de Xia Ke, China

Încă de mică, am fost întotdeauna stângace în exprimare, în timp ce sora mea vorbea elocvent și limpede și toți vecinii o plăceau. Așa că îmi era teamă să ies împreună cu ea și, de fiecare dată când întâlneam oameni, încercam să găsesc modalități de a-i evita. Când colegii de clasă m-au invitat să vorbesc pe scenă la școală, am simțit că abilitățile mele de exprimare erau slabe și mi-a fost teamă să nu mă fac de râs, așa că am refuzat categoric. De fiecare dată când vedeam că alții au abilități de exprimare mai bune decât mine și abordează sarcinile cu hotărâre și îndrăzneală, eram invidioasă. Mă gândeam că îmi lipsește elocvența și că am un calibru slab, iar asta mă făcea să mă simt inferioară.

În august 2020, am început să cred în Dumnezeu Atotputernic. După aceea am devenit conducătoare de biserică. La început, am reușit să rezolv unele probleme reale în timp ce participam la adunări cu frații și surorile. Mai târziu, am început să lucrez împreună cu fratele Chen Yi la lucrarea bisericii. La o adunare, am discutat despre cum să cooperăm pentru a crește eficacitatea lucrării de evanghelizare. Ascultându-l pe fratele Chen Yi cum avea părtășie clar și coerent despre detalii, am simțit că îl invidiez, gândindu-mă că eu nu aș putea avea părtășie la fel de bine ca el. După părtășia fratelui Chen Yi, conducătorul superior mi-a spus: „Ar trebui să ne oferi și tu părtășia ta.” M-am emoționat foarte tare și m-am gândit: „Eu am abilități slabe de exprimare. Cum mă vor privi dacă părtășia mea nu este bună? Poate ar trebui să sar peste asta. Dar nu există nicio scuză pentru a refuza părtășia.” Așa că am oferit o părtășie scurtă. După ce am terminat de vorbit, nimeni nu a avut nicio reacție, iar atmosfera era stânjenitoare. În acel moment, mi-am dorit să mă înghită pământul și am vrut să plec cât mai repede de acolo. După aceea, când am lucrat cu Chen Yi, am văzut cât era de elocvent și hotărât în lucrarea sa, așa că, am vorbit mai puțin în timpul colaborării noastre. Chiar și atunci când spuneam ceva, mă simțeam extrem de constrânsă. Nici măcar nu îndrăzneam să semnalez abaterile sau problemele pe care le vedeam în lucrarea noastră, crezând că am un calibru prea slab pentru a da sugestii bune. În comparație cu Chen Yi, simțeam că sunt prea mult în urmă și pur și simplu incapabilă să fiu o conducătoare bună. Mai târziu, când am mers la un grup pentru a implementa lucrarea de evanghelizare, am aflat că unii frați și surori erau împotmoliți în dificultăți. Inițial, am vrut să am părtășie cu ei pentru a le rezolva problemele, dar apoi m-am gândit: „De acest grup răspundea înainte Chen Yi. Nu am calibrul și priceperea lui de a avea părtășie, și nu am nici abordarea pe care o are Chen Yi în lucrarea lui. Cum mă va privi toată lumea dacă părtășia mea nu merge bine? Poate că nu ar trebui să vorbesc.” Gândindu-mă la aceste lucruri, nu am avut părtășie. În acea perioadă, de câte ori întâmpinam dificultăți, mă retrăgeam și nu aveam părtășie când ar fi trebuit să am, ceea ce a făcut ca unele probleme să rămână mult timp nerezolvate. Lucrarea de evanghelizare a fost afectată, iar starea fraților și surorilor nu era bună. În acea perioadă, am stabilit că am un calibru slab și că sunt incapabilă să îndeplinesc datoria de conducătoare, lamentându-mă în sinea mea și întrebându-mă de ce nu-mi dăduse Dumnezeu un calibru bun. Mai târziu, conducătorii au avut părtășie cu mine pentru a mă ajuta, dar nu am putut accepta acest lucru, iar starea mea nu s-a schimbat. În cele din urmă, am fost demisă.

Într-o zi, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, și abia atunci mi-am înțeles într-o oarecare măsură starea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Indiferent ce li se întâmplă, când oamenii lași se confruntă cu o oarecare dificultate, ei se eschivează. De ce fac asta? Un motiv al acestui lucru este sentimentul lor de inferioritate. Pentru că se simt inferiori, nu îndrăznesc să meargă în fața oamenilor, nu pot nici măcar să-și asume obligațiile și responsabilitățile pe care se cuvine să și le asume, nici nu pot să-și asume ceea ce sunt efectiv capabili să realizeze în limitele propriilor abilități și calibru și în sfera experienței propriei umanități. Acest sentiment de inferioritate afectează fiecare aspect al umanității lor, le afectează personalitatea și, desigur, le afectează și caracterul. Când sunt în preajma altor oameni, rareori își exprimă propriile puncte de vedere și aproape că nu-i auzi niciodată clarificându-și poziția sau opinia. Când întâmpină o problemă, nu îndrăznesc să vorbească, ci, în schimb, se eschivează și se retrag permanent. Când sunt prezenți puțini oameni, se simt suficient de curajoși să se așeze printre ei, dar, când sunt mulți, caută un colț și se îndreaptă unde lumina este slabă, neîndrăznind să vină printre ceilalți oameni. Ori de câte ori simt că ar dori să spună ceva în mod pozitiv și activ și să-și exprime propriile puncte de vedere și opinii pentru a arăta că ceea ce cred ei este corect, nici măcar nu au curajul să facă asta. Ori de câte ori au astfel de idei, sentimentul lor de inferioritate se revarsă dintr-o dată și îi controlează, îi înăbușă, spunându-le: «Nu zice nimic, nu ești bun. Nu-ți exprima punctele de vedere, păstrează-ți ideile pentru tine. Dacă există în inima ta un lucru pe care vrei cu adevărat să-l spui, doar notează-l pe computer și chibzuiește singur la el. Nu trebuie să lași pe nimeni altcineva să afle despre asta. Dacă ai spune ceva greșit? Ar fi atât de jenant!» Această voce îți tot zice să nu faci asta, să nu faci cealaltă, să nu spui asta, să nu spui cealaltă, determinându-te să-ți înghiți fiecare cuvânt pe care dorești să-l spui. Când vrei să spui un lucru pe care l-ai cântărit mult timp în inima ta, bați în retragere și nu îndrăznești să-l spui căci, altminteri, te simți jenat să-l spui, crezând că nu se cuvine să o faci și, dacă o faci, atunci simți că ai încălcat vreo regulă sau legea. Iar când, într-o zi, chiar îți exprimi în mod activ propria părere, te simți peste măsură de perturbat și neliniștit în adâncul tău. Chiar dacă acest sentiment de mare neliniște se estompează treptat, sentimentul tău de inferioritate înăbușă încet ideile, intențiile și planurile pe care le ai de a-ți dori să vorbești, să-ți exprimi propriile opinii, să fii o persoană normală și să fii pur și simplu la fel ca toți ceilalți. Cei care nu te înțeleg cred că ești o persoană tăcută, liniștită, timidă din caracter, cineva căruia nu-i place să iasă în evidență. Când vorbești în fața multor alți oameni, te simți jenat și roșești la față; ești oarecum introvertit și numai tu, de fapt, știi că te simți inferior” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (1)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, atunci când oamenii sunt împotmoliți în sentimente de inferioritate, ei devin negativi și deprimați, fiind lipsiți de hotărârea de a se strădui să progreseze. Devin slabi și se detașează de tot ceea ce fac, nereușind nici măcar să își îndeplinească responsabilitățile și obligațiile care le revin. Ei văd problemele și abaterile și vor să își exprime opiniile sau să ofere sugestii, dar le lipsește curajul, definindu-se drept incapabili și complăcându-se în deznădejde. Exact așa era starea mea. De mică, văzusem că sora mea este elocventă și eficientă în tot ce face, în timp ce eu eram neîndemânatică și nepricepută la vorbit. Mă simțisem mult inferioară, și de multe ori alegeam să evit unele situații, temându-mă că defectele mele vor fi date în vileag și mă voi face de râs. După ce am ajuns să cred în Dumnezeu, când îmi făceam datoria alături de oameni care erau elocvenți și hotărâți în lucrarea lor, am devenit foarte pasivă. Mă definisem ca fiind de calibru slab și incapabilă să întreprind lucrarea și trăisem cu sentimente de inferioritate. Nu îndrăznisem să am părtășie când ar fi trebuit să am, și adesea îmi înăbușeam opiniile pe care ar fi trebuit să le exprim chiar când eram pe punctul de a le împărtăși. Reflectând asupra perioadei în care am lucrat cu Chen Yi, când am discutat despre cum să cooperăm la lucrarea de evanghelizare, am avut inițial câteva idei, dar, văzând cât de elocvent este el, m-am simțit inadecvată și nu am vrut să le împărtășesc. Reușisem să identific unele probleme în lucrare și voiam să le aduc în discuție, dar, gândindu-mă că nu am abilități de vorbire la fel de bune ca el, după ce m-am mai gândit, nu mi-am mai exprimat până la urmă punctul de vedere. Când am mers la biserică pentru a implementa lucrarea și am observat probleme, nu am avut părtășie pentru a le rezolva, rezultatul fiind că nu s-a realizat niciun progres în lucrare. Trăisem constant cu sentimente de inferioritate, iar starea mea se înrăutățise din ce în ce mai mult. Nu reușisem să-mi îndeplinesc îndatoririle care îmi reveneau și mă simțeam complet inutilă. Nu doar că viața mea fusese afectată, dar și datoria mea suferise întârzieri. Înțelegând gravitatea problemei, am vrut să schimb rapid această stare.

În timpul unei devoțiuni, mi-am dat seama că mă simțeam înzestrată cu un calibru slab pentru că mă influențau opiniile altora privind nepriceperea mea de a vorbi, cauza fiind faptul că nu reușeam să văd lucrurile pe baza cuvintelor lui Dumnezeu. Dar atunci cum ar trebui să ne evaluăm calibrul? Am căutat cuvintele lui Dumnezeu referitoare la acest aspect. Dumnezeu Atotputernic spune: „Deci, cum poți să te evaluezi și să te cunoști cu acuratețe și să te desprinzi de sentimentul de inferioritate? Ar trebui să iei cuvintele lui Dumnezeu ca bază pentru a dobândi cunoașterea de sine, a afla cum sunt umanitatea, calibrul și talentul tău și ce puncte forte ai. De exemplu, să presupunem că îți plăcea să cânți și făceai asta bine, dar unii oameni te criticau și te înjoseau întruna, spunând că ești afon și cânți fals, așa că acum simți că nu poți cânta bine și nu mai îndrăznești să o faci în fața altora. Deoarece acei oameni laici, confuzi și mediocri te-au evaluat și judecat greșit, drepturile pe care le merită umanitatea ta au fost reduse, iar talentul tău a fost înăbușit. Ca urmare, nu îndrăznești nici măcar să cânți un cântec și ești destul de curajos să cedezi și să cânți cu voce tare doar când nu e nimeni prin preajmă sau ești singur. Pentru că de obicei te simți atât de oribil de ținut în frâu, când nu ești singur nu îndrăznești să cânți un cântec; îndrăznești să cânți doar când ești singur, bucurându-te de momentul în care poți cânta cu voce tare și limpede, și ce moment minunat, eliberator e acesta! Nu-i așa? Din cauza răului pe care ți l-au făcut oamenii, nu știi sau nu poți vedea clar ce poți să faci de fapt, la ce ești bun și la ce nu ești bun. În acest tip de situație, trebuie să-ți faci o evaluare corectă și să te măsori în mod corect, conform cuvintelor lui Dumnezeu. Ar trebui să stabilești ce ai învățat și în ce constau punctele tale forte și să te duci să faci tot ce poți face; cât despre lucrurile pe care nu le poți face, neajunsurile și lipsurile tale, ar trebui să reflectezi asupra lor și să le cunoști și, de asemenea, ar trebui să evaluezi și să știi cu exactitate cum este calibrul tău și dacă este bun sau rău. Dacă nu poți să-ți înțelegi propriile probleme sau să dobândești o cunoaștere clară în privința lor, atunci cere-le acelora din jurul tău care au înțelegere să-ți facă o estimare. Indiferent dacă ceea ce spun ei este corect, cel puțin îți va oferi un punct de referință și de luat în considerare și îți va permite să ai o judecată sau o caracterizare de bază în ceea ce te privește. După aceea, poți să rezolvi problema esențială a emoțiilor negative precum inferioritatea și să ieși treptat din ele. Astfel de sentimente de inferioritate sunt ușor de rezolvat dacă cineva poate să le discearnă, să se lămurească cu privire la ele și să caute adevărul” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (1)”]. „Cum evaluăm calibrul oamenilor? Modul potrivit de a face asta este să ne uităm la atitudinea lor față de adevăr și dacă pot sau nu să înțeleagă adevărul. Unii pot deprinde o specializare foarte repede, dar când aud adevărul, se zăpăcesc și ațipesc. În inimile lor, devin confuzi, nu asimilează nimic din ce aud și nici nu înțeleg ce aud – asta înseamnă un calibru slab. Unii oameni nu sunt de acord când le spui că au un calibru slab. Ei cred că dacă au studii superioare și cunoștințe, au un calibru bun. Oare o educație bună indică un calibru înalt? Nu. Cum ar trebui să fie evaluat calibrul oamenilor? Ar trebui să fie evaluat pe baza gradului în care ei înțeleg cuvintele lui Dumnezeu și adevărul. Acesta este cel mai precis mod de a o face. Unii oameni sunt buni oratori, isteți și mai ales pricepuți la a se ocupa de alții, dar când ascultă predici, nu sunt niciodată capabili să înțeleagă nimic și, când citesc cuvintele lui Dumnezeu, nu le pricep. Când vorbesc despre mărturia lor bazată pe experiență, rostesc mereu cuvinte și doctrine, arătând că sunt doar niște amatori și dându-le celorlalți senzația că nu au nicio înțelegere spirituală. Aceștia sunt oameni cu un calibru slab” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, înțelegerea adevărului este cea mai importantă”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că aprecierea calibrului unei persoane depinde în primul rând de faptul dacă aceasta poate să înțeleagă adevărul, să se cunoască pe sine și să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu prin cuvintele Lui și dacă, atunci când se confruntă cu situații din viața reală, poate găsi căi de practică bazate pe cuvintele lui Dumnezeu. Oamenii cu un calibru bun, după ce aud cuvintele lui Dumnezeu, pot pricepe principiile și punctele-cheie, în loc să înțeleagă doar câteva cuvinte sau reglementări. Ei își au propriile puncte de vedere, opinii și soluții pentru situațiile pe care le întâlnesc și pot să practice cu acuratețe conform cuvintelor lui Dumnezeu, fără abateri. Dar eu crezusem că oamenii de calibru bun sunt cei elocvenți și hotărâți în munca lor. Deoarece simțisem că am o capacitate slabă de exprimare și că sunt lipsită de fermitate în lucrarea mea, mă considerasem de calibru slab și rămăsesem captivă într-o stare de inferioritate și negativitate, definindu-mă ca incapabilă. Abia acum înțelegeam că opiniile mele cu privire la aceste aspecte fuseseră incorecte. M-am gândit la Pavel, care avea daruri și elocvență, care a predicat Evanghelia în mare parte din Europa și a scris multe epistole, dar care nu avea capacitatea de a înțelege adevărul. El nu Îl înțelegea pe Domnul Isus și nu avea o cunoaștere adevărată a propriei sale firi corupte. Știa doar să rostească multe doctrine spirituale, și chiar a mărturisit cu nerușinare că pentru el a trăi era Hristos, iar Dumnezeu l-a eliminat în cele din urmă. Acest lucru arată că nu era o persoană de calibru bun. Evaluarea mea cu privire la propriul calibru nu se baza pe adevărurile-principii, ci pe propriile mele noțiuni și închipuiri, deci era inexactă. Acum, privind în urmă, am putut să înțeleg cuvintele lui Dumnezeu și să reflectez și să mă înțeleg în lumina lor. Am putut, de asemenea, să recunosc unele dintre problemele privind lucrarea și stările fraților și surorilor, să știu cum să am părtășie pentru a rezolva aceste probleme, și, de asemenea, să găsesc unele căi de practică în cuvintele lui Dumnezeu. Deși capacitatea mea de lucru era oarecum deficitară, iar abilitățile mele lingvistice nu erau prea bune, atunci când am cooperat cu atenție și mi-am îndeplinit rolul pe deplin, am reușit să obțin unele rezultate în îndeplinirea datoriei mele. Frații și surorile au apreciat și ei că eram de calibru mediu, dar că puteam înțelege cuvintele lui Dumnezeu. Ei au observat că, atunci când mă confruntam cu situații, acordam atenție autoreflecției și desprinderii de învățăminte și că aveam un anumit discernământ. În plus, când mi se atribuia o sarcină, eram sârguincioasă și cooperantă și reușeam să obțin unele rezultate. Reflectând asupra acestui lucru, am reușit să mă văd corect. Fusesem limitată și constrânsă de sentimente de inferioritate, incapabilă să-mi văd corect deficiențele. Mă definisem orbește ca fiind de calibru slab și incapabilă să întreprind lucrarea și, trăind în această stare, nu reușisem să îndeplinesc rolul care îmi revenea, iar în realizarea datoriei mele nu fusesem capabilă să fac ceva semnificativ, neavând niciun rost. Nu numai că nu regretasem pierderile pe care le cauzasem datoriei mele, ci m-am și plâns că Dumnezeu nu îmi dăduse un calibru bun. Îmi abordasem datoria cu negativitate și neglijență. Fusesem cu adevărat răzvrătită! De fapt, calibrul pe care mi l-a dat Dumnezeu era suficient. Nu mai puteam trăi într-o stare de inferioritate. Trebuia să mă pocăiesc în fața lui Dumnezeu, să mă concentrez pe căutarea principiilor în datoria mea și să lucrez armonios cu frații și surorile mele. Când era necesar să-mi împărtășesc opiniile, trebuia să împărtășesc atât cât înțelegeam. Trebuia să arăt ceea ce îmi dăduse Dumnezeu. Chiar dacă împărtășirea mea avea neajunsuri, puteam sintetiza problemele după aceea. Nu trebuie să fiu negativă și nici neglijentă, pentru că asta Îl dezamăgește pe Dumnezeu. Ulterior, biserica a rânduit ca eu să îi ajut pe conducători la lucrarea de curățire de la biserică. Deși aveam multe neajunsuri, nu mai eram constrânsă de calibrul meu slab.

Mai târziu, am reflectat la motivul pentru care mă simțeam inferioară când îi vedeam pe alții mai elocvenți și cu o capacitate de lucru mai bună decât mine. Ce firi corupte erau implicate în aceste sentimente? Într-o zi, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Pentru antihriști, reputația și statutul sunt viața lor și scopul lor de-o viață. În tot ceea ce fac, primul lor gând este: «Ce se va întâmpla cu statutul meu? Și cu reputația mea? Oare această acțiune îmi va da o reputație bună? Îmi va ridica statutul în mintea oamenilor?» Acesta e primul lucru la care se gândesc, ceea ce e o dovadă amplă că au firea și esența antihriștilor; altminteri, nu ar lua în considerare aceste probleme. Se poate spune că, pentru antihriști, reputația și statutul nu sunt vreo cerință suplimentară, cu atât mai puțin ceva neesențial de care s-ar putea lipsi. Ele fac parte din natura antihriștilor, sunt în oasele lor, în sângele lor, sunt înnăscute în ei. Antihriștilor nu le e indiferent dacă dețin reputație și statut; nu aceasta e atitudinea lor. Atunci, care e atitudinea lor? Reputația și statutul sunt strâns legate de viețile lor de zi cu zi, de starea lor de zi cu zi, de lucrurile pe care le urmăresc zilnic. Astfel, pentru antihriști, statutul și reputația sunt viața lor. Indiferent de modul în care trăiesc, indiferent de mediul în care trăiesc, indiferent de munca pe care o fac, indiferent de lucrurile pe care le urmăresc, care sunt obiectivele lor, care este direcția vieții lor, totul se învârte în jurul faptului de a avea o bună reputație și un statut înalt. Și acest scop nu se schimbă; ei nu pot lăsa niciodată deoparte asemenea lucruri. Aceasta e adevărata față a antihriștilor și esența lor” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că antihriștii țin foarte mult la reputația și statutul lor. Toate stările lor de viață și demersurile lor sunt legate de reputație și statut. În orice moment și în orice loc, ei nu renunță niciodată la urmărirea reputației și a statutului. M-am gândit cum fusesem și eu la fel. De când îmi asumasem datoria, de fiecare dată când îi vedeam pe alții lucrând cu hotărâre și având părtășie cu pricepere, mă simțeam inferioară lor. Așa că trăisem cu sentimente de inferioritate, limitându-mă în mod negativ. Mă temusem că îmi voi da în vileag neajunsurile și că mă voi face de rușine și îmi lipsise orice atitudine proactivă în ceea ce privește colaborarea mea la îndeplinirea îndatoririlor. Trăisem după otrăvurile satanice „un om își lasă numele în urmă oriunde stă, așa cum gâsca scoate țipete oriunde zboară” și „oamenii au nevoie de mândria lor așa cum un copac are nevoie de scoarță”, fiind deosebit de preocupată de opiniile celorlalți. Când lucram cu Chen Yi, văzând că era mai bun decât mine din toate punctele de vedere, m-am temut să nu fiu disprețuită. La adunări încercasem să am părtășie cât mai puțin posibil sau chiar deloc. Chiar și când observasem în lucrare abateri sau probleme care trebuiau rezolvate în timp util, am evitat să vorbesc despre ele, temându-mă că părtășia mea nu ar fi la fel de bună ca a lui Chen Yi și că m-ar pune într-o lumină proastă. În calitate de conducătoare de biserică, mă preocupase doar dacă mândria mea va fi lezată, în loc să mă concentrez asupra lucrării propriu-zise a bisericii. Când descoperisem probleme, le lăsasem deoparte și nu le abordasem prompt, ceea ce cauzase întârzieri în lucrare. Fusesem cu adevărat egoistă! Dumnezeu mă ridicase la rangul de conducătoare pentru ca eu să pot urmări adevărul, să-mi îndeplinesc pe deplin rolul și să susțin lucrarea bisericii. Dar în loc să mă gândesc cum să-mi îndeplinesc responsabilitățile de conducătoare, pe mine mă preocupase cum să evit rușinea în orice situație. De câte ori era în pericol mândria mea, deveneam negativă și mă limitam negativ, plângându-mă că Dumnezeu nu îmi dăduse un calibru bun. Îmi pierdusem până și motivația de a-mi îndeplini îndatoririle. Am văzut cât de lipsită de conștiință și de rațiune fusesem. De fapt, nu calibrul era principala cauză a rezultatelor slabe pe care le obținusem anterior în îndeplinirea îndatoririlor. Problema principală era că trăiam pe baza unei firi corupte, protejându-mi mereu reputația și statutul. Îmi protejam mândria chiar și atunci când asta ar fi întârziat lucrarea bisericii. Nu aveam deloc o inimă cu frică de Dumnezeu, ci îmi tratam reputația și statutul de parcă acestea erau viața mea. Pășeam pe calea antihriștilor. Dacă nu mă pocăiam și nu mă schimbam, cu siguranță că aveam să fiu detestată și eliminată de Dumnezeu.

Am mai citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am găsit o cale de practică. Dumnezeu Atotputernic spune: „Nu face mereu lucrurile de dragul tău și nu lua constant în considerare propriile interese; nu ține cont de interesele omului și nu te gândi la mândria, reputația și statutul tău. Mai întâi trebuie să te gândești la interesele casei lui Dumnezeu și să faci din ele prioritatea ta. S-ar cuveni să ții seama de intențiile lui Dumnezeu și să începi prin a contempla dacă au fost sau nu impurități în îndeplinirea datoriei tale, dacă ai fost loial, ți-ai îndeplinit responsabilitățile și dacă ai dat totul pentru asta, precum și dacă te-ai gândit sau nu din inimă la datoria ta și la lucrarea bisericii. Trebuie să te gândești la aceste lucruri. Dacă te gândești la ele frecvent și le înțelegi, îți va fi mai ușor să-ți îndeplinești bine datoria. Dacă ai un calibru slab, dacă experiența ta este superficială sau dacă nu ești competent în lucrarea ta profesională, pot exista unele greșeli sau lipsuri în lucrarea ta, iar tu s-ar putea să nu obții rezultate bune – dar vei fi făcut tot ce îți stă în putință. Nu îți satisfaci propriile dorințe egoiste sau preferințe. În schimb, acorzi mereu atenție lucrării bisericii și intereselor casei lui Dumnezeu. Deși s-ar putea să nu obții rezultate bune în datoria ta, inima ta se va fi îndreptat; dacă, în plus, poți să cauți adevărul ca să rezolvi problemele din datoria ta, vei fi la înălțimea standardului în îndeplinirea datoriei tale și, în același timp, vei putea să intri în adevărul-realitate. Asta este ceea ce înseamnă să ai mărturie” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). Din cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că, atunci când ne facem datoria, trebuie să facem totul în fața lui Dumnezeu și să acceptăm scrutarea Lui. Când apar probleme, prioritatea noastră trebuie să fie protejarea lucrării bisericii, lăsând deoparte mândria și făcând tot posibilul pentru a ne îndeplini datoria. Numai atunci vom fi în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu. Când am lucrat cu frați și surori care erau elocvenți și hotărâți în lucrarea lor, ar fi trebuit să cooperez armonios cu ei, să învăț din punctele lor forte pentru a-mi compensa slăbiciunile și să lucrăm împreună pentru a ne îndeplini bine îndatoririle. Înțelegând aceste lucruri, am simțit că mi se luminează inima. După aceea, în îndeplinirea datoriei, m-am concentrat pe corectarea intențiilor mele. Am avut părtășie atât cât înțelegeam, fără să mai fiu constrânsă de preocupări privind mândria sau calibrul meu, iar lucrarea de curățire din biserică a început treptat să se îmbunătățească. N-a mai trecut mult timp și am fost aleasă din nou conducătoare de biserică.

După o vreme, am mers cu conducătoarea superioară să ținem o adunare cu conducătorii de echipe, iar ea m-a rugat să prezidez. M-am gândit cum conducătoarea era elocventă, hotărâtă și capabilă să găsească rapid cuvinte potrivite ale lui Dumnezeu pentru a rezolva stările fraților și ale surorilor, în timp ce mie îmi era dificil să fac asta. Abilitățile mele de exprimare erau slabe și nu eram o vorbitoare bună, așa că îmi făceam griji cum mă vor privi ceilalți dacă nu gestionez bine adunarea. Mi-am dat seama imediat că eram din nou împotmolită în sentimente de inferioritate, îngrijorându-mă pentru mândria mea. Așa că m-am rugat la Dumnezeu: „Dumnezeule, văd că m-au năpădit iarăși sentimente de inferioritate pentru că alții sunt mai elocvenți decât mine. Îndrumă-mă Tu, Te rog. Nu vreau să fiu constrânsă de vanitate și mândrie. Sunt dispusă să-mi concentrez inima pe datoria mea și să fac tot posibilul să cooperez.” După ce m-am rugat, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Funcțiile nu sunt aceleași. Există un singur trup. Fiecare își îndeplinește datoria, fiecare în dreptul său și făcând tot ce-i stă în putință – pentru fiecare scânteie există un fulger de lumină – și căutând maturitatea în viață. Astfel, Eu voi fi mulțumit” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 21). Dumnezeu i-a dat fiecărei persoane daruri și puncte forte diferite. Deși nu am un calibru bun, când cooperez sincer cu Dumnezeu, pot primi îndrumarea Lui. Astăzi, lucrând alături de conducătoare, ar trebui să învăț din punctele ei forte, nu să fiu constrânsă de mândria sau statutul meu. Ar trebui să fac tot ce îmi stă în putință pentru a-mi îndeplini rolul în conformitate cu ceea ce înțeleg, iar astfel aș putea să-mi fac bine datoria. Realizând acest lucru, nu am mai fost constrânsă de mândria mea și m-am simțit mult mai eliberată. Am găsit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care se potrivea în mod deosebit cu starea conducătorilor de echipe și mi-am împărtășit propria înțelegere din experiență. Starea negativă a conducătorilor de echipe s-a schimbat. După aceea, la adunări, am împărtășit cât înțelegeam, nefăcându-mi griji despre cum mă priveau ceilalți și participând în mod activ. Am putut să-mi tratez corect propriile deficiențe și să nu mă limitez. Acum, eliberarea mea din robia sentimentelor de inferioritate este rezultatul călăuzirii cuvintelor lui Dumnezeu.