de Hexi, Australia

Am fost aleasă conducătoare a bisericii în aprilie 2020, responsabilă de lucrarea de udare. Recent, am observat că unii dintre credincioșii noi nu participau consecvent la adunări. Veneau târziu și plecau devreme. Unii erau ocupați cu școala sau cu munca și spuneau că vor veni când au timp. Unii n-au venit pentru că au fost păcăliți de minciunile PCC și ale lumii religioase. Am încercat să vorbim cu ei, dar unii nu voiau să răspundă la telefon – practic dispăruseră. Mă gândeam că încercasem să vorbim cu ei, iar ei nu au vrut să participe, așa că nu eram noi responsabili pentru asta. Era timpul să renunț. De asemenea, Dumnezeu vrea oameni buni, nu mulți. Îi mântuiește pe cei cu credință adevărată, pe cei ce iubesc adevărul. Dacă n-ar avea credință adevărată, niciun efort din partea noastră n-ar conta. Așa că, fără rugăciune sau căutare, fără să discut cu lidera mea, am decis să-i dau afară pe acei nou-veniți. Am încercat să merg să vorbesc cu câțiva dintre ei, dar nu voiau să participe la adunări, așa că am fost și mai sigură că-i judecasem corect. O soră a observat că mulți dintre nou-veniți au fost dați afară două luni la rând și m-a întrebat dacă realmente se cuvenea să fac asta. A spus că am putea avea părtășie cu conducătoarea noastră și să învățăm principiile. Mă gândeam că așa ne ocupaserăm de acest gen de lucruri în trecut. Încercaserăm să le vorbim, dar pe unii nici n-am reușit să-i găsim și o parte își pierduseră interesul de a fi credincioși. Nu era nevoie să cercetăm principiile. Așa că i-am respins sugestia. M-am simțit puțin tulburată apoi, întrebându-mă dacă procedam corect cu adevărat. Dar apoi m-am gândit că nu putea fi greșit, deoarece le oferiserăm sprijin, dar ei nu voiau să vină la adunări, iar noi nu aveam nicio vină. M-am gândit că ei, pur și simplu, nu erau credincioși adevărați. Deși mă simțeam neliniștită, nu m-am rugat și nu am căutat și am renunțat la unii nou-veniți în fiecare lună.

Ulterior, conducătoarea mea a aflat că nu urmăream principiile în acea privință și m-a criticat foarte aspru, spunând că n-aveam habar de principii și n-am cercetat, ci am făcut orbește ce am vrut. A mai spus că era foarte greu pentru fiecare dintre ei să vină înaintea lui Dumnezeu, că frații și surorile din alte biserici dădeau totul pentru a-i sprijini, dar eu îi goneam, pur și simplu, cu nonșalanță. Îi delimitam fără a oferi sprijin iubitor și era de-a dreptul iresponsabil. Apoi m-a întrebat de ce nu participau la adunări, ce fel de noțiuni și probleme aveau, dacă încercasem să le rezolv prin părtășie și dacă încercasem să mă gândesc la alte modalități de a-i ajuta. N-am putut să răspund nici măcar la una dintre întrebările ei, însă scenă după scenă, cu mine renunțând la noii credincioși, rulau în mintea mea, ca un film. Apoi am realizat că nu fusesem responsabilă față de ei, că nu-i ajutasem cu adevărat și nu-i sprijinisem cu iubire. Nu-mi clarificasem care erau noțiunile lor nerezolvate sau din ce motiv nu veneau la întruniri. Nu veniseră de ceva vreme la adunări, așa că am gândit că-și pierduseră interesul și nu mi-am bătut capul cu ei. Am văzut că eșuasem cu adevărat în responsabilitatea mea pentru viețile noilor credincioși și-i respingeam dezinvolt, contrar principiilor. Îmi lipsea realmente umanitatea. Așa că am venit înaintea lui Dumnezeu să mă rog, cerându-I să mă lumineze și să mă îndrume, ca să-I înțeleg voia și să reflectez asupra-mi și să-nvăț despre mine.

După aceea, am văzut acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Trebuie să exerciți grijă și prudență și să te bazezi pe iubire în privința modului în care îi tratezi pe oamenii care investighează adevărata cale. Și asta pentru că fiecare dintre cei care investighează adevărata cale este un non-credincios – chiar și cei religioși dintre ei sunt mai mult sau mai puțin non-credincioși – și toți sunt fragili: dacă ceva nu este în concordanță cu noțiunile lor, ei sunt pasibili să contrazică acel lucru și sunt capabili să conteste orice frază care nu este în conformitate cu voința lor. Prin urmare, a le răspândi Evanghelia necesită îngăduință și răbdare din partea noastră. Necesită iubire extremă din partea noastră și anumite metode și abordări. Ceea ce este crucial, totuși, este să le citim cuvintele lui Dumnezeu, transmițându-le toate adevărurile pe care Dumnezeu le exprimă pentru a mântui omul și lăsându-i să audă glasul lui Dumnezeu și cuvintele Creatorului. În acest fel, vor obține beneficii. Cel mai important principiu al răspândirii Evangheliei este să-i lași pe cei care însetează după arătarea lui Dumnezeu și iubesc adevărul să citească din cuvintele Lui și să-I audă glasul. Așadar, spuneți-le mai puțin cuvintele omului și citiți-le mai mult din cuvintele lui Dumnezeu. După ce ați terminat de citit, să aveți părtășie despre adevăr ca să poată auzi glasul lui Dumnezeu și să poată înțelege ceva din adevăr. Atunci, probabil că se vor întoarce la Dumnezeu. Răspândirea Evangheliei este responsabilitatea și obligația tuturor, fără excepție. Indiferent cui îi revine această obligație, nu trebuie să se sustragă de la ea și nu trebuie să folosească nicio scuză sau motiv pentru a o refuza” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Răspândirea Evangheliei este datoria morală a tuturor credincioșilor”). „Există unii oameni care abia au ajuns să creadă în Dumnezeu și sunt deseori negativi și slabi. Acest lucru este din cauză că nu înțeleg adevărul, statura lor este prea mică și le lipsește orice înțelegere cu privire la diversele adevăruri referitoare la credința în Dumnezeu. Prin urmare, ei se consideră ca având un calibru slab, incapabili să țină pasul, ca având numeroase dificultăți – ceea ce dă naștere negativității și-i face chiar să se dea bătuți: iau decizia de a renunța, de a înceta să urmărească adevărul. Se elimină singuri. Ceea ce gândesc ei este: «În orice caz, Dumnezeu nu mă va aproba pentru credința mea în El. Dumnezeu nici nu mă place. Iar eu nu am mult timp ca să merg la adunări. Viața mea de familie este grea și trebuie să câștig bani» și așa mai departe. Toate acestea devin motivele pentru care ei nu pot merge la adunări. Dacă nu te grăbești să-ți dai seama ce se întâmplă, probabil îi vei cataloga ca fiind persoane care nu iubesc adevărul și nu care cred cu adevărat în Dumnezeu, sau îi vei cataloga drept persoane ce râvnesc la confortul trupului, urmărind lumea și fiind incapabili să renunțe la lucrurile lumești – iar din această cauză, îi vei abandona. Se potrivește acest lucru cu adevărurile-principii? Oare reprezintă aceste motive cu adevărat natura-esență pe care o au? De fapt, ei devin negativi din cauza dificultăților și a încurcăturilor; dacă poți rezolva aceste probleme, nu vor mai fi atât de negativi și vor fi capabili să-L urmeze pe Dumnezeu. Când sunt slabi și negativi, au nevoie de sprijinul oamenilor. Dacă îi ajuți, vor fi capabili să se pună din nou pe picioare. Însă, dacă îi ignori, le va fi ușor să renunțe din cauza negativității. Asta depinde de oamenii care fac lucrarea bisericii, dacă aceștia au sau nu iubire și dacă duc această povară sau nu. Faptul că unii oameni nu vin adesea la adunări nu înseamnă că nu cred cu adevărat în Dumnezeu, nu echivalează cu o antipatie față de adevăr, nu înseamnă că râvnesc la plăcerile trupești și că nu sunt capabili să-și lase familiile deoparte și să lucreze; cu atât mai puțin ar trebui să fie judecați drept excesiv de emoționali sau îndrăgostiți de bani. Doar că, în privința acestor lucruri, staturile și aspirațiile oamenilor sunt diferite. Unii oameni iubesc adevărul și sunt dispuși să-l urmărească; sunt dispuși să sufere, să renunțe la aceste lucruri. Unii au puțină credință și, când au de-a face cu dificultăți reale, sunt lipsiți de putere și nu le pot depăși. Dacă nu-i ajută și nu-i sprijină nimeni, se vor da bătuți și vor renunța la ei înșiși; în astfel de momente, au nevoie de sprijinul, grija și ajutorul oamenilor. Asta doar dacă nu sunt neîncrezători și lipsiți de iubire pentru adevăr și persoane rele, situație în care pot fi ignorați. Dacă sunt persoane care cred cu adevărat în Dumnezeu și nu merg deseori la adunări din cauza câtorva dificultăți reale, atunci nu trebuie să fie abandonați, ci să li se ofere ajutor și sprijin. Dacă sunt persoane bune și au capacitatea de a înțelege și un calibru bun, atunci cu atât mai mult merită ajutor și sprijin” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Eram de-a dreptul rușinată când mă gândeam la ce însemna asta. Dumnezeu S-a întrupat în zilele de pe urmă și a venit să vorbească și să lucreze printre noi întru mântuirea noastră. Știe cât de profund ne-a corupt Satana, că suntem plini de răzvrătire și împotrivire. El face tot posibilul pentru a mântui fiecare persoană în parte. Atâta timp cât există o urmă de speranță, Dumnezeu n-ar respinge pe cineva la întâmplare. Dumnezeu abundă în milă și toleranță față de oameni – iubirea Sa pentru noi este atât de minunată. Acei noi credincioși erau asemeni nou-născuților. Nu înțelegeau adevărul și n-aveau încă o bază în privința adevăratei căi. Erau fragili în viață. Dumnezeu ne cere să avem iubire și toleranță nemărginite pentru ei. Atât timp cât au credință adevărată și o umanitate bună, chiar dacă sunt slabi, au noțiuni religioase și sunt prea ocupați pentru a participa la adunări, nu-i putem respinge cu dezinvoltură. Nu-i putem demite pentru un lucru mărunt, gândind că nu sunt credincioși adevărați, pentru că n-au venit la adunări, și apoi să-i ignorăm complet. Asta înseamnă să-i distrugi. Când eram novice în credință, nu participam la adunări cum se cuvine pentru că eram ocupată acasă, dar frații și surorile au fost foarte înțelegători și schimbau orele întrunirilor conform programului meu și aveau neobosit părtășie cu mine. Ajutorul și sprijinul lor mi-au permis să văd importanța urmăririi adevărului și am putut simți iubirea și toleranța lui Dumnezeu pentru mine. După aceea, am putut participa la adunări normal și să preiau o îndatorire. Dacă frații și surorile m-ar fi desconsiderat atunci, gândind că nu iubeam adevărul și că eram o necredincioasă, ar fi renunțat la mine de mult și n-aș fi ajuns niciodată aici astăzi! Am văzut că nu țineam cont deloc de voia lui Dumnezeu și nu eram înțelegătoare cu dificultățile nou-veniților. Nu-mi erau pe plac și eram nemulțumită, gândind că erau doar ocupați cu diverse lucruri, că aveau prea multe noțiuni, așa că i-am delimitat și i-am disprețuit și nu voiam să plătesc un preț mai mare pentru a-i ajuta. Am avut o umanitate atât de rea și nu mi-am asumat niciun gram de responsabilitate pentru viețile noilor credincioși. M-am rugat la Dumnezeu: „Dumnezeule, vreau să mă căiesc în fața Ta. Te rog, îndrumă-mă să-mi îndrept greșelile cât de curând, pentru a-i putea ajuta și sprijini pe acești oameni cu iubire.”

Apoi, am început să merg cu alți membri ai bisericii să le ofer sprijin acestor nou-veniți. Am aflat despre dificultățile lor și am avut părtășie cu ei cu răbdare, iar unii dintre ei s-au întors la adunări. Una dintre ei fusese atât de ocupată cu munca încât îi era greu să vină la întruniri și a spus: „De vreme ce cred în inima mea, Dumnezeu nu mă va respinge niciodată.” Înainte credeam că era axată pe a câștiga bani și nu avea credință veritabilă, dar, începând s-o înțeleg, mi-a arătat că nu era la adunări pentru că erau programate la ore nepotrivite pentru ea. Ne-am ajustat programul întâlnirilor pentru ea și am avut părtășie cu ea și astfel a înțeles că, în zilele de pe urmă, Dumnezeu folosește adevărul pentru a curăți și a mântui omenirea, iar credincioșii adevărați trebuie să se adune și să aibă părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, să urmărească și să dobândească adevărul, să se lepede de corupția lor și să experimenteze schimbări în viețile lor, iar aceasta e singura cale pentru a fi mântuit de Dumnezeu și a-I dobândi abrobarea. Să ai credință fără să participi la adunări, doar cu credința-n inimă și recunoscându-L pe Dumnezeu, sau să tratezi asta ca pe o pasiune de timp liber, pentru Dumnezeu înseamnă că ești exact asemeni unui necredincios. Chiar dacă crezi până la capăt, nu vei dobândi nicicând aprobarea Lui. Prin părtășie, a realizat că avusese o perspectivă greșită și a vrut să ia parte din nou la adunări. M-am simțit groaznic și plină de regret când i-am văzut pe toți acești noi credincioși revenind la întruniri, unul după altul. Desconsideram oamenii în mod arbitrar. Aproape că le-am ruinat șansele la mântuire, ceea ce ar fi un mare rău.

Într-o zi, conducătoarea mea m-a întrebat: „De când ai preluat lucrarea de udare, câți nou-veniți ai lăsat să plece din pricina iresponsabilității tale? Când ai renunțat la ei, ai căutat principiile adevărului?” N-aveam nicio idee ce să-i spun. Atunci mi-a trimis un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Există mulți oameni care își urmează ideile, indiferent ce fac, și privesc lucrurile în termeni extrem de simpliști și nici nu caută adevărul. Există o absență totală a principiului și, în inimile lor, ei nu se gândesc cum să acționeze conform cerințelor lui Dumnezeu sau într-un mod care să-L mulțumească și nu știu decât să urmeze cu încăpățânare voia lor. Dumnezeu nu are niciun loc în inimile unor astfel de oameni. Unii oameni spun: «Mă rog la Dumnezeu doar atunci când întâmpin dificultăți, dar tot nu pare să aibă vreun efect; așa că, în general, când mi se întâmplă lucruri în prezent, nu mă rog la Dumnezeu, pentru că rugăciunea aceasta nu este de niciun folos.» Dumnezeu lipsește cu desăvârșire din inimile unor asemenea oameni. Ei nu caută adevărul, indiferent ce fac în vremuri normale; își urmează doar propriile idei. Așadar, există principii în acțiunile lor? În mod cert, nu. Văd totul în termeni simpli. Chiar și când oamenii au părtășie cu ei despre adevărurile-principii, ei nu sunt capabili să le accepte, deoarece acțiunile lor au fost mereu lipsite de principii, Dumnezeu nu are niciun loc în inimile lor și nu e nimeni în inimile lor în afară de ei înșiși. Ei simt că intențiile lor sunt bune, că nu comit rele, că acestea nu pot fi considerate ca fiind împotriva adevărului și cred că acționând după propriile intenții ar însemna să practice adevărul și că I se supun lui Dumnezeu acționând așa. De fapt, ei nu caută cu adevărat și nu se roagă la Dumnezeu în privința acestui lucru, ci acționează din impuls, conform intențiilor lor pline de zel, ei nu își îndeplinesc datoria după cerința lui Dumnezeu, nu au o inimă supusă Lui, sunt lipsiți de această dorință. Aceasta este cea mai mare greșeală din practica oamenilor. Dacă ai credință în Dumnezeu, dar totuși El nu Se află în inima ta, oare nu încerci să-L înșeli? Și ce efect poate să aibă o astfel de credință în Dumnezeu? Pur și simplu, ce poți câștiga? Și care este rostul unei asemenea credințe în Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au relevat întocmai starea și comportamentul. Când am renunțat la acei noi credincioși, nu m-am rugat, n-am căutat adevărul, nici măcar n-am vorbit cu conducătoarea mea. Am acționat orbește pe baza experienței, gândind că mai udasem nou-veniți înainte și, dacă lipseau de la adunări câteva luni, renunțam la ei, pur și simplu, așa că, dacă aceștia nu s-au întors, n-ar trebui să procedez la fel? M-am gândit că vedeam clar care nu erau căutători ai adevărului sau care erau necredincioși, așa că îi delimitam și-i respingeam cu dezinvoltură. Nu m-am rugat și n-am cercetat nici când m-am simțit neliniștită în privința asta și n-am băgat în seamă când partenera mea a adus vorba de asta, ci am făcut orice am vrut. Mi-am tratat noțiunile și închipuirile drept principii ale adevărului, gândind că nu puteam greși. Nu m-am gândit deloc la ceilalți și nu-L țineam pe Dumnezeu în inima mea. Eram mult prea îndărătnică! Am judecat dacă noii credincioși aveau sau nu credință veritabilă în funcție de participarea lor la adunări, crezând că, dacă nu se prezentau o perioadă și nu reveneau, puteam să renunțăm la ei. Deși nu veneau la întruniri, trebuia să fac diferența între adevărații credincioși și necredincioși. O parte dintre cei la care renunțasem participau fără tragere de inimă, cu membri ai familiei care sperau că aveau să devină credincioși, dar inima lor nu era cu adevărat acolo. Nu le plăcea să citească cuvintele lui Dumnezeu sau să meargă la adunări. Unii au continuat să urmărească faima și averea și tendințele malefice. Nu îi interesa câtuși de puțin să-L urmărească pe Dumnezeu. Urau orice tip de părtășie, despre cuvintele lui Dumnezeu, și i se împotriveau. Acești oameni urăsc adevărul prin natură, deci sunt necredincioși din naștere. Când astfel de oameni nu participă la adunări, putem renunța la ei. Unii nou-veniți au o umanitate bună și credință adevărată, dar nu înțeleg adevărul sau semnificația adunărilor, pentru că sunt abia la început. Ei cred că e suficient să creadă în Dumnezeu în inima lor, că adunările nu contează, așa că nu le acordă atenție și vin când pot, dar altminteri lipsesc de la ele. Și unii întâmpină dificultăți practice, precum discordanțe între muncă și orarul întrunirilor, așa că nu doresc să vină. Ceea ce trebuie să facem este să avem părtășie și să-i ajutăm cu drag în dificultățile lor și să folosim cuvintele lui Dumnezeu pentru a le rezolva noțiunile și a-i face să înțeleagă voia lui Dumnezeu de a mântui omul, în timp ce ajustăm orarul adunărilor în funcție de programul lor. Nu distingeam între situațiile lor reale și nu aveam principii ferme în datoria mea. Nu înțelegeam adevărul, dar făceam cu încăpățânare cum voiam eu, aruncând nepăsătoare suflet după suflet pe marginea drumului. Făceam rău, perturbând lucrarea de gestionare a lui Dumnezeu.

Dumnezeu a plătit un preț incredibil pentru fiecare credincios nou care a acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. De asemenea, frații și surorile au avut părtășie despre Evanghelie cu răbdare și dragoste, de mai multe ori, însă, fără a căuta măcar adevărul, eu i-am catalogat ca nefiind oameni pe care Dumnezeu i-ar mântui. Eram cu adevărat nepermis de arogantă. Absența de la adunări nu a fost din cauza lor, ci pentru că eu nu știam cu ce se confruntă și nu-i ajutam și nu-i sprijineam așa cum ar fi trebuit. În plus, foloseam afirmația că Dumnezeu vrea oameni buni, nu mulți drept scuză pentru a renunța la nou-veniți. Dar ceea ce însemna asta cu adevărat era că Împărăția lui Dumnezeu are nevoie de oameni care au credință veritabilă și iubire pentru adevăr, iar Dumnezeu nu va mântui necredincioși, răufăcători și antihriști. Dar eu judecasem noii credincioși care lipseau de la întruniri drept oameni pe care Dumnezeu nu i-ar mântui. Interpretam greșit cuvintele lui Dumnezeu. N-am asigurat părtășie practică sau ajutor pentru ei, nici n-am plătit vreun preț și n-am făcut ce trebuia. De asemenea, n-am înțeles dacă le păsa realmente de adevăr sau nu, sau dacă erau realmente necredincioși, ci doar i-am respins, unilateral și orbește. Dacă lidera mea nu m-ar fi emondat și nu m-ar fi tratat, nu aș fi văzut că ruinam șansa tuturor acelor oameni la mântuire. Am văzut cât de plin de ură îmi fusese comportamentul. Nu știam principiile și n-am cercetat deloc, ci am acționat doar după firea mea satanică. Acelea erau fărădelegi! Știam că trebuie să mă căiesc și să mă schimb, sau Dumnezeu ar fi cu siguranță dezgustat de mine.

În calitate de conducătoare a bisericii, voia lui Dumnezeu este ca eu să ud și să hrănesc frații și surorile noi în credință, să-i ajut să-și rezolve noțiunile și problemele pentru ca ei să afle de lucrarea lui Dumnezeu și să capete rădăcini pe adevărata cale mai repede. Dar eu făceam doar ceea ce voiam. Nu numai că-mi urmam propria cale, dar eram orbul care conducea orbii, îndrumându-i pe alții anapoda, încât frații și surorile respingeau, de asemenea, noii credincioși, ruinându-le șansa la mântuire. Făceam rău. Mi-a fost foarte frică, văzând cât de grave erau consecințele lucrurilor făcute în felul meu. De asemenea, mă detestam. De ce nu m-am rugat la Dumnezeu și n-am urmărit principiile adevărului în acel moment? De ce n-am luat legătura cu lidera mea? Ce m-a determinat să acționez cu atâta bravadă? M-am rugat la Dumnezeu și apoi am citit un pasaj din cuvintele Lui. „Dacă în inima ta chiar înțelegi adevărul, atunci vei ști cum să practici adevărul și să I te supui lui Dumnezeu și vei porni în mod firesc pe calea urmăririi adevărului. Dacă este corectă calea pe care mergi și în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu, atunci lucrarea Duhului Sfânt nu te va părăsi – caz în care vor fi din ce în ce mai puține șanse să-L trădezi pe Dumnezeu. Fără adevăr, e ușor să faci rău și o vei face în ciuda ta. De exemplu, dacă ai o fire arogantă și îngâmfată, atunci a ți se spune să nu te împotrivești lui Dumnezeu nu schimbă deloc situația, nu te poți abține, este dincolo de controlul tău. Nu ai face-o intenționat; ai face-o sub stăpânirea naturii tale arogante și vanitoase. Aroganța și vanitatea ta te-ar face să-L disprețuiești pe Dumnezeu și să-L vezi ca neavând nicio importanță; te-ar determina să te înalți pe tine însuți, să te expui în mod constant; te-ar face să-i disprețuiești pe alții, n-ar lăsa pe nimeni în inima ta decât pe tine însuți; ar fura locul lui Dumnezeu din inima ta și, în cele din urmă, te-ar face să stai în locul lui Dumnezeu și să ceri ca oamenii să ți se supună și te-ar face să-ți venerezi propriile gânduri, idei și noțiuni drept adevăr. Atât de mult rău este făcut de oameni sub dominația naturii lor arogante și îngâmfate!” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar urmărind adevărul poate cineva să obțină o schimbare a firii”). Citisem asta de nenumărate ori, dar m-a impresionat profund după această experiență. Nu eram conducătoare de biserică de multă vreme și nu dețineam nicio realitate a adevărului. Nu am înțeles atât de multe principii ale adevărului, dar mă supraestimam, de parcă aș fi înțeles totul. Cu noii credincioși, m-am uitat doar la acțiunile lor, nu la esența lor. În plus, mă credeam grozavă, așa că nu m-am rugat și nici n-am căutat să-i vorbesc conducătoarei mele, sau măcar să urmez sfatul partenerei mele. Eram incredibil de arogantă. Conducătoarea mea m-a criticat pentru că n-am înțeles principiile și nici măcar n-am căutat acele adevăruri și avea dreptate în totalitate. Sunt numeroase principii referitoare la cum să-i tratăm pe noii credincioși, precum principiul ajutării oamenilor cu iubire, cel al tratării corecte. Există totodată adevăruri despre rezolvarea noțiunilor lor și altele. Dacă aș fi avut cea mai mică venerație față de Dumnezeu și n-aș fi fost atât de sigură pe mine, ci aș fi dat importanță acestor principii, nu m-aș fi încăpățânat nicicând așa și n-aș fi perturbat lucrarea noastră. Mi-am dat seama că a trăi după firea mea arogantă mă făcea doar să fac rău și să mă împotrivesc lui Dumnezeu. Mă uram din ce în ce mai mult și am simțit că merit cu adevărat blestemul lui Dumnezeu. De asemenea, am jurat că trebuie să caut adevărul pentru a-mi rezolva firea arogantă.

