Părtășia trebuie să fie cu inima deschisă

iulie 26, 2022

de Ye Julia, Polonia

La începutul lui 2021, am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă. Am participat activ la întâlniri și am citit cuvântul lui Dumnezeu, iar după mai bine de două luni, mi-am început datoria de diacon al udării. La vremea aceea, aveam o întâlnire a diaconilor în fiecare weekend pentru a discuta problemele și dificultățile pe care le întâmpinam în îndatoririle noastre și a avea părtășie despre ce am dobândit, ce corupție am dezvăluit și cum am reflectat și am înțeles-o prin cuvântul lui Dumnezeu. Înainte de fiecare întâlnire, eram foarte agitată și mă gândeam îndelung, deoarece nu știam ce să le spun. Mă îngrijora să vorbesc despre corupția și neajunsurile mele, pentru că-mi era teamă că ceilalți ar avea o părere proastă despre mine. De exemplu: abia începusem să ud nou-veniții. Nu știam multe lucruri și-mi lipsea experiența. Îmi făceam griji că nou-veniții nu m-ar plăcea și ar crede că nu puteam să-i ud corespunzător, așa că nu mai voiam această datorie. Dar nu voiam să fiu sinceră cu privire la starea mea la întâlnirea diaconilor, pentru că-mi făceam griji că, dacă o făceam, aveau să creadă că nu eram capabilă să am părtășie cu alții. Tototdată, n-aveam răbdare cu unii nou-veniți și nu voiam s-o spun, de teamă că, dacă le spuneam, aveau să creadă că aveam o umanitate rea. Însă eram atât de anxioasă, pentru că, dacă nu spuneam nimic la întâlnire, aveau să creadă cu certitudine că eram mai puțin capabilă decât alții. Nu voiam să mă fac de rușine sau să-i fac să mă disprețuiască. După ce m-am gândit la asta, am decis, în final, să spun doar ceva irelevant și nu prea jenant, cum că eram leneșă, adică o problemă pe care o are majoritatea oamenilor. În acest fel, n-aș părea mai prejos decât ceilalți.

Și astfel, la întâlnire, conducătorul m-a întrebat despre experiențele mele din această perioadă și ce cunoaștere am dobândit despre firea mea coruptă, iar eu am avut părtășie după cum plănuisem. Când am terminat, am răsuflat ușurată, dar mă simțeam neliniștită și mă mustra conștiința. Știam că nu spusesem adevărul și că ceea ce am făcut era contrar voii lui Dumnezeu. M-am gândit la cuvintele Domnului Isus: „Vorbirea voastră să fie astfel: «Da» să fie «Da» și «Nu» să fie «Nu». Ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău” (Matei 5:37). „Adevărat vă spun că, dacă nu vă schimbați și nu deveniți ca și copilașii, nu veți intra niciodată în Împărăția Cerurilor!” (Matei 18:3). Gândindu-mă la aceste cuvinte, m-am simțit foarte vinovată. Minciunile vin de la Satana și sunt rele. Dumnezeu iubește oamenii onești și doar aceștia pot intra în Împărăția cerurilor. Mincinoșii și ipocriții nu pot intra în Împărăția lui Dumnezeu. Astfel de oameni sunt urâți de Dumnezeu și vor fi, cu siguranță, eliminați de El în final. Când mi-am dat seama de asta, am fost foarte supărată și-mi era frică să nu fiu respinsă de Dumnezeu. M-am rugat Lui și I-am cerut să mă îndrume să fiu o persoană onestă. M-am hotărât să spun adevărul la următoarea întâlnire și să fiu sinceră cu privire la corupția mea. Dar, când a venit momentul, tot n-am avut curajul s-o spun. Îmi făceam griji că, dacă vorbeam despre corupția și neajunsurile mele, frații și surorile mele ar crede că sunt mai coruptă decât ei. Simțeam că parcă era prea greu să spun adevărul. Gândindu-mă la asta, n-am vrut să particip la întâlnirile diaconilor. Dar eram îngrijorată că frații și surorile mele m-ar întreba de ce n-am venit și atunci n-aș avea nicio idee ce să spun. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mai încurcată și nefericită mă simțeam. Nu știam ce să fac. La o întâlnire, frații și surorile au avut părtășie despre experiențele și cunoașterea lor ca de obicei și eu n-am știut deloc ce să spun, așa că doar am ascultat tăcută. Eram dezamăgită de mine, m-am prefăcut mereu și am eșuat în practicarea adevărului în repetate rânduri. Nu puteam spune nici măcar un cuvânt onest. M-am simțit groaznic, așa că m-am rugat la Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să ies din această stare.

