui Dumnezeu a dezvăluit că antihriștii trăiesc doar pentru faimă și statut și nu fac niciodată vreo lucrare practică. În special pentru a-i împiedica pe alții să le vadă adevăratul chip, își storc creierii să găsească moduri să-și mențină funcția și nu-i deranjează să stânjenească lucrarea casei lui Dumnezeu pentru asta. Am reflectat asupra acțiunilor mele de când am devenit conducător de echipă și am văzut că m-am comportat precum un antihrist. Când am văzut că partenerii mei vedeau aspectele mai comprehensiv și întotdeauna îmi indicau deficiențele din lucrare, m-am temut că frații și surorile ar crede că aveam calibru scăzut și eram incompetent în lucrare, așa că am încercat să profit de toate ocaziile disponibile pentru a-mi salva reputația. Am petrecut timp organizând informații pentru a arăta că purtam o povară și aveam abilități profesionale. Chiar am dat deoparte problemele urgente din grupul meu care trebuiau rezolvate și mi-am petrecut timpul rezolvând problema altui grup, pentru a mă da mare. Când am făcut o greșeală în materialul meu video, m-am temut că frații și surorile vor spune că eram slab pregătit, așa că am dat deoparte lucrarea grupului și m-am scufundat în propriile sarcini de producție, sperând să le fac destul de bine pentru a dovedi că aveam abilități. De asemenea, am folosit cultivarea altora drept o șansă de a dovedi ce puteam și, când am aflat că sora Li nu se dezvolta suficient de repede pentru a-mi dovedi abilitățile, am devenit rece și superficial față de ea, ceea ce a făcut să-i fie imposibil să stăpânească abilitățile. Mi-a păsat doar de urmărirea reputației și statutului și am făcut lucruri care erau în beneficiul meu, nu lucrări propriu-zise. Am provocat întârzieri și daune lucrării casei lui Dumnezeu. Comportamentul meu nu era exact ca al unui antihrist? Chiar și după ce sora Li a fost îndepărtată de la datoria ei, nu am simțit nicio vină și, pentru că mi-a indicat lacunele și deficiențele, pentru a-mi proteja reputația și statutul, am încercat să mă justific și să mă apăr desconsiderând-o și judecând-o, aproape făcând-o să-și piardă datoria. În acest moment, mi-am dat seama în sfârșit că natura mea era prea crudă, egoistă și demnă de milă! Gândindu-mă la tot răul pe care l-am provocat lucrării casei lui Dumnezeu și surorii Li, am fost extrem de nefericit. Aceste acțiuni îmi pătaseră calea credinței în Dumnezeu! Mai târziu, m-am rugat lui Dumnezeu să mă spovedesc și să mă căiesc.

Într-o zi, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. „Când Dumnezeu cere ca oamenii să-și lase la o parte prestigiul și statutul nu înseamnă că îi privează de dreptul de a alege; mai degrabă, o face pentru că, în timp ce urmăresc statutul și prestigiul, oamenii prejudiciază lucrarea bisericii, întrerup intrarea în viață a fraților și surorilor, ba chiar influențează și modul normal în care ceilalți mănâncă și beau cuvintele lui Dumnezeu și înțeleg adevărul, aceștia dobândind prin asta mântuirea lui Dumnezeu. Și mai grav este că, atunci când oamenii urmăresc statutul și prestigiul propriu, un astfel de comportament poate fi caracterizat drept cooperare cu Satana la prejudicierea și împiedicarea în cea mai mare măsură a progresului lucrării lui Dumnezeu, și drept împiedicarea îndeplinirii normale a voii lui Dumnezeu printre aleșii Lui. Se împotrivesc în mod deliberat lui Dumnezeu și Îl contrazic. Aceasta este natura căutării statutului și prestigiului de către oameni. Problema cu oamenii care își urmăresc propriile interese este că țelurile urmate sunt cele ale Satanei – sunt țeluri malefice și nedrepte. Când oamenii urmăresc interese personale, cum ar fi prestigiul și statutul, devin fără să știe o unealtă a Satanei, devin o pistă pentru Satana, ba mai mult, devin întruchiparea Satanei. Ei joacă un rol negativ în biserică; efectul pe care îl au asupra lucrării bisericii și asupra vieții bisericești normale și a căutării normale a aleșilor lui Dumnezeu este să tulbure și să împiedice; au un efect negativ” („Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea întâi)” în Demascarea antihriștilor). După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, în cele din urmă mi-am dat seama că, atunci când urmăream statutul, îmi protejam interesele personale și nu protejam deloc lucrarea casei lui Dumnezeu, acționând, în esență, drept slujitor al Satanei și perturbând lucrarea casei lui Dumnezeu, ceea ce este ceva ce Dumnezeu urăște și blesteamă. Știam că abilitatea mea de a lucra și abilitățile profesionale nu erau la fel de bune precum cele ale partenerilor mei. Dacă aș fi putut renunța la reputația mea, să învăț umil de la ei și să cooperez armonios cu ei, aș fi făcut unele progrese în abilitățile mele și aș fi putut înțelege unele principii ale adevărului. Acesta ar fi fost un lucru bun pentru mine. Însă eu nu am recunoscut această oportunitate. Titlul de „conducător de echipă” m-a făcut să-mi pierd complet controlul. Nu mi-am petrecut timpul făcându-mi datoria propriu-zisă sau depunând eforturi pentru lucrarea mea principală. În schimb, am născocit moduri în care să mă deghizez și să mă dau mare pentru a-i face pe alții să mă admire. Am ocupat funcția unui conducător de echipă fără să îndeplinesc, de fapt, lucrarea și am stânjenit și întârziat progresele noastre. Dumnezeu urăște și detestă lucrurile pe care le-am făcut. Demisia mea a fost dreptatea lui Dumnezeu și protecția Lui pentru mine. Gândindu-mă la răul pe care l-am provocat lucrării casei lui Dumnezeu, m-am simțit extrem de vinovat. Îl dezamăgisem pe Dumnezeu și am trădat încrederea fraților și surorilor. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, dorința mea de statut este prea puternică! Fără această revelație, nu știu cât timp aș fi rămas amorțit. Aș vrea să folosesc acest eșec pentru a reflecta asupra mea.”

Mai târziu, în timp ce căutam o cale de practică în această arie, am citit două pasaje din cuvintele lui Dunezeu. „Nu face mereu lucrurile de dragul tău și nu lua constant în considerare propriile interese; nu ține cont de interesele omului și nu te gândi la mândria, reputația sau statutul tău. Mai întâi trebuie să ții cont de interesele casei lui Dumnezeu și să le consideri prima ta prioritate. S-ar cuveni să ții seama de voia lui Dumnezeu și să începi prin a contempla dacă ai fost sau nu impur în îndeplinirea datoriei tale, dacă ai fost loial, ți-ai îndeplinit responsabilitățile, și dacă ai dat totul, precum și dacă ai chibzuit sau nu din inimă la datoria ta și la lucrarea bisericii. Trebuie să iei în considerare aceste lucruri. Gândește-te la ele frecvent și înțelege-le și îți va fi mai ușor să-ți îndeplinești bine datoria” („Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). „Dacă oamenii urmăresc doar statutul și prestigiul – dacă își urmăresc doar interesele – atunci nu vor dobândi niciodată adevărul și viața și, în cele din urmă, vor fi cei care vor suferi pierderi. Dumnezeu îi mântuiește pe cei care urmăresc adevărul. Dacă nu accepți adevărul și dacă ești incapabil să reflectezi asupra firii tale corupte și să ți-o cunoști, atunci nu te vei pocăi cu adevărat și nu vei avea intrare în viață. Să accepți adevărul și să te cunoști este calea creșterii tale în viață și cea spre mântuire, este șansa ta de a veni înaintea lui Dumnezeu ca să accepți examinarea Lui, să accepți judecata și mustrarea Lui și să dobândești viața și adevărul. Dacă renunți la a urmări adevărul de dragul urmăririi statutului, prestigiului și a intereselor proprii, acest lucru este echivalent cu a renunța la ocazia de a primi judecata și mustrarea lui Dumnezeu și la a atinge mântuirea. Alegi statutul și prestigiul și propriile interese, dar renunți la adevăr și pierzi viața și șansa de a fi mântuit. Care contează mai mult? Dacă alegi interesele tale și te lepezi de adevăr, nu ești netot? Pentru a spune lucrurilor pe nume, este o mare pierdere pentru un mic avantaj. Prestigiul, statutul, banii și interesul sunt temporare toate, efemere toate, în vreme ce adevărul și viața sunt eterne și neschimbătoare. Dacă oamenii își înlătură firea coruptă care îi face să urmărească statutul și prestigiul, atunci au speranțe să atingă mântuirea. Ba mai mult, adevărul dobândit de oameni este etern; Satana nu li-l poate lua, nici nimeni altcineva. Ai renunțat la interesele tale, dar ceea ce ai câștigat sunt adevărul și mântuirea; aceste rezultate îți aparțin. Le-ai câștigat pentru tine. Dacă oamenii aleg să practice adevărul, atunci, chiar dacă și-au pierdut interesele, ei câștigă mântuirea și viața veșnică ale lui Dumnezeu. Acei oameni sunt cei mai deștepți. Dacă oamenii trag foloase în detrimentul adevărului, atunci ceea ce pierd sunt viața și mântuirea lui Dumnezeu; acei oameni sunt cei mai proști” („Cunoașterea firii este temelia schimbării acesteia” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cuvântul lui Dumnezeu m-a făcut să înțeleg că, în datoria noastră, trebuie să ne lepădăm de intențiile noastre incorecte. În orice, trebuie să punem pe primul loc interesele casei lui Dumnezeu, nu reputația și statutul nostru. Doar o astfel de practică este conform voii lui Dumnezeu și asta este ce ar trebui să facă o persoană cu rațiune și conștiință. Recunoscând acest lucru, m-am lepădat conștient de trup, nu am mai dat atenție reputației și statutului și m-am concentrat pe datoria mea. Pe lângă finalizarea sarcinilor de producție proprii, am și notat problemele și abaterile frecvente din lucrarea mea sau a altora și le-am adus în atenția conducătorilor echipei, fraților și surorilor pentru a le discuta și a găsi soluții. O astfel de practică a fost benefică tuturor și am putut avansa în privința abilităților mele profesionale. Când am văzut acest rezultat, I-am fost foarte recunoscător lui Dumnezeu. Acesta a fost rezultatul îndeplinirii de către toți a îndatoririlor, uniți în sentimente și gândire. În trecut, întotdeauna am încercat să-mi protejez reputația și statutul. Întotdeauna am acționat pentru a-mi îmbunătăți imaginea și pentru a mă da mare în datoria mea, nu am rezolvat probleme practice și tot ce am lăsat în urma mea au fost fărădelegi. Însă, odată ce am încetat să mă mai gândesc la reputația mea și, în schimb, am luat inițiativa să găsesc lacunele și greșelile din lucrare, frații și surorile nu doar că nu m-au desconsiderat, ci au discutat și s-au coordonat cu mine și am găsit un mod mai bun de a ne face datoria. Abia atunci am văzut cât de nesăbuit am fost să mă deghizez și să mă dau mare. Dacă aș fi practicat astfel mai devreme, nu aș fi stânjenit lucrarea casei lui Dumnezeu.

Mai târziu, conducătorul meu a aranjat un post cu jumătate de normă să ud nou-veniții. Mi-a spus că, pentru că unii dintre nou-veniți nu aveau o bază în credința lor în Dumnezeu, au devenit pasivi, slabi și nu au mai participat la întâlniri când s-au confruntat cu dificultăți sau când pastorii i-au deranjat, așa că aveau nevoie urgentă de sprijin prin udare. Deși știam că această sarcină era foarte importantă, eram totuși puțin reticent. În special că era un post cu jumătate de normă, așa că, indiferent cât de bine mă descurcam, nimeni din grupul nostru n-ar ști-o. M-am gândit că mai bine aș petrece mai mult timp cu lucrarea mea. Îmi puteam petrece timpul liber dezvoltându-mi tehnicile profesionale. Dacă deveneam mai eficient la lucrarea mea principală, toți m-ar admira. Așa că nu am vrut să mă spetesc prea mult udând nou-veniții. Însă, în următoarele zile, am simțit că starea mea era puțin greșită, așa că m-am destăinuit și am avut părtășie cu frații și surorile și atunci mi-am dat seama că încă mai urmăream reputația și statutul. Mai târziu, am citit în cuvântul lui Dumnezeu: „Deși majoritatea oamenilor spun că urmăresc de bunăvoie adevărul, când vine vorba să-l pună în practică sau să plătească un preț pentru el, unii oameni, pur și simplu, renunță. Aceasta este o trădare, în esență. Cu cât un moment este mai crucial, cu atât mai mult e nevoie să renunți la interesele trupești și să dai deoparte vanitatea și mândria; dacă ești incapabil să faci acest lucru, nu poți dobândi adevărul și asta arată că nu ești ascultător față de Dumnezeu. Dacă, pe cât este mai important un moment, pe atât oamenii pot mai mult să se supună și să renunțe la propriile interese, la vanitate și mândrie și să își îndeplinească datoriile cum se cuvine, doar atunci ei vor fi ținuți minte de Dumnezeu. Toate acestea sunt fapte bune! Indiferent ce datorie îndeplinesc sau ce fac oamenii, ce este oare mai important – vanitatea și mândria lor sau gloria lui Dumnezeu? Ce ar trebui să aleagă oamenii? (Gloria lui Dumnezeu.) Care sunt mai importante – responsabilitățile tale sau propriile tale interese? Împlinirea responsabilităților tale este cea mai importantă și ești legat de ele prin datorie” („A câștiga pe Dumnezeu și adevărul este cel mai îmbucurător lucru” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, am văzut clar că, indiferent dacă eram admirat, asta era datoria mea, ceea ce însemna că era responsabilitatea mea și o însărcinare dată de Dumnezeu. A trebuit s-o accept și s-o tratez sincer. Nu mai puteam face calcule doar pentru reputația și statutul meu. Era nevoie de personal pentru munca de udare și ar fi fost nerezonabil dacă nu voiam să fac această datorie pentru că nu-mi oferea șansa de a mă da mare. În seara aceea, am auzit un imn cuprinzând cuvântul lui Dumnezeu. Versurile erau următoarele: „Dumnezeu prețuiește dragostea fiecărui om. Pentru cei care Îl iubesc, binecuvântările lui sunt duble, căci dragostea omului este atât de rar întâlnită, de puțină” („Sunteți dispuși să-I dați lui Dumnezeu dragostea din inima voastră?” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). La acel moment, am fost foarte mișcat. Pe cât lucrarea casei lui Dumnezeu trebuie protejată mai mult, pe atât ar trebui să-mi îndeplinesc datoria și responsabilitatea mai bine. Nu puteam să-L dezamăgesc pe Dumnezeu din nou. Apoi, m-am dus la sora responsabilă cu udarea și i-am spus: „Vreau să accept această datorie.” Deși am avut multe deficiențe în udarea nou-veniților și am întâlnit multe dificultăți, când mi-am stabilit corect motivele și m-am bazat pe Dumnezeu, am văzut îndrumarea și binecuvântările Lui și nu a durat mult ca unii dintre nou-veniți să poată participa la adunări în mod normal.

În curând, biserica mi-a dat o altă sarcină. Mi-am spus: „De data asta, indiferent cât de ocupat sunt cu sarcinile mele de producție, voi monitoriza progresele grupului și voi atribui sarcinile prompt.” De asemenea, am revizuit lucrarea noastră cu frații și surorile pentru a rezolva dificultățile din lucrarea lor și, pentru ce nu am înțeles, am găsit oameni cu bune abilități pentru a ne ajuta să rezolvăm treburile. Încet, rezultatele mele s-au îmbunătățit semnificativ. Știam că asta era doar slavă îndrumării și binecuvântărilor lui Dumnezeu. În trecut, mi-a păsat doar de reputația și statutul meu. Acum, pot renunța să urmăresc statutul, să protejez conștient lucrarea casei lui Dumnezeu și să-mi realizez datoria realist. Acestea sunt rezultatele obținute de lucrarea lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!