De ce întotdeauna sunt excesiv de prudentă în datoria mea?

ianuarie 6, 2023

de Han Xi, China

În martie 2021, lucram ca designer grafic în biserică. Pentru că am fost arogantă în datoria mea și n-am putut lucra în armonie cu alții, am perturbat lucrarea și am fost demisă. După două luni, o supraveghetoare a stabilit să continui producția de imagini. Am fost foarte mișcată și, totodată, puțin stânjenită. Dacă firea mea arogantă va perturba iar după ce mă întorc, nu voi fi, oare, dezvăluită complet și alungată? Și-atunci, nu voi fi distrusă? Așa că mi-am spus: „După ce mă întorc, trebuie să am grijă cum tratez totul. Nu pot face iar lucrurile pe baza firii mele arogante.”

Când am început, surorile au văzut că aveam experiență în grafică și veneau des la mine dacă aveau probleme, iar eu mă străduiam să ofer soluții. Dacă spuneam prea mult, însă, deodată mă gândeam: „Oare îmi dau aere, vorbind așa de mult? Dacă zic ceva greșit? Cândva, o soră mi-a spus că, pe când eram conducătoare de grup, mă bazam pe experiența mea amplă și adesea îndrumam munca altora pe baza experienței mele, în loc să caut principii. Asta a făcut ca unele imagini să fie trimise de colo-colo pentru a fi refăcute, întârziind progresul. De data asta, dacă îndrum greșit o soră și perturb lucrarea, când supraveghetoarea va afla, oare mă va demite? Las-o baltă! Voi spune mai puțin, ca să evit să spun ceva greșit și să trebuiască să-mi asum răspunderea.” O dată, discutam conceptul de design pentru o imagine. Analizând, mi s-a părut că acel concept de compoziție nu avea sens. Dar am ezitat și m-am gândit: „Dacă sunt probleme la concept, asta e grav și toată imaginea va trebui reconcepută și ajustată. Să spun, oare? Dacă nu spun nimic și există o problemă reală, imaginea va trebui refăcută mai târziu. Numai că noi discutăm deja de două zile despre imaginea asta. Dacă spun acum că e o problemă, ce vor crede surorile despre mine? Nu vor zice, oare, că doar caut atenție și fac probleme? Dacă ideea mea e incorectă? Nu va întârzia asta progresul? Dacă află supraveghetoarea, nu va spune, oare, că nu m-am căit?” Atunci, am ezitat și n-am îndrăznit să zic nimic. După câteva zile, am terminat de proiectat propunerea grafică însă, când supraveghetoarea a văzut-o, a spus că avea probleme conceptul, deci trebuia reproiectat. Văzând rezultatul, mi-a stat inima în loc și mi-am zis: „Dacă aș fi ridicat problema atunci, am fi putut avea părtășie toți, am fi clarificat-o și nu ar mai fi trebuit să pierdem timp.” Mi-a părut foarte rău, dar apoi, mi-am spus: „Atunci, nu eram total sigură că ideea mea era bună. Poate nu-i atât de rău că n-am zis nimic?” Așa s-a terminat, deci. Nu m-am gândit, n-am reflectat la asta, am neglijat-o.

Mai târziu, oricând grupul discuta probleme și ne cerea să exprimăm păreri, eu deveneam extrem de prudentă, mă temeam că părerile mele vor fi diferite de ale celorlalți și că voi fi percepută greșit ca arogantă și reticentă la ideile altora. De aceea, de fiecare dată când făceam o sugestie, adăugam: „E doar părerea mea personală, poate greșesc. Ar trebui să verificați singure.” Uneori, surorile făceau propuneri despre imagini pe care le proiectam eu și știam clar că unele propuneri nu erau conform principiilor. Dar mă temeam că, dacă nu le acceptam propunerile, vor spune că sunt arogantă sau mă agăț de opinia mea. Așa că le acceptam propunerile fără tragere de inimă, gândind că, dacă era vreo greșeală, nu voi fi răspunzătoare. Ca urmare, după modificări, unele propuneri au fost într-adevăr nepotrivite și imaginile au trebuit refăcute, întârziind progresul. Asta a fost situația. Deci, zilnic mă feream în datoria mea și mă simțeam epuizată fizic și emoțional. Ca să le fac, însă, pe supraveghetoare și pe surori să vadă că mă schimbasem, tot credeam că era mai bine să am grijă. Deci după aceea, așa mi-am făcut mereu datoria. Dar imaginile grafice ale grupului aveau mereu probleme și trebuia să le refacem iar și iar. Eficacitatea lucrării noastre a scăzut clar, până când inima mea împietrită a înțeles, în sfârșit, că poate starea mea era incorectă și aveam nevoie de introspecție. Așadar, m-am rugat lui Dumnezeu să mă lumineze să-mi înțeleg propriile probleme.

La o adunare, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu și-am căpătat o înțelegere a stării mele. Dumnezeu Atotputernic spune: „În calitate de lideri și lucrători, atunci când apar probleme în timp ce vă îndepliniți datoria, s-ar putea să le ignorați și chiar să căutați diverse pretexte și scuze pentru a fugi de responsabilitate. Există câteva probleme pe care sunteți capabili să le rezolvați, dar nu o faceți și nici nu raportați superiorilor voștri problemele pe care nu sunteți capabili să le rezolvați – de parcă nu au nicio legătură cu voi. Nu este aceasta o abatere de la datoria voastră? Este tratarea lucrării bisericii în acest mod un lucru inteligent de făcut sau unul nesăbuit? (Nesăbuit.) Nu sunt astfel de lucrători și lideri niște trădători? Nu sunt ei lipsiți de orice simț al responsabilității? Când ignoră problemele din fața lor, nu arată acest lucru că sunt lipsiți de inimă și perfizi? Oamenii perfizi sunt cei mai nesăbuiți oameni dintre toți. Trebuie să fii o persoană onestă, să ai simțul responsabilității când întâmpini probleme și să găsești căi de a căuta adevărul pentru a le rezolva. Nu fi un trădător. Dacă te eschivezi de responsabilitate și refuzi orice răspundere când apar probleme, chiar și necredincioșii te vor condamna. Îți imaginezi că nu o va face și casa lui Dumnezeu? Aleșii lui Dumnezeu disprețuiesc și resping un astfel de comportament. Dumnezeu îi iubește pe oamenii onești, dar îi urăște pe cei înșelători și vicleni. Dacă te porți ca un trădător și încerci să înșeli, nu te va urî Dumnezeu? Oare casa lui Dumnezeu te va scoate, pur și simplu, din încurcătură? Mai devreme sau mai târziu, vei fi tras la răspundere. Lui Dumnezeu Îi plac oamenii onești și nu Îi plac trădătorii. Toți ar trebui să înțeleagă asta clar și să înceteze să fie confuzi și să facă lucruri nesăbuite. Ignoranța de moment este de înțeles, dar să refuzi complet să accepți adevărul este un refuz îndărătnic de a te schimba(Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). Cuvântul lui Dumnezeu a dezvăluit că cei ce sunt iresponsabili în munca lor și se spală pe mâini de răspundere când apar probleme, sunt deosebit de perfizi. Reflectând la cuvântul lui Dumnezeu, am văzut că și starea mea a fost așa. Am fost iresponsabilă și neloială în datoria mea și, când o problemă implica asumarea răspunderii sau perspectivele și destinația mea finală, mă feream și foloseam mijloace perfide. Când vedeam probleme, nu ziceam nimic, mă scuzam sau spuneam ceva ambiguu. După ce am revenit la grafică, m-am temut că frații și surorile vor spune că firea arogantă nu mi s-a schimbat. M-am temut că firea mea coruptă va provoca iar perturbări și voi fi demisă. Așa că eram foarte atentă la tot ce spuneam și făceam și mereu afișam o mască. Când surorile îmi puneau întrebări, mă temeam să nu spun ceva greșit și să fiu considerată responsabilă, deci alegeam să găsesc pretexte de a le evita. De câte ori grupul discuta probleme și apăreau neînțelegeri, eu mai mult tăceam și doar mă lăsam dusă de val. Îmi dădeam seama clar unde existau probleme, dar, de teamă că oamenii vor zice că sunt arogantă și caut atenție, preferam ca lucrarea să trebuiască să fie refăcută din cauza problemelor, decât să-mi exprim părerile. Nu aveam nici măcar curaj să discut lucrurile cu ceilalți. Eram atât de egoistă! Când surorile mi-au dat sugestii asupra imaginilor la care lucram, știam că unele propuneri nu erau conform principiilor, dar m-am temut că alții vor spune că sunt arogantă, deci m-am prefăcut de acord și le-am acceptat. Nici nu mi-a păsat de greșeli și de refacerea lucrării, câtă vreme nu trebuia să-mi asum răspunderea. Orice făceam, țineam cont numai de interesele mele și mă temeam să-mi asum vreo responsabilitate. Ce înșelătoare am fost! Dumnezeu Se uită în inimile oamenilor. Din moment ce eram atât de egoistă, înșelătoare și iresponsabilă în datoria mea, cum puteam dobândi luminarea și îndrumarea Duhului Sfânt? Nu-i de mirare că am devenit tot mai puțin eficace în datoria mea. Așa mă dezvăluia Dumnezeu.

Atunci, mi-am amintit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Dacă oamenii iubesc adevărul, vor avea puterea să urmărească adevărul și vor putea munci din greu practicând adevărul. Ei pot să abandoneze ceea ce ar trebui să fie abandonat și să renunțe la lucrurile la care ar trebui renunțat. În special, ar trebui să renunți la lucrurile care privesc faima, câștigul și statutul tău. Dacă nu renunți la acestea, înseamnă că nu iubești adevărul și nu ai puterea să urmărești adevărul. Când ți se întâmplă lucruri, trebuie să cauți adevărul. Dacă, în acele momente în care trebuie să practici adevărul, ai mereu o inimă egoistă și nu poți să renunți la propriul interes, vei fi incapabil să pui adevărul în practică. Dacă nu cauți sau nu practici niciodată adevărul în nicio circumstanță, nu ești o persoană care iubește adevărul. Indiferent câți ani ai crezut în Dumnezeu, nu vei dobândi adevărul. Unii oameni urmăresc mereu faima, câștigul și interesul propriu. Indiferent de lucrarea pe care le-o rânduiește biserica, ei deliberează mereu, gândindu-se: «Va fi acest lucru în beneficiul meu? Dacă va fi, îl voi face; dacă nu, atunci nu-l voi face.» O persoană ca aceasta nu practică adevărul – prin urmare, își poate îndeplini bine datoria? Cu siguranță, nu poate. Chiar dacă nu faci rău, tot nu ești o persoană care practică adevărul. Dacă nu urmărești adevărul, nu iubești lucrurile pozitive și orice ți s-ar întâmpla, îți pasă doar de reputația și statutul propriu, de interesul personal și de ceea ce este bun pentru tine, atunci ești o persoană condusă doar de interesul propriu, egoistă și josnică. O asemenea persoană crede în Dumnezeu pentru a câștiga ceva bun sau de folos pentru ea, nu pentru a dobândi adevărul sau mântuirea din partea lui Dumnezeu. Prin urmare, oamenii de acest fel sunt non-credincioși. Oamenii care cred cu adevărat în Dumnezeu sunt cei care pot să caute și să practice adevărul, întrucât recunosc, în inimile lor, că Hristos este adevărul și că ei ar trebui să asculte cuvintele lui Dumnezeu și să creadă în Dumnezeu așa cum cere El. Dacă dorești să practici adevărul atunci când ți se întâmplă ceva, dar iei în considerare reputația, statutul și imaginea proprie, va fi dificil să faci acest lucru. Într-o astfel de situație, prin rugăciune, căutare și reflectare asupra propriei persoane și devenind conștienți de sine, cei care iubesc adevărul vor putea să renunțe la ceea ce le servește propriului interes sau este bun pentru ei, să practice adevărul și să asculte de Dumnezeu. Astfel de oameni sunt cei care cred cu adevărat în Dumnezeu și iubesc adevărul. Și care este consecința atunci când oamenii se gândesc întotdeauna la propriile interese, când încearcă mereu să-și protejeze mândria și vanitatea, când trădează o fire coruptă, dar nu caută adevărul pentru a o rezolva? Este aceea că nu au o pătrundere în viață, este aceea că le lipsesc experiențele și mărturiile autentice. Și acest lucru este periculos, nu-i așa? Dacă niciodată nu practici adevărul, dacă nu ai vreo experiență sau mărturie, atunci, la momentul potrivit, vei fi dat în vileag și alungat. Ce utilitate au în casa lui Dumnezeu oamenii fără experiențe și mărturie? Cu siguranță vor avea rezultate slabe în orice datorie; nu pot face nimic în mod corespunzător. Nu sunt ei doar deșeuri? Dacă oamenii nu practică adevărul niciodată după ani de credință în Dumnezeu, sunt unii dintre non-credincioși, sunt răi. Dacă nu practici adevărul niciodată, dacă fărădelegile tale devin din ce în ce mai numeroase, atunci sfârșitul tău este stabilit. Este clar de văzut că toate fărădelegile tale, calea greșită pe care pășești și refuzul tău de a te căi – toate acestea se combină într-o multitudine de fapte rele; și, astfel, sfârșitul tău este acela că vei merge în iad, vei fi pedepsit(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cel mai important lucru din credința în Dumnezeu este punerea adevărului în practică”). După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, am fost foarte răscolită. Înainte, crezusem că nu era mare lucru să nu-mi exprim părerile și să mă las dusă de val După ce am citit cuvântul Lui, însă, am înțeles că a te gândi doar la tine și a avea mereu motivații egoiste la confruntarea cu probleme, a te proteja mereu când există un conflict între interesele tale și ale bisericii și a prefera ca lucrarea să sufere decât să practici adevărul e cu adevărat rău! M-am gândit la tot timpul și efortul cheltuit la fiecare imagine, de la proiectare până la desenare, însă când am văzut probleme, am tăcut, provocând refacerea lucrului și întârzierea gravă a progresului. N-a fost asta o perturbare? Faptele mele rele se adunau și, dacă nu mă căiam, aveam să fiu distrusă. Când am înțeles asta, m-am speriat și-am realizat cât de important e să te lepezi de tine și să practici adevărul când te confrunți cu probleme!

