de Millie, Taiwan

De când eram mică, mi-am urmat părinții în credința în Domnul și mi-am urmărit cu zel credința. Am participat activ la toate activitățile bisericii, indiferent care erau acestea. Am oferit a zecea partea din venitul meu drept zeciuială și am participat mereu la slujirea bisericii. Datorită acestui fapt, am devenit diacon și, la 30 de ani, am devenit prezbiter. Însă, chiar și după mulți ani de credință, era mereu ceva care nu-mi dădea pace. Am văzut cuvintele Domnului Isus: „Nu oricine-Mi spune: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția Cerurilor, ci doar acela care respectă voia Tatălui Meu, Care e în ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profețit noi în numele Tău? N-am scos noi demoni în numele Tău? N-am făcut noi multe minuni în numele Tău?» Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!»” (Matei 7:21-23). Asta m-a derutat. Nu eram noi oamenii care predicau și lucrau în numele Domnului și care strigau „Doamne, Doamne”? De ce a spus Domnul că El nu cunoaște astfel de oameni și că ei sunt răufăcători? Nu era voia Sa ca noi să trudim pentru El în acest fel? Atunci, care era voia Domnului? N-am fost niciodată capabilă să găsesc un răspuns.

Într-o zi din martie 2020, o soră m-a invitat să ascult o predică pe internet. M-am gândit: „În timpul pandemiei, nu putem merge la biserică, deci va fi bine să ascult.” Am fost de acord, bucuroasă. La acea întrunire online, sora Maureen a avut părtășie despre semnificația cuvintelor „fecioare înțelepte și fecioare nesăbuite”, despre ceea ce este Hristos, dacă Împărăția cerurilor este în cer sau pe pământ și altele. M-am gândit că a vorbit foarte bine despre aceste lucruri. Toate acestea erau chestiuni despre care nu puteam avea părtășie clară în predicile mele, așa că părtășia ei a fost foarte interesantă pentru mine. Ea a spus și că: „Noi, credincioșii în Domnul, sperăm cu toții să intrăm în Împărăția cerurilor, dar ce fel de oameni pot intra acolo?” Apoi a citit aceste versete din Biblie: „Nu oricine-Mi spune: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăția Cerurilor, ci doar acela care respectă voia Tatălui Meu, Care e în ceruri. Mulți Îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, n-am profețit noi în numele Tău? N-am scos noi demoni în numele Tău? N-am făcut noi multe minuni în numele Tău?» Atunci le voi spune limpede: «Niciodată nu v-am cunoscut! Plecați de la Mine, voi, cei ce săvârșiți fărădelegea!»” (Matei 7:21-23). A zis: „Domnul spune că nu toți credincioșii pot intra în Împărăția cerurilor. Numai cei care fac voia lui Dumnezeu pot intra. Așadar, ce înseamnă să facem voia lui Dumnezeu? Mulți oameni cred că, atât timp cât slujesc mult, citesc Biblia, se roagă și fac multe fapte bune, ei fac voia lui Dumnezeu, iar atunci când Domnul Se va întoarce, ei vor intra în Împărăție. Este corectă această perspectivă? E conform voii lui Dumnezeu? Fariseii din iudaism călătoreau pe tot uscatul și pe mare ca să câștige un singur convertit și făceau multe fapte bune, dar atunci când Domnul Isus a venit și a exprimat atât de multe adevăruri, ei nu L-au recunoscut ca fiind Domnul. I s-au împotrivit frenetic și L-au condamnat și chiar L-au răstignit, devenind, în final, răufăcători. De aici, putem vedea că a face voia Tatălui ceresc nu înseamnă numai să predicăm Evanghelia, să citim Biblia, să ne rugăm și să facem fapte bune, așa cum ne imaginăm. Acesta este doar un aspect ce ține de ceea ce ar trebui să facă un creștin. Așadar, ce anume înseamnă să facem voia Tatălui? Biblia spune: «Așadar, voi veți fi sfinți, pentru că Eu sunt sfânt» (Leviticul 11:45). «Fără sfințire, nimeni nu-L va vedea pe Domnul» (Evrei 12:14). De aici, putem vedea că cerința lui Dumnezeu de la oameni este ca ei să atingă sfințenia și să se elibereze de păcat. Asta înseamnă să fie capabili să asculte de Dumnezeu, să-I asculte cuvintele, să nu mai păcătuiască, să nu I se împotrivească lui Dumnezeu sau să-L trădeze și să fie capabili să asculte de lucrarea Lui și să o accepte, chiar și atunci când nu se potrivește noțiunilor umane. Doar acest tip de persoană face voia lui Dumnezeu și va rămâne în Împărăția Lui. Deși credem în Domnul, ne lepădăm și ne sacrificăm pentru El, noi adesea mințim și păcătuim; între colegi există adesea invidie și vrajbă. Când înfruntăm dezastre și boli, tot ne plângem de Dumnezeu, Îl judecăm și chiar Îl trădăm. Oare asta chiar înseamnă să facem voia lui Dumnezeu?” După ce a avut părtășie, am avut o revelație bruscă: să facem voia lui Dumnezeu nu are legătură cu cât de ocupați părem a fi; dacă ascultăm cuvintele Lui, dacă ascultăm de El, nu mai păcătuim și nu I ne mai împotrivim – de aceste lucruri depinde. Însă noi tot păcătuim adesea, trăim într-o stare în care păcătuim ziua și ne spovedim noaptea. Nu am scăpat de păcat și nu putem practica spusele lui Dumnezeu, iar atunci când se întâmplă ceva care ne nemulțumește, Îl dușmănim pe Domnul și ne plângem de El. Nu facem deloc voia lui Dumnezeu.

După aceea, la fiecare adunare, Maureen îmi împărtășea câteva cuvinte. Consideram aceste cuvinte foarte bune, inedite și nemaipomenite. Treptat, am început să îndrăgesc astfel de adunări și mereu am așteptat-o cu nerăbdare pe următoarea. Acela a fost momentul în care am descoperit că predicile mele anterioare, precum și multe dintre predicile pastorilor, erau doar cuvinte doctrinare pe care le foloseam ca să încurajăm oamenii. Cu toată sinceritatea, nu înțelegeam deloc adevărul și pe Dumnezeu. Dar când am avut adunări online cu frații și surorile și le-am ascultat părtășia, chiar mi-a plăcut și m-am simțit aprovizionată, dar și liberă și ușurată. Puteam pune întrebări dacă nu înțelegeam Scriptura sau dacă nu știam ceva și mereu găseam răspunsuri acolo. Nu câștigasem niciodată atât de multe la întrunirile de la biserica mea.

În timpul unei întruniri, Maureen mi-a trimis un pasaj ca să-l citesc. „Cândva, am fost cunoscut drept Iahve. Mi s-a spus și Mesia și, odată, oamenii Îmi spuneau Isus Mântuitorul cu iubire și respect. Totuși, astăzi nu sunt Iahve sau Isus pe care oamenii Îl cunoșteau în vremurile trecute; sunt Dumnezeul care S-a întors în zilele de pe urmă, Dumnezeul care va aduce sfârșitul epocii. Sunt Dumnezeu Însuși care Se înalță de la capătul pământului, abundând de întreaga Mea fire și plin de autoritate, onoare și glorie. Oamenii nu M-au băgat niciodată în seamă, nu M-au cunoscut niciodată și au fost mereu neștiutori în privința firii Mele. De la crearea lumii până astăzi, niciun om nu M-a văzut. Acesta este Dumnezeul care Se înfățișează omenirii în zilele de pe urmă, dar Se ascunde printre oameni. El locuiește printre oameni, adevărat și real, ca soarele arzător și focul mistuitor, plin de putere și abundând de autoritate. Nu există nicio persoană sau lucru care nu va fi judecat de cuvintele Mele și nicio persoană sau lucru care nu va fi purificat de flăcările focului. În cele din urmă, toate popoarele vor fi binecuvântate grație cuvintelor Mele și, de asemenea, sfărâmate în bucăți din cauza cuvintelor Mele. Astfel, în zilele de pe urmă, toți oamenii vor vedea că Eu sunt Mântuitorul reîntors și că Eu sunt Dumnezeu Atotputernic care cucerește toată omenirea. Și toți vor vedea că am fost odată jertfă de păcat pentru omenire, dar că, în zilele de pe urmă, Eu voi deveni, de asemenea, flăcările soarelui care incinerează toate lucrurile, precum și Soarele dreptății care dezvăluie toate lucrurile. Aceasta este lucrarea Mea în zilele de pe urmă. Am luat numele acesta și posed firea aceasta pentru ca toți oamenii să poată vedea că sunt un Dumnezeu drept, soarele arzător și focul mistuitor și ca toți să poată să Mă venereze pe Mine, singurul Dumnezeu adevărat, și ca să poată să Îmi vadă adevărata față: nu sunt numai Dumnezeul israeliților, și nu sunt doar Răscumpărătorul; sunt Dumnezeul tuturor creaturilor din ceruri, pământ și mări” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Mântuitorul S-a întors deja pe un «nor alb»”). După ce am citit acest pasaj, Maureen m-a întrebat: „Cine crezi că a spus asta?” L-am citit rapid încă o dată, în gând. Am simțit că aceste cuvinte aveau autoritate și putere, iar din cuvintele „Eu sunt Dumnezeu Atotputernic care cucerește toată omenirea”, am simțit măreția lui Dumnezeu. Eram sigură că Dumnezeu rostise aceste cuvinte, fiindcă nicio ființă umană nu ar putea spune astfel de lucruri. Nicio celebritate, niciun om măreț sau lider religios n-ar fi putut spune asemenea cuvinte. I-am spus lui Maureen: „E clar că Dumnezeu a spus asta, fiindcă numai Însuși Dumnezeu știe ce urmează să facă Dumnezeu și niciun om n-ar îndrăzni să spună «Cândva, am fost cunoscut drept Iahve. Mi s-a spus și Mesia și, odată, oamenii Îmi spuneau Isus Mântuitorul cu iubire și respect.»” După ce mi-a ascultat răspunsul, a spus entuziasmată: „Amin! Acesta este glasul lui Dumnezeu! Cei care pot recunoaște glasul lui Dumnezeu sunt fecioare înțelepte și binecuvântați.” Nu citisem niciodată aceste cuvinte în Biblie, așa că eram curioasă de unde veniseră. Atunci ea mi-a spus că Domnul Isus Se întorsese drept Dumnezeu Atotputernic, Mântuitorul. Dumnezeu Atotputernic deschisese deja sulul și rupsese cele șapte sigilii; aceste cuvinte erau din sul și erau adevărul exprimat de Dumnezeu în zilele de pe urmă. Am fost foarte entuziasmată când am auzit asta și m-am gândit: „Sulul a fost deschis? Atunci trebuie să mă grăbesc și să citesc cuvântul lui Dumnezeu!” Ea și-a continuat părtășia: „Domnul Isus Se întoarce în zilele de pe urmă. El Se arată și lucrează sub numele de «Dumnezeu Atotputernic». A exprimat multe adevăruri și face lucrarea de judecată începând din casa lui Dumnezeu, adică lucrarea de a curăți și a mântui cu desăvârșire oamenii. Doar dacă acceptăm judecata și mustrarea din cuvântul lui Dumnezeu putem să ne lepădăm de păcat și de corupție și să fim purificați. Doar atunci putem să fim mântuiți și să intrăm în Împărăția cerurilor. Noul nume al lui Dumnezeu în zilele de pe urmă, Dumnezeu Atotputernic, îndeplinește profețiile din Apocalipsa: «Eu sunt Alfa și Omega, […] Cel Care este, Care era și Care vine, Cel Atotputernic!» (Apocalipsa 1:8). «Aleluia! Pentru că Domnul, Dumnezeul nostru cel Atotputernic împărățește!» (Apocalipsa 19:6). Iahve, Isus și Dumnezeu Atotputernic sunt numele lui Dumnezeu. Deși Dumnezeu are un nume diferit în fiecare eră, El este un singur Dumnezeu și un singur Duh.” Numai după ce am ascultat părtășia ei, mi-am dat seama că noul nume al lui Dumnezeu în zilele de pe urmă a fost profețit acum mult timp în Apocalipsa, dar eu nu observasem. Știam doar că Dumnezeu era, în mod inerent, atotputernic. Nu m-am gândit niciodată că „Dumnezeu Atotputernic” este numele pe care Dumnezeu îl folosește când Se întoarce în zilele de pe urmă. Am fost foarte fericită și încântată. S-a dovedit că Dumnezeu Se întorsese deja, și că e Dumnezeu Atotputernic! Ea mi-a mai spus: „Dumnezeu Atotputernic S-a arătat și a început să lucreze în 1991, acum 30 de ani. Dumnezeu Atotputernic a exprimat milioane de cuvinte de adevăr, toate postate public pe internet. Acum, cuvintele Lui s-au răspândit de la răsărit la apus, în multe dintre țările lumii. Din ce în ce mai mulți oameni aud glasul lui Dumnezeu și acceptă lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă. Asta îndeplinește pe deplin profeția Domnului Isus: «Căci așa cum iese fulgerul de la răsărit și se vede până la apus, tot așa va fi și venirea Fiului Omului» (Matei 24:27).” Am fost foarte surprinsă. S-a dovedit că Fulgerul de la Răsărit era arătarea și lucrarea lui Dumnezeu. Cu câțiva ani în urmă, am citit în ziar că Fulgerul de la Răsărit mărturisea întoarcerea Domnului. Dar, pe atunci, cei mai mulți pastori și prezbiteri îl condamnau și nu le permiteau credincioșilor să asculte predicile Fulgerului de la Răsărit, așa că am crezut că nu era adevărata cale. Nu am căutat și nu am cercetat acest lucru și, bineînțeles, nu am citit cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic. Nu mi-am închipuit niciodată că Dumnezeu Atotputernic este Domnul Isus care S-a întors și S-a arătat și care lucrează de 30 de ani. Eram puțin nerăbdătoare și simțeam că am rămas foarte mult în urmă, așa că am vrut să citesc mai mult din cuvântul lui Dumnezeu. Prin întruniri și părtășii despre cuvântul lui Dumnezeu, cu Maureen, am ajuns după ceva timp să înțeleg oarecum de ce Dumnezeu trebuie să vină în trup ca să lucreze în zilele de pe urmă. În plus, am aflat cum Dumnezeu Își folosește cuvintele ca să facă lucrarea de judecată, felul în care trebuie să experimentăm această judecată pentru a fi curățiți și a intra în Împărăția cerurilor și altele. Dumnezeu Atotputernic a revelat toate aceste taine și a exprimat multe adevăruri, lucru care îndeplinește profeția Domnului Isus: „Când va veni El, Duhul adevărului, vă va călăuzi în tot adevărul” (Ioan 16:13). Am fost și mai sigură că Dumnezeu Atotputernic este a doua venire a Domnului Isus. După aceea, sora mea mi-a trimis o carte conținând cuvintele lui Dumnezeu. Am citit cuvântul lui Dumnezeu în fiecare zi și am găsit provizii spirituale.

După aceea, am mers la aproape toate întrunirile. Dar adunările se suprapuneau adesea cu slujbele la care încă mă mai duceam, la biserica mea. M-am gândit: „Oare să-mi părăsesc biserica?” Însă eram prezbiter de 18 ani. Fiecare mandat era de patru ani, iar sfârșitul mandatului meu curent era abia peste un an. Ce ar fi crezut frații și surorile mele despre mine dacă aș fi părăsit biserica în mijlocul mandatului meu? Oare ar fi crezut că plecam foarte nepăsătoare și că nu eram deloc loială față de Domnul? Dar apoi m-am gândit că Domnul Se întorsese, deci trebuia să rămân în religie? Știam prea bine că ceea ce spuneau pastorii la amvon nu mai putea aproviziona credincioșii. Ei discutau, în repetate rânduri, despre semnele și miracolele Domnului Isus și vorbeau adesea despre urmarea exemplului Domnului, a-ți iubi aproapele ca pe tine însuți, a fi răbdător și altele. Timp de zeci de ani, pastorii predicaseră aceste cuvinte doctrinare învechite și demodate, iar eu, la rândul meu, nu-mi mai puteam aproviziona frații și surorile. Știam prea bine că lumea religioasă era pustiită de ceva timp. Cât m-am gândit la asta, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule, vreau să părăsesc biserica, dar încă am neliniști. Îmi fac griji că frații și surorile mele mă vor bârfi. Dumnezeule, ce ar trebui să fac? Te rog să mă îndrumi.” În timp ce mă rugam, m-am gândit la ce spune Biblia: „Iată, vor veni zile, […] când voi trimite o foamete în țară, nu o foamete de pâine, nici o sete de apă, ci de a-I auzi cuvintele lui Iahve” (Amos 8:11). „Mai mult, tot Eu am oprit ploaia pentru voi, când mai erau încă trei luni până la seceriş. Am dat ploaie peste o cetate, dar peste o alta n-am lăsat să plouă; peste un ogor a plouat, însă alt ogor nu a avut parte de ploaie şi s-a uscat” (Amos 4:7). M-am gândit la cei șapte ani de foamete din Israel, când nu era deloc mâncare, iar frații lui Iosif s-au dus cu toții în Egipt ca să-i ceară mâncare. Acum întreaga lume religioasă suferea de foamete și era lipsită de lucrarea Duhului Sfânt. Dar în Biserica lui Dumnezeu Atotputernic, eu mâncam și beam cuvintele actuale ale lui Dumnezeu, ceea ce câștigam era lumină adevărată și îndrumarea clară a Duhului Sfânt. Dacă nu mă grăbeam să țin pasul, aveam să fiu alungată de lucrarea Duhului Sfânt. Atunci, descoperisem biserica care avea lucrarea Duhului Sfânt, auzisem glasul lui Dumnezeu și Îl întâmpinasem pe Domnul, așa că n-ar fi trebuit să rămân în acea religie dezolată. După aceea, nu m-am mai dus la biserică, dacă nu am avut program de lucru. Însă, întrucât eram prezbiter, mergeam ocazional acolo, să mă închin.

Într-o zi, după șase luni, am urmărit o piesă de teatru pe internet, „O alegere înțeleaptă”. Povestea m-a mișcat profund. Protagonistul, Li Mingzhi, era un funcționar guvernamental al orașului. După ce a acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă, el a înțeles puțin adevărul. A reflectat asupra anilor săi în slujba PCC și a felului în care l-a urmat, făcând rău. Și-a dat seama că mergea pe calea pierzaniei și a văzut clar că doar urmându-L pe Hristos și sacrificându-se pentru Dumnezeu putea să câștige adevărul și viața. S-a rugat lui Dumnezeu, spunând că era hotărât să-și dea demisia și să se dedice lui Dumnezeu. După ce a aflat soția lui, ea s-a opus vehement și apoi familia lui a încercat să-l forțeze să înceteze să creadă în Dumnezeu. El nu a făcut compromisuri când a fost asaltat astfel, a dezbătut lucrurile cu familia sa și, în cele din urmă, s-a hotărât să-și dea demisia și a ales să-L urmeze pe Dumnezeu. Apoi m-am gândit la mine însămi. Dacă rămâneam în religie și nu-L urmam cu toată inima pe Dumnezeu, nu aveam să câștig niciodată adevărul și urma să fiu alungată de Dumnezeu. În plus, în acest timp, cu ajutorul adunărilor și al părtășiilor despre adevăr, am văzut din ce în ce mai clar realitatea împotrivirii lumii religioase față de Dumnezeu. Am simțit că Dumnezeu mă îndruma și că era timpul să părăsesc religia.

Lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă s-a răspândit în Taiwan acum câțiva ani. Pe atunci, cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic erau publicate în ziare, dar cercurile religioase din Taiwan și-au declarat, împreună, boicotul Fulgerului de la Răsărit, o declarație semnată de mulți pastori. Acești pastori știau demult că Domnul S-a întors, dar nu au căutat sau investigat și nici nu le-au spus celorlalți vestea despre întoarcerea Domnului. Ba chiar s-au unit ca să se împotrivească lui Dumnezeu și să împiedice răspândirea Evangheliei Împărăției lui Dumnezeu în Taiwan. Asta mi-a amintit de preoții cei mai de seamă, cărturarii și fariseii de acum două mii de ani. Ei au văzut clar cum cuvintele și lucrarea Domnului Isus aveau autoritate și putere, dar nu au recunoscut că Domnul Isus e Mesia, fiindcă își făceau griji că toți credincioșii aveau să-L urmeze, iar ei aveau să-și piardă statutul și venitul. Prin urmare, au inventat zvonuri ca să-L judece și să-L condamne pe Domnul Isus. Același lucru e adevărat în lumea religioasă de azi. Pastorii se tem că, dacă toți oamenii cred în Dumnezeu Atotputernic și nu merg la biserică, nimeni nu va mai oferi jertfe, iar ei nu vor primi un salariu. Așadar, ca să-și păstreze statutul și venitul, s-au unit să condamne lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă și i s-au împotrivit. Asta mi-a amintit de ceea ce a spus Domnul Isus când a blestemat fariseii: „Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi închideți Împărăția Cerurilor în fața oamenilor; nici voi nu intrați, și nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați să intre! […] Vai de voi, cărturari și farisei ipocriți! Căci voi înconjurați marea și uscatul pentru a face un prozelit, dar când devine astfel, faceți din el de două ori mai mult un fiu al Gheenei decât sunteți voi!” (Matei 23:13-15). Acești pastori ai lumii religioase știu clar că Domnul S-a întors și a exprimat multe adevăruri, dar ei nu caută și nu cercetează acest lucru și îi înșală și împiedică pe ceilalți să exploreze noua lucrare a lui Dumnezeu și îi împiedică pe credincioși să-L întâmpine pe Domnul. Acești lideri credincioși sunt plini de ură! Ei nu sunt oameni care-L urmează sincer pe Domnul, ei sunt fariseii zilelor noastre.

În timpul unei întruniri, am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu Atotputernic: „Există cei care citesc Biblia în bisericile grandioase și o recită cât e ziua de lungă și, totuși, niciunul dintre ei nu înțelege scopul lucrării lui Dumnezeu. Niciunul dintre ei nu e capabil să-L cunoască pe Dumnezeu; cu atât mai puțin poate vreunul dintre ei să fie în concordanță cu intențiile lui Dumnezeu. Sunt cu toții oameni fără valoare, ticăloși, fiecare crezându-se la înălțime ca să-I dea lecții lui Dumnezeu. Ei I se împotrivesc voit lui Dumnezeu chiar și în timp ce Îi poartă stindardul. Pretinzând credința în Dumnezeu, ei tot mănâncă trupul și beau sângele omului. Toți oamenii ca aceștia sunt diavoli care devorează sufletul omului, demoni șefi care intenționat îi perturbă pe cei care încearcă să umble pe calea cea dreaptă și obstacole care îi împiedică pe cei ce Îl caută pe Dumnezeu. Pot părea să aibă «o constituție zdravănă», dar cum să știe adepții lor că ei nu sunt alții decât antihriști care îi conduc pe oameni să se împotrivească lui Dumnezeu? Cum să știe adepții lor că aceștia sunt diavoli vii dedicați devorării sufletelor umane?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Toți oamenii care nu-L cunosc pe Dumnezeu sunt oameni care I se împotrivesc lui Dumnezeu”). În vreme ce cântăream cuvântul lui Dumnezeu, mi-am dat seama că pastorii din lumea religioasă sunt plătiți din jertfele pe care frații și surorile le oferă lui Dumnezeu, dar ei împiedică oamenii să se întoarcă spre El și, astfel, distrug șansa oamenilor de a-L întâmpina pe Domnul și de a intra în Împărăția cerurilor. Nu sunt ei doar diavoli care devorează sufletele oamenilor? M-am gândit și la faptul că, din cauza pandemiei, bisericile au suspendat toate slujbele. În timpul unei ședințe, pastorii au vorbit despre scoaterea la vânzare, în afara biroului comitetului nostru, a recoltelor cultivate de frațiiși surorii, ca metodă de a-i ajuta să-și sporească veniturile, pentru a putea continua să dea zeciuiala. Când am auzit asta, m-am înfuriat și am obiectat vehement. Am spus: „Ca pastori, ar trebui să aveți grijă de viețile oamenilor. Cum vă pot preocupa numai banii?” Secretarul general mi-a spus: „Când biserica suspendă întrunirile, jertfele de la frați și surori se împuținează, lucru care reduce semnificativ venitul bisericii.” Am văzut că pastorilor le păsa numai de salariul și venitul lor, și nu de udarea fraților și surorilor și de întărirea credinței lor. Ei erau fariseii ipocriți despre care vorbea Domnul Isus. Râvneau la jertfele oferite lui Dumnezeu de frați și surori și nu le păsa de viețile lor. De asemenea, îi împiedicau pe oameni să-L întâmpine pe Domnul și încercau să țină credincioșii în strânsoarea lor. Am văzut mai clar adevărata față a pastorilor. Acești pastori religioși nu erau decât antihriști care Îl negau pe Dumnezeu și I se împotriveau. După mulți ani de credință în Domnul, în sfârșit, îi recunoscusem. În sfârșit mă trezisem. I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru mila Lui și pentru că mi-a dat șansa de a-I auzi glasul și de a-I accepta lucrarea în zilele de pe urmă. Altfel, i-aș fi urmat pe pastori și aș fi făcut rău, m-aș fi împotrivit lui Dumnezeu și mi-aș fi pierdut șansa la mântuire.

Ulterior, am văzut un videoclip cu o lectură a cuvântului lui Dumnezeu Atotputernic. „De acum, înțelegeți într-adevăr ce sunt credința în religie și credința în Dumnezeu? Există o diferență între credința în religie și credința în Dumnezeu? În ce constă această diferență? Ați descoperit esența acestor întrebări? Ce fel de persoană este credinciosul obișnuit în religie? Pe ce se axează? Cum ar trebui definită credința în religie? Credința în religie înseamnă recunoașterea faptului că există un Dumnezeu, iar credincioșii în religie fac anumite schimbări în comportamentul lor: ei nu-i lovesc și nu-i ocărăsc pe oameni, nu fac lucruri rele care le dăunează oamenilor și nu comit diverse infracțiuni sau nu încalcă legea. Duminica, se duc la biserică. Aceștia sunt credincioșii în religie. Asta înseamnă că a se comporta bine și a participa adesea la adunări este dovada că o persoană crede în religie. Când cineva crede în religie, acesta recunoaște că există un Dumnezeu și consideră că a crede în Dumnezeu înseamnă să fii o persoană bună; atât timp cât nu păcătuiește și nu face lucruri rele, va putea să meargă la ceruri când va muri și va avea un final bun. Credința sa îi oferă susținere la nivel spiritual. Ca atare, credința în religie poate fi definită, de asemenea, după cum urmează: să crezi în religie înseamnă să recunoști, în inima ta, că există un Dumnezeu; să crezi că vei putea merge la ceruri când mori; să ai un sprijin spiritual în inima ta; să-ți schimbi puțin comportamentul și să fii o persoană bună. Asta este tot. Cât privește faptul că Dumnezeul în care crede există sau nu, dacă El exprimă adevărul, ce îi cere El, habar nu are. Intuiește și își închipuie toate acestea pe baza învățăturilor Bibliei. Aceasta este credința în religie. Credința în religie reprezintă, înainte de toate, urmărirea modificărilor comportamentale și a susținerii spirituale. Însă calea pe care merg asemenea oameni – calea de a urmări binecuvântări – nu s-a schimbat. Punctele lor de vedere, noțiunile și închipuirile lor greșite despre credința în Dumnezeu nu s-au schimbat. Temelia existenței lor, direcția și obiectivele pe care le urmează în viața lor se bazează pe ideile și opiniile culturii tradiționale și nu s-au schimbat deloc. Aceasta este starea tuturor celor care cred în religie. Așadar, ce este credința în Dumnezeu? Care este definiția pe care Dumnezeu o dă credinței în Dumnezeu? (Credință în suveranitatea lui Dumnezeu.) Este credință în existența lui Dumnezeu și în suveranitatea Sa – acesta e cel mai important lucru. Să crezi în Dumnezeu înseamnă să acorzi atenție cuvintelor Lui, să exiști, să trăiești, să-ți realizezi datoria și să te implici în toate activitățile umanității normale după cum o cer cuvintele lui Dumnezeu. Implicația este că a crede în Dumnezeu înseamnă să-L urmezi pe Dumnezeu, să faci ceea ce Dumnezeu cere, să trăiești după cum cere El; a crede în Dumnezeu înseamnă să urmezi calea lui Dumnezeu. Obiectivele și direcția vieților oamenilor care cred în Dumnezeu nu sunt complet diferite de cele ale oamenilor care cred în religie? Ce presupune credința în Dumnezeu? Implică capacitatea sau incapacitatea oamenilor de a asculta cuvintele lui Dumnezeu, de a accepta adevărul, de a se elibera de firile lor corupte, de a renunța la tot pentru a-L urma pe Dumnezeu și de a fi loiali în îndatoririle lor. Aceste lucruri au o legătură directă cu măsura în care ei pot fi mântuiți sau nu. Acum cunoașteți definiția credinței în Dumnezeu; așadar, cum ar trebui să fie practicată credința în El? Ce le cere Dumnezeu credincioșilor Lui? (Să fie oameni cinstiți și să urmărească adevărul, să își schimbe firea și să-L cunoască pe Dumnezeu.) Care sunt cerințele lui Dumnezeu pentru comportamentul exterior al oamenilor? (El cere ca oamenii să fie pioși, nu desfrânați, și să trăiască umanitatea normală.) Oamenii ar trebui să aibă minima decență a unui sfânt și să trăiască umanitatea normală. Prin urmare, cu ce trebuie să fie înzestrată o persoană pentru a avea umanitate normală? Acest lucru se referă la multe adevăruri pe care trebuie să le practice o persoană credincioasă. Doar deținând toate aceste adevăruri-realități are omul umanitate normală. Crede cineva în Dumnezeu dacă nu practică adevărul? Ce consecințe are lipsa practicării adevărului? Cum anume ar trebui oamenii să creadă în Dumnezeu pentru a obține mântuirea și pentru a se supune și a se închina lui Dumnezeu? Toate aceste lucruri au legătură cu practicarea cuvintelor lui Dumnezeu și a multor adevăruri. Așadar, omul trebuie să creadă în Dumnezeu conform cuvintelor și cerințelor Sale și trebuie să practice potrivit cerințelor Sale; doar aceasta este credință adevărată în Dumnezeu. Asta înseamnă să ajungi la miezul problemei. Practicarea adevărului, urmarea cuvintelor lui Dumnezeu și traiul conform cuvintelor lui Dumnezeu: asta este calea dreaptă a vieții umane; credința în Dumnezeu este legată de calea vieții umane. Credința în Dumnezeu este legată de atât de multe adevăruri, iar adepții lui Dumnezeu trebuie să înțeleagă aceste adevăruri. Cum ar putea ei să Îl urmeze pe Dumnezeu dacă nu înțeleg și nu acceptă adevărul? Oamenii care cred în religie nu fac decât să admită că există un Dumnezeu și au încredere că există un Dumnezeu – însă ei nu înțeleg aceste adevăruri, nici nu le acceptă, așadar, oamenii care cred în religie nu sunt adepți ai lui Dumnezeu. A crede în religie e bine numai pentru a te comporta bine la exterior, a te stăpâni, a respecta reglementările și a avea hrană spirituală. Dacă un om se comportă bine și are un suport și un sprijin și hrană pentru spiritul lui, se schimbă calea lui în viață? (Nu.) Unii spun că sunt același lucru credința în religie și credința în Dumnezeu. Atunci, Îl urmează acei oameni pe Dumnezeu? Cred ei în Dumnezeu conform cerințelor Sale? Au acceptat ei adevărul? Dacă cineva nu face niciunul dintre aceste lucruri, atunci nu este credincios în Dumnezeu și nici un adept al Lui. Cel mai evident mod în care credința în religie se manifestă la cineva este lipsa de acceptare a lucrării actuale a lui Dumnezeu și a adevărului pe care El îl exprimă. Aceasta este trăsătura care îi caracterizează pe credincioșii în religie; ei nu sunt deloc adepți ai lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „O persoană nu poate fi mântuită prin credință în religie sau prin implicarea în ceremonii religioase”). Cuvintele lui Dumnezeu sunt atât de adevărate! M-am gândit la mine, în religie, fără lucrarea Duhului Sfânt și fără udarea și provizia cuvintelor actuale ale lui Dumnezeu. Puteam numai să mă conformez regulilor și riturilor religioase și să par că fac niște fapte bune. Când vedeam că un frate sau o soră era negativă, îi sprijineam și adesea îmi așezam palmele pe ei și mă rugam și luam parte, în mod activ, la slujire, crezând că asta era conform voii lui Dumnezeu. Abia după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am aflat că eu credeam în religie, nu în Dumnezeu. Acestea erau doar fapte bune aparente, nu practicam cuvintele lui Dumnezeu și nu-L ascultam și nu aveau să-mi schimbe firea. M-am gândit că am putea da la schimb munca asiduă și truda pentru o destinație bună și mântuirea noastră, însă acest lucru era doar dorința mea deșartă, ce nu era în concordanță cu voia lui Dumnezeu. Mi-am amintit și că adesea le spuneam fraților și surorilor mele să urmărească și să trudească pentru Domnul, că atunci când intram în ceruri, aveam să gestionăm cinci sau zece orașe. Acum, după ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, am simțit că predica mea era absurdă și nerealistă. Niciunul dintre noi nu experimentase judecata lui Dumnezeu în zilele de pe urmă, firile noastre corupte nu fuseseră purificate, iar noi nu eram deloc vrednici să intrăm în Împărăția lui Dumnezeu. Ideea potrivit căreia atunci când intram în ceruri aveam să gestionăm cinci sau zece orașe era pură imaginație. Pentru credincioșii în Dumnezeu, a face aparent fapte bune nu este suficient. Cheia este să experimentăm lucrarea și cuvintele lui Dumnezeu, să dobândim o schimbare a firii, să ascultăm de Dumnezeu și să-L venerăm. Asta e conform voii lui Dumnezeu. Am văzut că fusesem confuză în credința mea în Domnul, iar asta nu era un lucru pe care Dumnezeu L-ar lăuda. Dacă eu continuam să cred în Dumnezeu și să particip la adunări religioase, nu aveam să câștig niciodată adevărul. Dar apoi m-am gândit că aveam funcția mea de prezbiter, așa că tot trebuia să merg la biserică. Dacă aș fi părăsit biserica, cu siguranța aș fi fost dată la o parte și disprețuită, ceilalți nu m-ar fi respectat și ar fi crezut că nu eram loială Domnului. Când m-am gândit la asta, am ezitat. M-am gândit și să le spun că Îl întâmpinasem pe Domnul și Îl acceptasem pe Dumnezeu Atotputernic, dar știam că în clipa în care spuneam asta, aveam să fiu persecutată, iar pastorii și ceilalți colegi aveau să-mi pună piedici. M-am tot luptat cu mine. Știam că mai devreme sau mai târziu aveam să părăsesc religia, dar nu știam cum să le înaintez demisia mea. M-am rugat și am căutat adesea cu Dumnezeu în privința asta.

Într-o zi, am citit un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Dumnezeu îi caută pe cei care tânjesc după arătarea Lui. El îi caută pe aceia care sunt capabili să audă cuvintele Lui, aceia care nu au uitat trimiterea Lui și care Îi oferă Lui inimile și trupurile lor. El îi caută pe aceia care sunt la fel de supuși precum niște prunci în fața Lui și care nu I se împotrivesc. Dacă Îi ești devotat lui Dumnezeu, neîngrădit de vreo putere sau forță, atunci Dumnezeu te va privi favorabil și îți va dărui binecuvântările Lui. Dacă ești de rang înalt, ai o reputație onorabilă, deții foarte multe cunoștințe, ești proprietarul multor bunuri și ești susținut de multe persoane și totuși toate aceste lucruri nu te împiedică să vii în fața lui Dumnezeu, să accepți chemarea Lui și însărcinarea dată de El și să faci ceea ce îți cere Dumnezeu, atunci tot ceea ce vei face va fi cea mai semnificativă cauză de pe pământ și cel mai just angajament al omenirii. Dacă respingi chemarea lui Dumnezeu de dragul statutului și a propriilor tale obiective, tot ceea ce vei face va fi blestemat și chiar urât de Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Anexă 2: Dumnezeu conduce destinul întregii omeniri”). Din cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că evitasem de mai multe ori să părăsesc biserica fiindcă nu puteam renunța la funcția mea de prezbiter. Mulțumită statutului meu, frații și surorile mă admirau și mă respectau. Mă tratau diferit și se gândeau mereu la mine când puteam să beneficiez de ceva. Îmi făceam griji că aveam să pierd toate acestea atunci când părăseam biserica. Tânjeam după statut și râvneam la beneficiile lui. Asta nu era calea corectă și nu Îi plăcea lui Dumnezeu. Știam clar că trebuia să mă eliberez din cătușele statutului. Dacă nu schimbam lucrurile, aveam să merg pe calea împotrivirii față de Dumnezeu. Acesta nu era rezultatul pe care mi-l doream. Nu mai puteam să tânjesc după admirația din partea fraților și surorilor mele. Nu conta dacă ceilalți mă admirau sau nu. Ceea ce conta era dacă puteam sau nu să câștig aprobarea lui Dumnezeu. Trebuia să Îi fiu credincioasă lui Dumnezeu, nu statutului. Știind asta, hotărârea mea de a părăsi biserica a devenit și mai puternică.

Duminică, am mers ca de obicei la biserică și, după slujbă, le-am spus tuturor că-mi dau demisia din funcția de prezbiter. Toți au fost surprinși când au auzit asta și au încercat să mă convingă să rămân. După aceea, câțiva pastori m-au sunat, spunând că a fi prezbiter era un legământ cu Dumnezeu care nu putea fi încălcat. M-am gândit: „Domnul S-a întors, a exprimat multe adevăruri și a făcut o lucrare nouă. Mai trebuie să respect acest legământ și să nu-L întâmpin pe Domnul?” Mi-am amintit cum preoții cei mai de seamă, cărturarii și fariseii L-au slujit pe Dumnezeu în templu tot anul, dar atunci când Domnul Isus a venit să lucreze, ei L-au condamnat, I s-au împotrivit și L-au răstignit. Era asta loialitate față de Dumnezeu? Ei nu erau deloc loiali lui Dumnezeu. De fapt, I se împotriveau. În prezent, Domnul Isus S-a întors și a exprimat cuvinte noi. Dacă respectam acest așa-zis legământ, rămâneam în biserică și nu țineam pasul cu noile cuvinte și noua lucrare a lui Dumnezeu, asta nu era loialitate față de El! M-am gândit cum Domnul Isus a spus: „Oile Mele ascultă glasul Meu; Eu le cunosc, iar ele Mă urmează” (Ioan 10:27). Oile lui Dumnezeu ar trebui să-I asculte cuvintele și să-L urmeze fără să ezite. Așadar, oricum au încercat pastorii să mă convingă, am fost de neclintit. Îi sunt foarte recunoscătoare lui Dumnezeu că m-a eliberat de religie, lăsându-mă să mănânc și să beau cuvintele Lui actuale și oferindu-mi lucrarea Duhului Sfânt, lucru care mi-a permis să experimentez o ușurare cum nu am mai simțit niciodată. Fără statutul meu de prezbiter, n-am mai rostit, de la amvon, vorbe doctrinare seci și goale. În schimb, m-am concentrat să mă înzestrez cu cuvântul lui Dumnezeu Atotputernic și în fiecare zi m-am simțit împlinită și bucuroasă.

Curând, s-a răspândit vestea că părăsisem biserica. Două luni mai târziu, o soră a postat un videoclip de la Biserica lui Dumnezeu Atotputernic pe un grup religios de pe internet, așa că pastorii începuseră să închidă biserica. Ba chiar au publicat un mesaj spunând că, întrucât cineva a părăsit biserica, aceasta trebuia să ia măsuri de precauție împotriva Fulgerului de la Răsărit. M-am supărat la vestea asta și m-am întristat și pentru pastori. Am fost mai sigură ca niciodată că majorității pastorilor din lumea religioasă nu-i place adevărul. Prin natură, sunt sătui de adevăr și îl urăsc. Ei cred că știu Biblia și pe Dumnezeu, dar, de fapt, sunt orbii care îi conduc pe orbi în prăpastie. Încă mai există multe oi ale lui Dumnezeu care rătăcesc afară și nu întâmpină întoarcerea Domnului. Trebuia să le predic Evanghelia Împărăției, să-mi îndeplinesc responsabilitățile și să răsplătesc iubirea lui Dumnezeu, așa că am început să predic Evanghelia lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Am văzut unii oameni care cred cu adevărat în Dumnezeu întorcându-se la El, unul după altul, lucru care mă face să fiu foarte fericită și încântată. De asemenea, simt că fiecare zi e plină și semnificativă. Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că m-a eliberat de religie și mi-a permis să-I urmez pașii. Pentru asta, mă simt cu adevărat binecuvântată.