de Shen Xinwei, Italia

În 2018, datoria mea în cadrul Bisericii era de a traduce documente, lucrând alături de sora Zhang și sora Liu. Ne înțelegeam grozav. În timpul unei întruniri, am avut părtășie despre felul în care a fost recunoscut un conducător fals. Sora Liu l-a evaluat astfel pe falsul conducător: „Înlocuiește oamenii fără să urmeze principiile. A transferat-o pe sora Zhang, dar a păstrat în echipă o altă soră care nu este la fel de atentă și harnică în datoria ei.” Când celălalt conducător a citit asta fraților și surorilor, m-am înroșit imediat la față. Simțeam că vorbele surorii Liu erau foarte aspre. M-am silit să-mi păstrez calmul, însă eram foarte tulburată. Fiind doar noi trei în echipă, eram sigură că eu eram cea pe care o menționase. Am simțit că toată lumea va crede că nu eram atentă sau harnică în datoria mea. Cum aș mai putea ține fruntea sus după asta? De atunci, i-am purtat pică surorii Liu, iar relația noastră s-a răcit.

Nu după mult timp, a fost aleasă drept conducătoare de echipă. Era foarte conștiincioasă, verificând cu atenție tot ce traduceam. Inițial, am păstrat o atitudine pozitivă, dar, după o vreme, am început să mă simt potrivnică față de ea. Consideram că îndeplineam acea datorie de destul de mult timp, însă ea tot nu avea încredere în mine, de parcă nu aveam aptitudinile necesare. De asemenea, din când în când, îmi dădea sugestii, așa că am simțit că mă desconsidera și că făcea lucrurile dificile. Ceea ce chiar nu puteam suporta era că, atunci când discutam lucrarea noastră, întotdeauna aducea în discuție neajunsurile mele în fața persoanei responsabile. M-am gândit: „Nu încerci doar să mă faci să par incapabilă în fața lui?” Pica pe care i-o purtam a sporit. După aceea, când lucram împreună, nu suportam s-o văd și mă enerva. Nu-mi plăcea că-mi verifica munca și strâmbam din nas când îmi dădea indicații. Uneori mă gândeam cum aș putea să o fac să pice prost și s-o pun la locul ei. Nu voiam s-o ajut atunci când vedeam probleme în datoria ei, ci, în schimb, o desconsideram și mai mult și chiar speram să întâmpine obstacole în datoria sa, ca să-i dau o lecție. Odată, sora Liu și-a deschis sufletul într-o întrunire, spunând că se simțea sufocată de mine când cooperam, că eram prea iute la mânie și că nu știa cum să lucreze cu mine. Mi-a sărit țandăra de îndată ce am auzit-o spunând asta. M-am gândit: „Nu încerci doar să mă expui în fața celorlalți pretinzând că-ți deschizi sufletul? Acum că știu toți că temperamentul meu te sufocă, ce vor crede despre mine?” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai mânioasă deveneam. Simțeam că încerca să mă facă să pic prost. Am început să am prejudecăți față de ea și am stat acolo, bosumflată în tăcere, până la sfârșitul întrunirii. După aceea, sora Liu a observat că nu prea eram în apele mele, așa că a venit și mi-a spus încet: „Pari supărată și nu ai spus nimic în întrunire. Dacă te deranjează ceva, îmi poți spune deschis. Îmi poți vorbi și despre neajunsurile pe care se poate să le am.” Însă eu nu suportam s-o văd în fața ochilor și nu simțeam decât ură față de ea. M-am gândit: „Chiar trebuie să întrebi? Cine s-ar bucura să te audă «deschizându-ți sufletul» în felul acesta?” Apoi s-a așezat chiar lângă mine. I-am aruncat o privire plină de dispreț și chiar nu mi-am mai putut înăbuși mânia când m-am gândit la felul în care mă vorbise de rău în fața tuturor. M-am dezlănțuit vorbind despre defectele ei și despre corupția pe care o arăta, spunând că-i lipsea înțelepciunea, că-i punea intenționat pe alții într-o lumină proastă, că sufoca oamenii și că era foarte arogantă. Nu mă mai puteam opri. Văzând-o abătută și cu capul plecat, m-am simțit împăcată. Eliberasem toată furia pe care o adunasem. Apoi, sora Liu mi-a spus: „Nu mi-am închipuit niciodată că te-am rănit atât de tare. Chiar îmi pare rău.” M-a cuprins un sentiment de vinovăție când am văzut-o că-mi întoarce spatele și-și șterge lacrimile pe furiș. Mersesem prea departe? O va arunca asta într-o stare negativă? Dar apoi m-am gândit: „Pur și simplu am fost sinceră. Am spus aceste lucruri ca să se poată cunoaște.” Astfel, vinovăția mea pur și simplu s-a evaporat. După aceea, sora Liu a fost și mai constrânsă de mine, nu a mai îndrăznit să-mi verifice lucrarea și cu atât mai puțin să-mi dea sugestii.

Câteva zile mai târziu, conducătoarea Bisericii noastre ne-a pus pe toți să scriem evaluări ale conducătorilor de echipă, ca să le poată aprecia eficacitatea conform principiilor. În sinea mea, m-am bucurat să aud asta. Abia așteptam să expun toată corupția pe care o arătase sora Liu, ca toată lumea să o poată vedea așa cum era și ca să poată fi umilită. Pentru o clipă, m-am simțit tulburată și mi-am dat seama că gândeam greșit, că ar trebui să fiu corectă și obiectivă și să accept cercetarea minuțioasă a lui Dumnezeu. Am vrut să fiu corectă și obiectivă în evaluarea mea, dar, când m-am gândit la felul în care sora Liu mă punea mereu în situații dificile, am fost copleșită de resentimente. Mi-am revărsat toate prejudecățile față de ea în acea evaluare, sperând că va fi tratată serios sau chiar transferată de conducătoare. M-aș fi bucurat să nu mai fie în echipa mea. Curând, sora Liu a fost demisă. Vestea asta m-a făcut să mă simt neliniștită. M-am gândit: „Avea asta legătură cu ceea ce am scris? Am scris doar despre o parte din corupția ei, dar asta n-ar fi trebuit să ducă la demiterea ei, nu?” După aceea, am văzut că sora Liu era într-o stare negativă și am avut un sentiment vag de vinovăție. Nu aveam deloc energie să-mi fac datoria.

Două zile mai târziu, i-am vorbit conducătoarei despre starea mea, iar aceasta mi-a spus că sora Liu fusese demisă mai ales din cauza calibrului ei limitat și că nu avea calitățile necesare unui conducător de echipă. Nu avea nicio legătură cu evaluarea mea. Însă a spus și că eram necruțătoare când venea vorba despre neajunsurile ei și că nu puteam trata oamenii corect, că eram răzbunătoare și aveam o fire malițioasă. Când am auzit asta, am simțit un gol în stomac. Nu sunt cuvintele „răzbunător” și „fire malițioasă” lucruri pe care le spunem despre oamenii răi? Timp de câteva zile, ori de câte ori mă gândeam la ce spusese, simțeam valuri de mâhnire. M-am întrebat dacă, într-adevăr, eram o persoană malițioasă. În durerea mea, am venit înaintea lui Dumnezeu în rugăciune: „O, Dumnezeule, această soră a spus că am o fire malițioasă, dar eu nu pot vedea acest lucru. Te rog să mă luminezi ca să mă pot cunoaște cu adevărat.”

După ce m-am rugat, am citit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Sunteți capabili să inventați diverse metode de pedepsire a oamenilor pe motiv că nu sunt pe placul vostru sau pentru că nu se înțeleg cu voi? Ați mai făcut vreodată astfel de lucruri? În ce măsură ați făcut-o? N-ați încercat întotdeauna, în mod indirect, să înjosiți oamenii, să faceți comentarii tăioase și să fiți sarcastici față de ei? (Ba da.) În ce stare vă aflați când făceați asemenea lucruri? La acel moment, vă simțeați eliberați și fericiți; dobândiserăți avantajul. După aceea, însă, v-ați gândit în sinea voastră: «Am făcut un lucru atât de josnic. Sunt fără teamă de Dumnezeu și am tratat atât de nedrept acea persoană.» În adâncul inimii, v-ați simțit vinovați? (Da.) Deși sunteți fără frică de Dumnezeu, aveți măcar un simț al conștiinței. Așadar, încă mai sunteți capabili să faceți un lucru asemănător pe viitor? Poți lua în considerare să-i ataci pe oameni și să cauți să te răzbuni pe ei, făcându-le zile grele și arătându-le cine e șeful ori de câte ori îi disprețuiești sau eșuezi în a te înțelege cu ei, sau de fiecare dată când nu se supun ție și nu te ascultă? Cumva vei spune: «Dacă nu faci ce vreau eu, voi găsi o ocazie să te pedepsesc fără ca nimeni să știe despre asta. Nimeni nu va afla, dar te voi face să mi te supui; îți voi arăta puterea mea. După aceea, nimeni nu va mai îndrăzni să se pună cu mine!» Spune-Mi asta: ce fel de umanitate deține o persoană care face așa ceva? În termenii umanității sale, este malițioasă. Măsurat împotriva adevărului, nu Îl venerează pe Dumnezeu” („Cele cinci condiții ale oamenilor înainte de a intra pe drumul cel bun al credinței în Dumnezeu” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). După ce am citit cuvintele de judecată ale lui Dumnezeu, m-am simțit devastată. Ele mi-au revelat starea întocmai. Gândind retrospectiv, eu și sora Liu lucraserăm foarte bine împreună la început. Am început să am o problemă cu ea atunci când evaluarea ei despre altcineva m-a atins și mi-a rănit mândria în fața altor oameni. A început să aducă în discuție defectele mele după ce a devenit conducătoare de echipă. Am simțit că eram umilită și încolțită. Chiar începuse să mă enerveze și am vrut să o fac de râs. Când a vorbit deschis despre starea ei ca să găsească o soluție, am crezut că doar îmi expunea neajunsurile și mă făcea de rușine, periclitându-mi imaginea în fața fraților și surorilor. Prejudecățile pe care le aveam față de ea au sporit, iar eu i-am exagerat problemele ca să o expun, acționând din răutate și făcând-o să devină negativă. Am folosit evaluarea pe care i-am făcut-o ca o ocazie să mă răzbun. Am scris despre corupția și toate neajunsurile pe care le-am observat la ea, fără să-i menționez deloc calitățile. Țelul meu era s-o fac pe conducătoare să o judece clar în speranța că o va transfera. Să-mi reamintesc felul în care am acționat a fost foarte incomod pentru mine. Am fost nemulțumită de sora Liu numai pentru că vorbele ei au adus în discuție imaginea și statutul meu, așa că am abordat o atitudine ostilă față de ea. Am făcut ce am avut chef. Mi-am dat seama că îmi lipsea cu desăvârșire venerația față de Dumnezeu și că aveam cu adevărat o natură foarte malițioasă! Consideram că mă înțelegeam foarte bine cu frații și surorile și că eram dornică să ajut pe oricine întâmpina dificultăți. Credeam că sunt un om bun, pentru că făcusem câteva lucruri bune. Acum am realizat că asta era numai din cauză că nimeni nu-mi periclitase interesele personale. Firea mea satanică a izbucnit cu toată forța când a fost vorba de interesele mele. Nu m-am putut abține și am atacat pentru a mă răzbuna. Mi-am dat seama că, fără să rezolv acea fire, puteam face rău în orice clipă. Acest lucru era foarte periculos!

După aceea, am reflectat asupra mea. Dacă eram capabilă de astfel de fapte rele, ce gânduri mă controlau? Am citit aceste cuvinte de la Dumnezeu: „Sursa răzvrătirii și împotrivirii omului față de Dumnezeu este faptul că omul a fost corupt de Satana. Pentru că a fost corupt de Satana, conștiința omului a devenit amorțită, el este imoral, gândurile lui sunt decăzute și are un mod de gândire înapoiat. Înainte să fi fost corupt de Satana, omul Îl urma în mod natural pe Dumnezeu și Îi asculta cuvintele după ce le auzea. El avea, în mod natural, o conștiință și o rațiune sănătoasă și, în același timp, o umanitate normală. După ce au fost corupte de Satana, rațiunea, conștiința și umanitatea omului au devenit inerte și afectate de Satana. Așadar, el și-a pierdut ascultarea și dragostea pentru Dumnezeu. Rațiunea omului a devenit aberantă, firea lui a devenit asemenea firii unui animal și răzvrătirea lui față de Dumnezeu este mai frecventă și mai dureroasă. Și, totuși, omul nu este conștient de acest lucru și nu îl recunoaște, ci doar se împotrivește și se răzvrătește orbește. Revelația firii omului este expresia rațiunii, înțelegerii și conștiinței lui și, pentru că rațiunea și înțelegerea lui nu sunt sănătoase, iar conștiința lui a devenit extrem de inertă, atunci firea lui este una de răzvrătire împotriva lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „A avea o fire neschimbată înseamnă a fi în vrăjmășie cu Dumnezeu”). „Oamenii gândesc astfel: «Dacă n-ai să fii amabil, atunci nici eu nu voi fi corect! Dacă ești nepoliticos cu mine, atunci și eu voi fi nepoliticos cu tine! Dacă nu mă tratezi cu demnitate, de ce te-aș trata eu cu demnitate?» Ce fel de gândire este aceasta? Nu este o gândire răzbunătoare? În opinia unei persoane obișnuite, nu este viabil acest tip de perspectivă? «Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte»; «Ca să-ți plătesc cu aceeași monedă» – în rândul necredincioșilor, toate acestea sunt raționamente rezonabile și se conformează întru totul noțiunilor umane. Totuși, în calitate de persoană care crede în Dumnezeu – ca persoană care caută să înțeleagă adevărul și caută o schimbare a firii – ai spune că astfel de cuvinte sunt corecte sau greșite? Ce ar trebui să faci pentru a le deosebi? De unde provin astfel de lucruri? Acestea provin din natura răuvoitoare a Satanei; ele conțin venin și adevărata față a Satanei, în toată răutatea și urâțenia sa. Conțin însăși esența acelei naturi. Care este caracterul perspectivelor, gândurilor, expresiilor, vorbirii și chiar al acțiunilor care conțin esența acelei naturi? Nu sunt ale Satanei? Sunt aceste aspecte ale Satanei în conformitate cu umanitatea? Sunt ele în concordanță cu adevărul sau cu realitatea adevărului? Sunt acestea acțiunile pe care ar trebui să le facă adepții lui Dumnezeu și gândurile și punctele de vedere pe care ar trebui să le aibă? (Nu.)” („Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos”). Mi-am dat seama că oamenii sunt atât de corupți și răi numai din cauza corupției Satanei. Prin intermediul educației din școli și al influenței societății, Satana, diavolul, ne cufundă în toate otrăvurile lui, cum ar fi: „Fiecare om pentru el însuşi şi diavolul îl ia pe cel mai din spate”, „Nu vom ataca decât dacă suntem atacaţi; dacă suntem atacaţi cu siguranţă vom contraataca”, „A plăti cu aceeași monedă” și „Niciodată nu este prea târziu pentru un gentleman să-şi ia revanşa”. Fără să-și dea seama, oamenii consideră aceste lucruri legi ale supraviețuirii. Devin tot mai aroganți, vicleni, egoiști și malițioși. Oamenii nu sunt cu adevărat grijulii și iertători și nu există iubire adevărată. Când ceva le atinge interesele personale, se ofensează și păstrează distanța. Pot chiar să-și facă dușmani sau să se răzbune. Oamenii devin mai reci și mai distanți și pierd orice simț al unei umanități normale. Am fost îndoctrinată cu o astfel de gândire de când eram mică. Am trăit după aceste lucruri, așa că firea mi-a devenit mai malițioasă și egoistă. Când altcineva îmi prejudicia interesele proprii, nu mă puteam abține să nu-l urăsc și să mă răzbun. În timpul petrecut cu sora Liu, ea a spus și a făcut lucruri care mi-au periclitat interesele, așa că am început să-i port pică și am profitat de șansa de a mă răzbuna. Am vrut să vadă de ce sunt capabilă ca să nu mai îndrăznească să mă ofenseze. Am vrut chiar s-o alung. Era vreo diferență între comportamentul meu și acela al antihriștilor și al oamenilor răi pe care Biserica îi excomunicase? Acei oameni voiau numai aprobarea și laudele celorlalți, dar nu puteau suporta cuvinte sincere care le expuneau corupția. Atacau pe oricine spunea sau făcea ceva care să-i ofenseze. Cu toată răutatea lor, au ajuns să-I ofenseze firea lui Dumnezeu, i-au mâniat pe ceilalți și au fost alungați din Biserică. Și-au pierdut definitiv șansa la mântuire. Iar eu o atacam pe sora Liu doar pentru că vorbele ei îmi răniseră mândria. N-am făcut decât s-o rănesc. Păcătuiam și făceam rău! Am văzut ce umanitate groaznică aveam, că aveam o natură și o esență la fel de rele ca ale unui antihrist, ale unui răufăcător și că asta Îl dezgusta pe Dumnezeu. Dacă nu mă pocăiam imediat, aveam să mă afund în rău și să fiu pedepsită de Dumnezeu întocmai ca un antihrist, un răufăcător! Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă temeam mai tare. Am venit înaintea lui Dumnezeu în rugăciune: „O, Dumnezeule, îmi lipsește cu desăvârșire umanitatea. Trăiam în firea mea coruptă și am atacat-o pe sora mea. Nu semăn deloc cu un om. Nu aș fi reflectat niciodată asupra mea dacă n-ai fi creat această situație pentru a mă trata. Aș fi continuat să fac rău și să o rănesc. Dumnezeule, vreau să mă căiesc. Nu mai vreau să trăiesc după otrăvurile Satanei. Te rog să mă îndrumi ca să fiu o persoană conștiincioasă, rezonabilă și cu umanitate.”

După aceea, am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Iubirea și ura sunt lucruri pe care oamenii normali ar trebui să le dețină, dar trebuie să faci diferența clară între ceea ce iubești și ceea ce urăști. În inima ta, ar trebui să-L iubești pe Dumnezeu, adevărul, lucrurile pozitive și să-ți iubești frații și surorile, în timp ce ar trebui să-l urăști pe diavolul Satana, lucrurile negative, antihriștii și oamenii răi. Dacă alimentezi ura pentru frații și surorile tale, atunci vei tinde să-i constrângi și să te răzbuni pe ei; asta ar fi de-a dreptul înfricoșător. Unii oameni au doar gânduri de ură și idei pline de răutate. După un timp, dacă un astfel de om nu se poate înțelege cu persoana pe care o urăște, aceasta va începe să se îndepărteze de el; în orice caz, ea nu lasă acest lucru să îi afecteze îndatoririle sau să-i influențeze relațiile interpersonale normale, întrucât Îl are pe Dumnezeu în inima ei și Îl venerează. Nu vrea să Îl ofenseze pe Dumnezeu și se teme să o facă. Deși acești oameni ar putea alimenta anumite viziuni despre cineva, nu dau niciodată viață acelor gânduri și nici măcar nu rostesc vreun cuvânt deplasat. Ce fel de comportament este acesta? Acesta este un exemplu de conduită și de rezolvare a lucrurilor cu principiu și imparțialitate. S-ar putea să fii incompatibil cu personalitatea unui om și se poate să nu îl placi, dar, când lucrezi împreună cu el, rămâi imparțial și nu îți verși frustrările în îndeplinirea datoriei, nu îți sacrifici datoria și nu îți scoți la suprafață frustrările în dauna intereselor familiei lui Dumnezeu. Poți face lucrurile principial; astfel, ai o venerație de bază față de Dumnezeu. Dacă ai un pic mai mult decât atât, atunci când vezi că cineva are unele neajunsuri sau slăbiciuni – chiar dacă te-a ofensat sau ți-a lezat interesele – tot ai în tine puterea de a-l ajuta. Să faci asta ar fi și mai bine; ar însemna că ești o persoană care are umanitate, realitatea adevărului și venerație față de Dumnezeu” („Cele cinci condiții ale oamenilor înainte de a intra pe drumul cel bun al credinței în Dumnezeu” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că cei care se tem de El îi pot trata pe ceilalți conform principiilor adevărului. Pot avea uneori prejudecăți față de frați și surori, însă nu sunt încăpățânați în interacțiunile lor și nu fac nimic să-L ofenseze pe Dumnezeu sau să-i rănească pe ceilalți. Oamenii care nu se tem de Dumnezeu fac orice vor inimile lor haine, iar asta înseamnă a face rău și este un lucru condamnat de Dumnezeu. Sora Liu a fost foarte directă, dar ceea ce a spus despre mine era sincer. Nu a făcut-o ca să mă atace. De asemenea, își făcea datoria responsabil și cu seriozitate, iar majoritatea sugestiilor ei erau de ajutor pentru lucrarea noastră. Nu ar fi trebuit să-i fac viața grea în mod intenționat. I-am vorbit deschis despre corupția mea și mi-am cerut iertare. Sora Liu a spus că nu a dat importanță acestui lucru și a avut părtășie despre niște adevăruri ca să mă ajute. M-am simțit rușinată și m-am urât și mai mult. Nu am vrut să mai trăiesc după firea mea coruptă. După aceea, când sora Liu îmi oferea sugestii sau spunea sau făcea ceva care-mi rănea mândria, eram capabilă să tratez problema cum se cuvine și să mă axez pe căutarea adevărului și pe autoreflecție. Am putut să lucrăm bine împreună din nou. Acest lucru a fost o mare ușurare pentru mine. Sunt recunoscătoare pentru judecata lui Dumnezeu care m-a schimbat puțin.