de Zhouyuan, China

Dumnezeu Atotputernic spune: „Acum este momentul în care voi decide sfârșitul fiecărei persoane, nu etapa la care am început să prelucrez omul. Îmi scriu în cartea Mea, unul câte unul, cuvintele și acțiunile fiecărei persoane, precum și calea lor în urmarea Mea, trăsăturile lor inerente și performanța lor finală. În felul acesta, niciun om nu va scăpa de mâna Mea și toți vor fi cu neamul lor așa cum hotărăsc” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Pregătește suficiente fapte bune pentru destinația ta”). „Rezultatul tuturor este determinat conform esenței care vine din comportamentul lor și este întotdeauna stabilit corespunzător. Nimeni nu poate duce păcatele altcuiva; cu atât mai mult, nimeni nu poate primi pedeapsa în locul altcuiva. Acest lucru este incontestabil. Grija unui părinte pentru copilul său nu înseamnă că poate face fapte bune în locul copilului, nici afecțiunea respectuoasă a unui copil pentru părinți nu înseamnă că poate face fapte bune în locul părinților lor. Aceasta este adevărata semnificație din spatele cuvintelor: «doi bărbați vor fi la câmp – unul va fi luat, iar altul va fi lăsat. Două femei vor măcina la moară – una va fi luată, iar alta va fi lăsată.» Nimeni nu își poate duce odraslele răufăcătoare la odihnă pe baza iubirii profunde pentru copiii săi, nici nu poate cineva să își ducă soția (sau soțul) la odihnă pe baza propriului comportament drept. Aceasta este o regulă administrativă; nu pot exista excepții pentru nimeni. Făcătorii de dreptate sunt făcători de dreptate, iar răufăcătorii sunt răufăcători. Făcătorii de dreptate vor putea supraviețui, iar răufăcătorii vor fi distruși. Cei sfinți sunt sfinț‏i; ei nu sunt întinați. Cei întinați sunt întinați și ei nu pot conține nicio singură parte sfântă. Toți oamenii răi vor fi distruși și toți oamenii drepți vor supraviețui, chiar dacă odraslele unui răufăcător îndeplinesc fapte drepte și chiar dacă părinții unei persoane drepte comit fapte rele. Nu există nicio legătură între un soț care crede și o soție care nu crede și nu există nicio legătură între copiii care cred și părinții care nu cred. Acestea sunt două tipuri incompatibile. Înainte de a intra în odihnă, o persoană are rude fizice, dar odată ce va intra în odihnă, această persoană nu va mai avea rude fizice despre care să vorbească” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). Cuvintele lui Dumnezeu ne spun că lucrarea Sa din zilele de pe urmă este de a alege oamenii conform felului lor. El hotărăște rezultatul și destinația fiecăruia pe baza comportamentului, naturii și esenței lui. Este un lucru pe care nu-l poate schimba nimeni și este hotărât de firea dreaptă a lui Dumnezeu. Dumnezeu ne cere să-i tratăm pe ceilalți conform cuvintelor Sale și principiilor adevărului. Nu putem proteja sau favoriza pe nimeni pe baza sentimentelor noastre, nici măcar pe cei dragi. Acest lucru ar fi contrar adevărului și o ofensă adusă firii lui Dumnezeu.

Odată, cu aproximativ trei ani în urmă, când adunarea era pe sfârșite, un conducător mi-a spus: „Tatăl tău stârnește mereu conflicte printre frați și surori, perturbând viața bisericii. Noi am avut părtășie cu el, am analizat acest lucru și l-am avertizat, dar nu se căiește. Niște frați și surori au semnalat că a făcut același lucru în datoria sa și mai înainte, în alte locuri. Vom aduna dovezi despre faptele lui rele.” Mi-a stat inima în loc când am auzit asta și m-am întrebat: „Chiar este atât de grav?” Dar apoi m-am gândit cum, în adunările cu tatăl meu, el chiar tulbura viața bisericii și nu voia să accepte adevărul. În adunări, el nu voia să aibă părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu, ci vorbea mereu despre lucruri care n-aveau legătură cu adevărul, creând agitație printre oameni, astfel că ei nu puteau reflecta cu calm la cuvintele lui Dumnezeu. I-am pomenit despre asta, dar nu a ascultat deloc. Pur și simplu, îmi arunca în față o mulțime de scuze. I-am spus conducătorului bisericii despre situație, iar acesta a avut, mai apoi, părtășie cu tatăl meu, l-a ajutat de câteva ori și i-a explicat esența și consecințele comportamentului său. Însă tatăl meu a refuzat să accepte acest lucru. A continuat, pur și simplu, să se justifice și să se certe. Nu se căia deloc. Probabil, situația se înrăutățise, din moment ce frații și surorile semnalau acum acest lucru. Mi-am amintit că au fost, în biserică, niște oameni socotiți răi și excomunicați pentru că nu voiau să practice adevărul, ci perturbau mereu viața bisericii și nu voiau să se căiască. Dacă tatăl meu chiar era așa, nu avea să fie și el dat afară? Dacă acest lucru chiar se întâmpla, calea credinței lui s-ar sfârși. Ar mai avea vreo șansă la mântuire? Pe măsură ce mă gândeam la asta, panica mea creștea și îmi simțeam inima ca strânsă într-o gheară.

În acea noapte m-am zvârcolit, fără să pot dormi, gândindu-mă la ce spuseseră ceilalți despre tatăl meu. Știam că ei doar încercau să apere viața bisericii de perturbări, din respect pentru intrarea în viață a fraților și surorilor și că asta era conform voii lui Dumnezeu. Știam despre comportamentul tatălui meu și mă întrebam dacă ar trebui să-i spun despre el conducătorului. M-am gândit la cât de iubitor fusese tata când eram mică. De fiecare dată când mă certam cu fratele meu, mă apăra indiferent dacă aveam sau nu dreptate; când era frig și școala mea nu avea așternuturi călduroase, mergea cu bicicleta aproape 100 de kilometri ca să-mi aducă o plapumă. Mama era adesea plecată de acasă, făcându-și datoria, așa că tata era, de obicei, cel care gătea și avea grijă de mine. În vreme ce mă tot gândeam la asta, nu mi-am putut reține lacrimile. M-am gândit: „Tata a fost cel care m-a crescut. Dacă-l demasc și află despre asta, n-o să spună că nu am conștiință, că nu am inimă? Cum o să mai dau ochii cu el după asta?” Am început, fără tragere de inimă, să scriu niște lucruri despre comportamentul tatălui meu, dar nu am putut continua. Mă gândeam: „Dacă scriu tot ce știu și este dat afară? Las-o baltă. N-ar trebui să scriu asta.” Am vrut să am un somn adânc și liniștit care să mă îndepărteze de realitate, dar n-am putut închide un ochi. M-am simțit neliniștită și vinovată. Comportamentul lui chiar nu fusese grozav în ultima vreme, iar eu știam câte ceva despre faptele lui din trecut. Dacă țineam aceste lucruri pentru mine, nu ascundeam adevărul? Era o adevărată luptă interioară pentru mine. A trebuit să vin înaintea lui Dumnezeu în rugăciune. M-am rugat: „O, Dumnezeule, știu despre câteva rele pe care le-a făcut tata, știu că trebuie să sprijin lucrarea bisericii și să fiu sinceră despre ceea ce știu, dar nu vreau să fac asta pentru că îmi este teamă că va fi excomunicat. Dumnezeule, Te rog, îndrumă-mă ca să pot practica adevărul, să fiu o persoană cinstită și să sprijin lucrarea bisericii.” M-am simțit puțin mai liniștită după această rugăciune. Apoi am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Toți spuneți că sunteți atenți la povara lui Dumnezeu și că veți apăra mărturia Bisericii, dar cine dintre voi a fost cu adevărat atent la povara lui Dumnezeu? Întreabă-te: ești cineva care a arătat considerație pentru povara Lui? Poți să practici dreptatea pentru El? Poți să te ridici și să vorbești pentru Mine? Poți să pui statornic adevărul în practică? Ești suficient de îndrăzneț să lupți împotriva tuturor faptelor Satanei? Ai fi capabil să îți dai emoțiile la o parte și să-l expui pe Satana, de dragul adevărului Meu? Poți să permiți ca intențiile Mele să fie împlinite în tine? Ți-ai oferit inima în cele mai importante momente? Ești cineva care face voia Mea? Întreabă-te și gândește-te des la asta” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 13). „Toți trăiesc în emoție – și, astfel, Dumnezeu nu evită pe niciunul dintre ei și expune secretele ascunse în inimile întregii omeniri. De ce le este oamenilor atât de greu să se separe de emoție? Procedând astfel, depășesc ei standardele conștiinței? Poate conștiința să împlinească voia lui Dumnezeu? Poate emoția să-i ajute pe oameni să treacă peste nenorociri? În ochii lui Dumnezeu, emoția este dușmanul Său – nu s-a menționat clar acest lucru în cuvintele lui Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 28). Nu aveam răspunsuri la aceste întrebări din cuvintele lui Dumnezeu. Știam prea bine că tata nu căuta adevărul, că perturba adunările și mâncatul și băutul celorlalți din cuvintele lui Dumnezeu. Nu asculta părtășia nimănui, avea prejudecăți față de ceilalți, judeca oamenii pe la spate și semăna discordie. Însă, constrânsă de sentimente, nu am putut observa că intrarea în viață a fraților și surorilor mele era perturbată. Pur și simplu, nu voiam să fiu sinceră față de conducător ca să-l apăr și să-l ocrotesc pe tata. Nu puneam adevărul în practică și nu țineam cont de voia lui Dumnezeu. M-am gândit la cei doi oameni răi pe care biserica îi excomunicase înainte. Să-i văd că refuză să practice adevărul și perturbă viața bisericii m-a umplut de furie și i-am demascat corect și sever. Deci de ce nu am putut fi sinceră când a venit vremea să scriu despre comportamentul tatălui meu? Am văzut că nu eram o persoană cinstită, că îmi lipsea sentimentul dreptății. Nu practicam adevărul și nu sprijineam lucrarea bisericii în acest moment crucial. În schimb, îmi ocroteam tatăl datorită sentimentelor, tăinuindu-i relele și acționând contrar principiilor adevărului. Nu însemna acest lucru că stau de partea Satanei și sunt un dușman al lui Dumnezeu? Realizând acest lucru, m-am rugat și m-am căit lui Dumnezeu. „Nu vreau să mai acționez pe baza sentimentelor. Vreau să fiu cinstită cu privire la tata.”

După rugăciunea mea, mi-am amintit de niște manifestări ale răului din partea lui și le-am notat, una câte una. Pe când slujea ca diacon al Evangheliei, a început să aibă prejudecăți față de partenerul lui de muncă, fratele Zhang. Îl judeca și discrimina în fața altor frați și surori, lăsându-l pe fratele Zhang stresat și într-o stare negativă. Conducătorul l-a emondat și l-a tratat pe tatăl meu, dar acesta n-a vrut să audă. Când frații și surorile i-au subliniat problemele, nu a vrut să accepte nimic. Se concentra mereu pe eșecurile celorlalți, le exploata slăbiciunile și spunea întotdeauna: „Am fost un credincios toți acești ani. Înțeleg tot!” Când vedea că mă implic activ în datoria mea, mă îndemna să caut bani și chestiuni lumești și întotdeauna spunea lucruri negative ca să-mi înăbușe entuziasmul pentru datoria mea. Odată, după ce a fost implicat într-un accident de mașină, fratele Lin de la biserică a mers să vadă ce face și să aibă părtășie despre adevăr, spunând că trebuie să reflecteze asupra sa și să-și învețe lecția, dar tata n-a vrut să audă. A denaturat faptele și a răspândit un zvon că fratele Lin venise să-și bată joc de el. Asta i-a făcut pe câțiva frați și surori să aibă prejudecăți față de fratele Lin. Gândul la toate acestea chiar m-a șocat și m-a înfuriat. M-am întrebat: „Acesta chiar este tatăl meu? Nu este aceasta o persoană rea?” Întotdeauna am crezut că, după toți anii lui de credință în care își făcuse datoria de evanghelizare, poate să sufere și să-și asume consecințele. Fusesem amăgită de felul în care părea la exterior, gândindu-mă că era un credincios adevărat. Nu am încercat niciodată să-i deslușesc comportamentul. Am fost atât de nesăbuită și oarbă! Acum îmi reproșam că fusesem condusă de sentimente, menajându-l și ocrotindu-l. Apoi am citit acest lucru în cuvintele lui Dumnezeu: „Cei care, în biserică, dau frâu liber cuvintelor lor veninoase și răutăcioase, care răspândesc zvonuri, instigă la lipsa de armonie și formează clici în rândul fraților și surorilor, ar fi trebuit să fie alungați din biserică. Dar, pentru că acum este o epocă diferită a lucrării lui Dumnezeu, acești oameni sunt îngrădiți, întrucât se confruntă cu anumite eliminări. Toți cei care au fost corupţi de Satana au firi corupte. Unii au doar o fire coruptă, în timp ce alții sunt diferiți: nu numai că au firi corupte satanice, dar natura lor este şi extrem de malițioasă. Nu numai că vorbele și acțiunile lor le dezvăluie firile corupte satanice, dar, mai mult, acești oameni sunt adevăratul diavol Satana. Comportamentul lor întrerupe şi tulbură lucrarea lui Dumnezeu, împiedică intrarea în viaţă a fraţilor şi surorilor şi distruge viaţa normală a bisericii. Mai devreme sau mai târziu, acești lupi în haine de oi trebuie să fie alungaţi; faţă de aceşti lachei ai Satanei ar trebui adoptată o atitudine necruțătoare, de respingere. Doar acest lucru înseamnă a sta de partea lui Dumnezeu, iar cei care nu reușesc să facă asta se tăvălesc în noroi cu Satana” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Un avertisment pentru cei care nu practică adevărul”). Privind comportamentul tatălui meu prin prisma cuvintelor lui Dumnezeu, am văzut că nu arăta doar o fire coruptă obișnuită, ci o natură malefică. Era entuziast la suprafață, putea suferi pentru datoria lui și putea continua răspândirea Evangheliei în fața persecuției PCC, dar nu putea accepta adevărul. Ba chiar îl ura. Faptele sale îi dezvăluiau natura vicleană și malefică. Era, în esență, un om rău, al Satanei și trebuia excomunicat. Deși eram fiica lui, nu puteam să acționez după propriile sentimente. Trebuia să stau de partea lui Dumnezeu în credința mea, să-l demasc pe Satana și să mă lepăd de el. M-am gândit la frații și surorile din grupul pe care-l administram, care nu aveau niciun discernământ în ceea ce-l privește. Trebuia să am părtășie cu ei și să dau la iveală ticăloșia tatălui meu ca să nu mai fie păcăliți de acesta. Dar apoi m-am îngrijorat: „Pe unii dintre ei, el i-a adus către credință, iar aceia sunt în relații bune cu el. Dacă îl demasc, nu vor spune că nu am conștiință, că nu am inimă? Dacă este dat afară și-și pierde șansa la mântuire, acest lucru va fi foarte dureros pentru el.” Acest gând era foarte supărător, iar eu mi-am pierdut dorința de a avea acea părtășie. Am stat în pat, fără să dorm în noaptea aceea, gândindu-mă că, dacă nu dădeam la iveală ticăloșia tatălui meu, iar frații și surorile erau înșelați și stăteau de partea acestuia, atunci ar fi părtași la relele lui. Dacă vedeam că erau induși în eroare, dar nu aveam părtășie cu ei, nu le făceam rău? La gândul acela, mi-am făcut reproșuri, așa că I-am spus o rugăciune lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, am atât de multe griji acum. Te rog să-mi dai credință și putere, să mă îndrumi și să mă conduci ca să practic adevărul și să demasc acest om rău.”

După ce m-am rugat, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „În cuvintele lui Dumnezeu, ce principiu se menționează cu privire la felul în care oamenii ar trebui să se trateze unul pe altul? Iubește ce iubește Dumnezeu și urăște ce urăște Dumnezeu. Adică, oamenii pe care Dumnezeu îi iubește, care într-adevăr urmăresc adevărul și care fac voia lui Dumnezeu sunt tocmai cei pe care ar trebui să îi iubești. Cei care nu fac voia lui Dumnezeu, cei care Îl urăsc, care nu I se supun și pe care El îi disprețuiește sunt cei pe care ar trebui să îi disprețuim și să-i respingem și noi. Asta cere cuvântul lui Dumnezeu. […] În timpul Epocii Harului, Domnul Isus a spus: «Cine este mama Mea şi cine sunt fraţii Mei? […] Căci oricine face voia Tatălui Meu, Care este în ceruri, acela Îmi este frate, soră şi mamă». Aceste vorbe existau deja în Epoca Harului, iar acum cuvintele lui Dumnezeu sunt și mai potrivite: «Iubiți ceea ce iubește Dumnezeu și urâți ceea ce urăște Dumnezeu». Aceste cuvinte pun punctul pe «i», însă oamenii sunt adeseori incapabili să le aprecieze adevăratul sens. Dacă o persoană este blestemată de Dumnezeu, dar după toate aparențele exterioare pare a fi destul de bună, sau dacă este un părinte sau o rudă de-a ta, atunci s-ar putea să descoperi că ești incapabil să urăști acea persoană, iar între voi doi s-ar putea chiar să existe un grad sporit de intimitate și o relație strânsă. Când auzi astfel de cuvinte de la Dumnezeu, te superi și nu poți să-ți împietrești inima față de o persoană ca aceasta sau să o abandonezi. Acest lucru se întâmplă deoarece aici există o noțiune tradițională care te leagă. Crezi că dacă faci acest lucru, ai să atragi asupra ta mânia Cerului, ai să fii pedepsit de Cer și chiar alungat de societate și condamnat de opinia publică. Mai mult, o problemă și mai pragmatică este că îl vei avea pe conștiință. Această conștiință provine din ceea ce te-au învățat părinții tăi încă din copilărie sau din influența și infecția culturii sociale, și ambele au plantat în tine o astfel de rădăcină și un astfel de mod de a gândi ca tu să nu poți pune cuvântul lui Dumnezeu în practică și să iubești ceea ce El iubește și să urăști ceea ce El urăște. Totuși, în sinea ta, știi că ar trebui să-i urăști și să-i respingi, întrucât viața ta a venit de la Dumnezeu și nu ți-a fost dată de părinții tăi. Se cuvine ca omul să I se închine lui Dumnezeu și să se întoarcă la El. Chiar dacă spui și crezi lucrul acesta, pur și simplu nu poți să te îndrepți și să îl pui în practică. Știți ce se petrece aici? Aceste lucruri te-au legat pe cât de strâns, pe atât de profund. Satana folosește aceste lucruri pentru a-ți lega gândurile, mintea și inima, astfel încât să nu poți să accepți cuvintele lui Dumnezeu. Astfel de lucruri te-au umplut pe deplin, până în punctul în care nu ai niciun loc pentru cuvintele lui Dumnezeu. Mai mult decât atât, dacă încerci să-I pui cuvintele în practică, acele lucruri își vor face efectul înlăuntrul tău și te vor obliga să intri în conflict cu cerințele și cuvintele Sale, făcându-te astfel incapabil să scapi de aceste noduri și să te eliberezi din această robie” („Doar prin recunoașterea părerilor tale nechibzuite te poți cunoaște pe tine însuți” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Atunci am înțeles că principiul pe care Dumnezeu ne cere să-l avem în relațiile cu ceilalți trebuie să fie să iubim ceea ce El iubește și să urâm ceea ce El urăște. Oamenii care iubesc adevărul și pot face voia lui Dumnezeu sunt cei pe care trebuie să-i tratăm cu iubire, în timp ce oamenii care urăsc adevărul și se împotrivesc lui Dumnezeu sunt cei pe care trebuie să-i urâm. Numai această practicare este conform voii lui Dumnezeu. Însă eram mereu constrânsă de sentimente când era vorba de tatăl meu. Îl protejam și-l apăram. Nu am fost capabilă să iubesc ceea ce Dumnezeu iubește și să urăsc ceea ce Dumnezeu urăște. Asta pentru că noțiunile învechite ale Satanei, precum: „Sângele apă nu se face” și „Omul nu este neînsufleţit; cum poate el să fie lipsit de emoţii?” îmi stăpâneau inima. Nu puteam distinge binele de rău, gândindu-mă că a da la iveală comportamentul malefic al tatălui meu ar fi scandalos, de neconceput. Îmi era teamă că o să fiu criticată și condamnată de ceilalți. Pentru a proteja o relație familială a trupului, nu am reușit să susțin adevărul și să demasc un om rău, nepăsătoare față de lucrarea casei lui Dumnezeu și de intrarea în viață a fraților și surorilor. Abia asta era de neconceput și fără umanitate. Am văzut că acele noțiuni satanice învechite mă împiedicau să practic adevărul, făcându-mă să stau de partea Satanei și să mă împotrivesc lui Dumnezeu, fără să vreau. De fapt, Dumnezeu nu a spus niciodată că ar trebui să ne lăsăm ghidați de conștiință în relațiile noastre cu demonii și oamenii răi, nici nu a spus că a-i respinge pe cei dragi, care aparțin Satanei, este imoral. În Epoca Legii, copiii necredincioși ai lui Iov au murit într-o calamitate, dar Iov nu a vorbit pentru ei și nu I s-a plâns lui Dumnezeu, din cauza sentimentelor, despre copiii lui. Dimpotrivă, a slăvit numele lui Dumnezeu. În Epoca Harului, părinții lui Petru au stat în calea credinței lui și i-au înăbușit-o, așa că acesta s-a lepădat de ei și a plecat de acasă, renunțând la tot pentru a-L urma pe Dumnezeu, câștigând astfel lauda lui Dumnezeu. Gândindu-mă la experiențele lui Iov și ale lui Petru, am câștigat puțină înțelegere despre cerința lui Dumnezeu de a iubi ceea ce El iubește și de a urî ceea ce El urăște.

Apoi am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „Cine este Satana, cine sunt demonii și cine sunt dușmanii lui Dumnezeu dacă nu cei ce se împotrivesc și care nu cred în Dumnezeu? Nu sunt ei acei oameni care nu Îl ascultă pe Dumnezeu? Nu sunt acei oameni care pretind verbal că ei cred și, totuși, sunt lipsiți de adevăr? Nu sunt ei acei oameni care doar urmăresc obținerea binecuvântărilor și, totuși, nu pot să fie martori pentru Dumnezeu? Tu tot te amesteci cu acei demoni astăzi și acorzi importanță conștiinței și iubirii față de ei, dar, în cazul acesta, nu oferi intenții bune Satanei? Nu înseamnă aceasta asocierea cu demonii? Dacă oamenii sunt încă incapabili să distingă între bine și rău astăzi și continuă orbește să fie iubitori și miloși fără nicio intenție de a urmări voia lui Dumnezeu și nu pot în niciun fel să aibă inima lui Dumnezeu ca pe a lor, finalurile lor vor fi cu atât mai jalnice. […] Dacă tu ești compatibil cu aceia pe care Eu îi detest și îi dezaprob, și tot îi iubești sau ai sentimente personale față de ei, atunci nu ești tu neascultător? Nu te împotrivești intenționat lui Dumnezeu? Are o astfel de persoană adevărul? Dacă oamenii acordă importanță conștiinței față de dușmani, iubirii pentru demoni și îndurării față de Satana, atunci nu întrerup ei în mod intenționat lucrarea lui Dumnezeu?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). Citirea acestor cuvinte m-a făcut să mă simt mâhnită și vinovată. Știam că tatăl meu ura adevărul, că perturbase mereu viața bisericii și că natura și esența lui erau rele, dar am continuat să-mi urmez conștiința și să fiu iubitoare față de el și chiar să-l acopăr și să-l ocrotesc. Nu era acest lucru tocmai ce a vrut Dumnezeu să spună prin „să oferi intenții bune Satanei” și „să te amesteci cu demonii”? Nu mă împotriveam cu obrăznicie lui Dumnezeu și perturbam lucrarea bisericii? În casa lui Dumnezeu, adevărul și dreptatea conduc. Toate forțele malefice ale Satanei, inclusiv toți oamenii răi și antihriștii, nu pot rămâne. Trebuie să fie demascate, eliminate de Dumnezeu și izgonite din biserică. Acest lucru este hotărât de firea dreaptă a lui Dumnezeu. Dar apărasem un om rău, încercând să-l las să stea în casa lui Dumnezeu. Nu toleram perturbările vieții bisericii de către un om rău? Nu ajutam un dușman rău și mă împotriveam lui Dumnezeu? Să continui în acest fel ar însemna să fiu pedepsită de Dumnezeu alături de omul rău. Această realizare m-a speriat puțin. Am văzut că firea dreaptă a lui Dumnezeu nu tolerează ofensă, iar ajutarea unui răufăcător pe baza sentimentelor este foarte periculoasă! Nu mai puteam vorbi și acționa pe baza sentimentelor mele. Chiar dacă era tatăl meu, trebuia să practic adevărul, să iubesc ceea ce iubește Dumnezeu, să urăsc ceea ce urăște El și să sprijin interesele casei lui Dumnezeu.

Mai târziu, am mers la o adunare cu grupul meu și am dezvăluit tot adevărul despre comportamentul tatălui meu și despre faptele lui rele. Frații și surorile care fuseseră induși în eroare de către el au început să-i discearnă esența. Biserica a emis ulterior notificarea excomunicării tatălui meu. M-am dus acasă, i-am citit-o și am vorbit despre comportamentul lui malefic. Am fost șocată când a spus, cu dispreț: „Știam de ceva vreme că voi fi dat afară. Am crezut în Dumnezeu toți acești ani doar pentru binecuvântări, altfel aș fi încetat să cred cu mult timp în urmă.” Văzând că nu are nicio intenție să se căiască, am știut foarte clar în inima mea că natura sa rea fusese dezvăluită pe deplin. După ce tatăl meu a fost dat afară, nu au mai fost răufăcători care să perturbe lucrurile în biserică. În adunări, frații și surorile puteau, cu toții, citi cuvintele lui Dumnezeu și puteau avea părtășie fără perturbări. Își făceau datoria așa cum trebuie, iar viața bisericii dădea roade. Am văzut că, în casa lui Dumnezeu, adevărul și dreptatea conduc, iar atunci când practicăm adevărul potrivit cuvintelor lui Dumnezeu, suntem martori la îndrumarea și binecuvântările Sale. În privința tatălui meu, m-am eliberat, încetul cu încetul, de sentimentele personale și am devenit, în cele din urmă, capabilă să practic puțin din adevăr și să sprijin lucrarea bisericii. Toate acestea s-au împlinit prin judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu!