de Su Shan, Japonia

Când am început să slujesc ca lider de biserică, Chen răspundea de lucrarea bisericii noastre. Aveam cam aceeași vârstă și ne înțelegeam foarte bine. Discutam mereu despre cum ne simțim, iar ea era de ajutor și sprijin când întâlneam greutăți în datoria mea. După o vreme, am fost promovată să supraveghez lucrarea lui Chen, și de atunci înainte mi s-a părut c-a devenit altă persoană. De-abia mă observa și nu părea că vrea să-mi vorbească, în plus, avea mereu o mutră acră. M-am gândit că poate era într-o dispoziție proastă din cauza presiunii muncii, așa că nu i-am mai dat multă importanță. Mai târziu, la o adunare, a spus: „Am fost invidioasă fiindcă ai preluat conducerea lucrării mele. Simt că mă descurc bine, așa că de ce nu am fost eu aleasă? Cu siguranță, toți cred că nu fac față sarcinii. Gândul că nu sunt prețuită și stimată de toți mă face atât de negativă, încât nu mai vreau să fac nicio datorie.” Atunci, am realizat că acele mutre acre erau cauzate de invidie. Mai târziu, sora cu care lucram mi-a spus că firea lui Chen era cam nestatornică. Îi păsa mult de statut și avea tendința să fie căpoasă. Când era rău, afecta lucrarea. A vrut să am părtășie cu ea și s-o ajut. Mă gândeam că era prea preocupată de statut, dar era simplă și deschisă, iar prin părtășie putea să reflecteze asupra ei și să se înțeleagă. Nu putea fi o problemă prea gravă. Dar, după o vreme, am realizat că era într-adevăr prea concentrată pe statut și c-ar deveni negativă și s-ar lăsa pe tânjală din cauza problemei cu prestigiul. De exemplu, când eu și partenera mea am observat câteva neajunsuri și defecte ale ei în lucrarea ei și i le-am evidențiat, Chen a crezut că voiam să-i stricăm imaginea în fața colegilor și nu ne-a mai vorbit după aceea, orice am spus. Când atribuiam o sarcină altcuiva decât ei, devenea irascibilă, simțind că nu era prețuită. Uneori, se simțea atât de nedreptățită încât plângea la adunări și toți lăsau totul baltă ca să aibă părtășie cu ea. Era fericită și deschisă când eram toți în jurul ei și aveam părtășie. Uneori, înțelegea câte ceva despre ea și plângea cu regret, spunând că știa că e axată pe statut și voia să se schimbe, dar nu se putea abține. Auzind asta, m-am gândit că era doar constrânsă de firea ei coruptă și, cum era obsedată de asta, nu se putea schimba într-o clipită. Am crezut că avea doar nevoie de mai mult ajutor.

Mai târziu, a fost aleasă într-o funcție de lider și am devenit partenere. Odată, o soră a fost arestată din senin exact în ziua în care mă întâlnisem cu ea. Am aflat că poliția o urmărise mai multe zile, așa că frații și surorile care luaseră legătura cu ea erau aproape sigur supravegheați. A trebuit să-i anunțăm imediat, ca să fie precauți și să plece din zonă. Era foarte posibil să fi fost și eu urmărită de poliție, așa că nu aveam cum să-i ajut să facă față consecințelor. I-am scris lui Chen și altei colege ca să discutăm ce urma să facem. Chen nu numai că nu a venit cu soluții, ci a și profitat de ocazie ca să semene zâzanie între mine și acea colegă. A spus că acea soră a fost arestată pentru că eu nu acționam după principii. Colega m-a văzut într-o lumină proastă și m-a tratat și emondat foarte aspru. Pe urmă, a aflat că lucrurile nu erau deloc cum spusese Chen și s-a simțit groaznic. Mi-a vorbit deschis despre acest lucru și a spus că avusese și ea părtășie cu Chen, detaliind cum asta mă submina și semăna vrajbă. Chen nu doar că a refuzat să accepte, ci s-a și justificat. Am fost șocată să aud asta. Cum putea Chen să fie așa? A fost criticată pentru că mă submina și era perturbatoare, dar a refuzat să recunoască. Asta înseamnă să refuzi acceptarea adevărului. Mă gândeam cum eu și Chen lucrasem împreună atâta timp și nu pomenise niciodată niciun gând sau prejudecată la adresa mea, nici nu-mi dăduse vreo sugestie. M-am întrebat dacă nu cumva făceam ceva rău, care a făcut-o să se simtă constrânsă și de aceea îi spusese acele lucruri colegei mele. Dacă era așa, am știut că trebuia să reflectez foarte atent asupra mea. Așa că am luat legătura cu Chen și i-am spus sincer care fusese reacția mea la asta. Am mai spus că era o faptă rea faptul că i-a spus colegei acele lucruri subminatoare, perturbatoare. Chen a răspuns, zicând: „N-a fost bine să te judec așa în fața colegei noastre și am reflectat asupra mea. În ultima vreme, m-am zbătut pentru renume și statut. Tu preiei conducerea și te ocupi de multă lucrare și toți ceilalți te susțin. Indiferent ce spui, ce sugerezi, toți vor să asculte, dar pe mine mă resping. Mă simt foarte stânjenită, iar corupția mea îmi acaparează mintea.” Plângea în timp ce spunea toate astea. Am fost foarte tulburată să o văd atât de rănită și m-am simțit puțin vinovată. Am simțit că nu fusesem atentă la sentimentele ei. Era constrânsă de corupția ei, când a spus acele lucruri despre mine, și a fost neintenționat. Așadar, dacă putea să reflecteze asupra ei, să afle despre ea și să vorbească deschis despre asta însemna că voia să se căiască și să se schimbe. Dar după aceea am descoperit că nu se schimbase, iar acel comportament chiar se agrava.

O altă colegă, care îi vizita mereu pe cei cu datorii importante, a fost urmărită în secret și arestată de poliție. Părea foarte sigur că poliția îi putea găsi prin supravegherea lor. În fața acestei situații neașteptate, eu și câțiva colegi am început discuții de urgență despre cum să rezolvăm asta, ca să asigurăm protecția tuturor. Dar Chen nu spunea mai nimic și părea cam nemulțumită. Când a fost nevoie să luăm decizii, ea doar se bâlbâia și multă vreme nu vorbea. Chiar ne-a afectat strategia. Mi-am amintit că în trecut, când ceilalți nu erau de acord cu părerea ei sau ea simțea că nu era prețuită, se îmbufna în tăcere și refuza să ia parte la discuții. N-am știut ce anume din acea discuție o înfuriase iar. Era o situație foarte urgentă. Puteau fi arestați oricând frați și surori, dar ea părea indiferentă. Furioasă, am ignorat-o și am continuat discuțiile cu ceilalți. Ne-am împărțit pentru a-i înștiința pe cei în pericol că trebuie să plece imediat. Era deja trecut de ora 11 seara când am făcut asta și mai erau lucruri urgente de făcut. Dar Chen stătea acolo cu o față lungă, total detașată. Nu voia să spună nimic sau spunea doar câteva cuvinte de formă, când era nevoie de o discuție comună. Chiar ne-a făcut să stagnăm. Lucruri care ar fi putut fi terminate destul de repede ne-au luat până la ora 3-4 dimineața. Mi-am dat seama că asta înseamnă nu doar să fii îndărătnic sau pătimaș, ci și să întrerupi și să împiedici lucrarea. După aceea, am expus și analizat egoismul și josnicia ei, când doar și-a protejat renumele și statutul, fără să se gândească deloc la lucrarea bisericii. Era natura de-a acționa drept ajutor al marelui balaur roșu, perturbând lucrarea bisericii. Alți câțiva colegi au avut și ei părtășie despre problemele ei. Dar, în mod surprinzător, scoasă din fire, ea doar a spus sfidător: „Dacă toți credeți că nu pot face această lucrare, demiteți-mă. Oricum, simt că nu-mi mai pot asuma această datorie.” A continuat: „Nu e vorba că nu vreau să mă implic, dar toți resping tot ce spun, până într-acolo încât nu mai am încredere deloc. Ce pot să spun? De fiecare dată vreau să mă ocup de probleme, dar toți ceilalți insistă să se ocupe de asta, așa că ce pot să fac? În orice caz, toți mă văd pur și simplu inutilă ca lider. Nu dați doi bani pe mine, așa că nici eu nu vreau să interacționez cu voi.” Am fost șocați toți când am auzit-o spunând asta. Ea tot nu accepta adevărul. Când era criticată, doar se debarasa de datoria ei, ba chiar ne învinuia, făcându-ne pe noi responsabili. Chiar și într-o treabă atât de urgentă, ea nu lua nici pe departe în considerare lucrarea casei lui Dumnezeu, ci lupta doar pentru renume și statut. Chiar îi lipsea umanitatea! Dar apoi m-am întrebat dacă nu am fost prea insistentă, monopolizând totul și lăsând-o de izbeliște. Când nimic nu-i afecta renumele și statutul, era destul de implicată și se pricepea să găsească probleme în lucrarea noastră. Dar în această discuție, chiar am ignorat-o când am văzut că nu participa. Dacă aș fi făcut-o să se poticnească, și asta ar fi însemnat să fac rău. N-am mai spus nimic după ce m-am gândit la asta.

Dar, rememorând totul mai târziu, am văzut că Chen se purtase așa la nesfârșit. De fiecare dată când erau implicate renumele și statutul ei, devenea negativă, delăsătoare și nu-i păsa de datoria ei, neluând deloc în considerare lucrarea bisericii. Care era adevărata problemă? Apoi, am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu. „Oricât de ocupați ar părea la exterior, oricât timp ar petrece alergând fără țintă pe străzi, oricât ar sacrifica, la oricâte lucruri ar renunța și oricât ar cheltui, pot oamenii care nu vorbesc și nu acționează niciodată, decât de dragul statutului, să fie considerați cei care urmăresc adevărul? (Nu.) Categoric nu. Pentru statut, ei vor plăti orice preț. Pentru statut, ei vor suferi orice greutate. Pentru statut, ei nu se vor da în lături de la nimic. Și pentru statut, ei vor lupta și se vor certa cu ceilalți. Nici măcar nu se tem de riscul pedepsei sau al răzbunării; ei acționează de dragul statutului, fără să se gândească la consecințe. Ce urmăresc astfel de oameni? (Ei urmăresc statutul.) Unde este asemănarea cu Pavel? (Urmărirea coroanei.) Ei urmăresc coroana neprihănirii, urmăresc statutul și prestigiul și tratează urmărirea statutului și a prestigiului drept o urmărire legitimă, în loc să urmărească adevărul. Care este cea mai remarcabilă trăsătură a acestui fel de oameni? Este aceea că, în toate privințele, ei acționează de dragul statutului și al prestigiului” („Doar în urmărirea adevărului există intrare în viață” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am început să examinez purtarea lui Chen din tot acel răstimp. Părea să fie gata să sufere și să plătească un preț, dar tot ce făcea era pentru renumele și statutul ei. Când am răspuns de lucrarea ei, s-a răcit imediat față de mine, crezându-se pe o treaptă inferioară. A devenit atât de deprimată, încât n-a mai vrut să-și facă datoria. Am evidențiat problemele din lucrarea ei ca s-o ajutăm și, uneori, le-am atribuit altora sarcini, în locul ei, în funcție de ceea ce era necesar pentru lucrare. Este cel mai normal lucru din lume. Dar ea a crezut că asta o face de râs, așa c-a fost sfidătoare, s-a bosumflat și a refuzat să vorbească, așteptând ca toți să se învârtă în jurul ei, să o pună în centrul atenției. În calitate de lider, știa că era urgent să ne ocupăm de consecințele arestărilor, dar tot a vrut să lupte pentru renume și statut, subminând lucrurile, și a refuzat să participe. Nu s-a gândit deloc la siguranța fraților și surorilor și n-a susținut lucrarea casei lui Dumnezeu. De aici mi-am dat seama că nu avea intenții bune, că putea să caute doar renumele și statutul, nu și adevărul. Era pe o cale potrivnică lui Dumnezeu. Am încercat să o ajutăm și să avem părtășie cu ea de atâtea ori despre aceste probleme, dar a fost potrivnică și n-a acceptat. Am văzut că nu era cineva care acceptă adevărul. Principiul elementar pentru a sluji ca lider este ca ei să caute și să accepte adevărul. Fără să îndeplinească această cerință, oare ea chiar putea să se comporte ca un lider?

După aceea, câțiva dintre noi am discutat dacă Chen putea continua să slujească în calitate de lider. Unii au spus că era căpoasă și că afecta lucrarea când nu i se îndeplinea dorința de statut, dar când nu erau implicate renumele și statutul ei, putea face puțină lucrare. Avea calibru bun și abilitate și se ocupa în mod activ de probleme. În plus, axarea pe statut nu poate fi schimbată pe loc, așa că poate doar avea nevoie de mai mult ajutor din partea noastră. O altă colegă a spus că, deși ne simțeam constrânși când Chen lupta uneori pentru renume și statut și le arunca altora priviri ursuze, se înțelegea bine cu noi, în general. Și, după fiecare incident, Chen plângea, își exprima regretul și putea să se cunoască pe sine, așa că ea a crezut că Chen voia să se căiască și să se schimbe. Iar după ultima dată când i-am expus problemele, n-a mai fost negativă zile în șir, ca înainte, ci s-a reapucat de lucru în ziua următoare. Această colegă voia să așteptăm să vedem, iar dacă Chen tot nu se schimba, nu era prea târziu să o demitem. Am început să mă simt nesigură, când am auzit asta. Am simțit că totul era adevărat. Odată ce-am evidențiat problemele ei, plângea și vorbea deschis despre corupția ei și se întorcea la datoria ei ca de obicei. Dacă voia într-adevăr să se căiască, nu se putea schimba? Poate ar trebui să așteptăm să vedem și, dacă tot perturba și afecta lucrarea bisericii, puteam să o demitem. Și astfel, am amânat problema cu Chen.

Dar, în zilele care au urmat, ea a continuat să fie pătimașă și bosumflată din când în când și, uneori, când exprima o părere cu care noi nu eram de acord, se simțea respinsă. Câteodată, se supăra dacă o colegă vorbea cu mine mai mult decât cu ea, simțind că eram în relații mai bune și că nu-i dădeam importanță. Alteori, se supăra brusc, fără să văd din ce motiv. Eu și alți câțiva colegi ne-am simțit foarte constrânși de ea. Nu aveam idee ce anume din ce s-a spus sau făcut a supărat-o atât de tare. Uneori, nici nu voiam să mă întorc acasă de la cumpărături, fiindcă era foarte greu și oprimant să fiu cu ea. Odată, a mers la o biserică să facă schimbări la o parte din conducere. Am decis împreună dinainte că trebuia neapărat să-i demită pe liderii falși și pe lucrătorii nepotriviți și apoi să fie aleși lideri buni. S-a întors după două săptămâni și abia a așteptat să ne spună tuturor cum a verificat totul și a aflat că un lider, Yang Chen, apăra răufăcători și antihriști, provocând haos în biserică, și cum aflase că Yang Chen se bucura de beneficiile statutului și nu făcea lucrare reală, ceea ce, practic, a paralizat o parte din lucrarea bisericii. A mai spus că Yang Chen era foarte egoistă și vicleană și rareori spunea adevărul, că ceilalți fuseseră păcăliți de ea, că o admirau. A mai spus că i-a evidențiat toate aceste probleme lui Yang Chen, dar ea nu a acceptat adevărul deloc și nu avea niciun regret pentru lucrurile pe care le făcuse. Din tot ce a spus Chen despre cum s-a purtat, Yang Chen era un lider fals în întregime. Am întrebat-o pe Chen dacă o demisese. A cam înghețat, s-a gândit o clipă, apoi a spus: „Fix așa am simțit, dar nu eram prea sigură care erau problemele ei, așa că n-am demis-o.” M-am înfuriat puțin când a spus asta. M-am gândit: comportamentul lui Yang Chen era așa cum a zis Chen, lucru despre care ea a aflat prin cercetările ei. Tocmai a vorbit despre felul cum a căpătat discernământ asupra lui Yang Chen, dar a spus că nu era sigură. Oare nu spunea o minciună sfruntată? A văzut clar că Yanh Chen era un lider fals, dar n-a demis-o pe loc și a lăsat-o să-și păstreze funcția. Nu le făcea asta rău fraților și surorilor? Era scut pentru un lider fals și amenința lucrarea casei lui Dumnezeu! Am criticat-o pe Chen pe baza acestor lucruri și a părut cam nemulțumită atunci. S-a apărat, spunând că îi lipsea discernământul și că nu înțelegea pe deplin lucrurile. După aceea, simțind că apărarea ei a fost prea flagrantă, a pretins că va reflecta din nou asupra ei. A spus că nu îi lipsea discernământul asupra lui Yang Chen, ci încerca să-și apere statutul. S-a temut că vom spune că era înceată și ineficientă, așa că s-a întors repede și n-a demis-o pe Yang Chen la timp. Nici mai târziu, Chen n-a înțeles, nici n-a regretat că n-a demis imediat un lider fals. La scurt timp, a mers la altă biserică să facă schimbări în conducere. Știa bine că un lider de acolo era un lider fals, nu făcea lucrare practică, ci perora mereu despre doctrină. Erau și doi diaconi. Unul își folosea deseori poziția pentru a certa, oprima și disciplina oameni, și mai era un deacon căruia îi lipsea calibrul pentru a face lucrare practică. Principiile cereau să fie demiși. Dar Chen l-a demis doar pe liderul de biserică. Am întrebat-o de ce nu îi demisese pe cei doi diaconi, iar ea a spus că s-a temut că lucrătorii vor spune că nu era iubitoare, iar ceilalți vor crede că era arogantă, rea și nu le dădea șanse oamenilor. A mai avut o grămadă de scuze. Ulterior, când pomeneam de asta, Chen era numai zâmbet; n-a avut nici cea mai mică remușcare că nu îi demisese la timp. Avusesem de nenumărate ori părtășie despre importanța acestui fel de lucrare. Chen fusese lider ani la rând și nu era vorba că nu cunoștea răul făcut bisericii de lideri și lucrători falși, dar doar pentru a-și păstra renumele și statutul, a apărat un lider fals și lucrători falși. A fost un impediment grav pentru lucrarea bisericii. Când am avut părtășie cu ea despre natura faptelor ei, a avut tone de scuze, dar niciun pic de autocunoaștere, cu atât mai puțin regret sau un sentiment de vină. Ce fel de persoană era ea? Gândindu-mă la această întrebare, am apelat la Dumnezeu prin rugăciune și am avut părtășie cu colegii.

Apoi, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Atitudinea arhetipală a antihriștilor față de tratare și emondare este de a refuza vehement să le accepte ori să le admită. Indiferent cât de mult rău au făcut, cât de mult au dăunat intrării în viață a aleșilor lui Dumnezeu și lucrării casei lui Dumnezeu, nu simt nici cea mai mică remușcare sau că datorează ceva. Din acest punct de vedere, antihriștii au umanitate? (Nu.) Ei au cauzat tot felul de pagube aleșilor lui Dumnezeu, au dăunat atât de mult tuturor felurilor de lucrări ale casei lui Dumnezeu – aleșii lui Dumnezeu pot să vadă lucrul acesta limpede ca lumina zilei și au văzut faptele rele ale antihriștilor, una după alta. Și totuși, antihriștii nu acceptă sau recunosc acest fapt, se încăpățânează să nu recunoască greșelile, nu admit că se înșală, că sunt responsabili. Nu este acesta un indiciu că s-au săturat de adevăr? Aceasta este măsura în care antihriștii s-au săturat de adevăr, iar ei rămân neînduplecați până la sfârșit. Aceasta dovedește că antihriștii nu au luat niciodată în serios cuvintele lui Dumnezeu, adevărurile pe care le exprimă Dumnezeu și lucrarea pe care o face Dumnezeu. Nu au ajuns să creadă în Dumnezeu – sunt slujitorii Satanei, veniți să tulbure și să perturbe lucrarea casei lui Dumnezeu. În inimile lor există doar nume și statut. Ei cred că, dacă ar fi să-și recunoască greșeala, atunci ar trebui să accepte responsabilitatea, iar atunci statutul și prestigiul lor ar fi grav compromise. Așadar, refuză înverșunați să recunoască acest lucru; nu îl recunosc sub nicio formă și, chiar dacă admit acest lucru în inimile lor, tot nu o fac și la exterior crezând că, odată cu recunoașterea acestui lucru, totul se va termina pentru ei. Indiferent dacă negarea lor este voită sau nu, pe scurt, într-o privință, acest lucru are legătură cu natura și esența antihristului de a fi sătul de adevăr și a-l urî. În altă privință, ce arată? Arată cât de mult își prețuiesc antihriștii propriile interese. Între timp, care este atitudinea lor față de casa lui Dumnezeu și interesele bisericii? Este o atitudine de dispreț și negare. Ei nu au umanitate. Faptul că antihriștii se eschivează de la a-și asuma responsabilitatea demonstrează aceste aspecte? (Da.) Pe de o parte, faptul că se eschivează de la responsabilitate reprezintă atitudinea lor de ostilitate față de adevăr; pe de altă parte, arată lipsa lor de umanitate. Indiferent cât de mult sunt afectate interesele altor oameni din cauza lor, nu se simt vinovați și nu pot fi niciodată deranjați de asta. Ce fel de creatură este asta? Chiar dacă ar recunoaște în inima lor, spunând: «Am avut ceva de-a face cu asta, dar nu a fost numai vina mea», până și această mică recunoaștere ar putea, totuși, avea în vedere că au puțină umanitate, puțină conștiință, o bază morală – însă antihriștii nu au nici măcar acea cantitate mică de umanitate. Așadar, ce ați spune că sunt? (Diavolul.) Esența unor astfel de oameni este diavolul. Ei nu văd răul imens pe care l-au provocat intereselor casei lui Dumnezeu, nu sunt nici pe departe deranjați în inimile lor, nici nu-și fac reproșuri și cu atât mai puțin se simt îndatorați. Oare sunt inimile lor făcute din carne și sânge? Sunt ei măcar oameni? Asta nu este absolut deloc ceea ce ar trebui văzut la oamenii normali. Asta e diavolul” („Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a treia)” în Demascarea antihriștilor). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că antihriștii nu vor să accepte deloc adevărul, ci îl urăsc prin natura lor. Când sunt emondați și tratați, găsesc scuze, refuzând să-l accepte. Oricât de mult îi rănesc faptele lor pe frați și surori sau cât prejudiciază lucrarea casei lui Dumnezeu, nu se simt niciodată prost pentru asta și mai ales nu se căiesc, nici nu se simt vinovați. Când cineva le expune răul făcut, preferă să moară decât să recunoască, doar ca să-și protejeze statutul. Sunt foarte nepăsători și iresponsabili față de lucrarea casei lui Dumnezeu, ba chiar sunt gata să sacrifice interesele casei lui Dumnezeu și pe frați și surori, de dragul renumelui și statutului lor. Le lipsesc total conștiința și rațiunea și nu au strop de umanitate. Sunt demoni, Satana. Am realizat că tot comportamentul lui Chen era identic cu ce dezvăluie Dumnezeu despre antihriști. În tot ce-a făcut, și-a apărat renumele și statutul. Când a fost o lucrare care necesita discuții urgente după arestare, când sugestiile ei nu era acceptate de toți, ea se îmbufna și refuza să participe la decizii, făcându-ne să stagnăm. Vrând să-și să-și protejeze renumele și statutul, știind foarte bine că existau lideri și lucrători falși în câteva biserici, care înșală și le fac rău fraților și surorilor și perturbă lucrarea bisericii, tot nu i-a demis. Când a fost convocată pentru asta, a găsit scuze, spunând minciuni sfruntate. Mai târziu, s-a confirmat că Yang Chen era un antihrist, care a făcut mult rău și a stârnit indignare. Chiar și așa, Chen n-a avut nicio remușcare pentru faptele ei rele de-a sprijini și apăra acest lider fals, acest antihrist. Ba chiar a avut zâmbetul pe buze. Asta mi-a arătat că, prin natura ei, disprețuia, ura adevărul și avea umanitate rea. Era un demon, o satană, unul dintre antihriști.

Apoi am văzut un fragment din cuvintele lui Dumnezeu. „Prețuirea antihriștilor față de statutul și prestigiul lor o depășește pe cea a oamenilor normali și este ceva din firea și esența lor; nu e un interes temporar sau efectul tranzitoriu al împrejurimilor lor – e ceva înăuntrul vieții lor, în oasele lor și, astfel, este esența lor. Altfel spus, în tot ceea ce face un antihrist, prima sa considerație este propriul statut și prestigiu, nimic altceva. Pentru un antihrist, statutul și prestigiul sunt viața sa și scopul său de-o viață. În tot ceea ce fac, prima lor considerație este: «Ce se va întâmpla cu statutul meu? Și cu prestigiul meu? Oare această acțiune îmi va da prestigiu? Îmi va ridica statutul în mintea oamenilor?» Acesta e primul lucru la care se gândesc, ceea ce e o dovadă amplă că au firea și esența antihriștilor; altminteri, nu s-ar strădui așa. Se poate spune că, pentru un antihrist, statutul și prestigiul nu sunt vreo cerință suplimentară, cu atât mai puțin ceva străin de care s-ar putea lipsi. Ele fac parte din natura antihriștilor, sunt în oasele lor, în sângele lor, sunt înnăscute în ei. Antihriștilor nu le e indiferent dacă dețin statut și prestigiu; nu aceasta e atitudinea lor. Atunci, care e atitudinea lor? Statutul și prestigiul sunt strâns legate de viețile lor de zi cu zi, de starea lor de zi cu zi, de cele pentru care se străduiesc zilnic. Astfel, pentru antihriști, statutul și prestigiul sunt viața lor. Indiferent de modul în care trăiesc, indiferent de mediul în care trăiesc, indiferent de munca pe care o fac, indiferent pentru ce se străduiesc, care sunt obiectivele lor, care este direcția vieții lor, totul se învârte în jurul faptului de a avea o bună reputație și un rang înalt. Și acest scop nu se schimbă; ei nu îl pot lăsa niciodată deoparte. Aceasta e adevărata față a antihriștilor și esența lor. I-ai putea pune într-o pădure primordială, adânc în munți, și tot n-ar renunța la statut și prestigiu; îi poți pune într-un grup de oameni obișnuiți și tot nu se gândesc decât la statut și prestigiu. Odată ce dobândesc credință, își văd propriul statut și prestigiu ca echivalând cu urmărirea credinței în Dumnezeu; cu alte cuvinte, în timp ce merg pe calea credinței în Dumnezeu, ei își urmăresc și propriul statut și prestigiu. Se poate spune că, în inimile lor, ei consideră credința în Dumnezeu și căutarea adevărului ca fiind căutarea statutului și a prestigiului; căutarea statutului și a prestigiului e și căutarea adevărului, iar a câștiga statut și prestigiu înseamnă a câștiga adevărul și viața. Dacă simt că nu au prestigiu sau statut, că nimeni nu-i admiră, nu-i venerează sau nu-i urmează, sunt foarte frustrați, consideră că nu are rost să creadă în Dumnezeu, că acest lucru nu are nicio valoare și își spun în sinea lor: «Este o astfel de credință în Dumnezeu o pierdere de timp? Este lipsită de speranță?» Ei chibzuiesc adesea la astfel de lucruri în inimile lor, plănuiesc cum își pot face un loc în casa lui Dumnezeu, cum pot avea o reputație înaltă în biserică, astfel încât oamenii să-i asculte când vorbesc, să-i sprijine când acționează și să-i urmeze oriunde merg; astfel încât ei să aibă o voce în biserică, o reputație, ca să se bucure de beneficii și să aibă statut – se gândesc adesea la astfel de lucruri. Toate acestea sunt lucruri pe care le urmăresc asemenea oameni. De ce se gândesc mereu la astfel de lucruri? După ce citesc cuvintele lui Dumnezeu, după ce aud predici, chiar nu înțeleg, chiar nu sunt în stare să discearnă toate acestea? Oare cuvintele lui Dumnezeu și adevărul chiar nu sunt capabile să le schimbe noțiunile, ideile și opiniile? Situația nu e deloc așa. Problema începe cu ei, este în întregime cauzată de faptul că ei nu iubesc adevărul pentru că, în inima lor, detestă adevărul și, drept urmare, sunt total nereceptivi la adevăr – ceea ce este determinat de natura și esența lor” („Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a treia)” în Demascarea antihriștilor). Cântărind cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că antihriștii râvnesc mai ales la renume și statut. Oriunde se află, orice fac, ei se gândesc doar dacă vor fi admirați și prețuiți de ceilalți, dacă vor avea autoritate determinantă. Dacă nu pot obține asta, sunt foarte dezamăgiți, ba chiar își vor pierde interesul pentru credință și datorie. În inimile lor, reputația și statutul sunt mai presus de orice. Orice se întâmplă în jurul lor sau oricât ascultă cuvintele lui Dumnezeu, nu-și vor schimba niciodată această căutare. De dragul imaginii și al intereselor lor, Îl vor combate până și pe Dumnezeu și adevărul până la sfârșit. Am rememorat comportamentul lui Chen. Și-a prețuit renumele și statutul mai mult decât orice, până în punctul în care acele lucruri îi deveniseră propria viață. Lupta mereu pentru autoritatea de-a lua decizii finale și devenea dușmănoasă și îmbufnată când n-o obținea. Ba chiar i-a subminat pe ceilalți și a iscat probleme. Își pierduse complet umanitatea și rațiunea. Când au fost implicate interesele bisericii, ea a continuat să-și pună pe primul loc renumele și statutul. Oricât de urgentă era lucrarea bisericii sau dacă ceilalți erau în pericol, ei pur și simplu nu îi păsa. Uneori, era perfect conștientă că avea o influență perturbatoare, dar tot voia să-și apere statutul. De asemenea, Chen a fost lider mulți ani. Știa că liderii falși și antihriștii trebuiau demiși imediat, dar, de dragul statutului ei, atunci când a văzut lideri falși și antihriști făcând rău, perturbând lucrarea bisericii, ea a acționat doar ca un adevărat scut pentru ei. Asta a făcut rău lucrării bisericii și a dăunat grav intrării în viață a membrilor ei. Era o complice a răului, lucrând cu nerușinare împotriva lui Dumnezeu. M-am gândit la acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Toți cei care au fost corupți de Satana au firi corupte. Unii au doar o fire coruptă, în timp ce alții sunt diferiți: nu numai că au firi corupte satanice, dar natura lor este și extrem de malițioasă. Nu numai că vorbele și acțiunile lor le dezvăluie firile corupte satanice, dar, mai mult, acești oameni sunt adevăratul diavol Satana. Comportamentul lor întrerupe și tulbură lucrarea lui Dumnezeu, împiedică intrarea în viață a fraților și surorilor și distruge viața normală a bisericii. Mai devreme sau mai târziu, acești lupi în haine de oi trebuie să fie alungați; față de acești lachei ai Satanei ar trebui adoptată o atitudine necruțătoare, de respingere. Doar acest lucru înseamnă a sta de partea lui Dumnezeu, iar cei care nu reușesc să facă asta se tăvălesc în noroi cu Satana” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul”). Era lider, dar nu susținea deloc interesele casei lui Dumnezeu. Cu cât erau mai grave sau urgente, cu atât ea devenea o piedică mai mare. Întotdeauna a fost așa. Am văzut că ea nu arăta doar puțină corupție sau lipsă temporară de discernământ. Perturba și submina cu bună știință lucrarea casei lui Dumnezeu. Ea era exact ceea ce Dumnezeu a descris drept „adevăratul diavol Satana.” Pe baza principiilor, acel fel de persoană trebuie înlăturat din biserică. Cântărind tot mai mult cuvintele lui Dumnezeu, mi-a devenit tot mai clar. Am văzut cât de oarbă și nesăbuită fusesem. Fusesem doar tolerantă cu această răufăcătoare, cu acest antihrist, tratând-o ca pe o soră. Am crezut-o doar tânără și nestatornică, am crezut că avea daruri, calibru și era competentă, așa că am continuat s-o ajut și s-o susțin, dându-i șanse. De asemenea, am apărat un lider fals, un antihrist, permițând să i se facă rău lucrării bisericii. În suferința și autoînvinuirea mea, m-am rugat: „Dumnezeule, n-am avut niciun discernământ. Am fost scut pentru un lider fals, un antihrist, comițând o fărădelege înaintea Ta. Dumnezeule, vreau să mă căiesc. Te rog, îndrumă-mă, vreau să-mi asum răspunderea și să expun răul făcut de Chen și să protejez lucrarea bisericii.”

La scurt timp după aceea, eu și alți câțiva colegi am scris împreună o scrisoare prin care o raportam pe Chen și apoi i-am expus și analizat faptele rele direct în față. A părut că se simte nedreptățită și nu și-a înțeles deloc comportamentul. Mi-am amintit ceva din cuvintele lui Dumnezeu, că nu există cuvântul „căință” în vocabularul unui om rău. Am fost și mai sigură că Chen ura, disprețuia adevărul prin natura ei. Oricât rău a făcut sau prin ce eșecuri a trecut, îi era imposibil să se căiască cu adevărat. Am demis-o împreună conform principiului. După ce a fost demisă din funcție, nu doar că n-a reflectat deloc asupra ei, a mai și continuat să judece casa lui Dumnezeu ca fiind lipsită de iubire și, în cele din urmă, a renunțat la credință. Chen făcea parte dintre antihriștii, necredincioșii expuși prin lucrarea lui Dumnezeu.

După aceea, am reflectat asupra mea: de ce nu am văzut un antihrist care era chiar lângă mine? Ce îmi lipsea, încât n-am avut discernământ? Prin această reflectare am realizat că, de fiecare dată după ce lupta pentru statutul ei, vorbea deschis despre purtarea și gândurile ei și, uneori, chiar vărsa lacrimi. M-am gândit că era preocupată de statut, dar putea accepta adevărul și voia să se căiască. A făcut acele lucruri perturbatoare, iraționale din motiv că era tânără, nestatornică, constrânsă de corupția ei și incapabilă să se oprească. Așadar, i-am oferit de cele mai multe ori doar părtășie și ajutor și am încercat mereu să reflectez asupra mea și să mă înțeleg. De asemenea, când nu erau implicate renumele și statutul ei, se înțelegea bine cu ceilalți și chiar ducea o povară în datoria ei. Am fost păcălită de imaginea falsă pe care și-a creat-o. Mai târziu, am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu și am dobândit, în cele din urmă, o oarecare înțelegere asupra situației. Dumnezeu Atotputernic spune: „Indiferent de mijloacele prin care antihriștii înșală oamenii și încearcă să-i inducă în eroare, un lucru este cert: de dragul puterii și statutului propriu, ei își vor stoarce creierii și vor folosi toate mijloacele pe care le au la dispoziție pentru a-și atinge scopurile. Un alt lucru este, de asemenea, sigur: indiferent ce fac, ei nu își îndeplinesc datoria, cu atât mai puțin este pentru a-și face bine datoria, ci pentru a-și atinge scopul de a prelua puterea în cadrul bisericii. Mai mult decât atât, indiferent ce fac, ei nu țin niciodată cont de interesele casei lui Dumnezeu, cu atât mai puțin acordă vreo atenție intereselor aleșilor lui Dumnezeu. Nu veți găsi niciodată niciunul dintre aceste lucruri în dicționarul antihristului; sunt lipsiți de ele din naștere. Indiferent de nivelul la care sunt lideri, ei sunt total indiferenți față de interesele casei lui Dumnezeu și ale celor aleși. În mintea lor, interesele și lucrarea casei lui Dumnezeu nu au nimic de-a face cu ei. Ambele sunt disprețuite de ei; ei se gândesc doar la statutul și interesele personale. […] Uneori, dacă sunt raportați că au făcut prea multe fapte rele și cel de mai sus află, se vor simți de parcă ar fi pe cale să-și piardă statutul, așa că vor plânge cu amărăciune și, în exterior, vor părea că se pocăiesc și se întorc la Dumnezeu; dar care este adevăratul motiv al lacrimilor lor? De ce simt ei remuşcări? Tristețea și angoasa lor provin din faptul că nu mai au un loc în inimile oamenilor și și-au pierdut statutul și reputația. Acesta este motivul lacrimilor lor. În același timp, ei se gândesc la următorii pași pentru consolidarea statutului propriu și învață din eșecul lor. Judecând după ceea ce se manifestă în antihriști, ei nu regretă sau suferă niciodată pentru propriile fărădelegi și firile corupte dezvăluite în ei, și cu atât mai puțin ar putea să înțeleagă cu adevărat aceste lucruri și să se pocăiască. Chiar dacă îngenunchează înaintea lui Dumnezeu cu lacrimi curgându-le pe fețe, reflectând asupra lor și blestemându-se, acesta este tot un subterfugiu – unul pe care unii îl cred autentic. S-ar putea ca emoțiile lor în astfel de momente să fie autentice, dar amintiți-vă că antihriștii nu se pot pocăi niciodată cu adevărat. Chiar dacă va veni o zi în care vor fi dați în vileag și alungați, nu se vor pocăi niciodată cu adevărat, doar vor recunoaște că au eșuat, că trucul nu a funcționat. De ce spun asta? Pentru că se bazează pe natura antihriștilor: ei nu pot accepta niciodată adevărul. Prin urmare, cunoașterea lor de sine este întotdeauna falsă” („Ei îi înșală, îi atrag de partea lor, îi amenință și îi controlează pe oameni” în Demascarea antihriștilor). Am văzut din cuvintele lui Dumnezeu că antihriștii sunt demoni, răi și vicleni prin natură, și au tactici foarte inteligente ca să înșele. Uneori, par iubitori, toleranți și răbdători cu ceilalți, dar imediat ce sunt implicate renumele și statutul lor, nimic nu-i va opri să-i critice și să-i respingă pe ceilalți. Așa ne putem da seama că așa-zisa lor iubire, răbdare și toleranță sunt toate false. Uneori, pot să plângă amarnic, să se cunoască și să se blesteme, dar nu e o căință adevărată. O fac doar pentru a-i deruta și controla pe ceilalți, ca să-și consolideze poziția. Am rememorat cu atenție toate interacțiunile mele cu Chen. Se înțelegea normal cu noi când nu erau implicate renumele și statutul ei, dar imediat ce erau implicate, își arăta pe loc altă față. Când a răspuns de lucrarea mea, a fost de ajutor și m-a susținut, dar când am răspuns eu de lucrarea ei, a devenit invidioasă și a început să se răcească față de mine. A fost, de asemenea, critică și m-a subminat pe la spate. Când i-am evidențiat problemele, n-a fost deloc receptivă și chiar a găsit scuze. Ne-a făcut pe noi responsabili, atacându-ne. Mai târziu, a vorbit într-adevăr deschis despre corupția pe care o arătase și a plâns, spunând că voia să se schimbe și să se căiască, dar după aceea n-a existat nicio schimbare la ea. Șiretlicurile Satanei se ascundeau în spatele autocunoașterii și destăinuirii ei. A vrut să le folosească pentru a ne deruta, pentru a ne păcăli, ca să credem că s-a înțeles pe sine și să nu vedem cum era ea cu adevărat. Astfel, și-a putut proteja poziția deținută, iar noi aveam să fim de partea ei și să fim compătimitori și înțelegători. Autocunoașterea ei a fost doar ca să-i îmbrobodească pe oameni. A fost un gest foarte șiret și malefic. Erau doar lacrimi de crocodil și, dacă nu eram vigilenți, era ușor să fim păcăliți și induși în eroare de ea. Cei care într-adevăr au conștiință, rațiune și umanitate regretă profund și se urăsc în clipa în care fac vreun rău casei lui Dumnezeu sau întrerup lucrarea acesteia. După consumarea faptei, vor să facă tot posibilul ca să compenseze și, în adâncul inimi lor, vor să se căiască și să se schimbe. Dar Chen era exact opusul. Oricât de mare a fost răul pricinuit lucrării casei lui Dumnezeu, ea nu s-a căit niciodată, nici nu s-a simțit prost deloc și nu plângea pentru că ura răul pe care îl făcuse. Când i-am expus faptele rele, nu s-a căit deloc, ba chiar a avut doar un contraatac fals, acuzând casa lui Dumnezeu de lipsă de iubire. Asta a arătat că nu voia să accepte deloc adevărul. Prin natura sa, ea ura adevărul, era foarte rigidă și perfidă. A manifestat pe deplin o natură și o esență clară de antihrist, cu siguranță. Apoi am văzut, în cele din urmă, că a nu discerne naturile, caracteristicile și înșelătoriile antihriștilor înseamnă că e ușor să confunzi pe cineva care are esență de antihrist cu cineva care are fire de antihrist, ca apoi să fii în mod necugetat drăguț cu diavolii și să faci fără intenție ceva împotriva lui Dumnezeu.

După toate astea, am simțit cu adevărat cât e de important să învăț să discern liderii falși și antihriștii. Înainte nu m-am concentrat niciodată să învăț adevăruri legate de discernământ. Aveam o idee de bază, o înțelegere generală asupra comportamentului liderilor falși și al antihriștilor, ceea ce m-a făcut să nu-l văd chiar pe cel de lângă mine. Am fost fără să știu scutul unui antihrist, ajungând să fiu copleșită de regret și vină. În plus, am experimentat că a descoperi adevărul și a dobândi discernământ sunt singura cale de-a face voia lui Dumnezeu în momente critice, de-a expune lideri falși și antihriști și de-a susține lucrarea casei lui Dumnezeu. Îi sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru că mi-a rânduit această situație reală și pentru îndrumarea cuvintelor Sale, care mi-au dat un oarecare discernământ asupra antihriștilor și o oarecare înțelegere asupra neajunsurilor mele. Acum am o experiență profundă despre importanța căutării adevărului. Am învățat asta datorită îndrumării și binecuvântărilor lui Dumnezeu! Slavă Ție, Dumnezeule!