de Xia Xin, Spania

În august 2020, am fost aleasă drept lider și supravegheam lucrarea bisericii legată de videoclipuri. Fiind nouă în slujba aceasta, nu eram familiarizată cu multe dintre principiile ei și am întâmpinat niște probleme și dificultăți în timp ce lucram. Așadar, o căutam adesea pe sora Zhang, conducătoarea de echipă, pentru sfaturi și povețe. Sora Zhang era bine familiarizată cu principiile și lucrarea. Îmi era de mare ajutor. Am observat că sora Zhang era meticuloasă, își lua în serios îndatoririle și avea simțul răspunderii. Uneori, când eram compleșită, îi transferam ei parte din lucrarea mea. Făceam echipă bună.

Ulterior, treptat, am aflat că oricând frații și surorile întâmpinau probleme, toți o căutau pe sora Zhang și chiar luau decizii direct după ce se întâlneau cu ea. Nu prea eram mulțumită de această stare de fapt. M-am gândit: „Dacă lucrurile continuă așa, oare nu-mi voi pierde funcția de lider? Nu merge. În viitor, mă voi ocupa singură de toată lucrarea care-mi este atribuită și nu-i voi cere ajutorul surorii Zhang. Altfel, ceilalți vor crede cu toții că este un lucrător foarte bun și talentat.” Odată, sora Zhang a aflat că unul dintre frați progresa lent în lucrarea lui de producție video. Când a cercetat problema, a descoperit că aptitudinile lui nu erau potrivite și că nu căuta principiile în îndatoririle lui, așa că lucrarea trebuia refăcută des. A repartizat un alt frate, mai talentat, să ajute cu acel proiect. Eu n-am auzit despre asta decât mai târziu. Sora Zhang luase decizia corectă, dar eu tot mă simțeam puțin inconfortabil față de situație. Simțeam că este un semn de lipsă de respect să ia o asemenea decizie majoră fără să-mi spună. Ce autoritate aveam dacă ea lua deciziile? Ulterior, am întrebat-o de ce nu m-a informat în legătură cu asta. Spre surprinderea mea, a spus: „Am fost ocupată și-am uitat să-ți spun.” Când a spus asta, mi-am pierdut cumpătul: câștigi din ce în ce mai multă autoritate și iei decizii fără aprobarea mea. Nu mă respecți deloc. Din cauza asta, nu pare că biserica n-are nevoie de mine? Dacă lucrurile continuă așa, ce vor crede frații și surorile despre mine? Bineînțeles că vor crede că sunt inutilă. Atunci, cum aș putea sluji ca lider? Când am realizat asta, m-am panicat și mai mult.

Altă dată, sora Zhang mi-a spus că alcătuise niște materiale de studiu și plănuia să-i adune pe toți ca să studieze niște aptitudini. M-am gândit: „Uneori eu sunt cea care-ți amintește să lucrezi la aceste lucruri și, totuși, când terminăm de vorbit, tu ești cea care ajunge să aibă părtășie și să-i îndrume pe ceilalți. Nimeni nu știe cât muncesc eu din umbră și probabil că toți cred că duci o povară mai grea decât a mea. Dacă lucrurile continuă așa, cum aș putea să-mi păstrez locul drept lider?” De fapt, știam că era răspunderea surorii Zhang să-i conducă pe frați și surori în studii și știam că această lucrare nu putea fi întârziată, așa că n-ar fi trebuit să fac caz de asta. Dar, pur și simplu, nu voiam s-o las pe sora Zhang să se ocupe de lucrarea aceasta. M-am gândit: „Sora Zhang se implică în din ce în ce mai multe proiecte, inclusiv într-o parte a lucrării de care sunt responsabilă eu. Ceilalți preferă să meargă la ea când au probleme. Oare voi fi înlocuită de ea în curând?” Acest gând m-a făcut foarte nefericită. Așa că am început să caut defecte și probleme în lucrarea ei. Am vrut să le arăt celorlalți că nu era atât de pricepută la lucrarea ei și că eu eram mai talentată.

Într-o zi, într-o discuție despre lucrarea noastră cu un lider de nivel superior, ea a menționat cu dezinvoltură că unul dintre proiectele video ale surorii Zhang progresa lent. Era exact ceea ce voiam să aud și am răspuns imediat: „Așa e. I s-au repartizat multe proiecte, dar nu se poate descurca cu toate. De asemenea, câteva dintre proiectele ei nu au fost foarte eficiente. Cred că cel mai bine e să nu-i dați mult de lucru. Nu ar trebui să i se dea atât de multă autoritate…”. Pe atunci, m-am simțit puțin vinovată: cum am putut să spun așa ceva? Îndatoririle fraților și surorilor vin de la Dumnezeu, ele sunt însărcinarea de la El. Vorbeam de parcă eu îi repartizasem aceste îndatoriri, ca și cum îi acordasem autoritatea de a face aceste lucruri și acum i-o luam înapoi. Oare nu aveam o poziție greșită? Nu puteam să cred că am putut să spun așa ceva și m-am îngrozit puțin de mine. În plus, o parte din acea lucrare chiar făcea parte din îndatoririle surorii Zhang, dar am încercat s-o împiedic s-o facă și tot i-am găsit defecte în lucrare. Am vrut ca toți să vadă că nu era un bun lucrător și că-mi era inferioară. Reflectând asupra purtării mele, m-am gândit: „Cum pot fi atât de demnă de dispreț?”

După aceea, am început să caut pasaje relevante din cuvintele lui Dumnezeu pentru a-mi ameliora starea. Am găsit un pasaj, unde Dumnezeu dezvăluie antihriștii, care a rezonat cu starea mea. „Una dintre cele mai evidente caracteristici ale esenței unui antihrist este aceea că ei sunt ca niște despoți care își conduc propria dictatură: nu ascultă de nimeni, privesc cu dispreț pe toată lumea și, indiferent de punctele forte ale oamenilor sau de ceea ce spun și fac ei, sau ce perspective și opinii au, nu le acordă nicio atenție; este ca și cum nimeni nu ar fi calificat să lucreze cu ei sau să ia parte la orice fac. Acesta este tipul de fire a unui antihrist. Unii oameni spun că asta înseamnă să ai o umanitate slabă – cum ar putea fi doar o banală umanitate slabă? Este cu totul o fire satanică; acest tip de fire este extrem de atroce. De ce spun că firea lor este extrem de atroce? Antihrisții văd interesele casei lui Dumnezeu și ale bisericii ca fiind în întregime ale lor, ca pe proprietatea lor personală care ar trebui să fie gestionată întru totul de ei, fără amestecul altcuiva. Singurele lucruri la care se gândesc atunci când fac lucrarea bisericii sunt interesele, statutul și imaginea lor. Ei nu permit nimănui să le prejudicieze interesele, cu atât mai puțin să le amenințe statutul și prestigiul oricine are calibru și este capabil să vorbească despre experiențele și mărturia sa. […] Când cineva se distinge cu o mică lucrare, când cineva este capabil să vorbească despre experiențe adevărate și mărturie autentică pentru a le fi de folost celor aleși, a-i edifica și a-i sprijini, și câștigă multe laude din partea tuturor, invidia și ura cresc în inimile antihriștilor, ei încearcă să îndepărteze și să submineze acea persoană și în niciun caz nu permit unor asemenea oameni să-și asume vreo lucrare, pentru a-i impiedica să le amenințe statutul. […] Antihriștii gândesc în sinea lor: «Nici vorbă să suport așa ceva. Vrei să ai un rol în domeniul meu, să concurezi cu mine. Este imposibil, nici să nu te gândești la asta. Ești mai capabil decât mine, te exprimi mai clar decât mine, ești mai educat și mai popular decât mine. Vrei să lucrez alături de tine? Ce aș face dacă mi-ai fura strălucirea?» Se gândesc ei la interesele casei lui Dumnezeu? Nu. La ce se gândesc ei? Se gândesc doar cum să-și păstreze statutul. Cu toate că știu că sunt incapabili să facă o lucrarea reală, ei nu educă și nu promovează oamenii de calibru bun care urmăresc adevărul; singurii pe care îi promovează sunt cei care îi măgulesc, care sunt apți să îi venereze pe alții, care îi laudă și îi admiră în inimile lor, care știu să-și urmeze interesul, care nu înțeleg adevărul și sunt incapabili să facă vreo diferență” („I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)” în Demascarea antihriștilor). În trecut, am crezut mereu că acest pasaj dezvăluia antihriști și nu mi se aplica, dar apoi am realizat că firea mea de antihrist era foarte gravă. La început, când am văzut cât de responsabilă și muncitoare era sora Zhang, i-am încredințat bucuroasă o parte din lucrarea mea, dar, odată ce am realizat că toți ceilalți o admirau, mergeau la ea cu multe dintre întrebările lor, iar ea pornea niște proiecte fără să mă întrebe, mi-am făcut griji că-mi fura lumina reflectoarelor și-mi amenința statutul, așa că am încercat s-o împiedic să participe la mai multe proiecte, includive cele care chiar făceau parte din îndatoririle ei. Eram îngrijorată că, dacă avea un bun randament, frații și surorile ar admira-o și mai mult, iar eu aș arăta mai prost în comparație cu ea și chiar mi-aș putea pierde statutul de lider. Ba chiar am indus-o în eroare pe conducătoarea de nivel superior, ca s-o împiedic să-i mai dea de lucru surorii Zhang… Reflectând asupra acestor purtări, am văzut că-mi lipsea complet umanitatea și că era clar că-i excludeam pe ceilalți pentru a-mi păstra propriul statut. Antihriștii prețuiesc cel mai mult autoritatea și nu țin cont niciodată de lucrarea casei lui Dumnezeu sau de interesele bisericii. Orice lucrare fac, le pasă numai de propriul statut, iar când cineva este mai talentat decât ei și le amenință statutul, fac tot ce pot ca să-l suprime, să-l excludă și să-l împiedice să joace un rol important în orice datorie de care este responsabil. Oare comportamentul meu era cu ceva diferit de al unui antihrist? Mă purteam ca și cum lucrarea bisericii era proprietatea mea privată. Când mă gândneam cui să-i repartizez anumite îndatoriri sau ce parte din lucrare să-i aloc, mereu îmi făceam griji să nu-mi amenințe statutul și reputația. Nu m-am gândit deloc la felul în care asta ar afecta lucrarea bisericii. Ba chiar suprimam și excludeam oamenii ca să-mi păstrez statutul. Firea mea era atât de josnică și îngrozitoare!

Am dat peste acest pasaj: „Ce fel de fire este atunci când o persoană vede pe cineva care este mai bun decât ea și încearcă să-l doboare, răspândind zvonuri despre el sau folosind anumite mijloace pentru a-l denigra și a-i submina reputația – chiar călcându-l în picioare – pentru a-și proteja propriul loc în mintea oamenilor? Aceasta nu este doar aroganță, este firea celor răi. Faptul că această persoană poate să atace și să înstrăineze oameni care sunt mai buni și mai puternici decât ea este insidios și rău. Și faptul că nu se va da în lături de la nimic pentru a doborî oameni arată că în ea sunt mulți diavoli! Trăind după firea Satanei, această persoană e predispusă să înjosească oameni, să încerce să le însceneze lucruri, să le îngreuneze situația. Nu este aceasta o faptă rea? Și trăind așa, continuă să creadă că este în regulă, că este o persoană bună – totuși, când vede pe cineva mai puternic decât ea, este predispusă să îi facă viața grea, să comită rele. Care este problema aici? Unde este binele în astfel de oameni? Nu este acesta cineva care ar putea face rău în orice moment? Și, făcând asta, nu se comportă cum îi convine? Acordă vreo atenție intereselor casei lui Dumnezeu? Se gândește doar la propriile sentimente, ia în considerare doar statutul și reputația din mintea altor oameni și vrea doar să-și atingă scopurile. Nu îi pasă cât de multe daune provoacă lucrării casei lui Dumnezeu și ar prefera să sacrifice interesele casei lui Dumnezeu pentru a-și proteja propriul statut și reputația din mintea oamenilor. Oare oamenii ca aceștia nu sunt aroganți și neprihăniți de sine, egoiști și josnici? Astfel de oameni nu sunt doar aroganți și neprihăniți de sine, ci sunt și extrem de egoiști și josnici. Nu sunt