Mai târziu, am citit acest pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Trebuie să căutați adevărul pentru a rezolva orice problemă care se ivește, indiferent care e aceasta și, sub nicio formă, să nu vă deghizați sau să vă puneți o față falsă pentru alții. Neajunsurile voastre, deficiențele, defectele, firile voastre corupte – să fiți complet deschiși cu privire la ele și să aveți părtășie despre toate. Nu le țineți în voi. A învăța cum să te deschizi este primul pas spre intrarea în viață și e primul obstacol, care este cel mai dificil de depășit. Odată ce l-ai depășit, intrarea în adevăr e ușoară. Ce înseamnă a face acest pas? Înseamnă că tu îți deschizi inima și arăți tot ceea ce ai, bun sau rău, pozitiv sau negativ; te dezvălui pentru ca ceilalți și Dumnezeu să te vadă; fără a ascunde nimic de Dumnezeu, fără a tăinui nimic, fără a deghiza nimic, liber de înșelăciune și șiretlicuri și fiind, totodată, deschis și onest cu alți oameni. În acest fel, trăiești în lumină și nu numai că Dumnezeu te va examina, dar și alți oameni vor fi, de asemenea, capabili să vadă că tu acționezi cu principiu și un anume grad de transparență. Nu trebuie să folosești nicio metodă ca să-ți protejezi reputația, imaginea și statutul, nici nu trebuie să-ți acoperi sau ascunzi greșelile. Nu trebuie să întreprinzi aceste eforturi inutile. Dacă poți să renunți la aceste lucruri, vei fi foarte relaxat, vei trăi fără constrângeri sau durere și vei trăi complet în lumină” („Doar cei care practică adevărul sunt temători de Dumnezeu” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Din cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că n-ar trebui să ne ascundem niciodată stările corupte. Ar trebui să le aducem înaintea lui Dumnezeu și să ne rugăm, să reflectăm, să-ncercăm să înțelegem, precum și să ne deschidem inimile, ca să ne dezvăluim corupția în fața fraților și surorilor noastre, pentru a căuta adevărul. Asta ne va ajuta să ne înțelegem mai bine pe noi înșine și să ne înlăturăm firile corupte. Însă, pentru a-mi menține imaginea și statutul, nu eram dispusă să fiu sinceră cu privire la corupția și dificultățile mele și nici nu am vrut să caut adevărul cu frații și surorile mele. Mi-am ținut mereu inima închisă pentru ca nimeni să nu vadă cum sunt, dar n-am găsit nicio ușurare trăind în întuneric. Mi-am dat seama că nu mai puteam continua așa și că ar trebui să practic conform cuvântului lui Dumnezeu, să fiu sinceră cu privire la starea mea cu frații și surorile mele și să le caut ajutorul. Imediat ce s-a încheiat întâlnirea, o soră s-a apropiat de mine să-mi vorbească despre experiența ei recentă. M-am gândit că era o șansă ca eu să fiu sinceră cu ea, dar eu încă eram puțin jenată, pentru că nu știam ce avea să creadă despre mine. Îmi făceam griji că ar spune că eram o persoană foarte necinstită. Așa că m-am rugat la Dumnezeu: „Dumnezeule, nu mai vreau să mă ascund. Nu vreau să-mi mai ascund adevăratele gânduri. Sunt foarte obosită. Dumnezeule, vreau să fiu o persoană onestă, așa că Te rog să mă îndrumi.” După ce m-am rugat, i-am spus surorii mele toate lucrurile cu privire la care nu îndrăzneam să fiu deschisă în întâlnire. După ce am terminat de vorbit, m-am simțit foarte ușurată. Această soră mi-a împărtășit înțelegerea ei și mi-a trimis un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Principala caracteristică a unei persoane înșelătoare este că nu își deschide niciodată inima pentru a avea părtășie cu nimeni și nu vorbește sincer nici cu cel mai bun prieten de-al său. Este extraordinar de imprevizibilă. Nu e neapărat ca această persoană să fie în vârstă, nici foarte implicată în chestiuni lumești și poate chiar să aibă puțină experiență, dar, totuși, este imprevizibilă. Este mai mult demon decât om. Nu este aceasta o persoană înșelătoare din natură? Se ascunde atât de mult, încât nimeni nu o poate citi. Indiferent câte cuvinte rostește, este dificil să-ți dai seama care sunt adevărate și care sunt false și nimeni nu știe când spune adevărul sau când minte. În plus, este mai ales pricepută la tăinuire și sofisme. Adesea, ascunde adevărul dându-le oamenilor impresii false, astfel încât tot ceea ce văd aceștia este aparența sa falsă. Se preface a fi o persoană elevată, bună, virtuoasă și inocentă, o persoană care este plăcută și aprobată și, la final, toată lumea o admiră și apreciază. Indiferent cât timp petreci cu o astfel de persoană, nu știi niciodată ce gândește. Părerile sale și atitudinea sa față de tot felul de oameni, chestiuni și lucruri sunt ascunse în inima sa. Nu spune niciodată aceste lucruri nimănui. Nu are niciodată părtășie despre aceste lucruri nici cu cel mai apropiat confident al său. Când se roagă lui Dumnezeu, s-ar putea nici să nu destăinuie ce este în inima sa sau ceea ce crede cu adevărat. Pe lângă asta, încearcă să pretindă că este o persoană cu umanitate, care este foarte spirituală și dedicată căutării adevărului. Nimeni nu poate să vadă ce fel de fire are și ce fel de persoană este. Acestea sunt manifestările unei persoane înșelătoare” („Ei nu cred în existența lui Dumnezeu și neagă esența lui Hristos (Partea întâi)” în Demascarea antihriștilor). Din cuvântul lui Dumnezeu, mi-am dat seama că oamenii înșelători nu le vorbesc altora din inimă, nici nu sunt deschiși cu alții cu privire la adevărata lor stare. În schimb, se ascund și se deghizează adesea. Am văzut că eram exact cum a dezvăluit Dumnezeu. De când am devenit un diacon al udării, am înțeles că aveam multe neajunsuri, că dezvăluiam, totodată, numeroase firi corupte și că nu aveam deloc iubire și răbdare față de nou-veniți. Trebuia să-mi deschid inima și să caut soluții la aceste probleme cu frații și surorile mele. Dar mă îngrijoram că, dacă spuneam adevărul, aveau să mă disprețuiască și să mă considere inferioară, așa că n-am vrut să le spun adevărata mea stare. Am evitat lucrurile importante și le-am spus lucruri care nu contau sau probleme pe care credeam că le au mulți oameni. Am făcut asta ca să-mi ascund latura întunecată și cele mai tainice gânduri. Pentru a-i face pe ceilalți să aibă o părere bună despre mine, mă deghizam și cream o impresie falsă. Îmi înșelam frații și surorile. Eram atât de vicleană și ipocrită!

Mai târziu, sora mea mi-a trimis un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „De fapt, toți oamenii știu de ce spun minciuni: o fac de dragul intereselor, imaginii, vanității și statutului lor. Și comparându-se cu ceilalți, încearcă să își întreacă limitele. Drept rezultat, minciunile lor sunt expuse și văzute de ceilalți, ducând, în schimb, la pierderea imaginii, caracterului și demnității. Acesta este rezultatul prea multor minciuni. Când minți prea mult, fiecare cuvânt pe care îl rostești este contaminat. Totul este fals și nimic nu poate fi adevărat sau faptic. Deși s-ar putea să nu-ți pierzi imaginea când minți, deja te simți întinat pe dinăuntru. Te va mustra conștiința și te vei disprețui și desconsidera. «De ce trăiesc atât de jalnic? Este chiar atât de greu să spun un lucru sincer? Trebuie să spun aceste minciuni doar pentru imagine? De ce este atât de obositor să trăiesc așa?» Poți să trăiești într-un mod care nu este obositor. Dacă practici să fii o persoană onestă, poți să trăiești ușor și liber, dar când alegi să minți pentru a-ți proteja imaginea și vanitatea, viața ta este foarte obositoare și dureroasă, ceea ce înseamnă că asta e durere autoprovocată. Care este prestigiul pe care îl obții spunând minciuni? Este ceva gol, ceva total lipsit de valoare. Când minți, îți trădezi propriul caracter și propria demnitate. Aceste minciuni îi costă pe oameni demnitatea lor, îi costă caracterul lor, iar Dumnezeu le consideră neplăcute și odioase. Chiar merită? Deloc. […] Dacă ești o persoană care iubește adevărul, atunci poți să înduri orice fel de suferință pentru a practica adevărul și nu îți va păsa nici dacă îți pierzi reputația și statutul și dacă ești umilit și ocărât de ceilalți. Și te vei mulțumi doar să practici adevărul și să-L mulțumești pe Dumnezeu. Pentru cei care iubesc adevărul, alegerea lor este să îl practice, să fie oameni onești. Aceasta este calea corectă și binecuvântată de Dumnezeu. Cei care nu iubesc adevărul, ce aleg să facă? Folosesc minciuni ca să-și apere reputația, statutul, demnitatea și caracterul. Asemenea oameni ar prefera să fie înșelători și urâți și respinși de Dumnezeu. Nu vor nici adevărul, nici pe Dumnezeu. Aleg propria reputație și propriul statut. Astfel de oameni preferă să fie înșelători și lor nu le pasă dacă asta Îl mulțumește pe Dumnezeu sau dacă Dumnezeu îi mântuiește. Așadar, pot astfel de oameni să fie totuși mântuiți de Dumnezeu? Cu siguranță nu, pentru că o iau pe calea greșită. Pot să trăiască doar mințind și înșelând și pot să trăiască doar o viață dureroasă, în care spun minciuni, le acoperă și își sfărâmă creierii ca să se apere în fiecare zi. Poate crezi că folosirea minciunilor îți poate proteja reputația, statutul și vanitatea, dar aceasta este o mare greșeală. Minciunile nu numai că nu reușesc să-ți apere vanitatea și demnitatea personală, ci și mai grav, te fac și să pierzi ocazia de a practica adevărul și de a fi o persoană onestă. Chiar dacă pe moment îți aperi reputația și statutul, ceea ce pierzi este adevărul și Îl trădezi pe Dumnezeu, ceea ce înseamnă că pierzi cu totul ocazia de a dobândi mântuirea Lui și de a fi desăvârșit. Aceasta este cea mai mare pierdere și un regret veșnic. Oamenii înșelători nu văd niciodată clar acest lucru” („Doar fiind onest poți trăi o adevărată asemănare umană” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, am reflectat asupra-mi. Ca să-mi păstrez imaginea și statutul și să evit să fiu disprețuită de ceilalți, înainte de fiecare întâlnire, îmi storceam creierii cum să am părtășie pe parcursul întâlnirii. Dacă eram sinceră cu privire la adevărata mea stare, mă temeam că frații și surorile mele ar avea o impresie proastă despre mine. Dar și dacă nu spuneam nimic, mă îngrijoram că frații și surorile aveau să creadă că eram rea și să mă disprețuiască. Voiam să scap cu disperare din această situație. Am văzut că, pentru a-mi păstra imaginea și statutul, îmi frământam creierii și mă făceam să mă simt mizerabil, dar tot nu voiam să mă deschid, să fiu o persoană onestă și să le spun fraților și surorilor mele care erau adevărata mea stare și dificultățile mele. Eram atât de înșelătoare și de vicleană! Deși mi-am păstrat imaginea în inimile oamenilor pentru o vreme, mi-am pierdut demnitatea, șansa de a fi o persoană onestă și ocazia de a căuta adevărul. Mă simțeam atât de obosită la fiecare întâlnire și nu exista niciun sentiment de ușurare. Eram în totalitate sclava firii mele corupte. Frații și surorile au menirea să mănânce și să bea cuvântul lui Dumnezeu la întâlniri și să aibă părtășie despre experiențe și cunoaștere referitoare la cuvântul Lui. Dacă avem probleme sau dificultăți, ne putem ajuta reciproc și să învățăm toți din punctele noastre forte. În acest fel, e mai ușor de dobândit lucrarea Duhului Sfânt și de înțeles adevărul. Însă la întâlniri, mă gândeam mereu cum să am părtășie ca să evit să fiu disprețuită, astfel încât oamenii să aibă o părere bună despre mine. Toate gândurile mele erau dedicate acestui lucru. Era prea greu și obositor să trăiesc așa.

Mai târziu, am citit un alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu: „Sunteți capabili să vă deschideți și să spuneți ce este cu adevărat în inima voastră când aveți părtășie cu ceilalți? Dacă un om spune întotdeauna ce este cu adevărat în inima lui, dacă nu minte sau nu exagerează niciodată, dacă este sincer și deloc nepăsător sau superficial în timp ce-și îndeplinește datoria, dacă poate să practice adevărul pe care îl înțelege, atunci acea persoană are o speranță să dobândească adevărul. Dacă o persoană se acoperă tot timpul și își ascunde inima, astfel încât nimeni să nu o vadă clar, dacă dă o impresie falsă pentru a-i înșela pe ceilalți, atunci este într-un mare pericol, într-o mare încurcătură, îi va fi foarte greu să obțină adevărul. Puteți vedea care sunt perspectivele cuiva după viața sa de zi cu zi și după cuvintele și acțiunile sale. Dacă acea persoană se preface tot timpul, își dă aere, atunci nu este o persoană care acceptă adevărul și, mai devreme sau mai târziu, va fi dezvăluită și alungată. […] Oamenii care nu se deschid niciodată, care ascund lucruri tot timpul, care pretind mereu că sunt integri, care încearcă întotdeauna să-i facă pe ceilalți să aibă o părere bună despre ei, care nu le permit celorlalți să-și facă o idee despre ei și care îi fac pe ceilalți să-i admire – nu sunt acești oameni netoți? Astfel de oameni sunt extrem de netoți! Asta pentru că adevărul despre o persoană va ieși la lumină mai devreme sau mai târziu. Pe ce cale merg ei prin conduita lor? Pe calea fariseilor. Sunt ipocriții în pericol sau nu sunt? Ei sunt oamenii pe care Dumnezeu îi urăște cel mai mult, așadar, vă imaginați că nu sunt în pericol? Toți cei care sunt farisei merg pe calea pierzaniei!” („Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Am înțeles din cuvintele lui Dumnezeu că El vrea să fim oameni onești, să vorbim sinplu și direct, să nu mințim sau să înșelăm și, chiar dacă dezvăluim corupție, putem să fim deschiși și să vorbim despre asta, pentru ca ceilalți să ne vadă adevăratele gânduri. Practicând adevărul astfel, nu ne vom simți obosiți și putem merge pe calea mântuirii. Însă cei care se prefac mereu, se ascund, acoperă și nu-i lasă pe ceilalți să le vadă starea, merg pe calea greșită, devin doar din ce în ce mai ipocriți și astfel nu-și pot îndrepta niciodată firile corupte. Acesta este drumul către pierzanie. M-am gândit la fariseii de acum două mii de ani. Ei erau evlavioși pe dinafară și își petreceau zilele explicând altora scripturile în sinagogi. Totodată, au stat în mod deliberat la răscruce de drumuri și s-au rugat ca să-i facă pe oameni să creadă că Îl iubesc pe Dumnezeu. Dar nu se temeau deloc de Dumnezeu, nu-L puneau pe primul loc și nici nu-I ascultau poruncile. Când Domnul Isus a apărut și a lucrat, știau clar că vorbele Lui aveau autoritate și putere și veneau de la Dumnezeu, însă, ca să-și păstreze statutul și venitul, s-au împotrivit lucrării lui Dumnezeu și au condamnat-o cu frenezie și, în final, L-au răstignit pe Domnul Isus. Am văzut că fariseii erau evlavioși în aparență, dar prefăcuți și vicleni în esență. Se pricepeau la deghizare și înșelăciune. Tot ce făceau era să înșele și să controleze oamenii și să-i păcălească pe oameni cu privire la stima și venerația lor. Calea pe care au mers era una de împotrivire față de Dumnezeu. În final, I-au ofensat firea și au fost blestemați și pedepsiți de Dumnezeu. Am reflectat asupra mea. Ca să am o imagine bună în inimile celorlalți și ca să-mi păstrez imaginea și statutul, mi-am ascuns corupția și am vorbit doar despre comportamente pe care le discutau alții în mod obișnuit. Asta nu numai că mi-a protejat imaginea, le și crea oamenilor impresia că eram deschisă. Nu eram eu la fel de înșelătoare și vicleană ca fariseii? M-am îngrozit când am realizat asta. Nu puteam continua să fac asta. Trebuia să fiu o persoană onestă conform cerințelor lui Dumnezeu.

După aceea, sora mea mi-a trimis un alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. „Dacă vrei să cauți adevărul, dacă vrei să faci o schimbare radicală în diverse privințe, cum ar fi motivațiile, stările și dispozițiile tale greșite, atunci, înainte de orice, trebuie să înveți să te deschizi și să ai părtășie. […] Nu ține lucrurile în tine, spunând: «Acestea sunt motivațiile mele, acestea sunt greutățile mele, am o stare proastă, sunt pesimist, dar tot nu voi spune nimănui, ci doar voi ține totul pentru mine.» Dacă nu te deschizi niciodată în legătură cu starea ta când te rogi, va fi greu să primești luminarea Duhului Sfânt și, cu timpul, vei înceta să vrei să te rogi, vei înceta să vrei să mănânci și să bei cuvântul lui Dumnezeu, starea ta se va înrăutăți tot mai mult și va fi greu să schimbi lucrurile. Și astfel, oricare este starea ta, indiferent dacă ești negativ sau ai o problemă, indiferent de motivele și planurile tale, indiferent ce ai ajuns să cunoști sau să realizezi prin examinare, trebuie să înveți să te deschizi și să ai părtășie și, având-o, Duhul Sfânt lucrează. Și cum lucrează Duhul Sfânt? Te luminează și îți permite să vezi gravitatea problemei, te face conștient de rădăcina și esența ei și apoi te luminează ca să te facă să înțelegi puțin câte puțin adevărul și principiile practicii, iar de acolo să pătrunzi realitățile adevărului. Acesta este efectul obținut de lucrarea Duhului Sfânt. Când o persoană poate avea părtășie în mod deschis, asta înseamnă că are o atitudine onestă față de adevăr. Dacă o persoană este onestă și dacă este o persoană onestă se stabilește pe baza atitudinii sale față de adevăr și față de Dumnezeu, precum și văzând dacă poate să accepte adevărul și să-L asculte pe Dumnezeu. Asta contează cel mai mult” („Principiile de practică referitoare la supunerea față de Dumnezeu” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). După ce am citit cuvântul lui Dumnezeu, sora mea a avut părtășie: „Dacă vrem să ne îndreptăm stările greșite, trebuie să fim oameni onești și să ne deschidem inimile în părtășie cu ceilalți. Dacă ascundem mereu, acoperim și refuzăm să fim deschiși, atunci vom fi mereu captivi în stările noastre greșite, vom pierde îndrumarea lui Dumnezeu și vom pica în întuneric. De exemplu, dacă cineva este bolnav, va găsi un doctor sau va întreba pe cineva cu experiență. În acest fel, poate să-și înțeleagă condiția, să ia medicamentul potrivit și să preia controlul asupra bolii din timp. Cu toate acestea, unii oameni, știind că sunt bolnavi, se gândesc că nu contează și nu vor să discute despre asta. În final, din cauza lipsei de tratament la timp, afecțiunea se agravează sau chiar le pune viața în pericol. Dacă vrem să ne înlăturăm stările greșite și dificultățile, trebuie să avem părtășie deschisă și să fim oameni onești. Aceasta este calea corectă de practică.” Prin părtășia surorii despre cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că e foarte important să fii o persoană onestă și deschisă. Nu credeam de multă vreme în Dumnezeu și nu înțelegeam adevărul. Chiar dacă am recunoscut că dezvăluisem o fire coruptă, n-am putut s-o îndrept. Ar trebui să practic să fiu o persoană onestă, să fiu deschisă cu privire la starea mea și să caut adevărul. Numai așa voi putea dobândi îndrumarea lui Dumnezeu și m-ar ajuta, totodată, să-mi îndrept firea coruptă. Abia începusem să ud nou-veniții, așa că era firesc să nu înțeleg multe lucruri. Când n-am înțeles, trebuia să fiu deschisă spre căutare, cu frații și surorile mele. Astfel, aș putea să stăpânesc treptat principiile în datoria mea și să mi-o îndeplinesc bine. După aceea, am fost sinceră cu sora mea cu privire la starea mea din această perioadă și la dificultățile din datoria mea. Nu numai că nu m-a disprețuit, mi-a trimis cuvântul lui Dumnezeu și a avut părtășie despre experiența ei, pentru a mă ajuta. Cu ajutorul ei, am dobândit ceva cunoaștere despre starea și corupția pe care le-am dezvăluit și am avut un sentiment grozav de fericire și de ușurare. Apoi, am practicat conștiincios cum să fiu o persoană onestă și să-mi împărtășesc starea.

Într-o noapte, am găzduit o întâlnire de grup. Conducătorul a aranjat ca o lideră de grup să fie gazdă alături de mine. Această soră înțelegea adevărul mai bine decât mine. Pe durata acestei întâlniri, a avut părtășie și a rezolvat problemele celorlalți foarte eficient, iar eu eram puțin invidioasă. Îmi făceam griji referitor la ce-ar gândi ceilalți despre mine. M-ar crede inferioară ei? După întâlnire, conducătoarea m-a întrebat dacă aveam vreun gând de împărtășit. Știam c-ar trebui să fiu onestă, deschisă cu acea soră, cu privire la corupția mea, și să caut o soluție. Prin urmare, i-am spus surorii mele ce dezvăluisem în inima mea. Ea mi-a trimis cuvântul lui Dumnezeu și mi-a spus despre experiența ei. Mi-am dat seama că eram invidioasă pe sora mea, pentru că prețuiam statutul, aveam o fire arogantă și voiam să fiu apreciată. Am realizat, totodată, că, pentru a renunța la invidie, trebuia să mă rog mai mult la Dumnezeu, să țin cont de lucrarea casei Lui și de datoria mea și să pun interesele casei lui Dumnezeu pe primul loc. Asta este în conformitate cu voia lui Dumnezeu. În același timp, trebuia să-mi tratez corespunzător propriile neajunsuri și deficiențe și să învăț mai mult din punctele forte ale celorlalți, pentru a-mi compensa neajunsurile. În acest fel, aș putea înțelege mai mare parte din adevăr. M-am bucurat mult că mi-am dat seama de asta. Am simțit realmente că atunci când mă deschid în fața fraților și surorilor, în loc să mă disprețuiască, ei mă ajută foarte mult.

În urma acestei experiențe, simt cât e de important să fiu o persoană onestă. Numai fiind persoane oneste și deschise putem primi lucrarea Duhului Sfânt și ajunge să-nțelegem adevărul. Văd, totodată, că onestitatea ne poate da un sentiment de ușurare și libertate și ne poate permite să trăim ca oameni. Slavă Ție, Dumnezeule!

Anterior: Mi-am găsit locul

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Lanțurile faimei și câștigului

de Jieli, Spania Dumnezeu Atotputernic spune: „Satana folosește faima și câștigul pentru a controla gândurile omului, până când oamenii nu...

O evaluare care m-a expus

de Xidan, Statele Unite La mijlocul lui mai 2021, sora Chen, o conducătoare, a venit să-mi vorbească și m-a întrebat dacă o cunoșteam bine...

Învățând din critică

de Song Yu, Olanda Anul acesta, în mai, o soră mi-a raportat că sora Lu i-a spus că cel puțin trei conducători de biserică erau falși...

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger