De ce am devenit atât de arogantă și neprihănită de sine

octombrie 14, 2022

de Mu Tong, Japonia

În 2017, biserica m-a rânduit să ud nou-veniți străini. Cum mă pricepeam la limbi străine și mai udasem nou-veniți, nu am considerat prea dificilă slujba aceasta. Știam, însă, că a-mi face datoria în biserică nu se lega doar de-a avea abilități deosebite. Trebuia și să înțeleg adevărul și să acționez conform principiilor. Deci, la început, am fost destul de smerită. Îmi aminteam întotdeauna să mă rog mai mult și să mă bazez pe Dumnezeu când se întâmpla ceva, iar când nu înțelegeam unele lucruri, mă consultam și căutam cu alții. După un timp, am văzut rezultate de pe urma lucrării mele. Unii nou-veniți care nu veneau la adunări au început să participe activ, regulat, și erau dornici să-și îndeplinească îndatoririle. Am pregătit și nou-veniți care ulterior au ajuns conducători de biserică și lideri de grup. Asta m-a bucurat mult și-am simțit că am ceva talent la lucrarea aceasta. Apoi, oricine avea probleme dificile venea să comunice cu mine, iar părerile pe care le ofeream erau adoptate adesea. Treptat, am început să mă apreciez pe mine însămi. Simțeam că, atât la limbi străine, cât și la udare, eram cea mai capabilă din grup. La scurt timp, am fost selectată supraveghetor, ceea ce m-a făcut și mai mult să cred că aveam calibru intelectual și abilități de lucru extraordinare. Fără să-mi dau seama, am început să devin arogantă. Orice probleme apăreau, mi se păreau simple și făceam direct ce credeam că e mai bine. Nu mă rugam, nu căutam și nu mă consultam cu alții. O dată, a fost o problemă în lucrarea noastră și sora parteneră a zis că vrea să caute principiile. Am fost foarte disprețuitoare și i-am spus surorii, încruntându-mă: „E o problemă atât de simplă! Trebuie doar să te gândești puțin și-o să-ți dai seama. Să cauți principii e cam inutil, nu?” După aceea, mi-a vorbit cu multă prudență. Pe-atunci, unii frați și surori spuneau și ei că eram prea arogantă, dar nu-mi păsa deloc. Simțeam că eram un pic arogantă, dar fiecare are probleme. Și-apoi, cum să nu fie arogant un om care are ceva calibru intelectual? Nu credeam că era o problemă importantă. O dată, am vrut ca o nou-venită să practice ca lider de grup. Conducătorul meu a considerat că nou-venita credea de prea puțin timp, nu avea o bază și nu putea face lucrarea. Auzind asta, m-am încăpățînat mult și mi-am zis: „Chiar dacă ești conducătorul, nu înțelegi nou-venita la fel de bine ca mine. Dacă mi-aș face atâtea griji ca tine, când am mai termina, oare, pregătirea noilor veniți?” Am găsit tot felul de motive să resping concepția conducătorului. După aceea, nou-venita a fost promovată direct lider de grup. Nu peste mult, i s-a părut că slujba era prea stresantă, a devenit negativă și aproape că și-a abandonat datoria. Am fost foarte tristă și eu, atunci. Îmi părea rău că nu ascultasem sfatul conducătorului meu. Apoi, însă, m-am gândit: „Nimeni nu-i perfect, cine-și face datoria fără abatere? Voi încerca să fac mai bine data viitoare!” După aceea, conducătorul m-a expus și m-a tratat pentru aroganța mea, spunând că era periculos să continui așa. Pe moment a fost puțin inconfortabil să aud, dar nu mă cunoșteam deloc.

Mai târziu, am lucrat cu sora Ye la supravegherea lucrării bisericii. Ea era mai atentă și serioasă în muncă și se axa pe căutarea principiilor adevărului. Când discutam și luam decizii în legătură cu lucrarea, ea investiga și confirma lucrurile de mai multe ori înainte să decidă. Totuși, eu consideram că nu era destul de eficientă și am început s-o disprețuiesc. Apoi, am decis multe singură și n-am luat-o deloc în serios. O dată, biserica a avut nevoie să cumpere niște lucruri, și, cum asta presupunea cheltuirea unor jertfe, conducătorul mi-a tot spus să discut cu partenera mea. I-am promis s-o fac, dar m-am gândit: „Lucrurile astea nu sunt prea grele și le-am mai făcut eu! Pot să fac asta singură. De ce am nevoie de partenera mea?” Când partenera mi-a trimis mesaj cerând amănunte despre cumpărăturile mele, pe negândite am răspuns că aranjasem treburile și să nu-și facă probleme. Rezultatul a fost că lucrurile cumpărate de mine n-au fost de calitate, iar jertfele au fost irosite. Atunci, am intrat în panică. Am realizat că irosirea jertfelor era o mare fărădelege. Parcă aveam o piatră grea pe inimă, de nu puteam respira. Adesea plângeam în taină și fiecare zi era deprimantă și dureroasă. Starea mi se înrăutățea, datoria îmi era tot mai grea și multe probleme nu le vedeam limpede.

Mai târziu, conducătorul a avut părtășie cu mine, m-a expus și m-a tratat, spunând că firea mea era prea arogantă și neprihănită de sine, că acționam arbitrar în datoria mea, că nu cooperam cu alții sau nu ascultam sugestiile altora, și că nu eram potrivită să fiu supraveghetor. După ce am fost concediată, am fost foarte nefericită. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, nu știu cum am ajuns atât de jos! Știu că în spatele concedierii mele e voința Ta, dar nu știu sursa eșecului meu. Te rog luminează-mă și ajută-mă să reflectez cum se cuvine asupra mea!” În timpul devoționalelor mele, am urmărit un videoclip cu cuvintele lui Dumnezeu. „Unii oameni nu caută niciodată adevărul în timp ce își îndeplinesc datoria. Ei fac doar cum le place, acționând după propriile închipuiri și sunt mereu arbitrari și repeziți și, pur și simplu, nu merg pe calea practicării adevărului. Ce înseamnă a fi «arbitrar și repezit»? Înseamnă ca, atunci când întâmpini o problemă, să acționezi oricum consideri de cuviință, fără un proces de gândire, sau orice proces de căutare. Nimic din ceea ce spune altcineva nu îți poate atinge inima sau nu te poate face să te răzgândești. Când ți se oferă părtășie despre adevăr, nici măcar nu îl poți accepta, rămâi la propriile opinii, nu asculți când ceilalți spun ceva corect, crezând că ai dreptate și agățându-te de propriile idei. Chiar dacă gândirea ta este corectă, ar trebui să iei în considerare și opiniile altora, nu? Și dacă nu o faci deloc, nu înseamnă că ești extrem de neprihănit de sine? Nu este ușor pentru oamenii care sunt extrem de neprihăniți de sine și de neînfrânați să accepte adevărul. […] Dacă atitudinea ta este de a insista cu încăpățânare, de a nega adevărul, de a respinge sugestiile oricui altcuiva, de a nu căuta adevărul, de a avea încredere doar în tine și de a face doar ceea ce vrei – dacă acesta este atitudinea ta indiferent de ceea ce face sau cere Dumnezeu, atunci care va fi reacția lui Dumnezeu? Dumnezeu nu îți va acorda nicio atenție, El te va marginaliza. Nu ești neînfrânat? Nu ești arogant? Nu crezi întotdeauna că ai dreptate? Dacă ești lipsit de ascultare, dacă nu cauți niciodată, dacă inima ta este complet închisă și potrivnică față de Dumnezeu, atunci Dumnezeu nu îți acordă atenție. De ce nu-ți acordă Dumnezeu nicio atenție? Întrucât, dacă inima ta este închisă pentru Dumnezeu, poți să accepți luminarea din partea lui Dumnezeu? Poți oare să simți când Dumnezeu îți face reproșuri? Atunci când oamenii sunt intransigenți, când natura lor satanică și barbară este în joc, ei nu simt nimic din ceea ce face Dumnezeu, totul este în zadar – așa că Dumnezeu nu face o lucrare inutilă. Dacă ai acest tip de atitudine ostilă încăpățânată, tot ceea ce face Dumnezeu este să rămână ascuns de tine, Dumnezeu nu va face lucruri de prisos. Când ești atât de ostil, încăpățânat și atât de închis, Dumnezeu nu va face nimic cu forța în tine sau nu va forța nimic asupra ta, El nu va mai încerca să te miște și să te lumineze în repetate rânduri – Dumnezeu nu acționează în acest fel. De ce nu acționează Dumnezeu așa? În principal, pentru că Dumnezeu a văzut un anumit tip de fire în tine, o fiară căreia îi este lehamite de adevăr și care este insensibilă la rațiune. Și crezi că oamenii pot controla un animal sălbatic atunci când bestialitatea lui este în joc? A striga și a țipa la el ajută la ceva? Este oare util să raționezi cu el sau să îi oferi confort? Îndrăznesc oamenii să se apropie de el? Există o modalitate bună de a descrie acest lucru: este insensibil la rațiune. Ce face Dumnezeu atunci când bestialitatea oamenilor este în joc și ei sunt insensibili la rațiune? Dumnezeu nu îi bagă în seamă. Ce mai are Dumnezeu să-ți spună atunci când ești insensibil la rațiune? Este inutil să mai spună ceva. Iar când Dumnezeu nu îți acordă nicio atenție, ești binecuvântat sau suferi? Obții un beneficiu sau suferi o pierdere? Fără îndoială, vei suferi pierderi. Și cine a provocat acest lucru? (Noi l-am provocat.) Tu l-ai provocat. Nimeni nu te-a forțat să te comporți așa și totuși, tot te simți supărat. Nu ți-ai făcut-o oare cu mâna ta? Dumnezeu nu-ți acordă nicio atenție, nu Îl poți simți pe Dumnezeu, există întuneric în inima ta, viața îți este compromisă – și ți-ai făcut-o cu mâna ta, o meriți!(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Dumnezeu a dezvăluit starea mea, mai ales unde spune: „Nu ești neînfrânat? Nu ești arogant? Nu crezi întotdeauna că ai dreptate? Dacă ești lipsit de ascultare, dacă nu cauți niciodată, dacă inima ta este complet închisă și potrivnică față de Dumnezeu, atunci Dumnezeu nu îți acordă atenție.” „Dumnezeu nu-ți acordă nicio atenție, nu Îl poți simți pe Dumnezeu, există întuneric în inima ta, viața îți este compromisă – și ți-ai făcut-o cu mâna ta, o meriți!” M-am tulburat citind asta, de parcă Dumnezeu mă expunea, față în față. Îmi făcusem datoria atât de arogant și arbitrar! Înțelegând o limbă străină și fiind destul de eficientă în datoria aceasta, am considerat că am calibru bun și abilități. Când am fost selectată supraveghetor, m-am simțit foarte capabilă, deci, am început să-i desconsider și să-i disprețuiesc pe alții și nu luam pe nimeni în serios. Când am avut probleme în munca mea, rareori le-am discutat cu alții și am făcut ce am vrut. Când frații și surorile făceau propuneri, eu nu le primeam de la Dumnezeu. Dimpotrivă, aveam o atitudine de tipul „Înțelegi tu asta mai bine decât mine?” Chiar dacă era corect ce spuneau alții, eu nu acceptam, ci mă împotriveam, îi respingeam și-i combăteam cu tot felul de scuze. Ca urmare, totul se făcea după voia mea, adică frații și surorile erau constrânși. Mereu își făceau griji ce voi crede și nu se puteau înțelege cu mine firesc. Dar nici măcar atunci nu am reflectat asupra mea. Când am fost responsabilă de lucrarea bisericii, am acționat arbitrar și fără principii, provocând irosirea jertfelor. Firea mea era prea arogantă. Indiferent ce ziceau alții, nu ascultam. Eram fără minte ca un catâr încăpățânat. Purtarea și atitudinea mea Îl dezgustau pe Dumnezeu și nu puteam primi deloc lucrarea Duhului Sfânt. Tot ce făceam provoca tulburare și perturbare. Când am văzut răul pe care-l făcusem, mi-a venit să-mi dau palme! Mă uram că eram atât de neprihănită de sine. De ce n-am putut asculta sfatul altora? Acum veniseră consecințele, și degeaba regretam.

Mai târziu, am început să reflectez la problemele mele. Câutând, am citit niște cuvinte ale lui Dumnezeu care mi-au dat o nouă înțelegere asupra mea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Aroganța și neprihănirea de sine reprezintă cea mai evidentă fire satanică a oamenilor și, dacă ei nu acceptă adevărul, nu pot fi, sub nicio formă, curățiți. Oamenii au firi arogante și neprihănite de sine, cred întotdeauna că au dreptate și, în tot ceea ce gândesc, spun și în privința lucrurilor despre care au păreri, consideră mereu că propria viziune și mentalitate este corectă, că nimic din ce spune altcineva nu este un lucru la fel de bun sau corect precum ceea ce spun ei. Ei rămân întotdeauna la propriile opinii și nu ascultă orice spune altcineva; chiar și atunci când ceea ce spun alții este corect și în concordanță cu adevărul, ei nu îl acceptă, doar par să asculte, dar nu acceptă nimic. Când vine momentul să acționeze, o fac tot în felul lor; ei cred întotdeauna că au dreptate și justificare. S-ar putea să ai dreptate și justificare sau să faci ceea ce trebuie, fără probleme, dar care este firea pe care o dezvălui? Nu este aroganță și neprihănire de sine? Dacă nu reușești să renunți la această fire arogantă și neprihănită de sine, îți va afecta acest lucru îndeplinirea datoriei? Îți va afecta capacitatea de a pune adevărul în practică? Dacă nu poți înlătura acest tip de fire arogantă și neprihănită de sine, este probabil să întâmpini mari eșecuri în viitor? Nu există nicio îndoială că o vei face, acest lucru este inevitabil. Poate Dumnezeu să vadă aceste lucruri manifestate în oameni? Poate, extrem de bine; Dumnezeu nu doar cercetează ființa cea mai lăuntrică a omului, ci, de asemenea, urmărește mereu fiecare cuvântare și acțiune a acestuia. Și ce va spune Dumnezeu odată ce va vedea aceste lucruri manifestate în tine? Dumnezeu va spune: «Ești intransigent! Să rămâi ferm pe poziții atunci când nu știi că greșești este de înțeles, dar dacă tot îți susții punctul de vedere când știi foarte bine că greșești și refuzi să te pocăiești, atunci ești un bătrân încăpățânat, nesăbuit și ai dat de necaz. Dacă, indiferent a cui este sugestia, reacționezi cu o atitudine negativă și ostilă și nu accepți deloc adevărul – dacă, în inima ta, nu există altceva decât antagonism, închidere, refuz – atunci ești ridicol, un nesăbuit absurd! Ești prea greu de tratat.» Ce anume este atât de dificil de tratat la tine? Ceea ce este dificil la tine este că purtarea ta nu reprezintă un mod greșit de a face lucrurile sau un soi greșit de conduită, ci mai degrabă faptul că dezvăluie un anumit tip de fire. Ce fel de fire dezvăluie? Ești sătul de adevăr și urăști adevărul. Odată ce ai fost definit ca urând adevărul, atunci, așa cum vede Dumnezeu lucrurile, ai dat de necaz; Dumnezeu te disprețuiește și nu îți acordă nicio atenție. […] O persoană care urăște adevărul, Îl va urî, în inima ei, pe Dumnezeu. De ce spun că Îl va urî pe Dumnezeu? L-a blestemat această persoană pe Dumnezeu? I s-a împotrivit Lui fățiș? L-a judecat sau L-a condamnat fără știrea Lui? Nu neapărat. Așadar, de ce se spune că a dezvălui o asemenea fire – o fire de ură față de adevăr – înseamnă a-L urî pe Dumnezeu? Acest lucru nu înseamnă a face din țânțar armăsar; acesta este un fapt. La fel ca fariseii ipocriți care L-au bătut în cuie pe Domnul Isus