de Bernard, Cameroon

Înainte, m-am considerat mereu o persoană foarte deșteaptă. Credeam că pot face orice fără ajutorul altora. Atât la școală cât și acasă, indiferent de întrebările pe care le puneau oamenii, deși fratele meu mai mare nu putea răspunde, eu puteam și îi desconsideram pentru asta. Fratele meu mai mare a spus că sunt arogant, că trebuie să mă schimb și să țin cont de sentimentele celorlalți, dar eu consideram că spuneau asta fiindcă erau invidioși pe mine, așa că nu mi-a păsat de acuzațiile lor.

În 2019, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Curând, am început să ud nou-veniți care tocmai acceptaseră lucrarea lui Dumnezeu. Dintre cele trei surori care lucrau cu mine atunci, două acceptaseră lucrarea lui Dumnezeu doar de câteva luni. Cealaltă era sora Jonna, care mă ajuta în munca mea. La momentul acela, am fost ales lider de grup, lucru care pentru mine însemna că eram cel mai bun din grup. Cât am lucrat împreună, când ele sugerau un alt mod de a face un lucru, adesea nu eram de acord și spuneam că trebuie făcut așa cum am spus eu. De exemplu, după fiecare adunare pentru nou-veniți, sora Jonna întreba: „Oare n-ar trebui să-i întrebăm pe nou-veniți dacă au înțeles totul?” Eu spuneam: „Nu e nevoie. Deja i-am întrebat în timpul adunării și ei înțeleg, așa că nu mai trebuie să-i întrebăm.” Când sora Jonna a spus: „Când ai părtășie despre adevărul lucrării lui Dumnezeu, trebuie să vorbești mai detaliat. Asta-i va ajuta pe potențialii convertiți la Evanghelie să-și dea seama repede că lucrarea lui Dumnezeu este reală,” am zis fără să mă gândesc: „Deja am spus totul. Nu e nevoie s-o repet.” Uneori, sora Jonna îmi spunea să mă interesez despre situația nou-veniților, dar eu nu voiam s-o fac. Credeam că, în calitate de lider al grupului, eu trebuie să decid ce face ea și că ea n-ar trebui să-mi spună mie ce să fac. Uneori, sora Jonna întreba dacă nou-veniții au înțeles părtășia din adunări. M-am enervat când am văzut că mereu îmi verifica munca. Nu ea era liderul grupului. Nu avea niciun drept să-mi spună ce să fac. La vremea aceea, eram foarte arogant. Nu am cooperat nici cu sora Jonna, nici cu celelalte două surori. De obicei, îi susțineam chiar eu pe nou-veniți și nu le atribuiam nicio sarcină. Mă gândeam că tocmai acceptaseră lucrarea lui Dumnezeu și nu înțelegeau multe adevăruri ale viziunii, deci poate n-o vor face bine. Când țineam adunări cu ei, mereu vorbeam mult și nu le dădeam timp să aibă părtășie. Îmi făceam griji că nu vor avea părtășie bine și nou-veniții nu vor înțelege. De fapt, nou-veniții puteau înțelege părtășia celor două surori ale mele. Dar eu le desconsideram, așa că nu voiam să aibă părtășie. Odată, ca să le ofer cât mai curând nou-veniților o fundație în calea adevărată, am vrut să am părtășie despre mai multe aspecte ale adevărului, dar sora mea a spus: „Nu poți face asta. Adunarea noastră ține doar o oră și jumătate. Dacă părtășia ta durează prea mult, nu vom avea destul timp, iar nou-veniții nu vor înțelege. Putem împărți părtășia în mai multe adunări.” Dar, la vremea aceea, eram reticent să le accept părerea și m-am străduit să le conving și să le fac să mă asculte. În cele din urmă, au trebuit să fie de acord cu mine. Mai târziu, am udat peste douăzeci de nou-veniți. Aproape toți nou-veniții au venit la prima adunare, dar la următoarele adunări, am văzut că tot mai mulți nou-veniți erau absenți. În final, doar trei din cei peste douăzeci au venit în mod regulat la adunări. Nu mi se mai întâmplase așa ceva de când începusem să ud nou-veniți. În vremea aceea eram foarte confuz și negativ. Apoi, într-o zi, liderul m-a întrebat despre starea mea, iar eu am spus: „Nu e bună. În acest timp, mi-am îndeplinit foarte prost datoria. De fiecare dată când am părtășie cu nou-veniții, îi întreb și dacă au înțeles, iar ei mereu spun da, dar nu înțeleg de ce nu vin la adunări.” Liderul mi-a zis: „Trebuie să reflectezi asupra ta. Ai făcut ceva neadecvat care i-a făcut pe nou-veniți să nu vrea să vină?” Liderul a continuat: „Le-ai întrebat pe cele trei surori partenere dacă au observat ceva în neregulă cu conținutul sau metodele tale de udare?” Am zis: „Nu, nu cred că ele pot da sfaturi bune.” Liderul a zis: „Asta e problema. Ar trebui să le ceri părerea în loc să te încrezi mereu în tine.” Mi s-a părut că ce spunea liderul era corect. Nu mi-a trecut niciodată prin minte să le întreb pe surorile mele partenere. Mereu am crezut că eram mai bun la lucru decât ele, deci ideile lor îmi păreau inutile.

Atunci liderul mi-a trimis un fragment din cuvintele lui Dumnezeu. „Când cooperați cu alții pentru a vă îndeplini îndatoririle, sunteți în stare să fiți deschiși la opinii diferite? Îi puteți lăsa pe alții să vorbească? (Eu pot, puțin. Înainte, de multe ori nu ascultam sugestiile fraților și surorilor și insistam să procedez așa cum voiam. Doar mai târziu, când faptele au dovedit că nu aveam dreptate, am văzut că majoritatea sugestiilor lor fuseseră corecte, că rezultatul pe care toată lumea îl discutase era, de fapt, potrivit, că părerile mele erau incorecte și deficitare. După ce am avut această experiență, mi-am dat seama cât de importantă este cooperarea armonioasă.) Și ce putem vedea din asta? După ce ați avut această experiență, ați primit vreun beneficiu și ați înțeles adevărul? Credeți că cineva este perfect? Indiferent cât de puternici sunt oamenii sau cât de capabili și talentați, tot nu sunt perfecți. Oamenii trebuie să recunoască asta, este o realitate. La fel este și atitudinea pe care oamenii ar trebui s-o aibă față de propriile merite și puncte tari sau neajunsuri; aceasta este rațiunea pe care ar trebui să o aibă oamenii. Cu o asemenea rațiune, poți să-ți tratezi așa cum trebuie propriile puncte tari și slăbiciuni, la fel de bine ca pe ale altora, iar acest lucru te va abilita să lucrezi în armonie alături de ei. Dacă ai înțeles acest aspect al adevărului și poți să pătrunzi în acest aspect al realității adevărului, atunci te poți înțelege armonios cu frații și surorile tale, pliindu-vă după punctele tari și slăbiciunile fiecăruia dintre voi. În acest fel, indiferent de datoria pe care o îndeplinești sau ce întreprinzi, vei deveni mereu din ce în ce mai bun și vei avea binecuvântarea lui Dumnezeu. Dacă întotdeauna crezi că ești destul de bun și că alții sunt mai puțin buni în comparație cu tine, dacă întotdeauna vrei să ai ultimul cuvânt, atunci acest lucru va fi problematic. Asta este o problemă care ține de fire. Nu sunt aroganți și încrezuți astfel de oameni?” („Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat problema mea. Dumnezeu spune: „Când cooperați cu alții pentru a vă îndeplini îndatoririle, sunteți în stare să fiți deschiși la opinii diferite? Îi puteți lăsa pe alții să vorbească?” Citind întrebările lui Dumnezeu, am reflectat asupra cooperării mele cu cele trei surori în această perioadă. Am refuzat să le accept toate sugestiile. Chiar dacă părerea lor era bună sau corectă, eu nu am fost niciodată de acord, fiindcă nu voiam să creadă că nu eram la fel de bun ca ele. Credeam că sunt cel mai bun, deci doar eu puteam da sfaturi bune. Eu eram liderul grupului, deci ele trebuie să mă asculte, nu eu pe ele. Cuvintele lui Dumnezeu spun că toți avem neajunsuri și avem nevoie de ajutor de la ceilalți, dar eu am crezut mereu că eram cel mai bun și superior celorlalți. Oare nu era acesta orgoliu? Am văzut în cuvintele lui Dumnezeu că El urăște astfel de oameni.

Mai târziu, am mai citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu. „Când întotdeauna trebuie refăcută lucrarea în timp ce oamenii își realizează datoria, cea mai mare problemă nu este o lipsă de cunoștințe specializate sau lipsa experienței, ci este din cauză că sunt prea neprihăniți de sine și aroganți, pentru că nu lucrează armonios, ci decid și acționează singuri – rezultatul fiind că fac o harababură în lucrare, nu se îndeplinește nimic și tot timpul și efortul sunt irosite. Iar cea mai gravă problemă în acest sens este reprezentată de firile corupte ale oamenilor. Când firile corupte ale oamenilor sunt prea grave, ei nu mai sunt oameni buni, sunt oameni răi. Firile oamenilor răi sunt mult mai severe decât firile corupte obișnuite. Oamenii răi sunt pasibili să comită fapte rele, sunt pasibili să se amestece și să perturbe lucrarea bisericii. Tot ceea ce sunt capabili să facă oamenii răi când realizează o datorie este să facă lucrurile rău și să strice treaba; serviciul lor face mai mult rău decât bine. Unii oameni nu sunt răi, dar își realizează datoria conform propriilor firi corupte – și, de asemenea, sunt incapabili să-și realizeze datoria în mod adecvat. Pe scurt, firile corupte sunt extrem de obstructive pentru oamenii care-și realizează datoria în mod adecvat. Care aspect al firilor corupte ale oamenilor ați spune că are cel mai mare impact asupra eficienței cu care își realizează datoria? (Aroganța și neprihănirea de sine.) Și care sunt principalele manifestări ale aroganței și neprihănirii de sine? A lua decizii de unul singur, a-și urma propria cale, a nu asculta sugestiile celorlalți, a nu se consulta cu alții, a nu coopera armonios și a încerca tot timpul să ai ultimul cuvânt asupra lucrurilor. Deși câțiva frați buni și câteva surori bune pot coopera pentru a îndeplini o datorie anume, fiecare văzându-și de propria sarcină, anumiți lideri de grup sau supraveghetori vor întotdeauna să aibă ultimul cuvânt; indiferent ce fac, ei nu cooperează niciodată armonios cu ceilalți și nu se implică în părtășie și fac lucrurile grabnic, fără să ajungă la un consens cu ceilalți. Îi fac pe toți să îi asculte doar pe ei și asta este problema” („Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cuvintele lui Dumnezeu m-au emoționat profund. Înainte, nu înțelegeam de ce nu-mi puteam face eficient datoria. Numai după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că era fiindcă aveam o fire prea arogantă și nu puteam coopera cu alții. În acel timp, când lucram cu cele trei surori, mereu aveam eu ultimul cuvânt. Ori de câte ori discutam despre conținutul de comunicat la adunări, toată lumea ar fi trebuit să-și spună părerea și punctul de vedere și apoi ar fi trebuit să decidem tema generală a adunării, pentru a ne asigura că va fi o adunare eficientă. Dar eu am luat singur deciziile fără a le cere părerea, fiindcă am crezut că părerea mea e bună și nu trebuia să-i ascult pe ceilalți. Când cineva ridica o obiecție, găseam diferite motive s-o refuz. Fiindcă eram prea arogant pentru a accepta sfatul altor persoane, nu aveam îndrumarea sau binecuvântarea lui Dumnezeu și nu-mi făceam eficient datoria. Eșecul meu de această dată mi-a arătat asta.

Mai târziu, liderul mi-a trimis două fragmente din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu spune: „Dacă în inima ta chiar înțelegi adevărul, atunci vei ști cum să practici adevărul și să asculți de Dumnezeu și vei porni în mod firesc pe calea urmăririi adevărului. Dacă este corectă calea pe care mergi și în conformitate cu voia lui Dumnezeu, atunci lucrarea Duhului Sfânt nu te va părăsi – caz în care vor fi din ce în ce mai puține șanse să-L trădezi pe Dumnezeu. Fără adevăr, este ușor să faci rău și o vei face în pofida felului tău de a fi. De exemplu, dacă ai o fire arogantă și îngâmfată, atunci a ți se spune să nu te împotrivești lui Dumnezeu nu schimbă deloc situația, nu te poți abține, este dincolo de controlul tău. Nu ai face-o intenționat; ai face-o sub stăpânirea naturii tale arogante și vanitoase. Aroganța și vanitatea ta te-ar face să-L disprețuiești pe Dumnezeu și să-L vezi ca neavând nicio importanță; te-ar determina să te înalți pe tine însuți, să te expui în mod constant; te-ar face să-i disprețuiești pe alții, n-ar lăsa pe nimeni în inima ta decât pe tine însuți; ar fura locul lui Dumnezeu din inima ta și, în cele din urmă, te-ar face să stai în locul lui Dumnezeu și să ceri ca oamenii să ți se supună și să te facă să-ți venerezi propriile gânduri, idei și noțiuni drept adevăr. Atât de mult rău este făcut de oameni sub dominația naturii lor arogante și îngâmfate! Pentru a rezolva acțiunile lor rele, ei trebuie mai întâi să rezolve problema naturii lor. Fără o schimbare a firii, nu ar fi posibil să se aducă o rezolvare fundamentală a acestei probleme” („Doar prin urmărirea adevărului poți obține schimbări în firea ta” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). „Trebuie să ții minte: îndeplinirea datoriei tale nu este o chestiune care ține de a întreprinde propriile demersuri sau propria gestionare. Asta nu este activitatea ta personală, este lucrarea bisericii, iar tu doar contribui cu punctele tari pe care le ai. Ceea ce faci tu în lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu este doar o mică parte a cooperării oamenilor. Rolul tău este doar un rol minor dintr-un colțișor, tu ai o responsabilitate minoră. În inima ta, ar trebui să ai această rațiune. Și, astfel, indiferent câți oameni lucrează la o sarcină, când se confruntă cu dificultăți, primul lucru pe care ar trebui să-l facă toată lumea este să se roage lui Dumnezeu și să aibă părtășie împreună, să caute adevărul și apoi să determine care sunt principiile de practică. Când fac acest lucru, vor avea o cale de practică. Unii oameni încearcă mereu să se dea mari și, când li se dă responsabilitate pentru un post, vor să aibă întotdeauna ultimul cuvânt. Ce tip de comportament este acesta? Asta înseamnă să nu recunoască decât propria lor lege. Ei plănuiesc singuri ce fac, fără a-i informa pe ceilalți, și nu-și discută opiniile cu nimeni; ei nici nu le împărtășesc cu altcineva, nici nu le aduc în discuție, ci le păstrează ascunse în inimile lor. Când vine vremea să acționeze, întotdeauna vor să-i facă pe ceilalți să se minuneze de isprăvile lor strălucite, să le facă tuturor o mare surpriză, astfel încât ceilalți să aibă o părere bună despre ei. Înseamnă asta că-și realizează datoria? Încearcă să se dea mari; și, când au statut și renume, vor începe să-și coordoneze propria operațiune. Nu sunt astfel de oameni posedați de ambiții nebunești? De ce nu a-i spune nimănui ceea ce faci? De vreme ce această lucrare nu este doar a ta, de ce ai acționa fără să o discuți cu nimeni și ai lua decizii singur? De ce ai acționa în secret, operând într-o cutie neagră, astfel încât nimeni să nu știe despre asta? De ce ai încerca întotdeauna să-i faci pe oameni să te asculte doar pe tine? Evident, consideri această lucrare drept lucrarea ta personală. Tu ești șeful și toți ceilalți sunt lucrători – toți lucrează pentru tine. Când ai constant această mentalitate, nu este problematic acest lucru? Ceea ce dezvăluie acest tip de persoană nu este chiar firea Satanei? Când astfel de oameni realizează o datorie, mai devreme sau mai târziu vor fi alungați” („Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Doar când am citit cuvintele lui Dumnezeu mi-am dat seama că aroganța devenise natura mea și ceea ce afișam în mod natural. Când aveam un statut în biserică, voiam să mă folosesc de ocazia asta doar ca să mă laud, ca să arăt că eram mai bun decât ceilalți și cea mai bună alegere pentru liderul de grup. În plus, voiam să le arăt partenerilor mei că eram mai bun decât ei și că nu aveam nevoie de sfatul sau ajutorul lor. Din cauza aroganței mele, mereu am crezut că știu totul și că era inutil să-i ascult pe ceilalți. Mi-am tratat propriile gânduri ca fiind adevărul, i-am pus pe ceilalți să facă lucrurile așa cum le voiam eu făcute, n-am căutat adevărul și nu m-am bazat pe Dumnezeu în datoria mea. În schimb, m-am bazat pe propria experiență și pe calibrul meu mental pentru a-i uda pe nou-veniți și i-am forțat pe ceilalți să mă asculte și să mi se supună. Nu așa făcea și arhanghelul? Arhanghelul a fost arogant și nu I s-a închinat lui Dumnezeu. Voia să fie pe picior de egalitate cu Dumnezeu și, la final, L-a trădat pe Dumnezeu alături de mulți alți îngeri. Am trăit captiv în firea mea arogantă, nu am acceptat adevărul și i-am făcut pe ceilalți să mă asculte. Mă împotriveam și Îl trădam pe Dumnezeu, exact ca arhanghelul. Mi-am mai amintit că, înainte să cred în Dumnezeu, eram o persoană foarte arogantă. Îi desconsideram pe cei inferiori mie, inclusiv pe frații mei. Când eram copil, dacă nu luam cea mai mare notă la examene, tatăl meu mă certa tare: „Trebuie să iei primul loc la examenele tale, înaintea tuturor!” Și bunica mea îmi spunea: „Trebuie să te străduiești să fii cel mai bun, ca să fii respectat.” Auzindu-i pe ei spunând aceste lucruri, mereu am încercat să mă disting de toți ceilalți și să mă pun pe mine pe primul loc, ca să par mai puternic decât ceilalți. Credeam că dacă-i ascult pe alții, voi fi pus într-o lumină nefavorabilă, așa că nu voiam să ascult sfatul celorlalți. Doar din cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că aceste concepții erau complet greșite. M-am pus mereu mai presus decât alții și am refuzat să ascult pe oricine. Aceasta e o fire satanică. Dacă nu se schimba, nu doar că n-aș fi obținut rezultate bune în datoria mea, dar aș fi făcut rău și m-aș fi împotrivit lui Dumnezeu și, în cele din urmă, aș fi fost izgonit și pedepsit de Dumnezeu. Citind cuvintele lui Dumnezeu am mai înțeles că datoria mea nu e cariera mea personală, ci este lucrarea bisericii. Când întâlnesc dificultăți, trebuie să lucrez cu alții pentru a le rezolva și, înainte de a lua o decizie, trebuie să cer sfatul partenerilor mei. Dacă iau decizii fără a ține cont de părerile celorlalți și întârzii lucrarea bisericii, îndeplinirea datoriei mele în modul acesta înseamnă să fac rău. Odată ce am recunoscut asta, am vrut să-mi schimb atitudinea față de datoria mea și să cooperez în armonie cu alții.

Mai târziu, în timpul devoționalelor mele, am mai văzut un fragment din cuvintele lui Dumnezeu. „Ce spuneți, este greu de cooperat cu alți oameni? De fapt, nu este. Ați putea spune chiar că este ușor. Dar de ce oamenii încă simt că este greu să facă asta? Pentru că au firi corupte. Pentru cei care dețin umanitate, conștiință și rațiune, cooperarea cu ceilalți este relativ ușoară și e posibil ca ei să simtă că este ceva care aduce bucurie. Întrucât nu este ușor pentru nimeni să realizeze lucruri pe cont propriu, indiferent de domeniul în care este implicat sau de ceea ce face, este întotdeauna bine să aibă pe cineva alături care să scoată în evidență lucrurile și să ofere asistență – mult mai ușor decât să le facă de unul singur. De asemenea, există limite cu privire la capacitățile calibrului oamenilor sau la ceea ce ei înșiși pot experimenta. Nimeni nu poate fi bun la toate, e imposibil ca o persoană să cunoască totul, să învețe totul, să îndeplinească totul – este imposibil și toată lumea ar trebui să aibă o astfel de rațiune. Astfel, indiferent de ceea ce faci, fie că este important sau nu, ar trebui să fie întotdeauna oameni care să te ajute, să îți dea indicații, sfaturi și să te asiste. Astfel, vei face lucrurile mai corect, va fi mai greu să faci greșeli și va fi mai puțin probabil să rătăcești – ceea ce e cu atât mai bine” („I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)” în Demascarea antihriștilor). După ce am cugetat la cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că doar cooperând cu ceilalți ne putem îndeplini cu adevărat datoriile și ne putem trăi umanitatea normală. Credeam că unii dintre partenerii mei acceptaseră lucrarea lui Dumnezeu doar de câteva luni și tocmai începuseră lucrarea de udare, deci erau multe lucruri pe care nu le înțelegeau, în timp ce eu credeam în Dumnezeu de trei ani și aveam mai multă experiență decât ei, deci nu le-am acceptat niciodată sugestiile sau părerile. Doar acum văd că acest punct de vedere era greșit. Deși credeam de mai mult timp în Dumnezeu și aveam mai multă experiență decât ei, asta nu însemna că eram mai bun decât ei la toate. Fără cooperarea fraților și surorilor mele, e imposibil să-mi îndeplinesc datoria bine. Uneori, în timpul adunărilor, am înțeles superficial unele adevăruri și am avut părtășie greșit, așa că aveam nevoie de un partener pentru a avea părtășie mai clar. Uneori, nou-veniții nu puteau veni la adunări din cauza bolii, sau nu puteau participa în mod regulat din cauza muncii, iar eu nu găseam cuvintele lui Dumnezeu care se aplicau situațiilor lor, așa că și eu aveam nevoie de partenerii mei. De fapt, toți au șansa de a fi luminați de Dumnezeu. Dumnezeu nu m-a luminat și nu mi-a dat calibru doar mie. M-am supraestimat și i-am considerat pe ceilalți idioți. Asta a fost o greșeală și o neghiobie. Luminarea și îndrumarea lui Dumnezeu nu depind de câtă experiență de muncă avem. Depind de capacitatea noastră de a căuta și accepta adevărul. Și toți au punctele lor forte, exact ca sora Jonna, care a dus o povară în datoria ei și care a oferit des sugestii bune. Ar fi trebuit să cooperez cu sora mea și să învăț din punctele ei forte pentru a compensa neajunsurile mele.

Mai târziu, am încercat să ascult părerile fraților și surorilor mele în datoria mea. La finalul fiecărei adunări, când sora mea îmi cerea să-i întreb pe nou-veniți individual dacă au înțeles cele spuse, am făcut cum mi-a sugerat și nu m-am mai împotrivit ca odinioară. De asemenea, când mi-a spus să am părtășie mai detaliată cu nou-veniții la adunări și să mă străduiesc să rezolv problemele nou-veniților, am făcut și asta. Uneori, îmi dădea și niște idei bune pentru udarea nou-veniților, pe care eu le aplicam. Apoi, am văzut mai mulți nou-veniți participând la adunări și asta m-a făcut foarte fericit. M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Duhul Sfânt nu numai că lucrează în anumiți oameni care sunt folosiți de Dumnezeu, dar, mai mult, El lucrează în biserică. El ar putea să lucreze în oricine. S-ar putea să lucreze în tine în prezent, iar tu vei experimenta această lucrare. În perioada următoare, s-ar putea să lucreze în altcineva, caz în care trebuie să te grăbești să urmezi; cu cât urmezi mai îndeaproape lumina prezentă, cu atât viața ta poate crește. Indiferent ce fel de persoană e cineva, dacă Duhul Sfânt lucrează în ea, atunci trebuie să urmezi. Primește experiențele sale prin prisma experiențelor tale și vei primi lucruri chiar mai mari. Făcând astfel vei progresa mai repede. Aceasta este calea desăvârșirii pentru om și mijlocul prin care viața crește” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care se supun lui Dumnezeu cu o inimă sinceră vor fi negreșit câștigați de Dumnezeu”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg și mai clar că nu pot fi arogant și fixat pe calea mea în datoria mea și că trebuie să cooperez cu ceilalți. Asta fiindcă Duhul Sfânt îi luminează și îi iluminează pe toți. Indiferent de cât timp a crezut o persoană în Dumnezeu sau dacă are un statut, cât timp ceea ce spune e în armonie cu adevărul, trebuie să acceptăm și să ne supunem. Dacă refuzăm să ascultăm, nu vom fi binecuvântați de Dumnezeu în datoria noastră. Experiența aceasta mi-a arătat importanța cooperării armonioase în datoria mea.