de Martha, Italia

În iunie 2021, supervizam niște filmări la biserică și pentru că volumul de muncă a crescut, biserica a aranjat ca eu să urmăresc și activitatea altui grup. M-am gândit: „Sunt și așa destul de ocupată cu lucrarea de care răspund acum. Dacă supervizez și mai multe lucrări, nu voi fi oare chiar mai ocupată și mai obosită”? Pe de altă parte, m-am gândit: „Frații și surorile din acest grup sunt familiarizați cu lucrarea. Cu toții au experiență și își fac datoria cu eficacitate, așa că nu ar trebui să-mi fac prea multe probleme în legătură cu supervizarea, nu-mi va lua prea mult timp și efort.” Așadar, am acceptat să mai supervizez un grup. La început, întrebam din când în când dacă lucrarea grupului avansa normal și dacă vreun frate sau vreo soră avea dificultăți în a-și face datoria. Însă, mai târziu, m-am gândit că mai am și alte lucruri de făcut și că ar fi prea obositor psihic și mi-ar lua prea mult timp să încerc să înțeleg detaliile lucrării fiecărui grup. Lucrarea acelui grup avansa normal, deci totul era bine, iar eu nu trebuia să consum timp ca să înțeleg diverse lucruri. Și conducătorul grupului era acolo, iar frații și surorile erau de încredere și își făceau bine datoria. În ultimii câțiva ani nu existaseră probleme majore, deci practic nu aveam de ce să îmi fac griji. Nu avea cum să fie o problemă dacă reduceam supervizarea, nu-i așa? Prin urmare, nu m-am implicat aproape deloc în lucrarea grupului respectiv.

Într-o bună zi, după mai mult de două luni, un frate mi-a dat feedback și a spus că, în două cazuri recente, filmările realizate de grupul respectiv au avut probleme și că, dacă nu ar fi descoperit alte surori problemele la timp, lucrarea ar fi suferit întârzieri. Am fost puțin surprinsă să aflu că existaseră o serie de probleme grave, deoarece grupul își făcea datoria. Cum de n-am știut eu? Gândindu-mă, mi-am dat seama că fusesem responsabilă mai multe luni de acea lucrare, dar acordasem foarte puțină atenție lucrării grupului respectiv și nu aveam idee cum își făceau datoria membrii grupului. Mi-am dat seama că nu făceam lucrarea reală, iar tocmai de aceea s-au produs acele probleme. Ulterior, când am înțeles situația, am descoperit că, de câtva timp, nimeni nu supervizase și nu urmărise lucrarea grupului, așa că membrii grupului se bazau pur și simplu pe experiența și rutinele lor existente, fără să simtă nicio povară a datoriei. Așadar, de îndată ce a crescut volumul de muncă, au început să facă lucrurile superficial. Deși erau două persoane care lucrau împreună pentru a verifica materialele video, era doar o formalitate pentru aceste persoane. Lucrau pur și simplu mecanic și nu au reușit să descopere problemele. A fost dureros să mă confrunt cu toate aceste lucruri. Problemele acestea nu erau dificil de descoperit, iar dacă eu aș fi urmărit în mod normal lucrarea acelui grup, nu aș fi fost atât de neștiutoare. Am fost atât de iresponsabilă! A trebuit să reflectez asupra motivului pentru care le-am ignorat lucrarea mai bine de trei luni. Am citit în cuvântul lui Dumnezeu, care spune: „Conducătorii falși nu se interesează niciodată despre situațiile de lucru ale diverșilor supraveghetori de echipe și nu le monitorizează. De asemenea, nu se interesează, nu monitorizează și nu pricep intrarea în viață a supraveghetorilor diferitelor echipe și a personalului responsabil cu diverse sarcini importante, precum și atitudinea lor față de lucrarea bisericii, față de îndatoririle lor și față de credința în Dumnezeu, de adevăr și de Dumnezeu Însuși. Ei nu știu dacă aceste persoane au suferit vreo transformare sau au evoluat și nici nu știu despre diversele probleme care pot exista în lucrarea lor; în special, nu știu despre impactul erorilor și abaterilor apărute în diverse etape ale lucrării asupra lucrării bisericii și a intrării în viață a aleșilor lui Dumnezeu, nici dacă aceste erori și abateri au fost vreodată corectate. Sunt complet ignoranți cu privire la toate aceste lucruri. Dacă nu știu nimic despre aceste condiții detaliate, devin pasivi ori de câte ori apar probleme. Cu toate acestea, conducătorii falși nu se preocupă deloc de aceste chestiuni detaliate în timp ce își fac treaba. Ei cred că, după ce au rânduit diverși supraveghetori de echipă și au atribuit sarcini, lucrarea lor este terminată – se consideră că și-au făcut treaba bine, iar, dacă apar alte probleme, nu este treaba lor. Deoarece conducătorii falși nu reușesc să supravegheze, să dirijeze și să monitorizeze diverși supraveghetori de echipă și nu își îndeplinesc responsabilitățile în aceste domenii, acest lucru duce la un dezastru în lucrarea bisericii. Aceasta înseamnă că lucrătorii și conducătorii sunt neglijenți în responsabilitățile lor. Dumnezeu poate scruta profunzimile inimii umane; aceasta este o capacitate care le lipsește oamenilor. Prin urmare, atunci când lucrează, oamenii trebuie să fie mai sârguincioși și mai atenți, mergând în mod regulat la fața locului pentru a monitoriza, supraveghea și dirija lucrarea, ca să asigure progresul normal al lucrării bisericii. În mod clar, conducătorii falși sunt complet iresponsabili în lucrarea lor și nu supraveghează, nu monitorizează și nu dirijează niciodată diversele sarcini. Ca urmare, unii supraveghetori nu știu cum să rezolve diverse probleme care apar în lucrare și rămân în rolurile lor de supraveghetori, deși nu sunt nici pe departe suficient de competenți pentru a face lucrarea. În cele din urmă, întârzie lucrarea în mod repetat și o transformă într-un dezastru total. Aceasta este consecința faptului că falșii conducători nu se interesează, nu supraveghează și nu monitorizează situațiile supraveghetorilor, un rezultat care este cauzat în întregime de neglijarea responsabilității acestora” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (3)”]. Din cuvântul lui Dumnezeu, am văzut că falșii conducători își neglijează îndatoririle și nu fac lucrare reală. Ei cred că fiecare grup are un supervizor, astfel încât falșii conducători pot să nu se implice, fapt ce cauzează probleme în lucrarea bisericii. La suprafață, poate părea că falșii conducători nu fac nimic care să fie în mod evident rău. Însă le lipsește simțul responsabilității în legătură cu lucrarea bisericii, fapt ce afectează grav evoluția și eficacitatea diferitor sarcini, iar acest lucru perturbă și tulbură lucrarea bisericii. Dumnezeu le cere conducătorilor și lucrătorilor să urmărească și să supervizeze lucrarea la timp, pentru a se asigura că lucrarea bisericii înregistrează progrese cu regularitate și în mod ordonat. Aceasta este responsabilitatea și datoria lor. Dar eu, după ce am preluat lucrarea grupului respectiv, am simțit că liderul grupului era acolo și că totul se desfășura ordonat, așa că mi s-a părut logic să nu mă implic. Niciodată nu le-am verificat și nu le-am urmărit lucrarea și nici nu am înțeles detaliile abaterilor și ale problemelor care existau în lucrarea tuturor. De asemenea, nu am descoperit când erau delăsători și superficiali în îndeplinirea datoriei lor. Pe baza propriilor mele idei și închipuiri, eu mă gândeam că sunt de încredere și conștiincioși în felul în care își fac datoria și că mă pot baza complet pe ei. Așa că m-am comportat în consecință, iar rezultatul a fost că lucrarea a avut de suferit. În lumina cuvântului lui Dumnezeu, știam că îmi făceam cu neglijență datoria și că eram într-adevăr o falsă conducătoare. Deși nu făceam rău în mod intenționat, problemele persistau și nu se rezolvau pentru că eu nu lucram concret. Problemele se acumulau în filmele pe care le produceau ei, iar acestea trebuiau refăcute, fapt ce era legat direct de superficialitatea și lipsa mea de responsabilitate în îndeplinirea datoriei mele. Adoptând abordarea superficială și încercând să iau lucrurile ușor, nu le-am supravegheat lucrarea. Deși am economisit astfel mult timp și energie, asta a întârziat direct progresul lucrării, perturbând-o și tulburând-o pe cea a bisericii. Mă împotriveam lui Dumnezeu! Gândul acela m-a înfricoșat, iar eu reflectam fără întrerupere asupra mea și mă gândeam: „Cum am putut să aleg neimplicarea atât de mult timp fără să-mi dau seama”?

Mai târziu, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu și am înțeles mai bine faptul că nu lucram concret. Dumnezeu Atotputernic spune: „Conducătorii falși nu se interesează niciodată de supraveghetorii care nu fac lucrări concrete sau care nu se ocupă de lucrarea care le este atribuită. Ei cred că trebuie doar să aleagă un supraveghetor și cu asta chestiunea s-a încheiat și că, după aceea, supraveghetorul se poate ocupa singur de toate problemele legate de lucrare. Astfel, conducătorii falși doar organizează adunări din când în când, nu supraveghează lucrarea, nu întreabă cum merge treaba și se comportă ca niște șefi neimplicați direct. […] Nu sunt capabili să facă ei înșiși lucrare reală și nu sunt nici meticuloși în ceea ce privește lucrarea conducătorilor de echipă și a supraveghetorilor – nu o urmăresc și nu se interesează de ea. Părerea lor despre oameni se bazează doar pe propriile impresii și închipuiri. Când văd că o persoană are performanțe bune o vreme, ei consideră că va fi bună pentru totdeauna, că nu se va schimba; nu cred pe nimeni care spune că există o problemă cu această persoană și, când cineva îi avertizează cu privire la acea persoană, le ignoră avertismentul. Credeți că sunt proști conducătorii falși? Sunt proști și nesăbuiți. Ce îi face proști? Faptul că se încred cu ușurință într-o persoană, crezând că, pentru că atunci când a fost aleasă, aceasta a făcut un jurământ, a luat o hotărâre și s-a rugat cu lacrimi curgându-i pe față, înseamnă că este de încredere și că nu vor exista niciodată probleme dacă se va ocupa de lucrare. Conducătorii falși nu înțeleg natura oamenilor; nu cunosc adevărata situație a omenirii corupte. Ei spun: «Cum ar putea cineva să se schimbe în rău când a fost ales supraveghetor? Cum ar putea cineva care pare atât de sârguincios și de încredere să se eschiveze de la lucrarea sa? Nu ar face-o, nu-i așa? Are multă integritate.» Deoarece conducătorii falși se încred prea mult în propriile închipuiri și sentimente, în cele din urmă, acest lucru îi face incapabili să rezolve în timp util numeroasele probleme care apar în lucrarea bisericească și îi împiedică să-l demită și să-l repartizeze din nou, fără întârziere, pe supraveghetorul implicat. Sunt conducători falși veritabili. Și care este problema aici? Nu cumva modul în care conducătorii falși își abordează lucrarea implică superficialitate? Pe de-o parte, ei văd cum marele balaur roșu îi arestează cu înverșunare pe aleșii lui Dumnezeu, așa că, pentru a se proteja, rânduiesc la întâmplare ca cineva să fie responsabil cu lucrarea, crezând că acest lucru va rezolva problema și că nu mai este nevoie să îi acorde atenție. Ce gândesc în sinea lor? «Acesta este un mediu foarte ostil, ar trebui să mă ascund pentru o vreme.» Asta înseamnă că râvnesc după confortul trupesc, nu-i așa? Pe de altă parte, conducătorii falși au un defect fatal: au încredere în oameni prea repede, bazându-se pe propriile închipuiri. Iar acest lucru este provocat de faptul că nu înțeleg adevărul, nu-i așa? Cum dezvăluie cuvântul lui Dumnezeu esența omenirii corupte? De ce ar trebui să aibă ei încredere în oameni, când Dumnezeu nu are? Conducătorii falși sunt prea aroganți și neprihăniți de sine, nu-i așa? Ceea ce își spun este: «Nu se poate să fi judecat greșit această persoană, nu ar trebui să existe nicio problemă cu această persoană pe care am considerat-o potrivită; cu siguranță nu este o persoană care se dedă la mâncare, băutură și distracții sau căreia îi place confortul și urăște munca asiduă. Categoric este de nădejde și demnă de încredere. Nu se va schimba; dacă ar face-o, ar însemna că m-am înșelat în privința ei, nu-i așa?» Ce fel de logică este asta? Ești vreun soi de expert? Ai vedere cu raze X? Ai acea abilitate specială? Ai putea să trăiești cu o persoană un an sau doi, dar ai fi în stare să vezi cine este cu adevărat, fără un mediu potrivit care să-i dezvăluie întru totul natura-esență? Dacă nu ar fi dezvăluită de Dumnezeu, ai putea trăi alături de ea trei sau chiar cinci ani, și tot te-ai lupta să vezi exact ce fel de natură-esență are. Și cu cât devine acest lucru mai adevărat atunci când o vezi rar și ești rareori cu această persoană? Conducătorii falși au încredere într-o persoană, cu inima ușoară, în funcție de o impresie trecătoare sau bazându-se pe aprecierea pozitivă făcută de altcineva și îndrăznesc să încredințeze lucrarea bisericii unei astfel de persoane. În acest caz, nu sunt extrem de orbi? Nu acționează imprudent? Și oare conducătorii falși nu sunt extrem de iresponsabili când lucrează astfel?” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (3)”]. Cuvântul lui Dumnezeu expune faptul că falșii conducători sunt leneși, proști și nechibzuiți. În loc să vadă oamenii și lucrurile prin prisma cuvântului lui Dumnezeu, ei le văd prin prisma propriilor lor noțiuni și idei. Cu toate acestea, ei simt că înțeleg oamenii și lucrurile. Pot cu ușurință să aibă încredere în cineva și să încredințeze altora lucrarea, în timp ce ei înșiși adoptă o atitudine de neimplicare și râvnesc la beneficiile statutului. Prin ceea ce expune cuvântul lui Dumnezeu, am văzut că eram o astfel de falsă conducătoare leneșă și proastă! Din cauza naturii mele leneșe, simțeam tot timpul că sunt responsabilă pentru un volum foarte mare de muncă, că, dacă aș supraveghea fiecare grup și aș înțelege detaliile, ar fi prea complicat și prea greu. Așa că am supravegheat mai ales lucrarea unui singur grup. Întrucât celălalt grup avea un conducător, cât timp lucrarea avansa normal, totul avea să fie bine și nu trebuia să mai consum timp cu supravegherea. Cu cât aveam mai puține griji, cu atât era bine – așa îmi abordam datoria. Deși aveam titlul de supervizor, eu adoptasem o abordare de neimplicare, ceea ce a fost foarte iresponsabil! Eram și foarte îngâmfată. Pe baza propriilor mele idei și închipuiri, mă gândeam că pot avea încredere în toți membrii acelui grup să își facă datoria. Așa că nu aveam de ce să mă îngrijorez, iar dacă nu le supravegheam lucrarea, ei vor continua să își facă bine datoria. Nu am întrebat de ei și nu i-am supravegheat timp de mai multe luni, ceea ce a dus la apariția unor probleme în lucrarea lor. Nu înțelegeam adevărul și nici nu vedeam lucrurile clar și aveam multă încredere în mine, gândindu-mă că judecata mea despre oameni nu poate fi greșită. Eram prea arogantă și proastă! Știind toate acestea, m-a cuprins regretul și am înțeles importanța faptului de a trata oamenii și datoria mea potrivit cuvântului lui Dumnezeu. Așa că am căutat în mod conștien fragmentele relevante din cuvântul lui Dumnezeu pentru a găsi o cale de a-mi face datoria.

Într-o zi, am citit un fragment din cuvântul lui Dumnezeu care spune: „Întrucât conducătorii falși nu sunt la curent cu progresul lucrării și pentru că sunt incapabili să identifice prompt – cu atât mai puțin să rezolve – problemele care apar în lucrare, asta duce adesea la întârzieri repetate. În anumite lucrări, întrucât oamenii nu înțeleg principiile și nu există nicio persoană potrivită pentru a fi responsabilă cu lucrarea și care să o conducă, aceia care o execută trăiesc adesea într-o stare de negativism, pasivitate și expectativă, lucru care afectează grav progresul lucrării. Dacă liderii și-ar fi îndeplinit responsabilitățile – dacă ar fi preluat conducerea, ar fi accelerat lucrarea, ar fi supravegheat-o și ar fi găsit pe cineva care înțelege acel domeniu pentru a îndruma lucrarea, atunci aceasta ar fi progresat mai repede în loc să sufere întârzieri repetate. Atunci, pentru conducători este vital să înțeleagă și să stăpânească statutul lucrării. Bineînțeles, este imperios ca acești conducători să înțeleagă și să stăpânească felul în care lucrarea progresează, deoarece progresul are legătură cu eficiența lucrării și cu rezultatele pe care această lucrare trebuie să le obțină. Dacă liderii și lucrătorii nu pricep cum progresează lucrarea bisericii și nu urmăresc sau nu supraveghează lucrurile, atunci sigur progresul lucrării bisericii va fi lent. Asta e din cauză că majoritatea oamenilor care fac îndatoriri sunt cu adevărat mizerabili, nu au un simț al poverii și sunt deseori negativi, pasivi și superficiali. Dacă nu există nimeni cu un simț al poverii și cu abilități de lucru care să-și asume în mod concret responsabilitatea pentru lucrare, informându-se despre progresul ei în timp util și îndrumând, supraveghind, disciplinând și emondând personalul care face îndatoriri, atunci, în mod firesc, nivelul de eficiență a lucrării va fi foarte scăzut și rezultatele acesteia vor fi foarte slabe. Dacă nici măcar nu pot să vadă clar acest lucru, conducătorii și lucrătorii sunt nesăbuiți și orbi. Prin urmare, conducătorii și lucrătorii trebuie să investigheze prompt lucrarea, să o urmărească și să-i priceapă progresul, să analizeze ce probleme trebuie să rezolve în cazul oamenilor care fac îndatoriri și să înțeleagă care dintre acestea ar trebui rezolvate pentru a obține rezultate mai bune. Toate aceste lucruri sunt cruciale, o persoană care acționează în calitate de conducător trebuie să fie lămurită în privința lor. Pentru a-ți face bine datoria, nu trebuie să fii ca