Ce am ales când am fost în pericol

ianuarie 6, 2023

de Li Xinmo, China

Acum mai mulți ani, într-o iarnă, un lider superior mi-a zis că liderii și lucrătorii dintr-o biserică vecină fuseseră arestați. În biserică, rămăseseră niște lucrări care trebuiau făcute, iar frații și surorile nu aveau pe nimeni să le sprijine. Unii erau timizi, negativi și slabi și nu puteau participa la viața bisericii. A întrebat dacă voiam să fiu responsabil de lucrarea acelei biserici. Când m-a întrebat, am fost într-o dilemă: câțiva frați și surori tocmai fuseseră arestate la acea biserică. Dacă o preluam eu, ce avea să mi se întâmple dacă eram arestat? Întrucât eram în vârstă, oare trupul meu ar fi putut să suporte tortura și bătăile de la marele balaur roșu? Dacă n-aș fi putut suporta tortura și-aș fi devenit o iudă, trădându-L pe Dumnezeu, oare anii mei de credință n-ar fi fost în van? Dar apoi m-am gândit că, date fiind necazurile de atunci, lucrarea bisericii avea nevoie de cineva care să iasă în față în acel moment crucual, așa că spus da, fără tragere de inimă.

Când am ajuns la biserică, sora Wang Xinjing m-a informat că niște lideri, lucrători și frați și surori fuseseră arestate și că ea nu putuse contacta decât câțiva frați și surori din întreaga biserică. N-a putut contacta majoritatea membrilor, așa că nu s-au putut întruni. Auzind asta, mi-am spus: „Marele balaur roșu se folosește de vecinii noștri ca să ne supravegheze. Dacă, atunci când mă duc să sprijin frații și surorile, vecinii observă și mă raportează? În plus, atât de mulți frați și surori au fost arestate. Dacă oricare dintre ei n-a putut suporta tortura și i-a turnat pe alți frați și surori, poliția îi va supraveghea. Deci nu aș merge direct în capcană dacă mă duc să văd acești frați și surori? Dacă sunt arestat, dacă nu pot suporta tortura și devin o iudă, oare viața mea de credincios nu se va sfârși? Și atunci sigur nu voi obține mântuirea.” Cu cât mă gândeam la asta, cu atât mă temeam mai tare și părea că e prea periculos să-mi fac datoria acolo. Simțeam că merg pe teren minat. Un pas greșit și totul se sfârșea. Pe atunci, chiar regretam că am venit să supraveghez lucrarea acestei biserici și nu puteam găsi motivația să-mi fac datoria. Apoi m-am gândit: „Xinjing e membră a acestei biserici și e cunoaște mai bine situația globală de aici, așa că ar fi mai convenabil ca ea să viziteze frații și surorile. Eu abia am ajuns și încă nu sunt la curent cu toate. Pot să o pun pe Xinjing să viziteze frații și surorile. Astfel, eu nu mai trebuie să risc.” Dar apoi m-am gândit: „Xinjing nu înțelege bine multe principii și nu are experiență. În cazul ăsta, chiar poate face bine lucrarea? Va fi capabilă să rezolve problemele fraților și surorilor? Dar dacă mă duc personal, oare nu mă expun dezastrului?” După ce am întors chestiunea pe toate părțile, am decis s-o pun pe Xinjing să facă lucrarea. Însă, după câteva zile, ea tot nu făcuse niciun progres. Văzând asta, am știut că trebuia să merg să sprijin frații și surorile. Altfel, problemele lor n-ar fi fost rezolvate, iar intrarea lor în viață ar fi fost afectată. Însă, din cauza circumstanțelor înșelătoare, aș fi fost în pericol să fiu arestat oricând luam legătura cu frații și surorile. Așa că n-am îndrăznit să fac eu lucrarea. Drept urmare, a trecut o lună, iar noi nu făcuserăm progrese în lucrarea bisericii. Xinjing trăia într-o stare de negativism. Știam asta, dar atunci trăiam în timiditate și teamă, așa că n-am îndrăznit să colaborez cu ea.

Într-o zi, am simțit o durere în genunchiul stâng și, în câteva zile, s-a umflat ca un balon și s-a învinețit. Mă durea atât de tare încât abia puteam să merg. Atunci mi-am dat seama că probabil Dumnezeu mă disciplina, aș că m-am rugat, cerându-I să mă lumineze ca să-I aflu intențiile. După rugăciune, am văzut acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Tristețea Lui se datorează omenirii, pentru care El nutrește speranțe, dar care a căzut în întuneric, fiindcă lucrarea Lui asupra omului nu se ridică la așteptările Sale și fiindcă omenirea pe care El o iubește nu poate trăi în întregime în lumină. El simte tristețe pentru omenirea inocentă, pentru omul onest, dar ignorant și pentru cel care este bun, dar cu deficiențe în ceea ce privește concepțiile proprii. Tristețea Lui este un simbol al bunătății și milei Lui, un simbol al frumuseții și bunătății(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este extrem de important să înțelegeți firea lui Dumnezeu”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au afectat profund. Mai ales când le-am citit pe acestea: „Tristețea Lui se datorează omenirii, pentru care El nutrește speranțe, dar care a căzut în întuneric,” M-am simțit vinovat. Din cauza arestărilor făcute de marele balaur roșu, ceilalți nu puteau trăi o viață bisericească normală, așa că au căzut în depresie și întuneric, iar viețile le-au fost afectate. Văzând asta, Dumnezeu S-a simțit neliniștit și tulburat și a sperat că cineva se va supune voii Lui și va veni repede în ajutorul fraților și surorilor, ca ei să poată trăi o viață a bisericii normală. Cât despre mine, i-am pasat lui Xinjing lucrarea mea, ca să fiu în siguranță și m-am retras în carapace ca să duc o viață rușinoasă. Îmi era clar că frații și surorile nu puteau trăi o viață bisericească normală și că viețile le fuseseră afectate, dar nu am luat atitudine ca să rezolv problema. Unde-mi era umanitatea? Eram atât de egoist și demn de dispreț! În mod normal, când nu eram într-o situație periculoasă, mă credeam un om care-L iubea pe Dumnezeu și putea face sacrificii. Adesea aveam părtășie cu ceilalți despre nevoie de a-L iubi și mulțumi pe Dumnezeu. Dar înfruntând această situație, nu m-am putut gândi decât la siguranța mea. Nu m-am gândit deloc la voia lui Dumnezeu sau dacă viețile fraților sau surorilor vor fi afectate. Am văzut că vorbisem doar în doctrine. Înșelam oamenii și pe Dumnezeu. Era un lucru dureros și dezgustător pentru Dumnezeu. Realizând asta, am avut remușcări și m-am rugat lui Dumnezeu: „Dragă Dumnezeu, mereu îmi apăr interesele și nu m-am supus voii tale. Conștiința și rațiunea îmi lipsesc cu adevărat. Dumnezeu, sunt gata să mă supun voii Tale și să fac tot ce pot ca să-i sprijin pe ceilalți.”

După aceea, am început să ajut și să sprijin frații și surorile și să le rezolv problemele. Într-o zi, am auzit-o pe o soră spunând: „Acum doi ani, mai mult de zece frați și surori din biserica asta au fost arestate. Chiar și acum, unii dintre ei n-au fost eliberați. Polițiștii chiar au amenințat că ne vor distruge biserica din temelii.” Când am auzit asta, m-am înfuriat. Acești demoni erau atât de aroganți și despotici! Însă, inconștient, m-am temut: după numai doi ani, veniseră și arestaseră atât de mulți alți membri. Și au amenințat că vor distruge biserica din temelii. Dacă polițiștii aflau că eram liderul bisericii, oare nu deveneam ținta lor principală? Gândul la torturarea fraților și surorilor