Am învățat să mă supun prin datoria mea

ianuarie 24, 2022

de Novo, Filipine

În 2012, când lucram în Taiwan, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Ulterior, am aflat că eram unul dintre primii oameni din Filipine care o acceptase. Eram încântat și simțeam că sunt binecuvântat. După ce m-am întors în Filipine în 2014, am început să predic Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu Atotputernic în țara mea. Curând, mulți filipinezi au acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Eram foarte fericit și mândru că îmi puteam îndepli datoria de a predica Evanghelia. Credeam că predicarea Evangheliei și mărturia pentru Dumnezeu erau o datorie specială pe care nu o putea face oricine, fiindcă oamenii trebuie să înțeleagă ceva adevăr ca să facă această datorie. De obicei, când mă întâlneam cu frații și surorile mele, aceștia mă invidiau fiindcă eram printre primii din Filipine care acceptaseră lucrarea lui Dumnezeu. Simțeau că eram foarte norocos și mă admirau pentru că puteam să predic Evanghelia și să-L mărturisesc pe Dumnezeu. Când am văzut că mă invidiau și admirau, am avut mereu un sentiment de superioritate și am simțit că meritam o datorie importantă precum predicarea Evangheliei.

Într-o zi, am auzit că fratele responsabil de lucrările zilnice ale bisericii și de șofat trebuia să-și reînnoiască permisul și, pentru moment, nu putea conduce. Liderul nostru știa că puteam șofa și a întrebat dacă îmi puteam asuma temporar datoria acelui frate, să conduc, să cumpăr lucruri pentru biserică și să-mi asum lucrările zilnice ale bisericii. Atunci m-am simțit îngrijorat și am agonizat. M-am gândit: „De ce vrei deodată să șofez? Dacă devin șofer, ce vor crede frații și surorile despre mine?” În mintea mea, predicarea Evangheliei și mărturia lui Dumnezeu erau o datorie importantă, una care putea aduce mulți oameni care tânjeau după apariția lui Dumnezeu înaintea Lui, dar șofatul era o muncă zilnică, o datorie de rând, una care practic era o treabă măruntă, nu-L putea mărturisi pe Dumnezeu deloc și nu-i putea face pe alții să mă admire. Oricine poate face o simplă treabă măruntă, dar nu oricine poate să predice Evanghelia și să-L mărturisească pe Dumnezeu. M-am simțit foarte dezămagit că fusesem pus în poziția aceea. Simțeam că datoria de a șofa nu mi se potrivea. Nu puteam înțelege cum mi se întâmpla așa ceva și eram îngrijorat că liderul meu avea să mă facă să păstrez această datorie. Aveam multe gânduri negative, nu puteam face ascultător această datorie și nu voiam nici măcar ca frații și surorile mele să știe că îndatoririle mi se schimbaseră. A doua zi, câțiva frați și surori m-au salutat și au spus: „Am auzit că acum ai îndatoriri de șofer?” Când i-am auzit spunând asta, m-am simțit foarte rușinat și deprimat. Nu voiam deloc această datorie. Credeam că trebuia să predic Evanghelia, ceea ce mi-ar fi putut oferi o reputație bună. Nu voiam ca frații și surorile să mă disprețuiască. Mă simțeam mâhnit și neascultător și eram plin de gânduri negative, dar la exterior mă prefăceam că nu mă deranjează. Nu voiam ca ei să-mi vadă slăbiciunea și să mă disprețuiască, așa că le-am răspuns spunând: „Acestea sunt rânduielile lui Dumnezeu, iar eu Îi sunt recunoscător pentru ele.” Când am spus acel lucru, mi-am dat seama că, deși știam expresia „Dumnezeu are suveranitate asupra tuturor lucrurilor”, atunci când Dumnezeu a stabilit efectiv un mediu, nu I-am recunoscut cu adevărat suveranitatea. Spuneam ceva și simțeam altceva. În exterior eram ascultător, dar nu voiam de fapt să accept sau să ascult de mediul creat de Dumnezeu. Nu puteam să nu mă gândesc: „De ce experimentez dintr-odată toate astea? Oare liderul a greșit când a aranjat ca eu să șofez? Această datorie nu este deloc bună pentru mine. Ar trebui să practic Evanghelia, cum pot fi șofer?” M-am simțit foarte pesimist. M-am gândit că e din cauză că el credea că nu eram potrivit să predic Evanghelia, așa că mă făcuse șofer. Întrucât credeam că șofatul nu necesita decât mâinile mele și nu intrarea în viață sau căutarea principiilor adevărului și că era doar muncă fizică, pur și simplu conduceam și cumpăram lucruri pentru biserică după cum mi se spunea. După o vreme, nu câștigasem deloc intrarea în viață, mă săturasem și simțeam că suport din ce în ce mai greu datoria de a șofa.

Într-o zi, un frate care înainte predica Evanghelia cu mine m-a sunat și a întrebat: „Frate, ce faci în ultima vreme? Te-ai obișnuit cu noua ta datorie? Aș vrea să mergem undeva. Ai timp să ne duci cu mașina?” Când am auzit asta, m-am simțit trist și rușinat. M-am gândit: „Poate, pentru fratele meu, sunt doar un șofer fără statut. Cu siguranță mă disprețuiește.” M-am simțit foarte nefericit și pesimist și nimic nu mă motiva în îndatoririle mele. Nu voiam să citesc cuvintele lui Dumnezeu sau să merg la întruniri și mă întrebam adesea ce credeau frații și surorile despre mine. În vremea aceea, deși îmi îndeplineam datoria și nu arătam neascultare deloc, în sinea mea mă frământam și nu puteam accepta acestă datorie. Deși teoretic știam că, orice s-ar întâmpla, trebuia să-mi îndeplinesc îndatoririle ca o ființă creată, nu puteam scăpa de starea mea negativă și pasivă. Treptat, nu am mai simțit lucrarea Duhului Sfânt, iar datoria mea părea o muncă lumească, în care vii la lucru, pleci de la lucru și aștepți să treacă ziua. Inima mea era plină de întuneric și nefericire, nu aveam deloc luminarea Duhului Sfânt în adunări și mă simțeam mereu pustiit. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, știu că starea mea e greșită, dar când șofez și livrez lucruri, tot îmi pasă de ceea ce cred frații și surorile despre mine. Te rog să mă îndrumi ca să pot fi ascultător și să accept această datorie.”

Ulterior, am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Ce este supunerea adevărată? Ori de câte ori Dumnezeu face ceva ce ți-e pe plac și simți că totul este mulțumitor și potrivit și ți s-a permis să ieși în evidență, simți că e ceva destul de glorios, spui «Îți mulțumesc, Dumnezeule» și te poți supune orchestrării și orânduirilor Lui. Totuși, de fiecare dată când ți se atribuie un loc neînsemnat în care nu reușești niciodată să ieși în evidență și nimeni nu te recunoaște vreodată, nu te mai simți fericit și ți se pare greu să te supui. […] Supunerea atunci când condițiile sunt favorabile este în general ușoară. Dacă te poți supune și în împrejurări nefavorabile – în care lucrurile nu merg așa cum vrei și sentimentele îți sunt rănite, în împrejurări care te fac slab, care te fac să suferi fizic și îți afectează reputația, care nu îți pot satisface vanitatea și mândria și care te fac să suferi psihic – atunci te-ai maturizat cu adevărat” (Părtășia lui Dumnezeu). Cuvântul lui Dumnezeu a dezvăluit corupția din inima mea. Mi-am amintit cum, atunci când am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, m-am rugat lui Dumnezeu: „Indiferent ce mediu rânduiește Dumnezeu sau dacă întâlnesc greutăți sau experimentez încercări mari, voi accepta și voi asculta. Orice s-ar întâmpla, Îl voi urma pe Dumnezeu.” Dar acum, un adevărat mediu venise, dar eu nu puteam asculta. Brusc am realizat că ascultarea mea față de suveranitatea și rânduiala lui Dumnezeu era numai vorbe goale. La început, când biserica rânduise să predic Evanghelia, credeam că e nevoie de cineva special pentru a îndeplini această datorie, iar faptul că aveam o datorie atât de importantă mă punea într-o lumină favorabilă. De asemenea, frații și surorile mele mă complimentau și admirau. Îmi plăcea foarte mult datoria mea, așa că eram foarte entuziast și trudeam pentru acea datorie. Însă când liderul a rânduit să șofez, am simțit că am trecut imediat de la a fi admirat de toată lumea la a fi un șofer de care nu-i pasă nimănui și a fost foarte rușinos. Pe deasupra, credeam că șofatul nu este foarte important și nimeni nu admira acest lucru. Dacă aș fi îndeplinit această datorie, frații și surorile nu m-ar mai fi admirat așa cum o făceau în trecut, deci, din adâncul inimii, nu am putut accepta această datorie, nu m-am putut supune suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu și chiar m-am gândit că rânduielile liderului meu erau greșite. Mi-am luat prea în serios demnitatea și statutul, eram pretențios și-mi tratam îndatoririle pe baza preferințelor mele. Voiam o datorie unde să fiu văzut și admirat, nu una discretă și invizibilă. Când datoria rânduită pentru mine nu i-a făcut pe ceilalți să mă admire, inima mi-a fost plină de împotrivire și plângeri. La exterior, nu mă opuneam, dar în sinea mea nu puteam asculta, ceea ce m-a făcut să pierd lucrarea Duhului Sfânt și să trăiesc în întuneric. Din cuvântul lui Dumnezeu am înțeles că dacă voiam să devin cu adevărat ascultător față de Dumnezeu și să am o statură adevărată, trebuia să ascult de rânduielile lui Dumnezeu nu numai atunci când mediul mi se potrivea, ci, mai important, trebuia să ascult atunci când nu mi se potrivea. Chiar dacă eram mai puțin respectat sau frații și surorile nu mă admirau, trebuia să accept și să ascult.

Ulterior, la o întrunire, am avut părtășie deschis despre starea mea, iar frații și surorile mele mi-au trimis un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu care m-a ajutat să înțeleg esența neascultării mele. Dumnezeu Atotputernic spune: „Ce folosește Satana pentru a-l ține pe om sub controlul său strict? (Faima și câștigul.) Deci, Satana folosește faima și câștigul pentru a controla gândurile omului, până când oamenii nu se pot gândi decât la faimă și câștig. Ei se luptă pentru faimă și câștig, suferă greutăți, îndură umilirea pentru faimă și câștig și sacrifică tot ceea ce au pentru faimă și câștig și vor judeca și hotărî orice de dragul faimei și al câștigului. În acest fel, Satana îi leagă pe oameni cu lanțuri invizibile, iar ei nu au nici puterea și nici curajul de a se debarasa de ele. Fără să știe, ei poartă aceste lanțuri și se târăsc mereu înainte, cu mare dificultate. De dragul acestei faime și a câștigului, omenirea se ferește de Dumnezeu și Îl trădează și devine din ce în ce mai nemernică. Așadar, în acest fel, o generație după alta este distrusă în mijlocul faimei și câștigului Satanei. Privind acum la acțiunile Satanei, nu sunt întru totul demne de dispreț motivele sale sinistre? Poate că astăzi încă nu puteți percepe motivele lui sinistre, deoarece credeți că nu se poate trăi fără faimă și câștig. Credeți că, dacă oamenii lasă în urmă faima și câștigul, atunci nu vor mai putea să vadă calea înainte, nu vor mai putea să-și atingă obiectivele, iar viitorul le va deveni întunecat, palid și mohorât. Dar, încet, veți recunoaște cu toții într-o zi că faima și câștigul sunt cătușe monstruoase pe care Satana le folosește pentru a-l lega pe om. Când va sosi acea zi, te vei împotrivi complet controlului Satanei și lanțurilor pe care el le folosește pentru a te lega. Când va veni vremea să-ți dorești să te debarasezi de toate lucrurile pe care ți le-a insuflat Satana, atunci vei curma legătura cu Satana și vei detesta cu adevărat tot ceea ce ți-a adus Satana. Numai atunci omenirea va avea o dragoste și o dorință reală pentru Dumnezeu” („Dumnezeu Însuși, Unicul (VI)” din Cuvântul Se arată în trup). După ce am contemplat cuvântul lui Dumnezeu, am realizat că nu mă puteam supune îndatoririlor care veneau la mine fiindcă simțeam că îmi dăunează demnității și statutului, iar acesta era un rău cauzat de Satana. Satana folosește faima și averea ca să controleze inimile oamenilor. Îi face pe oameni să se zbată și să sacrifice totul pentru faimă și avere. De asemenea, urmam inconștient filosofiile Satanei în viața mea. Îmi amintesc cum părinții m-au învățat de copil să câștig respectul și admirația celorlalți, așadar chiar și când eram tânăr, credeam că trebuie să mă ridic deasupra celorlalți și să fiu remarcabil. Societatea și presa promovau și ele aceste păreri, iar eu am văzut cum unii oameni faimoși, bogați și cu un statut înalt se bucurau de un tratament mai bun decât oamenii obișnuiți, așa că eram hotărât să ajung în față și să fiu admirat de toți. După ce am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, tot am trăit după aceste perspective, mi-am îndeplinit îndatoririle fără să mă axez pe căutarea voii lui Dumnezeu sau pe urmărirea adevărului și am crezut în mod eronat că a face o datorie importantă precum predicarea Evangheliei era singurul mod de a câștiga admirația și respectul celorlalți. Credeam că nimeni nu apreciază îndatoririle celor care trudesc. Mă gândeam la îndatoriri drept mai bune sau mai rele și voiam să fac orice datorie mi-ar fi permis să mă remarc. Când liderul meu a rânduit să șofez pe baza nevoilor lucrării noastre, din adâncul inimii, nu am putut accepta sau asculta și am simțit că eram potrivit pentru a predica Evanghelia, dar nu pentru datoria de a șofa. Mă preocupau doar imaginea și statutul meu, dar nu căutam voia lui Dumnezeu și nu luam în considerare nevoile lucrării bisericii. Eram egoist și demn de dispreț! Faptul că voiam să-mi continui datoria de predicare a Evangheliei nu însemna de fapt că luam în considerare voia lui Dumnezeu. Pur și simplu voiam datorie drept o rampă de lansare pentru a câștiga admirația tuturor. Voiam să-mi folosesc datoria pentru a mă da în spectacol și a-i face pe oameni să mă admire, ca să pot obține faimă și avere și să mă bucur de onoarea pe care mi-o aducea. Când liderul a rânduit această datorie pentru mine, ambiția mea de a fi apreciat a fost spulberată, așa că m-am eschivat pasiv de la datoria mea și chiar mi-a lipsit energia să o îndeplinesc. Am văzut cum aceste gânduri și păreri satanice prinseseră rădăcini în inima mea și deveniseră deja natura mea. Controlau ceea ce spuneam și făceam și felul în care îmi tratam îndatoririle, mă făceau să mă răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu și să-I fiu potrivnic. Urmărirea faimei și a averii mă făcuse să-mi pierd toată rațiunea. M-am gândit cum unii frați și surori aveau statuturi lumești și mulți oameni care îi sprijineau, dar după ce au crezut în Dumnezeu și și-au asumat îndatoririle, au putut renunța la reputația și statutul lor și, orice ar fi rânduit biserica, chiar și în îndatoririle umile, ei puteau accepta și asculta. Comparându-mă cu ei, mi-a fost rușine. Nu eram un adevărat credincios în Dumnezeu. Nu aveam un loc pentru Dumnezeu în inima mea sau cea mai fundamentală ascultare față de El. Acum am realizat ce lucru nerușinat și josnic era urmărirea faimei și a averii. Dacă aș fi continuat să urmăresc așa, n-aș fi înțeles niciodată adevărul și, mai devreme sau mai târziu, aș fi fost eliminat.

După aceea, am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Intrarea în realitatea adevărului nu e o chestiune simplă. Cheia este să te concentrezi pe a căuta adevărul și a pune adevărul în practică. Trebuie să păstrezi aceste lucruri în inima ta în fiecare zi. Indiferent de problemele cu care te confrunți, nu-ți proteja întotdeauna propriile interese; mai degrabă, învață să cauți adevărul și să reflectezi la tine însuți. Indiferent ce stricăciuni sunt dezvăluite în tine, nu le poți lăsa să treacă neverificate; cel mai bine e să poți reflecta la esența ta coruptă și să o recunoști. Dacă, în situațiile de zi cu zi, gândurile tale stăruie asupra modului de a-ți rezolva firea coruptă, de a practica adevărul și asupra principiilor adevărului, atunci ești capabil să înveți cum să folosești adevărul pentru a-ți rezolva problemele conform cuvintelor lui Dumnezeu. Făcând astfel, firea ta se va schimba și, treptat vei intra în realitatea adevărului. Dacă mintea ta e plină de gânduri despre cum să obții o poziție mai înaltă, cum să te porți în fața altora sau cum să-i determini să te admire, atunci ești pe calea greșită. Înseamnă că faci lucruri pentru Satana; prestezi un serviciu. Dacă mintea ta e plină de gânduri despre cum să te schimbi ca să fii din ce în ce mai mult precum un om, să te conformezi intențiilor lui Dumnezeu, să te poți supune Lui și să-L venerezi, să arăți înfrânare și să accepți scrutarea Lui în tot ceea ce faci, atunci condiția ta se va îmbunătăți din ce în ce mai mult. Asta înseamnă să fii cineva care trăiește înaintea lui Dumnezeu. Ca atare, există două căi: una nu face decât să scoată în evidență comportamentul, îndeplinirea propriilor ambiții, dorințe, intenții și planuri; asta înseamnă să trăiești înaintea Satanei și sub domeniul său. Cealaltă cale subliniază modul prin care să mulțumești voia lui Dumnezeu, să intri în realitatea adevărului, să I te supui lui Dumnezeu, să nu ai concepții greșite sau neascultare față de El, astfel încât să-L venerezi pe Dumnezeu și să-ți îndeplinești bine datoria. Aceasta e o persoană care trăiește mereu înaintea lui Dumnezeu” („Doar prin practicarea adevărului, omul poate deține umanitatea normală” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, mi-am dat seama că, dacă voiam să câștig adevărul și să scap de corupție, trebuia să nu mai urmăresc țelul greșit. Indiferent dacă mă puteam da în spectacol sau dacă puteam fi admirat de ceilalți în datoria mea, trebuia să o accept și să o îndeplinesc cu loialitate. Aceasta este atitudinea față de datorie și rațiunea pe care trebuie să le aibă ființele create. Dacă mi-aș îndeplini îndatoririle numai ca să câștig respectul fraților și surorilor mele, asta înseamnă că aș lucra în slujba Satanei, fiindcă Satana îi face pe oameni să urmărească faima, averea și statutul, să se îndepărteze de Dumnezeu și să-L trădeze. Dacă nu-mi schimbam țelul de a urmări faima și averea sau dacă nu-mi schimbam firea coruptă, atunci, în cele din urmă, nu puteam fi decât eliminat. Urmărirea adevărului și a schimbării firii, acceptarea rânduielilor lui Dumnezeu, lepădarea gândurilor de urmărire a faimei și averii, purtarea conform cerințelor lui Dumnezeu și îndeplinirea cum trebuie a îndatoririlor mele era singura cale de a trăi înaintea lui Dumnezeu, iar aceste urmăriri erau singura cale de a-mi schimba firea coruptă. Odată ce am înțeles asta, am avut o direcție. Știam că trebuie să urmăresc adevărul în credința mea în Dumnezeu și în îndatoririle mele și am devenit dispus să-mi accept îndatoririle. Indiferent dacă oamenii mă admirau sau nu, trebuia să-mi îndeplinesc îndatoririle cât de bine puteam.

