de Sien, Statelor Unite

Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Ce mărturie este omul în cele din urmă pentru Dumnezeu? Omul mărturisește că Dumnezeu este Dumnezeul drept, că firea Lui este dreptate, mânie, mustrare și judecată; omul mărturisește pentru firea dreaptă a lui Dumnezeu. Dumnezeu Își folosește judecata pentru a-l desăvârși pe om, El l-a iubit pe om și l-a mântuit – dar cât de multe există în dragostea Lui? Există judecată, măreție, mânie și blestem. Deși Dumnezeu a blestemat omul în trecut, El nu l-a aruncat complet în groapa fără fund, ci a folosit acele mijloace pentru a rafina credința omului; El nu l-a omorât pe om, ci a acționat pentru a-l desăvârși. Esența trupului este aceea a Satanei – Dumnezeu a spus asta perfect corect – dar faptele îndeplinite de Dumnezeu nu sunt săvârșite conform cuvintelor Sale. El te blestemă pentru ca tu să poți să-L iubești și să poți cunoaște esența trupului; El te mustră pentru ca tu să poți fi trezit, pentru a-ți permite să cunoști lipsurile din tine și să cunoști nevrednicia completă a omului. Astfel, blestemele lui Dumnezeu, judecata Lui și măreția și mânia Lui – toate sunt pentru a-l desăvârși pe om. Tot ceea ce face Dumnezeu astăzi și firea dreaptă pe care El o face clară în voi – totul este pentru a-l desăvârși pe om. Astfel este dragostea lui Dumnezeu” („Judecata lui Dumnezeu e iubirea” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). Înainte, când oamenii vorbeau despre iubirea lui Dumnezeu, mă gândeam la mila, compasiunea, harul și binecuvântările Lui. Nu prea înțelegeam iubirea Sa prin judecată și mustrare. Însă după ce am avut o experiență personală a acestui lucru, am văzut cât de important este și am văzut cum cuvintele lui Dumnezeu sunt adevărul și sunt toate foarte practice. Judecata este cu adevărat iubirea lui Dumnezeu pentru omenire și cea mai bună mântuire.

Înainte, eram responsabilă de echipa de udare și apoi, în septembrie anul trecut, am fost demisă fiindcă nu făceam lucrare practică. Conducătorul bisericii a aranjat ca sora Wang să-mi preia lucrarea. Asta mi-a provocat un sentiment pe care nu-l pot descrie. Eu supravegheasem lucrarea sorei Wang înainte, iar acum ea avea să o supravegheze pe a mea. Nu mă făcea asta să par incompetentă? Trecusem de la funcția de conducere la un membru obișnuit al echipei de udare. N-ar fi fost umilitor dacă aflau frații și surorile care mă cunoșteau? Chiar am regretat că nu mi-am făcut datoria bine. Ulterior, într-o discuție a echipei despre lucrarea noastră, toți au tăcut vreme îndelungată, iar eu, uitându-mă cum trece timpul, m-am gândit că deși nu mai eram la conducere, aveam ceva experiență cu lucrarea de udare, așa că ar trebui să-mi asum mai multe și să-mi exprim gândurile. În felul acela, toți ar fi văzut că încă jucam un rol important și poate că toți m-ar fi admirat. Așa că am început să-mi expun proactiv gândurile și ideile și, după câteva discuții, oamenii au fost, în mare, de acord cu mine. În aproape orice discuție, am urmat ideile mele, așa că simțeam că aptitudinile mele chiar ieșeau în evidență în echipă. Nu aveam rolul de supraveghetor, dar tot mă puteam ocupa de felul acela de lucrare. M-am gândit că ceilalți aveau să mă admire și apoi, într-o zi, poate că aveam să fiu promovată din nou. După aceea, am început să-mi expun ideile mai activ și, înainte de fiecare adunare, luam legătura cu toți ceilalți pentru a întreba despre starea lor și a găsi cuvinte relevante ale lui Dumnezeu. Am investit mult timp și energie, dar m-am gândit că, dacă fac o treabă bună, o să-mi dovedesc aptitudinile, așa că merita din plin să plătesc acel preț.

În vremea aceea, am descoperit câteva probleme în lucrarea noastră, iar ceilalți au fost de acord, în mare parte, cu soluțiile și sugestiile pe care le-am propus. Simțeam că toți puteau vedea că muncesc din greu, așa că poate aveam să fiu promovată când conducătorul ne-ar fi verificat lucrarea și ar fi văzut cum mă descurc. Însă a trecut o vreme și conducătorul părea că n-avea nicio intenție să mă promoveze. Am observat că din ce în ce mai mulți oameni se alăturau bisericii, așa că era nevoie de mai mulți oameni care să ocupe funcții, dar conducătorul părea că nu se gândește să mă promoveze. Am început să mă simt puțin deprimată. Simțeam că făcusem câteva schimbări și mă descurcam bine în datoria mea. De vreme ce biserica ducea lipsă de ajutor, de ce nu mi se oferea o altă șansă? După ce am fost demisă o dată, nu aș mai fi avut nicio șansă să mai fiu la conducere? Pentru mine, n-avea sens. Nu știam de ce toată muncă mea nu dădea roade. Ce-mi lipsea? Ulterior, m-am gândit că probabil nu muncesc destul de mult sau de bine sau nu obțin suficiente rezultate. M-am gândit că trebuia să continui să lucrez din greu și să nu mă mai concentrez doar pe realizările din datoria mea, ci și pe intrarea în viață și urmărirea adevărului, ca ceilalți să-mi vadă progresul personal. Apoi lui Dumnezeu I-ar fi milă de mine și mi-ar oferi o șansă. M-am gândit că, dacă aveam o „urmărire” potrivită, va apărea o schimbare într-o zi și, chiar dacă nu eram promovată, puteam ieși în evidență în echipa noastră și câștiga admirația celorlalți frați și surori. Așa că m-am dedicat lucrării de udare a echipei noastre, iar atunci când nou-veniții aveau probleme, le cumpăneam cu atenție, găsind cuvinte ale lui Dumnezeu despre care să am părtășie. Când nu înțelegeam ceva, mă rugam cu sinceritate și căutam. După o vreme, aveam din ce în ce mai mult succes în udarea nou-veniților. Ulterior, într-o adunare, conducătorul echipei a menționat că am dus pe umeri o povară pentru datoria mea și că mă pricepeam la rezolvarea problemelor nou-veniților. M-am simțit foarte mulțumită de mine. M-am gândit că toți vor începe să vadă cât de bine mă descurcam și că, dacă îmi puteam îmbunătăți performanța, voi putea câștiga admirația tuturor. Atunci aș fi avut o șansa la promovare. După aceea, chiar m-am dedicat cu totul acestui lucru. În afară de responsabilitățile mele, am preluat și cât am putut de mult din lucrarea echipei și am oferit păreri și sprijin supraveghetoarei când am descoperit probleme. Nici în urmărirea adevărului nu am lenevit, ci am citit cuvintele lui Dumnezeu oricând aveam o clipă liberă. Veneam înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, căutam oricând nu mă simțeam bine și participam activ la părtășii în adunări.

Însă, după o perioadă lungă de trudă, tot nu am fost promovată. Simțeam că oricât de mult trudeam sau oricât de bine mă descurcam, Dumnezeu nu avea să mă răsplătească, iar conducătorul n-avea să mă promoveze niciodată. Deci care era scopul tuturor acestor lucruri? După aceea, nu am mai făcut atâtea eforturi și când am văzut că nou-veniții nu reușeau să se întrunească în mod regulat, întrebam cu nepăsare despre acest lucru fără să intru în detalii sau să ofer sprijin. Uneori, când sora Wang mă punea să găsesc cuvinte ale lui Dumnezeu pentru anumite stări ale fraților și surorilor, simțeam că nu era treaba mea și nimeni nu ar observa, oricât de bine m-aș descurca, așa că mă eschivam găsind scuze. Starea mea a început să se deterioreze și nu știam ce să spun în rugăciune. Citirea cuvintelor lui Dumnezeu nu mai era luminatoare și uneori mi se făcea somn. Simțeam un adevărat întuneric în sufletul meu și nu mai simțeam lucrarea Duhului Sfânt. Curând, am văzut că alți frați și surori erau promovați în vreme ce eu eram tot un membru umil al echipei de udare. Am devenit și mai descurajată. Credincioși exact ca mine erau conducători de biserică și de echipă, aveau admirația celorlalți, dar eu nu eram niciodată promovată. Însemna asta că am eșuat în datoria mea de credincioasă? Trudisem atât de mult, dar eram blocată în același loc. Simțeam că nu am nicio speranță de a fi promovată. Am devenit atât de negativă încât nu mai puteam aduna motivația să fac nimic.

Atunci m-am întrebat de ce mă simțeam atât de deprimată. De ce trăiam doar pentru statut? Urmărisem numai statutul în toții ani mei de credință? Gândindu-mă la asta, am realizat cât de patetică eram. Ca ființă umană, de ce eram atât de obsedată de statut? Mă uram cu adevărat. Am îngenunchiat înaintea lui Dumnezeu în rugăciune și am spus: „Dumnezeule, vreau să urmăresc adevărul în credința mea, să-Ți răsplătesc iubirea și să fac datoria unei ființe create. De ce sunt atât de preocupată de statut? Nu vreau să trăiesc în starea asta, dar nu mă pot abține. Sunt prinsă în ghearele dorinței mele de statut. Dumnezeule, Te rog să mă luminezi și să mă mântuiești ca să-mi pot înțelege și rezolva problema.” După ce m-am rugat, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Un antihrist are firea și esența unui antihrist și aceasta este ceea ce îi deosebește de o persoană normală. La suprafață, poate părea că se supun de bunăvoie concedierii lor, că sunt capabili să accepte această realitate, dar există un lucru pe care nu îl schimbă niciodată: indiferent unde își îndeplinesc o datorie, în ce grup de oameni se amestecă, își doresc să iasă în evidență din mulțime, să fie respectați și admirați de alții; chiar dacă nu au un post și un titlu legitim ca lider de biserică sau de echipă, tot vor să fie peste ceilalți în ceea ce privește poziția și statutul. Indiferent dacă pot munci, ce fel de umanitate sau experiență de viață au, ei vor concepe tot felul de mijloace și vor face tot posibilul pentru a găsi șanse de a se înălța, de a-și face loc în inimile oamenilor, de a-i câștiga pe alții de partea lor, de a-i înșela și ademeni, ca să le câștige admirația. Ce este de admirat la ei? «O cămilă slabă tot este mai mare decât un cal» – chiar dacă au fost concediați, ei rămân un vultur care zboară deasupra găinilor. Nu reprezintă asta aroganța, neprihănirea de sine și excepționalitatea antihristului? Ei nu pot accepta să nu aibă statut, să fie un credincios obișnuit, să fie doar o persoană obișnuită. Ei nu pot pur și simplu să-și facă datoria cu picioarele pe pământ și să rămână la locul lor, să facă o treabă bună în îndeplinirea propriei datorii, să se dedice acesteia și să dea tot ce au mai bun. Aceste lucruri nu sunt nici pe departe de a-i mulțumi. Care sunt ambițiile lor? Să fie admirați, respectați și să dețină puterea. Așadar, chiar dacă nu are un titlu anume atașat numelui său, un antihrist se va strădui pentru sine însuși, va vorbi pentru propria persoană și se va justifica, făcând tot ce poate pentru a da un spectacol, pentru a arăta de ce e în stare, iar a trece neobservat îl îngrozește. Se va năpusti asupra oricărei ocazii de a deveni mai cunoscut, de a-și spori prestigiul, făcând mai mulți oameni să-i vadă înzestrările și punctele forte, să vadă că sunt superiori celorlalți. În tot ceea ce face, un antihrist este dispus să plătească orice preț pentru a se etala și lăuda, pentru a-i face pe toți să creadă că, deși nu mai este lider și nu mai are statut, tot e superior oamenilor de rând. În acest fel, un antihrist și-a atins scopul. Nu e dispus să fie o persoană obișnuită, o persoană oarecare; vrea putere și prestigiu și să fie înălțat” („Vor să se retragă atunci când nu există statut sau speranță de a câștiga binecuvântări” în Demascarea antihriștilor). Cuvintele lui Dumnezeu chiar au pus punctul pe i. Părea că Dumnezeu era lângă mine și mă expunea. Dumnezeu spune că oamenii ca antihriștii vor renume și statut, să aibă putere și admirația celorlalți indiferent de situație. Pentru a-și îndeplini acea ambiție nebunească, antihriștii vor plăti orice preț pentru a fi observați, pentru a se înălța pe ei înșiși și pentru a-i câștiga pe oameni de partea lor. Am putut vedea că urmărirea mea era aceeași cu a unui antihrist. În credința mea, voiam să am statut, să fiu o conducătoare sau o supraveghetoare. Voiam să excelez în grupul meu, să fiu admirată și sprijinită de ceilalți. După ce am fost demisă, nu m-am ocupat de dorința mea de a fi supraveghetoare. Am participat activ în dicuțiile despre lucrare și am oferit sugestii, am oferit păreri conducătorilor de îndată ce am descoperit probleme, ca să știe că nu doar că puteam găsi probleme, ci puteam oferi și soluții, că aveam capul pe umeri. Iar atunci aș fi fost la rând pentru promovare. Am trudit în datoria mea ca ceilalți frați și surori să vadă că pot face lucrare practică și, odată ce le câștigam aprobarea, să fi avut o șansă la promovare. Eram proactivă în lucrare chiar și când nu era responsabilitatea mea principală, pregătită să investesc mult timp și energie. Nici în urmărirea adevărului nu am lenevit. Asta ca toți să vadă ce povară purtam pe umeri, că puteam duce o povară grea și urmări adevărul în același timp, astfel încât ceilalți să mă aprobe. Căutam orice ocazie să-mi demonstrez valoarea, să mă dau în spectacol și să câștig oamenii de partea mea. Nu este acesta tipul de comportament pe care Dumnezeu îl expune?

Am citit alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care chiar descrie pe îndelete esența coruptă a antihriștilor. Dumnezeu Atotputernic spune: „Scopul și motivul din spatele a tot ceea ce face un antihrist gravitează în jurul acestor două lucruri – statut și reputație. Fie că este vorba despre modul lor exterior de a vorbi, de a acționa sau de a se comporta, fie de un fel de gândire și punct de vedere sau de un mod de a căuta, totul se învârte în jurul reputației și statutului lor. Pentru un antihrist, atacarea sau discreditarea reputației și statutului lor este o chestiune mai serioasă chiar și decât încercarea de a-i lua viața. Indiferent câte predici ascultă sau cât de multe dintre cuvintele lui Dumnezeu citesc, acestea nu îi pot face să simtă tristețe sau regret din cauză că nu au practicat niciodată adevărul și că au apucat pe calea antihristului, nici din cauză că au natura și esența unui antihrist. În schimb, își scotocesc mereu creierii ca să găsească modalități de a câștiga statut și a-și spori reputația. Se poate spune că tot ce face acest tip de persoană se săvârșește în fața altora, și nu înaintea lui Dumnezeu. De ce spun asta? Pentru că astfel de oameni sunt atât de îndrăgostiți de statut, încât îl tratează ca pe viața lor, ca pe scopul vieții și direcția lor în viață. Mai mult, pentru că iubesc atât de mult statutul, nu cred niciodată în existența adevărului. Implicația este că, întrucât asemenea oameni au acest tip de esență și natură, ei nu nutresc absolut nicio credință în existența lui Dumnezeu. Astfel, indiferent cum calculează și indiferent cum ar încerca să folosească false aparențe pentru a păcăli oamenii și pe Dumnezeu, în adâncul inimii lor, nu au nicio vină sau vreun simț al conștientizării, darămite vreo neliniște. Prin urmare, de la bun început, în vreme ce au căutat în mod constant și fără scrupule statutul și reputația, au și repudiat tot ce face Dumnezeu. În adâncul inimii lor, în subconștientul lor, au o anumită înțelegere. Ei se gândesc: «Doar de om depinde să lupte pentru statutul propriu și orice altceva. Doar fiind hotărât printre oameni și dobândind puterea absolută și cel mai înalt statut poate viața cuiva să aibă vreo valoare; numai atunci poți trăi ca un om. Dimpotrivă, ar fi o lașitate să trăiești în așa fel încât să te supui, ca în cuvântul lui Dumnezeu, suveranității și orânduirii lui Dumnezeu în toate, să stai de bunăvoie în poziția creației și să trăiești ca o persoană normal – nimeni nu te-ar respecta. Statutul, reputația și fericirea unei persoane trebuie câștigate prin lupte proprii; trebuie obținute prin luptă și înșfăcate cu o atitudine pozitivă și activă. Nimeni altcineva nu ți le va da – să aștepți pasiv este inutil.» […] În căutarea lor și în sfera cunoștințelor personale, ei cred că singurele obiecte adevărate ale creației sunt cele cu statut și că a avea statut înseamnă a putea obține totul și că asta face o persoană să trăiască asemănarea umană. Cum văd antihriștii statutul? Îl văd ca fiind adevărul; îl consideră cel mai înalt obiectiv care trebuie urmărit de oamenii normali. Asta nu e, totuși, o problemă? Ei cred că a căuta adevărul, a căuta supunerea față de Dumnezeu, a căuta onestitatea sunt procese lipsite de sens – că sunt făcute pentru ca Dumnezeu să le vadă și că nu sunt standardele conduitei personale. Această înțelegere este absurdă și ridicolă. Doar cei absurzi care nu iubesc adevărul pot veni cu o idee atât de ridicolă” („Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a treia)” în Demascarea antihriștilor). Citirea acestui pasaj din cuvintele lui Dumnezeu a fost foarte emoționantă pentru mine. Părea că tot ce ascundeam în inima mea fusese adus la lumină de Dumnezeu. Simțeam că nu am unde să mă ascund. Am început să reflectez asupra mea și, cu cât făceam asta mai mult, cu atât simțeam că gândirea mea era exact ca a unui antihrist. Statutul era în centrul tuturor cuvintelor și acțiunilor mele și tot ce făceam era numai pentru a câștiga admirație. Statutul era mai important ca orice altceva pentru mine. Înainte să câștig credința, voiam mereu să mă disting din mulțime și adoram să câștig sprijinul și aprobarea celorlalți. După ce am câștigat credința, am continuat să urmăresc funcțiile de conducere ca să fiu admirată și să am un rol important în biserică. După ce mi-am pierdut postul de supraveghetoare, m-am dedicat datoriei mele și am trudit ca să redobândesc un rol important. Când nu am obținut asta după puțină trudă, am fost descurajată. Mi-am pierdut interesul pentru datoria mea după ce m-am sacrificat atât de mult și am făcut treabă bună fără ca cineva să observe. Mi-am pierdut motivația de a mă descurca bine în datoria mea când nu am câștigat niciun statut. Ba chiar L-am înțeles greșit și L-am învinuit pe Dumnezeu, discutând cu El și fiind potrivnică. M-am lăsat purtată de valul gândurilor despre renume și statut. Pierdusem conștiința și rațiunea pe care ar trebui să le aibă o ființă creată. Am fost demisă fiindcă nu făceam lucrare practică, dar nu regretam greșelile din trecut. Nu m-am gândit cum să mă căiesc și să-mi fac datoria bine ca să compensez pentru ce Îi datoram lui Dumnezeu. Am folosit oportunitatea de a face o datorie pentru a mă da în spectacol și a urmări statutul din toată inima. Nu eram mulțumită să fiu un membru obișnuit al echipei, dar eram rea și nerușinată exact ca un antihrist, complet absurdă. Aceste cuvinte de la Dumnezeu chiar m-au ajutat: „Ei cred că a căuta adevărul, a căuta supunerea față de Dumnezeu, a căuta onestitatea sunt procese lipsite de sens – că sunt făcute pentru ca Dumnezeu să le vadă și că nu sunt standardele conduitei personale” („Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a treia)” în Demascarea antihriștilor). Aceste cuvinte au fost ca un duș rece. Urmărirea și practicarea adevărului sunt lucruri pozitive, sunt datoria noastră ca oameni. Trebuie să urmărim adevărul în viețile noastre și să trăim după cuvintele lui Dumnezeu. Cu toate astea, eu foloseam căutarea și practicarea adevărului ca monedă de schimb pentru statutul personal. Voiam să le dau la schimb pentru o funcție. Nu însemna asta că tratez adevărul ca pe o jucărie, ceva de călcat în picioare? Faptul că aveam un motiv atât de josnic în datoria mea nu ar fi putut câștiga niciodată aprobarea lui Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat cât de absurdă era perspectiva mea asupra lucrurilor. Credeam că viața mea putea avea valoare numai dacă aveam statut și putere, eram respectată, renumită și admirată. În calitate de credincioasă, fără statut, să fiu o adeptă obișnuită era un mod de viață patetic și un eșec. Ce perspectivă nebunească! E o logică pur satanică. Dumnezeu ne cere să fim ființe create calificate, să stăm la locul nostru, să ne supunem respectuoși conducerii și rânduielilor lui Dumnezeu, să ne îndeplinim responsabilitățile de ființe create. Însă am întors spatele principiilor pentru a fi un om bun pe care Creatorul le stabilește pentru noi. Nu voiam să stau la locul meu, ci să fiu un om grozav care face o lucrare importantă, să am o funcție înaltă și să primesc mai multă admirație în felul acela. Aceea e o fire satanică. Îmi era destul de familiară lucrarea de udare, așa că am putut oferi niște idei și sugestii în discuțiile noastre. E perfect normal și parte din datoria mea. Însă eu aveam acestă dorință nebunească de a folosi acest lucru ca să mă dau în spectacol și să fiu promovată. M-am supărat când nu am primit ce am vrut și am simțit că Dumnezeu nu-mi putea vedea truda. Am crezut că am eșuat în credința mea când nu am câștigat statut și mi-am pierdut interesul pentru datoria mea. Am confundat ambiția cu devotamentul față de Dumnezeu. Acel așa-zis devotament era foarte alterat, necinstit și tranzacțional. Însemna asta că practicam adevărul și făceam o datorie? Încercam să Îl folosesc și să Îl înșel pe Dumnezeu și mergeam direct pe calea unui antihrist împotriva lui Dumnezeu. Dumnezeu vede în inimile și mințile noastre și este drept și sfânt. Mergeam cu capul înainte pe calea greșită. Cum puteam câștiga lucrarea Duhului Sfânt? Starea mea se deteriora și eram în întuneric. Acesta era Dumnezeu care mă mustra și mă scotea din joc. Atunci am văzut cât de înspăimântătoare este cu adevărat urmărirea renumelui și a statutului. Nu mă cunoșteam și nu știam dacă pot face lucrare practică. Continuam să urmăresc o funcție mai înaltă. Eram atât de coruptă de Satana încât îmi pierdusem rațiunea normală și nu aveam deloc conștiință de sine. Chiar nu-mi știam locul. De asta mă poticneam și mă zbăteam în durerea mea. Corupția mea se juca cu mine și mă rănea. Satana ne corupe și ne rănește prin faptul că urmărim renumele și statutul. Nu este o cale bună de urmat și chiar dacă dobândim statut, fără urmărirea adevărului, cu siguranță vom fi eliminați. Trebuie să urmărim adevărul și să facem datoria unei ființe create pentru a fi mântuiți. Apoi m-am gândit la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Veți recunoaște cu toții într-o zi că faima și câștigul sunt cătușe monstruoase pe care Satana le folosește pentru a-l lega pe om. Când va sosi acea zi, te vei împotrivi complet controlului Satanei și lanțurilor pe care el le folosește pentru a te lega. Când va veni vremea să-ți dorești să te debarasezi de toate lucrurile pe care ți le-a insuflat Satana, atunci vei curma legătura cu Satana și vei detesta cu adevărat tot ceea ce ți-a adus Satana. Numai atunci omenirea va avea o dragoste și o dorință reală pentru Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul VI”). Am simțit că aceste cuvinte sunt atât de adevărate. Am văzut că toată suferința mea era din cauza Satanei. Urmăream mereu statutul, manipulată și chinuită de Satana. Pierdusem îndrumarea Duhului Sfânt și trăiam în întuneric. Acea dorință a mea chiar mă distrugea. Uram cât de încăpățânată și rigidă fusesem. Tot acel timp mă aflasem pe calea unui antihrist, împotriva lui Dumnezeu. Meritam pedeapsa și eliminarea. Dar Dumnezeu nu mi-a luat șansa la mântuire. A continuat să mă ude și să mă hrănească răbdător cu cuvintele Sale, oferindu-mi șansa de a avea o datorie ca să pot vedea problema din urmărirea mea și să mă întorc. Dar eu nu am înțeles. Am rămas negativă și L-am învinovățit pe Dumnezeu. Eram atât de absurdă! Am fost copleșită de vină când am realizat asta și am spus aceste cuvinte în rugăciune: „Dumnezeule, Îți mulțumesc pentru judecata și mustrarea Ta care mi-au permis să mă cunosc. Nu mai vreau să urmăresc renumele și statutul, ci să caut adevărul pentru a-mi rezolva corupția și a mă căi cu adevărat.”

Am citit încă un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, ultima parte din „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”. „Ceea ce Dumnezeu le cere oamenilor nu este abilitatea de a săvârși un anumit număr de sarcini sau de a duce la capăt vreun angajament măreț, și nici nu are nevoie ca ei să inițieze vreun demers important. Ceea ce vrea Dumnezeu este ca oamenii să fie în stare să facă tot ce pot într-un mod practic și să trăiască potrivit cuvintelor Sale. Dumnezeu nu are nevoie ca tu să fii măreț sau onorabil, să săvârșești vreo minune, și nici nu vrea să vadă surprize plăcute în tine. El nu are nevoie de astfel de lucruri. Dumnezeu nu are nevoie decât să-I asculți cuvintele și, după ce le-ai auzit, să le pui la inimă și să practici într-un mod rațional, potrivit cuvintelor Sale, astfel încât cuvintele lui Dumnezeu să poată deveni ce trăiești și să devină viața ta. Astfel, Dumnezeu va fi mulțumit. Tu cauți întotdeauna măreția, noblețea și demnitatea; întotdeauna cauți preamărirea. Cum Se simte Dumnezeu când vede asta? El urăște acest lucru și nu vrea să-l privească. Cu cât urmărești mai mult lucruri ca măreția, noblețea și să fii superior celorlalți, distins, extraordinar și demn de remarcat, cu atât mai dezgustător te găsește Dumnezeu. Dacă nu meditezi la propria persoană și nu te pocăiești, atunci Dumnezeu te va disprețui și Se va lepăda de tine. Să te asiguri că nu ești cineva pe care Dumnezeu îl consideră dezgustător; fii o persoană pe care Dumnezeu o iubește. Așadar, cum poate cineva să dobândească iubirea lui Dumnezeu? Primind adevărul într-un mod pragmatic, stând în poziția unei ființe create, bizuindu-se ferm pe cuvântul lui Dumnezeu pentru a fi o persoană cinstită și pentru a-și îndeplini îndatoririle și trăind asemănarea unui om adevărat. Este de ajuns. Asigură-te că nu ai ambiție sau nu întreții vise deșarte, că nu cauți faimă, câștiguri și statut sau să ieși în evidență din mulțime. Mai mult, nu încerca să fii o persoană măreață sau supraumană, care este superioară printre oameni și îi face pe alții să i se închine. Aceasta este dorința umanității corupte și este calea Satanei; Dumnezeu nu mântuiește astfel de ființe create. Dacă unii oameni încă urmăresc faima, câștigurile și statutul și refuză să se pocăiască, atunci pentru ei nu există niciun leac și-i așteaptă un singur final: să fie eliminați” („Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că El nu vrea să fim faimoși, grozavi sau măreți. El vrea să fim cu picioarele pe pământ, să ne facem datoria și să ne supunem Lui. Însă eu nu m-am înțeles și nu mi-am făcut datoria cu fidelitate. Voiam admirație și laude, să am un loc în inimile celorlalți. Era exact opusul a ceea ce cere Dumnezeu. Sunt o ființă creată, profund coruptă de Satana, dar nu eram mulțumită să fiu un om obișnuit. Voiam doar statut și să fiu superioară. Eram atât de arogantă și lipsită de conștiință de sine. Dumnezeu este Creatorul și, în mod inerent, este măreț și maiestuos. El S-a întrupat personal, venind pe pământ să exprime adevărul pentru a mântui omenirea, dar nu Se dă niciodată în spectacol și nu Se arată drept Dumnezeu. În schimb, Își îndeplinește lucrarea de mântui omenirea în deplină liniște. Dumnezeu este atât de smerit și ascuns, iar esența Sa este incredibil de încântătoare! Când m-am gândit în felul acesta, mi-a fost foarte rușine și am hotărât că trebuia neapărat să mă lepăd de trup și să practic adevărul.

După aceea, m-am dedicat din toată inima datoriei mele și chiar m-am gândit cum să ud noi credincioși. Am uitat de statutul meu și m-am simțit mulțumită să fiu un om obișnuit și să-mi fac datoria cât puteam de bine. Când am făcut-o din suflet, Dumnezeu m-a luminat, oferindu-mi o cale în lucrarea mea de udare. Înainte să-mi dau seama, mă descurcam mai bine în datoria mea. M-am simțit mult mai bine cu acel fel de practică. Îmi amintesc că, odată, trebuia să organizăm o adunare pentru noii credincioși. Însă sora care era nouă în echipa de udare nu înțelegea prea bine noii credincioși și nu știa cum să-i abordeze. Știam că trebuia să preiau conducerea și să ajut, dar m-am gândit că munca de pregătire pentru a contacta oamenii era una mediocră. Dacă mă ofeream să o fac, oare nu păream inferioară? În acel moment am văzut că greșeam, că îndatoririle nu variază în importanță, iar comunicarea este și ea o datorie. De ce n-aș fi putut face asta? Apoi m-am oferit să ajut la contactarea fraților și surorilor. Mi-am dat seama că indiferent ce datorie era, atât timp cât ai intenții corecte și o poți face din inimă, cu fața spre Dumnezeu, te vei simți în largul tău, împăcat. Uneori, când vedeam că supraveghetoarea era foarte ocupată, iar frații și surorile cereau detalii despre lucrarea de udare, nu mă mai gândeam la statutul meu, ci voiam numai să lucrez bine împreună cu toți ceilalți și să-mi fac datoria bine. Așa că am făcut tot ce mi-a stat ăn putință să am părtășie și să rezolv lucrurile. După o vreme, odată ce mi-am schimbat modul de gândire, totul s-a schimbat în datoria mea. Simțeam mai multă responsabilitate și găseam mai multe probleme, iar starea mea s-a îmbunătățit treptat.

Într-o zi, o conducătoare m-a căutat și a spus că voia să-mi asum responsabilitatea pentru o lucrarea a bisericii alături de altă soră. Am fost foarte surprinsă să aud asta. Nu știam cum să-mi descriu sentimentele. Părea că toate neînțelegerile mele și distanța față de Dumnezeu dispăruseră într-o clipă. Mereu fusesem îngustă la minte și Îl înțelesesem greșit pe Dumnezeu. Înainte, simțeam că eșuasem în datoria mea, așa că indiferent cât de mult trudeam după aceea, nimeni nu avea să vadă. Lui Dumnezeu nu I-ar mai fi fost milă și nu mi-ar fi oferit și alte șanse. Însă Dumnezeu a așteptat tot acest timp ca eu să mă întorc. Organiza lucrurile ca eu să-mi pot găsi locul și să accept rânduielile Creatorului. Întotdeauna încercasem să lupt pentru propriul statut și eșuasem la fiecare pas. Când am renunțat la asta și am încetat să mă gândesc la propria funcție, Dumnezeu mi-a dat altă însărcinare. Am văzut cât de blândă și încântătoare este esența lui Dumnezeu. Dumnezeu nu a distrus niciodată pe nimeni pentru un astfel de lucru și, deși judecata și mustrarea Lui conțin mânia Sa, sunt și pline de așteptările Sale profunde. El speră ca, după mustrarea Lui și după ce au suferit, oamenii să crească în viață. Acesta este iubirea prețioasă a lui Dumnezeu! Îi mulțumesc din inimă lui Dumnezeu pentru mântuirea Sa pentru mine!

Înainte, urmăream mereu neobosită renumele și statutul, ceea ce m-a torturat și m-a epuizat. Fără judecata, încercările și revelațiile cuvintelor lui Dumnezeu, n-aș fi văzut niciodată cât de profund coruptă eram de Satana sau cât de mult îmi păsa de statut. Aș fi continuat să lupt pentru acele lucruri, manipulată de Satana și lipsită de o asemănare umană. Am experimentat personal faptul că judecata și mustrarea lui Dumnezeu sunt cea mai bună apărare și mântuire a Lui și iubirea Sa cea mai sinceră. Întocmai precum spune Dumnezeu: „În viața Sa, dacă omul dorește să fie curățat și să obțină schimbări în firea sa, dacă el dorește să trăiască o viață plină de semnificație și să-și îndeplinească datoria de făptură, atunci el trebuie să accepte judecata și mustrarea lui Dumnezeu și nu trebuie să permită ca disciplinarea din partea lui Dumnezeu și lovirea din partea lui Dumnezeu să plece de la el, pentru ca el să se poată elibera de manipularea și influența Satanei și să trăiască în lumina lui Dumnezeu. Să știi că mustrarea și judecata lui Dumnezeu reprezintă lumina și lumina mântuirii omului și că nu există nicio mântuire, har sau protecție mai bună pentru om” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”).