după arestare m-a înspăimântat. Dacă eram arestat, oare puteam suporta tortura? Dacă mă omorau în bătaie sau deveneam o iudă, oare acela n-ar fi fost sfârșitul pentru mine? Când am aflat că și mai mulți frați și surori fuseseră arestate, mi s-a părut prea periculos să-mi fac datoria într-un astfel de mediu. Credeam că puteam fi arestat de polițiști în orice clipă și mă simțeam foarte timid și speriat. Într-o zi, am văzut acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Indiferent de cât de «puternic» este Satana, indiferent de cât de insolent și ambițios este, indiferent de cât de mare îi este abilitatea de a provoca pagube, indiferent de cât de cuprinzătoare sunt tehnicile cu care strică și ademenește omul, indiferent de cât de istețe sunt păcălelile și uneltirile cu care îl sperie pe om, indiferent de cât de schimbătoare este forma în care există, nu a fost niciodată capabil să creeze o singură ființă vie, nu a fost niciodată capabil să stabilească legi sau reguli pentru existența tuturor lucrurilor și nu a fost niciodată capabil să conducă sau să controleze vreun obiect, fie el însuflețit sau neînsuflețit. În cosmos și pe bolta cerească, nu există o singură persoană sau obiect care să fie născut din el sau să existe datorită lui; nu există o singură persoană sau obiect condus de el ori controlat de el. Dimpotrivă, nu doar că trebuie să trăiască sub stăpânirea lui Dumnezeu dar, mai mult decât atât, trebuie să se supună tuturor ordinelor și poruncilor lui Dumnezeu. Fără permisiunea lui Dumnezeu, este dificil pentru Satana să atingă fie și un strop de apă sau un grăunte de nisip de pe pământ; fără permisiunea lui Dumnezeu, Satana nu este liber să miște furnicile de pe pământ, ca să nu mai vorbim de omenire, care a fost creată de Dumnezeu. În ochii lui Dumnezeu, Satana este inferior crinilor de pe munte, păsărilor ce zboară în aer, peștilor din mare și viermilor de pe pământ. Rolul acestuia între toate lucrurile este să servească toate lucrurile, să lucreze pentru omenire și să slujească lucrării lui Dumnezeu și planului Său de gestionare (planul mântuirii)(Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul I”). Datorită cuvintelor lui Dumnezeu, am realizat că toate lucrurile sunt sub controlul lui Dumnezeu. Oricât de sălbatic ar fi Satana, tot e sub stăpânirea lui Dumnezeu. Fără consimțământul lui Dumnezeu, Satana n-ar îndrăzni să facă ce vrea. Mi-am amintit cum, atunci când Iov a fost încercat, fără consimțământul lui Dumnezeu, Satana n-a putut decât să-i rănească trupul, dar nu i-a putut lua viața lui Iov. În situația în care eram, oare arestarea mea nu depindea doar de Dumnezeu? Oricât de sălbatic sau feroce era Satana, fără consimțământul lui Dumnezeu, n-ar fi putut face ce voia, chiar dacă marele balaur roșu încerca să mă prindă. Dacă Dumnezeu și-ar fi dat consimțământul, atunci n-aș fi avut scăpare. Viața mea era în mâinile lui Dumnezeu, iar Satana nu avea nicio putere asupra ei. Chibzuind la cuvintele lui Dumnezeu, am început să-i cunosc autoritatea și suveranitatea și m-am simțit mai puțin timid și mai liber. Am vrut să aranjez ca frații și surorile să înceapă să-și trăiască iar viața bisericească imediat. În perioada aceea, eu și Xinjing ne-am rugat și ne-am bazat pe Dumnezeu. Am contactat frații și surorile și le-am oferit sprijin. Drept urmare, au început treptat să participe la întruniri, să-și trăiască viața bisericească și să-și facă datoriile cât de bine puteau.

Ulterior, o soră care fusese arestată și apoi eliberată mi-a scris o scrisoare, informându-mă că fusesem turnat. Polițiștii știau deja că eram lider și satul în care trăiam și chiar au zis că vor pune Biroul de Securitate să emită un mandat pe numele meu. Ca să mă găsească, polițiștii chiar o duseseră pe soră în sat ca să mă identifice, dar înregistrările camerelor de supraveghere s-au pierdut, așa că au eșuat. Când am aflat, am simțit un nod în gât și am fost foarte neliniștit și speriat. Dat fiind că poliția avea deja atât de multe informații despre mine, puteam fi arestat în orice clipă. Și dacă eram arestat, sigur aveam să fiu torturat și chinuit. Cu cât mă gândeam la asta, cu atât mă temeam mai tare și, pentru moment, m-am simțit slab. Părea că a crede în Dumnezeu în ținutul marelui balaur roșu era ca mersul pe gheață subțire, pericole mortale mă așteptau la fiecare pas. Pe atunci, m-am gândit: „Poate mă pot duce să mă ascund un timp la rude. Odată ce lucrurile se liniștesc, îmi pot continua datoria.” Dar apoi mi-am amintit că unii frați și surori se simțeau timizi, negativi și slabi și aveau mare nevoie de udare și sprijin. Dacă-mi părăseam slujba în acel moment crucial, oare nu m-aș fi răzvrătit împotriva lui Dumnezeu și L-aș fi rănit? Agonizam și mă chinuiam, nu știam ce să fac, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să-mi dea putere și credință ca să continui să-mi fac datoria. După ce m-am rugat, am văzut acest pasaj din cuvintele Lui. „În China continentală, marele balaur roșu își continuă suprimarea, arestările și persecuția brutală a credincioșilor în Dumnezeu, care se confruntă adesea cu anumite circumstanțe periculoase. De exemplu, guvernul, sub diferite pretexte, efectuează cercetări ale oamenilor care au credință. Când găsește o zonă în care trăiește un antihrist, care este primul lucru la care se gândește antihristul? Nu se gândește să aranjeze cum se cuvine lucrarea bisericii; mai degrabă, se gândește cum să scape de această situație periculoasă. Când biserica se confruntă cu oprimări sau arestări, un antihrist nu lucrează niciodată pentru a înlătura consecințele. Nu face niciun plan pentru resursele importante sau personalul bisericii; în schimb, se gândește la tot felul de pretexte și scuze pentru a-și găsi un loc sigur și, după ce se instalează acolo, se spală pe mâini de acea problemă. […] În adâncul inimii unui antihrist, siguranța personală reprezintă cel mai important lucru și problema centrală de care își amintește în mod constant să țină cont. El se gândește în sinea lui: «Nu trebuie să las sub nicio formă să mi se întâmple ceva. Nu pot să fiu arestat, indiferent cine mai este. Trebuie să continui să trăiesc. Încă aștept slava pe care o voi dobândi cu Dumnezeu când lucrarea Lui se va termina. Dacă voi fi prins, voi fi o iudă – și dacă sunt o iudă, s-a terminat cu mine; nu voi avea un final și voi fi pedepsit după cum merit.» […] Odată ce un antihrist s-a văzut în siguranță și simte că nu i se va întâmpla nimic rău, că nu este amenințat, doar atunci va face o oarecare lucrare superficială. Un antihrist aranjează foarte atent lucrurile, dar depinde pentru cine lucrează. Dacă lucrarea este benefică pentru el însuși, atunci o va gândi foarte bine, dar când vine vorba de lucrarea bisericii sau de orice are legătură cu datoria antihristului, își va afișa egoismul și ticăloșia, iresponsabilitatea sa și nu va avea pic de conștiință sau rațiune. Din cauza unui astfel de comportament este el caracterizat drept un antihrist(Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a doua)”). Dumnezeu a dezvăluit cum antihriștii sunt egoiști și lipsiți de umanitate. Lor le pasă numai de propriile interese și de bunăstarea lor și nu se gândesc deloc la lucrarea bisericii. În perioade de liniște, ei le pot da oamenilor falsa impresie că sunt pasionați de îndatoririle lor, dar la cel mai mic semn de pericol sau în orice situație riscantă pentru siguranța lor, se retrag în carapace, abandonându-și îndatoririle. Oricât ar afecta acest lucru lucrarea bisericii și pe frați și surori, acestor antihriști nu le pasă deloc. Mi-am dat seama că acționam la fel ca antihriștii. Când nu era niciun pericol, părea că puteam să sufăr și să mă sacrific în datoria mea, dar când lucrurile deveneau periculoase, mă eschivam, gândindu-mă numai la mine, ferindu-mă și pasându-i datoria riscantă surorii. Priveam pasiv cum lucrarea bisericii stătea pe loc și cum frații și surorile erau lipsite de viață bisericească. N-am făcut față situației și n-am făcut lucrarea bisericii și mi-am revenit abia când am fost disciplinat. Odată ce am auzit că fusesem turnat și poțiștii mă căutau, am vrut să-mi părăsesc slujba și nu am ținut cont deloc de lucrarea bisericii. Am fost egoist și demn de dispreț și nu m-am purtat ca un credincios. Unde-mi era adevărata credință în Dumnezeu? Realitatea situației a dezvăluit că eram la fel de egoist ca un antihrist și că nu aveam deloc conștiință sau rațiune. Oricând mă simțeam în pericol, voiamsă-mi abandonez datoria și să găsesc o cale de a fi în siguranță. Nu Îi eram deloc loial lui Dumnezeu, iar acesta era un lucru dezgustător pentru El. Realizând asta, am avut remușcări și m-am simțit vinovat. Am văzut un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Poate că vă amintiți cu toții aceste cuvinte: «Căci necazul nostru ușor de purtat și temporar, lucrează în noi o greutate veșnică de slavă, dincolo de orice imaginație». Cu toții ați auzit aceste cuvinte înainte, totuși niciunul dintre voi nu a înțeles adevărata lor însemnătate. Astăzi, sunteți profund conștienți de însemnătatea lor reală. Aceste cuvinte vor fi împlinite de Dumnezeu în timpul zilelor de pe urmă și vor fi împlinite în cei care au fost persecutați cu cruzime de marele balaur roșu în ținutul unde stă încolăcit. Marele balaur roșu Îl persecută pe Dumnezeu și este vrăjmașul lui Dumnezeu și deci, în acest ținut, cei care cred în Dumnezeu sunt astfel supuși umilinței și asupririi, și ca urmare, aceste cuvinte sunt împlinite în voi, acest grup de oameni. Deoarece a demarat într-un ținut care se împotrivește lui Dumnezeu, toată lucrarea lui Dumnezeu întâmpină piedici formidabile, iar îndeplinirea multora dintre cuvintele Lui ia mult timp; așadar, oamenii sunt rafinați ca rezultat al cuvintelor lui Dumnezeu, ceea ce este și o parte a suferinței. Este enorm de dificil pentru Dumnezeu să Își îndeplinească lucrarea în țara marelui balaur roșu – dar tocmai prin această dificultate Dumnezeu face o etapă a lucrării Sale, făcând ca înțelepciunea și faptele Lui minunate să se manifeste și folosind această oportunitate pentru a face complet acest grup de oameni. Tocmai prin suferința oamenilor, prin calibrul lor și prin toate firile satanice ale oamenilor din acest ținut murdar, Dumnezeu Își face lucrarea de purificare și cucerire, astfel încât, din asta, El să poată obține slavă și să îi poată câștiga pe cei care vor fi martori pentru faptele Lui. Aceasta este întreaga însemnătate a tuturor sacrificiilor pe care le-a făcut Dumnezeu pentru grupul acesta de oameni(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este lucrarea lui Dumnezeu la fel de simplă cum și-o imaginează oamenii?”). Chibzuind la cuvintele lui Dumnezeu, am început să-mi dau seama de intențiile Lui. Era inevitabil și prestabilit de Dumnezeu ca noi, credincioșii de sub stăpânirea PCC, să fim persecutați și să trecem prin greutăți. Dumnezeu folosea persecuția marelui balaur roșu ca o cale de a ne desăvârși credința și iubirea. Însă când am înfruntat o situație periculoasă, nu am căutat voia lui Dumnezeu și m-am simțit timid și speriat, preocupat doar de siguranța mea și nici n-am vrut să-mi fac datoria. Am văzut că aveam o credință slabă și că, în loc să Îi fiu martor lui Dumnezeu, devenisem obiectul batjocurii Satanei. Realizând asta, am avut remușcări, m-am simțit îndatorat și n-am mai vrut să-mi abandonez slujba și să duc o viață rușinoasă. Eram gata să mă supun și să mă las în mâinile lui Dumnezeu. Eram bucuros să-L las pe El să rânduiască dacă eram sau nu arestat, dacă trăiam sau muream. Dacă aș fi fost arestat de marele balaur roșu, ar fi fost cu consimțământul lui Dumnezeu și chiar dacă ar fi însemnat să mor, aveam să fiu martor pentru El. Dacă nu eram arestat, asta s-ar fi datorat milei și protecției lui Dumnezeu și aș fi fost și mai motivat să-mi fac datoria. Realizând asta, m-am simțit mai împăcat, iar anxietatea și frica mi-au dispărut.

După aceea, am reflectat: de ce m-am gândit numai la interesele mele când am fost în pericol, în loc să țin cont de voia lui Dumnezeu? Într-o zi, am găsit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Toți oamenii corupți trăiesc pentru ei înșiși. Fiecare om pentru el însuşi şi diavolul îl ia pe cel mai din spate – aceasta este sintetizarea naturii umane. Oamenii cred în Dumnezeu de dragul propriilor interese; când se leapădă de lucruri și se sacrifică pentru Dumnezeu, o fac pentru a fi binecuvântați, iar când Îi sunt credincioși, o fac pentru a fi răsplătiți. Pe scurt, totul este făcut cu scopul de a fi binecuvântați, răsplătiți și de a intra în Împărăția Cerurilor. În societate, oamenii lucrează pentru beneficiul lor și, în casa lui Dumnezeu, îndeplinesc o datorie pentru a fi binecuvântați. Tocmai pentru a obține binecuvântări, oamenii se leapădă de toate și pot să îndure multă suferință: nu există dovadă mai bună a naturii satanice a omului. Oamenii ale căror firi s-au schimbat sunt diferiți, simt că sensul vine din a trăi conform adevărului, că baza faptului de a fi om este supunerea față de Dumnezeu, teama de Dumnezeu și ferirea de rău, că acceptarea însărcinării date de Dumnezeu este o responsabilitate poruncită de Cer și recunoscută pe pământ, că doar oamenii care îndeplinesc îndatoririle unei ființe create de Dumnezeu sunt vrednici să fie numiți umani ‒ și că, dacă nu sunt capabili să-L iubească pe Dumnezeu și să-I răsplătească dragostea, nu sunt potriviți să fie numiți oameni; pentru ei, a trăi pentru sine este ceva gol și lipsit de sens. Ei simt că oamenii ar trebui să trăiască pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu, a-și îndeplini bine îndatoririle și a trăi vieți cu însemnătate, astfel încât, chiar și atunci când le vine vremea să moară, se vor simți mulțumiți și nu vor avea nici cel mai mic regret, și nu vor fi trăit în zadar(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Datorită cuvintelor lui Dumnezeu, am văzut că motivul pentru care mă protejam continuu în situații periculoase, vrând să-mi abandonez datoria, era că gândirea mea era dominată de filosofiile Satanei precum „Fiecare om pentru el însuși și diavolul îl ia pe cel mai din spate”, „Lasă lucrurile să treacă, dacă ele nu te afectează direct”, „Niciodată să nu ridici un deget fără recompensă” și tot așa. Aceste filosofii au devenit parte din natura mea și mereu, indiferent de situație, acționam pentru interesele mele. Oricând era vorba despre interesele mele, Îl trădam pe Dumnezeu. M-am gândit cum, de când mersesem la acea biserică, m-am gândit numai la siguranța mea când am fost în pericol. Deși știam că trebuia să-i sprijin rapid pe acești frați și surori, ca ei să poată duce o viață bisericească normală, tot m-am ascuns fiindcă mi-a fost teamă de arestare și de tortură și i-am pasat lucrarea surorii mele, fără să țin cont deloc de lucrarea bisericii sau de siguranța surorii. Chiar dacă am văzut că era prea mult pentru soră să lucreze singură și că frații și surorile nu-și puteau trăi viața bisericească, tot n-am luat atitudine și nu mi-am făcut datoria. Trăiam conform filosofiei Satanei. Am acționat egoist și josnic, nu am avut deloc umanitate, conștiință sau rațiune. Dumnezeu îi mântuiește pe cei care Îi sunt loiali și ascultători, pe cei care-și abandonează interesele personale și apără lucrarea bisericii în momente cruciale; doar astfel de oameni obțin lauda lui Dumnezeu. Dar în momente cruciale, am abandonat corabia și nu am fost sincer cu Dumnezeu. Văzând cât de egoist și josnic am fost, deși am putut evita poliția și am dus o viață rușinoasă, de ce a ales Dumnezeu să mă mântuiască? M-am gândit cum, pentru a mântui omenirea, Dumnezeu S-a întrupat în China și a îndurat umilințe și suferințe incredibile, a înfruntat pericole enorme ca să-Și exprime cuvintele și să-Și facă lucrarea, fiind supus mereu urmăririi și persecuției marelui balaur roșu, precum și respingerii și calomnierii din partea lumii religioase, dar Dumnezeu nu a renunțat niciodată la mântuirea noastră. Dumnezeu a făcut tot ce a putut, căutând să mântuiască omenirea. Esența lui Dumnezeu e altruistă și blândă. Cât despre mine, nu am fost sincer cu Dumnezeu și tot trăiam după filosofiile Satanei, fiind egoist, josnic și trădător. N-am ținut cont decât de siguranța mea când mi-am făcut datoria și nu am apărat deloc lucrarea bisericii. Dacă nu mă căiam, lui Dumnezeu I-ar fi fost lehamite de mine și m-ar fi alungat.

În timpul devoționalelor mele, am găsit acest pasaj. „Aceia care Îi slujesc lui Dumnezeu ar trebui să fie apropiații lui Dumnezeu, să fie plăcuți Lui și să fie capabili de o loialitate fără de margini față de Dumnezeu. Indiferent dacă acționezi în privat sau în public, ești capabil să dobândești bucuria de la Dumnezeu înaintea lui Dumnezeu, ești capabil să stai drept în fața lui Dumnezeu și, indiferent de cum te tratează ceilalți, vei merge întotdeauna pe calea pe care ar trebui să mergi și te vei îngriji cu atenție de povara Lui. Numai oamenii ca aceștia sunt apropiații lui Dumnezeu. Dacă apropiații lui Dumnezeu sunt în măsură să-L slujească în mod direct, este pentru că lor le-a fost dată marea însărcinare și povară a lui Dumnezeu, pot să ia inima și povara lui Dumnezeu ca și cum ar fi ale lor și nu acordă atenție propriilor perspective: chiar și atunci când nu vor avea perspective și nu vor câștiga nimic, ei vor crede întotdeauna în Dumnezeu cu o inimă iubitoare. Și astfel, acest tip de persoană este un apropiat al lui Dumnezeu. Apropiații lui Dumnezeu sunt, de asemenea, și confidenții Lui; numai confidenții lui Dumnezeu ar putea împărtăși neliniștea și gândurile Lui, și, deși trupul lor este dureros și slab, ei sunt capabili să îndure durerea și să renunțe la ceea ce le place pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. Dumnezeu dă mai multe poveri unor asemenea oameni și ceea ce Își dorește să facă Dumnezeu se naște din mărturia unor astfel de persoane. Astfel, acești oameni sunt plăcuți lui Dumnezeu, sunt slujitorii lui Dumnezeu, care sunt după inima Lui, și numai astfel de oameni pot domni împreună cu Dumnezeu. Când ai devenit cu adevărat apropiatul lui Dumnezeu, atunci vei domni împreună cu Dumnezeu(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum să slujim lui Dumnezeu în armonie cu voia Lui”). Datorită cuvintelor lui Dumnezeu, am realizat că El îi iubește pe cei care se supun voii Lui și-I poartă poverile. Orice situație ar apărea, orice suferință ar îndura și chiar dacă drumul înainte pare sumbru, ei rezistă la orice suferință ca să-L mulțumească pe Dumnezeu și nu se gândesc la propriile interese. Doar astfel de oameni vor fi cei pe care Dumnezeu îi va obține, la final. În acel moment crucial, când biserica înfrunta persecuția, știam că trebuia să mă supun voii lui Dumnezeu, să-mi asum grijile Lui, să apăr lucrarea bisericii și să-mi îndeplinesc responsabilitățile și îndatoririle. Realizând asta, am hotărât: orice pericol ar apărea, aveam să-mi fac bine datoria ca să alin inima lui Dumnezeu.

Într-o zi, am auzit că un lider de la biserica vecină fusese arestat. Cărțile de la acea biserică trebuiau mutate urgent, altfel aveau să ajungă în mâinile marelui balaur roșu. Așadar, am contactat-o imediat pe sora Zhang Yi ca să mă ajute cu asta. Când am ajuns la locul de întâlnire, a venit repede la mine, cu o expresie îngrijorată, și mi-a spus că fusese urmărită. Îi fusese foarte greu să scape și mi-a spus să mut cărțile cât de repede posibil. Auzind asta, am simțit un nod în gât. Eram neliniștit și speriat. M-am gândit: „Polițiștii se ascund în taină, în vreme ce noi suntem complet expuși. Dacă polițiștii mă găsesc și mă arestează, probabil mă vor omorî în bătaie.” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai frică îmi era și voiam să pun pe altcineva să transfere cărțile. Dar apoi mi-am amintit că Zhang Yo deja stabilise o întâlnire cu administratorul cărților și că nu mai era timp să găsesc un înlocuitor. În plus, cu cât întârziam, cu atât riscul era mai mare. În vreme ce mă tot gândeam și răzgândeam, mi-am dat seama că eram timid, așa că L-am tot chemat pe Dumnezeu să-mi dea credință și putere. Tocmai atunci m-am gândit la alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Când aceia care sunt loiali lui Dumnezeu știu clar că un mediu este periculos, ei tot înfruntă riscul de a face față lucrării de înlăturare a consecințelor și reduc la minimum pierderile casei lui Dumnezeu, înainte de a se retrage ei înșiși. Ei nu dau prioritate propriei lor siguranțe. Spune-Mi, în această țară rea a marelui balaur roșu, cine s-ar putea asigura că nu există niciun pericol în a crede în Dumnezeu și a îndeplini o datorie? Indiferent de datoria pe care și-o asumă o persoană, aceasta implică un oarecare risc – totuși, îndeplinirea datoriei reprezintă însărcinarea dată de Dumnezeu și, în timp ce Îl urmează pe Dumnezeu, o persoană trebuie să-și asume riscul de a-și îndeplini datoria. Ar trebui să dea dovadă de înțelepciune și este nevoie să ia măsuri pentru a-și asigura securitatea, dar nu ar trebui să pună siguranța personală pe primul loc. Ar trebui să țină cont de voia lui Dumnezeu, punând pe primul loc lucrarea casei Sale și răspândirea Evangheliei. Ceea ce contează cel mai mult este să îndeplinești însărcinarea dată de Dumnezeu, iar acest lucru este prioritar(Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a doua)”). Cei care-i sunt loiali lui Dumnezeu, pot ține cont de voia Lui. Oricât de periculoase sunt circumstanțele, ei pot risca totul ca să continue lucrarea și să-și îndeplinească responsabilitățile. În anii mei de credință, mă bucurasem de atât de multă udare și aprovizionare din cuvintele lui Dumnezeu, așadar, acum că era timpul să-mi îndeplinesc datoria, nu puteam să-mi trădez conștiința și să stau deoparte în vreme ce interesele bisericii erau compromise. Oricât de periculoase erau circumstanțele, trebuia să găsesc o cale să transfer cărțile. Nu le puteam lăsa să ajungă în mâinile marelui balaur roșu. M-am gândit la cuvintele Domnului Isus: „Căci oricine vrea să-și salveze viața o va pierde, dar cel ce-și pierde viața pentru Mine, acela o va salva(Luca 9:24). Chiar dacă eram arestat și omorât în bătaie în timp ce-mi făceam datoria, ar fi fost un lucru însemnat și lăudat de Dumnezeu. M-am gândit cum Petru a fost răstignit cu capul în jos pentru Dumnezeu și nu a ținut cont de propria viață, fiind mărturie puternică și răsunătoare pentru Dumnezeu. Știam că trebuia să-l imit, să-i fiu loial lui Dumnezeu în orice situație și să-mi fac bine datoria ca să alin inima lui Dumnezeu. După aceea, m-am alăturat celorlalți și ne-am folosit istețimea ca să evităm marele balaur roșu și, cu protecția lui Dumnezeu, am mutat cu succes cărțile.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

După ce mi-am pierdut statutul

de Huimin, orașul Jiaozuo, provincia Henan De fiecare dată când vedeam sau auzeam de cineva că a fost înlocuit din calitatea de lider și că...

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger