de Li Mo, China

În anul 2004, am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic și, în scurt timp, am fost raportată pentru răspândirea Evangheliei. În acea zi, lucram la spital și un coleg mi-a spus că directorul spitalului mă căuta. Am intrat în biroul directorului și am văzut doi ofițeri de poliție în uniformă, înalți, care stăteau acolo în picioare. Ei mi-au spus: „Cineva a raportat că tu crezi în Fulgerul de la Răsărit și că ai umblat încolo și încoace predicând Evanghelia. Fulgerul de la Răsărit este o țintă esențială a represiunii la nivel național, iar credincioșii lui sunt, toți, infractori politici care vor fi condamnați la închisoare!” De asemenea, m-au amenințat, spunând că, dacă mai continuam să cred în Dumnezeu, oricând voiau ei, îmi puteau interzice să mai lucrez acolo și aș putea să nu mai fiu plătită, chiar dacă mă duceam la serviciu. Ar fi afectate chiar și serviciul soțului meu și eligibilitatea fiului meu de a merge la universitate, de a se înrola în armată sau de a merge în străinătate. Au spus că voi fi trimisă la închisoare dacă mă prindeau predicând vreodată. Am fost îngrijorată de acest lucru și mi-am spus: „Poliția nu are de gând să o lase baltă dacă nu renunț la credința mea. Dacă îmi pierd serviciul și afacerea soțului meu are de suferit, cum ne vom descurca? Cine va avea grijă de tânărul meu fiu dacă sunt arestată și trimisă la închisoare? Ce mamă jalnică m-ar face să fiu, dacă perspectivele lui ar avea de suferit din cauza credinței mele.” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai abătută deveneam. Am strigat la Dumnezeu să-mi apere inima. În acel moment, m-am gândit la un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. „Din momentul în care vii plângând pe această lume, începi să îți îndeplinești datoria. Pentru planul lui Dumnezeu și pentru predestinarea Lui, îți îndeplinești rolul și îți începi călătoria vieții. Indiferent de trecutul tău și indiferent de drumul dinaintea ta, nimeni nu poate scăpa de orchestrările și rânduielile Cerului și nimeni nu deține controlul asupra propriului destin, deoarece doar Cel care domnește peste toate lucrurile este capabil de o asemenea lucrare” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu este sursa vieții omului”). Am meditat la cuvântul lui Dumnezeu și atunci am înțeles: destinul tuturor se află sub domnia lui Dumnezeu. Orice s-ar întâmpla familiei noastre era în mâinile lui Dumnezeu și nu era ceva care să fie decis de vreo persoană. Dumnezeu este Creatorul și este natural și corect ca oamenii să creadă în Dumnezeu și să-L venereze. Însă polițiștii foloseau acum serviciul meu și al soțului meu și viitorul fiului meu pentru a mă amenința și a mă forța să abandonez adevărata cale și să-L trădez pe Dumnezeu. Cât de josnic! M-am hotărât pe loc că, indiferent cum s-ar desfășura viața mea, nu aș face niciodată compromisuri cu Satana. Polițiștii au continuat, spunându-mi să îi raportez pe frații mei și surorile mele, însă am ignorat acest lucru și, în cele din urmă, au plecat.

Apoi, deseori treceau pe la spital pentru a întreba dacă încă mai credeam în Dumnezeu și răspândeam Evanghelia. Uneori trebuia să mă opresc în mijlocul unei operații, indiferent cât de urgentă era. Lucrul acesta începea să mă enerveze. Mi-am spus că nu făcusem nimic rău, doar credeam în Dumnezeu și urmam calea cea dreaptă, așa că de ce poliția mă hărțuia și mă împiedica să-mi fac treaba în pace? Faptul că eram investigată constant a provocat haos în spital. Colegii mă considerau o persoană periculoasă. Unii mă bârfeau pe la spate, iar alții m-au întrebat direct: „Ce te-a apucat să crezi în Dumnezeu? De ce te anchetează mereu poliția? Credința ta ne-a adus poliția pe cap. Asta e foarte grav.” Și atitudinea directorului față de mine s-a schimbat. Întotdeauna avusese o părere foarte bună despre mine, însă, după acel incident, de fiecare dată când mă vedea, mă întreba: „Nu ai mai fost plecată să predici, nu-i așa?” De asemenea, mi-a spus să-mi țin întotdeauna telefonul pornit ca să pot fi contactată oricând. Odată, directorul mi-a spus: „Poliția a fost aici de mai multe ori din cauza credinței tale în Dumnezeu. Trebuie să încetezi să mai crezi. Întotdeauna ți-ai făcut treaba bine și toată lumea are o părere bună despre tine. Nu lăsa credința să-ți distrugă viitorul. Nu merită. Va fi o mare problemă și pentru mine, ca șef al tău, dacă ești arestată sau mai rău.” M-am simțit nefericită și deprimată în toată perioada aceea, sub supravegherea continuă a directorului meu și fiind privită cu precauție de colegii mei. M-am rugat lui Dumnezeu pentru credință și tărie și I-am cerut să mă ajute să rămân fermă în aceste împrejurări dificile. Apoi, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Marele balaur roșu Îl persecută pe Dumnezeu și este vrăjmașul lui Dumnezeu și deci, în acest ținut, cei care cred în Dumnezeu sunt astfel supuși umilinței și asupririi […] Deoarece a demarat într-un ținut care se împotrivește lui Dumnezeu, toată lucrarea lui Dumnezeu întâmpină piedici enorme, iar îndeplinirea multora dintre cuvintele Lui ia mult timp; așadar, oamenii sunt rafinați ca rezultat al cuvintelor lui Dumnezeu, ceea ce este și o parte a suferinței. Este enorm de dificil pentru Dumnezeu să Își îndeplinească lucrarea în țara marelui balaur roșu – dar tocmai prin această dificultate Dumnezeu face o etapă a lucrării Sale, făcând ca înțelepciunea și faptele Lui minunate să se manifeste și folosind această oportunitate pentru a face complet acest grup de oameni” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este lucrarea lui Dumnezeu la fel de simplă cum și-o imaginează oamenii?”). Din cuvântul lui Dumnezeu, I-am înțeles voia. China este condusă de Partidul Comunist și este locul în care Dumnezeu are cea mai mare opoziție. În China, oamenii credincioși vor fi în mod inevitabil persecutați și umiliți, însă Dumnezeu folosește persecuția Partidului Comunist drept mijloc de a ne desăvârși credința, creând în acest mod un grup de biruitori. Astfel este înțelepciunea lui Dumnezeu. Pentru că eu aveam credință și mergeam pe calea cea dreaptă, eram supusă hărțuirii și monitorizării de către poliție, precum și umilirii și criticilor din partea colegilor și prietenilor. Și, în spatele tuturor acestora, se afla un obiectiv. Nu m-am simțit atât de rău odată ce am înțeles acest lucru. Mi-am promis că, indiferent cum ar încerca Partidul Comunist să mă persecute și să mă obstrucționeze, Îl voi urma pe Dumnezeu până la sfârșit.

Pe atunci, soțul meu era plecat cu afaceri și nu i-am spus despre poliție, pentru că nu voiam să-l îngrijorez. S-a întors din călătoriile sale în ianuarie 2005 și s-a alarmat când a aflat ce se întâmplase. Foarte ferm, mi-a spus că aflase despre credincioșii în Dumnezeu Atotputernic că erau infractori politici care puteau fi arestați și duși la închisoare în orice moment și puteau fi aproape omorâți în bătaie în detenție. El a spus că viitorul fiului nostru și slujbele rudelor noastre vor avea de suferit și mi-a cerut să încetez să cred în Dumnezeu Atotputernic. Mi-am spus: „Credința soțului meu în Domnul este doar cu numele. El nu înțelege nimic, de fapt. Este normal că are aceste motive de îngrijorare. Partidul Comunist ne persecută pe noi, credincioșii, atât de mult, chiar îndreptându-se împotriva membrilor familiei noastre. Cine nu s-ar teme?” M-am gândit, de asemenea, că fusese plecat cu afaceri în tot acest timp, ceea ce însemna că nu avusesem ocazia să am mărturie despre lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. Aveam nevoie de ocazia asta ca să discutăm așa cum trebuie, așadar am avut multă părtășie cu el, dar nu m-a ascultat deloc. Pur și simplu a respins totul, spunând că viața mergea bine și că ar trebui doar să ne bucurăm de harul Domnului Isus. Nu era nevoie să acceptăm lucrarea de judecată. Se temea să nu fie târât și el în asta dacă eram arestată, așa că a început să încerce să mă împiedice să cred în Dumnezeu. Apoi, a început să mă urmărească foarte îndeaproape. Dacă nu ajungeam acasă după serviciu la timp, mă suna să mă întrebe unde eram și să mă îndemne să vin acasă și a încetat să mai plece să-și viziteze prietenii seara, ceea ce nu-i stătea în fire. În schimb, doar stătea acasă și mă urmărea. Când era timpul să particip la o adunare, îmi găsea alte lucruri pe care să le fac pentru el. A încercat, efectiv, orice mijloc pentru a mă împiedica să mai cred în Dumnezeu sau să-mi îndeplinesc îndatoririle. La început, m-am simțit foarte constrânsă, dar, mai târziu, mi-am adus aminte de un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Trebuie să ai curajul Meu în tine și trebuie să ai principii când te confrunți cu rudele care nu cred. Dar, de dragul Meu, nu trebuie să cedezi în fața niciunei forțe întunecate. Bizuie-te pe înțelepciunea Mea pentru a merge pe calea perfectă; nu permite niciuneia dintre conspirațiile Satanei să preia controlul” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 10). În timp ce chibzuiam la cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că, după toate aparențele, soțul meu era cel care încerca să-mi împiedice credința în Dumnezeu însă, în culise, Satana manipula și perturba lucrurile, folosind trucuri pentru a mă face să-L trădez și să-L resping pe Dumnezeu. Nu puteam să-i cedez Satanei. Mai târziu, am găsit scuze pentru a evita supravegherea soțului meu și m-am dus la adunări și mi-am îndeplinit îndatoririle în secret. De asemenea, căutam ocazii de a discuta cu soțul meu, sperând că nu se va teme de persecuția Partidului Comunist și că va căuta să cerceteze lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic. Dar soțul meu se scuza mereu, spunând că va crede când preoții și călugărițele vor începe să creadă. În plus, mi-a cerut să nu merg la adunări și să nu răspândesc Evanghelia, ca să nu fiu arestată și trimisă la închisoare. Am văzut că soțul meu nu era deloc interesat de adevăr sau să întâmpine venirea Domnului, așa că am încetat să-i mai vorbesc despre asta. Mi-am spus: „Orice s-ar întâmpla, trebuie să cred în Dumnezeu și să-mi îndeplinesc datoria. Nu pot fi constrânsă de soțul meu.”

După Festivalul Primăverii din acel an, soțul meu a rămas acasă să mă urmărească în loc să plece din nou la drum cu afaceri. Într-o zi, a căzut în genunchi, în lacrimi, și m-a implorat: „Mergi mereu la adunări și ca să răspândești Evanghelia. Cum ne vom descurca pe viitor dacă ești arestată și trimisă la închisoare? Ce se va întâmpla cu această familie, ce se va întâmpla cu fiul nostru? Trebuie să te gândești la familia noastră și la viitorul fiului nostru.” Să fiu sinceră, în toți anii de când eram împreună, nu-l văzusem niciodată pe soțul meu plângând. M-am simțit groaznic să-l văd astfel, în genunchi, implorându-mă, și am început să plâng și eu. Pentru a-l consola, i-am spus: „Totul este în mâinile lui Dumnezeu. Dacă voi fi arestată și ce se întâmplă cu fiul nostru pe viitor – totul este rânduit de Dumnezeu. Noi trebuie să ne bazăm pe Dumnezeu și să trăim experiența. Nu trebuie să ne facem griji pentru aceste lucruri.” Soțul meu, cu lacrimi în ochi, a dat din cap și a spus: „Poliția este deja pe urmele tale. Vei fi arestată mai devreme sau mai târziu dacă vei continua să crezi astfel și apoi totul va fi distrus.” Văzându-mi soțul într-o astfel de suferință, m-am simțit profund îndurerată. Toate acestea erau doar din cauza Partidului Comunist! Noi credem în Dumnezeu și răspândim Evanghelia ca oamenii să poată accepta mântuirea lui Dumnezeu în zilele de pe urmă și să supraviețuiască dezastrului. Asta înseamnă să salvezi oameni și nimic nu este mai drept, dar Partidul Comunist încearcă frenetic să ne împiedice și să ne perturbe. Nu reprezintă altceva decât satane și diavoli care I se opun lui Dumnezeu! Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Strămoși ai celor din antichitate? Lideri iubiți? Cu toții I se opun lui Dumnezeu! Amestecul lor a lăsat totul sub ceruri într-o stare de întuneric și haos! Libertate religioasă? Drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea păcatului! […] De ce să pui un obstacol atât de impenetrabil în fața lucrării lui Dumnezeu? De ce să folosești diferite trucuri ca să-i înșeli pe oamenii lui Dumnezeu? Unde sunt adevărata libertate și drepturile și interesele legitime? Unde este nepărtinirea? Unde este alinarea? Unde este căldura? De ce să folosești scheme amăgitoare ca să-i păcălești pe oamenii lui Dumnezeu?” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (8)”]. Aparent, Partidul Comunist promovează libertatea religioasă, însă, de fapt, suprimă și arestează credincioșii și se folosește de serviciul și de familia oamenilor pentru a-i forța să-L renege pe Dumnezeu și să se lepede de El. De-a dreptul josnic! Dacă nu ar exista persecuția Partidului Comunist, lucrurile nu ar fi ajuns niciodată astfel între mine și soțul meu, iar soțul meu nu ar fi fost atât de temător. Oriunde se întinde mâna întunecată a Partidului Comunist, aduce dezastru. Soțul meu se temea și voia să-și protejeze munca și familia noastră și, din acest motiv, era de acord cu Partidul Comunist, presându-mă să-mi abandonez credința. Dar eu nu aveam de gând să fac ce îmi spunea. Trebuia să-mi întăresc credința și să-L urmez pe Dumnezeu.

Apoi, soțul meu a citit online multe din calomniile Partidului Comunist îndreptate împotriva Bisericii lui Dumnezeu Atotputernic și pur și simplu a rămas acasă să mă urmărească în loc să plece în călătoriile lui de afaceri. De asemenea, a întrebat în stânga și în dreapta pentru a afla cu cine mă aducea în contact credința mea și pe cine sunam. Ba chiar s-a dus la firma de telefonie să-mi tipărească istoricul pe șase luni al convorbirilor telefonice și apoi m-a întrebat despre numerele de telefon, unul câte unul. Pentru a mă monitoriza, mă conducea la serviciu și înapoi acasă în fiecare zi. Oriunde mergeam, venea după mine și nu mă lăsa să plec de acasă singură. Nu aveam niciun pic de libertate – parcă eram încătușată. Nu puteam trăi viața bisericească și nu-mi puteam îndeplini datoria, ceea ce mă făcea să mă simt foarte rău, așa că am profitat de neatenția soțului meu pentru a mă strecura afară din casă și a predica Evanghelia. La un moment dat, mi-a spus nervos: „Dacă tot pleci de acasă și predici, chiar dacă sunt cu ochii pe tine tot timpul, atunci chiar nu am ce face. Partidul Comunist este la conducere acum și nu îți va permite să-ți urmezi credința. Dacă mai continui astfel, vei fi arestată mai devreme sau mai târziu și familia va fi destrămată. Așa că hai să divorțăm. Odată ce suntem divorțați, poți crede în ce vrei, fără repercusiuni pentru fiul nostru sau pentru altcineva.” Nu mi-a venit să cred când am auzit că voia să divorțeze. Nu făceam decât să cred în Dumnezeu. Cum de se ajunsese la asta? Toți anii noștri împreună nu însemnau nimic? Gândul că familia mea perfect normală va fi dezbinată de Partidul Comunist era foarte dureros. Era ceva ce nu puteam suporta să accept. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, Te rog, dă-mi credință și tărie, ca să pot rămâne fermă în aceste împrejurări dificile.” După ce m-am rugat, mi-am amintit acest pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Se cer de la noi credință și dragoste extreme în această etapă a lucrării. S-ar putea să ne împiedicăm din cea mai mică neatenție, căci această etapă a lucrării e diferită de toate cele de dinainte: ceea ce desăvârșește Dumnezeu e credința omului, care este atât invizibilă, cât și intangibilă. Ceea ce face Dumnezeu este să convertească cuvintele la credință, la dragoste și la viață. Oamenii trebuie să ajungă într-un punct în care vor fi îndurat sute de rafinări și în care au o credință mai mare decât cea a lui Iov. Ei trebuie să îndure suferințe incredibile și tot felul de torturi fără a-L părăsi vreodată pe Dumnezeu. Când sunt se supun până la moarte și au credință mare în Dumnezeu, atunci această etapă a lucrării lui Dumnezeu este completă” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Calea… (8)”]. Am chibzuit la cuvântul lui Dumnezeu și apoi am înțeles că, în lucrarea Sa din zilele de pe urmă, Dumnezeu Își folosește cuvintele, precum și diferite încercări și rafinări, pentru a desăvârși credința și dragostea oamenilor. M-am gândit cum a fost ispitit Iov de Satana. Peste noapte, și-a pierdut copiii și averea și apoi a fost acoperit de bube groaznice. În toiul unor astfel de necazuri enorme, Iov nu s-a plâns niciodată, ci a continuat să slăvească numele lui Dumnezeu. Trecând prin toate încercările sale, el a rămas ferm în mărturia sa pentru Dumnezeu. Apoi m-am gândit la mine. Familia mea se destrăma din cauza persecuției Partidului Comunist, iar eu deja mă plângeam. Am văzut că aveam într-adevăr o statură mică și că nu aveam niciun fel de mărturie. M-am simțit cuprinsă de remușcări, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, promițând că, chiar dacă soțul meu ar divorța de mine, nu aș abandona adevărul de dragul trupului și al familiei.

Câteva zile mai târziu, pe neașteptate, soțul meu mi-a cerut scuze și a spus că a greșit. Mi-a spus că nu ar fi trebuit să menționeze divorțul și că a făcut-o doar din cauza constrângerii feroce a Partidului Comunist. Ceva mai târziu, mi-a spus deodată: „Dacă nu te pot convinge, atunci voi crede în Dumnezeu Atotputernic împreună cu tine.” Am fost uimită de această schimbare bruscă, dar am simțit că, probabil, s-a gândit bine la asta, așa că am citit împreună cuvântul lui Dumnezeu acasă. Peste o săptămână, mi-a cerut să-l iau cu mine la o adunare. Comportamentul lui mi s-a părut puțin ciudat, așa că nu am fost de acord. Am fost luată prin surprindere când s-a ridicat împotriva mea și a spus: „Dacă nu mă iei la o adunare, nu voi crede.” A spus, de asemenea, că făcea acest lucru pentru a mă convinge pe mine să mă răzgândesc. Abia atunci mi-am dat seama că soțul meu se prefăcea să creadă în Dumnezeu Atotputernic și că scopul lui era să afle unde ne țineam adunările, ca să mă poată monitoriza și controla mai bine. Nu mă așteptasem ca el să facă un lucru atât de ridicol. De atunci, ne-am aflat într-un război rece. Într-o zi, citeam cuvântul lui Dumnezeu acasă, când soțul meu a bătut cu pumnul în ușă, strigând: „Nu mai putem continua așa.” Când am deschis ușa, s-a năpustit înăuntru ca un nebun și m-a prins de gât, răcnind: „De ce trebuie să crezi în Dumnezeu Atotputernic? Chiar este mai important pentru tine decât familia și fiul tău?” Mă strângea atât de tare încât mă durea și nu puteam respira, așa că L-am strigat disperată pe Dumnezeu să mă salveze. M-am zbătut și mi-a dat drumul. Am fost extrem de supărată de ce se întâmplase și profund întristată. Mai târziu, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. „De ce un soț își iubește soția? De ce o soție își iubește soțul? De ce sunt copiii ascultători față de părinții lor? De ce părinții își adoră copiii? Ce gen de intenții nutresc, de fapt, oamenii? Oare intenția lor nu e de a-și satisface propriile planuri și dorințe egoiste?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). În timp ce meditam la cuvântul lui Dumnezeu, m-am întrebat dacă soțul meu chiar mă iubea. Am rememorat toți anii noștri de căsătorie. Cu siguranță, soțul meu știa mai bine decât oricine despre sacrificiile pe care le făcusem pentru familia noastră și știa că crezusem în Domnul de când eram copil și așteptam cu nerăbdare întoarcerea Domnului. Însă nu m-a sprijinit când L-am întâmpinat pe Domnul. De fapt, s-a alăturat Partidului Comunist împotriva mea, amenințând cu divorțul și chiar încercând să mă stranguleze. Toate acestea pentru a-și proteja propriile interese. Nu exista nici cel mai mic respect care ar trebui să lege soțul și soția. Cum putea fi numită asta dragoste? M-am gândit și că, deși soțul meu credea în Domnul Isus, o făcea doar pentru a obține har. Nu aștepta deloc cu nerăbdare venirea Domnului. Atât de mare era teama lui de regimul Satanei și de a fi arestat de Partidul Comunist, încât nu a acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă când Dumnezeu a venit să exprime adevărul și să săvârșească lucrarea de mântuire. În plus, s-a alăturat Partidului Comunist în încercarea de a mă forța să mă îndepărtez de credința mea. Am văzut că soțul meu nu era deloc un adevărat credincios în Dumnezeu. Era un non-credincios. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Credincioșii și non-credincioșii nu sunt compatibili; mai degrabă, sunt opuși unii altora” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). Soțul meu și cu mine nu eram deloc pe aceeași cale, așa că nu-l puteam lăsa să mă constrângă. După aceasta, soțul meu m-a mai amenințat cu divorțul de mai multe ori când a văzut că nu aveam de gând să-mi abandonez credința. Nu puteam suporta gândul de a-mi pierde cu adevărat familia, așa că m-am rugat lui Dumnezeu în fiecare zi, cerându-I să mă îndrume.

Într-o zi, am văzut un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. „Ca persoane normale, care urmăresc iubirea față de Dumnezeu, pătrunderea în Împărăție pentru a deveni oameni ai lui Dumnezeu este viitorul vostru adevărat și o viață care este de cea mai mare valoare și semnificație; nimeni nu este mai binecuvântat decât voi. De ce spun asta? Pentru că cei care nu cred în Dumnezeu trăiesc pentru trup și trăiesc pentru Satana, dar astăzi voi trăiți pentru Dumnezeu și trăiți pentru a urma voia lui Dumnezeu. De aceea vă spun că viețile voastre au cea mai mare semnificație. Numai acest grup de oameni care a fost selectat de Dumnezeu poate duce o viață de maximă însemnătate: nimeni altcineva de pe pământ nu poate trăi o viață de o asemenea valoare și semnificație” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cunoaște cea mai recentă lucrare a lui Dumnezeu și urmează-I pașii”). Credeam că a avea o familie fericită, a avea o relație iubitoare cu soțul meu și a-mi fi îndeplinite nevoile materiale era definiția fericirii și că a trăi astfel avea însemnătate. Dar acum vedeam clar că așa-zisa dragoste conjugală este fragilă. Conform zicalei, un soț și o soție sunt precum două păsări într-un crâng; când se abate dezastrul, fiecare zboară pe drumul său. În trecut, când munceam din greu pentru familia mea și pentru soțul meu, el ținea mult la mine, dar acum, că aveam credință, simțea că persecuția credincioșilor de către Partidul Comunist era o amenințare la adresa propriilor lui interese, așa că se apucase să mă persecute și să-mi ceară divorțul. Ca să o spun fără menajamente, „dragostea” noastră ca soț și soție consta doar în doi oameni care se foloseau unul pe celălalt. Unde este fericirea într-o astfel de viață? M-am gândit la modul în care mă monitorizase în lunile anterioare și îmi interzisese să mă duc la adunări și să-mi îndeplinesc îndatoririle. Nu mă puteam întâlni cu frații și surorile mele pentru a avea părtășie despre adevăr, inima nu-mi era împăcată când citeam cuvântul lui Dumnezeu acasă și trebuia să mă gândesc la moduri în care să mă ocup de soțul meu când plecam să predic Evanghelia. Nu aveam niciun fel de libertate de credință, de parcă eram legată cu o frânghie invizibilă care storcea viața din mine. Dacă acest lucru mai continua, viața mea ar avea de suferit și mi-aș pierde și șansa de a obține adevărul și de a primi mântuirea. Nu merita. Atunci mi-am dat seama, din ce în ce mai clar, că viața de familie cu dragoste conjugală nu reprezenta adevărata fericire. Puteam trăi o viață plină de înțeles doar urmărind adevărul și îndeplinind îndatoririle unei ființe create. De asemenea, mi-am adus aminte de cuvintele Domnului Isus: „Cel ce iubește pe tată sau pe mamă mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine, și cel ce iubește pe fiu sau pe fiică mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Oricine nu-și ia crucea și nu Mă urmează, nu este vrednic de Mine” (Matei 10:37-38). M-am gândit la sfinții din decursul epocilor și la modul în care, pentru a duce la îndeplinire însărcinarea dată de Dumnezeu, se lepădaseră de casele lor, de mijloacele lor de trai și traversaseră oceane pentru a predica Evanghelia și a mărturisi pentru Dumnezeu, îndurând suferințe și chiar dându-și viețile. Mărturia lor a câștigat aprobarea lui Dumnezeu. Și acum, Dumnezeu îmi arăta mie har, aducându-mă înaintea Lui pentru a primi mântuirea în zilele de pe urmă. Era o șansă unică. Dacă nu-mi puteam îndeplini îndatoririle în mod adecvat din cauza constrângerilor soțului meu, atunci aș fi o netrebnică fără inimă, nevrednică înaintea lui Dumnezeu! Dându-mi seama de acest lucru, am jurat că voi face precum sfinții de demult, lepădându-mă de tot, urmându-L pe Dumnezeu și îndeplinind îndatoririle unei ființe create. Așa aș trăi o viață plină de însemnătate.

Într-o seară, am venit acasă de la o adunare și am înlemnit când am deschis ușa. Casa era plină de oameni. Erau colegi de-ai mei, împreună cu prieteni și rude de-ale soțului meu și, imediat ce m-au văzut, au început să vorbească toți deodată, încercând să mă convingă să renunț la credința mea. Unii au spus că văzuseră la știri că, recent, mulți credincioși în Dumnezeu Atotputernic fuseseră arestați de Partidul Comunist și unii fuseseră condamnați la cel puțin 10 ani. Alții au spus că nu era vorba doar de a fi arestată și trimisă la închisoare; mulți credincioși în Dumnezeu Atotputernic erau schilodiți sau uciși în custodie, iar familiile lor erau și ele târâte în asta. Câțiva au repetat, de asemenea, aberațiile și zvonurile calomnioase ale Partidului Comunist despre biserică, spunând că credincioșii în Dumnezeu își abandonează familiile. M-am supărat foarte tare să aud toate acestea. Mi-am spus: „Dacă nu ar exista persecuția Partidului Comunist, familia mea nu mi s-ar opune și nu m-ar ataca astfel. Partidul Comunist distorsionează faptele și răspândește zvonuri, ca oamenii care nu cunosc adevărul să i se alăture în opoziția față de Dumnezeu. Împreună cu acesta, ei sunt condamnați de Dumnezeu și, împreună cu acesta, vor fi în final distruși. Este un rău absolut!” Le-am respins afirmațiile, spunându-le: „Nu vorbiți prostii dacă nu înțelegeți ce înseamnă să ai credință. De ce insist eu să cred în Dumnezeu în ciuda acestor riscuri? Pentru că Mântuitorul a venit și a exprimat multe adevăruri, pentru a mântui omenirea de influența Satanei și pentru a ne elibera de dezastru. Este o șansă unică! Însă Partidul Comunist nu permite credința în Dumnezeu. Acesta oprimă și persecută frenetic oamenii care cred în Dumnezeu, arestând și închizând atât de mulți dintre ei. Atât de mulți oameni nu se pot întoarce acasă, atât de mulți au fost schilodiți și omorâți în bătaie și atât de multe familii creștine s-au destrămat. Nu sunt toate acestea opera Partidului Comunist? În mod evident, Partidul Comunist este cel care persecută credincioșii și destramă familiile creștine, dar distorsionează lucrurile și spune că credincioșii în Dumnezeu își abandonează familiile. Nu înseamnă asta să răstălmăcești adevărul? Nu urâți PCC, dar vreți să mă împiedicați să cred în Dumnezeu. Nu puteți distinge binele de rău? Calea credinței a fost alegerea mea proprie. Chiar dacă merg la închisoare, sunt hotărâtă să-L urmez pe Dumnezeu Atotputernic.” Au văzut că nu mă puteau convinge și, în cele din urmă, au plecat cu toții. Soțul meu mi-a spus sumbru: „Se pare că nimeni nu te poate face să te răzgândești, așa că hai să divorțăm. Tu crezi în Dumnezeu Atotputernic, ceea ce înseamnă că statul te va ataca și aresta. Când se va întâmpla asta, îți vei pierde serviciul, familia și poate chiar și viața. Dar noi ceilalți vrem să rămânem în viață, așa că divorțul este singura cale. Partidul Comunist împinge oamenii să ia decizii imposibile.” M-a durut inima să aud asta, dar știam sigur că venise timpul să aleg. Eu am ales să cred în Dumnezeu și să-L urmez, să urmăresc adevărul și viața, pe când soțul meu a ales să fie de acord cu Partidul Comunist, pentru serviciul și pentru viitorul lui. Așa că a trebuit să mergem fiecare pe drumul nostru. La acel moment, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, indiferent ce se întâmplă, Te voi urma până la sfârșit.” În dimineața următoare, soțul meu și cu mine ne-am dus la Biroul de Afaceri Civile pentru a efectua procedurile de divorț, încheind doisprezece ani de căsnicie. De atunci, am putut să merg la adunări, să-mi îndeplinesc îndatoririle în mod normal și m-am simțit foarte împăcată. Cred că îndeplinirea îndatoririlor unei ființe create este singura cale de a trăi o viață cu însemnătate.