După aceea, am citit alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Astăzi, când îndepliniți o datorie în casa lui Dumnezeu, fie că este importantă sau măruntă, fie că implică muncă fizică sau folosirea minții, fie că se săvârșește în afara sau în interiorul bisericii, datoria pe care o îndepliniți nu este întâmplătoare; aceasta nu este alegerea ta, este îndrumată de Dumnezeu. Doar datorită însărcinării date de Dumnezeu ești mișcat și ai acest simț al misiunii și al responsabilității și ești capabil să îndeplinești această datorie. Printre necredincioși, mulți sunt atrăgători, inteligenți sau capabili. Dar îi favorizează Dumnezeu? (Nu.) Dumnezeu vă favorizează numai pe voi, acest grup de oameni. El vă face să vă asumați toate tipurile de roluri, să duceți la bun sfârșit orice fel de datorie și responsabilitate în lucrarea Sa de gestionare, iar când, în cele din urmă, planul de gestionare al lui Dumnezeu (planul mântuirii) se va termina și va fi finalizat, ce glorie și cinste va fi aceasta! Și, așadar, în timp ce oamenii își îndeplinesc datoria astăzi îndură puține greutăți, când trebuie să renunțe la lucruri și să sacrifice, când plătesc un preț, când își pierd statutul, faima și averea în lume, pare că Dumnezeu le-a luat acele lucruri – dar au câștigat ceva mai măreț și mai bun. Ce au câștigat de la Dumnezeu? Doar atunci când ți-ai îndeplinit bine datoria, când ai îndeplinit însărcinarea dată ție de Dumnezeu, când îți trăiești întreaga viață pentru misiune și însărcinare și duci o viață demnă – doar atunci ești o persoană reală! Și de ce spun că ești o persoană reală? Pentru că Dumnezeu te-a ales pe tine, El ți-a îngăduit să îndeplinești datoria unei creaturi de-a lui Dumnezeu în gestionarea Sa, iar pentru viața ta nu poate exista o valoare sau o însemnătate mai mare” („Principiile de practică referitoare la supunerea față de Dumnezeu” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). „Dacă dorești să fii devotat în tot ceea ce faci pentru a împlini voia lui Dumnezeu, nu poți doar să îndeplinești o singură datorie; trebuie să accepți orice însărcinare pe care Dumnezeu ți-o acordă. Fie că ea corespunde sau nu gusturilor tale și se încadrează sau nu în interesele tale, sau că este ceva de care nu te bucuri sau ceva ce n-ai mai făcut niciodată, ori e ceva dificil, tot ar trebui să o accepți și să te supui. Nu doar că trebuie să o accepți, ci trebuie să cooperezi proactiv și să înveți despre ea și să dobândești intrarea. Chiar dacă suferi și nu ai fost capabil să ieși în evidență și să strălucești, tot trebuie să îți dedici devotamentul. Trebuie să o privești ca pe datoria ta de împlinit; nu ca pe o afacere personală, ci ca pe datoria ta. Cum ar trebui oamenii să-și înțeleagă îndatoririle? Este atunci când Creatorul – Dumnezeu – îi dă cuiva o sarcină de făcut, iar în acel punct, ia naștere datoria acelei persoane. Sarcinile pe care ți le dă Dumnezeu, însărcinările pe care ți le dă Dumnezeu – acestea sunt îndatoririle tale. Când le urmărești ca pe propriile scopuri și ai cu adevărat o inimă iubitoare de Dumnezeu, mai poți oare să refuzi? Nu ar trebui să le refuzi. Ar trebui să le accepți. Aceasta este calea practicii. Ce este calea practicii? (A fi întru totul devotat în toate lucrurile.) Fii devotat în toate lucrurile pentru a împlini voia lui Dumnezeu. Unde este aici punctul focal? Este în «în toate lucrurile». «Toate lucrurile» nu înseamnă neapărat lucruri care-ți plac sau la care ești bun, cu atât mai puțin lucruri care îți sunt familiare. Uneori, când nu vei fi bun la ceva, vei fi nevoit să înveți; uneori vei întâmpina dificultăți și va trebui să suferi. Cu toate acestea, indiferent ce sarcină e, atâta vreme cât îți este încredințată de Dumnezeu, tu trebuie să o accepți de la El, să o privești ca pe datoria ta, să fii devotat împlinirii ei și să împlinești voia lui Dumnezeu: aceasta e calea practicii. Indiferent ce ți se întâmplă, trebuie să cauți întotdeauna adevărul și, odată ce ești sigur ce fel de practică este în conformitate cu voia lui Dumnezeu, ar trebui să o practici. Doar a acționa în acest fel înseamnă a practica adevărul și doar a acționa în acest fel înseamnă a intra în realitatea adevărului” („Oamenii pot fi cu adevărat fericiți doar dacă sunt cinstiți” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, mi-am dat seama că nicio datorie nu vine la mine din greșeală și nici nu este rânduită de o anumită persoană. Ele vin din suveranitatea și predestinarea lui Dumnezeu. Deși șofatul nu era o datorie care îmi plăcea sau de care eram interesat, era rânduit pentru mine pe baza nevoilor lucrării bisericii, așa că nu-mi puteam urma preferințele. Chiar dacă mă făcea să sufăr sau să nu fiu admirat, nu aveam nici un motiv să refuz. Ar trebui să fac lucrul înțelept și să ascult fiindcă această datorie vine de la Dumnezeu. Dumnezeu mi-a dat o datorie, ceea ce înseamnă că mi-a dat o responsabilitate și o misiune, așa că oricât de greu ar fi, ar trebui să-mi fac datoria din toată inima, să-mi fac datoria ca o ființă creată și sp îndeplinesc însărcinarea lui Dumnezeu. Acest mod de viață este plin de sens și nu este în van. Înainte, eram hipnotizat de faimă și avere, nu înțelegeam suveranitatea lui Dumnezeu, așa că nu-mi puteam trata datoria corect și priveam îndatoririle drept mai bune și mai rele. Adevărul este că nicio datorie nu este mai bună sau mai rea în casa lui Dumnezeu, noi doar îndeplinim funcții diferite. Atât predicarea Evangheliei, cât și condusul unei mașini sunt parți necesare ale lucrării bisericii. Indiferent ce datorie îndeplinim în casa lui Dumnezeu, El vrea să urmărim intrarea în viață. Dacă mi-aș face îndatoririle ca să fiu admirat și să câștig faimă și avere, nu aș îndeplini datoria unei ființe create, aș complota pentru propriile țeluri. Chiar dacă aș fi admirat de alți oameni, Dumnezeu nu ar aproba. Când liferul meu a rânduit datoria mea de a șofa, deși nu aveam statut printre oameni și era puțin obositor, acest mediu m-a învățat să ascult, m-a ajutat să înțeleg adevărul și mi-a permis treptat să renunț la dorința mea de faimă și avere. Asta era mântuirea lui Dumnezeu pentru mine. De fapt, odată ce m-am gândit la asta, șofând pentru a mă ocupa de chestiunile bisericii, am întâlnit diverse lucruri care implicau considerarea intereselor casei lui Dumnezeu și toate necesitau căutarea adevărului și comportarea conform principiilor. Oare asta nu era o ocazie bună pentru mine să practic adevărul și să-mi îndeplinesc datoria pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu? Odată ce am realizat asta, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, Te rog să-mi ierți ignoranța. Te-am dezamăgit în multe privințe. De acum înainte, voi lăsa totul în seama rânduielilor Tale, voi accepta scrutarea Ta și-mi voi face îndatoririle cu o inima plină de iubire pentru Tine.” După ce m-am rugat, am avut un sentiment de eliberare și am avut încredere să-mi îndeplinesc datoria cum se cuvine.

Odată, i-am dus pe frații și surorile mele cu mașina în oraș la cumpărături pentru biserică. I-am privit alegând bunurile cu multă atenție, comparând prețul și calitatea ca interesele familiei lui Dumnezeu să nu sufere. Mi-am amintit cum, de când am început să șofez, întrucât dorința mea de a fi admirat nu a fost îndeplinită, am avut atitudinea greșită față de datoria mea. Făceam pur și simplu orice era rânduit în fiecare zi, fără să mă gândesc serios la asta și nu m-am gândit niciodată cum să-mi fac datoria bine. Când făceam cumpărături, rareori căutam calitate bună și preț mic, cumpăram pur și simplu ce părea suficient de bun. Aproape niciodată nu am făcut cumpărături cu atâta atenție. Chiar nu mă implicasem deloc în asta. Nu voiam să mai fiu un făcător de servicii. Ulterior, nu-mi mai făceam griji dacă eram sau nu admirat de alții în îndatoririle mele. În schimb, mă gândeam serios la îndatoririle mele și la interesele bisericii și, de asemenea, eram atent și chibzuit când făceam cumpărături pentru biserică. Când mi-am făcut îndatoririle în felul acela, m-am simțit împăcat și nu mai era obositor. Am câștigat multe din experiența mea și am înțeles că Dumnezeu mi-a dat o datorie care nu-mi plăcea ca să mă facă să reflectez și să realizez că urmărirea reputației și a statutului e greșită. Mă conducea pe calea urmăririi adevărului. Toate acestea erau iubirea lui Dumnezeu pentru mine. Am experimentat bunele intenții ale lui Dumnezeu și am văzut că oricum ar rândui Dumnezeu lucrurile, chiar și atunci când ele nu se potrivesc cu noțiunile mele, toate sunt benefice pentru viața mea. Nu mă mai puteam răzvrăti împotriva lui Dumnezeu. Trebuia să devin ascultător față de El pentru a-L mulțumi.

Curând după aceea, fratele meu și-a reînnoit permisul și s-a întors la șofat, iar liderul a rânduit să mă ocup de chestiuni generale. Când am primit vestea, m-am gândit: „De data asta, nu-mi pot lăsa preferințele să dicteze felul în care îmi tratez îndatoririle. Ar trebui să accept și să ascult de orchestrările și rânduielile lui Dumnezeu. Știu că aceasta este o altă șansă pe care Dumnezeu mi-a dat-o ca să practic, să mă desăvârșească prin cuvântul și lucrarea Sa și să-mi permită să experimentez și să practic cuvintele Sale în diverse îndatoriri.” Cu experiența mea precedentă, nu am mai avut gânduri pesimiste în noua mea datorie, nu mi-am mai disprețuit datoria și nu am mai căutat să fiu admirat de alții. În schimb, mi-am făcut datoria într-o manieră realistă și am încercat să mulțumesc voia lui Dumnezeu. Am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Pentru toți cei care își îndeplinesc datoria, oricât de profund sau superficial ar fi înțelege adevărul, cel mai simplu mod de practică prin care să intre în realitatea adevărului este să se gândească, în toate, la interesele casei lui Dumnezeu și să renunțe la dorințele egoiste, la intențiile individuale, la motive, reputație și statut. Să pună interesele casei lui Dumnezeu pe primul loc – măcar atât ar trebui să facă un om. Dacă o persoană care îndeplinește această datorie nu poate face nici măcar atât, atunci cum se poate spune că își face datoria? Asta nu înseamnă a-ți îndeplini datoria. Ar trebui să ții cont mai întâi de interesele casei lui Dumnezeu, să te gândești la lucrarea Sa și să pui aceste considerații înainte de toate; abia după aceea poți să te gândești la stabilitatea statutului tău sau la cum te văd alții. Nu simțiți că lucrurile devin ceva mai ușoare atunci când le împărțiți în acești pași și faceți niște compromisuri? Dacă vei proceda astfel o vreme, vei ajunge să simți că a-L mulțumi pe Dumnezeu nu este dificil. În plus, ar trebui să poți să-ți îndeplinești responsabilitățile, să-ți onorezi obligațiile și îndatoririle, să lași deoparte dorințele tale egoiste, să-ți lași deoparte intențiile și motivele, să ai considerație pentru voia lui Dumnezeu și să pui interesele lui Dumnezeu și ale casei Sale pe primul loc. După ce vei fi experimentat aceste lucruri o vreme, vei simți că acesta este un mod bun de a trăi. Înseamnă să trăiești deschis și onest, fără să fii o persoană meschină sau bună de nimic, și să trăiești cu dreptate și onoare, în loc să fii îngust la minte sau răutăcios. Vei simți că așa ar trebui să trăiască și să acționeze o persoană. Treptat, dorința din inima ta de a-ți satisface propriile interese se va diminua” („Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cuvântul lui Dumnezeu mi-a luminat inima. Când ne îndeplinim îndatoririle, ar trebui să acceptăm scrutarea lui Dumnezeu, să renunțăm la dorințele noastre, să ne oferim inimile sincere, să facem lucruri în beneficiul casei lui Dumnezeu și să ne dăm silința în tot ce trebuie să facem. Asta înseamnă să îndeplinești datoria unei ființe create, să trăiești cu integritate și să faci ce trebuie să facă oamenii. Când am practicat în felul acesta, m-am simțit foarte ferm și în largul meu. Sunt foarte fericit în datoria mea acum și am câștigat multe. Știu că fără să fiu expus de fapte și de judecata cuvântului lui Dumnezeu, nu mi-aș fi recunoscut corupția. Pentru a-mi trata corupția, răzvrătirea și părerile greșite din urmărirea mea, Dumnezeu m-a pus într-un mediu care nu mi-a plăcut pentru a-mi permite să mă cunosc și pentru a mă face să înțeleg ce fel de atitudine și păreri față de îndatoriri sunt conform voii lui Dumnezeu. După ce am experimentat asta, am realizat și că datoria pe care o fac e rânduită de Dumnezeu și se bazează pe nevoile mele privind intrarea în viață, așa că ar trebui să accept și să ascult, să-mi îndeplinesc îndatoririle cu toată inima și mintea, să urmăresc adevărul în timp ce-mi îndeplinesc îndatoririle și să devin un om care ascultă cu adevărat de Dumnezeu și câștigă aprobarea Sa.

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Pocăința unui ofițer

de Zhen Xin, China Dumnezeu Atotputernic spune: „De la crearea lumii și până acum, tot ce a făcut Dumnezeu în lucrarea Lui este iubire,...

Cum am încetat să spun minciuni

Înainte s-accept lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, mințeam și mă lingușeam pe lângă oameni fără ezitare, fiindu-mi teamă să nu-i...

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger