de Zhengxin, China

În 2002, când aveam 18 ani, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. În iulie 2004, fratele Wang Cheng și cu mine am fost arestați de poliție în timp ce predicam Evanghelia într-o altă provincie. La momentul acela, m-am gândit: „Noi doar predicăm Evanghelia și nu am încălcat nicio lege. În plus, sunt tânăr, așa că polițiștii probabil nu-mi vor face nimic. Poate doar mă vor interoga, apoi mă vor lăsa să plec.” Fără să mă aștept la asta, după ce ne-au adus la secția de poliție, un ofițer a bătut în masă și m-a interogat cu cruzime: „Cum te cheamă? Unde locuiești? Cine ți-a cerut să vii? Cui i-ai predicat Evanghelia?” Când nu am răspuns, m-a pălmuit puternic peste față de două ori, atât de tare încât mi-a făcut urechile să țiuie și a spus că, predicând Evanghelia, perturbam ordinea socială și încălcam legea. Acest lucru m-a înfuriat și m-am gândit: „Este ridicol! Noi predicăm Evanghelia pentru că ne dorim ca alți oameni să fie buni și să urmărească adevărul și să urmeze calea cea dreaptă. Cum poți numi asta perturbarea ordinii sociale?” Dar văzând cât de răi erau polițiștii, am știut că era inutil să port o discuție cu ei, așa că n-am spus nimic. Mai târziu, ne-au încătușat pe Wang Cheng și pe mine și ne-au urcat într-o mașină de poliție. În timp ce conduceau, eram foarte îngrijorat. Îmi era foarte frică să nu mă bată și să nu mă tortureze când ajungeam la destinație. Dacă nu puteam suporta greutățile și ajungeam o iudă, nu numai că aș fi ofensat firea lui Dumnezeu, ci aș fi făcut și ca mai mulți frați și surori să fie arestați și să sufere același chin ca mine. În tăcere, m-am rugat lui Dumnezeu în repetate rânduri: „Dumnezeule, sunt atât de speriat. Te rog, protejează-mă și dă-mi încredere și putere.” După ce m-am rugat, m-am simțit puțin mai calm.

Ei ne-au dus la Biroul municipal de urmărire penală. Când ne-au percheziționat, unul dintre ofițeri a văzut că aveam un pager la mine și a spus că trebuie să fiu lider. Când am auzit asta, m-am gândit: „Dacă ei cred că sunt un conducător, mă îndoiesc că mă vor lăsa să plec atât de ușor.” Văzând că nu am zis nimic, un ofițer de poliție pe nume Zhao a spus cu un zâmbet inexpresiv: „Dacă nu ne spui ceea ce știi, vom vedea cât de mult poți rezista!” M-a lovit cu piciorul de câteva ori, numindu-mă în fel și chip în timp ce făcea asta, iar apoi m-a lovit cu pumnul în piept, rănindu-mă foarte tare și tăindu-mi răsuflarea. A continuat să mă lovească cu pumnul și piciorul, aruncându-mă mai bine de 2 metri în spate și aproape făcându-mă să mă prăbușesc. Am îndurat în tăcere durerea și nu am spus niciun cuvânt. În cele din urmă, s-a oprit când a obosit, apoi a spus cu înverșunare: „Dacă nu începi să vorbești, te punem în scaunul tigru și îți facem cunoștință cu bastonul nostru electric!” Eram foarte speriat. Deja mă durea din cauza loviturilor și a pumnilor. Nu știam dacă pot face față să fiu legat de scaunul tigru și electrocutat, așa că m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu în repetate rânduri: „O, Dumnezeule, Te rog să-mi protejezi inima și să-mi dai încredere și curaj. Vreau să mă bizui pe Tine ca să rămân neclintit și să nu fiu niciodată o iudă.” Apoi, mi-am adus aminte de cuvintele lui Dumnezeu: „Nu ar trebui să îți fie frică de una și de alta; indiferent cu cât de multe dificultăți și pericole ai putea să te confrunți, ești în stare să rămâi neclintit înaintea Mea, fără să te împiedice nimic, pentru ca voia Mea să poată fi nestingherit îndeplinită. Aceasta este datoria ta […]. Acesta este momentul în care te voi încerca: Îmi vei oferi loialitatea ta? Poți să Mă urmezi până la capătul drumului cu loialitate? Nu te teme; cu sprijinul Meu, cine ți-ar putea bloca vreodată drumul?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 10). Într-adevăr, Dumnezeu este sprijinul meu ferm și viața mea este în mâinile Lui. Cu permisiunea lui Dumnezeu fusesem arestat. Aceasta era încercarea lui Dumnezeu pentru mine. Oricât de mult m-ar tortura polițiștii, aveam cu siguranță să rămân ferm în mărturia mea. Unul dintre polițiști mi-a cerut numele și adresa. M-am gândit: „Familia mea găzduiește în prezent conducători de biserică acasă. Dacă spun unde locuiesc și poliția merge să percheziționeze casa noastră, atunci membrii familiei mele și conducătorii vor fi arestați, așa că nu le pot spune.” Când el a văzut că nu spun nimic, s-a înfuriat de-a binelea și, fără să scoată un cuvânt, a luat cartea cuvântului lui Dumnezeu și m-a lovit puternic peste față cu ea, făcându-mi fața să mă doară foarte rău, apoi m-a lovit cu răutate cu piciorul. Între timp, un alt ofițer de poliție m-a lovit puternic cu pumnul în piept. Nu s-au oprit până nu au rămas fără suflare. Văzând că tot nu vorbesc, unul din ei a spus: „Este un adevărat fanatic. Bagă-l la închisoare și fă-l să sufere!” Când am auzit că voi fi închis, m-am simțit puțin speriat. Auzisem că, în închisori, toți prizonierii bat prizonieri. Dacă într-adevăr ar fi să fiu închis, ce fel de tortură va trebui să suport? Oare m-ar schilodi? Dacă nu aș face față? M-am gândit îndelung la asta, dar știam cel puțin că nu puteam să devin o iudă și să-L trădez pe Dumnezeu, orice ar fi. I-am făcut un jurământ lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Statura mea este prea mică și nu pot să fiu puternic de unul singur, dar sunt gata să mă sprijin de Tine. Te rog să fii cu mine și dă-mi voința de a îndura suferința. Nu voi fi niciodată o iudă și nu-mi voi trăda frații și surorile!” După ce m-am rugat, am avut un sentiment de putere și încredere.

Mai târziu, un polițist de vârstă mijlocie s-a prefăcut că este prietenos cu mine, spunând: „Uită-te la tine. Ești tânăr, înalt și frumos. De ce nu-ți găsești o prietenă bună sau un loc de muncă bun? De ce să te deranjezi să crezi în Dumnezeu?” Apoi a scos o scrisoare de pocăință pe care să o semnez. Am citit-o și mi-am dat seama că semnarea ei ar însemna să Îl trădez pe Dumnezeu. Nu am putut semna acea scrisoare! Când am refuzat s-o semnez, ofițerul mi-a izbit cartea cu copertă rigidă a cuvântului lui Dumnezeu peste tâmplă, făcându-mi urechile să-mi țiuie din nou și, brusc, m-am ales cu un cucui uriaș pe cap. După ce am fost lovit în acest fel, capul mi-a amorțit și fața mi s-a umflat, iar picioarele îmi erau dureroase și umflate după ce au fost lovite atât de tare. M-am simțit de parcă aș fi fost paralizat peste tot, iar trupul mă durea atât de mult, încât abia îmi puteam reține lacrimile. M-am gândit: „Dacă refuz în continuare să semnez scrisoarea de pocăință, oare mă vor bate și mai tare? Mă vor ucide? Dar n-o pot semna. A semna asta înseamnă a-L trăda pe Dumnezeu.” În acel moment, m-am gândit la un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Când te confrunți cu suferința, trebuie să poți fi capabil să lași deoparte grija pentru trup și să nu te plângi de Dumnezeu. Când Dumnezeu Se ascunde de tine, trebuie să poți să ai credința de a-L urma, de a-ți păstra iubirea de dinainte fără să o lași să șovăie sau să se risipească. Indiferent ce face Dumnezeu, trebuie să te supui planului Său și să fii pregătit să-ți blestemi trupul, mai degrabă decât să te plângi de El. Când te confrunți cu încercări, trebuie să-L mulțumești pe Dumnezeu, deși s-ar putea să plângi amarnic sau să eziți să te desparți de vreun obiect îndrăgit. Doar aceasta este adevărata iubire și credință” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”). Am înțeles că greutățile și necazurile erau o încercare pentru mine, să vadă dacă aveam credință autentică și dacă puteam să rămân ferm în mărturia mea pentru Dumnezeu. Dumnezeu a spus că adevărata credință înseamnă a te supune rânduielilor Sale în orice împrejurare și a-L mulțumi chiar dacă acest lucru înseamnă a îndura chinul și durerea. Trebuia să mă încredințez pe deplin lui Dumnezeu și oricât de multă suferință aș fi îndurat, nu mă puteam supune Satanei. Trebuia să mă sprijin pe Dumnezeu și să fiu martor. Cu asta în minte, m-am rugat: „Dumnezeule, indiferent cum m-ar bate, chiar dacă m-ar bate până la moarte, nu voi semna niciodată acea scrisoare de pocăință.” În acea noapte, polițiștii ne-au trimis pe mine și pe Wang Cheng la casa de detenție, unde am fost reținuți separat.

Ofițerul de serviciu m-a dus într-o celulă. Înăuntru erau mai bine de doisprezece oameni, toți cu fețe și expresii înverșunate. Celula părea atât de stranie și de înspăimântătoare, încât eram realmente speriat. Ofițerul le-a spus prizonierilor: „Acesta este un credincios în Dumnezeu. Aveți «mare grijă» de el.” În clipa în care a terminat de vorbit, doi prizonieri au venit să mă bată și să mă lovească cu piciorul, apoi mi-au spus să mă dezbrac. Au adus un furtun și mi-au udat corpul cu apă rece mai bine de o jumătate de oră, moment în care tremuram de frig. M-au tot întrebat cum mă numesc și cui i-am predicat Evanghelia. Am continuat să mă rog în tăcere lui Dumnezeu, cerându-I să-mi protejeze inima. Nu am scos un cuvânt. A doua zi, m-au bătut din nou. Un deținut m-a prins de păr și m-a izbit cu ceafa de perete atât de tare încât mi-au țiuit urechile și mi-a sângerat nasul. Mai târziu, m-au „făcut avion”, adică m-au obligat să mă aplec, în timp ce doi prizonieri m-au apucat de brațe și m-au izbit puternic de perete, umplându-mi capul de cucuie și făcându-mă să amețesc și să leșin. Înainte de a putea să-mi revin în simțiri, mi-au făcut un „pai gow”, adică m-au ținut pe pământ cu brațele la spate, în timp ce o persoană din față m-a prins de mâini și mă m-a smucit înainte și alta s-a așezat pe spatele meu, apucându-mi brațele și împingându-mă în față. Îmi simțeam brațele de parcă erau smulse din încheieturi. Am țipat de durere. M-au torturat mai bine de zece minute înainte de a renunța, iar când, în sfârșit, mi-au dat drumul, nu-mi simțeam brațele. M-am gândit: „Acum îmi sunt schilodite brațele? Dacă e așa, sunt încă tânăr, deci cum voi supraviețui în viitor? Nu știu ce vor face pentru a mă tortura în continuare. Oare mă vor omorî în bătaie?” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai speriat. Dar apoi m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Când oamenii sunt gata să-și sacrifice viețile, totul devine neînsemnat și nimeni nu-i poate învinge. Ce ar putea fi mai important decât viața? Astfel, Satana devine incapabil de a face mai mult în oameni, nu poate face nimic cu omul” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Interpretări ale tainelor «cuvintelor lui Dumnezeu către întregul univers»”, Capitolul 36). Mi-am dat seama că Satana știe că oamenii iubesc viața și se tem de moarte, așa că se folosește de slăbiciunea noastră pentru a ne ataca și a ne forța să-L trădăm pe Dumnezeu. Nu puteam să cad pradă trucului Satanei și să trăiesc în dizgrație pentru a-mi păstra viața. M-am gândit la sfinții din epocile trecute, care au suferit atât de mult pentru a predica Evanghelia. Unii au fost arestați și închiși, iar alții chiar și-au dat viața. Era o onoare să pot auzi glasul lui Dumnezeu în zilele de pe urmă, să predic Evanghelia și să mărturisesc pentru arătarea și lucrarea lui Dumnezeu. Chiar dacă acești oameni mă torturau până la moarte, eram persecutat de dragul dreptății. Acesta era un lucru glorios și ar însemna că nu-mi trăisem viața în zadar. Dându-mi seama de acest lucru, am găsit putere în inima mea. Indiferent în ce fel m-ar fi persecutat, aveam să rămân neclintit și să nu-L trădez pe Dumnezeu.

Mai târziu, când polițiștii m-au adus la interogatoriu, m-au amenințat, spunând: „Încă mai ai șansa să mărturisești. Ești deținut politic și, dacă nu mărturisești, vei fi condamnat. Oamenii pe care îi vei întâlni în închisoare sunt răi. O să-ți pară rău! Este greu de spus dacă vei ieși în viață.” De îndată ce am aflat că voi fi condamnat și că fusesem desemnat prizonier politic, mi-am dat seama că aceasta era o infracțiune gravă. Oare câți ani ar trebui să ispășesc? Oare aș fi nevoit să-mi petrec toată tinerețea în închisoare? Am auzit de la ceilalți prizonieri că mulți oameni din închisoare erau omorâți în bătaie. M-am îngrijorat și mai mult. Nu știam ce metode ar fi putut folosi prizonierii pentru a mă tortura sau dacă voi supraviețui. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă simțeam mai nefericit. Chiar nu voiam să condamnat și îmi doream cu ardoare să scap din acel loc. M-am rugat în repetate rânduri lui Dumnezeu, spunând: „Dumnezeule! Sunt foarte slab acum și nu-Ți înțeleg voia, dar știu că această împrejurare s-a abătut asupra mea cu permisiunea Ta. Te rog, luminează-mă și îndrumă-mă, astfel încât să pot rămâne neclintit.” După ce m-am rugat, mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Poate că vă amintiți cu toții aceste cuvinte: «Căci necazul nostru ușor de purtat și temporar, lucrează în noi o greutate veșnică de slavă, dincolo de orice imaginație». Cu toții ați auzit aceste cuvinte înainte, totuși niciunul dintre voi nu a înțeles adevărata lor însemnătate. Astăzi, sunteți profund conștienți de însemnătatea lor reală. Aceste cuvinte vor fi împlinite de Dumnezeu în timpul zilelor de pe urmă și vor fi împlinite în cei care au fost persecutați cu cruzime de marele balaur roșu în ținutul unde stă încolăcit. Marele balaur roșu Îl persecută pe Dumnezeu și este vrăjmașul lui Dumnezeu și deci, în acest ținut, cei care cred în Dumnezeu sunt astfel supuși umilinței și asupririi, și ca urmare, aceste cuvinte sunt împlinite în voi, acest grup de oameni. Deoarece a demarat într-un ținut care se împotrivește lui Dumnezeu, toată lucrarea lui Dumnezeu întâmpină piedici formidabile, iar îndeplinirea multora dintre cuvintele Lui ia mult timp; așadar, oamenii sunt rafinați ca rezultat al cuvintelor lui Dumnezeu, ceea ce este și o parte a suferinței. Este enorm de dificil pentru Dumnezeu să Își îndeplinească lucrarea în țara marelui balaur roșu – dar tocmai prin această dificultate Dumnezeu face o etapă a lucrării Sale, făcând ca înțelepciunea și faptele Lui minunate să se manifeste și folosind această oportunitate pentru a face complet acest grup de oameni” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este lucrarea lui Dumnezeu la fel de simplă cum și-o imaginează oamenii?”). După ce am meditat la cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că persecuția și necazul meu de astăzi reprezentau lucruri care-mi fuseseră menite să le îndur. Aceasta era persecuție de dragul dreptății și suferință alături de Hristos. Era un lucru semnificativ. Faptul că am fost arestat și persecutat în acest fel mi-a permis să văd clar esența malefică a marelui balaur roșu. Marele balaur roșu este un dușman al lui Dumnezeu și un diavol care I se împotrivește. Această situație mi-a arătat și modul în care Dumnezeu întrupat lucrează și mântuiește oamenii din țara marelui balaur roșu. Într-adevăr, era o muncă foarte grea. Având acest gând în minte, m-am simțit foarte inspirat. Am simțit că nu puteam să-L dezamăgesc pe Dumnezeu. Chiar dacă m-ar fi bătut până la moarte, eram pregătit să rămân neclintit și să-L mulțumesc pe Dumnezeu.

Paisprezece zile mai târziu, polițiștii ne-au escortat pe mine și alți câțiva frați și surori într-o mașină de poliție, spunând că se pronunțase sentința noastră la reeducare prin muncă și că ne duceau la centrul de lucru. Pe drum, m-am gândit: „Nu știu câți ani voi fi la centrul de muncă. Sper că nu va fi prea mult timp, ca să pot pleca, să particip la adunări cu frații și surorile mele în curând și să-mi îndeplinesc în continuare datoria. În trecut, am fost prea frivol și nu mi-am îndeplinit datoria cum se cuvine. Când ies de aici, promit să urmăresc adevărul și să-mi îndeplinesc bine datoria.” Când am ajuns la Biroul Municipal de Securitate Publică, polițiștii au intrat și au luat sentințele de reeducare prin muncă și ni le-au citit în mașină. Mai mulți frați și surori au fost condamnați la un an sau un an și jumătate, dar pedeapsa mea era de trei ani. Auzind asta, m-am simțit paralizat. M-am gândit: „Trei ani? De ce sentința mea e mai lungă ca a celorlalți? Cum pot supraviețui atât de mult?” Eram în agonie mai presus de cuvinte și nu puteam să accept lucrul acesta. Eram pe culmile disperării. Însă atunci mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „În timp ce sunt supuși încercărilor, este normal ca oamenii să fie slabi, ca negativitatea să sălășluiască în ei sau să fie lipsiți de claritate în ceea ce privește voia lui Dumnezeu sau calea lor de practică. Dar, în orice caz, trebuie să ai încredere în lucrarea lui Dumnezeu […]. Dumnezeu face lucrarea de desăvârșire asupra oamenilor, iar ei nu pot să o vadă, nu pot să o simtă; în astfel de împrejurări, ți se cere să ai credință. Credința oamenilor e necesară atunci când ceva nu poate fi văzut cu ochiul liber, iar credința ta e necesară când nu poți renunța la propriile tale noțiuni. Când lucrarea lui Dumnezeu nu îți este clară, ceea ce ți se cere este să ai credință, să iei o poziție fermă și să fii martor. Când Iov a ajuns în acest punct, Dumnezeu i S-a arătat și i-a vorbit. Adică, doar din credința ta vei putea să-L vezi pe Dumnezeu și, când ai credință, El te va desăvârși. Fără credință, El nu poate să te desăvârșească” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei care urmează să fie desăvârșiți trebuie să se supună rafinării”). După ce am meditat la cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, indiferent ce fel de circumstanțe nefericite întâlneam sau cât de respingătoare erau acestea, puteam rezista doar dacă aveam credință în Dumnezeu. Dar îmi lipsea credința în Dumnezeu. De îndată ce am auzit că urma să fiu trimis la reeducare prin muncă timp de trei ani, nu am putut să accept, așa că am încercat să mă înțeleg cu Dumnezeu și m-am plâns Lui. Mi-am dorit ca sentința să fie mai ușoară și să sufăr mai puțin. În trecut, jurasem înaintea lui Dumnezeu că Îl voi urma oricât de grele ar fi devenit lucrurile, dar acum, în fața acestei împrejurări care nu era în concordanță cu noțiunile mele, am devenit negativ și m-am plâns. Eram atât de răzvrătit. Nu puteam continua pe această cale. Trebuia să mă bazez pe Dumnezeu pentru a experimenta următorul mediu.

La centrul de muncă, zilnic nu am mâncat suficient și eram suprasolicitat pe stomacul gol. Uneori chiar trebuia să lucrez până la două sau trei dimineața și dacă spuneam ceva greșit în timp ce lucram sau făceam o greșeală, mă băteau. De fiecare dată când mă întorceam de la muncă, eram chinuit și închis în camera cu apă pentru aproximativ o oră. Așa au stat lucrurile pe tot parcursul anului. În camera cu apă era foarte multă umezeală și, în timp, mulți oameni s-au îmbolnăvit. Unii au făcut scabie, alții au făcut artrită reumatoidă și eu am avut o erupție pe tot corpul. În fiecare noapte mă mânca pielea atât de tare încât nu puteam să adorm și mă scărpinam atât de mult încât începeam să sângerez, rupând crustele recent formate și o parte din piele mi s-a desprins imediat de pe corp. I-am spus gardianului șef că aveam nevoie de un medic, dar el a spus cu nonșalanță: „Este doar o erupție cutanată. Ești bine. Nu îți va împiedica în niciun fel munca.” În acel moment, m-am simțit deosebit de nefericit. M-am gândit: „Am căpătat această afecțiune la o vârstă atât de tânără. Ce voi face dacă nu dispare? Sunt suprasolicitat în fiecare zi și trebuie să suport bătăile și umilirea din partea prizonierilor. Oare când se va termina această durere?” Gândul la asta m-a făcut doar să mă simt din ce în ce mai nefericit. M-am simțit deosebit de mâhnit când am văzut că alți frați erau închiși împreună și puteau să aibă părtășie și să se sprijine unul pe altul, în timp ce eu eram singur cu necredincioși și nu era nimeni în preajmă cu care să pot vorbi. Mă ghemuiam adesea în patul meu noaptea și plângeam în tăcere. M-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, mă simt atât de slab aici. Te rog, luminează-mă ca să-Ți pot înțelege voia.”

O dată, când am ieșit să facem mișcare, un frate dintr-o altă echipă mi-a întins în secret un pachet mic. L-am dus în atelier și l-am deschis, iar înăuntru era un bilet în care erau copiate cuvintele lui Dumnezeu. Nu mă așteptasem să văd cuvintele lui Dumnezeu în închisoare și am fost foarte emoționat și inspirat. Pasajul citit suna astfel: „Omul va fi făcut complet în totalitate în Epoca Împărăției. După lucrarea de cucerire, omul va fi supus rafinării și încercărilor. Aceia care pot îndura și pot mărturisi ferm în timpul acestor încercări sunt aceia care vor fi, în cele din urmă, făcuți compleți; ei sunt biruitorii. În timpul acestor încercări, omului i se cere să accepte această rafinare, iar această rafinare este ultimul aspect al lucrării lui Dumnezeu. Este ultima dată când omul va fi rafinat înainte de încheierea întregii lucrări de gestionare a lui Dumnezeu, și toți aceia care Îl urmează pe Dumnezeu trebuie să accepte acest test final, trebuie să accepte această ultimă rafinare. Aceia care sunt copleșiți de încercări sunt fără lucrarea Duhului Sfânt și îndrumarea lui Dumnezeu, dar cei care au fost cu adevărat cuceriți și care Îl caută cu adevărat pe Dumnezeu vor rămâne, în cele din urmă, neclintiți; ei sunt cei care au umanitate și care Îl iubesc cu adevărat pe Dumnezeu. Indiferent de ceea ce face Dumnezeu, acești victorioși nu vor fi lipsiți de viziuni, și vor continua să pună adevărul în practică fără greș în mărturia lor. Ei sunt cei care vor scăpa, în cele din urmă, din marile încercări” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea lui Dumnezeu și practica omului”). Citirea cuvintelor lui Dumnezeu m-a făcut să mă simt emoționat. Am văzut că, în mijlocul adversității, trebuia să am credință în Dumnezeu și să mă bazez pe El pentru a rămâne ferm în mărturia mea pentru El. Eram singur într-o echipă, nu erau frați în jurul meu și erau multe lupte și greutăți. Acesta era o încercare pentru mine. Mi-a permis să-mi văd neajunsurile și adevărata statură. De asemenea, mi-a permis să fiu independent, să experimentez această împrejurare bazându-mă pe Dumnezeu și să depășesc greutățile și durerea. Când eram slab, fratele meu mă ajutat, transmițându-mi cuvintele lui Dumnezeu, ceea ce m-a inspirat cu adevărat. Am știu că aceasta era iubirea lui Dumnezeu și că Dumnezeu era mereu alături de mine, veghindu-mă și protejându-mă. Cu acest gând în minte, am găsit puterea de a merge mai departe și am avut încredere să suport acest mediu.

În 2006, am făcut o formă severă a bolii piciorului de atlet. Degetele de la picioare erau atât de dureroase încât nu puteam merge. Polițiștii nu m-au lăsat să primesc niciun tratament medical și mi-au dat doar niște unguent, dar nu numai că nu mi-a vindecat picioarele, ba chiar le-a înrăutățit starea. Acest lucru m-a întristat foarte mult și am simțit că acest loc era prea mizerabil și prea întunecat pentru a fi suportat. Nimeni nu ar trebui să îndure asta. Dar, apoi, mi-am amintit de un imn al cuvintelor lui Dumnezeu, intitulat „Cântecul biruitorilor”: „Ați acceptat vreodată binecuvântările care v-au fost date? Ați căutat vreodată făgăduințele care au fost făcute pentru voi? Voi, cu siguranță, sub îndrumarea luminii Mele, veți străpunge încleștarea forțelor întunericului. Cu siguranță, în mijlocul întunericului, nu veți pierde lumina care vă ghidează. Voi sigur veți fi stăpânii întregii creații. Veți fi desigur învingători înaintea Satanei. Cu siguranță, la căderea împărăției marelui balaur roșu, vă veți ridica în mijlocul nenumăratelor mulțimi ca să fiți martori biruinței Mele. Veți fi desigur hotărâți și de neclintit în ținutul Sinimului. Prin suferințele pe care le îndurați, veți moșteni binecuvântarea care vine de la Mine și, cu siguranță, Îmi veți emana slava în întregul univers” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 19). După ce am meditat la acest imn al cuvintelor lui Dumnezeu, am înțeles bunele intenții ale lui Dumnezeu. Intenția Lui este de a desăvârși, în țara marelui balaur roșu, un grup de oameni în biruitori care sunt capabili să scape de stăpânirea întunecată a Satanei și să fie mântuiți de Dumnezeu și care sunt calificați să intre în împărăția lui Dumnezeu și să primească făgăduințele lui Dumnezeu. Pe măsură ce m-am gândit cu atenție la asta, mi-am dat seama că, dacă nu aș fi experimentat tortura crudă a Partidului Comunist și tratamentul inuman la centrul de muncă, nu aș fi putut să văd clar esența malefică a urii Partidului Comunist față de Dumnezeu și ostilitatea sa față de El, cu atât mai puțin să o resping complet din adâncul inimii mele. Fără chinul acestui mediu mizerabil și fără să fiu expus de fapte, nu mi-aș fi dat seama că încă emit cerințe la adresa lui Dumnezeu sau că atunci când faptele lui Dumnezeu nu erau în concordanță cu noțiunile mele, puteam încă să mă plâng și să raționez Dumnezeu, sau că statura mea era atât de mică și că aveam atât de puțină credință în Dumnezeu. Oare nu primisem toate aceste cunoștințe și nu beneficiasem de pe urma acestui mediu mizerabil? Acesta era harul lui Dumnezeu pentru mine! Gândul la iubirea și mântuirea lui Dumnezeu pentru mine mi-a dat încredere. M-am gândit, de asemenea, la modul în care Iov își pierduse copiii, îi apăruseră răni pe tot corpul și îndurase atât de multă suferință trupească și, totuși, Îl venera pe Dumnezeu fără să se plângă. Boala minoră și puțina suferință pe care le îndurasem nu erau demne de menționat în comparație cu Iov. Trebuia să Îl ascult pe Dumnezeu și să mă bazez pe El pentru a rămâne neclintit în mărturia mea pentru El. În timp ce mă gândeam la asta, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, oricât de rău ar fi locul acesta sau în ce fel ar suferi trupul meu, sunt dispus să mă supun. Nu vreau să mai fiu negativ, trebuie să mă maturizez, ca să nu-Ți faci griji pentru mine.”

În zilele care au urmat, singurul lucru fără de care nu puteam sta era să mă rog. Ori de câte ori eram obosit de la muncă sau durerea devenea insuportabilă și mă simțeam negativ și slab, mă rugam repede lui Dumnezeu. Treptat, am devenit mai puternic, m-am simțit mai rar negativ și slab și am fost capabil să înfrunt corect aceste împrejurări pe care Dumnezeu le rânduise pentru mine. Slavă lui Dumnezeu! În cei trei ani, rugându-mă lui Dumnezeu, bazându-mă pe Dumnezeu și pe îndrumarea cuvintelor Sale, am reușit să depășesc acea perioadă dificilă.

După ce am experimentat toate acestea, am văzut clar că marele balaur roșu este Satana, diavolul care Îl urăște pe Dumnezeu, face rău oamenilor și îi corupe. Numai Dumnezeu este iubire și numai El poate mântui oamenii. Când eram torturat, cuvântul lui Dumnezeu a fost cel care m-a îndrumat, mi-a dat încredere și putere și mi-a permis să biruiesc cruzimea diavolului. Acest mediu mizerabil a fost cel care a făcut ca eul meu tânăr, ignorant și vulnerabil să devină puternic, matur și stabil și am învățat să mă bazez pe Dumnezeu și să privesc în sus la El atunci când aveam probleme. De asemenea, mi-a permis să văd atotputernicia și suveranitatea lui Dumnezeu și faptul că Dumnezeu era mereu acolo pentru mine, lângă mine, pentru a veghea asupra mea și a mă proteja și gata să mă aprovizioneze și să mă ajute în orice moment. Oricât de mare ar fi persecuția și necazul cu care m-aș putea confrunta în viitor, sunt hotărât să-L urmez pe Dumnezeu!