Am citit, ulterior, un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Dacă ar fi să spui: «Antihriștii sunt hotărâți și încăpățânați. Mi-e frică să nu devin un antihrist și nu vreau să urmez calea unui antihrist. Așadar, voi aștepta până când toată lumea își va exprima părerile, apoi le voi rezuma, găsind o modalitate de a formula o concluzie care să fie de mijloc». – este în regulă? (Nu.) De ce nu este în regulă? Dacă rezultatul nu respectă principiile adevărului, chiar dacă o faci, va fi eficient? Va fi Dumnezeu mulțumit de asta? Dacă nu este eficient și Dumnezeu nu este mulțumit, atunci problema va fi gravă. Dacă nu faci lucrurile în conformitate cu principiile adevărului, ești neglijent și iresponsabil în datoria ta și faci lucrurile conform filosofiilor satanice, atunci nu Îi ești loial lui Dumnezeu și Îl înșeli! Pentru a evita ca oamenii să te bănuiască și să te eticheteze drept antihrist, nici măcar nu ești capabil să îndeplinești responsabilitățile pe care ar trebui să le îndeplinești; folosești filosofia satanică a «găsirii căii de mijloc». Drept urmare, ai făcut rău aleșilor lui Dumnezeu și ai afectat lucrarea bisericii. Nu este acest lucru lipsit de principii? Nu este egoist și josnic? Sunteți conducători și lucrători; trebuie să fiți principiali în ceea ce faceți. Tot ceea ce faceți trebuie să fie util și eficient. Faceți tot ce este de folos casei lui Dumnezeu și ce este în conformitate cu principiile adevărului(Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul șase: Ei se comportă cu viclenie, sunt arbitrari și dictatoriali, nu au niciodată părtășie cu ceilalți și îi forțează pe alții să li se supună”). Din cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că El nu vrea să fim permanent pasivi și precauți fiindcă ne temem să nu fim expuși și alungați. În schimb, El vrea să fim responsabili în îndatoriri și să căutăm principiile adevărului în tot ce facem. Acest comportament face bine lucrării bisericii și e unicul mod de a-ți îndeplini responsabilitatea. Cât despre mine, când m-am întors să lucrez ca designer, m-am angajat solemn să-mi fac bine datoria, dar, când a venit timpul să-mi asum răspunderea, am fost excesiv de prudentă. Ca să nu fiu numită arogantă și încrezută, am tăcut când am observat probleme și nici nu mi-am îndeplinit propriile responsabilități, aducând pierderi lucrării bisericii. Nu încercam, oare, să-L păcălesc și să-L înșel pe Dumnezeu? Am înțeles, totodată, că e normal să ai alte păreri când apar probleme și că, atât timp cât intenția mea e să mă gândesc la ce e cel mai bine pentru lucrarea bisericii, să caut adevărul și să-mi fac datoria conform principiilor, atunci ar trebui să-mi supun dezbaterii părerile. Asta e seriozitate și responsabilitate în îndatorire, nu e căutarea atenției sau provocare de perturbări. Chiar dacă fac într-adevăr ceva greșit din cauza firii mele arogante, câtă vreme am curajul s-o recunosc, accept părtășia și corectările celorlalți și mă schimb, biserica nu mă va demite sau exclude pe baza unei corupții de moment. După ce am înțeles lucrurile astea, dacă descopeream, făcându-mi datoria, lucruri ce încălcau principiile, le supuneam în mod activ dezbaterii cu toată lumea. Practicând așa, au fost tot mai puține abateri în lucrare. O dată, discutam conceptul de design al unei imagini și-am descoperit că materialul-sursă și tema nu se potriveau, iar tema nu era foarte clară. M-am gândit: „Asta ar putea fi o problemă gravă și, dacă într-adevăr e, propunerea de design a întregii imagini nu va funcționa.” Am ezitat: „Ce vor crede surorile despre mine dacă spun ceva greșit? Las-o baltă! Tot nu vreau să-mi asum riscul.” Dar m-am și îngrijorat: „Dacă într-adevăr există o problemă de principiu, ne va lua timp s-o modificăm. Asta nu va întârzia lucrarea?” La gândul acesta, mi-am expus punctul de vedere. După discuții, surorile au fost de acord cu părerea mea. Atunci, i-am trimis supraveghetoarei propuneri despre modificarea imaginii. Văzându-ne propunerile, supraveghetoarea a spus că rămânea aplicabil conceptul general de design inițial, și că doar necesita câteva ajustări la materialele-sursă. Auzind asta, inima mi-a bătut cu putere: „Ar putea fi iarăși o problemă părerea mea? Ce va crede supraveghetoarea despre mine? Va zice, oare, că și după demitere, sunt tot arogantă, neprihănită de sine și nu m-am schimbat?” M-am rugat în liniște lui Dumnezeu, spunând că vreau să-mi înfrunt problemele cinstit. Deci am luat inițiativa de-a discuta cu supraveghetoarea, de a-i mărturisi ideile mele și de-a căuta principiile în legătură cu aceste probleme. Supraveghetoarea ne-a oferit părtășie amănunțită. După ce am auzit-o, inima mi s-a înseninat și mi-am înțeles abaterile. Am văzut că supraveghetoarea nu m-a tratat, ci a avut părtășie cu noi, cu răbdare. Am fost puțin tristă: mereu am ținut garda sus cu frații și surorile și am fost suspicioasă cu biserica, mi-a fost frică să nu fiu demisă și alungată fiindcă mă dovedisem coruptă, când, de fapt, casa lui Dumnezeu se poartă cu oamenii pe baza principiului adevărului și nu-i tratează sau demite de îndată ce fac o greșeală. Dacă provoci abateri în lucrare numai pentru că nu înțelegi principiile și după părtășie îți poți recunoaște și corecta greșeala, nu vei fi demis ori alungat. Dacă ești arogant și neprihănit de sine, insiști asupra punctului tău de vedere ca să-ți aperi reputația și statutul, dacă nu cauți principiile adevărului și păgubești lucrarea, doar atunci vei fi emondat și tratat. Și, dacă situația e gravă, vei fi demis ori alungat. Mi-am amintit demiterea mea. M-am bazat pe faptul că lucram în grafică de mult și aveam multă experiență. Când discutam probleme cu alții, eram arogantă și mă agățam încăpățânată de propriile opinii. Nici nu acceptam opinii diferite, nici nu căutam. Asta a făcut ca unele imagini să fie trimise înapoi și relucrate sau chiar abandonate. Când însă am fost pusă în fața eșecului și expusă, nu am căutat adevărul ca să-mi rezolv firea coruptă, ci întotdeauna am fost precaută și cu înțelegeri greșite. Nu m-am ocupat de îndatoriri și n-am urmat adevărul! Ulterior, m-am gândit, totodată, cum să rezolv faptul că sunt prea prudentă, cu înțelegeri greșite și precaută. Am citit cuvântul lui Dumnezeu: „Unii își urmează propria voință atunci când acționează. Ei încalcă principiile și după ce sunt emondați și tratați, recunosc doar verbal că sunt aroganți și că au făcut o greșeală numai pentru că nu au adevărul. Însă, în inimile lor, ei tot se plâng: «Nimeni nu mai riscă, numai eu – și, în cele din urmă, când ceva merge prost, mie îmi pasează toată responsabilitatea. Nu este o prostie din partea mea? Nu mai pot face același lucru data viitoare, riscând astfel. Cuiul care iese în evidență e bătut cu ciocanul!» Ce credeți despre această atitudine? Este o atitudine de căință? (Nu.) Ce atitudine este? Nu au devenit ei alunecoși și înșelători? În inimile lor, gândesc: «Sunt norocos că acest lucru nu s-a transformat într-un dezastru. Omul din greșeli învață, ca să spunem așa. Trebuie să fiu mai atent în viitor.» Ei nu caută adevărul, folosindu-se de meschinăria și de uneltirile lor viclene pentru a ține cont de chestiune și a se ocupa de aceasta. Pot câștiga adevărul în felul acesta? Nu pot, căci nu s-au pocăit. Primul lucru care trebuie făcut atunci când te pocăiești este să recunoști ce ai făcut greșit, să vezi unde era greșeala ta, esența problemei și firea pe care ai arătat-o; trebuie să chibzuiești la aceste lucruri și să accepți adevărul, apoi să practici în conformitate cu adevărul. Doar aceasta este o atitudine de pocăință. Dacă, pe de altă parte, te gândești exhaustiv la moduri viclene, devii mai alunecos decât înainte, tehnicile tale sunt mai istețe și tainice și ai mai multe metode de a trata lucrurile, atunci aceasta nu este atât de simplă ca a fi doar înșelător. Folosești mijloace necinstite și ai secrete pe care nu poți să le divulgi. Este rău. Nu doar că nu te-ai pocăit, ci ai devenit mai alunecos și mai șiret. Dumnezeu vede că ești extrem de intransigent și rău, un om care recunoaște la suprafață că a greșit și acceptă tratarea și emondarea, dar care, în realitate, nu are câtuși de puțin atitudinea unuia care se pocăiește. De ce spunem asta? Deoarece, în timp ce acest eveniment se desfășura sau după finalul său, nu ai practicat conform adevărului. Atitudinea ta este una de a folosi filosofiile, logica și metodele Satanei pentru a rezolva problema. De fapt, ocolești problema și o prezinți într-un ambalaj frumos ca ceilalți să nu poată vedea nicio urmă a acesteia, fără să-ți scape nimic. În cele din urmă, simți că ești foarte deștept. Acestea sunt lucrurile pe care le vede Dumnezeu și nu faptul că ai reflectat cu adevărat, ți-ai mărturisit păcatul și că te-ai pocăit în fața chestiunii care s-a abătut asupra ta, și apoi că ai plecat să cauți adevărul și să practici conform acestuia. Atitudinea ta nu este una de căutare a adevărului sau de practicare a adevărului și nici una de supunere față de suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu, ci una de folosire a tehnicilor și metodelor Satanei pentru a-ți rezolva problema. Le dai celorlalți o impresie falsă, te împotrivești să fii expus de Dumnezeu și ești beligerant și defensiv în privința circumstanțelor pe care Dumnezeu le-a orchestrat pentru tine. Inima ta este mai închisă și mai separată de Dumnezeu ca înainte. Prin urmare, poate să rezulte vreun lucru bun din asta? Mai poți trăi în lumină, bucurându-te de pace și veselie? Nu poți. Dacă te ferești de adevăr și de Dumnezeu, cu siguranță vei cădea în întuneric, vei plânge și vei scrâșni din dinți. Este o astfel de stare prevalentă în oameni? (Da.) Unii oameni se dojenesc frecvent, spunând: «Am fost tratat de data asta. Data viitoare, trebuie să fiu mai deștept și mai atent. Să fii deștept este fundamentul vieții – iar oamenii care nu sunt deștepți sunt marionete.» Dacă te îndrumi și te dojenești mereu în felul acesta, vei ajunge undeva vreodată? Vei putea câștiga adevărul? Dacă o problemă se abate asupra ta, trebuie să cauți și să înțelegi un aspect al adevărului și să câștigi acel aspect. Ce se poate realiza înțelegând adevărul? Când înțelegi un aspect al adevărului, înțelegi un aspect al voii lui Dumnezeu; înțelegi de ce Dumnezeu ți-a făcut acest lucru, de ce ți-ar cere un astfel de lucru, de ce ar orchestra circumstanțe ca să te emondeze și să te trateze în felul acesta, de ce ar folosi această chestiune pentru a te disciplina și de ce ai căzut, ai eșuat și ai fost expus în această chestiune. Dacă înțelegi lucrurile acestea, vei putea să urmărești adevărul și vei obține pătrunderea în viață. Dacă nu înțelegi aceste lucruri și nu accepți aceste fapte, ci insiști să te opui și să te împotrivești lor, să-ți folosești propriile tehnici ca să te ascunzi și să-i înfrunți pe ceilalți și pe Dumnezeu cu o înfățișare falsă, atunci nu vei putea niciodată să câștigi adevărul(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Un om poate să-și rezolve noțiunile și neînțelegerile despre Dumnezeu numai urmărind adevărul”). Cuvântul lui Dumnezeu e atât de clar! Cea mai bună cale de a-ți rezolva înțelegerea greșită și precauția e să cauți să-nțelegi adevărurile în chestiunile relevante. Când te confrunți cu eșec și obstacole, dacă nu cauți adevărul ca să-ți rezolvi problemele și te gândești, în schimb, la moduri de-a afișa o mască și le gestionezi după meschinăria și purtările tale duplicitare, asta nu-i doar înșelător, ci e și un soi de fire rea. Un astfel de om nu va dobândi adevărul niciodată. Țin minte, când am fost demisă, conducătoarea mi-a expus aroganța, neprihănirea de sine și refuzul de-a asculta opiniile altora. Atunci, am recunoscut și acceptat, dar, după aceea, n-am căutat adevărul pentru a-mi rezolva firea coruptă. De data asta, când am revenit să fac grafică, m-am temut să nu fiu demisă și alungată pentru că am perturbat lucrarea bisericii fiind iar arogantă, așa că am adoptat filosofii ale Satanei, gen „Protejează-te, caută doar să scapi de vină” și „Paza bună trece primejdia rea”, ca să mă apăr. Rar mi-am exprimat opiniile sau am propus alte sugestii și niciodată n-am spus nimic prima, când survenea ceva. Am devenit mai înșelătoare ca înainte. Am văzut că o propunere de design avea probleme, dar n-am zis nimic. Am știut că unele sugestii ale surorilor nu se aliniau principiilor, dar am tăcut. Privită din exterior, păream ascultătoare, dar nu mă căisem cu adevărat. Mă prefăceam, numai, că mă puteam supune și că mă schimbasem. Nu-mi înșelam, oare, frații, surorile și pe Dumnezeu? Abia atunci am înțeles că nu numai că nu mă căisem după demitere, ci eram permanent calculată și înșelătoare, gândind moduri de-a mă proteja și de-a-mi ascunde firea coruptă. Am devenit și mai vicleană decât înainte. Firea mea era rea! Mă credeam deșteaptă și voiam să folosesc șiretlicuri omenești ca să nu-mi dezvălui corupția. Prin experiență, însă, am ajuns să înțeleg că firile corupte ale oamenilor nu pot fi învinse prin efort uman, nici nu pot fi rezolvate bazându-te pe filosofii satanice și afișând o mască. Doar prin judecata și mustrarea lui Dumnezeu și fiind emondat și tratat, poți ajunge la o mică schimbare. Dumnezeu ne permite să ne dezvăluim corupția și știe că avem eșecuri în îndatoriri, dar nu vrea să ne ascundem sau să ne prefacem când avem probleme. Dimpotrivă, El vrea să fim simpli, deschiși, să ne înfruntăm corect eșecurile, să ne căim și să ne schimbăm cu adevărat. După ce am înțeles voia lui Dumnezeu, n-am mai fost pasivă sau cu înțelegeri greșite, ci dornică să practic adevărul și să mă căiesc în fața lui Dumnezeu. Apoi, am citit un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu și-am ajuns să înțeleg o cale de practică. Dumnezeu Atotputernic spune: „Așadar, cum îți rezolvi arbitrarietatea și pripeala? Să spunem, de exemplu, că ți se întâmplă ceva și ai propriile idei și planuri; înainte de a stabili ce să faci, trebuie să cauți adevărul și ar trebui cel puțin să ai părtășie cu toată lumea despre ceea ce gândești și crezi în privința asta, cerând tuturor să-ți spună dacă gândurile și planurile tale sunt corecte și în conformitate cu adevărul, cerând ca toată lumea să facă verificări finale pentru tine. Aceasta este cea mai bună metodă de a rezolva arbitrarietatea și pripeala. În primul rând, poți să-ți clarifici părerea și să cauți adevărul; acesta este primul pas pe care îl pui în practică pentru a înlătura caracterul arbitrar și pripit. Al doilea pas are loc atunci când alte persoane dau voce unor păreri contrare – la ce practică poți să apelezi ca să te abții de la a fi arbitrar și pripit? Mai întâi, trebuie să ai o atitudine smerită, să lași deoparte ceea ce ți se pare că este corect și să le permiți tuturor să aibă părtășie. Chiar dacă tu crezi în corectitudinea căii tale, nu ar trebui să tot insiști în acest sens. Acesta este un tip de pas înainte; arată atitudinea celui care caută adevărul, care se neagă pe sine și care mulțumește voia lui Dumnezeu. Odată ce ai această atitudine, în același timp în care nu-ți respecți părerea, ar trebui să te rogi, să cauți adevărul de la Dumnezeu și apoi o bază în cuvintele lui Dumnezeu – să stabilești cum să acționezi în baza cuvintelor Lui. Aceasta este cea mai potrivită și precisă practică(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că, atunci când ai idei și puncte de vedere într-o discuție, trebuie să ai o inimă care caută. A exprima păreri nu înseamnă a-i obliga pe alții să fie de acord cu tine, ci înseamnă a prezenta păreri, așa încât să le dezbată și să le discute toți și a căuta împreună principiile adevărului. Asta-i singura abordare rațională. E comportamentul care apără lucrarea bisericii. Dacă acționezi pe baza firii tale arogante, e ușor să devii încăpățânat și să-i obligi pe alții să te asculte, fără absolut nicio frică sau ascultare de Dumnezeu. Ulterior, când am discutat concepte cu frații și surorile, am avut deschis părtășie despre orice păreri și idei ale mele și, chiar dacă credeam că ideea mea era corectă, nu mă agățam orbește de ea. Când mă ciocneam de sugestii diferite, mă rugam și căutam. Acceptam smerită când cineva spunea ceva care era conform principiilor. Dar dacă nu era, rămâneam pe poziții, aveam părtășie și discutam cu persoana. Ăsta-i singurul mod de a-ți face datoria după inima lui Dumnezeu.

Am continuat să citesc din cuvântul lui Dumnezeu, care a clarificat în plus cum să rezolvi starea de-a fi înșelător și precaut. Dumnezeu Atotputernic spune: „Îmi găsesc plăcerea în aceia care nu îi suspectează pe alții și Îmi plac aceia care acceptă adevărul cu dragă inimă; față de aceste două tipuri de oameni Eu dau dovadă de mare grijă, căci în ochii Mei ei sunt oameni sinceri(Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum să Îl cunoașteți pe Dumnezeul de pe pământ”). „Care sunt exprimările unei persoane oneste? În primul rând, să nu se îndoiască de cuvintele lui Dumnezeu. Aceasta este una dintre exprimările unei persoane oneste. Pe lângă aceasta, cea mai importantă exprimare a unei persoane oneste este să caute și să practice adevărul în toate; este cea mai importantă dintre toate. Dacă spui că ești onest, dar pui întotdeauna cuvintele lui Dumnezeu în spatele minții tale și faci orice vrei tu, atunci e asta o exprimare a unei persoane oneste? Tu spui: «Calibrul meu e mic, dar am o inimă onestă.» Când e rândul tău să preiei o datorie, te temi că o să suferi sau că, dacă n-o împlinești bine, va trebui să înduri responsabilitatea, deci inventezi scuze ca să te eschivezi de la ea și recomanzi altora s-o facă. E asta o exprimare a unei persoane oneste? Clar că nu este. Cum atunci ar trebui să se poarte o persoană onestă? Ar trebui să accepte și să asculte, iar apoi să fie absolut devotată în a-și face îndatoririle la maximul abilității sale, străduindu-se să împlinească voia lui Dumnezeu. Acest lucru este exprimat pe mai multe căi. O cale este că ar trebui să-ți accepți datoria cu onestitate, să nu te gândești la interesele trupești și să nu fii fără tragere de inimă în privința ei. Nu complota pentru beneficiul propriu. Aceasta este o exprimare a onestității. O altă cale este să îți îndeplinești datoria cu toată inima și puterea, făcând lucrurile cum se cuvine, punând suflet și iubire în îndeplinirea datoriei tale pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu. E ceea ce ar trebui să se exprime când oamenii onești își îndeplinesc datoria. Dacă nu duci la bun sfârșit ceea ce știi și ai înțeles, dacă dai doar 50 sau 60 la sută din tot efortul tău, atunci nu te implici cu toată inima și toată puterea ta, ci cauți modalități de a lenevi. Sunt oare onești oamenii care sunt lipsiți de scrupule în timp ce își îndeplinesc datoria? În niciun caz. Dumnezeu nu are nicio nevoie de astfel de oameni lipsiți de scrupule și înșelători; aceștia trebuie să fie alungați. Dumnezeu folosește doar oameni cinstiți pentru a îndeplini o datorie. Chiar și făcătorii de servicii loiali trebuie să fie cinstiți. Oamenii care sunt veșnic neglijenți și superficiali, care caută mereu modalități de a lenevi – acești oameni sunt cu toții înșelători, toți sunt demoni, niciunul dintre ei nu crede cu adevărat în Dumnezeu și vor fi alungați cu toții(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Meditând la cuvântul lui Dumnezeu, am realizat că firea lui Dumnezeu e sfântă și dreaptă. El iubește oamenii cinstiți. Față de Dumnezeu, oamenii cinstiți au inima sinceră; față de alți oameni și de Dumnezeu, ei nu sunt nici precauți, nici suspicioși și pot accepta scrutarea lui Dumnezeu în toate. Nu sunt alunecoși sau înșelători în îndatoriri și nu precupețesc niciun efort să facă ceea ce trebuie. Chiar și când trebuie să-și asume răspunderea, ei pot să-și lase deoparte interesele, să susțină principiile și să-și facă bine datoria pentru a satisface voia lui Dumnezeu. Numai oamenii care-și fac datoria astfel pot dobândi aprobarea lui Dumnezeu și numai acest gen de persoană e cu adevărat înțeleaptă! Eu, însă, ca să-mi apăr interesele, am tăcut când am descoperit probleme, provocând pierderi lucrării. Deși nu părea că eu eram direct responsabilă, a fost, în realitate, consecința faptului că nu am practicat adevărul. În plus, multe principii ale adevărului nu le-am înțeles și-am văzut doar o latură a problemei, deci era inevitabil să apară abateri în sugestiile mele. Dar o persoană cinstită își tratează corect corupția și defectele, acceptă adevărul, precum și părtășia și corectările altora și poate să-și rezume abaterile și să înțeleagă principiile-cheie. Dacă greșelile sale provoacă într-adevăr pierderi lucrării, ea poate recunoaște curajos și poate să se schimbe. Înțelegând aceste lucruri, inima mi s-a înseninat puțin și mi-am limpezit principiile de practicat în datoria mea.

Ulterior, când am discutat iar despre probleme cu surorile, mă rugam lui Dumnezeu, îmi ajustam intențiile și practicam conform principiilor adevărului. O dată, discutam cu trei surori conceptul de design al unei imagini și toate trei au spus că designul nu era realizabil, însă eu aveam exact părerea opusă. Mi-am spus: „Toate trei au aceeași părere. Dacă eu exprim o altă opinie, vor zice, oare, că sunt arogantă? Sau ar trebui să-mi țin gura și gata?” Însă conceptul acela de imagine era proaspăt și nou, iar tema era clară. Conform principiilor, era realizabil. Dacă aș cădea de acord cu părerile celorlalte, nu ar însemna abandonarea unei propuneri de design bune? M-am gândit cum oamenii cinstiți îți fac datoria meticulos și susțin principiile. Deci le-am vorbit despre părerile mele și principiile relevante. Discutând așa, fiecare a fost de acord că ceea ce spuneam eu era mai conform principiilor. Atunci, I-am fost cu adevărat recunoscătoare lui Dumnezeu pentru călăuzire și-am simțit pacea care vine când gestionezi lucrurile urmând principiile.

Acum, m-am eliberat treptat de a fi excesiv de prudentă și precaută. Pot să discut cu toți orice părere a mea și inima mi-e mai pură și mai deschisă când îmi fac datoria. Am devenit mai eficace în îndeplinirea datoriei mele. Cunoștințele astea și capacitatea de-a mă schimba se datorează toate călăuzirii cuvântului lui Dumnezeu.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Încercările unui mediu dificil

de Junior, AfricaDe când eram mic, am fost mereu influențat de societate. Îmi plăcea să îi urmez pe ceilalți în tot ce făceam – oamenii din...

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger