de Fang Xia, China

Eram profesoară, iar soțul meu, inginer. Am avut o relație minunată pe tot parcursul căsniciei, iar fiica noastră era deșteaptă și cuminte. Prietenii și colegii ne invidiau toți. În decembrie 2006, eu am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. Citind cuvintele lui Dumnezeu, am aflat că Mântuitorul nostru, Dumnezeu Atotputernic, a exprimat multe adevăruri pentru a purifica și mântui omenirea. Să avem credință, să citim cuvintele lui Dumnezeu, să dobândim adevărul și să ne lepădăm de păcat și de firile corupte e singura cale de-a fi protejați de El în marile dezastre și de a supraviețui și de-a intra în Împărăția Lui, în cele din urmă. Am mai învățat că viața fiecăruia a venit de la Dumnezeu și că El ne-a dat tot ce avem. Ca ființe create, se cuvine să ne facem datoria. Ulterior, am început să răspândesc Evanghelia și să ud nou-veniți. Fiecare zi oferea împlinire! Soțul a văzut că, de când am devenit credincioasă, eram mereu zâmbitoare și mi-a zis fericit: „Înainte, veșnic erai sleită după o zi de muncă și mă îngrijorai. După ce ai ajuns să crezi în Dumnezeu, ești la fel de ocupată zilnic, dar starea ta mentală este din ce în ce mai bună. Se pare că-i grozav să ai credință!” Dar lucrurile bune nu au durat. Curând, a început să mă persecute și să stea în calea credinței mele.

Într-o zi din martie 2007, a venit de la lucru și a spus sever, de cum a intrat: „Azi, șeful a convocat o ședință generală a tuturor cadrelor și-a zis că-n ultimii ani sunt tot mai mulți credincioși în Dumnezeu Atotputernic, provocând panică în partid. Au declarat Biserica lui Dumnezeu Atotputernic țintă națională majoră și toți credincioșii în Dumnezeu Atotputernic pot fi arestați de Partidul Comunist. Pentru angajații de la stat e mai rău. Oricine e descoperit credincios ori cu un membru al familiei în Biserică, va fi concediat, fără excepție! Nimeni din școala ta nu știe de credința ta. Renunță până nu-i prea târziu! Vei fi arestată dacă află șeful tău!” Mă gândeam: „Să cred în Dumnezeu e calea cea dreaptă și nu încalcă nicio lege, așadar ce drept are PCC să mă oprească?” Așa că i-am spus: „Când a intrat în Organizația Mondială a Comerțului, nu a declarat China că aici există libertatea credinței? De ce persecuția de acum? Ce problemă are credința mea?” El s-a enervat și a replicat: „Știu că-i bine să ai crezi în Dumnezeu, dar partidul n-o permite, deci ce putem face? Nu te poți pune cu primăria. Dacă-ți păstrezi credința, poți fi arestată sau închisă oricând. Faptul c-ai fi arestată nu ne-ar distruge familia? Trebuie să renunți la credință de dragul familiei!” M-am indignat auzindu-l spunând asta. Nu mi-am imaginat niciodată că, pentru a împiedica oamenii să creadă în Dumnezeu, partidul s-ar folosi de șefii lor ca să-i preseze, dar asta chiar explica răzgândirea bruscă a soțului meu. M-am întrebat: Mă va lăsa Partidul să scap dacă va afla de credința mea? De ce-i așa de greu să fii credincios în China? Mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu pe care mi le-a citit o soră: „Marele balaur roșu Îl persecută pe Dumnezeu și este vrăjmașul lui Dumnezeu și deci, în acest ținut, oamenii sunt supuși umilinței și persecuției din cauza credinței lor în Dumnezeu și, ca urmare, aceste cuvinte sunt împlinite în voi, acest grup de oameni. Deoarece a demarat într-un ținut care se împotrivește lui Dumnezeu, toată lucrarea lui Dumnezeu întâmpină piedici enorme, iar multe dintre cuvintele Lui nu pot fi îndeplinite imediat; așadar, oamenii sunt rafinați ca rezultat al cuvintelor lui Dumnezeu, ceea ce este și o parte a suferinței. Este enorm de dificil pentru Dumnezeu să Își îndeplinească lucrarea în țara marelui balaur roșu – dar tocmai prin această dificultate Dumnezeu face o etapă a lucrării Sale, făcând ca înțelepciunea și faptele Lui minunate să se manifeste și folosind această oportunitate pentru a face complet acest grup de oameni” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este lucrarea lui Dumnezeu la fel de simplă cum și-o imaginează oamenii?”). Țin minte că ea mi-a și spus, la părtășie: „Partidul Comunist e ateu. Îl urăște pe Dumnezeu și Lui I se împotrivește cel mai mult. Fiind credincioși într-o țară condusă de ei, sigur că vom fi oprimați și umiliți. Domnul Isus a spus odată: «Ferice de cei persecutați din pricina dreptății, căci a lor este Împărăția Cerurilor!» (Matei 5:10). Dumnezeu folosește mediile de persecuție ca să le desăvârșească oamenilor credința. El apreciază să putem rămâne ferm în mărturia noastră într-un mediu atât de opresiv și dureros!” Asta mi-a dat credință. Știam că nu puteam să renunț din cauza opresiunii partidului. Oricum mi-ar fi stat în cale soțul, eram hotărâtă să cred.

De un timp, la el la serviciu țineau aproape zilnic ședințe, subliniindu-se că nu era voie să existe credincioși printre angajați sau rudele lor. Soțul venea acasă și-mi ținea discursuri ideologice aproape zilnic. Într-o seară când m-am întors de la adunare, mi-a zis cu o privire severă: „Iar te-ai dus la adunare? De câte ori ți-am spus că n-ai voie să te duci la adunări? De ce nu vrei s-asculți? Știi foarte bine că partidul interzice religia. Șeful ne-a tot zis că partidul nu va lăsa credincioșii-n Dumnezeu Atotputernic să scape ușor! A-ți păstra credința într-un astfel de moment critic nu înseamnă să cauți necaz?” Am spus: „A avea credință nu încalcă nicio lege. Ce drept are partidul să n-o permită?” A răspuns: „Partidului nu-i pasă dacă încalci sau nu vreo lege. Credincioșii în Dumnezeu Atotputernic sunt considerați infractori politici. Dacă vei fi arestată de partid pentru credința ta nu doar că-ți va ruina reputația, dar îți va fi în pericol viața și-ți va fi implicată și familia.” După ce a terminat de vorbit, i-am zis soțului meu: „Tu știi foarte bine că Partidul I se împotrivește lui Dumnezeu, dar ești tot de partea lor și stai în drumul meu. Nu te temi de pedeapsă?” A spus, disprețuitor: „Nu contează pedeapsa, ci să pricepi încotro bate vântul. Acum Partidul Comunist e la putere. Dacă vrei să supraviețuiești sub conducerea lui, nu trebuie să faci ce-ți zice? Dacă nu asculți de el, poți să ai un trai? Sunt plătit de partid, deci trebuie să vorbesc și să acționez în numele lor. Și tu muncești și iei un salariu sub conducerea lui. Te-ar ierta dacă-L urmezi pe Dumnezeu în locul partidului? Trebuie să fii conștientă care-i miza! Ești cu partidul, sau cu Dumnezeu Atotputernic? Trebuie să alegi astăzi!” Chiar am fost în dubiu atunci: Dacă hotăram să-mi păstrez credința, șeful putea afla oricând. Atunci, urma să-mi pierd postul și, probabil, să fiu arestată de poliție. Aveam slujba de peste un deceniu. Muncisem din greu și fusesem promovată profesoară de prim rang. Câștigasem admirația elevilor, respectul părinților, invidia colegilor și recunoașterea și aprobarea șefului meu. Oriunde mergeam, rudele și prietenii mă tratau cu mare entuziasm. Dacă-mi pierdeam slujba, mă confruntam cu respingerea familiei, batjocura vecinilor și disprețul colegilor. Mă temeam că reputația mea ar fi ruinată dacă se întâmpla asta. Atunci, mi-am spus: „Lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic de judecată din zilele de pe urmă e ultima etapă a lucrării Lui pentru a ne mântui. Singurul mod de a ne elibera de firea coruptă e să trecem prin judecata și purificarea lui Dumnezeu. Apoi vom putea supraviețui dezastrelor sub protecția Lui și vom fi duși spre o destinație frumoasă. Dacă pierd șansa aceea voi regreta tot restul vieții.” M-am gândit la ceva ce spune Dumnezeu: „Dacă ești de rang înalt, ai o reputație onorabilă, deții foarte multe cunoștințe, ești proprietarul multor bunuri și ești susținut de multe persoane totuși aceste lucruri nu te împiedică să vii în fața lui Dumnezeu, să accepți chemarea Lui și însărcinarea dată de El și să faci ceea ce îți cere Dumnezeu, atunci tot ceea ce vei face va fi cea mai semnificativă cauză de pe pământ și cea mai justă întreprindere a omenirii. Dacă respingi chemarea lui Dumnezeu de dragul statutului și a propriilor tale obiective, tot ceea ce vei face va fi blestemat și chiar urât de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 2: Dumnezeu conduce destinul întregii omeniri”). Gândindu-mă la cuvintele lui Dumnezeu, m-am înseninat. Să crezi în Dumnezeu, să urmezi adevărul și să-ți faci datoria de ființă creată sunt