de Flora, Statele Unite

În iunie 2021, am fost aleasă conducătoare de biserică. La vremea respectivă, asta a fost, sincer, destul de neașteptat, dat fiind că eram relativ tânără comparativ cu ceilalți conducători, iar pentru că intrarea mea în viață era destul de superficială, nu știam dacă aș fi capabilă să mă ocup de această datorie. Însă când am văzut câți frați și surori m-au votat, am simțit că toți mă aprobau, așa că am acceptat datoria. Am continuat să mă echipez activ cu adevărurile-principii, iar când mă confruntam cu probleme pe care nu le înțelegeam, căutam repede ajutorul altora, așa că am dobândit treptat o mai bună înțelegere despre cum trebuia făcută lucrarea bisericii. Într-o zi, o soră care mi-era parteneră mi-a zis: „Conducătorul superior a spus că ești orientată spre progres și capabilă să depășești activ dificultățile. Asta este destul de bine.” Am fost cu-adevărat fericită să aud asta și nu mă așteptasem să primesc așa laudă din partea conducerii; se părea că, în ochii lor, eram o persoană care urmărea adevărul și era orientată spre creștere, iar eu am hotărât să muncesc în continuare din greu. Însă, la scurt timp după asta, în lucrarea mea au început să apară probleme una după alta. Supraveghetorii pe care-i selectasem nu făceau o lucrare reală, iar eu nu le monitorizam sau supervizam permanent lucrarea, ceea ce a provocat pierderi serioase lucrării. Conducătorul m-a emondat din cauză că eram iresponsabilă în datoria mea, spunându-mi că eram o conțopistă care nu proteja lucrarea bisericii. Am simțit un junghi de vinovăție din cauza neglijenței mele și m-am îngrijorat în legătură cu ce ar crede conducătorul despre mine, dacă s-ar gândi că nu urmasem principiile în selectarea personalului meu și m-ar demite pentru că nu eram potrivită să fiu conducătoare. Ce ar crede despre mine frații și surorile mele, dacă aș fi într-adevăr demisă? Ar spune că greșiseră când mă aleseseră conducătoare? Eram cu-adevărat deznădăjduită. M-am gândit cum conducătorul spusese că eram o conțopistă iresponsabilă în datoria ei. Nu voiam să mă pricopsesc cu eticheta asta, deci m-am gândit că, dacă aveam să mă descurc bine de-acum înainte, evaluarea pe care mi-o făcuse conducătorul poate s-ar schimba, iar respectul fraților și al surorilor pentru mine ar atinge un nou nivel. Ei ar putea spune că nu mă lăsam pradă negativității nici măcar după ce fusesem emodantă, ci continuam în schimb să-mi fac datoria ca de obicei, ceea ce arăta că eram o persoană care urmărea adevărul. În felul acesta, reputația mea de persoană orientată spre progres și motivată ar rămâne neștirbită. Cu acestea în minte, am încercat să rezolv problemele din lucrarea mea cât de repede posibil.

Ulterior, conducătorul superior se interesa frecvent de lucrarea mea, însă eu nu făceam lucrurile într-un mod la fel de deschis ca înainte. În loc să-l caut imediat pe conducător dacă mă loveam de vreo problemă sau dificultate, acum mi-era teamă că el ar descoperi altceva ce nu făcusem cum trebuie. Odată, am fost nevoiți să găsim pe cineva care să supravegheze lucrarea privind chestiunile generale. Prima dată m-am gândit la sora Khloe, care era destul de pricepută în gestionarea chestiunilor generale, capabilă să protejeze interesele bisericii când se întâmplau anumite lucruri și dispusă să-și asume greutăți în îndatoririle sale fără să se teamă de epuizare. Însă apoi mi-am amintit că fusese demisă înainte din funcția de supraveghetoare, din cauza firii ei arogante și a incapacității de a colabora cu alții. Dacă o promovam din nou și se comporta la fel, ar crede oare conducătorul că îmi lipsește discernământul și că nu îi văd pe oameni decât așa cum par? Aveam în continuare dubii privind capacitatea lui Khloe de a-și asuma din nou un rol de supraveghere, însă îmi era prea teamă să caut îndrumare din partea conducătorului, iar procesul de selectare a unui supraveghetor a rămas nefinalizat. Mai era și chestiunea legată de Harlow, conducătoarea de biserică. Șase frați și surori se reuniseră pentru a o reclama că era extrem de arogantă și își folosea funcția pentru a le vorbi de sus oamenilor și a-i suprima. M-am dus la liderii de echipă și la supraveghetori pentru a analiza chestiunea. Am aflat că Harlow era într-adevăr destul de arogantă și că îi plăcea să le țină morală altora, dar erau și unii care spuneau că ea făcea asta pentru că frații și surorile încălcau principiile. În fața acestor evaluări diferite, nu puteam vedea lucrurile limpede. M-am gândit să caut îndrumare de la conducătorul superior, însă apoi mi-a venit în minte cum greșisem de mai multe ori la rând când fusese vorba de deslușirea oamenilor și cum conducătorul avusese părtășie cu mine despre multe principii. Și totuși acum, pusă în fața unei situații, tot nu eram capabilă să-i deslușesc pe oameni și mă întrebam dacă el ar crede că am un calibru slab, că sunt incapabilă să înțeleg principii, indiferent câtă părtășie despre ele avea cu mine, și că nu sunt potrivită pentru a fi conducătoare. Am ezitat, gândindu-mă că ar trebui mai întâi să observ mai mult și să o demit doar atunci când înțelegeam pe deplin situația.

Într-o zi, conducătorul a descoperit probleme legate de modul în care am selectat persoana care să supravegheze lucrarea privind chestiunile generale și a avut părtășie despre principiile de gestionare a unor astfel de probleme. El a spus: „Faptul că cineva a fost demis înainte nu înseamnă că nu poate să fie din nou supraveghetor, asta depinde de căința unei persoane. Mai mult, selectarea unui supraveghetor pentru chestiuni generale e diferită de selectarea unui conducător de biserică. Principala preocupare nu este dacă acesta urmărește adevărul, ci dacă este persoana potrivită care poate să susțină lucrarea bisericii. În plus, dacă cei mai mulți oameni consideră că are talent la asta, poate să practice. Dacă nu ești sigură, poți pune alți frați și surori să colaboreze cu ea.” După părtășie, el m-a și emondat pentru că întârziasem chestiunea atâta vreme fără să caut soluții, spunând că eram prea egoistă și că nu protejam lucrarea bisericii. Cu cât încercam mai mult să mă prefac și să ascund lucruri, cu atât mai multe probleme erau expuse-nu mă așteptam la asta. În mod inconștient, începusem să acord mai multă atenție tonului și expresiilor oamenilor. Când îmi vorbea conducătorul, încercam să ghicesc din tonul vocii sale dacă impresia lui despre mine devenea și mai proastă, dacă evalua cât eram de potrivită să fiu conducătoare și dacă avea să înceteze să-mi dea responsabilități. Spre surpriza mea, o lună mai târziu, conducătorul a rânduit ca eu să supraveghez o lucrare video. M-am gândit: „Dacă nu mă descurc bine de data asta, chiar aș putea fi demisă. Trebuie să profit de această ocazie și să fac o treabă bună.” Totuși, nu eram familiarizată cu lucrările video, iar când au apărut probleme, n-am știut cum să le rezolv. Când conducătorul s-a interesat de starea lucrării, am devenit foarte neliniștitiă, fiindu-mi teamă că va observa ceva ce nu făcusem cum trebuie. Așa că, atunci când raportam despre lucrare, raportam doar veștile bune, nu și pe cele proaste, evidențiind domeniile în care se făceau progrese, și spuneam că lucrez din greu să găsesc soluții pentru domeniile în care nu se făceau progrese. În acea perioadă, am simțit o presiune imensă. M-am gândit de mai multe ori să îi mărturisesc conducătorului că nu puteam face față sarcinii, dar mi-era teamă că, dacă faceam asta, aveam să-mi pierd pentru totdeauna singura calitate ispășitoare, aceea de a fi orientată spre progres. Înainte să-mi dau seama, trecuseră șase luni, iar lucrarea, care ar fi trebuit să dureze o lună, fusese întârziată cu jumătate de an. Starea mea se înrăutățea din ce în ce mai mult. Când mâncam și beam cuvintele lui Dumnezeu, nu primeam nicio lumină și deveneam tot mai somnoroasă, iar rugăciunile mele păreau să fi pierdut legătura cu Dumnezeu. Aveam o senzație constantă de neliniște și frământare.

O dată, conducătorul a insistat ceva mai mult cu întrebările, a descoperit aceste probleme și m-a demis. El a spus: „Tu nu urmărești adevărul și ești prea vanitoasă. Preferi să-ți faci datoria singură, nu te consulți și nu cauți niciodată sfatul altora și ești prea preocupată de reputația și statutul tău! Având în vedere comportamentul tău constant, nu poți rămâne conducătoare.” În momentul în care am fost demisă, mi-a devenit limpede faptul că mă ajungea firea dreaptă a lui Dumnezeu și că de vină eram doar eu. La scurt timp după aceea, am aflat că Harlow își făcea de cap la biserică, formând clici și suprimându-i și chinuindu-i pe cei care n-o urmau. În biserică era harababură, oamenii se dezorganizaseră, iar ea a fost în cele din urmă izolată din cauza umanității sale rele. Confruntată cu acest rezultat, am fost profund neliniștită. Eșecul meu de a vedea limpede problemele ei și de a căuta îndrumare la timp permisese ca o persoană rea să ocupe o funcție de conducătoare, rănindu-i atâta vreme pe frați și surori și tulburând grav lucrarea bisericii. Reflectând la cât de prost îmi îndeplinisem îndatoririle, am fost cuprinsă de vinovăție și m-am simțit prea rușinată pentru a da ochii cu frații și surorile. Mă tot întrebam: Cum am ajuns aici? Am îngenuncheat înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, cerându-I să mă lumineze și să-mi arate cum să reflectez și să înțeleg cu adevărat tot ceea ce făcusem.

Ulterior, am citit unele din cuvintele lui Dumnezeu și am început să dobândesc o oarecare înțelegere cu privire la starea mea. Dumnezeu Atotputernic spune: „În cazul în care sunteți conducător sau lucrător, vă este frică de casa lui Dumnezeu dacă pune întrebări și vă supraveghează lucrarea? Vă este teamă că va descoperi casa lui Dumnezeu lacune și greșeli în lucrarea voastră și vă va trata? Vă este teamă că, după ce Cei de mai sus vă vor cunoaște calibrul și statura reală, vă vor vedea într-o lumină diferită și nu vă vor lua în calcul pentru promovare? Dacă ai aceste temeri, acest lucru dovedește că motivațiile tale nu sunt de dragul lucrării bisericii, ci lucrezi de dragul reputației și al statutului, ceea ce demonstrează că ai firea unui antihrist. Dacă ai firea unui antihrist, ești pasibil să mergi pe calea antihriștilor și să comiți tot răul făcut de antihriști. Dacă, în inima ta, nu te temi că îți va supraveghea casa lui Dumnezeu lucrarea și ești capabil să oferi răspunsuri reale la întrebările și întrebările Celui de mai sus, fără a ascunde nimic, și să spui tot ce știi, atunci indiferent dacă ceea ce spui este corect sau greșit, indiferent de corupția pe care o dezvălui – chiar dacă dezvălui firea unui antihrist – nu vei fi, în niciun caz, definit drept un antihrist. Cheia stă în măsura în care ești capabil să-ți cunoști propria fire de antihrist și în care ești capabil să cauți adevărul pentru a rezolva această problemă. Dacă ești o persoană care acceptă adevărul, firea ta de antihrist poate fi remediată. Dacă știi prea bine că ai firea unui antihrist și totuși nu cauți adevărul pentru a o înlătura, dacă încerci chiar să ascunzi sau să minți cu privire la problemele care apar și să te sustragi de la răspundere și dacă nu accepți adevărul atunci când ești supus emondării, atunci aceasta este o problemă serioasă și nu ești cu nimic diferit de un antihrist. Știind că ai firea unui antihrist, de ce nu îndrăznești să o înfrunți? De ce nu poți să o abordezi sincer și să spui: «Dacă Cei de mai sus Se interesează de lucrarea mea, voi spune tot ce știu și, chiar dacă lucrurile rele pe care le-am făcut ies la iveală, iar ei nu mă mai folosesc odată ce află și îmi pierd statutul, tot voi spune clar ce am de spus»? Teama ta de supraveghere și de întrebări din partea casei lui Dumnezeu cu privire la lucrarea ta dovedește că îți prețuiești statutul mai mult decât adevărul. Nu este aceasta firea unui antihrist? A prețui statutul mai presus de toate reprezintă firea unui antihrist” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a doua)”]. Cuvântul lui Dumnezeu mi-a expus starea. Mi-era frică de supravegherea și întrebările conducătorului în legătură cu lucrarea mea în primul rând pentru că eram mânată de griji privind reputația și funcția. Mă temeam ca nu cumva conducătorul să descopere probleme în lucrarea mea și să mă demită, mă temeam să nu-mi pierd funcția. Prin urmare, când mă confruntam cu abateri și probleme în lucrarea mea, făceam tot posibilul să le ascund, iar atât timp cât îmi puteam păstra funcția, preferam să apelez la înșelăciune și să întârzii lucrarea. Faptul că îmi iubeam în așa măsură funcția a dezvăluit firea mea de antihrist. Simțeam că frații, surorile și conducătorul aveau o părere bună despre mine, așa că voiam să mă descurc bine în toate privințele pentru a-mi păstra funcția de conducătoare. Din cauza iresponsabilității în îndeplinirea datoriei mele și a lipsei de principii în selectarea oamenilor, am fost emondată de mai multe ori. După aceea, am început să mă întreb dacă n-ar putea cumva conducătorul să spună că aveam un calibru inadecvat și să mă demită, ceea ce ar fi făcut să-mi pierd funcția. Aceasta era rădăcina fricii mele. Astfel, am început să mă prefac și să mă ascund. Când conducătorul monitoriza lucrarea și îmi punea unele întrebări, îmi analizam de mai multe ori răspunsurile înainte de a vorbi, încercând să reduc la minimum expunerea problemelor. Raportam progresele făcute în lucrarea mea, însă problemele le țineam ascunse. Când aveam de-a face cu oameni sau chestiuni în privința cărora nu eram lămurită, nu căutam îndrumare, ci, în loc de asta, mă prefăceam pentru a-l face pe conducător să creadă că puteam gestiona și rezolva probleme concrete. Și chiar și atunci când o parte din lucrare bătea pasul pe loc și nu putea avansa, mă prefăceam în continuare și nu căutam îndrumare, totul pentru a-mi proteja statutul. Orbită de grija mea pentru reputație și statut, am comis greșeală după greșeală, făcând ca o mare parte din lucrare să fie întârziată și să nu poată progresa normal. Mi-am adus aminte de cuvintele lui Dumnezeu, care spun: „De ce nu poți să o abordezi sincer și să spui: «Dacă Cei de mai sus Se interesează de lucrarea mea, voi spune tot ce știu și, chiar dacă lucrurile rele pe care le-am făcut ies la iveală, iar ei nu mă mai folosesc odată ce află și îmi pierd statutul, tot voi spune clar ce am de spus»? Teama ta de supraveghere și de întrebări din partea casei lui Dumnezeu cu privire la lucrarea ta dovedește că îți prețuiești statutul mai mult decât adevărul. Nu este aceasta firea unui antihrist? A prețui statutul mai presus de toate reprezintă firea unui antihrist.” Confruntată cu faptul că fusesem expusă de cuvintele lui Dumnezeu, m-am simțit profund condamnată. Dumnezeu ne învață că trebuie să vorbim cinstit atunci când raportăm despre lucrare, indiferent care-ar fi problemele. Chiar dacă asta înseamnă să ne pierdem statutul, trebuie să vorbim clar despre neajunsuri, nu să le ascundem, și să raportăm onest problemele. Totuși, acțiunile mele erau tocmai pe dos. Preferam să mint, să mă prefac și să înșel, sacrificându-mi integritatea pentru a-mi proteja reputația și statutul. Cuvintele lui Dumnezeu m-au convins pe deplin, arătându-mi că numai reputația și statutul erau ceea ce urmăream și prețuiam cu-adevărat.

Ulterior, am citit alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Antihriștii sunt ticăloși din fire; nu au o inimă cinstită, plină de dragoste pentru adevăr sau pentru lucrurile pozitive. Adesea trăiesc în locuri întunecate – nu acționează cu o atitudine de sinceritate, nu se exprimă direct și sunt ticăloși și înșelători față de alți oameni și față de Dumnezeu. Vor să-i înșele pe alții și să-L înșele și pe Dumnezeu. Nu vor să accepte supravegherea altora, cu atât mai puțin scrutarea lui Dumnezeu. […] După ce o asemenea persoană dobândește statut, comportamentul său în preajma oamenilor devine și mai viclean. Vrea să-și protejeze ambițiile, reputația, imaginea și numele, statutul și demnitatea și așa mai departe. De aceea nu vrea să fie sinceră cu privire la felul în care face lucrurile sau cu privire la motivele pentru care le face. Chiar și atunci când comite o greșeală, dezvăluie o fire coruptă, sau când motivele și intențiile din spatele acțiunilor sale sunt greșite, nu vrea să-și deschidă sufletul și să le îngăduie celorlalți să afle despre aceste lucruri și, adesea, afișează o imagine a inocenței și perfecțiunii pentru a-i păcăli pe frați și surori. Iar Celui de mai sus și lui Dumnezeu Le spune doar lucruri plăcute auzului și adesea folosește tactici înșelătoare și minciuni pentru a-și păstra relația cu Cel de mai sus. Când Îi prezintă Celui de mai sus lucrarea sa și vorbește cu Cel de mai sus, nu spune niciodată ceva neplăcut, așa că nimeni nu îi poate descoperi niciuna dintre slăbiciuni. Nu va menționa niciodată ce a făcut acolo jos, niciuna dintre chestiunile care au apărut în biserică, problemele sau defectele din lucrarea sa, ori lucruri pe care nu le înțelege sau pe care nu le vede așa cum sunt. Niciodată nu întreabă sau nu caută cu Cel de mai sus în legătură cu aceste lucruri și, în schimb, doar se prezintă a fi competent în lucrarea sa, a fi capabil să-și asume total răspunderea cu privire la lucrarea sa. Nu raportează Celui de mai sus niciuna dintre problemele care există în biserică și, oricât de haotice ar putea fi lucrurile în biserică, amplitudinea defectelor care au apărut în lucrarea sa, sau ce a făcut, mai exact, acolo jos, mușamalizează în mod repetat toate aceste lucruri, încercând să nu-L lase pe Cel de mai sus să afle vreodată sau să audă vești despre aceste lucruri, mergând chiar atât de departe încât să-i transfere pe oamenii care au legătură cu aceste chestiuni sau care știu adevărul despre el în locuri îndepărtate, într-un efort de a ascunde ce se întâmplă cu adevărat. Ce fel de practici sunt acestea? Ce fel de comportament este acesta? Este genul de manifestare pe care ar trebui să o aibă o persoană care urmărește adevărul? În mod foarte clar, nu este. Acesta este comportamentul unui demon. Antihriștii vor face tot posibilul să ascundă, să mușamalizeze orice le-ar putea afecta statutul sau reputația, ascunzând aceste lucruri de alți oameni și de Dumnezeu. Asta înseamnă că-i înșală pe superiorii și pe inferiorii lor” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul unsprezece”). Dumnezeu disecă natura ticăloasă a antihriștilor. Când vine vorba despre statutul și reputația lor, antihriștii, cu toate că au comis greșeli sau au săvârșit rele, încă fac eforturi mari pentru a se preface, a înșela și a se ascunde după aparențe în ochii altora. Ei își înșală atât superiorii, cât și subalternii, fără să caute vreodată adevărul pentru a rezolva sau a corecta lucrurile, și nici nu reflectează ori să căiesc niciodată. De când am fost emondată, am început să suspectez că liderul avea o impresie proastă despre mine. După aceea, indiferent că vorbeam, acționam sau raportam despre lucrare, principala mea grijă era cum să-mi păstrez reputația și statutul. Când nu reușeam să-i văd pe oameni așa cum erau de fapt și nu știam cum să gestionez situații în mod adecvat, nu căutam ajutor sau nu raportam acest lucru conducătorului, ci ignoram în schimb problemele și le amânam, ceea ce întârzia lucrarea. Când lucrarea video întâmpina dificultăți și nu știam cum să procedez, tot nu căutam îndrumare sau nu îi raportam conducătorului problemele ori situația reală. Gândul care îmi venea în minte cel mai des era că, în calitate de conducătoare, dacă nu puteam rezolva aceste probleme, era posibil să fiu demisă. Așadar, fără a ține seama de cât de importantă era lucrarea, am continuat să-mi protejez reputația și statutul, folosind diverse înșelătorii pentru a mă arăta capabilă să rezolv probleme, ceea ce a întârziat lucrarea video timp de șase luni. În esență, mințeam de înghețau apele și îmi înșelam atât superiorii, cât și subalternii. Am văzut că firea mea era într-adevăr ticăloasă și vicleană! Am reflectat asupra experiențelor mele trecute, când lucram în lume. Ori de câte ori veneau conducători să inspecteze lucrarea și să evalueze unitățile care se remarcau, de cum aflam ce anume se inspecta, lucram peste program să adăugăm diverse materiale false pentru a face față inspecției și ștergeam orice urmă a părților cu rezultate proaste sau pentru care se raportaseră probleme. În felul acesta, reușeam de obicei să trecem de inspecții și să primim titlul de „unitate remarcabilă”. Sub influența acestei tendințe atât de rele, oamenii nu se mai axau pe a spune sau a face lucrurile în mod onest; ei se înșelau unii pe alții și foloseau orice mijloace aveau la dispoziție pentru a-și atinge scopurile. Înainte de a accepta lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, nu puteam deosebi lucrurile pozitive de cele negative. Mă conformam tendințelor rele din lume și trăiam fără nicio asemănare umană. Acum, chiar dacă erau mulți ani de când acceptasem lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, mâncam și beam mult din cuvintele lui Dumnezeu și înțelegeam câteva lucruri de bază despre a fi uman, încă apelam la viclenie și false aparențe în îndatoririle mele pentru a-mi păstra reputația și statutul, raportând doar lucrurile bune și lăsându-le deoparte pe cele rele, ceea ce însemna că-L ofensam, Îl înșelam pe Dumnezeu și mă opuneam Lui cu bună știință. Reflectând la asta, am fost cuprinsă de teamă. În trecut, când auzeam despre comportamentul antihriștilor expuși de Dumnezeu, îi asociam mereu cu aceia care săvârșeau multe rele și erau în mod clar antihriști, fără să mă identific niciodată serios cu acele cuvinte. Acum, prin expunerea făcută de cuvintele lui Dumnezeu și dezvăluirea faptelor, am înțeles că aveam într-adevăr firea și comportamentele unui antihrist. M-am rugat de îndată lui Dumnezeu în inima mea, dorindu-mi să mă căiesc și să mă schimb și vrând să nu mă mai comport așa.

Ulterior, am citit câteva fragmente din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-au oferit o și mai bună înțelegere a problemelor mele și o cale de practică. Dumnezeu Atotputernic spune: „Unii oameni sunt promovați și cultivați de biserică, primind o șansă bună de a fi instruiți. Acesta e un lucru bun. Se poate spune că au fost ridicați și au primit har de la Dumnezeu. Dar atunci cum ar trebui să-și facă datoria? Primul principiu pe care ar trebui să-l respecte este să înțeleagă adevărul. Când nu înțeleg adevărul, trebuie să-l caute și, dacă tot nu înțeleg după ce au căutat singuri, pot găsi pe cineva care-l înțelege pentru a avea părtășie și pentru a căuta împreună, ceea ce va face ca rezolvarea problemei să fie mai rapidă și mai promptă. Lucrurile merg prea încet dacă te concentrezi doar pe a petrece mai mult timp citind cuvintele lui Dumnezeu de unul singur și chibzuind la aceste cuvinte pentru a obține înțelegerea adevărului și a rezolva problema; conform zicalei: «Apa din depărtare nu va potoli o sete urgentă.» Dacă vrei să obții progrese rapide în ceea ce privește adevărul, atunci trebuie să înveți cum să lucrezi în armonie cu alții, să pui mai multe întrebări și să cauți mai mult. Doar atunci viața ta va crește rapid și vei putea rezolva problemele prompt, fără vreo întârziere în ambele privințe. Pentru că abia ai fost promovat, încă ești în perioada de probă și nu înțelegi pe deplin adevărul și nu ai adevărul-realitate – pentru că încă îți lipsește această statură – să nu crezi că promovarea ta înseamnă că ai adevărul-realitate; nu așa stau lucrurile. Ești selectat pentru promovare și cultivare doar datorită faptului că ai un simț al poverii față de lucrare și calibrul unui lider. Ar trebui să ai acest motiv. Dacă, după ce ești promovat și devii conducător sau lucrător, începi să-ți impui statutul și crezi că ești o persoană care urmărește adevărul și că ai adevărul-realitate – și, dacă, indiferent ce probleme au frații și surorile, pretinzi că înțelegi și că ești spiritual – atunci acesta este un mod nesăbuit de a fi și este ca al fariseilor ipocriți. Trebuie să vorbești și să acționezi sincer. Când nu înțelegi, îi poți întreba pe alții sau poți căuta părtășie de la Cel de mai sus – nu este nimic rușinos în toate acestea. Chiar dacă nu întrebi, cel de mai sus tot îți va cunoaște adevărata statură și va ști că adevărul-realitate lipsește din tine. Căutarea și părtășia sunt ceea ce s-ar cuveni să faci; acesta este motivul care ar trebui găsit în umanitatea normală și principiul pe care ar trebui să-l respecte conducătorii și lucrătorii. Nu este ceva de care să-ți fie rușine. Dacă crezi că, odată ce ești conducător, este jenant să nu înțelegi principiile sau să adresezi constat întrebări altor persoane sau Celui de mai sus și te temi că ceilalți te vor desconsidera și atunci, drept urmare, joci un rol pretinzând că înțelegi totul, că știi totul, că ai capacitate în privința lucrării, că poți face orice lucrare bisericească și nu ai nevoie de nimeni să-ți amintească sau să aibă părtășie cu tine sau de nimeni care să te aprovizioneze sau să te sprijine, atunci acest lucru este periculos și este prea arogant și neprihănit de sine, prea lipsit de rațiune. Nici măcar nu-ți cunoști propria măsură – nu te face asta o persoană confuză? Astfel de oameni nu îndeplinesc, de fapt, criteriile pentru a fi promovați și cultivați de casa lui Dumnezeu și, mai devreme sau mai târziu, vor fi demiși sau eliminați” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (5)”]. „Unii spun, de asemenea: «Când întâmpinăm dificultăți sau probleme, mai întâi trebuie să chibzuim câteva zile și le raportăm numai dacă nu putem să găsim o soluție.» Cei care spun asta ar putea părea să aibă o oarecare rațiune, însă nu e posibil ca acele zile de chibzuială să cauzeze întârzieri? Poți să fii sigur că vor rezolva problema câteva zile de chibzuială? Poți să garantezi că nu vor provoca și alte întârzieri? Alții spun: «Dacă raportăm o problemă imediat, nu va crede Cel de mai sus că nici măcar nu putem să deslușim această problemă minoră? Nu va spune că suntem nesăbuiți și ignoranți și nu ne va emonda?» Ei greșesc atunci când spun asta – indiferent dacă raportezi sau nu problema, calitatea calibrului tău este deja evidentă; Cel de mai sus știe tot. Crezi că Cel de mai sus te va privi cu respect dacă nu raportezi o anumită problemă? Dacă într-adevăr raportezi problema și aceasta nu a provocat întârzieri unor chestiuni importante, casa lui Dumnezeu nu te va trage la răspundere. Totuși, dacă nu o raportezi și duce la întârzieri, vei fi considerat direct responsabil și vei fi imediat destituit, fără să mai fii folosit niciodată. Și aleșii lui Dumnezeu te vor vedea drept ignorant, nesăbuit, slab de minte și instabil psihic și te vor urî și detesta pe vecie. […] Toți ar trebui să puteți desluși deja aceste tipuri de probleme, nu-i așa? Când întâmpinați probleme de care nu vă puteți ocupa, raportați-le repede și aveți părtășie pentru soluții cu grupul decizional. Dacă grupul decizional nu se poate ocupa de ele, raportați-le imediat Celui de mai sus; nu vă faceți griji pentru una sau alta, cel mai important este să puteți rezolva prompt problema” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (7)”]. Cuvintele lui Dumnezeu m-au trezit. În casa lui Dumnezeu, să fii conducător e doar o chestiune de practică și de a fi cultivat. De aceea, când te confrunți cu neclarități și dificultăți în îndatoririle tale, trebuie să colaborezi și să discuți cu alții și să cauți ajutor de la superiori pentru a evita să întârzii lucrarea. Dacă o persoană se pune mereu pe un piedestal, crezând că faptul de a fi selectată să fie conducătoare înseamnă, prin urmare, că ea ar trebui să înțeleagă adevărurile-principii și să aibă abilitatea de a rezolva probleme, iar ea se preface și refuză să caute chiar și atunci când se confruntă cu probleme pe care nu le înțelege, atunci o astfel de persoană este lipsită de rațiune și își protejează excesiv reputația și statutul, ea putând cu ușurință să întârzie lucrarea bisericii. Eu eram dovada vie a acestui fapt. Știusem că înțelegerea pe care o aveam privind adevărul era superficială și că aveam multe lipsuri, dar m-am gândit că, de vreme ce fusesem aleasă conducătoare, ar trebui, prin urmare, să înțeleg adevărurile-principii mai bine decât frații și surorile și să am abilități mai mari decât ei în rezolvarea problemelor; în felul acesta, puteam apoi să-i cuceresc pe frați și surori și să obțin aprobarea conducătorului superior. Când aveam această perspectivă eronată, nu mă puteam abține să nu vreau să mă prefac. Când în îndatoririle mele se iveau probleme pe care nu știam cum să le rezolv, nu puteam niciodată să vorbesc deschis și să caut ajutor, fiindu-mi teamă ca asta m-ar face să par incompetentă și ar fi umilitor, așa că încercam întotdeauna să rezolv problemele pe cont propriu. Eram blocată în mocirla reputației și statutului, ca și cum mintea mi-ar fi fost încețoșată. Am continuat să mă prefac și să înșel, ceea ce a întârziat serios lucrarea bisericii. Reflectând la asta, mi-am dat câteva palme apăsate peste față și m-am simțit profund cuprinsă de căință și vinovăție. Apoi am citit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Indiferent ce confuzii sau dificultăți întâmpini în lucrarea ta, atât timp cât acestea pot să-i afecteze pe aleșii lui Dumnezeu când își îndeplinesc îndatoririle sau să împiedice progresul normal al lucrării bisericii, problemele ar trebuie rezolvate prompt. Dacă nu poți să rezolvi o problemă singur, ar trebui să cauți câțiva oameni care înțeleg adevărul, pentru a o rezolva. Dacă nici asta nu funcționează, atunci trebuie să aduci problema în discuție și să I-o raportezi Celui de mai sus, pentru a căuta o soluție. Acestea sunt responsabilitatea și obligația conducătorilor și lucrătorilor” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (7)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles un principiu. În chestiunile legate de lucrarea bisericii și de îndatoriri, indiferent de situație, atât timp cât o problemă afectează îndatoririle aleșilor lui Dumnezeu sau împiedică progresul normal al lucrării bisericii, ea ar trebui rezolvată în timp util. În privința lucrurilor pe care nu le înțelegem, ar trebui să ne consultăm cu oameni bine informați și să găsim soluții cât mai repede posibil. Totuși, credeam mereu că analizez și soluționez în mod activ aceste probleme când mă confruntam cu ele, însă nu luam niciodată în considerare dacă le puteam rezolva într-adevăr, iar chiar dacă puteam, cât ar fi durat asta și dacă ar fi întârziat cumva lucrarea. Nu țineam cont de acești factori și ratam fără să-mi dau seama momentul cel mai potrivit pentru a aborda problemele. Aceasta nu era colaborare activă, și cu atât mai puțin o confruntare directă a dificultăților. Era evident un mod independent și nechibzuit de a lucra, care nu dovedea responsabilitate față de lucrare și întârzia grav lucrarea bisericii. Eram cu-adevărat absurdă și nesăbuită! De fapt, când conducătorii se interesează de lucrare sau întreabă dacă avem vreo dificultate, o fac în speranța că noi vom scoate la iveală probleme reale și vom căuta părtășie. Asta ne va ajuta să înțelegem adevărul, să pricepem principii și să învățăm treptat să gestionăm o lucrare concretă. Este un lucru pozitiv! Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai mult regretam ce făcusem. Dacă aș fi recunoscut, pur și simplu, esența și consecințele prefăcătoriei mele și aș fi schimbat cursul lucrurilor mai repede, n-aș fi provocat atâtea pierderi lucrării și nu aș fi ratat atât de multe ocazii de a dobândi adevărul.

Odată, conducătorul a rânduit ca eu să supraveghez lucrarea de pictură și a avut părtășie de multe ori despre principii și cerințe. La momentul respectiv, am crezut că înțeleg bine acele lucruri, dar când am început să lucrez efectiv, mi-am dat seama că nu am înțeles unele detalii și nu știam cum să procedez. M-am simțit din nou neliniștittă. Când conducătorul avusese părtășie cu mine, confirmasem cu tărie că înțeleg, însă acum, când îndeplineam concret sarcina, nu știam ce fac. Ce era să fac? Am vrut să îl consult pe conducător din nou, dar apoi m-am întrebat dacă el n-ar spune: „Cu toate că am avut părtășie în mod atât de detaliat și am repetat lucrurile de mai multe ori, tot nu înțelegi? Calibrul tău pare într-adevăr insuficient!” Așa că, încă o dată, n-am îndrăznit să cer ajutorul conducătorului. Au trecut trei zile, iar eu eram foarte neliniștită, așa că am îngenuncheat pentru a mă ruga lui Dumnezeu și I-am vorbit despre starea mea. După ce m-am rugat, m-am gândit la experiența eșecurilor mele din trecut și mi-am amintit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Indiferent ce confuzii sau dificultăți întâmpini în lucrarea ta, atât timp cât acestea pot să-i afecteze pe aleșii lui Dumnezeu când își îndeplinesc îndatoririle sau să împiedice progresul normal al lucrării bisericii, problemele ar trebuie rezolvate prompt. Dacă nu poți să rezolvi o problemă singur, ar trebui să cauți câțiva oameni care înțeleg adevărul, pentru a o rezolva. Dacă nici asta nu funcționează, atunci trebuie să aduci problema în discuție și să I-o raportezi Celui de mai sus, pentru a căuta o soluție. Acestea sunt responsabilitatea și obligația conducătorilor și lucrătorilor” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (7)”]. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au amintit că, dacă nu căutam înțelegere repede, cum zilele treceau, dacă lucrarea nu era terminată la timp, progresul ar fi întârziat. Dându-mi seama de asta, m-am hotărât să fiu onestă și să nu mă ascund sau să mă prefac, indiferent ce-ar crede conducătorul despre mine. Apoi am cerut ajutorul conducătorului, iar el a avut părtășie despre toate din nou, și problema a fost rezolvată imediat. I-am adus lui Dumnezeu o rugăciune de mulțumire și slavă. O astfel de practică era cu-adevărat dulce și eliberatoare.

Reflectând asupra experienței, Îi sunt profund recunoscătoare lui Dumnezeu că a rânduit ca eu să trec prin atâtea situații. Deși au dezvăluit mult din stricăciunea mea, ele au fost pentru mine cele mai bune ocazii de a mă înțelege. Prin expunerea, luminarea și îndrumarea cuvintelor lui Dumnezeu, acum mă înțeleg mai bine, am învățat câteva lecții și am găsit câteva căi de a-mi realiza bine îndatoririle. Îi mulțumesc lui Dumnezeu din adâncul inimii.