un conducător fals, care face puțină lucrare superficială și apoi crede că și-a făcut bine datoria” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (4)”]. Cuvântul lui Dumnezeu le arată oamenilor calea către a-și face datoria la un standard acceptabil. În calitate de conducători sau supraveghetori, oamenii trebuie să își abordeze datoria cu simțul poverii și nu pot râvni la confortul trupului. Ei trebuie să urmărească, să analizeze, să supravegheze și să inspecteze la timp lucrarea de care sunt responsabili. Conducătorii și supraveghetorii trebuie, de asemenea, să urmărească și să înțeleagă starea personalului implicat și detaliile despre modul în care își face acesta datoria. Astfel, se pot detecta prompt problemele și se pot corecta abaterile. Pentru că nicio ființă umană nu a fost încă desăvârșită, toată lumea are o fire stricată. Așadar, dacă starea oamenilor este bună și ei sunt conștiincioși, responsabili și eficace în îndeplinirea datoriei lor pentru o perioadă de timp, asta nu înseamnă că sunt complet de încredere. Când stările lor sunt anormale sau ei trăiesc potrivit firii lor stricate, devin superficiali chiar împotriva voinței lor și fac lucruri care tulbură munca bisericii. Așadar, în timp ce oamenii își îndeplinesc îndatoririle, conducătorii, lucrătorii și supraveghetorii trebuie să le inspecteze și să le urmărească atent lucrarea, iar atunci când se constată probleme, ei trebuie să corecteze prompt abaterile. Asta e responsabilitatea lor. După ce am înțeles cerințele lui Dumnezeu, am început să supraveghez și să aflu mai multe despre lucrarea grupului și i-am convocat cu regularitate la întâlniri de trecere în revistă a lucrării. Când observam abateri și probleme, comunicam prompt cu liderul grupului despre acestea. Prin lucrarea de urmărire atentă, am descoperit că lucrarea tuturor era cam indisciplinată și lipsită de planificare. Așadar, am discutat planul de lucru și evoluția grupului cu liderul grupului, iar o parte din lucrarea întârziată s-a finalizat conform planului. În plus, am eficientizat efectivul personalului în funcție de volumul de muncă și ne-am ocupat de trimiterea unor membri ai personalului acolo unde era mai mare nevoie de ei. După ce am realizat această practică, m-am simțit mai liniștită. În același timp, am urmărit mai îndeaproape decât înainte lucrarea din sfera mea de responsabilitate.

După o vreme, mi-am mai luat de lucru ceva ce necesita mult timp. M-am gândit: „O perioadă am supravegheat în detaliu lucrarea fiecărui grup, așa că situația e stabilă acum. Dacă și acum trebuie să îmi fac griji și să mă implic în detaliile fiecărui grup, asta îmi va lua prea mult timp și efort. Programul meu va fi prea încărcat și prea presant.” M-am întrebat activitatea cărui grup o pot delega altcuiva, ca să am mai puține griji. M-am gândit la un grup cu doi lideri care erau mai proactivi în îndeplinirea datoriei lor și puteau plăti un preț. Voiam să le transfer lor lucrarea grupului, ca să o poată urmări în detaliu. În felul acesta, eu trebuia doar să văd direcția în care merg lucrurile și să particip periodic la întâlniri ca să trecem în revistă munca. Puteam lăsa tot restul în seama liderilor grupului. Însă, făcând asta, reveneam la vechile mele obiceiuri, concentrându-mă doar asupra noii lucrări pe care o preluasem și neimplicându-mă în detaliile lucrării acestui grup. M-am gândit că, din moment ce liderii grupului erau acolo, va fi bine. Dacă apăreau probleme, puteam pur și simplu să aștept ca ei să ia inițiativa de a mă informa, iar apoi să mă ocup de probleme. Într-o zi, unul din liderii grupului mi-a atras atenția că nu supervizez suficient și că nu mă implic în detaliile lucrării lor. Unii frați și unele surori din grup amânau și erau leneși în îndeplinirea datoriei lor, dar nu nimeni nu superviza și nici nu lua vreo hotărâre, ceea ce afecta progresul lucrării. Când am auzit asta, am devenit puțin defensivă și m-am gândit: „Dar n-ați putea face asta voi doi, liderii grupului? De ceva timp mi-am mai luat și altceva de lucru. Ar dura foarte mult timp să supraveghez în detaliu fiecare sarcină. Cum aș putea face toate acestea? Îmi cereți prea mult”! Dar argumentele mele m-au făcut din nou să mă simt puțin stânjenită. Privind înapoi la acea perioadă, rareori le supravegheam lucrarea și nu înțelegeam în ce stare se aflau frații și surorile, dacă aplicau principiile în felul în care își făceau datoria sau rezultatele lucrării lor. Mă gândeam atunci că, în trecut, comisesem o fărădelege față de datoria mea neimplicându-mă, deci cum se putea să fiu iar în aceeași stare?

Mai târziu, am citit cuvântul lui Dumnezeu: „Mulți oameni în urma Mea râvnesc la beneficiile pe care le aduce statutul, se îndoapă cu mâncare, le place somnul și acordă toată atenția trupului, mereu temători că nu există scăpare pentru trup. Nu-și îndeplinesc funcția specifică în biserică, ci profită de pe urma bisericii sau își mustră frații și surorile cu cuvintele Mele, constrângându-i pe alții din poziții de autoritate. Acești oameni continuă să spună că urmează voia lui Dumnezeu și spun mereu că sunt apropiații lui Dumnezeu – nu este absurd? Dacă motivația ta e corectă, dar nu poți să slujești în conformitate cu intențiile lui Dumnezeu, atunci te comporți prostește; dar dacă motivația ta nu e cea corectă și tot spui că-L slujești pe Dumnezeu, atunci te opui lui Dumnezeu și ar trebui să fii pedepsit de El! Nu am niciun fel de milă pentru astfel de oameni! În casa lui Dumnezeu mănâncă pe gratis, râvnesc mereu la confortul trupesc și nu se gândesc la interesele lui Dumnezeu. Caută întotdeauna ce e bine pentru ei și nu dau nicio atenție intențiilor lui Dumnezeu. Nu acceptă atenta cercetare a Duhului lui Dumnezeu în nimic din ceea ce fac. Mereu sunt necinstiți și vicleni și își însală frații și surorile, având două fețe, ca vulpea într-o vie, care mereu fură struguri și calcă via în picioare. Ar putea asemenea oameni să fie apropiații lui Dumnezeu? Ești potrivit să primești binecuvântările lui Dumnezeu? Nu îți asumi nicio povară față de viața ta și față de Biserică, ești potrivit să primești însărcinarea dată de Dumnezeu? Cine ar îndrăzni să aibă încredere în unul asemenea ție? Când slujești în felul acesta, ar putea Dumnezeu să îți încredințeze o sarcină mai importantă? Oare acest lucru nu ar întârzia lucrarea?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum să slujim lui Dumnezeu în armonie cu intențiile Lui”). „Nu contează cât de talentat ești, ce nivel de calibru și educație ai, câte sloganuri poți striga sau câte cuvinte și doctrine îți sunt la îndemână; indiferent de cât de ocupat ești sau cât de epuizat ești într-o zi ori cât de departe ai călătorit, câte biserici vizitezi sau cât de multe riscuri îți asumi și suferințe înduri – nimic din toate acestea nu contează. Ceea ce contează este dacă îți faci lucrarea pe baza rânduielilor de lucru, dacă implementezi cu exactitate acele rânduieli; dacă, în timpul conducerii tale, participi la fiecare lucrare specifică de care ești responsabil și câte probleme reale ai rezolvat efectiv; câte persoane au ajuns să înțeleagă adevărurile-principii datorită conducerii și îndrumării tale și cât de mult a avansat și s-a dezvoltat lucrarea bisericii – ceea ce contează este dacă ai obținut aceste rezultate sau nu. Indiferent de lucrarea specifică în care ești implicat, ceea ce contează este dacă urmărești și conduci lucrarea în mod consecvent, mai degrabă decât să te comporți ca și cum ai fi important și să dai ordine. În plus, contează și dacă ai intrare în viață în timp ce îți faci datoria sau nu, dacă poți trata problemele conform principiilor, dacă ai o mărturie despre punerea adevărului în practică și dacă poți trata și rezolva problemele reale cu care se confruntă aleșii lui Dumnezeu. Acestea și alte lucruri similare sunt toate criterii pentru a evalua dacă un conducător sau lucrător și-a îndeplinit responsabilitățile sau nu” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (9)”]. Din cuvântul lui Dumnezeu, am văzut că El îi detestă la culme pe oamenii care mereu tânjesc după beneficiile statutului, sunt vicleni și apelează la șiretlicuri și iau în considerare propriile interese trupești în îndeplinirea îndatoririlor personale. O astfel de persoană nu poate juca niciun rol pozitiv în promovarea lucrării bisericii și nici nu poate să descopere și să rectifice prompt abaterile și lacunele din datoria sa. Mai mult, iresponsabilitatea sa poate cauza pierderi datoriei sale și poate perturba și tulbura lucrarea bisericii. Oamenii ca aceștia sunt complet lipsiți de sinceritate în datoria lor și sunt nedemni să primească însărcinarea dată de Dumnezeu. Dacă nu se căiesc, în cele din urmă, Dumnezeu îi va detesta și îi va elimina! În plus, standardul după care evaluează Dumnezeu conducătorii și lucrătorii nu ține de câtă muncă fac și nici de câte drumuri bat, ci dacă fac lucrare reală și produc rezultate concrete prin îndeplinirea datoriei lor. Expunerea cuvântului lui Dumnezeu m-a făcut să mă rușinez. Numindu-mă responsabilă de producerea videoclipurilor, biserica îmi dăduse o lucrare atât de importantă, îmi ceruse să duc o povară mai mare și mă promovase și îmi oferise o pregătire. Eu însă nu îmi asumam responsabilitatea și nu eram dispusă să sufăr în îndeplinirea datoriei mele. Când volumul de muncă a crescut puțin, eu m-am gândit doar cum aș putea să sufăr mai puțin și să îmi fac mai puține griji. Mă temeam că un număr mai mare de griji m-ar extenua. Când frații și surorile mi-au atras atenția că, îndeplinindu-mi datoria, nu făceam nicio lucrare reală, am căutat mereu tot felul de scuze ca să mă dezvinovățesc. Iată cum a descris Dumnezeu pe cineva ca mine: „În casa lui Dumnezeu mănâncă pe gratis, râvnesc mereu la confortul trupesc și nu se gândesc la interesele lui Dumnezeu. Caută întotdeauna ce e bine pentru ei și nu dau nicio atenție intențiilor lui Dumnezeu.” Ca supraveghetoare, ar fi trebuit să urmăresc îndeaproape și să monitorizez la timp întreaga lucrare din sfera mea de responsabilitate și să rezolv prompt abaterile și lacunele pe care le constat, pentru a asigura evoluția normală a lucrării bisericii. Asta era datoria mea. Însă eu am fost șireată, vicleană și am evitat responsabilitatea. Aveam funcția de supraveghetoare, dar nu făceam nicio lucrare reală și nu supravegheam detaliile lucrării. Drept urmare, nici nu am identificat, nici nu am rezolvat prompt problemele existente ale grupului. Așadar, lucrare nu era foarte eficace, fapt ce a afectat negativ evoluția normală a lucrării bisericii. Cum s-ar putea considera că îmi făcusem datoria? Evident, asta însemna să am o funcție fără să fac vreo lucrare reală, adică să înșel pe față. Eram atât de nedemnă de încredere! Biserica a stabilit ca eu să fac o anumită lucrare și mi-a cerut să îmi asum o anumită responsabilitate, dar eu am ales neimplicarea. Chiar nu meritam să fac o lucrare atât de importantă. Dacă aveam să fiu mereu atât de iresponsabilă față de datoria mea și să nu fac nicio lucrare reală, Dumnezeu avea să mă deteste și să mă elimine în cele din urmă! Gândul acela m-a înfricoșat. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu să mă îndrume, ca să pot schimba această stare. Voiam să fiu conștiincioasă și atentă în lucrarea mea și să îmi îndeplinesc responsabilitățile și datoria.

Mai târziu, am găsit o cale de practică cuvântul lui Dumnezeu: „Oamenii care cred cu adevărat în Dumnezeu își îndeplinesc îndatoririle cu bunăvoință, fără a-și calcula propriile pierderi și câștiguri. Indiferent dacă ești cineva care urmărește adevărul, trebuie să te bazezi pe conștiința și pe rațiunea ta și să depui într-adevăr efort atunci când îți îndeplinești datoria. Ce înseamnă să depui cu adevărat efort? Dacă te mulțumești doar să faci un efort simbolic și să înduri puține greutăți fizice, dar nu îți iei datoria deloc în serios sau nu cauți adevărurile-principii, atunci asta nu înseamnă altceva decât că ești superficial – nu înseamnă că depui într-adevăr efort. Cheia pentru a face un efort este să-ți pui toată inima în acest lucru, să te temi de Dumnezeu în inima ta, să fii atent la intențiile lui Dumnezeu, să fii îngrozit de ideea de a te răzvrăti împotriva lui Dumnezeu și de a-L răni pe Dumnezeu și să înduri orice greutăți pentru a-ți îndeplini bine datoria și pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu: dacă ai o inimă iubitoare de Dumnezeu în acest fel, îți vei putea îndeplini datoria în mod corespunzător. Dacă nu există frică de Dumnezeu în inima ta, nu vei avea nicio povară atunci când îți îndeplinești datoria, nu vei fi deloc interesat de ea și vei fi inevitabil superficial și vei face lucrurile mecanic, fără a produce niciun efect real – ceea ce nu înseamnă a îndeplini o datorie. Dacă ai cu adevărat un simț al poverii și crezi că a-ți îndeplini datoria este responsabilitatea ta personală și că, dacă nu o faci, nu ești apt să trăiești și ești o fiară, dacă crezi că numai dacă îți îndeplinești datoria în mod corespunzător ești demn de a fi numit ființă umană și te poți confrunta cu propria conștiință – dacă ai acest simț al poverii atunci când îți îndeplinești datoria – atunci vei putea să faci totul cu conștiință și vei putea să cauți adevărul și să faci lucrurile în conformitate cu principiile și astfel vei putea să-ți faci datoria în mod corespunzător și să-L mulțumești pe Dumnezeu. Dacă ești demn de misiunea pe care Dumnezeu ți-a dat-o și de tot ceea ce Dumnezeu a sacrificat pentru tine și de așteptările Sale de la tine, atunci asta înseamnă că depui într-adevăr efort” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a-ți îndeplini bine datoria, trebuie măcar să fii înzestrat cu o conștiință și cu rațiune”). După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, m-a cuprins o rușine imensă. Ani întregi am crezut în Dumnezeu și am mâncat și băut atât de mult din cuvântul Lui. Dar, când datoria mea a necesitat puțin mai mult efort și mai multă concentrare din partea mea, m-am gândit că e prea complicat și obositor, așa că am ales neimplicarea. Eram prea egoistă și leneșă, complet nesinceră față de Dumnezeu, și nu purtam nicio povară reală în îndeplinirea datoriei mele. Eram supraveghetoare, dar nu făceam lucrarea pe care trebuia să o facă un supraveghetor. Îmi neglijam cu adevărat datoria! Chiar și câinele unei familii poate să supravegheze casa și să fie loial și devotat stăpânului său. Eu sunt o ființă creată, dar nu mi-am îndeplinit datoria de ființă creată. Meritam să fiu numită om? M-am gândit la numeroșii frați și surori din biserică, responsabili de mai multe lucrări decât mine. Ei își făceau cu sinceritate datoria și puteau să sufere și să plătească orice preț. Petreceau mai mult timp făcându-și datoria, dar nu l-am văzut pe niciunul dintre ei să se prăbușească de extenuare. Dimpotrivă, cu cât țineau cont mai mult de intenția lui Dumnezeu, cu atât culegeau mai mult și cu atât continuau să progreseze în viață. Privind înapoi, volumul meu de muncă era rezonabil și cu siguranță realizabil. Cât timp eram dispusă să mă răzvrătesc împotriva trupului, să sufăr puțin mai mult și să plătesc un preț mai mare, era absolut posibil să supraveghez lucrarea fiecărui grup. După aceea mi-am reorganizat întregul program de lucru, am monitorizat tot ce ținea de responsabilitatea mea pe baza noului program și nu au existat întârzieri în domeniul pe care-l supravegheam. Într-o zi, citeam mesajele de grup și am descoperit niște abateri în lucrarea unui grup. Am analizat și am sintetizat rapid situația cu liderul grupului și, împreună, am găsit modalități de a rezolva problema. La momentul respectiv m-am plâns că a lucra concret nu înseamnă să te uiți toată ziua la oamenii din grup fără să faci nimic altceva. Trebuie doar să pui mai mult suflet în asta. După aceea, am programat întâlniri cu fiecare membru al grupului pentru a afla despre lucrarea sa și iarăși am descoperit niște abateri. Așa că, împreună cu liderul grupului, am avut părtășie cu ei despre principii. Abaterile au fost corectate rapid, iar eficacitatea lucrării s-a îmbunătățit după aceea. Deși am fost puțin mai ocupată în acele câteva zile, genul acesta de practică m-a făcut să mă simt împăcată și liniștită.

Prin aceste experiențe, am ajuns să îmi înțeleg mai bine egoismul și lenea. De asemenea, am văzut că iresponsabilitatea și tânjirea după confort nu doar că încetinesc progresul lucrării, dar, când sunt grave, pot și să perturbe și să tulbure lucrarea bisericii. Așa că nu mai pot să rămân neimplicată. Trebuie să supraveghez și să monitorizez frecvent lucrarea și să identific și să rezolv efectiv problemele. Doar făcându-mi datoria pot să obțin rezultate bune și să satisfac intenția lui Dumnezeu.