de Si Ai, Italia

Sunt parteneră cu alte câteva persoane din biserică în lucrarea de design grafic. Într-o zi, conducătoarea mi-a spus că două surori menționaseră probleme cu fratele Oliver, zicând că-i plăcea să se procedeze cum voia el și că încetinea ritmul lucrării. Conducătoarea m-a întrebat dacă descoperisem aceste probleme lucrând cu el. Mi-am amintit cum, atunci când lucrasem cu Oliver, vedeam că se agăța de opiniile lui, cu certitudine. Când toți discutaserăm și hotărâserăm asupra unei idei conform principiilor, el mereu avea altă opinie, dar niciodată nu-și putea explica limpede ideea. Trebuia ca toți să se gândească împreună cu el și se pierdea mult timp. Existau și unele probleme relativ minore cu imaginile, care puteau fi corectate mai târziu și nu era nevoie să luăm din timpul tuturor să le discutăm, dar el insista să le rezolvăm înainte de-a trece mai departe. El întârzia lucrurile până când toți ajungeam la un consens, făcând ca progresul să fie destul de lent. I-am spus, deci, conducătoarei despre problemele văzute. Conducătoarea m-a certat când a văzut că știusem tot timpul despre aceste probleme, spunând: „Ai știut că Oliver proceda astfel și încetinea lucrarea. Atunci, de ce nu l-ai îngrădit, în loc să-l împaci și să fii de acord cu el? Nu întârzie asta lucrarea?” Cuvintele conducătoarei m-au făcut să mă simt prost.

M-am gândit cum discutam cu Oliver conceptul imaginii. Am văzut că se agăța de opiniile lui și m-am îngrijorat. Am vrut să semnalez problema lui, dar apoi mi-am amintit că eu, în primul rând, sunt o persoană arogantă. Conducătoarea mă tratase și înainte, zicându-mi să mă lepăd de mine și să cooperez cu alții, căci eram arogantă și neprihănită de sine, mă agățam de propriile opinii și mă certam cu partenerii, întârziind lucrarea. Dacă semnalam problemele lui Oliver în fața tuturor sau îi atacam opiniile, oamenii puteau crede că eram tot prea arogantă și lipsită de rațiune, că eram incapabilă să accept calmă sugestiile altora sau să cooperez cu alții. Așa că, oricât de mult se întârzia, eu ascultam cu răbdare ce spunea Oliver. Uneori, când gândeam sugestiile lui Oliver conform principiilor, simțeam noi că erau impracticabile. Semnalam unde era problema, dar lui nu-i convenea și insista în părerile lui. Dacă nu făceam cum sugera, se supăra și nu vorbea, făcând situația foarte stânjenitoare și oprind lucrarea. Inițial, am vrut să-i spun conducătoarei. Dar mi-am făcut griji că, întrucât ea tocmai îmi tratase aroganța, dacă raportam problemele altcuiva, conducătoarea putea crede că mă concentram pe problemele altora, că era cârcotașă, că nu se schimbase nimic după ce m-a tratat. Și atunci, cât timp îmi mai puteam face datoria? La gândul ăsta, nu am raportat sau semnalat problema lui Oliver. Ca urmare, cum nu puteam fi de acord și mereu negociam, discutam și rediscutam, am ajuns să petrecem o zi pentru un lucru care putea fi clar terminat într-o jumătate de zi, încetinind ritmul lucrării. Gândul la acestea m-a făcut să mă simt vinovată și m-am învinovățit. Nu că nu observasem problema lui Oliver, dar am fost reținută și nu i-am semnalat-o niciodată. Acum, m-am gândit la un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. „Odată ce adevărul a luat viață în tine, când observi pe cineva care este hulitor față de Dumnezeu, care nu se teme de Dumnezeu și este nepăsător și superficial în timp ce își îndeplinește datoria sau care întrerupe și este în opoziție cu lucrarea bisericii, vei răspunde conform principiilor adevărului și vei fi capabil să-l identifici și să-l dai în vileag, după caz. Dacă adevărul nu a devenit viața ta și trăiești în continuare în firea ta satanică, atunci, când descoperi oameni răi și diavoli care provoacă întreruperi și tulburări în lucrarea bisericii, te vei face că nu vezi și că n-auzi; le vei înlătura, fără reproșuri din partea conștiinței tale. Chiar vei crede că oricine provoacă tulburări în lucrarea bisericii nu are nimic de-a face cu tine. Indiferent cât de mult suferă lucrarea bisericii și interesele casei lui Dumnezeu, ești nepăsător, nu intervii și nici nu te simți vinovat, ceea ce te face să fii cineva care nu are conștiință sau rațiune, un necredincios, un făcător de servicii. Mănânci ceea ce este a lui Dumnezeu, bei ceea ce este a lui Dumnezeu și te bucuri de tot ce vine de la Dumnezeu, dar crezi că orice daună adusă intereselor casei lui Dumnezeu nu are legătură cu tine, ceea ce te face un trădător care mușcă mâna ce îl hrănește. Dacă nu aperi interesele casei lui Dumnezeu, ești măcar om? Acesta este un demon care s-a insinuat în biserică. Pretinzi că tu crezi în Dumnezeu, pretinzi că ești unul dintre cei aleși și vrei să mănânci și să bei gratis în casa lui Dumnezeu. Nu trăiești viața unei ființe umane și, în mod clar, ești unul dintre non-credincioși. Dacă ești cineva care crede cu adevărat în Dumnezeu, atunci, chiar dacă nu ai dobândit încă adevărul și viața, cel puțin vei vorbi și vei acționa de partea lui Dumnezeu; cel puțin, nu vei sta cu mâinile în sân când vei vedea că sunt compromise interesele casei lui Dumnezeu. Când simți dorința de a închide ochii, te vei simți vinovat și inconfortabil și îți vei spune: «Nu pot să stau aici și să nu fac nimic, trebuie să mă ridic și să spun ceva, trebuie să-mi asum responsabilitatea, trebuie să dezvălui acest comportament rău, trebuie să-l opresc, pentru ca interesele casei lui Dumnezeu să nu fie prejudiciate, iar viața bisericească să nu fie tulburată.» Dacă adevărul a devenit viața ta, atunci nu numai că vei avea acest curaj și această hotărâre și vei fi capabil să înțelegi complet chestiunea, dar vei și îndeplini responsabilitatea pe care ar trebui să o porți pentru lucrarea lui Dumnezeu și pentru interesele casei Sale, iar datoria ta va fi astfel îndeplinită” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai cei care se supun cu adevărat lui Dumnezeu au inimi cu frică de El”). Din cuvintele lui Dumnezeu am văzut că cei care au conștiință, care chiar cred în Dumnezeu, sunt una cu El în inimă și de partea Lui în chestiuni. Dacă văd pe cineva perturbând și tulburând lucrarea bisericii, iau atitudine, expun și opresc lucrul acela. Ei apără lucrarea bisericii. Dar eu? Am văzut limpede că Oliver se agăța de opiniile lui și nu le accepta pe ale altora. A încetinit ritmul lucrării în mod repetat și totuși, ca să nu spună oamenii că sunt arogantă și caut ceartă, nu doar că n-am oprit sau rezolvat asta și n-am oferit sfaturi și ajutor, ci am asistat nepăsătoare, făcându-mă că nu văd, gândindu-mă numai la protejarea intereselor mele, nu la eficiența lucrării noastre. Ca urmare, lucrarea a fost întârziată. La suprafață, eram ocupată să-mi fac datoria zilnic. În realitate, însă, nu duceam o povară în datorie și nu-I eram deloc loială lui Dumnezeu. Dezastrele sunt tot mai mari și mulți oameni încep să caute și să cerceteze adevărata cale. Dacă putem să ne accelerăm ritmul și să facem mai multe poze cu Evanghelia, atunci ne aducem mica noastră contribuție în evanghelizare. Dar eu nu ascultam voia lui Dumnezeu. Am privit atâta timp cum ritmul lucrării era întârziat și n-am oprit sau rezolvat asta la timp. Eram atât de lipsită de conștiință și umanitate, ca „un trădător care mușcă mâna ce îl hrănește”, demascat în cuvântul lui Dumnezeu. M-am folosit de biserică să-mi dea pâinea și am fost inutilă în momente critice. Când am realizat asta, m-am umplut de căință și m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, am neglijat lucrarea bisericii ca să mă protejez. Vreau să mă căiesc înaintea Ta și călăuzește-mă, Te rog, să am conștiință de sine adevărată.”

Mai târziu, am început să reflectez de ce îmi era atât de greu să practic adevărul și ce anume mă oprea. Am mâncat și băut două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu valabile pentru starea mea. „Unii își urmează propria voință atunci când acționează. Ei încalcă principiile și după ce sunt emondați și tratați, recunosc doar verbal că sunt aroganți și că au făcut o greșeală numai pentru că nu au adevărul. Însă, în inimile lor, ei tot se plâng: «Nimeni nu mai riscă, numai eu – și, în cele din urmă, când ceva merge prost, mie îmi pasează toată responsabilitatea. Nu este o prostie din partea mea? Nu mai pot face același lucru data viitoare, riscând astfel. Cuiul care iese în evidență e bătut cu ciocanul!» Ce credeți despre această atitudine? Este o atitudine de căință? (Nu.) Ce atitudine este? Nu au devenit ei alunecoși și înșelători? În inimile lor, gândesc: «Sunt norocos că acest lucru nu s-a transformat într-un dezastru. Omul din greșeli învață, ca să spunem așa. Trebuie să fiu mai atent în viitor.» Ei nu caută adevărul, folosindu-se de meschinăria și de uneltirile lor viclene pentru a ține cont de chestiune și a se ocupa de aceasta. Pot câștiga adevărul în felul acesta? Nu pot, căci nu s-au pocăit” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Un om poate să-și rezolve noțiunile și neînțelegerile despre Dumnezeu numai urmărind adevărul”). „Ce fire este atunci când oamenii nu își asumă nicio responsabilitate față de datoria lor, își fac datoria într-o manieră neglijentă și superficială, se comportă asemeni oamenilor de paie și nu apără interesele casei lui Dumnezeu? Aceasta este viclenie, este firea Satanei. Cel mai izbitor element din filosofiile de trai ale omului este viclenia. Oamenii cred că, dacă nu sunt vicleni, vor fi predispuși să îi ofenseze pe ceilalți și incapabili să se apere; ei cred că trebuie să fie suficient de vicleni pentru a nu răni sau jigni pe nimeni, păstrându-se astfel în siguranță, protejându-și mijloacele de trai și câștigând un punct ferm de sprijin în rândul maselor. Toți necredincioșii trăiesc după filosofia Satanei. Toți sunt oameni de paie și nu ofensează pe nimeni. Ai venit în casa lui Dumnezeu, ai citit cuvântul lui Dumnezeu și ai ascultat predicile din casa lui Dumnezeu. Prin urmare, de ce ești mereu un om de paie? Oamenii de paie își protejează doar propriile interese și nu interesele bisericii. Când văd pe cineva făcând rău și dăunând intereselor bisericii, ignoră acest lucru. Le place să fie oameni de paie și să nu ofenseze pe nimeni. Acest lucru este iresponsabil și acest tip de persoană este prea vicleană și nevrednică de încredere” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au apăsat sufletul și-am văzut, în sfârșit, că sursa incapacității mele de a practica adevărul sau de a-i susține principiile era faptul că natura mea era prea înșelătoare. Încă de când conducătoarea îmi tratase aroganța, eu nu reflectasem cu adevărat asupra mea și nu căutasem calea de-a-mi îndrepta firea arogantă, ci uneltisem și folosisem toleranța și respectul superficial pentru a mă proteja, făcându-i pe alții să creadă, greșit, că eram modestă și că firea mea arogantă se schimbase. Așa, conducătoarea nu avea să mă trateze iar sau chiar să mă suspende. Am văzut că a trăi după idei și vederi satanice precum „Cuiul care iese în afară e bătut cu ciocanul”, „Tăcerea e de aur, vorba de argint și cel care vorbește mult greșește mult” și „Caută doar să eviți greșelile, nu merite mari”, mă făcuse extrem de egoistă, josnică, vicleană și înșelătoare. Am văzut clar că problema lui Oliver ne afectase deja lucrarea. Ar fi trebuit să iau atitudine, s-o expun și s-o opresc. Eu, însă, ca să sting conflictele, m-am purtat slugarnic. La confruntarea cu probleme sau discordie, spuneam cât mai puțin posibil. Niciodată nu mă certam cu oamenii și nu susțineam principiile deloc. Protejam bine interesele mele, dar lucrarea bisericii o lăsam să fie păgubită. Am fost atât de falsă și înșelătoare! Într-adevăr mi-am atras dezgustul și ura lui Dumnezeu. Mai ales când am citit că Dumnezeu spune: „Ei nu caută adevărul, folosindu-se de meschinăria și de uneltirile lor viclene pentru a ține cont de chestiune și a se ocupa de aceasta. Pot câștiga adevărul în felul acesta? Nu pot, căci nu s-au pocăit.” Am avut și mai multe remușcări. Înainte, mi-am făcut datoria cu o fire arogantă. Mereu mi-am susținut vederile proprii și n-am ascultat sugestiile altora. Asta nu doar că i-a cenzurat pe alții, a și afectat lucrarea bisericii. Conducătoarea m-a tratat să pot reflecta asupra mea și să devin conștientă de mine însămi, așa încât să-mi schimb la timp obiceiurile și să-mi fac bine datoria. Dar eu nu m-am căit. Dimpotrivă, m-am ferit de Dumnezeu și de ceilalți. Nu doar că nu mi-am făcut bine datoria, Nici nu mi-a păsat când lucrarea bisericii a fost tulburată. Am înțeles că nu eram nicidecum cineva care accepta adevărul. Dacă situația ar continua, firea mea coruptă s-ar agrava și până la urmă aș fi dezvăluită și alungată! La gândul ăsta, m-am speriat și m-am rugat repede lui Dumnezeu: „Dumnezeule, nu mai vreau să-mi apăr propriile interese prin filosofiile acestea lumești. Vreau să caut adevărul și să-mi îndrept firea coruptă. Te rog, ajută-mă să găsesc calea de a practica.”

Apoi, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Dacă vrei să eviți certurile, este compromisul singura cale? În ce situații poți face compromisuri? Dacă are de-a face cu chestiuni mărunte, cum ar fi propriul interes sau reputația ta, atunci nu este nevoie să te cerți pe tema aceasta. Poți alege să fii tolerant sau să faci compromisuri. Însă în privința chestiunilor care pot afecta lucrarea bisericii și dăuna intereselor casei lui Dumnezeu, trebuie să respecți principiile. Dacă nu respecți această dogmă, atunci nu Îi ești loial lui Dumnezeu. Dacă alegi să faci compromisuri și să renunți la principii pentru a-ți salva imaginea sau a-ți păstra relațiile interpersonale, nu este acest lucru egoist și josnic din partea ta? Nu este acesta un semn că ești iresponsabil și neloial în datoria ta? (Ba da.) Prin urmare, dacă pe parcursul datoriei tale vine un moment în care toată lumea este în dezacord, cum ar trebui să practici? Să te cerți cu toată puterea ta va rezolva problema? (Nu.) Atunci cum ar trebui să rezolvi problema? În această situație, o persoană care înțelege adevărul ar trebui să iasă în față pentru a rezolva problema, aducând mai întâi în discuție problema și lăsând ambele părți să-și spună părerea. Apoi, toți trebuie să caute adevărul împreună și, după ce s-au rugat lui Dumnezeu, cuvintele relevante ale lui Dumnezeu și adevărul trebuie să fie scoase la iveală pentru a avea părtășie despre ele. După ce au avut părtășie despre principiile adevărului și au obținut claritate, ambele părți vor fi capabile să se supună. […] Dacă o persoană intră în conflicte și dezbateri cu ceilalți pentru a proteja interesele casei lui Dumnezeu și eficiența lucrării bisericii, iar atitudinea sa este puțin de neclintit, ați spune că acest lucru reprezintă o problemă? (Nu.) Întrucât intenția sa este corectă; este de a proteja interesele casei lui Dumnezeu. Aceasta este o persoană care stă de partea lui Dumnezeu și respectă principiile, o persoană care-L încântă pe Dumnezeu. A avea o atitudine puternică și hotărâtă atunci când protejezi interesele casei lui Dumnezeu este un semn al unei poziții ferme și al respectării principiilor, iar Dumnezeu aprobă acest lucru. Oamenii pot simți că există o problemă cu această atitudine, dar nu este una gravă; nu trebuie să aibă de-a face cu afișarea unei firi corupte. Ține minte că respectarea principiilor este cel mai important lucru” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar în practicarea adevărului există intrare în viață”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles. Oricând, capacitatea de-a renunța la câștigul personal, de-a susține principiile adevărului și a apăra lucrarea bisericii este lucrul cel mai important. Chiar dacă uneori intri în conflicte cu oamenii din cauza asta, sau vorbești puțin mai aspru, astea nu sunt probleme majore. Lucrul la care Se uită Dumnezeu e atitudinea noastră față de adevăr. El Se uită dacă putem susține principiile adevărului și practicăm adevărul. Înainte, mereu am crezut că dacă susținerea principiilor provoacă un conflict, probabil că manifest o fire arogantă și nu cooperez armonios. De aceea, ca alții să nu spună că sunt arogantă, făceam compromisuri în toate și nimic pentru a susține principiile. Acum am înțeles, în fine, că cea mai bună cale de practică pentru a evita certuri și conflicte e să practici conform principiilor, să lași pe fiecare să-și spună părerea și apoi să căutați adevărul împreună. Dacă, după căutare, sunteți siguri că acțiunile vă sunt în ton cu principiile adevărului, atunci ar trebui să le susțineți. Așa e corect. Dacă părerea ta este evident greșită, dar insiști să o susții și faci oamenii să te asculte și s-o accepte, asta e o manifestare de aroganță și neprihănire de sine. Acum ar trebui să înveți să te lepezi de tine și să lucrezi armonios în parteneriat cu alții. Ulterior, când am lucrat cu Oliver, am încercat să practic cuvintele lui Dumnezeu.

Într-o zi, alegeam imagini și discutam idei împreună cu Elliana și Oliver. Oliver a venit cu o idee. Ni s-a părut că mesajul transmis de designul lui de ansamblu nu prea se potrivea cu tema, dar nu eram foarte sigure. Întâi, am vrut să accept și să fac un compromis. M-am gândit: „Atunci, să-ncercăm întâi ideea ta și să vedem, să nu spună toți că sunt arogantă, neprihănită de sine și mă agăț de opiniile mele.” Mi-am amintit, însă, unele principii și cerințe pentru design și am simțit că într-adevăr conceptul lui Oliver avea probleme. Dacă ar fi să facem designul după conceptul lui și apoi ar trebui să-l refacem, nu ar fi o pierdere de timp și nu ne-ar întârzia lucrarea? Atunci am realizat că trebuia să susțin principiile, așa că i-am explicat lui Oliver problemele cu conceptul lui și i-am amintit să urmeze conceptul inițial, în loc să se agațe de părerile lui. Elliana a fost de acord. Oliver n-a mai spus nimic. Dar situații de felul ăsta au fost de mai multe ori toată ziua. De câte ori opiniile noastre se deosebeau, Oliver o ținea pe-a lui, tărăgănându-ne lucrarea. În plus, fiindcă nu modificam lucrurile cum sugera el, s-a supărat iar și aproape că n-a mai vorbit. Am înțeles că, dacă asta continuă, ne va întârzia clar lucrarea, deci i-am zis conducătoarei ce se întâmpla. Conducătoarea a aranjat să vină să-l găsească pe Oliver cu noi, să expună problema lui, să aibă părtășie despre adevăr și să-l ajute. Am știut că era șansa mea de-a practica adevărul, așa că, înainte de-a merge să discut cu Oliver, am citit două pasaje din cuvântul lui Dumnezeu. „Toată lucrarea bisericii este direct legată de lucrarea de diseminare a Evangheliei Împărăției lui Dumnezeu. În special, lucrarea de răspândire a Evangheliei și fiecare lucru care implică cunoaștere profesională au o legătură importantă, inseparabilă, cu lucrarea de diseminare a Evangheliei. Prin urmare, ceea ce ține de lucrarea de diseminare a Evangheliei ține de interesele lui Dumnezeu și de interesele casei lui Dumnezeu. Dacă oamenii pot să înțeleagă corect lucrarea de diseminare a Evangheliei, atunci ar trebui să aibă abordarea corectă față de datoria pe care o îndeplinesc și față de datoria celorlalți. Și care este această abordare corectă? Înseamnă să facă tot posibilul pentru a face ceea ce cere Dumnezeu. Cel puțin comportamentul și acțiunile lor nu ar trebui să fie în mod deliberat dăunătoare sau perturbatoare. Nu ar trebui să comită, cu bună știință, fărădelegi. Dacă știu că perturbă și tulbură lucrarea bisericii și totuși insistă să facă acest lucru, indiferent cine îi îndeamnă să nu o facă, înseamnă că fac rău și cer moartea; este diavolul care își ițește capul. Lăsați-i degrabă pe frați și surori să discearnă acest lucru, apoi îndepărtați persoana rea din biserică. Dacă răufăcătorul s-a încurcat pe moment și nu a făcut rău în mod intenționat, atunci cum ar trebui tratată problema? Oare nu ar trebui să-l învățăm și să-l ajutăm? Dacă este învățat, dar tot nu ascultă, atunci ce ar trebui făcut? Frații și surorile să se ridice împreună și să-l admonesteze” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea întâi)”). „Trebuie să vă concentrați asupra adevărului – doar atunci puteți intra în viață și numai atunci când ați intrat în viață puteți să-i aprovizionați pe ceilalți și să-i conduceți. Dacă se descoperă că acțiunile altora sunt în contradicție cu adevărul, trebuie, cu dragoste, să-i ajutăm să lupte pentru adevăr. Dacă alții sunt capabili să practice adevărul și există principii în modul în care fac lucrurile, ar trebui să încercăm să învățăm de la ei și să-i imităm. Aceasta este iubirea reciprocă” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai cel care își îndeplinește datoria cu toată inima, mintea și sufletul este o persoană care Îl iubește pe Dumnezeu”). Cuvântul lui Dumnezeu e limpede. Când observăm problemele altora, trebuie să avem rapid părtășie, să-i expunem și să-i mustrăm dacă e nevoie. Toate astea sunt pentru a proteja lucrarea bisericii și ajută oamenii să-și vadă problemele, să le rezolve repede și să-și facă bine datoria. Oliver chiar avea un anume talent la desen, însă firea lui coruptă îl provoca să facă fără să vrea lucruri care ne perturbau și tulburau lucrarea. Dacă putea să devină conștient de sine, să caute adevărul, să-și schimbe firea coruptă, să coopereze armonios cu toți și să-și folosească punctele forte, atunci, asta avea să ajute lucrarea bisericii și propria lui intrare în viață. Deci am găsit cuvintele lui Dumnezeu privind problemele lui Oliver, le-am legat de experiențele mele și am avut părtășie despre asta cu Oliver. După ce a ascultat, Oliver și-a conștientizat întrucâtva firea coruptă, spunând, chiar, că uneori era conștient că nu avea dreptate, dar nu se putea lepăda de sine. Acum, că semnalasem problema, i-a părut rău, în sfârșit, și a fost dornic să caute adevărul și să se bazeze pe Dumnezeu ca să-și schimbe firea coruptă. Auzind asta, m-am bucurat pentru Oliver Dar am și regretat că trăisem după filosofii lumești și nu-i spusesem mai devreme. Chiar îi făcusem rău și făcusem rău lucrării bisericii.

După incidentul acela, pe parcursul datoriei mele, dacă vedeam pe cineva făcând ceva ce nu se alinia principiilor adevărului și întârzia lucrarea, practicam adevărul în mod deliberat și semnalam problemele văzute ca să-mi îndeplinesc responsabilitatea. Practica de genul ăsta m-a făcut să mă simt împăcată și ușurată. Slavă lui Dumnezeu!