singurele lucruri cu valoare și sens. Eu, însă, confruntată cu o alegere între credință și serviciu, am fost constrânsă de renume și statut, temându-mă că partidul o să-mi ia slujba din cauza credinței, ruinându-mi reputația. Pentru mine contau tot cariera și renumele meu. Dar cu ce mă puteau ajuta ele? Ele doar îmi satisfăceau temporar vanitatea; nu m-ajutau să câștig adevărul ori să mă eliberez de firile corupte. Și ce sens are să obții invidia și admirația altora? În plus, știam că partidul Îi e dușman lui Dumnezeu. Dacă renunțam la credință și trăiam nedemn sub conducerea partidului pentru a mă ține de slujbă și a mă bucura de un statut și reputație nu însemna asta să-L trădez pe Dumnezeu? Nu puteam fi o astfel de persoană. Așa că i-am zis foarte calm soțului meu: „Nu renunț niciodată la credința mea!” S-a holbat la mine și a spus, sever: „Dacă-ți păstrezi credința, te denunț la poliție să te aresteze!” Zicând asta, a început să sune. Am fost uluită, atunci. Știa că Partidul Comunist oprimă credincioși. Totuși, intenționa să mă predea lor. Nu însemna să mă arunce în gura lupilor? Pentru interesele lui, nesocotea iubirea noastră ca soț și soție și voia să mă denunțe la poliție, ca să mă forțeze să renunț la credință. Nu puteam să-i cedez. Apoi m-a tot întrebat: „Te-ai hotărât?” Am zis: „Chiar de-s arestată și închisă, îmi păstrez credința!” S-a făcut palid și a aruncat telefonul pe jos, furios.

În ciuda persecuției soțului meu, am persistat în a-mi echilibra munca și în a-mi face datoria. Într-o seară, văzându-mă citind cuvintele lui Dumnezeu, imediat s-a schimbat la față și a zis: „De câte ori ți-am spus? În China pur și simplu nu poți lua calea credinței! De la guvern până la autoritățile locale, de la agențiile guvernamentale la instituții și de la conducere până la fiecare angajat, lucrurile-s monitorizate la toate nivelurile. Nu scapi de partid dacă mai crezi în Dumnezeu!” Să-l aud întruna pe soțul meu zicând asta, gândindu-mă și la pericolul permanent de a fi arestată, credincioasă fiind în țara partidului, eram îngrozită. Îmi făceam griji dacă puteam rezista torturii, de eram arestată într-o zi. Dacă mă omorau în bătaie sau mă schilodeau? Dacă nu suportam suferința și Îl trădam pe Dumnezeu, n-ar fi fost sfârșitul vieții mele? Știam că nu eram în starea corectă. M-am rugat repede lui Dumnezeu în inima mea, cerându-I credință, ca să nu-mi pierd mărturia în oprimarea și greutățile alea. Am citit în cuvintele lui Dumnezeut: „Când oamenii sunt gata să-și sacrifice viețile, totul devine neînsemnat și nimeni nu-i poate învinge. Ce ar putea fi mai important decât viața? Astfel, Satana devine incapabil de a face mai mult în oameni, nu poate face nimic cu omul” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor «cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers»”, Capitolul 36). Ce bine-s spuse cuvintele lui Dumnezeu! Când suntem gata să ne riscăm viața, nefiind constrânși de moarte, mâinile Satanei sunt legate. Din lipsă de credință, m-am temut să nu mă omoare în bătaie poliția. Mi-am prețuit viața prea mult. Totul e sub controlul lui Dumnezeu, inclusiv viața și moartea noastră. Ar trebui să mă încredințez Lui și să mă supun orchestrărilor și rânduielilor Sale. Dacă eram omorâtă în bătaie era persecuție pentru dreptate, care are valoare. Cu puterea și credința date de cuvintele lui Dumnezeu, i-am citit câteva soțului: „Avem încrederea că nicio țară sau putere nu poate sta în calea a ceea ce Dumnezeu dorește să împlinească. Cei care împiedică lucrarea lui Dumnezeu se opun cuvântului lui Dumnezeu și tulbură și subminează planul lui Dumnezeu vor fi, în cele din urmă, pedepsiți de Dumnezeu. Cel care sfidează lucrarea lui Dumnezeu va fi trimis în iad; orice țară care sfidează lucrarea lui Dumnezeu va fi distrusă; orice națiune care se ridică pentru a se opune lucrării lui Dumnezeu va fi ștearsă de pe fața pământului și va înceta să mai existe” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 2: Dumnezeu conduce destinul întregii omeniri”). I-am dat soțului mărturie despre firea dreaptă a lui Dumnezeu, care nu tolerează jignire. Am spus: „Persecutarea credincioșilor de către partid înseamnă a face rău, e împotrivire față de Dumnezeu și vor fi pedepsite de El în cele din urmă. Ținând cu partidul și oprindu-mă de la credință, îmi faci rău alături de ei.” După ce a auzit asta, a zis, neajutorat: „Tu crezi că vreau asta? Partidul Comunist provoacă totul! Dacă nu te împiedic să crezi în Dumnezeu, mi-aș putea pierde și eu salariul. De ce la mine nu te poți gândi? Dacă ești arestată și închisă deaoarece ești credincioasă, chiar de nu te omoară, vei suferi răni grave. Cum aș putea sta să te privesc suferind? Ce să fac să te determin să renunți la credință?” Am spus: „Dumnezeu Atotputernic e singurul Dumnezeu adevărat și nu renunț la credință!” În mod șocant, când a văzut că nu cedam, a devenit agresiv. Furios, mi-a zis: „Dacă ești arestată pentru credința ta, nu mai ai viitor. Pur și simplu insiști să te dai pe mâinile lor. Să vedem dacă mai poți să crezi după ce mori!” Apoi m-a țintuit pe pat ca un nebun, m-a strâns tare de gât și-a zis: „Te sugrum și-apoi vedem cum mai poți crede!” Eram sugrumată atât de tare, încât nu puteam respira și mă luptam din răsputeri, dar în van. Până la urmă, am leșinat. În timp ce-mi reveneam treptat, m-am gândit cum soțul meu, care nu mă lovise sau nu țipase la mine deloc în ani de căsnicie, devenise atât de feroce cu mine ca să-și păstreze statutul și slujba, mai să mă omoare prin sufocare. Eram devastată. În același timp, uram Partidul Comunist și mai mult. Dacă n-ar fi amenințat cu slujbele și viitorul rudelor, soțul meu n-ar fi fost așa de nemilos.

Ulterior, ori de câte ori unitatea soțului punea mai multă presiune la ședințe, acesta mă persecuta și mai mult. Într-o zi, venind de la o ședință, iar mi-a ținut un discurs ideologic, zicând că, sub PCC în China, toată familia suferă dacă unul e credincios, deci nu-mi puteam păstra credința, altfel amândoi ne-am pierde slujbele și ar fi afectate studiile și cariera fiicei noastre. A întrebat cum ar mai ține capul sus fiica noastră dacă eram arestată și închisă pentru credința mea și a zis că ar trebui să mă gândesc la ea, chiar dacă la noi doi nu mă gândeam. Mă gândeam: „Dacă Partidul Comunist îi lua slujba soțului și ruina viitorul fiicei din cauza credinței mele, nu m-ar detesta amândoi pe vecie?” Eram abătută rău. L-am chemat în gând pe Dumnezeu, cerându-I să-mi dea credință și putere. Mi-am amintit asta din cuvintele Lui: „Din tot ce are loc în univers, nu există nimic în care Eu să nu am ultimul cuvânt. Există ceva ce nu se află în mâinile Mele? Orice spun Eu se face, și cine dintre ființele umane Mă poate face să Mă răzgândesc? […] Nu sunt Eu Cel care a făcut personal aceste aranjamente?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 1). Toate lucrurile și evenimentele sunt în mâinile lui Dumnezeu. Dacă eu și soțul ne pierdeam slujbele, dacă studiile fiicei noastre erau afectate și dacă urma să aibă o slujbă, toate erau orchestrate și rânduite de Dumnezeu. Numai El poate hotărî toate acestea – nu Partidul Comunist. La gândul ăsta, i-am zis soțului: „Soarta oamenilor e în mâinile lui Dumnezeu, sub suveranitatea și rânduielile Sale. Crezi că dacă asculți de Partidul Comunist, slujba ta e garantată? Partidul nu-și stăpânește nici propria soartă, deci cum poate controla soarta altora?” Atunci, înfuriat, a replicat: „Dacă vrei cu orice preț să fii credincioasă, nu o să scapi ușor de Partid. Îi omoară pe credincioșii pe care-i găsesc. Decât așa, mai bine mori de mâna mea!” Înainte să pot reacționa, a fugit în bucătărie ca un apucat, a înșfăcat un cuțit, s-a postat în fața mea și a zis cu duritate, ținând sus cuțitul: „Ai de gând să fii credincioasă, ori să trăiești o viață cum se cuvine? Dacă insiști să fii credincioasă, îți tai gâtul!” Înfuriată și speriată, L-am chemat urgent pe Dumnezeu în sufletul meu. Chiar în clipa aia, fiica noastră a dat buzna din camera ei, s-a pus în fața mea și a strigat: „Tati! Dacă vrei s-o omori pe mami, trebuie să mă omori întâi pe mine!” A tresărit speriat când ea a făcut asta și, cu ochii ațintiți asupra ei, mușchii feței i-au încremenit. A coborât încet mâna în care ținea cuțitul. În acel moment, am simțit în inimă o pierdere și o durere de nedescris, în timp ce vărsam lacrimi de mâhnire și revoltă. Nu-mi imaginasem că soțul meu îmi va amenința viața deoarece cred în Dumnezeu. Nu era bărbatul cu care mă măritasem. Era, în mod clar, un demon!

Într-o zi, am citit în cuvintele lui Dumnezeu: „De ce un soț își iubește soția? De ce o soție își iubește soțul? De ce sunt copiii ascultători față de părinții lor? De ce părinții își adoră copiii? Ce gen de intenții nutresc, de fapt, oamenii? Oare intenția lor nu e de a-și satisface propriile planuri și dorințe egoiste? Chiar își doresc să acționeze de dragului planului de gestionare al lui Dumnezeu? Oare chiar acționează de dragul lucrării lui Dumnezeu? Este intenția lor să îndeplinească îndatoririle unei ființe create?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). „Cine nu Îl recunoaște pe Dumnezeu este un dușman; adică, oricine nu Îl recunoaște pe Dumnezeul întrupat – indiferent dacă se află în acest curent sau în afara lui – este un antihrist! Cine este Satana, cine sunt demonii și cine sunt dușmanii lui Dumnezeu, dacă nu cei ce se împotrivesc și care nu cred în Dumnezeu? Nu sunt ei acei oameni care sunt răzvrătiți împotriva lui Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). Pe măsură ce cugetam la cuvintele lui Dumnezeu, mi-au trecut prin minte, ca un film, scenă după scenă cu soțul meu asuprindu-mă. De ce el, care niciodată nu strigase la mine și nu mă lovise, făcea tot ce putea să mă persecute de când am devenit credincioasă? De ce s-ar spulbera toți anii de căsnicie în fața intereselor personale? Nu există iubire adevărată între oameni. Toți doar se folosesc unii de alții. Soțul a fost bun cu mine înainte, fiindcă puteam să merg la lucru, să câștig bani și să-i nasc și cresc pruncii. Eram utilă în ochii lui. Dar acum, că alesesem credința, care-i afecta interesele, nu i-a păsat de sentimentele noastre. Ca să mă-mpiedice să cred în Dumnezeu, a încercat să mă denunțe la poliție, m-a sufocat până am leșinat și chiar a amenințat că mă omoară cu cuțitul. Insista că nu voia să cred în Dumnezeu fiindcă se gândea la mine și se temea că voi fi arestată, dar totul era, de fapt, pentru el însuși. Își punea cariera și reputația mai presus de toate. Ca să-și apere mijloacele de trai, era dispus să fie trepădușul partidului, sluga lui, împingându-mă într-o fundătură. A folosit și tot soiul de tactici abjecte, haine, să mă oprească să cred în Dumnezeu. În esență, era un demon care-L ura pe Dumnezeu și I se împotrivea. Apoi, am citit alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Ca persoane normale și care urmăresc iubirea pentru Dumnezeu, pătrunderea în Împărăție pentru a deveni oameni ai lui Dumnezeu este viitorul vostru adevărat și o viață care este de cea mai mare valoare și semnificație; nimeni nu este mai binecuvântat decât voi. De ce spun asta? Pentru că cei care nu cred în Dumnezeu trăiesc pentru trup și trăiesc pentru Satana, dar astăzi voi trăiți pentru Dumnezeu și trăiți pentru a respecta voia lui Dumnezeu. De aceea spun că viețile voastre au cea mai mare semnificație. Numai acest grup de oameni care a fost selectat de Dumnezeu poate să trăiască o viață de maximă însemnătate: nimeni altcineva de pe pământ nu poate trăi o viață de o asemenea valoare și semnificație” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cunoaște cea mai recentă lucrare a lui Dumnezeu și urmează-I pașii”). Cuvintele lui Dumnezeu mă inspirau mult și m-au ajutat să văd sensul vieții. Să crezi în Dumnezeu, să urmezi adevărul și să-ți îndeplinești datoria de ființă creată e singurul mod de-a trăi o viață cu sens și valoare. Eu muncisem în lume până la epuizare și, chiar dacă îmi făcusem un mic renume, mă simțeam pustiită și nefericită. Mă îmbolnăvisem din cauza epuizării, iar vocea mea devenise atât de răgușită că abia vorbeam. În clipa aceea am simțit că, oricâte certificate de onoare aveam sau oricâtă lume mă invidia sau admira, asta nu-mi înlătura boala sau deșertăciunea. Reputația urmărită și avută în toți anii aceia nu mă putea ajuta să câștig adevărul și nu mă mântuia din corupția și răul Satanei. În plus, în anii de predare, le inculcasem elevilor tot felul de aberații care-L neagă pe Dumnezeu. Tot timpul adusesem laude Partidului Comunist. Continuând așa, în niciun caz nu aveam un final bun. Trebuia să nu mai slujesc partidul. M-am rugat lui Dumnezeu în suflet să-mi dea o cale de scăpare, astfel încât să renunț la slujbă și să mă concentrez asupra efectuării datoriei. Apoi, când m-am dus la un control medical, doctorul mi-a zis: „Gâtul vă e într-o stare groaznică. Și-a schimbat tot culoarea și efectiv e plin de sânge. S-a inflamat și s-a lărgit mult, afectându-vă deja serios corzile vocale. Dacă nu încetați să-l suprasolicitați, probabil vă veți pierde total capacitatea de-a vorbi în viitor.” Apoi mi-a recomandat un concediu medical de șase luni. I-am mulțumit lui Dumnezeu din inimă. Credeam c-o să am mai mult timp să citesc cuvintele Lui și să-mi fac datoria, dar soțul a început, pe neașteptate, să folosească tactici și mai abjecte de-a-mi sta în cale.

Într-o zi din februarie 2009, a chemat doi colegi de clasă de-ai mei și pe fratele meu mai mic la mine acasă. M-au băgat cu forța într-o mașină și m-au dus la un ospiciu. Dar n-aveam nicio problemă, și ospiciul m-a refuzat. Soțul meu a zis: „Știi clar că, dacă Partidul vă arestează pe voi, credincioșii, vă va trimite la moarte, dar tu stărui să fii credincioasă. Numai cineva bolnav psihic nu se teme de moarte. La ospiciul ăsta pot face puține teste. Ospiciul regional are dotări mai bune și medici mai competenți. O să te duc la un control acolo, să vedem dacă ești bolnavă psihic.” Am răspuns furioasă: „Cred că tu ești ăla cu probleme psihice! Nu-i vorba că nu mă tem de moarte. Eu aleg să cred, chiar de-nseamnă moartea, fiindcă știu că Dumnezeu Atotputernic e venirea Mântuitorului. El a exprimat atât de multe adevăruri și poate mântui omul de păcat și dezastre. Oamenii care nu cred în Dumnezeu sau care n-acceptă judecata și purificarea lui Dumnezeu vor muri în dezastre…” Dar n-a vrut să asculte. A doua zi dis-de-dimineață m-a dus cu forța la ospiciul regional. Am urcat la etajul doi și am văzut o doamnă nebună strânsă ghem pe podeaua holului, corpul fiindu-i legat cu un lanț de fier, foarte greu. Un bărbat de vârstă mijlocie ținea lanțul de un capăt, trăgând tare de el, târând femeia pe podea. Ea își întindea brațele înfricoșată, ținându-se de lanț, luptându-se din răsputeri și țipând tare. Văzându-i părul încâlcit, expresiile înspăimântătoare și auzindu-i țipetele care-ți sfâșiau inima, mi-a înghețat sângele în vine. Am fost copleșită de un sentiment de durere și nedreptate. Mi s-a părut că era o insultă enormă la adresa demnității mele și-am vrut să mă-ntorc imediat, să cobor repede și să ies din acel loc blestemat, dar nu am putut, deoarece soțul mă urmărea îndeaproape, pas cu pas. Atunci mi-am amintit ceva din cuvintele lui Dumnezeu. „Dumnezeu a îndurat multe nopți nedormite pentru binele lucrării omenirii. De la mari înălțimi până la cele mai mici adâncimi, El a coborât în iadul viu în care omul trăiește pentru a-și petrece zilele cu acesta, nu S-a plâns niciodată de nedreptatea omului și nu i-a făcut niciodată omului reproșuri pentru răzvrătirea lui, ci îndură cea mai mare umilință în timp ce El, personal, Își desfășoară lucrarea. Cum ar putea Dumnezeu să aparțină iadului? Cum ar putea să-Și petreacă viața în iad? Dar, de dragul întregii omeniri, pentru ca întreaga omenire să-și poată găsi, mai curând, odihna, El a suferit umilință și nedreptate ca să vină pe pământ, și a intrat personal în «iad» și «Infern», în bârlogul tigrului, pentru a-l mântui pe om. Cum este omul apt să I se împotrivească lui Dumnezeu? Ce motiv are ca să se plângă de El? Cum poate avea tupeul să privească la Dumnezeu?” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (9)”]. Pentru a mântui omenirea, Dumnezeu S-a întrupat în zilele de pe urmă, a venit în China condusă de ateism, arătându-Se și lucrând în acest loc, cel mai rău, care I se împotrivește cel mai mult lui Dumnezeu, suferind oprimarea și osândirea Partidului Comunist și a lumii religioase și îndurând mari umilințe, însă Dumnezeu îndură tot, fără un cuvânt. El e Creatorul, suprem și onorabil, dar a venit să trăiască printre ființe umane corupte, îndurând umilințe imense, exprimând adevăruri printre oameni și făcând, tăcut, lucrarea de mântuire a umanității. Pe când mie, un om corupt, văzând că urma să fiu comparată pe picior de egalitate cu bolnavii psihic, mi s-a părut că-mi era rănită demnitatea și integritatea și că era umilitor pentru mine, așa că am vrut să scap. Eram atât de stânjenită la gândul ăsta, și m-am rugat în sinea mea lui Dumnezeu, jurând că orice urma să înfrunt sau orice umilință sufeream, nu voi ceda niciodată Satanei. Ulterior, doctorul mi-a dat la întâmplare două pungi cu medicamente și m-a trimis acasă. Când soțul a văzut că nu mă putea opri de la credință, pur și simplu nu i-a mai păsat de mine și am preluat iar o datorie.

În octombrie 2012, când un Iuda m-a turnat, poliția a aflat că aș putea fi conducătoare de biserică și a-nceput să mă fileze cu polițiști în civil. A trebuit să plec de-acasă, să-mi fac datoria în altă regiune, ca să nu fiu arestată. Ulterior am aflat că-n ziua când am plecat de-acasă, poliția s-a dus la noi să mă aresteze. În plus, au arestat trei frați și surori ca să-i întrebe unde eram și-au început să mă caute, folosind o poză cu mine. După două luni, Securitatea mi-a percheziționat casa, a confiscat cărți ale cuvintelor lui Dumnezeu și i-a zis soțului că mă vor prinde și dacă fug la capătul pământului. Și Departamentul Educației a venit zilnic la mine acasă, obligându-mi soțul să mă caute. Eram atunci aproape în fruntea listei celor mai căutați de partid.

Ulterior, mi-au folosit până și copilul să mă atragă înapoi acasă. Într-o după-amiază spre sfârșitul lui decembrie 2012, am fost sunată pe neașteptate de fiica mea: „Mami, m-am temut să te sun! Poliția te caută peste tot și ne-au percheziționat casa. Acum te sun ca să-ți spun că șefii de la Departamentul Educației și de la școala ta ne-au cerut tatei și mie să-ți zicem că vor să renunți la credință, să te-ntorci curând acasă și promit că nu te vor trage la răspundere Au mai zis că, dacă vii acasă, chiar dacă nu te duci deloc la serviciu, tot o să-ți plătească salariul întreg.” M-am revoltat când am auzit asta. Partidul folosea statutul și banii să mă ispitească să renunț la credința mea. Ce josnic! Ce m-a întristat într-adevăr a fost că fiica mea părea să creadă profund în ce ziceau șefii din guvern și de la școală. De-aici am văzut clar că și soțul și fiica mea erau induși în eroare și folosiți de Partidul Comunist. I-am spus fiicei, hotărâtă: „Draga mea, privești prea naiv lucrul ăsta. Știi ce s-ar întâmpla dacă aș veni acasă? Aș fi ca un miel aruncat lupilor. Nu mă voi duce acasă.” Ea a răspuns, neliniștită: „Au zis că dacă nu vii acasă, îți vor anula toți cei peste 20 de ani din pensia ta. Întoarce-te, mami! Dacă nu, îl vor face pe tata să divorțeze de tine și mă vor pune să rup legătura cu tine. Dacă nu vii acasă, atunci nu vei mai fi mama mea.” Am fost stupefiată atunci. Partidul nu-mi lua doar asigurarea de pensie, ci îmi constrângea și soțul să divorțeze și fiica să rupă legătura cu mine. A fost atât de hain și detestabil! Am urât partidul din toată inima. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu. „Libertate religioasă? Drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea păcatului! Cine a îmbrățișat lucrarea lui Dumnezeu? Cine a renunțat la viața sa, ori și-a vărsat sângele pentru lucrarea lui Dumnezeu? Oamenii, care au fost înrobiți generații întregi, în linie neîntreruptă, de la părinți la copii, L-au înrobit necuviincios pe Dumnezeu – cum ar putea asta să nu incite la furie? Mii de ani de ură sunt concentrați în inimă, milenii de păcătuire sunt gravate în inimă – cum ar putea asta să nu inspire dezgust? Răzbună-L pe Dumnezeu, nimicește-I complet dușmanul, nu-i mai permite să alerge ca turbatul și nu-i mai permite să conducă precum un tiran! Acum este timpul: omul și-a adunat demult toată puterea, și-a dedicat toate eforturile și a plătit fiecare preț pentru aceasta, pentru a sfâșia chipul hidos al acestui diavol și pentru a permite oamenilor, care au fost orbiți și care au îndurat tot felul de suferințe și greutăți, să se ridice deasupra durerii și să se răzvrătească împotriva acestui diavol bătrân și malefic. De ce să pui un obstacol atât de impenetrabil în fața lucrării lui Dumnezeu? De ce să folosești diferite trucuri ca să-i înșeli pe oamenii lui Dumnezeu? Unde sunt adevărata libertate și drepturile și interesele legitime? Unde este nepărtinirea? Unde este alinarea? Unde este căldura? De ce să folosești scheme amăgitoare ca să-i păcălești pe oamenii lui Dumnezeu? De ce să folosești forța ca să oprești venirea lui Dumnezeu?” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (8)”]. Partidul Comunist proclamă public libertatea religioasă, dar pe ascuns folosește diverse tactici ticăloase de-a oprima credincioșii. Asta expune clar natura lui demonică de-a urî adevărul și de-a I se împotrivi lui Dumnezeu. Partidul încerca și cu răsplata, și cu pedeapsa să mă-mpiedice să cred, întâi folosind ca momeală un salariu generos, căutând să mă atragă înapoi acasă cu bani, ca să mă poată aresta. Odată ce n-am căzut în plasă, voia să-mi ia slujba și salariul, să-mi taie tot venitul și chiar să vină după mine să mă aresteze și să mă lase fără o casă în care să mă întorc. Asta mi-a arătat clar că partidul pare moral și drept la suprafață, dar esența sa e brutală și rea. E o bandă perversă de demoni care se opune Cerurlui și este împotriva lui Dumnezeu la fiecare pas. Am ajuns să-l urăsc și să-l resping din suflet și-am jurat că plec din el chiar cu prețul vieții! După aceea, soțul a fost forțat să divorțeze de mine, iar fiica a rupt și ea legătura cu mine.

Înainte, când lucram în sistemul partidului, nu i-am putut discerne esența rea și chiar îl lăudam întruna. După ce i-am experimentat persecuțiile, i-am văzut, în sfârșit, esența demonică de-a urî adevărul și de-a I se împotrivi lui Dumnezeu și-am ajuns să-l urăsc și să mă răzvrătesc împotriva lui, jurând să nu-l mai urmez niciodată. Am văzut și iubirea lui Dumnezeu. Cuvintele Lui au fost cele care mi-au dat credință și putere, permițându-mi să rămân tare prin persecuții și greutăți repetate. Îi sunt foarte recunoscătoare! Oricât de grea e calea ce-mi stă înainte, Îl voi urma pe Dumnezeu Atotputernic până la sfârșit, fără ezitare!