Ni Yang Qin, China

În iulie 2006, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Soțul meu m-a sprijinit și i-a primit călduros pe frații și surorile care veneau la noi. Însă când a aflat că cei care cred în Dumnezeu Atotputernic pot fi arestați, l-a întrebat despre asta pe vărul meu, care lucra în biroul unui procuror, apoi a venit acasă și mi-a spus: „Vărul tău a spus că guvernul reprimă religia, mai ales pe credincioșii în Dumnezeu Atotputernic. În plus, dacă e un credincios într-o casă, toată familia va fi implicată. Nu-L mai urma pe Dumnezeu Atotputernic. Mergi la o Biserică patriotică.” Văzând că soțul meu nu înțelegea credința, i-am spus: „Biserica patriotică a fost înființată de Partidul Comunist. Ei pun patriotismul pe primul loc și apoi pe Dumnezeu. Ei consideră Partidul mai măreț decât Dumnezeu și asta nu e credință. Nu merg la Biserica patriotică.” A răspus neajutorat: „E bine să crezi în Dumnezeu Atotputernic, dar trebuie să vezi lucrurile clar. Trăim în lumea Partidului Comunist, deci slujbele nu ne sunt garantate dacă îți păstrezi credința. Ești dispusă să renunți la slujba de la spital? În plus, avem ipoteca și ne trebuie bani să ne creștem fiica. Cum ne putem descurca fără bani? Dacă ești condamnată la închisoare, oamenii mă vor desconsidera, iar fiica noastră va fi batjocorită. Trebuie să te gândești și la noi! Renunță la credința ta!” Era inevitabil ca soțul meu, un necredincios, să-și facă griji, așa că i-am spus: „Partidul Comunist e ateu și a persecutat mereu credincioși. Nu voi renunța la credința mea în fața persecuției. Nu știi că lașii nu pot intra în Împărăția cerurilor? Dezastrele se amplifică acum, iar Mântuitorul Dumnezeu Atotputernic a exprimat adevăruri și face lucrarea de judecată din zilele de pe urmă. Asta pentru a curăța și mântui pe deplin omenirea, ca să rezistăm dezastrelor și să fim luați în Împărăția lui Dumnezeu. E o șansă unică în viață! Credința înseamnă suferință și pericol temporar, dar putem să câștigăm adevărul și să fim complet mântuiți. Asta contează cel mai mult.” Răspunsul lui a fost: „Intrarea în Împărăția lui Dumnezeu e departe. Să trăim o viață bună e cel mai practic. Nu-mi pasă ce aduce viitorul și nu mă gândesc la asta.” Ulterior, văzând că tot participam la întruniri și făceam o datorie, a început să se certe cu mine și a spus: „Nu putem trăi în frică permanentă. Dacă îți păstrezi religia, familia noastră se va destrăma.” M-am gândit că dacă mai continuam să-mi practic credința, căminul nostru probabil s-ar fi destrămat. Fiica mea avea doar nouă ani, iar destrămarea familiei ar fi rănit-o foarte mult! Pe atunci chiar nu voiam să-mi pierd familia, dar dacă soțul meu continua să stea în calea credinței mele, cum îmi puteam face datoria? Fiica mea, familia mea și Dumnezeu: nu eram pregătită să renunț la niciunul. Tocmai când eram în dilemă, mi-am amintit cuvintele Domnului Isus: „Cel ce iubește pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine, și cel ce iubește pe fiu sau pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Oricine nu-și ia crucea și nu Mă urmează, nu este vrednic de Mine” (Matei 10:37-38). M-am gândit la toții sfinții care, de-a lungul veacurilor, au renunțat la tot ca să răspândească Evanghelia și să îndeplinească însărcinarea de la Dumnezeu. De vreme ce Dumnezeu m-a ales, lăsându-mă să mă bucur de atât de multă aprovizionare cu adevăr, trebuia să țin cont de voia Lui. Nu puteam renunța la credința și datoria mea doar ca să-mi păstrez familia intactă. Dumnezeu S-a întrupat și a venit în lume pentru a ne mântui complet de forțele Satanei, îndurând urmărirea, zvonurile și condamnarea marelui balaur roșu, precum și respingerea și calomnia din partea lumii religioase și exprimând în taină adevăruri, ca să ne ude și hrănească. Iubirea lui Dumnezeu pentru omenire e măreață! M-am bucurat de multe lucruri de la Dumnezeu, prețuindu-mi familia și fiica și negândindu-mă cum să răsplătesc iubirea lui Dumnezeu. Unde-mi era conștiința? La gândul acesta, m-am simțit foarte îndatorată lui Dumnezeu și am hotărât că, oricum m-ar fi împiedicat soțul meu, aveam să-L urmez pe Dumnezeu și să răspândesc Evanghelia.

După aceea, opresiunea PCC asupra bisericii s-a agravat, iar opoziția soțului meu s-a intensificat. La sfârșitul lui 2007, PCC a oprimat religia și a suprimat bisericile sub pretextul că menținea stabilitatea pentru Olimpiadă. Mulți frați și surori au fost arestate. Într-o dimineață din septembrie, când mă pregăteam să plec să răspândesc Evanghelia, soțul meu mi-a blocat calea, n-a vrut să mă lase să plec l-a chemat la noi pe fratele meu mai mare și a spus: „Acum câteva zile, vărul tău a spus că Partidul Comunist plănuiește arestări masive ale credincioșilor în Dumnezeu Atotputernic. Odată arestați, sunt condamnați. Trebuie să renunți la credința ta.” Fratele meu m-a îndemnat și el: „Știu că e bine să crezi, dar Partidul n-o permite. Nu te poți pune cu ei, așa că dacă trebuie, crede acasă. Nu mai ieși să răspândești Evanghelia. Dacă ești arestată?” Le-am spus: „Știu că-mi vreți binele, dar credința și răspândirea Evangheliei sunt ceea ce trebuie făcut, ca mai mulți oameni să poată fi mântuiți de Dumnezeu. Asta e cea mai măreață faptă bună. Dacă nu mai răspândesc Evanghelia ca să mă protejez, oare n-aș fi egoistă?” Surprinzător, odată ce am spus asta, soțul meu a îngenunchiat în fața mea. A spus: „Te implor! Pentru căminul și copilul nostru, renunță la religia ta! Dacă-ți păstrezi credința, fiica noastră nu va intra la facultate și nu-și va găsi o slujbă. Viitorul ei ar fi distrus! E singurul nostru copil, trebuie să te gândești la ea! Dacă ești arestată, oamenii vor spune lucruri urâte despre mine. Cum pot trăi în felul acela?” Văzându-l pe soțul meu așa, chiar n-am știut ce să fac. Întotdeauna fusese mândru, dar acum era în genunchi, implorându-mă de față cu fratele meu. Văzându-l așa, m-am gândit că l-aș răni și mai mult insistând să-mi păstrez credința. Dacă Partidul revoca dreptul fiicei mele de a merge la facultate și ea nu-și putea găsi o slujbă din cauza credinței mele? Chiar și fratele meu mai mare se opunea credinței mele, așa că dacă familia mea ar fi aflat că nu mă înțelegeam cu soțul meu din cauza asta, probabil mi-ar fi stat în cale. Mi-ar fi fost și mai greu să-L urmez pe Dumnezeu. Dar dacă cedam în fața soțului meu și-i spuneam că renunț la credința mea însemna că-L trădez Dumnezeu. Gândindu-mă la asta, m-am neliniștit, așa că am spus o rugăciune, cerându-I lui Dumnezeu să-mi vegheze inima. Chiar atunci, m-am gândit la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „În fiecare stadiu al lucrării pe care Dumnezeu o face în interiorul oamenilor, la exterior pare că sunt interacțiuni între oameni, ca și cum s-ar fi născut din aranjamente sau intervenții umane. Dar, în spatele scenei, fiecare etapă a lucrării și tot ceea ce se întâmplă reprezintă un pariu făcut de Satana în fața lui Dumnezeu și cere oamenilor să rămână fermi în mărturia lor față de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai iubirea față de Dumnezeu este credința adevărată în Dumnezeu”). Părea că familia mea îmi stătea în cale, dar de fapt eram testată de Satana. Crezând și făcându-mi datoria, eram pe calea corectă. Satana se folosea de familia mea ca să-mi stea în cale și să mă facă să-L trădez pe Dumnezeu. Nu mă puteam lăsa păcălită, ci trebuia să rămân martor ferm și să-l umilesc. La gândul acela, le-am spus solemn: „Dumnezeu stăpânește tot. El ne rânduiește lucrarea și viitorul, iar Partidul Comunist nu are ultimul cuvânt. Ascensiunea și prăbușirea țărilor și a partidelor politice sunt în mâinile lui Dumnezeu, darămite un om. Voi știți că am fost foarte bolnavă înainte să devin credincioasă și aș fi murit demult dacă nu era Dumnezeu. Dumnezeu mi-a dat această viață și m-am bucurat de multe lucruri de la El. Să nu am credință sau să nu-mi fac datoria e de neconceput. Oare aș mai fi om? Oare viața mea ar mai avea vreun sens?” Fratele meu s-a încruntat și a spus neajutorat: „E adevărat că te-ai însănătoșit după ce ai început să crezi, dar trăim sub Partidul Comunist, iar acesta arestează credincioși. Nu te pui în pericol răspândind Evanghelia?” Soțul meu stătea deoparte, aprobând. Dar am insistat să-mi păstrez credința, indiferent ce au spus ei. Văzând că nu mă clintesc, au încercat tactici mai sinistre ca să-mi stea în cale. Într-o zi, cam la o lună distanță, în clipa în care am ajuns acasă de la o adunare, soțul meu a venit la mine, mi-a dat două palme și a spus furios: „Partidul arestează frenetic credincioși, dar tu tot mergi la adunări, insistând în credința ta! Te-am respectat toți acești ani, fără să ridic vreodată mâna asupra ta. Fratele tău și soția lui spun că te-am răsfățat și că ar trebui să te pun la locul tău, să mă asigur că nu-ți poți păstra credința.” M-a șocat și l-am privit uimită. Fără să mă privească în ochi, și-a plecat capul și a spus: „Chiar nu vreau să te lovesc. Nu vreau să fii închisă pentru credința ta, e pentru binele tău.” Această explicație chiar m-a mâhnit. Soțul meu fusese mereu bun cu mine, dar devenise o unealtă a PCC, de teamă să nu fie persecutat. Încerca orice pentru a mă face să-L trădez pe Dumnezeu. Cum era asta pentru binele meu? Ulterior, nici nu s-a mai dus la lucru, văzând că sunt hotărâtă să-mi păstrez credința. Mă urmărea peste tot și nu mă lăsa să citesc cuvintele lui Dumnezeu, să merg la adunări sau mă-mi fac datoria. Pe atunci, era mult de lucru în biserică, dar eu eram ținută prizonieră de el acasă și nu puteam face o datorie. I-am spus că n-ar trebui să mă împiedice să cred. Am zis: „Înainte, când mă sprijineai, n-ai văzut multe binecuvântări de la Dumnezeu? Era să ai mai multe accidente cu mașina, dar Dumnezeu te-a păzit. Cum te poți opune Lui după tot harul și binecuvântările pe care ni le-a dat?” A răspuns: „Credința ta a fost benefică înainte, dar lucrurile s-au schimbat. Partidul nu-ți va da pace cât timp crezi, iar familia noastră va suferi. Trebuie să ne descurcăm în viață.” Ca să nu fie implicat, a sugerat să divorțăm. M-am înfiorat, dar uram marele balaur roșu mai mult decât orice. A continuat să mă oprime și a ridicat mâna asupra mea, apoi a cerut divorțul. Totul venea din opresiunea Partidului Comunist. Mi-am amintit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Acum este timpul: omul și-a adunat demult toată puterea, și-a dedicat toate eforturile și a plătit fiecare preț pentru aceasta, pentru a sfâșia chipul hidos al acestui demon și pentru a permite oamenilor, care au fost orbiți și care au îndurat tot felul de suferințe și greutăți, să se ridice deasupra durerii și să întoarcă spatele acestui diavol bătrân și malefic. De ce să pui un obstacol atât de impenetrabil în fața lucrării lui Dumnezeu? De ce să folosești diferite trucuri ca să-i înșeli pe oamenii lui Dumnezeu? Unde sunt adevărata libertate și drepturile și interesele legitime? Unde este nepărtinirea? Unde este alinarea? Unde este căldura? De ce să folosești scheme amăgitoare ca să-i păcălești pe oamenii lui Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (8)”). Partidul este un demon care se opune lui Dumnezeu și-L urăște. Arestează și persecută credincioșii ca să împiedice și să distrugă lucrarea lui Dumnezeu. Inventează tot felul de zvonuri ca să o calomnieze și să păcălească oamenii, ca să se opună și ei lui Dumnezeu și să fie distruși. Partidul chiar implică mai multe generații, deci o întreagă familie e distrusă de credința unui singur om. Rudele mele mi-au sprijinit credința, dar persecuția și zvonurile Partidului le-au indus în eroare, așa că au devenit complice, potrivnice lui Dumnezeu. Partidul e atât de ticălos! M-am gândit la alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Ca persoane normale, care urmăresc dragostea de Dumnezeu, pătrunderea în Împărăție pentru a deveni oameni ai lui Dumnezeu este viitorul vostru adevărat și o viață care este de cea mai mare valoare și semnificație; nimeni nu este mai binecuvântat decât voi. De ce spun asta? Pentru că cei care nu cred în Dumnezeu trăiesc pentru trup și trăiesc pentru Satana, dar astăzi voi trăiți pentru Dumnezeu și trăiți pentru a face voia lui Dumnezeu. De aceea vă spun că viețile voastre sunt de cea mai mare importanță. Numai acest grup de oameni care a fost selectat de Dumnezeu poate duce o viață de maximă însemnătate: nimeni altcineva de pe pământ nu poate trăi o viață de o asemenea valoare și semnificație” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cunoaște cea mai recentă lucrare a lui Dumnezeu și urmează-I pașii”). Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, m-am edificat. Am fost aleasă de Dumnezeu să vin înaintea tronului Său. Pot să mă bucur de multă udare și aprovizionare din cuvintele Lui, să-mi fac datoria de ființă creată și să ajut mai mulți oameni să vină înaintea Lui și să-I câștige mântuirea. Este cel mai drept și prețios lucru. Nu puteam renunța la credința și datoria mea ca să-mi protejez familia. Trebuia să-L urmez pe Dumnezeu până la sfârșit, chiar dacă însemna să divorțez. Așadar, i-am spus soțului meu: „Sunt hotărâtă să merg pe calea aceasta. De vreme ce insiști să divorțăm, sunt de acord.”

În aceeași zi, am mers la Starea Civilă să ne ocupăm de acte. Tocmai când eram pe cale să semnez, fratele meu și soția lui s-au năpustit înăuntru, m-au târât în mașina lor fără un cuvânt și m-au dus la magazinul lor. Tatăl meu era deja acolo și a ridicat mâna la mine în clipa în care m-a văzut. Angajații s-au grăbit să-l oprească. A strigat furios la mine: „Credeam că guvernul îți sprijină credința. Nu știam că poți fi arestată și că familia îți poate fi implicată. Nu mai pot crede în Acest Dumnezeu, iar dacă tu o faci, te voi dezmoșteni!” Văzând cât de furios era, i-am spus: „Tată, am fost creați de Dumnezeu și El stăpânește totul. Oamenii ar trebui să creadă în Dumnezeu și să-L venereze. PCC nu crede că există Dumnezeu. I se opune nebunește și a fost deja pedepsit de El. De ce sunt dezastrele atât de groaznice în China? Fiindcă Partidul lucrează împotriva lui Dumnezeu și persecută credincioși. Cum să existe speranță pentru noi dacă nu avem credință?” Înainte să pot termina, fratele meu m-a întrebat cu glas tare: „Dacă să crezi înseamnă să-ți pierzi familia, tot mai vrei să crezi?” Am spus ferm: „Nu-i nimic greșit cu credința mea. El vrea divorțul. Nu eu sunt cea care abandonează familia asta.” Fratele meu a strigat furios: „Prietenul meu care lucrează pentru guvern a spus că acesta a emis un document marcând credincioșii în Dumnezeu Atotputernic drept ținte pe care să le reprime. Ne-a spus să te supraveghem și să te împiedicăm să crezi, ca să nu fim implicați și noi.” Spunând asta, a luat o nuia de bambus și m-a lovit cu ea în ochi, spunând: „Te învăț eu minte pentru că nu vezi ce se întâmplă cu adevărat!” A fost foarte dureros să văd cum mă tratează familia mea. Mi-am folosit toată forța să scap din mâinile lor și am fugit. Mergând spre casă, am plâns încontinuu. M-am simțit neajutorată și singură și nu am știut cum să rămân pe calea asta. Plângând, m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, acum toată familia e împotriva mea, stându-mi în cale, spunându-mi să nu cred. E foarte greu pentru mine! Dumnezeule, Te rog îndrumă-mă să-Ți înțeleg voia și să știu cum să depășesc situația asta.” M-am gândit la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Poate că vă amintiți cu toții aceste cuvinte: «Căci necazul nostru ușor de purtat și temporar, lucrează în noi o greutate veșnică de slavă, dincolo de orice imaginație.» Cu toții ați auzit aceste cuvinte înainte, totuși nici unul dintre voi nu a înțeles adevărata lor însemnătate. Astăzi, sunteți profund conștienți de însemnătatea lor reală. Aceste cuvinte vor fi împlinite de Dumnezeu în timpul zilelor de pe urmă și vor fi împlinite în cei care au fost persecutați cu cruzime de marele balaur roșu în ținutul unde stă încolăcit. Marele balaur roșu Îl persecută pe Dumnezeu și este vrăjmașul lui Dumnezeu și deci, în acest ținut, cei care cred în Dumnezeu sunt astfel supuși umilinței și asupririi, și ca urmare, aceste cuvinte sunt împlinite în voi, acest grup de oameni. Deoarece a demarat într-un ținut care se împotrivește lui Dumnezeu, toată lucrarea lui Dumnezeu întâmpină piedici formidabile, iar îndeplinirea multora dintre cuvintele Lui ia mult timp; așadar, oamenii sunt rafinați ca rezultat al cuvintelor lui Dumnezeu, ceea ce este și o parte a suferinței. Este enorm de dificil pentru Dumnezeu să Își îndeplinească lucrarea în țara marelui balaur roșu – dar tocmai prin această dificultate Dumnezeu face o etapă a lucrării Sale, făcând ca înțelepciunea și faptele Lui minunate să se manifeste și folosind această oportunitate pentru a face complet acest grup de oameni” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este lucrarea lui Dumnezeu la fel de simplă cum și-o imaginează oamenii?”). Prin cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că întrucât Dumnezeu lucrează în țara marelui balaur roșu, unde înfruntă cea mai multă opoziție, cei care Îl urmăm vom fi cu siguranță oprimați și respinși. Dumnezeu lucrează în felul acesta ca să putem vedea cum este cu adevărat marele balaur roșu și esența lui rea, potrivnică lui Dumnezeu și să nu mai fim amăgiți. E și ca să ne desăvârșim credința, ca să învățăm să ne bazăm pe Dumnezeu în greutăți și apoi să-L urmăm fără să fim ținuți pe loc de forțele Satanei și să avem credință adevărată. Însă după ce am suferit puțin, am considerat că era prea greu să cred. Trăiam în negativism și voiam să scap din situația aceea. Chiar îmi lipsea credința. Înfruntând aceste probleme, a trebuit să le accept de la Dumnezeu, să mă rog, să caut adevărul și să fiu martoră pentru Dumnezeu. Asta trebuia să fac drept ființă creată. Odată ce am înțeles voia lui Dumnezeu, n-am mai fost nefericită. Ulterior, am aflat că soțul meu nu voia de fapt să divorțeze, dar a vorbit cu familia mea și au crezut că aveau să mă forțeze să renunț la credință în felul acela.

Curând după aceea, soțul meu a spus că mă va duce cu mașina la cumpărături, dar dintr-odată a intrat pe autostradă și apoi a mers direct la un ospiciu. M-a dus în camera de diagnostic și i-a spus doctorului: „Crede în Dumnezeu Atotputernic și a răspândit Evanghelia. Trebuie să o închideți și să o izolați de alți credincioși. E ca o dezintoxicare. Poate ieși când nu mai crede și nu mai răspândește Evanghelia.” Când l-am auzit spunând asta, m-am cutremurat. M-a internat alături de bolnavi psihic ca să mă împiedice să cred. Fiind închis acolo, poți înnebuni! I-am spus imediat doctorului: „Și eu sunt doctor. Mai întâi, evaluați-mi sănătatea mintală ca să confirmați că ar trebui să fiu internată.” Apoi i-am oferit un rezumat organizat al felul în care m-am ocupat de chestiunile gospodărești timp de mai mulți ani. După ce m-a ascultat, i-a spus soțului meu: „Nu e bolnavă psihic. N-o putem interna. Dacă insitați s-o lăsați aici, nu-i putem garanta siguranța.” Soțul meu a insistat ca doctorul să mă interneze. Am spus: „Dacă insistați să mă închideți aici, o să mă sinucid!” De teamă că ar fi responsabil, doctorul n-a îndrăznit să mă interneze. Soțul meu m-a dus înapoi acasă, neputincios.

Din ceea ce s-a întâmplat, am văzut clar că soțul meu a pretindea să facă lucruri pentru mine, dar totul era fals. Își apăra propriile interese, rănindu-mă și umilindu-mă. Ba chiar a vrut să mă interneze. Era capabil de orice ca să mă împiedice să cred. S-a împotrivit lui Dumnezeu alături de Partid, dovedind că iubea răul, adora puterea și ura adevărul. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Credincioșii și necredincioșii nu sunt compatibili; mai degrabă, sunt opuși unii altora” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). Eram pe două căi diferite. M-a dezămagit profund și nu am divorțat doar de dragul copilului. După ce am ajuns acasă de la ospiciu, se certa mereu cu mine sau mă mustra și insista să nu mai cred. Mai ales că se apropia Olimpiada, vărul meu a spus că guvernul se axa pe arestarea credincioșilor în Dumnezeu Atotputernic, că erau pedepsiți aspru și nimeni nu-i putea scoate pe cauțiune. Soțul meu mă supraveghea și urmărea îndeaproape. M-a ținut în arest la domiciliu timp de 11 zile. Nu aveam cum să-mi practic credința acasă. Trebuia să ies ca să fac asta și să-mi îndeplinesc datoria. Dar nu puteam suporta să mă despart de fiica mea. Dacă plecam, ar fi fost foarte greu pentru fiica mea! Dacă nu eram lângă ea și nu aveam grijă de ea, dacă nu ajungea bine? Când mă gândeam la asta, plângeam încontinuu. Când eram foarte nefericită, m-am gândit la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Trebuie să suferi greutăți pentru adevăr, trebuie să te dai pe tine adevărului, trebuie să înduri umilințe pentru adevăr, și pentru a câștiga mai mult din adevăr trebuie să înduri mai multă suferință. Aceasta este ceea ce ar trebui să faci. Trebuie să nu renunți la adevăr de dragul unei vieți liniștite de familie și nu trebuie să pierzi demnitatea și integritatea vieții tale de dragul unei desfătări de moment. Ar trebui să urmărești tot ceea ce este bun și frumos și ar trebui să urmărești o cale în viață care este mai plină de înțeles. Dacă duci o asemenea viață vulgară și nu urmărești niciun obiectiv, nu îți irosești tu viața? Ce poți câștiga dintr-o asemenea viață? Ar trebui să abandonezi toate desfătările trupului pentru un singur adevăr și nu ar trebui să renunți la toate adevărurile pentru un pic de desfătare. Oamenii de genul acesta nu au integritate sau demnitate; nu există nicio semnificație în existența lor!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, m-am gândit la anii mei de credință. Satana se folosea mereu de rudele mele ca să mă oprime, să mă facă să-L trădez pe Dumnezeu. Eram cu familia mea, dar nu eram fericită, iar soțul meu nu mă lăsa să citesc cuvintele lui Dumnezeu, să răspândesc Evanghelia sau să-mi fac datoria. Era un mod dureros de a trăi. Dumnezeu a rânduit să mă nasc în zilele de pe urmă și să-I accept Evanghelia, ca să pot să urmăresc adevărul, să câștig mântuirea și să-mi fac datoria de ființă creată. Asta ar trebui să urmăresc. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Soarta omului este controlată de mâinile lui Dumnezeu. Ești incapabil de a te controla pe tine însuți: în ciuda faptului că omul întotdeauna se agită și își găsește ocupații în nume propriu, el rămâne incapabil de a se controla. Dacă ai putea să-ți cunoști propriile perspective, dacă ai putea să-ți controlezi propria soartă, ai mai fi o făptură creată?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Restaurarea vieții normale a omului și conducerea lui către o destinație minunată”). E adevărat. Pentru fiecare om care vine pe lume, Dumnezeu a stabilit demult ce cale va apuca și cât va suferi. Nimeni nu poate ajuta pe altcineva. Am născut-o pe fiica mea, dar viața ei era în mâinile lui Dumnezeu. El a decis demult cât avea să sufere și cât avea să fie de binecuvântată. Chiar dacă eram alături de ea, nu puteam suferi în locul ei. N-aveam control nici asupra sorții mele, darămite asupra sorții ei? Trebuia doar s-o încredințez lui Dumnezeu și să mă supun stăpânirii Lui. Apoi, într-o zi, m-am furișat afară din casă când soțul meu dormea.

Spre surprinderea mea, după două săptămâni de când am plecat de acasă, un lider mi-a spus că soțul meu le făcea probleme fraților și surorilor zilnic și a zis că dacă nu mă întorceam, avea să-i denunțe la poliție. Trebuia să mă întorc acasă ca ei să nu aibă necazuri. De data aceea, soțul m-a supravegheat mai îndeaproape. M-a ținut în casă și a rămas aproape de mine. A încuiat ușa pe dinafară și a ascuns cheia. Mă urmărea și mă supraveghea, chiar și când găteam sau foloseam toaleta. Ținea televizorul deschis de dimineață până noaptea și mă obliga să mă uit la știri și la filme patriotice și a spus că voia să mă spele pe creier. Soțul meu a spus că vărul meu i-a zis să nu-mi mai dea ocazii să mă rog sau să citesc cuvintele lui Dumnezeu. Trebuia să continue să mă oblige să mă uit la TV, ca să nu am ocazia să mă gândesc la religie, iar acesta era modul de a mă face să renunț la credință. De asemenea, mi-a spus că nu-mi putea da pace nicio clipă, fiindcă dacă mă rugam, Dumnezeul meu avea să-mi ofere o cale de scăpare și apoi aveam să merg la întruniri și să răspândesc Evanghelia iar. Furioasă, i-am spus: „Am libertatea de credință. De ce urmezi Partidul, oprimându-mă și privându-mă de libertate? Te-ai bucurat de harul lui Dumnezeu adus de credința mea și I-ai văzut faptele. Acum îmi stai în cale și mă oprimi. Nu doar că mă oprimi pe mine, dar te împotrivești lui Dumnezeu!” Când a strigat la mine, m-a surprins: „Mă împotrivesc lui Dumnezeu, deci fă-L pe El să mă pedepsească!” Am fost șocată când l-am auzit. Cum a putut spune așa ceva? Își pierduse orice rațiune. Așadar, m-a ținut închisă încă o săptămână, fără să pot părăsi casa. Nu puteam să citesc cuvintele lui Dumnezeu, să merg la adunări sau să-mi fac datoria. Eram nefericită, nu aveam poftă de mâncare și nu puteam dormi. Sufeream foarte mult și mă gândeam că toți ceilalți făceau o datorie, dar eu eram închisă acasă de soțul meu și nu puteam nici să mă rog. Dacă lucrurile continuau așa, nu m-aș fi îndepărtat de Dumnezeu? Toți membrii familiei mele erau de partea soțului meu, iar eu nu mai puteam suporta. Cu cât mă gândeam la asta, cu atât mă simțeam mai rău, mai singură și neajutorată.

Într-o seară, când soțul meu dormea, m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu. Am spus: „Dumnezeule, sunt ținută prizonieră acasă de soțul meu și nu-Ți pot citi cuvintele. Mă simt foarte slăbită. O, Dumnezeule, statura mea e foarte mică, Te rog să-mi dau credință și putere!” După ce m-am rugat, m-am gândit la un pasaj din cuvintele Lui. „Cei la care Dumnezeu Se referă ca biruitori sunt cei care încă pot să mărturisească ferm, să-și mențină încrederea și devotamentul față de Dumnezeu când sunt sub influența Satanei sau sunt asediați de Satana, adică atunci când se găsesc printre forțele întunericului. Dacă încă poți să-ți menții o inimă pură și să păstrezi iubirea autentică pentru Dumnezeu indiferent de situație, atunci tu mărturisești ferm în fața lui Dumnezeu, și asta vrea să spună Dumnezeu prin «a fi biruitor»” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ar trebui să îți menții devotamentul față de Dumnezeu”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat că, în zilele de pe urmă, El crea să desăvârșească un grup de biruitori și, sub atacurile și persecuția Satanei, ei nu vor ceda opresiunii forțelor întunecate, ci-și vor menține credința și devotamentul față de Dumnezeu. Odată ce am înțeles intențiile lui Dumnezeu, n-am mai fost nefericită. Am fost gata să mă supun și să învăț o lecție. Oricum m-ar fi blocat și oprimat soțul meu, aveam să rămân fermă și să-L mulțumesc pe Dumnezeu. Ulterior, când soțul meu dormea, mă gândeam la cuvintele lui Dumnezeu, mă rugam sau cântam un imn în sinea mea, iar asta îmi aducea bucurie. În a nouăsprezecea zi a arestului meu la domiciliu, soțul meu a început să aibă dureri de cap, de stomac sau de spate când se certa cu mine. Cu cât era mai furios, cu atât îl durea mai tare, până în punctul în care țipa de durere. N-a îndrăznit să se mai certe cu mine. Apoi, la capătul răbdării, a spus: „Nu mai pot! Te-am ținut închisă până acum, dar ai din ce în ce mai multă energie. Eu sunt cel care înnebunește.” A doua zi, m-a încuiat în casă și a plecat la serviciu. Din întâmplare, am găsit o cheie și i-am fost foarte recunoscătoare lui Dumnezeu că m-am putut duce la întruniri. Dumnezeu deschidea o cale.

Soțul meu nu m-a mai supravegheat la fel de strict. Când devenea foarte dur, se îmbolnăvea și-l durea gâtul teribil. Într-o zi din martie 2012, mi-a spus: „În toți acești ani, am vrut să alegi între familia și credința ta. N-ai renunțat la credința ta. Să încheiem asta azi. Sunt două căi în fața ta. Dacă rămâi în casa asta, nu-L poți urma pe Dumnezeu și dacă Îl urmezi, nu te mai poți întoarce aici.” I-am spus foarte ferm: „Am ales calea de a-L urma pe Dumnezeu și nu mă voi răzgândi niciodată.” Apoi mi-am făcut bagajele și am plecat. Slavă lui Dumnezeu Atotputernic!