Au fost câteva pasaje pe care le-am citit apoi. „În activitatea lor, conducătorii de biserică și lucrătorii trebuie să fie atenți la două principii: unul este să-și înfăptuiască lucrarea în deplină conformitate cu principiile stipulate de rânduielile de lucru, fără să încalce vreodată acele principii și fără să-și întemeieze munca pe orice și-ar putea închipui sau pe oricare dintre propriile idei. În tot ceea ce fac, ei ar trebui să dea dovadă de grijă pentru lucrarea bisericii și să pună întotdeauna pe primul loc interesele casei lui Dumnezeu. Încă un lucru – iar acesta este cel mai important – e că în toate lucrurile, ei trebuie să se concentreze pe a urmări călăuzirea Duhului Sfânt și a face totul conformându-se strict cuvintelor lui Dumnezeu. Dacă sunt încă în stare să se împotrivească călăuzirii Duhului Sfânt sau dacă se iau cu încăpățânare după propriile idei și fac lucrurile după propria închipuire, atunci acțiunile lor vor constitui o împotrivire cât se poate de gravă față de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). „Cum ar trebui să reflectezi asupra ta și să încerci să te cunoști, când ai făcut ceva ce încalcă adevărurile-principii și nu este pe placul lui Dumnezeu? Când ai fost pe cale să faci acel lucru, te-ai rugat Lui? Te-ai gândit vreodată: «A face lucrurile în acest mod este în acord cu adevărul? Cum ar privi Dumnezeu acest lucru dacă ar fi adus înaintea Lui? Ar fi fericit sau enervat dacă ar ști despre asta? L-ar urî sau l-ar detesta?» Nu ai cercetat acest fapt, nu-i așa? Chiar dacă ceilalți ți-ar fi adus aminte, tot ai fi crezut că problema nu este mare, că nu se împotrivea niciunui principiu și nu era un păcat. Drept urmare, ai ofensat firea lui Dumnezeu și I-ai stârnit mânia, chiar până în punctul de a te urî. Acest lucru este provocat de răzvrătirea oamenilor. Prin urmare, ar trebui să cauți adevărul în toate lucrurile. Asta este ceea ce trebuie să urmezi. Dacă poți să vii în mod sincer înaintea lui Dumnezeu ca să te rogi dinainte și apoi să cauți adevărul conform cuvintelor lui Dumnezeu, nu vei da greș. S-ar putea să ai câteva abateri în timp ce practici adevărul, dar este un lucru greu de evitat și vei fi capabil să practici corect după ce câștigi o oarecare experiență. Totuși, dacă știi cum să te porți în conformitate cu adevărul, dar tot nu îl practici, problema este faptul că nu îți place adevărul. Cei care nu iubesc adevărul nu îl vor căuta niciodată, orice li s-ar putea întâmpla. Doar cei care iubesc adevărul au inimi cu frică de Dumnezeu, iar când se întâmplă lucruri pe care nu le înțeleg, sunt capabili să caute adevărul. Dacă nu poți să înțelegi intențiile lui Dumnezeu și nu știi cum să practici, atunci ar trebui să ai părtășie cu unii oameni care înțeleg adevărul. Dacă nu-i poți găsi pe cei care înțeleg adevărul, ar trebui să găsești câțiva oameni care au o înțelegere pură, împreună cu care să te rogi lui Dumnezeu cu un singur cuget și o singură inimă, să cauți de la Dumnezeu, să aștepți timpul Său și ca Dumnezeu să-ți deschidă o cale. Atâta vreme cât toți tânjiți după adevăr, îl căutați și aveți părtășie despre el împreună, s-ar putea să vină momentul când unul dintre voi găsește o soluție bună. Dacă toți o considerați potrivită și o cale bună, atunci asta s-ar putea să fi fost datorită luminării și iluminării Duhului Sfânt. Dacă apoi continuați să aveți părtășie împreună pentru a găsi o cale și mai potrivită de practică, aceasta va fi cu siguranță în acord cu adevărurile-principii. În practica ta, dacă descoperi că modul tău de practicare încă este oarecum nepotrivit, atunci trebuie să-l corectezi repede. Dacă greșești puțin, Dumnezeu nu te va condamna, pentru că intențiile tale legate de ceea ce faci sunt corecte și practici în conformitate cu adevărul. Doar ești puțin confuz în legătură cu principiile și ai făcut o greșeală în practica ta, lucru care este scuzabil. Însă când majoritatea oamenilor fac lucruri, se bazează pe modul în care își imaginează ei că trebuie făcute. Nu folosesc cuvintele lui Dumnezeu drept fundament pentru a contempla cum să practice în conformitate cu adevărul sau cum să obțină aprobarea lui Dumnezeu. În schimb, se gândesc doar cum să fie în beneficiul lor, cum să-i facă pe ceilalți să-i aprecieze și să-i admire. Fac lucrurile bazându-se în totalitate pe ideile lor și doar pentru a se mulțumi pe ei înșiși, ceea ce este problematic. Asemenea oameni nu vor face niciodată lucrurile în conformitate cu adevărul, iar Dumnezeu îi va detesta mereu. Dacă ești într-adevăr un om cu conștiință și rațiune, atunci orice s-ar întâmpla, ar trebui să fii capabil să vii înaintea lui Dumnezeu ca să te rogi și să cauți, să fii capabil să examinezi în mod serios motivele și falsitatea faptelor tale, să fii capabil să stabilești ce este adecvat să faci în conformitate cu cerințele și cuvintele lui Dumnezeu și să cumpănești și să chibzuiești ce fapte sunt pe placul lui Dumnezeu, ce fapte Îl dezgustă și ce fapte Îi câștigă aprobarea. În mintea ta, trebuie să cercetezi aceste lucruri în repetate rânduri, până când le înțelegi clar. Dacă știi că ai propriile motive pentru a face ceva, atunci trebuie să reflectezi care sunt acestea, dacă sunt pentru a te mulțumi pe tine sau pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, dacă sunt în beneficiul tău sau al aleșilor lui Dumnezeu și ce consecințe vor avea… Dacă în rugăciunile tale vei căuta și vei contempla mai mult în acest mod și îți vei pune mai multe întrebări pentru a căuta adevărul, atunci abaterile din faptele tale vor fi tot mai mici. Doar aceia care pot să caute adevărul în acest mod sunt oameni care țin seama de intențiile lui Dumnezeu și care se tem de El, deoarece cauți în conformitate cu cerințele cuvintelor lui Dumnezeu și cu o inimă supusă, iar concluziile la care ajungi căutând în acest mod vor fi în conformitate cu adevărurile-principii” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele Sale mi-au oferit o cale de practică. Conducătorii și lucrătorii trebuie să țină cont strict de aranjamentele de lucru și de principiile adevărului și să se asigure mereu că urmează îndrumarea Duhului Sfânt. Trebuie totodată să ne rugăm, să cercetăm în datoria noastră și să menținem o inimă ce-L venerează pe Dumnezeu, nu să ne urmăm propriile idei, noțiuni sau experiențe trecute, făcând doar ceea ce vrem. Chiar nu ne putem încrede în sine orbește, ci trebuie să urmăm principiile adevărului și, când nu înțelegem ceva, ar trebui să cercetăm și să avem părtășie cu ceilalți pentru a înțelege principiile înainte de a acționa. Aceasta este voia lui Dumnezeu. Această experiență mi-a dat o lecție cu adevărat. Dacă Dumnezeu n-ar fi aranjat lucrurile și nu ar fi făcut-o pe conducătoarea mea să mă critice, tot n-aș fi înțeles cât de grave aveau să fie consecințele acțiunilor mele. Mi-am spus că, de aici încolo, trebuia să caut adevărul și să-mi îndeplinesc datoria pe baza principiilor. Mai târziu, câțiva membri noi au încetat să participe la adunări și nu mi-am permis să fac presupuneri și să-i resping cu atâta ușurință. A fost unul căruia i-am oferit sprijin de multe ori și am discutat despre situația lui și cu lidera mea. Ne-am convins că era un necredincios și am renunțat la el. A mai fost o soră care credea în Dumnezeu de mai puțin de doi ani, căreia îi plăcea să citească cuvintele lui Dumnezeu și își dădea silința în datoria ei, iar când a citit cuvintele lui Dumnezeu ce judecă și dezvăluie corupția oamenilor, le compara cu situația ei și se simțea de parcă era coruptă iremediabil și pur și simplu renunța. Împreună am avut părtășie cu ea despre cuvintele lui Dumnezeu pentru ca ea să vadă că mântuirea Lui este pentru aceia dintre noi care sunt corupți de Satana, că Dumnezeu ne înțelege dificultățile și slăbiciunile asemeni unei mame și, atâta timp cât nu renunțăm la a urmări adevărul, El nu va renunța la noi, pentru că Dumnezeu mântuiește omul în cea mai mare măsură posibilă. Fața i s-a umplut de lacrimi când i-am spus asta și a putut simți iubirea lui Dumnezeu. Am mai ajutat-o de câteva ori și acum participă din nou la întruniri în mod normal.

Această experiență mi-a arătat cu adevărat intențiile cele mai serioase ale lui Dumnezeu și iubirea incredibilă de a mântui omenirea coruptă. Și, prin judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu, am ajuns să-mi înțeleg ceva mai bine firea arogantă. Și am văzut pericolul și consecințele acționării după bunul plac în datorie. Am dobândit, în sfârșit, o anumită venerație pentru Dumnezeu. Acum pot să-mi îndeplinesc datoria conform principiilor, doar datorită îndrumării lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!