deloc atenția la voia lui Dumnezeu. Au asemenea oameni vreo frică de Dumnezeu? Nu au nici cea mai mică frică de Dumnezeu. Acesta este motivul pentru care acţionează fără rost şi fac tot ce vor, fără niciun sentiment de vinovăție, fără nicio frământare, fără vreo teamă sau îngrijorare și fără să se gândească la consecințe. Asta e ceea ce fac ei adeseori și este modul în care s-au comportat întotdeauna. Care sunt consecințele cu care se confruntă astfel de oameni? Vor avea necazuri, nu-i așa? Ca s-o spunem ușor, astfel de oameni sunt mult prea geloși și au o dorință prea puternică de faimă și statut personal; sunt prea înșelători și trădători. Pentru a o spune mai dur, esența problemei este că inimile acestor oameni nu se tem câtuși de puțin de Dumnezeu. Ei nu se tem de Dumnezeu, se cred din cale-afară de importanți și privesc fiecare aspect al ființei lor ca fiind mai presus decât Dumnezeu și decât adevărul. În inimile lor, Dumnezeu nu merită să fie amintit și este cel mai neînsemnat; El nu deține niciun statut în inimile lor. Pot cei care nu au niciun loc pentru Dumnezeu în inima lor și care nu-L slăvesc să pună adevărul în practică? Categoric nu. Așadar, când de obicei își tot găsesc fericiți ceva de făcut și cheltuiesc destul de multă energie, ce fac ei? Astfel de oameni chiar pretind că au abandonat totul ca să se sacrifice pentru Dumnezeu și că au suferit foarte mult, dar, de fapt, motivul, principiul și obiectivul tuturor acțiunilor lor e de dragul propriului statut și prestigiu, de a-și proteja toate interesele. Ați spune sau nu că o astfel de persoană este îngrozitoare? Ce fel de oameni cred în Dumnezeu de mulți ani, dar nu au frică de El? Nu sunt aroganți? Nu sunt Satana? Și ce lucruri sunt cel mai lipsite de frica de Dumnezeu? În afară de animale, e vorba de cei răi, de antihriști, de diavoli și Satana. Ei au nerușinarea de a se întrece cu Dumnezeu; sunt lipsiți de frica de Dumnezeu. Sunt capabili de orice rău; sunt dușmanii lui Dumnezeu și ai aleșilor Lui” („Cele cinci condiții ale oamenilor înainte de a intra pe drumul cel bun al credinței în Dumnezeu” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am simțit că El era chiar acolo, judecându-mă și dezvăluindu-mi natura arogantă și sinistră. Era clarcă nu existau probleme grave cu lucrarea pe care o supraveghea sora Zhang, dar întrucât ea era o amenințare pentru statutul meu, am găsit o cale s-o suprim, profitând de ocazia de a o denigra în fața conducătoarei de nivel superior, sperând s-o induc în eroare ca să-i dea mai puțin de lucru surorii Zhang, astfel încât ea să nu mai câștige și mai multă admirație din partea fraților și surorilor și să-mi ia funcția. Eram dispusă să fac orice faptă rea pentru a-mi consolida statutul și nu aveam deloc frică de Dumnezeu în inima mea. Trăiam după otrăvuri satanice precum: „Fiecare om pentru el însuși și diavolul în ia pe cel mai din spate”, „Nu pot fi doi stăpâni într-o casă” și „Sunt propriul meu domn în cer și pe întregul pământ”. Natura mea era cu adevărat egoistă, demnă de dispreț, arogantă și rea. M-am comportat exact ca PCC tiranic și autocratic, suprimând și excluzând pe oricine era o amenințare la adresa autorității și statutului meu. Suprimam mai ales pe oricare frate sau soră care era talentată sau eficientă în lucrarea ei. Am încercat să-mi consolidez autoritatea în biserică și să-i fac pe frați și pe surori să mă admire doar pe mine și să mă aibă în inimile lor. Oare nu încercam să-mi întemeiez propria împărăție și să concurez cu Dumnezeu? Mergeam pe calea unui antihrist, făcând rău și împotrivindu-mă lui Dumnezeu! M-am gândit la acei antihriști care se foloseau de orice mijloace posibile pentru a pedepsi și abuza oamenii ca să-și mențină statutul, tratându-i pe cei care le amenințau statutul ca pe niște spini în carnea lor, acuzându-i pe nedrept, pedepsindu-i și nerenunțând până nu erau excluși și care, după ce făceau tot felul de rele, erau, în cele din urmă, excluși din casa lui Dumnezeu. Dacă aș fi continuat așa și nu m-aș fi căit, oare n-aș fi avut, în cele din urmă, aceeași soartă? În ultimii doi ani, Dumnezeu a avut părtășie despre discernerea antihriștilor și cum să evităm să mergem pe calea unui antihrist. Dumnezeu a părtășit foarte clar asupra acestui aspect al adevărului, ca să avem discernământ asupra antihriștilor, să reflectăm asupra comportamentelor noastre de antihriști și să urmărim adevărul, căința și transformarea. Dar nu m-am axat pe înlăturarea firii mele de antihrist în lucrarea mea, n-am chibzuit cum să-mi îndeplinesc cel mai bine îndatoririle și să apăr lucrarea bisericii. În schimb, am concurat pentru statut, mi-am tratat datoria ca pe o întreprindere personală, ca o modalitate de a obține statut și a-mi asigura admirația fraților și surorilor mele și mi-am dorit toată autoritatea în datoria mea. M-am lăsat dusă de dorințele mele.

Odată, în timpul devoționalelor mele, am dat peste două pasaje din cuvântul lui Dumnezeu care au fost de mare ajutor: Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Ca lider sau lucrător, dacă te crezi mereu mai presus de ceilalți și te bucuri de datoria ta ca un funcționar guvernamental, răsfățându-te cu decorurile postului tău, făcându-ți mereu planuri, ținând cont și bucurându-te mereu de faima, averea și statutul tău, conducându-ți mereu propria operațiune, căutând întotdeauna să obții un statut mai înalt, să gestionezi și să controlezi mai mulți oameni și să extinzi sfera puterii tale, asta este o problemă. Este periculos să tratezi o datorie importantă drept o șansă de a te bucura de poziția ta, de parcă ai fi un funcționar guvernamental. Dacă așa te comporți întotdeauna, nedorindu-ți să lucrezi cu alții, nevrând să-ți diminuezi puterea și să o împarți cu nimeni altcineva, nedorindu-ți ca altcineva să capete superioritate, să fie în centrul atenției, dacă vrei doar să te bucuri de putere pe cont propriu, atunci ești un antihrist. Dar dacă tu cauți adesea adevărul, lași deoparte trupul, te lepezi de propriile motivații și planuri și ești capabil să-ți asumi răspunderea de a lucra cu alții, să-ți deschizi inima pentru a te consulta și a căuta împreună cu ceilalți, să asculți cu atenție ideile și sugestiile altora și să accepți sfaturile corecte și în concordanță cu adevărul, indiferent de la cine provin, atunci practici într-un mod înțelept și corect și poți evita să o iei pe calea greșită, lucru care te protejează” („I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)” în Demascarea antihriștilor). „Indiferent ce faci, indiferent dacă este important sau nu, ar trebui să existe întotdeauna oameni care să te ajute, să îți ofere indicații, sfaturi și să te sprijine când faci ceva. În acest fel, vei face lucrurile mai corect, va fi mai greu să comiți greșeli și va fi mai puțin probabil să te rătăcești, ceea ce este spre bine. A-L sluji pe Dumnezeu, în special, este un mare lucru, iar neînlăturarea firii tale corupte te-ar putea pune în pericol! Când oamenii au firi satanice, se pot răzvrăti împotriva lui Dumnezeu și Îi pot fi potrivnici oricând și oriunde. Oamenii care trăiesc după firile satanice pot să-L nege pe Dumnezeu, să I se împotrivească și să-L trădeze în orice moment. Antihriștii sunt netoți, nu își dau seama de asta și se gândesc: «Am avut destule probleme în a pune mâna pe propria-mi putere, de ce aș împărți-o cu altcineva? Să o dau altora înseamnă că nu o voi mai avea pentru mine, nu-i așa? Cum îmi pot demonstra talentele și abilitățile fără putere?» Ei nu știu că ceea ce le-a încredințat Dumnezeu oamenilor nu este putere sau statut, ci o datorie. Ei acceptă doar puterea și statutul, își lasă îndatoririle deoparte și nu fac lucrare practice. În schimb, urmăresc faima, averea și statutul și se bucură de beneficiile statutului. A face lucrurile în acest fel este foarte periculos – înseamnă a te împotrivi lui Dumnezeu! Oricine urmărește faima, averea și statutul în loc să-și îndeplinească în mod corespunzător datoria se joacă cu focul și cu viața sa. Cei care se joacă cu focul și viețile lor se pot condamna în orice moment. Astăzi, în calitate de lider sau lucrător, Îl slujești pe Dumnezeu, ceea ce nu este un lucru banal. Nu faci lucruri pentru o persoană oarecare, cu atât mai puțin nu lucrezi ca să plătești facturile și să pui mâncare pe masă; în schimb, îți îndeplinești datoria în biserică. Și având în vedere, în special, că această datorie ți-a fost încredințată de Dumnezeu, care este semnificația îndeplinirii ei? Ești răspunzător în fața lui Dumnezeu pentru datoria ta, indiferent dacă o faci bine sau nu; în cele din urmă, trebuie să I se dea socoteală lui Dumnezeu, trebuie să existe un final. Ceea ce ai acceptat este însărcinarea dată de Dumnezeu, o responsabilitate sfințită, așa că, indiferent cât de importantă sau minoră ar fi aceasta, este o chestiune serioasă. Cât de serioasă este? Se răsfrânge direct asupra viitorului și sorții tale, asupra finalității tale; dacă faci rău și te împotrivești lui Dumnezeu, vei fi condamnat și pedepsit. Tot ceea ce faci atunci când îți îndeplinești datoria este consemnat de Dumnezeu, iar Dumnezeu are propriile principii și standarde pentru modul în care acest lucru este punctat și evaluat; Dumnezeu îți stabilește finalitatea pe baza a tot ceea ce manifești în timp ce îți îndeplinești datoria” („I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea întâi)” în Demascarea antihriștilor). Înainte, mi-am văzut funcția de lider ca un simbol al statutului. Numai după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am realizat că datoria mea era însarcinarea mea de ființă creată dată de Dumnezeu. Este o responsabilitate dată de Dumnezeu și nu are nicio legătură cu statutul și cu autoritatea. Să-ți faci datoria în casa lui Dumnezeu nu e ca o carieră în lumea exterioară. Nu există competiție. Toți își îndeplinesc responsabilitățile din posturile lor. Mi-am dat seama că Dumnezeu m-a înălțat să mă ocup de lucrarea bisericii și mi-a dat multe oportunități de practică, pentru a învăța cum să mă port conform principiilor prin lucrarea mea și a ajunge să înțeleg adevărul. Dumnezeu a repartizat și frați și surori talentate, care înțelegeau principiile, să lucreze cu mine, ca să pot avea cel mai bun ranadment în îndatoririle mele și să fac bine lucrarea bisericii. Dar nu m-am ridicat la așteptările lui Dumnezeu, nu m-am axat pe urmărirea adevărului și pe lucrul în armonie cu ceilalți. În schimb, am prețuit statutul și chiar i-am suprimat și exclus pe ceilalți ca să mi-l păstrez, privându-i pe frați și surori de șansa de a practica. Nu numai că-i rănisem pe frații și surorile mele, dar sabotasem și lucrarea casei lui Dumnezeu. Pe baza tuturor purtărilor mele, chiar nu eram potrivită să fiu lider… Nu voiam să continui pe acest drum greșit. Voiam doar să-mi duc la bun sfârșit responsabilitățile, onest și practic, să-mi îndeplinesc îndatoririle. După aceea, am început să mă dedic mai mult datoriei mele și, când am văzut că ceilalți mergeau la sora Zhang cu întrebări, nu m-am mai simțit la fel de prost și nu mi-am mai făcut griji că o vor admira pe ea și nu pe mine. M-am gândit numai cum să lucrez cel mai bine cu sora Zhang pentru a ne îndeplini îndatoririle. Când observam că sora Zhang avea probleme în lucrarea ei, comunicam cu ea și o ajutam să-și revină. Când anumite proiecte progresau lent, discutam cu ea cum să sporim eficiența. Dacă îmi lipsea înțelegerea sau nu știam cum să mă ocup de o anumită chestiune, o căutam și eu pentru părtășie. Cu timpul, am început să lucrăm din ce în ce mai bine împreună și m-am simțit echilibrată și liberă.

M-am gândit și la acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „A fi un conducător al bisericii nu înseamnă doar să înveți să folosești adevărul pentru rezolvarea problemelor, ci și să descoperi și să cultivi oameni talentați, pe care categoric nu trebuie să-i invidiezi sau să-i suprimi. A practica în acest fel, este în avantajul lucrării bisericii. Dacă poți cultiva câțiva urmăritori ai adevărului pentru a coopera bine cu tine în toată lucrarea pe care o faci și, în cele din urmă, toți aveți mărturii experiențiale, atunci vei fi un conducător calificat. Dacă vei deveni capabil să acționezi în toate lucrurile conform principiilor, atunci vei fi la înălțimea loialității tale. Există unii care se tem întotdeauna că alții sunt mai buni și mai înalți decât ei, că alții vor fi stimați, în timp ce ei sunt neglijați. Lucrul acesta îi determină să-i atace și să-i excludă pe alții. Nu este un caz de invidie față de persoanele mai capabile decât ei? Nu este un astfel de comportament egoist și demn de dispreț? Ce tip de fire este aceasta? Este pizmașă! Ei se gândesc doar la propriile interese, își satisfac doar dorințele proprii, nu au pic de respect pentru alții sau interesele casei lui Dumnezeu – astfel de oameni au o fire rea, iar Dumnezeu nu are deloc dragoste pentru ei. Dacă ești cu adevărat capabil să ții cont de voia lui Dumnezeu, atunci vei putea să tratezi în mod corect alți oameni. Dacă recomanzi o persoană bună și îi permiți să se pregătească și să îndeplinească o datorie adăugând astfel o altă persoană talentată casei lui Dumnezeu, munca ta nu va fi mai ușor de făcut? Nu vei fi fost, atunci, la înălțimea loialității tale în această datorie? Aceasta este o faptă bună înaintea lui Dumnezeu; este minimul de conștiință și rațiune pe care ar trebui să-l aibă cel care este conducător” („Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Din cuvintele lui Dumnezeu, am știut că să cultive talente este responsabilitatea unui lider și necesitatea lucrării casei lui Dumnezeu. Această experiență m-a ajutat să realizez cât de semnificativă este cu adevărat această lucrare. Pe de o parte, este benefic pentru lucrarea globală a casei lui Dumnezeu să li se permită mai multor oameni să-și folosească talentele în îndeplinirea îndatoririlor lor și să avanseze și mai mult lucrarea casei lui Dumnezeu. Pe de altă parte, le oferă și fraților și surorilor o oportunitate de a practica, lucru benefic pentru intrarea lor în viață. Toate acestea sunt fapte bune și vor fi comemorate de Dumnezeu. Sora Zhang îmi fusese de mare ajutor cât am lucrat împreună. M-a ajutat să înțeleg anumite principii și să fac un oarecare progres, iar lucrarea noastră a continuat mult mai lin. Mi-am dat seama că este esențial să urmăm cerințele lui Dumnezeu și să învățăm să lucrăm cu ceilalți pentru a ne îndeplini îndatoririle. Numai în felul acesta, putem face lucrarea bisericii și ne putem îndeplini bine îndatoririle.

Prin această experiență, am câștigat o anumită înțelegere a firii mele satanice și a perspectivelor mele absurde și, treptat, am putut să renunț la preocuparea mea pentru statut și să-mi îndeplinesc datoria. Aceasta era mântuirea lui Dumnezeu pentru mine. Slavă Ție, Dumnezeule!