de Xiangwang, provincia Sichuan

Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Omenire crudă, brutală! Conspirația și intriga, îmbrâncirea unii cu alții, fuga disperată după reputație și avere, măcelul reciproc – când se vor încheia toate acestea? Dumnezeu a rostit sute de mii de cuvinte și totuși nimănui nu i-a venit mintea la cap. Ei acționează de dragul familiei, al fiilor și al fiicelor lor, pentru carieră, perspective, pentru statut, vanitate și bani, de dragul hainelor, pentru mâncare și trup – acțiunile cui sunt cu adevărat de dragul lui Dumnezeu? Chiar și printre cei ale căror acțiuni sunt de dragul lui Dumnezeu, există foarte puțini care Îl cunosc. Câți nu acționează de dragul propriilor interese? Câți oameni nu-i persecută și discriminează pe alții de dragul menținerii propriului statut? Astfel, Dumnezeu a fost condamnat de nenumărate ori prin forță la moarte, nenumărați judecători barbari L-au condamnat pe Dumnezeu și L-au răstignit încă o dată pe cruce” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cei răi cu siguranță vor fi pedepsiți”). Mă simt adânc mustrat în inima mea de fiecare dată când văd aceste cuvinte de la Dumnezeu. Mă gândesc la modul în care, în trecut, nu urmăream adevărul, atunci când îmi îndeplineam datoria, concuram în repetate rânduri cu asociații mei de lucru și îi asupream sau îi discriminam pe alții de dragul reputației mele și propriului beneficiu. Nu numai că am suferit pierderi în propria mea viață, dar am și făcut ca lucrarea bisericii să sufere pierderi. Mustrarea și judecata repetată a lui Dumnezeu m-au făcut să mă trezesc și atunci am văzut, în mod clar, deșertăciunea faimei și a câștigului și răul pe care mi-l făceau, mi-am lăsat la o parte urmărirea reputației și a statutului și am început să trăiesc un pic de asemănare umană.

Am acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă în 1999. La acea vreme, îndeplineam datoria de a găzdui pe alții. Am văzut cât de minunat părtășeau unii frați și surori, cum erau capabili de a găsi cuvinte de la Dumnezeu pentru a rezolva orice problemă. Am fost fericit să colaborez cu ei și comunicam deschis cu ei, cu privire la orice chestiune. De asemenea, i-am invidiat foarte mult, gândindu-mă: „Nu ar fi minunat dacă aș putea să fiu ca ei într-o zi, rezolvând multe probleme care i-au deranjat pe frații mei și pe surorile mele și fiind în mijlocul tuturor?” După aceea, am început să citesc cuvintele lui Dumnezeu, să particip la întâlniri și îmi îndeplinesc datoria mai proactiv. În 2007, am fost desemnat să îndeplinesc datoria de lider al bisericii. Orice stare greșită sau dificultate pe care un frate sau soră o avea și toate diferitele probleme care apăreau în biserică îmi erau raportate. Apoi, căutam cuvintele lui Dumnezeu în legătură cu problemele lor și le ofeream părtășie pentru a le soluționa problemele. După un timp, am simțit că pot soluționa unele dificultăți pe care frații și surorile mele le aveau, prin părtășia despre adevăr, iar inima mi-a simțit multă bucurie; m-am simțit ca și cum toată munca mea grea din ultimii câțiva ani era răsplătită. Mă comportam într-o manieră pozitivă atunci când îmi îndeplineam datoria, ca să-mi pot păstra poziția și să-mi satisfac propria vanitate. Indiferent ce lucrare era desemnată de liderii de nivel superior, răspundeam întotdeauna nevoilor lor în mod activ și, deși colegilor mei li se părea dificilă sau nu erau dispuși să o accepte, nu mă plângeam niciodată. Chiar dacă existau lucruri pe care nu le înțelegeam, cooperam, câștigând astfel laudele liderilor.

Pentru a câștiga laudele liderilor de nivel superior și mă evidenția de colegii mei, am schimbat modul în care lucram: când frații și surorile mele raportau ceva dificultăți în lucrarea lor, nu mai părtășeam despre adevăr și nu îi mai călăuzeam cu răbdare, ci, în schimb, îi emondam și îi tratam deseori. Am început să-i supraveghez și să-i presez la lucru. După ce am început să practic așa, rezultatele lucrării s-au îmbunătățit foarte repede, ceea ce m-a încântat. Am crezut că rezultatele mai bune înseamnă că eram printre cei mai buni dintre colegii mei și m-am îndrăgostit de mine. Nu după mult timp, fratele Wang a fost transferat pentru a colabora cu mine. El arăta bine și comunicarea adevărului de către el era clară. Frații și surorile din biserica noastră l-au lăudat cu toții. Acest lucru m-a deranjat. M-am gândit: „Frații și surorile mele i-au lăudat cu toții părtășia – asta înseamnă că a mea nu este bună! Ar fi fost mai bine dacă fratele Wang nu ar fi fost trimis aici. Acum că a venit, nu mai este loc pentru mine în inimile fraților și surorilor mele”. Comparându-mă cu el, am descoperit că era, cu adevărat, mai bun decât mine, dar nu eram dispus să renunț. În acel moment, eram preocupat de reputație și de beneficii și nu mă interesau problemele bisericii. A început să mă preocupe ceea ce purtam, cum vorbeam și acționam. În adunări, îmi arătam, în mod deliberat, inteligența, astfel încât frații și surorile mele să aibă o părere bună despre mine. Uneori, îl subestimam pe fratele Wang cu ceea ce spuneam și observam atitudinea pe care o aveau frații și surorile noastre față de mine. Așadar, trăiam într-o stare incorectă, de care eram incapabil să mă descotorosesc. Mă comparam cu fratele Wang la fiecare pas și pierdusem complet lucrarea Duhului Sfânt. Nu după mult timp, am fost înlocuit. Când am auzit vestea, a fost ca un cuțit ce se răsucea în inima mea – cum rămânea cu reputația mea, statutul meu, viitorul meu? Dumnezeu mă judeca și mă mustra, totuși, nu am reflectat asupra mea, nici nu m-am cunoscut. Dimpotrivă, eram plin de suspiciuni: „Liderii și colegii vor examina, cu siguranță, detaliile situației mele și ale performanței mele în biserică. Cum să-mi fața și ce vor crede acei frați și surori care mă cunoșteau?” Prins în plasa Satanei, am început să mă plâng împotriva lui Dumnezeu, regretând că îmi îndeplinisem datoria ca lider. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai mult sufeream. Simțeam că deveneam din ce în ce mai distant de Dumnezeu, până în punctul în care mi se părea că viața mea este lipsită de sens. Știam că mă aflam într-o stare periculoasă, dar nu aveam puterea să mă eliberez. Apoi, am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „O, Dumnezeule! În acest moment, trăiesc în întuneric, păcălit de Satana și suferind foarte mult. Nu am fost dispus să accept tot ce mi s-a întâmplat acum, am vrut să scap de mustrarea și judecata Ta și m-am plâns împotriva Ta și Te-am trădat. O, Doamne! Te rog să-mi protejezi inima, să mă faci în stare să mă analizez și să mă cunosc pe mine însumi, să ai milă de mine.” După aceea, am văzut această predică: „Pe unii oameni, Dumnezeu îi tratează cu har și înălțare deosebită. Ei sunt promovați pentru a deveni lideri sau lucrători, le sunt date sarcini importante. Dar acești oameni nu împărtășesc dragostea lui Dumnezeu, trăiesc pentru propriul lor trup, pentru statut și reputație, căutând să depună mărturie despre ei înșiși și să câștige respect. Sunt aceste fapte bune? Nu sunt. Acești oameni nu înțeleg cum să mângâie inima lui Dumnezeu, ei nu țin deloc seama de dorințele lui Dumnezeu. Ei caută doar să se satisfacă. Aceștia sunt oameni care dăunează inimii lui Dumnezeu, care fac numai rău, care provoacă atât de mult rău, prea mult rău, inimii lui Dumnezeu. Dumnezeu îi promovează ca lideri, ca lucrători, pentru a-i încuraja astfel încât ei vor deveni desăvârșiți. Dar ei nu țin deloc seama de dorințele lui Dumnezeu și lucrează doar pentru ei înșiși. Ei nu lucrează pentru a fi martori pentru Dumnezeu sau pentru ca aceia pe care Dumnezeu i-a ales să poată intra în viață. Ei lucrează pentru a depune mărturie despre ei înșiși, pentru a-și atinge propriile scopuri, pentru a avea statut în inima poporului ales al lui Dumnezeu. Aceștia sunt oamenii care se împotrivesc cel mai mult lui Dumnezeu, care rănesc cel mai mult inima lui Dumnezeu. Aceasta este o trădare față de Dumnezeu. În cuvintele omului, este un eșec a aprecia ceea ce se face pentru ei; în termeni spirituali, acești oameni sunt indivizi răi care se împotrivesc lui Dumnezeu” („Semnificația importantă din spatele pregătirii faptelor bune” din Predici și părtășie despre intrarea în viață II). Simțeam că acest pasaj era ca o sabie înfiptă în inima mea, lăsându-mă profund mustrat. Prin harul lui Dumnezeu și prin înălțarea mea de către El am devenit lider și a fost o ocazie dată de Dumnezeu, pentru a fi desăvârșit. Dar nu am ținut deloc seama de intenția lui Dumnezeu și nu am știut să-I răsplătesc dragostea. Am trăit pentru statut și reputație, pentru a mă făli și pentru a da mărturie pentru mine însumi, astfel încât alți oameni să aibă o părere bună despre mine; esența acestui lucru a fost împotrivirea și trădarea față de Dumnezeu. Acum ajunsesem să-mi dau seama că Dumnezeu a detestat tot ce am făcut și, astfel, a pus capăt slujirii mele. Dumnezeu și adevărul sunt cei care domnesc în casa lui Dumnezeu. Mi-am amintit ceea ce dezvăluisem în cursul îndeplinirii datoriei mele: pentru a câștiga lauda liderilor mei de nivel superior, pentru a-mi face frații și surorile să aibă o părere bună despre mine și pentru a-mi menține postul, m-am ploconit înaintea liderilor și am fost de acord cu fiecare cuvânt al lor. Fraților și surorilor mele le-am făcut morală în mod condescendent și chiar am încercat să îi folosesc pentru a-mi atinge scopul de a ieși în evidență; nu mi-am îndeplinit responsabilitățile față de viața fraților și surorilor mele. I-am supravegheat și i-am presat în lucrarea mea până în punctul în care toți s-au temut de mine și m-au evitat, fără să îndrăznească să-și deschidă inima în fața mea. Când Dumnezeu ne-a pus pe fratele Wang și pe mine împreună, nu am reușit să învăț lecțiile din această situație sau să învăț punctele forte ale fratelui Wang, ci, în schimb, mi-am intensificat lupta pentru reputație și beneficiu, pentru a-mi satisface propriile ambiții și dorințe. Aceasta a dus la faptul că Dumnezeu a fost dezgustat de mine și am pierdut lucrarea Duhului Sfânt. Iar înlocuirea mea a fost firea dreaptă a lui Dumnezeu care venea asupra mea: a fost judecarea mea, cea mai bună mântuire și marea dragoste a lui Dumnezeu. În acea perioadă, ori de câte ori cântam imnul „Mila lui Dumnezeu m-a adus înapoi la viață”, plângeam, lacrimi șiroindu-mi pe față. Am regretat că perspectiva în căutarea mea a fost greșită, ducând la eșecul meu actual. Imnul este: „Deși Dumnezeu m-a înălțat să îmi îndeplinesc datoria, nu am urmărit adevărul și am râvnit mereu la binecuvântările statutului. Plin de cereri extravagante, nu am luat niciodată în considerare voia lui Dumnezeu și nu eram conștient că Îl sfidam pe Dumnezeu. Dumnezeu m-a aprovizionat și m-a păstorit mereu, dar eu nu am prețuit asta. Am evitat judecata și mustrarea și cu încăpățânare m-am răzvrătit contra lui Dumnezeu. I-am rănit inima lui Dumnezeu. Am ratat atâtea șanse să fiu desăvârșit. Chiar nu m-am ridicat la nivelul bunelor intenții a lui Dumnezeu. Chiar dacă mi-aș da viața pentru Dumnezeu cum aș putea compensa faptul că am rănit inima lui Dumnezeu? O, Dumnezeule, Dumnezeu Atotputernic! Doresc să devin o persoană nouă și să o iau de la capăt. Cuvintele de viață ale lui Dumnezeu îmi influențează inima. Povețele lui Dumnezeu îmi dau putere nelimitată și mă fac să mă ridic din nou după eșecuri și căderi. Cunosc acum valoarea vieții și știu de ce am fost creat. Confruntat cu cerința lui Dumnezeu, cum aș putea să fug și să mă ascund din nou? Doresc să răsplătesc iubirea lui Dumnezeu cu loialitatea și supunerea mea. Voi practica adevărul și voi trăi după cuvântul lui Dumnezeu, niciodată nu Îl voi mai face pe Dumnezeu să Se îngrijoreze pentru mine. Indiferent dacă sunt binecuvântat sau dau de dezastru, caut doar să Îl mulțumesc pe Dumnezeu. Doresc să îmi dau adevărata inimă lui Dumnezeu. Chiar dacă nu am nicio destinație, tot doresc să îmi ofer serviciile lui Dumnezeu toată viața mea. Mă voi revanșa pentru toate datoriile mele trecute și voi alina inima lui Dumnezeu.” Această rafinare m-a însoțit mai mult de un an. Chiar dacă m-am zbătut între viață și moarte în timpul acestei rafinări și m-am simțit ca și cum un strat de piele mi-era jupuit, fără să-mi dau seama, am descoperit că dorințele pentru statut și perspective de viitor au slăbit și am văzut cât de valoros era acest rafinament.

Timpul a trecut într-o clipă și, în 2012, frații și surorile din biserica noastră m-au votat pe mine și pe fratele Zhao să fim responsabili de lucrarea bisericii. Pentru că nu făcusem de mult timp lucrare bisericească, în biserică existau niște probleme dificile, pe care nu știam cum să le rezolv. Însă fratele Zhao făcuse tot timpul lucrarea bisericii și compensa lipsurile mele, iar asta era ceea ce trebuia să învăț de la el. Știam că este dragostea lui Dumnezeu – El nu mi-a dat o povară insuportabilă. Pe parcursul colaborării noastre, fratele Zhao a fost responsabil pentru raportarea activității noastre și a preluat partea cea mai importantă din părtășie cu privire la acele aspecte importante. Când organizam întâlniri cu frații și surorile noastre, el era primul care avea părtășie și, în timp, a devenit ca și cum eu nu aș fi existat. M-am gândit: „Părtășia ta este mai clară decât a mea, dar eu sunt mai bun la lucrarea Evangheliei. Tu vorbești și vorbești și vorbești, dându-te mare. Ar fi mai bine să ne separăm, ca să îmi pot arăta și eu punctele forte. Chiar dacă nu sunt foarte bun la părtășie, sunt mai bun la munca practică decât tine, iar gestionarea lucrării Evangheliei este punctul meu forte.” Chiar în acel moment, am primit o scrisoare de la sora responsabilă de lucrarea noastră – din motive operaționale trebuia să ne separăm, fiecare preluând responsabilitatea pentru o zonă. Și, deși rezultatele pentru toate tipurile de lucru din zona pentru care eram responsabil nu au fost la fel de bune ca acelea din zona fratelui Zhao, am fost, totuși, încântat și m-am gândit: „Am avut, în sfârșit, ocazia să-mi arăt talentul. Deși rezultatele nu sunt foarte bune în momentul de față, doar așteptați să termin de lucrat la asta și voi dovedi cât de capabil sunt.” Odată ce lucram separat, m-am aruncat în munca mea și am început să organizez lucrurile, comunicând aranjamentele de lucru fraților și surorilor, pentru ca ei să poată înțelege ceea ce trebuia să facem și să părtășim cuvintele lui Dumnezeu pentru a rezolva problemele și dificultățile curente. După ce am făcut unele eforturi serioase, lucrurile au început, într-adevăr, să se îmbunătățească. Nu m-am putut abține să nu mă gândesc: „Cum se descurcă fratele Zhao? Se descurcă mai bine decât mine?” Când am avut o întâlnire și am aflat că rezultatele lucrării Evangheliei din zona în care eram responsabil au fost într-adevăr mai bune decât ale lui, am fost mulțumit în sinea mea: „În sfârșit, sunt mai bun decât tine și mă pot simți mândru”. Și, tocmai când eram mulțumit, am simțit cum mustrările de conștiință apar în inima mea: „Nu cumva furi slava lui Dumnezeu?” Mi s-au înmuiat picioarele. „Da, răspândirea Evangheliei, a fi martor pentru Dumnezeu și conducerea a și mai mulți credincioși adevărați înaintea lui Dumnezeu sunt datoria și responsabilitatea fiecăruia dintre oamenii aleși ai lui Dumnezeu. Și datorită cooperării fraților și surorilor mele, datorită binecuvântărilor lui Dumnezeu, i-am câștigat noi pe acei oameni. Cu ce mă puteam lăuda?” M-am înroșit la față când m-am gândit la asta. Am simțit că sunt atât de disprețuitor și am văzut că sfințenia lui Dumnezeu nu îmi permitea să conțin asemenea murdărie. Când mi-am dat seama care era starea mea, am fost profund recunoscător pentru luminarea lui Dumnezeu. De asemenea, mi-am dorit să mă întorc la Dumnezeu și să nu mai urmăresc niciodată faima sau statutul. În zilele care au urmat, m-am concentrat mai mult pe citirea cuvintelor lui Dumnezeu și, ori de câte ori întâlneam o problemă, mă concentram pe căutarea adevărului, pentru a-mi rezolva propria corupție. În mod imperceptibil, dorința mea lăuntrică de a mă lua la întrecere pentru faimă s-a diminuat și am reușit să colaborez cu colegii mei, valorificând punctele forte ale fiecăruia pentru a compensa ceea ce ne lipsea.

Într-o zi, în august 2012, sora responsabilă de lucrarea noastră a comunicat cu mine, însărcinându-mă să-mi îndeplinesc datoria într-o altă locație. La vremea aceea, am fost de acord, dar înainte să plec ea a spus: „Când vei lucra acolo, fratele Zhao va lucra cu tine, va fi mai bine pentru lucrare. […]” Am spus: „E în regulă, eu sunt dispus să lucrez cu el.” Iar când ne-am văzut la o întâlnire, el a fost deschis cu mine: „Nu am fost foarte fericit când te-au ales, din moment ce cred că părtășia ta nu este la fel de bună ca a mea.” Această afirmație nepoliticoasă m-a tulburat profund. Nu m-am putut abține să nu mă gândesc: „Nu ar fi trebuit să fiu de acord să-mi îndeplinesc datoria cu el. Îmi știe toate slăbiciunile. Credeam că, la sosirea în noul meu post, voi beneficia de noutatea de a fi un nou-venit! Dar acum nu mai e nimic de făcut.” M-am forțat să zâmbesc și am acționat ca și când nu ar fi nimic rău, dar m-am gândit: „Nu sunt bun la părtășie, dar faptul că am fost ales dovedește că sunt mai bun decât tine. Vom trăi și vom vedea!” Am călătorit spre noul nostru loc de muncă și ne-am aruncat în îndeplinirea datoriei noastre.

Inițial, când ne-am întâlnit cu frații și surorile noastre, m-am rugat să pot lepăda trupul, să mă limitez să lucrez armonios cu fratele Zhao. Am ascultat cu atenție cum avea el părtășie cu frații și surorile în privința stărilor lor și m-am rugat pentru el. Și am împărtășit părtășia în ce privește lucrarea Evangheliei. După ceva timp, am început să simt că părtășia lui era mai clară decât a mea. Deci, în timpul adunărilor, nu am vrut să împărtășesc niciun cuvânt în părtășie. Speram ca aceste adunări să se încheie rapid și voiam să plec. Eram responsabili pentru o zonă mare pe vremea aceea și m-am gândit: „Dacă am lucra separat, nu aș fi atât de constrâns”. Când am împărtășit această idee fratelui meu, el a fost de acord: „Deoarece dimensiunea zonei îngreunează munca, ar fi bine să ne despărțim”. Când am auzit acest lucru am fost foarte fericit și am simțit că de data asta, voi putea să-mi pun, cu adevărat, în practică abilitățile. După ce ne-am despărțit, la fiecare adunare, am putut să vorbesc mult, am împărtășit părtășia și am organizat lucrarea, preluând o mare „povară” pentru viața fraților și surorilor mele. Curând, am văzut rezultate în toate aspectele lucrării mele, în timp ce fratele Zhao nu se descurca foarte bine. N-am făcut nimic în privința asta, ca și cum nu ar fi fost treaba mea. Mai târziu, liderul nostru a aflat că lucram separat și a avut părtășie cu noi în privința responsabilităților lucrării noastre și a adevărului parteneriatului armonios. Am fost dispus să accept acest lucru și să nu mai continuăm în „gospodării” separate. Dar am continuat să lucrăm separat, folosind scuza că amândoi ne știam mai bine lucrarea. Pentru ca liderul meu să nu mă critice, mă duceam în zona fratelui Zhao să împărtășesc fraților și surorilor de acolo, dar simțeam că acest lucru nu era în sfera responsabilității mele. Dacă ei ar beneficia din părtășia mea, alții ar gândi că fratele Zhao făcuse o treabă bună și i-ar acorda lui toate meritele, iar atunci nu ar părea el mai capabil decât mine? Așa că, atunci când mă duceam la o întâlnire ce privea lucruri care se încadrau în aria de răspundere a fratelui Zhao, acționam în mod superficial, spunând că aveam o sarcină administrativă de făcut și mă grăbeam să plec. Fratele Zhao a continuat să nu vadă rezultate în toate aspectele lucrării sale, totuși nu m-am învinovățit și nu m-am temut deloc și chiar am ignorat mai multe comunicări din partea liderului nostru. Acest lucru a continuat până în momentul în care raportam despre lucrarea noastră, când am fost uimit: deși zona mea câștigase mulți oameni, când ambele zone au fost însumate, numărul era scăzut. Numai atunci m-am temut. Pentru a dovedi că sunt mai bun decât fratele Zhao, am fost dominat de motivul greșit de a arăta cât de bine pot lucra. Deși eram mai bun decât el la lucrarea Evangheliei, lucrarea Evangheliei din zona lui aproape că se oprise. Acest lucru era total contrar aranjamentului de lucru. Devenisem obstacolul care împiedica îndeplinirea voinței lui Dumnezeu. Nu am avut de ales decât să caut cuvintele lui Dumnezeu, pentru a vedea cauza principală a acestor circumstanțe. Am văzut următoarele cuvinte de la Dumnezeu: „Fiecare dintre voi, ca oameni care Îl slujesc pe Dumnezeu, trebuie să fie capabil să apere interesele bisericii în tot ceea ce face, în loc să se gândească pur și simplu la propriile interese. Este inacceptabil să acționați singuri, sabotându-vă mereu unul pe altul. Oamenii care se comportă astfel nu sunt potriviți să-L slujească pe Dumnezeu! Astfel de oameni au o fire teribilă; nu rămâne în ei nici urmă de umanitate. Ei sunt sută la sută Satana! Sunt fiare! Asemenea lucruri se petrec printre voi chiar și acum; chiar mergeți atât de departe încât vă atacați unul pe altul în timpul părtășiei, căutând intenționat pretexte și înroșindu-vă la față în timp ce vă certați din cauza unui lucru banal, niciunul dornic să se lase deoparte, fiecare ascunzându-și de celălalt gândurile lăuntrice, urmărind cu băgare de seamă cealaltă parte și fiind mereu în gardă. Oare acest tip de fire se potrivește slujirii lui Dumnezeu? Poate o astfel de lucrare ca a ta să-i aprovizioneze cu ceva pe frații și surorile tale? Nu doar că nu ești în stare să-i îndrumi pe oameni către un curs de viață corect, dar chiar le injectezi propriile tale firi corupte fraților și surorilor tale. Nu le faci rău altora? Conștiința ta este oribilă și e putredă până la miez! Tu nu pătrunzi în realitate și nici nu pui adevărul în practică. În plus, îți expui fără nerușinare natura diabolică înaintea celorlalți. Pur și simplu nu știi de rușine! Acești frați și surori ți-au fost încredințați, însă tu-i duci în iad. Nu ești un om a cărui conștiință a putrezit? N-ai absolut nicio rușine!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Slujiți așa cum au slujit israeliții”). Cuvintele aspre ale lui Dumnezeu mi-au expus natura și esența, lăsându-mă rușinat. Datorită înălțării și harului lui Dumnezeu am putut eu să-mi îndeplinesc această datorie; Dumnezeu mă însărcinase să-mi aduc frații și surorile la El. Dar nu am avut în vedere voința lui Dumnezeu, nu am practicat adevărul, iar pentru reputație și statut am ignorat interesele casei lui Dumnezeu. M-am luptat atât în mod deschis, cât și în secret cu fratele meu, lucrând singur. Acum este timpul să răspândim Evanghelia și Dumnezeu speră că cei care cred cu adevărat în Dumnezeu se vor întoarce în curând la casa lui Dumnezeu. Dumnezeu speră, de asemenea, că îi vom aduce la El pe aceia care caută calea adevărată. În schimb, am căutat mereu reputația și statutul, care erau lipsite de valoare. Pentru a dovedi că eram mai capabil în munca mea decât fratele meu, când am văzut că lucrarea lui nu aducea rezultate, nu l-am ajutat. Nu am comunicat cu el despre problemele din lucrarea noastră, sperând mereu că fratele meu va rămâne în urma mea. L-am invidiat când am văzut că era mai bun decât mine și chiar l-am respins, tratând lucrarea noastră bisericească precum un joc. Eram prea rău și malițios, fără nicio umanitate. Dacă nu mă schimbam, cum puteam sluji lui Dumnezeu? Dacă nu intram în realitate, cum îi puteam aduce pe frații și pe surorile mele la Dumnezeu? În lacrimi, am venit la Dumnezeu și m-am rugat: „O, Dumnezeule! Am greşit. Din cauza răzvrătirii mele, a eșecului meu de a ține seama de voința Ta și a intenției mele de a mă dovedi mai bun decât fratele meu, mi-am ignorat conștiința și nu mi-am îndeplinit responsabilitățile. Iar acum, lucrarea Evangheliei a fost afectată și am săvârșit o nelegiuire în fața Ta. Dar doresc să mă pocăiesc și să mă schimb, să lucrez armonios cu fratele Zhao pentru a rezolva stagnarea din lucrarea noastră evanghelică. Dacă mă străduiesc să câștig din nou statutul, pedepsește-mă, Doamne. Sunt dispus să accept observația Ta, Amin!” După ce m-am rugat, am luat imediat autobuzul pentru a-mi vedea fratele și am comunicat deschis cu el, recunoscând cum m-am purtat răzvrătit înaintea lui Dumnezeu și cum plănuiam să mă corectez în lucrarea noastră. Fratele Zhao a împărtășit, de asemenea, ceea ce gândea în inima sa. Apoi, am lucrat împreună cu Dumnezeu, la unison, și am început să ne îmbunătățim în privința defectelor lucrării noastre, căutând omisiuni și erori, însumând experiențele de succes pe care le-am avut și lucrând strict în funcție de aranjamentele de lucru. Lucrarea noastră evanghelică s-a îmbunătățit în scurt timp. După această experiență, am simțit că Dumnezeu este atât de sfânt și că firea Sa este atât de dreaptă! Când am fost mereu în căutarea reputației și a statutului, El a creat un mediu ca să mă mustre și să mă judece, să mă lovească și să mă disciplineze. Acest lucru m-a făcut să mă gândesc la mine și să mă cunosc, eliberându-mă de influența Satanei. Când m-am întors spre Dumnezeu, El a avut încă o dată milă de mine. Am văzut că, dacă Dumnezeu mă judeca sau mă mustra sau dacă era milostiv și iubitor, toate acestea erau dragostea și mântuirea Lui. Am hotărât în inima mea să mă descurc mai bine în căutarea adevărului și să nu mă mai împotrivesc lui Dumnezeu, să fiu pe deplin loial în tot ceea ce mi-a încredințat Dumnezeu.

Am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Când vă coordonați, ar trebui să învățați să căutați adevărul. Puteți spune: «Nu înțeleg clar acest aspect al adevărului. Tu ce experiență ai cu asta?» Sau puteți spune: «Tu ai mai multă experiență decât mine în ceea ce privește acest aspect; poți, te rog, să-mi oferi vreo îndrumare?» Nu ar fi un bun mod de a proceda în legătură cu asta? Ați ascultat o mulțime de predici și aveți ceva experiență în a sluji. Dacă nu învățați unul de la celălalt, nu vă ajutați unii pe alții și nu vă compensați reciproc neajunsurile atunci când lucrați în biserici, atunci cum puteți învăța vreo lecție? Ori de câte ori întâmpinați ceva, ar trebui să aveți părtășie unul cu celălalt, astfel încât viața voastră să vă poată aduce beneficii. Mai mult decât atât, ar trebui să aveți cu atenție părtășie despre toate lucrurile înainte de a lua vreo decizie. Doar dacă faceți asta, în loc să acționați numai superficial, vă asumați responsabilitatea pentru biserică. După ce vizitați toate bisericile, ar trebui să vă adunați laolaltă și să aveți părtășie despre orice chestiune pe care o descoperiți și orice problemă pe care ați întâmpinat-o în lucrarea voastră, iar apoi ar trebui să comunicați despre luminarea și iluminarea pe care le-ați primit – aceasta este o practică indispensabilă a slujirii. Trebuie să atingeți o cooperare armonioasă în scopul lucrării lui Dumnezeu, pentru folosul bisericii și pentru a vă îmboldi frații și surorile. Ar trebui să vă coordonați unul cu altul, corectându-l pe celălalt și ajungând la un rezultat mai bun al lucrării, astfel încât să vă pese de voia lui Dumnezeu. Aceasta este adevărata cooperare și numai cei care se implică în ea vor câștiga adevărata intrare” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Slujiți așa cum au slujit israeliții”). În cuvintele lui Dumnezeu, am găsit calea de a practica și de a intra și am ajuns să cunosc cum să slujesc alături de alții pentru a satisface dorințele lui Dumnezeu. Toți au punctele lor forte, iar Dumnezeu dorește ca toată lumea să folosească acele puteri pentru a-și îndeplini îndatoririle și, făcând astfel, slăbiciunile fiecăruia să fie compensate prin lucrul împreună. Faptul că Dumnezeu l-a pus pe fratele acela să lucreze cu mine a fost exact ceea ce îmi trebuia. Eram mai slab în părtășia adevărului, iar puterile lui îmi puteau compensa slăbiciunile. Dar nu am văzut asta, iar când am fost cu fratele meu, nu am cerut ajutorul lui când nu înțelegeam. Uneori, când comunica cu mine, nu eram dispus să ascult. Am uneltit împotriva lui, dăunând atât vieții mele, cât și lucrării Evangheliei. În zilele care au urmat, am început să practic intrarea în acest aspect al adevărului, consultându-l pe fratele meu în privința lucrurilor pe care nu le înțelegeam sau nu le vedeam în mod clar. De asemenea, l-am consultat în privința dificultăților din lucrarea mea. De atunci, am învățat unul de la altul și ne-am completat reciproc când mergeam la biserici, iar când întâmpinam o problemă comunicam unul cu celălalt, găsind cuvintele lui Dumnezeu pentru a rezolva împreună problemele bisericilor. Uneori, aveam opinii diferite, dar atât timp cât principiile care erau benefice vieții fraților și surorilor noastre și lucrării casei lui Dumnezeu erau puse în practică, chiar dacă pierdeam ceva din reputație, puteam să ne ignorăm propriile dorințe. Astfel am devenit parteneri spirituali în viață și am fost capabili să avem toleranță și înțelegere reciprocă. Am lucrat împreună mulțumiți și am îmbunătățit fiecare aspect al lucrării noastre.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu Atotputernic pentru că m-a schimbat prin judecata și mustrarea Lui, pentru că m-a făcut să văd cum Satana mă rănește prin faimă, câștig și statut, că m-a făcut să am căutări corespunzătoare și să trăiesc un pic de asemănare umană. Deși încă mai am multă corupție în mine care trebuie să fie purificată și trebuie să trec prin mai multe judecăți și mustrări, am văzut că judecata și mustrarea lui Dumnezeu sunt cea mai bună mântuire a omului, cea mai adevărată iubire a lui Dumnezeu pentru om. Vreau să experimentez mai mult acest lucru, vreau ca judecata și mustrarea lui Dumnezeu să mă însoțească pe măsură ce progresez, până când voi fi pregătit să fiu slujitorul lui Dumnezeu.