pe cruce pentru că urau adevărul, consecințele când acest lucru se întâmplă sunt groaznice. Adică, atunci când firea unei persoane e de a fi sătulă de adevăr și ostilă față de adevăr, atunci este capabilă să dezvăluie acest tip de fire în orice moment și în orice loc și, dacă ea continuă să trăiască într-o stare în care se bazează pe această fire, se va împotrivi sau nu acea persoană lui Dumnezeu? Când se întâlnește cu o problemă care implică adevărul, care implică alegerile pe care trebuie să le facă, dacă nu poate accepta adevărul, ci continuă să trăiască într-o stare de încredere în firea ei coruptă, atunci se va împotrivi în mod natural lui Dumnezeu și Îl va trăda. Asta se întâmplă pentru că acest gen de fire coruptă nu este altceva decât o fire care-L urăște pe Dumnezeu și adevărul(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai trăind adesea înaintea lui Dumnezeu se poate obține o relație normală cu El”). Abia după citirea cuvintelor lui Dumnezeu am realizat că firea mea era nu doar arogantă, mai grav era că eram dezgustată de adevăr, uram adevărul și-L uram pe Dumnezeu. Deci, mulți frați și surori m-au sfătuit, iar conducătorul m-a emondat și m-a tratat, dar m-am făcut că nu aud și n-am reflectat deloc asupra mea. De multe ori, faptele mi-au arătat că lucrurile pe care insistam erau greșite. N-am făcut nimic decât să perturb și să tulbur lucrarea, și totuși n-am reflectat asupra mea și-am făcut cum am vrut. Uneori, când frații și surorile îmi dădeau sfaturi, simțeam clar că erau corecte și conforme cu principiile adevărului, dat tot nu ascultam, negam și eram extrem de încăpățânată. Nu era asta firea satanică de-a fi dezgustată de adevăr și de-a urî adevărul? Dumnezeu spune: „Odată ce ai fost definit ca urând adevărul, atunci, așa cum vede Dumnezeu lucrurile, ai dat de necaz.” „O persoană care urăște adevărul, Îl va urî, în inima ei, pe Dumnezeu.” Asta m-a întristat și mai mult. Firea lui Dumnezeu e dreaptă și sfântă, iar atitudinea lui Dumnezeu față de oameni se bazează pe atitudinea noastră față de Dumnezeu și față de adevăr. Adevărul este expresia lui Dumnezeu, dar ceea ce exprimam eu era firea de-a fi dezgustată de adevăr și de-a urî adevărul. Nu era asta ură de Dumnezeu? Indiferent de firea coruptă a unui om, câtă vreme poate accepta adevărul, nimic nu e imposibil de îndreptat, și toți au șansa de-a se schimba și a fi mântuiți de Dumnezeu. Însă dacă esența naturii cuiva este de-a fi dezgustat de adevăr și de-a urî adevărul, atunci, el e dușmanul lui Dumnezeu. Cum să poată fi mântuiți dușmanii lui Dumnezeu? M-am gândit la toți antihriștii care au fost dați afară din biserică. S-a întâmplat fiindcă au urât adevărul, nu l-au acceptat deloc și au fost dezvăluiți și izgoniți, până la urmă.

Mi-a fost foarte frică și, mult timp după aceea, am trăit într-o stare de autoînvinuire. De fiecare dată când mă gândeam la răul pe care l-am făcut în lucrare, mă durea ca un cuțit în inimă, așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, eșecul ăsta e prea dureros pentru mine, dar, fără un asemenea eșec, nu aș avea idee că firea mea coruptă e atât de gravă și aș fi și mai inconștientă că sunt în pericol. Nu vreau să mai trăiesc după firea mea coruptă! Călăuzește-mă, Te rog, să fiu un om care acceptă adevărul și care se poate axa pe practicarea adevărului în datoria sa, pe viitor.”

Mai târziu, m-am întrebat adesea: „Ce mă face atât de arogantă? Cum pot vindeca firea asta coruptă?” În timpul devoționalelor mele, am văzut două pasaje din cuvântul lui Dumnezeu care m-au luminat brusc. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Oamenii care sunt înzestrați și au talente speciale cred că sunt foarte isteți, că înțeleg totul – dar nu știu că darurile și talentele speciale nu reprezintă adevărul, că aceste lucruri nu au nicio legătură cu adevărul. Gândurile și opiniile oamenilor al căror comportament este determinat de darurile și închipuirile lor sunt adesea contrare adevărului – însă ei nu pot vedea acest lucru, încă mai cred: «Uite ce isteț sunt; am făcut alegeri atât de deștepte! Decizii atât de înțelepte! Niciunul dintre voi nu se poate ridica la nivelul meu». Trăiesc veșnic într-o stare de narcisism și apreciere de sine. Le este greu să-și liniștească inima și să contemple ceea ce le cere Dumnezeu, ceea ce este adevărul și care sunt principiile adevărului. Le este greu să înțeleagă adevărul și, deși îndeplinesc o datorie, nu sunt capabili să practice adevărul și astfel, le este, totodată, foarte greu să intre în realitatea adevărului(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pe ce anume se bazează oamenii ca să trăiască?”). „Ați spune că este dificil să-ți îndeplinești datoria în mod adecvat? De fapt, nu este; oamenii trebuie doar să fie capabili să adopte o atitudine umilă, să aibă un pic de rațiune și să adopte o poziție adecvată. Indiferent cât de educat ești, ce premii ai câștigat sau cât de mult ai dobândit și oricât de mare crezi că ar putea fi statutul și gradul tău, trebuie să renunți la toate aceste lucruri, trebuie să cobori de pe piedestal – toate acestea nu contează deloc. În casa lui Dumnezeu, oricât de mărețe ar fi aceste glorii, nu pot fi mai presus de adevăr, întrucât aceste lucruri superficiale nu sunt adevărul și nu îi pot lua locul. Trebuie să fii lămurit în legătură cu această chestiune. Dacă spui «Sunt foarte talentat, am o minte foarte ascuțită și reflexe rapide, învăț repede și am o memorie extrem de bună, deci sunt calificat să iau decizia finală», dacă folosești mereu aceste lucruri drept capital și le vezi drept prețioase și drept pozitive, atunci ai dat de necaz. Dacă inima ta e ocupată de aceste lucruri, dacă ele au prins rădăcină în inima ta, atunci îți va fi greu să accepți adevărul – iar consecințele acestui lucru sunt prea înfricoșătoare pentru a fi măcar concepute. Așadar, trebuie mai întâi să lași deoparte și să tăgăduiești acele lucruri pe care le iubești, care par drăguțe, pe care le prețuiești. Aceste lucruri nu sunt adevărul; mai degrabă, pot să te împiedice să intri în adevăr(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Ce înseamnă îndeplinirea adecvată a datoriei?”). Cuvântul lui Dumnezeu m-a făcut să înțeleg că eram așa de arogantă și incapabilă să accept adevărul din alt motiv, acela că mereu am trăit după talentele mele. Cunoscând o limbă străină, având ceva experiență de lucru, având și un oarecare calibru intelectual, aparent, și putând să rezolv unele probleme în lucrare, am considerat aceste talente drept un capital, n-am căutat niciodată principiile adevărului și ale voii lui Dumnezeu, mi-am tratat frații și surorile cu desconsiderare și dispreț și nu le-am ascultat sugestiile. Am pus talentele mai presus de toate, am trăit într-o stare de apreciere de sine, am devenit tot mai arogantă și-am crezut orbește în mine însămi, de parcă nu greșeam niciodată. Numai că s-a dezvăluit, iar și iar, că ideile mele nu se conformau deloc principiilor adevărului. Era greșite, toate. În timpul acesta, unii frați și surori erau aparent obișnuiți și netalentați. Totuși, în îndatorirea lor, erau capabili să caute principiile adevărului într-un mod pragmatic, se vedea în ei călăuzirea lui Dumnezeu și puteau obține rezultate bune în îndatorirea lor. Faptele mi-au arătat că a avea talente nu înseamnă a înțelege adevărul. Dacă ne facem datoria necăutând principiile adevărului și trăim numai după talentele noastre, putem doar să devenim tot mai aroganți, să ne pierdem toată umanitatea și rațiunea și să ne împotrivim fără să vrem lui Dumnezeu. Pentru a vindeca în profunzime o fire arogantă, trebuie să renunțăm la acest capital, apoi să învățăm să ne lepădăm de noi și să căutăm adevărul.

După aceea, m-am concentrat pe modul acesta de practică, dar, când întâmpinam probleme și voiam să le cer ajutorul fraților și surorilor, încă se mai dădea o luptă în inima mea. Simțeam că ideile mele erau foarte potrivite și că era inutil să-i întreb pe toți ceilalți. Mă îngrijoram că voi fi desconsiderată de ceilalți pentru că nu pot gestiona o sarcină simplă. Când, însă, m-am gândit la fărădelegile săvârșite deoarece crezusem prea mult în mine însămi, m-am temut puțin și n-am mai îndrăznit să mă agăț de ideile mele. Am reușit să mă lepăd de mine și să discut problema cu toți. Curând, frații și surorile au văzut unele schimbări și că începusem să mă înțeleg, și am fost aleasă din nou să conduc biserica. O dată, biserica avea nevoie de diacon de evanghelizare. Am văzut că sora Li se implica în predicarea Evangheliei și făcea părtășie în mod activ la adunări, deci, în inima mea, am hotărât că sora Li era alegerea perfectă. Atunci, sora parteneră mi-a amintit că alegerea unui diacon al bisericii nu era o chestiune banală și că trebuia să cer ajutorul liderului meu. Văzând figura ezitantă a surorii mele, m-am gândit: „Sora Li a fost mereu activă în răspândirea Evangheliei. Există un candidat mai potrivit în afară de sora Li? În plus, oricum, promovarea e doar o șansă de a practica. Deci, dacă nu e potrivită, o putem transfera. De ce am nevoie de lider să mă sfătuiască?” Pe când mă împotriveam astfel, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Chiar dacă gândirea ta este corectă, ar trebui să iei în considerare și opiniile altora, nu? Și dacă nu o faci deloc, nu înseamnă că ești extrem de neprihănit de sine?” Da, întrucât sora mea nu era sigură, trebuia să caut. În timpul devoționalelor mele, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Dacă, ori de câte ori ai o idee sau o opinie, susții orbește că este corectă și ce trebuie făcut, atunci ești arogant și neprihănit de sine. Dacă ai o idee sau o opinie pe care o consideri corectă, dar nu ai încredere deplină în tine însuți și te poți asigura căutând și având părtășie, atunci acest lucru nu înseamnă a fi neprihănit de sine. Obținerea consimțământului și aprobării tuturor înainte de a duce la bun sfârșit ideile este modalitatea rațională de a acționa(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai trăind adesea înaintea lui Dumnezeu se poate obține o relație normală cu El”). Cuvântul lui Dumnezeu m-a făcut să înțeleg că, fie și-atunci când crezi că ai dreptate, trebuie să-nveți să te lepezi de tine și să cauți adevărul. Numai cu atitudinea asta poți dobândi luminarea Duhului Sfânt și poți deveni din ce în ce mai bun la îndatorirea ta. Dacă te agăți de tine cu aroganță și disprețuiești avertismentele altora, dacă nu te lepezi de tine și nu cauți adevărul, nu poți primi călăuzirea Duhului Sfânt. Gândind așa, împotrivirea din inima mea a dispărut, treptat. Apoi, m-am rugat, I-am încredințat lui Dumnezeu problema. În același timp, am căutat principiile selectării și promovării oamenilor. Peste câteva zile, am aflat de la cineva care o cunoștea bine că, deși sora Li părea foarte implicată, făcea lucrurile numai ca să pară prezentabile și adesea era leneșă, vicleană, lucra de mântuială se retrăgea când întâmpina greutăți și, de aceea, încă tot nu avea intrarea. Conform principiilor, era nepotrivită să fie diacon de evanghelizare. Auzind asta, m-am bucurat că nu insistasem asupra punctului meu de vedere. Altfel, folosirea unui om nepotrivit cu siguranță ar fi împiedicat lucrarea de evanghelizare. Asta chiar a fost protecția lui Dumnezeu! Am fost foarte recunoscătoare pentru călăuzirea cuvântului lui Dumnezeu. Am văzut că, practicând adevărul și acceptând sfatul altora, puteam evita probleme și abateri în datoria mea și, totodată, aveam liniște-n suflet. Acum, sunt foarte rușinată gândindu-mă la aroganța mea din trecut. Fără judecata și mustrarea cuvântului lui Dumnezeu și fără emondare și tratare severe, niciodată n-aș fi reflectat asupra mea, nu m-aș fi lepădat de mine și n-aș fi acceptat sfatul altora. Acum sunt mai domoală, pot discuta și căuta cu frații și surorile când am probleme. Mica schimbare e rezultatul cuvintelor și lucrării lui Dumnezeu. Cu adevărat Îi mulțumesc din suflet lui Dumnezeu!

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger