de Wang Qiang, China

Am devenit creștin în 1991. Câțiva ani mai târziu, am devenit predicator în biserică. În 1995, m-a luat poliția și m-a dus la Biroul de Securitate Publică. Am fost întrebat unde predicam și cine era liderul meu. Când n-am vrut să răspund, am fost lovit cu pumnii și picioarele și torturat ore-n șir, până m-am învenițit tot. Apoi am fost închis în casa de detenție. Timp de 42 de zile, am fost torturat de polițiști și prizonieri, până-n pragul morții. Ulterior, soția mea s-a folosit de niște relații și a plătit aproape 10000 de yuani ca să fiu eliberat. Chiar nu am înțeles. În calitate de credincioși, îi îndrumam pe alții să urmeze învățăturile Domnului, să fie buni, toleranți și să-i iubească pe ceilalți. De ce ne persecuta atât de brutal Partidul Comunist? După ce am câștigat credință în Dumnezeu Atotputernic, datorită cuvintelor lui Dumnezeu și a experienței personale, am văzut natura demonică a Partidului, care urăște adevărul și I se împotrivește lui Dumnezeu.

Era o zi din decembrie 1999. În timp ce luam micul dejun cu soția, trei polițiști s-au năpustit în casă. În trecut, unul dintre ei mă arestase din cauza credinței mele în Domnul. M-a măsurat din priviri, apoi a spus aspru: „Ai fost denunțat pentru credință ta și pentru că predici Evanghelia. Nu ți-ai învățat lecția!” După aceea, au percheziționat toată casa, au căutat peste tot. Asta a durat vreo oră și mi-au lăsat un haos total în casă. Deși n-au găsit cărți despre credință, tot m-au dus la secția de poliție. Pe drum, îmi aminteam scene de când am fost arestat prima dată. Mi-a fost teamă. Acei demoni urau foarte mult credincioșii și eu n-aveam idee cum aveam să mă tortureze. Apoi m-am rugat lui Dumnezeu în sinea mea și mi-am amintit un lucru pe care l-a spus: „Oricui Îmi dăruiesc slava Îmi va fi martor și își va da viața pentru Mine. Acest lucru a fost predestinat de Mine cu mult timp în urmă” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce știi despre credință?”). Așa e, am fost arestat cu permisiunea lui Dumnezeu și totul era în mâinile Lui: cât sufeream și dacă aveam să trăiesc sau să mor. Trebuia să fiu martor! Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și putere și m-au liniștit.

M-au dus la secția de poliție ca să mă percheziționeze și să mă interogheze, dar, întrucât n-am spus nimic, m-au dus la Biroul de Securitate Publică. Odată ajuns acolo, am fost încojurat de mai mulți polițiști, care m-au lovit cu pumnii și picioarele. Unii au folosit bastoane electrice. Mi se învârtea capul când am ieșit din mâinile lor. Îmi curgea sânge din nas și din gură, hainele îmi erau rupte și abia aveam forță să stau în picioare. Apoi, polițistul șef m-a luat de gât și a spus: „Dacă nu-ți dau o lecție, n-o să știi cu cine te pui! Vorbește! Cine e liderul tău? Cui i-ai predicat?” Îmi era frică, situația era gravă. Dacă nu vorbeam, aveau să mă bată în continuare și mă gândeam că aveau să mă schilodească sau să mă omoare. M-am rugat lui Dumnezeu în sinea mea, cerându-I protecția și îndrumarea. Apoi m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă oamenii au gânduri sfioase și pline de frică, asta se datorează faptului că Satana i-a păcălit, de teamă că vom traversa podul credinței pentru a pătrunde în Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 6). Mi-am dat seama că frică venea de la Satana și că, oricât de feroce ar fi fost abuzul din partea polițiștilor, ei nu-mi puteau atinge sufletul. Chiar dacă mă omorau în bătaie, sufletul meu ar fi fost în mâinile lui Dumnezeu. Gândul acesta mi-a dat credință și putere, aveam să fiu loial și să-i protejez pe ceilalți, chiar dacă asta-mi aducea moartea. Am strâns din dinți și n-am spus nimic. Am refuzat să vorbesc, deși îmi puneau întrebări, așa că m-au lovit până am căzut, apoi au luat un baston, l-au pus jos și au pus doi oameni să tragă de mine, ca să mă forțeze să îngenunchiez pe el. Mă dureau fluierele picioarelor și-mi dăduseră lacrimile. Un polițist mă călca brutal pe gambe, în repetate rânduri, lucru care m-a făcut să mă strâng ghem, plângând. Polițistul a strigat: „Ridică-te-n picioare!” Dar nu-mi puteam mișca picioarele, nu aveam forță să mă ridic. Sufeream teribil, așa că m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, aproape nu mai rezist și nu știu cum mă vor mai tortura! Dumnezeule, nu vreau să Te trădez, dă-mi credință și putere!” Tocmai atunci m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Ați acceptat vreodată binecuvântările care v-au fost date? Ați căutat vreodată făgăduințele care au fost făcute pentru voi? Voi, cu siguranță, sub îndrumarea luminii Mele, veți străpunge încleștarea forțelor întunericului. Cu siguranță, în mijlocul întunericului, nu veți pierde lumina care vă ghidează. Voi sigur veți fi stăpânii întregii creații. Veți fi desigur învingători înaintea Satanei. Cu siguranță, la căderea împărăției marelui balaur roșu, vă veți ridica în mijlocul nenumăratelor mulțimi ca să fiți martori biruinței Mele. Veți fi desigur hotărâți și de neclintit în ținutul Sinimului. Prin suferințele pe care le îndurați, veți moșteni binecuvântarea care vine de la Mine și, cu siguranță, Îmi veți emana slava în întregul univers” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 19). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au întărit credința. Trebuia să mă bazez pe Dumnezeu și, cu îndrumarea cuvintelor Lui, puteam să-l înving pe Satana și să rămân ferm în mărturia mea. După șase sau șapte ore de tortură groaznică, eram tot vânăt, iar gamba îmi era mutilată. De vreme ce nu puteam să merg, polițiștii m-au dus la o casă de detenție. Personalul de acolo a văzut că am răni grave și n-a vrut să mă primească. Abia după ce polițiștii au negociat vreme îndelungată, am fost în sfârșit primit.

Am fost dus într-o celulă unde era un miros respingător. Era un spațiu mic, de aproximativ 10 metri pătrați, în care erau niște pilote murdare și mirositoare și o toaletă. 15 sau 16 oameni făceau totul acolo: mâncau, dormeau… Era umezeală și dezordine. Ceilalți prizonieri erau cu ochii pe mine. Mi-era teamă și mă rugam continuu lui Dumnezeu. Mi-am amintit un lucru spus de El: „Nu te teme, căci mâinile Mele te sprijină, iar Eu te voi ține departe de toți răufăcătorii” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 28). Cuvintele lui Dumnezeu m-au alinat și mi-au dat credință. M-am liniștit. A doua zi, deținutul șef a sărit la bătaie și i-a făcut pe ceilalți să mă bată până m-au lăsat lat. M-am făcut ghem de durere, fără să mă pot mișca. Din când în când, polițiștii mă interogau, cerându-mi să vând biserica și adesea schimbau tactica fiindcă nu voiam să vorbesc. Odată, unchiul soției mele a venit să mă interogheze. Prefăcându-se îngrijorat, m-a întrebat: „Iei bătaie de la ceilalți prizonieri? Primești suficientă mâncare?” Apoi l-a pus pe un polițist să meargă să-mi cumpere niște chifle și țigări. A oftat din rărunchi și, grijuliu, mi-a spus: „Dacă nu mărturisești, vei merge la închisoare și atunci nu te voi putea ajuta. Vine Anul Nou și, dacă mărturisești, ai putea pleca acasă. Gândește-te la asta, bine?” Auzindu-l, m-am gândit că părinții mei aveau peste 70 de ani, iar soția mea avea grijă singură de trei copii mici. Cum aveau să se descurce dacă mergeam la închisoare timp de câțiva ani? Închisorile chineze sunt iadul pe pământ, poți fi torturat oricând până la moarte. Ce-aveau să facă dacă muream? Pe măsură ce mă gândeam la asta, mă întristam. M-am rugat lui Dumnezeu să mă vegheze. M-am gândit la acest citat al Lui: „Poporul Meu ar trebui să fie întotdeauna în alertă împotriva uneltirilor viclene ale Satanei, păzind poarta casei Mele pentru Mine; ar trebui să fie capabili să se sprijine unii pe alții și să se aprovizioneze unii pe alții, ca să evite să cadă în capcana Satanei, moment în care ar fi prea târziu pentru regrete” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 3). Cuvintele lui Dumnezeu m-au trezit. Polițiștii voiau să se folosească de sentimentele mele față de familia mea, ca să mă facă să-L trădez pe Dumnezeu. Era o mare prefăcătorie! Pentru o clipă, aproape m-am lăsat păcălit. Dumnezeu mi-a dat viață și viața mea e în mâinile Lui. Și soarta familiei mele era în mâinile Lui, El avea ultimul cuvânt. Iar dacă mergeam la închisoare, asta se-ntâmpla cu permisiunea lui Dumnezeu. Trebuia să rămân ferm chiar dacă-mi pierdeam viața! Iar dacă mergeam la închisoare, asta se-ntâmpla cu permisiunea lui Dumnezeu. Trebuia să rămân ferm chiar dacă-mi pierdeam viața! Așa că i-am spus: „Ei bine, am spus tot ce aveam de spus. Nu știu nimic altceva.” Când nu i-a mers trucul, s-a uitat urât la mine și a plecat furios.

Gardienii din lagărul de muncă i-au încurajat pe deținuți să mă chinuie în toate felurile, cu „mănâncă gălușca”, „uită-te la televizor”, „uită-te-n oglindă” și „înghite cotul”, plus să recit regulile închisorii. „Mănâncă gălușca” era atunci când mă legau strâns cu așternuturile, iar apoi ceilalți mă loveau cu pumnii și picioarele, până nu mai știam de mine. „Uită-te la televizor” însemna să mă piște de urechi și să mi le sucească și apoi să mă facă să spun că sunt la o rețea de televiziune, de exemplu canalul Shandong sau Henan și, dacă greșeam, mă loveau. „Uită-te în oglindă” era când mă băgau cu capul în toaletă, care era plină de urină și fecale, iar eu, dacă nu eram atent, mă înecam cu ele. „Înghite cotul” însemna să mă lovească în spate cu cotul. Mă făceau să recit regulile închisorii. Dacă greșeam, mă băteau crunt cu un pantof, făcându-mi beșici însângerate. Pe deasupra, gardienii mă puneau să muncesc tot timpul, zi și noapte. Lucram încet din cauza rănilor mele, iar ceilalți deținuți îmi dădeau multe sarcini. Dacă nu terminam, eram bătut. Era greu să țin piept torturii, sufeream și eram foarte deprimat. Uneori, eram atât de slăbit încât îmi doream să mor, ca să nu mai sufăr. Mă rugam mereu lui Dumnezeu, cerându-I să mă vegheze. Într-o zi, mi-a venit în minte răstignirea Domnului Isus. Dumnezeu e suprem, sfânt și fără de păcat și El personal S-a întrupat și a venit să lucreze, să mântuiască omenirea, dar a fost răstignit pe cruce. Acum Dumnezeu S-a întrupat din nou și, la fel, suferă respingere, calomniere, condamnare și blasfemiere. În plus, este urmărit de Partidul Comunist. Totuși, El continuă să exprime adevăruri ca să mântuiască omenirea. Iubirea lui Dumnezeu pentru om este incredibilă! Sunt un credincios care urmărește mântuirea. Ce contează puțină suferință? În plus, acea suferință înseamna să-mi aduc aportul Împărăției lui Hristos. Ținea de glorie. În ea erau valoare și însemnătate. Realizând asta, am avut credință și putere reînnoite și n-am mai fost nefericit indiferent ce tortură înduram din partea deținuților.

Într-o zi, după micul dejun, câțiva polițiști m-au dus cu mașina la o piață aflată la vreo 10 kilometri de casă și apoi m-au urcat pe o platformă, împreună cu alți câțiva deținuți. Mi-am dat seama că era un fel de stâlp al infamiei. Pe scenă erau cadre de la Biroul de Securitate Publică, iar jos era o mulțime de oameni înverșunați. Mulți dintre ei vorbeau în șoaptă, iar unii chiar mă arătau cu degetul. M-am înroșit, inima îmi bătea repede și n-am îndrăznit să ridic capul. M-am gândit că în apropiere erau câteva rude, prieteni și cunoștințe ale mele, precum și foști colegi. Oare ce aveau să creadă, văzându-mă cu un semn legat la gât, alături de deținuți? Cum aș mai fi putut da ochii cu ei? Cu cât mă gândeam la asta, cu atât mă simțeam mai rău, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I putere. M-am gândit la niște cuvinte de la Dumnezeu: „Sper ca toți oamenii să-Mi poată fi mărturie puternică și răsunătoare în fața marelui balaur roșu, să se poată da pe ei înșiși pentru Mine pentru o ultimă oară și să-Mi îndeplinească cerințele într-o ultimă dată. Puteți face voi cu adevărat acest lucru?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 34). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat credință și putere. În calitate de credincioși, suntem pe calea cea bună. Nu încălcăm legea și nu facem lucruri rele, deci n-avem de ce să ne fie rușine. Eram umilit și persecutat pentru dreptate. Ar trebui să fiu mândru! La gândul acesta, m-am mai calmat. Au ajuns să mă acuze de „credință ilegală” și „deranjarea ordinii publice” și mi-au dat trei ani de reeducare prin muncă. Văzând pe scenă toate acele fețe de lupi moraliști și îngâmfați, i-am disprețuit din suflet pe acei demoni și mi-am jurat că nu-L voi trăda pe Dumnezeu nici dacă mă condamnă la 30 de ani în loc de trei. Niciodată într-o mie de ani! La două zile după procesul public, am fost trimis în lagărul de muncă.

Când am ajuns acolo, m-au repartizat pe un șantier de construcții să sap tranșee și să car ciment și nisip cu roaba. M-au pus să fac asta douăsprezece ore sau mai mult, în fiecare zi. Uneori lucram foarte încet fiindcă aveam răni la gambă, iar supraveghetorul mă bătea când observa. Mă simțeam slab la gândul că trebuia să muncesc acolo timp de trei ani. Nu știam cum să depășesc situația sau dacă aveam să scap cu viață. În acea perioadă, m-am rugat mult lui Dumnezeu și m-am gândit la iubirea Sa, cum a suferit durere și umilință ca să mântuiască omenirea coruptă. Era foarte emoționant! Asta m-a determinat să mă supun și să-L urmez pe Dumnezeu până la sfârșit, oricât de mult aș fi suferit.

Ulterior, am întâlnit un deținut pe nume Liu, care era și el credincios. Vorbeam despre credința noastră oricând aveam ocazia, de vreme ce eram amândoi creștini. Fratele Liu avea o umanitate bună și tânjea după întoarcerea Domnului, așa că am vrut să-i spun despre lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Dar și-a ispășit sentința și a fost eliberat înainte să apuc să-i spun. Am considerat că era mare păcat. Așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I o șansă de a-i împărtăși Evanghelia fratelui Liu. Curând după eliberarea lui, lucram, ca de obicei, pe șantier. Într-o zi, m-a durut stomacul și a trebuit să merg la baie mai des decât de obicei. Am observat că peretele băii nu era prea înalt și că alături era o fabrică. Când eram la baie, un gardian stătea afară și citea ziarul. Nu eram sigur că Dumnezeu îmi deschidea o cale, așa că am spus o rugăciune. După ce m-am rugat, am fost sigur că Dumnezeu îmi dădea o cale de scăpare. Când gardianul n-a fost atent, am sărit zidul și am intrat în fabrică. Mi-am scos repede uniforma de deținut și am ieșit pe ușa principală. N-aș fi visat vreodată că, fiind atât de bine păzit, aș fi putut să evadez, mulțumită lui Dumnezeu. Îi eram atât de recunoscător!

Însă la scurt timp, am auzit sirene în urma mea. M-am ascuns repede într-o pădurice și m-am rugat continuu. Am așteptat până s-a înnoptat și am ieșit precaut din pădurice. Am mers pe un drum de țară, întrebând unde e casa fratelui Liu. Târziu în noapte, după ce intrasem pe șoseaua care ducea la el acasă, am văzut niște polițiști la un punct de control. M-am speriat. Dacă mă descopereau? Nu m-ar fi lăsat să scap dacă puneau mâna pe mine. M-am rugat lui Dumnezeu în sinea mea. Am văzut o căpiță și m-am ascuns în ea, stând acolo mai bine de o oră. Am ieșit precaut după ce am văzut mașina poliției plecând și apoi am continuat să merg spre casa fratelui Liu. Nu ajunsesem departe când a început să mă doară gamba de n-am mai putut să merg. M-am odihnit și am plecat iar la drum. Mergând, am început să fredonez imnul „Îmi doresc să văd ziua de slavă a lui Dumnezeu”.

Astăzi accept judecata și purificarea lui Dumnezeu, iar mâine voi primi binecuvântările Sale. Sunt dispus să-mi dau tinerețea și viața pentru a vedea ziua de slavă a lui Dumnezeu. O, iubirea lui Dumnezeu: ea mi-a vrăjit inima! El lucrează și exprimă adevărul, dăruindu-i omului calea vieții. Sunt dispus să sorb din paharul cu amărăciune și să sufăr pentru a câștiga adevărul. Voi îndura umilința fără să mă plâng. Doresc să-mi petrec viața răsplătind harul lui Dumnezeu.

Îmi voi oferi iubirea și loialitatea lui Dumnezeu și voi duce la capăt misiunea de a-L slăvi. Sunt hotărât să rămân neclintit în mărturia mea pentru Dumnezeu și să nu cedez Satanei niciodată. O, chiar dacă putem să avem capul spart și să ne curgă sângele, curajul oamenilor lui Dumnezeu nu poate fi zdruncinat. Cu îndemnările lui Dumnezeu întipărite în inima mea, sunt hotărât să-l umilesc pe diavolul Satana. Durerea și greutățile sunt predestinate de Dumnezeu. Voi fi credincios și ascultător față de El până la moarte. Nu-L voi mai face niciodată pe Dumnezeu să plângă și nu-L voi mai face niciodată să Se îngrijoreze.

[…]

din Urmați Mielul și cântați cântări noi

Fredonândul, credința mi s-a reînnoit. A doua zi, la prânz, am ajuns acasă la fratele Liu. Am plâns de bucurie când ne-am revăzut. De teamă că poliția avea să vină curând, m-a găzduit la altcineva. După cum era de așteptat, a doua zi la prânz, au venit polițiștii. Negăsindu-mă, au plecat exasperați. În final, i-am împărtășit fratelui Liu Evanghelia Împărăției. Cu îndrumarea lui Dumnezeu, mai mult de o sută de frați și surori din confesiunea lui au venit înaintea lui Dumnezeu Atotputernic.

După ce am evadat din lagărul de muncă, am devenit un criminal căutat. Am călătorit răspândind Evanghelia, fără să mă întorc acasă. Zece ani au trecut cât ai clipi. Apoi, în septembrie 2010, m-am furișat înapoi în orașul meu și am decis să merg la sora mea. Acolo, m-am întâlnit cu soția mea, care mi-a spus că, după ce am evadat, polițiștii au mers la noi acasă și au percheziționat atât casa noastră, cât și pe cele ale rudelor noastre. Ba chiar mi-au amenințat soția, părinții și alte rude, ca ei să le spună unde mă aflam. Timp de câteva zile, polițiștii mi-au supravegheat casa în secret. În toți acei ani, polițiștii nu au încetat să mă urmărească. De Anul Nou și de zilele de naștere ale părinților mei, întrebau mereu de mine, ce făceam și dacă mă întorsesem acasă. În 2002, soția mea a fost arestată din cauza credinței ei, iar rudele noastre au cheltuit mai mult de 2000 de yuani și s-au folosit de relații ca să fie eliberată. Situația s-a înrăutățit fiindcă eu și soția mea fuseserăm arestați și amendați. Copiii noștri au trebuit să abandoneze școala înainte de a absolvi și au trebuit să muncească pentru a-și câștiga traiul. Asta m-a întristat foarte mult. Când au auzit că m-am întors, părinții mei au venit la sora mea. Când m-au văzut, au început să plângă, dar încet, de teamă să nu fie auziți. Au spus că m-au visat adesea și că au plâns râuri de lacrimi. Am izbucnit în lacrimi când am văzut cât de fragili păreau părinții mei. Câteva zile mai târziu, tatăl meu a căzut de pe bicicletă când a venit să mă vadă și și-a fracturat femurul. Când am auzit, am fost foarte îngrijorat și chiar am riscat să merg să-l văd la miezul nopții. Când m-a văzut, a început să plângă și a spus: „Doctorul a spus că n-a putut să-mi fixeze femurul. Nu pot decât să aștept să mor. E probabil ultima dată când ne vedem.” L-am consolat, prefăcându-mă puternic. N-am putut să stau mult, de teamă să nu fiu arestat, așa că am plecat după aproximativ o oră. Timp de mai bine de un deceniu, am fost un fugar. Din cauza arestării mele, nu am putut să mă întorc acasă, să-mi văd familia, să fiu loial părinților mei sau să-mi îndeplinesc responsabilitățile de soț și tată, iar acum tata era bolnav, iar eu nu puteam să am grijă de el. Simțeam că i-am dezamăgit și eram copleșit de durere. Am venit înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, cerându-I îndrumare, forță și credință. După ce m-am rugat, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Simt constant că acea cale pe care ne îndrumă Dumnezeu nu este dreaptă, ci un drum șerpuit, plin de gropi; în plus, Dumnezeu spune că, cu cât mai pietroasă este calea, cu atât mai mult ne poate aceasta dezvălui inimile iubitoare. Totuși, niciunul dintre noi nu poate deschide o asemenea cale. În experiența Mea, am mers pe multe căi stâncoase și nesigure și am îndurat mari suferințe; uneori, am fost atât de îndurerat încât am vrut să strig, dar am mers pe această cale până astăzi. Cred că aceasta este calea deschisă de Dumnezeu, deci suport chinul tuturor suferințelor și merg mai departe. Căci asta a poruncit Dumnezeu, deci cine poate scăpa? Nu cer să primesc vreo binecuvântare; nu cer decât să pot fi în stare să merg pe calea pe care s-ar cuveni să merg, potrivit voii lui Dumnezeu. Nu caut să-i imit pe ceilalți, mergând pe calea pe care merg ei; nu caut decât să Îmi pot împlini devotamentul de a merge pe calea menită Mie până la sfârșit. […] Asta deoarece am crezut dintotdeauna că măsura în care trebuie să sufere un individ și distanța pe care trebuie să o parcurgă pe calea lui sunt rânduite de Dumnezeu și că nimeni nu poate ajuta cu adevărat pe altcineva” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Calea… (6)”). „Ce ați moștenit voi în această zi depășește tot ce au avut apostolii și profeții și este mai mare chiar decât ce a avut Moise și Petru. Binecuvântările nu pot fi obținute într-o zi sau în două; ele trebuie câștigate prin mare sacrificiu. Cu alte cuvinte, trebuie să aveți o dragoste care a îndurat rafinarea, trebuie să aveți o mare credință și trebuie să aveți multe adevăruri pe care Dumnezeu vă cere să le obțineți; mai mult, trebuie să vă îndreptați spre justiție și să nu fiți niciodată intimidați sau evazivi și trebuie să aveți o dragoste pentru Dumnezeu constantă până la moarte. Trebuie să fiți hotărâți, trebuie să aibă loc schimbări în firea vieții voastre; corupția voastră trebuie vindecată și trebuie să acceptați toate orchestrările lui Dumnezeu, fără cârtire și chiar să fiți ascultători până la moarte. Aceasta este ceea ce ar trebui să obțineți, acesta este scopul final al lucrării lui Dumnezeu și este lucrul pe care îl cere Dumnezeu de la acest grup de oameni” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este lucrarea lui Dumnezeu la fel de simplă cum și-o imaginează oamenii?”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au luminat. Dumnezeu a prestabilit cât va suferi un om în timpul vieții lui. Trebuia să-mi las părinții în mâinile lui Dumnezeu și să mă supun rânduielilor Lui. M-am gândit și la toți sfinții care au fost mărturie răsunătoare pentru Dumnezeu, trecând prin persecuție și greutăți. Am acceptat noua lucrare a lui Dumnezeu și m-am bucurat de adevărurile exprimate de El. Am câștigat mai mult decât toți acei apostoli și profeți, dar când am înfruntat persecuția, am fost nefericit și slab. Aveam o statură mică. După aceea, am hotărât să-i urmez exemplul sfinților, să fiu ferm și să-L urmez pe Dumnezeu! În 2011, un frate a adus o scrisoare care spunea că polițiștii s-au întors acasă la mine ca s-o întrebe pe soția mea unde eram. Noi nu am mai vorbit de atunci.

Într-o zi din decembrie 2012, am ieșit să răspândesc Evanghelia împreună cu niște credincioși. Au apărut patru polițiști și m-au capturat. Două surori au încercat să fugă, dar trei polițiști le-au urmărit. Pe mine m-a prins un polițist și m-am luptat cu el. O soră mai în vârstă l-a apucat pe polițist ca să mă apere, dându-mi o șansă să fug. Dar n-am ajuns departe că polițistul m-a ajuns și m-a înșfăcat, iar apoi două surori l-au tras de pe mine, permițându-mi să scap. Când am ajuns acasă, inima îmi bătea nebunește și mă gândeam numai la ce tocmai se întâmplase. Acele surori m-au apărat, trăgându-l pe polițist, ca să pot scăpa. Nu știam dacă fuseseră arestate, dacă aveau să fie torturate și dacă ceilalți scăpaseră sau nu. M-am gândit la ultimele două ori când fusesem arestat și torturat. E foarte periculos să răspândești Evanghelia în China, poți fi arestat și închis în orice clipă. Eram destul de deprimat, așa că m-am rugat lui Dumnezeu. Dup aceea, am văzut acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Pentru toți oamenii, rafinarea este chinuitoare și foarte greu de acceptat – totuși, în timpul rafinării, Dumnezeu îi clarifică omului firea Sa cea dreaptă și face publice cerințele Lui pentru om și oferă mai multă luminare, precum și emondare și tratare mai reale; prin compararea faptelor cu adevărul, El dă omului o mai mare cunoaștere a sa și a adevărului și o mai bună înțelegere a voii Sale, permițându-i astfel omului să aibă o iubire adevărată și mai pură față de Dumnezeu. Acestea sunt obiectivele lui Dumnezeu în realizarea rafinării” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Numai prin experimentarea rafinării poate omul să aibă adevărata iubire”). „În timpul acestor zile de pe urmă, voi trebuie să fiți mărturie lui Dumnezeu. Indiferent cât de mare este suferința voastră, ar trebui să mergeți chiar până la capăt și, chiar și la ultima suflare, tot trebuie să fiți credincioși lui Dumnezeu și la mila lui Dumnezeu; numai asta înseamnă a-L iubi cu adevărat pe Dumnezeu și doar aceasta e mărturie puternică și răsunătoare” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am reflectat asupra mea. Am văzut că iubirea mea pentru Dumnezeu era impură și că nu supusesem cu adevărat Lui. Ultimele două dăți când fusesem arestat, când am fost torturat, nu am cedat în fața Satanei și am rămas ferm. Asta m-a făcut să cred că aveam statură și ceva credință și supunere față de Dumnezeu. Dar fiind testat și atacat de Satana în repetate rânduri, mi s-a revelat adevărata statură. Înainte, când am rămas ferm, n-a fost datorită staturii mele reale, ci datorită credinței și curajului pe care mi le-au dat cuvintele lui Dumnezeu. De data asta, am văzut că înțelepciunea lui Dumnezeu se exercită pe baza înșelăciunii Satanei. Satana s-a folosit de tot felul de trucuri ca să fiu arestat și torturat, ca să mă învingă și să mă facă să-L trădez pe Dumnezeu, dar aceste situații m-au ajutat să-mi văd defectele și să mi le înțeleg, iar credința și supunerea adevărate mi-au fost desăvârșite prin acele încercări dureroase. După ce am înțeles intențiile lui Dumnezeu, n-am mai fost negativ și am hotărât să urmez exemplul lui Petru și toate rânduielile lui Dumnezeu, să-mi îndeplinesc datoria și să fiu martor.

De-a lungul a două decenii de credință, am fost arestat, persecutat și torturat brutal de Partidul Comunist, forțat să-mi părăsesc căminul și să-mi văd familia destrămată. Și, uneori, am fost slab. De fiecare dată, cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat putere. De asta sunt aici. Am avut parte de suferință fizică în aceste persecuții și greutăți, dar asta m-a făcut să mă apropii de Dumnezeu. I-am cunoscut și înțelepciunea, iubirea și mântuirea. Am văzut clar că Partidul Comunist chiar este un demon rău, satanic, potrivnic lui Dumnezeu. M-am lepădat de el, l-am abandonat și L-am urmat cu fermitate pe Dumnezeu. Sunt foarte recunoscător pentru această experiență, care mi-a permis să câștig cele mai valoroase comori în viață!