Aplicația Biserica lui Dumnezeu Atotputernic

Ascultați glasul lui Dumnezeu și întâmpinați întoarcerea Domnului Isus!

Îi rugăm pe toți cei care caută adevărul să ne contacteze.

Puterea rugăciunii – a fi martora unui miracol în toiul disperării

21

de Zhao Zhihan, China

Călătorind prin viață, fiecare dintre noi va trăi câteva evenimente extraordinare, care devin întipărite în memoria noastră și nu vor fi niciodată uitate. Experiența care m-a marcat cel mai profund a fost momentul în care soțul meu a fost implicat într-un accident de mașină, când nimeni nu știa dacă va supraviețui sau nu, precum și zilele care au urmat, în care m-am simțit pe deplin pierdută și la capătul puterilor. Dar ce a fost diferit pentru mine a fost că, deoarece Dumnezeu a fost lângă mine și am avut îndrumarea Lui, am avut astfel un sprijin și, rugându-mă la Dumnezeu și bazându-mă pe El, am fost martora unui miracol în toiul disperării mele. În acea vreme dezastruoasă, ceea ce am câștigat mai mult a fost o înțelegere a autorității și suveranității lui Dumnezeu și o adevărată apreciere a iubirii lui Dumnezeu.

În seara de 13 august 2014, eram în drum spre casă după îndeplinirea unor comisioane și era aproape miezul nopții. Exact când am ajuns la poarta comunității, am fost oprită în mod neașteptat de sora mea cea mai mare și soțul ei și de soțul surorii mijlocii. Mi s-a părut foarte ciudat: ce caută toți aici, atât de târziu? Înainte să mă pot gândi mai mult la asta, sora mea cea mai mare s-a grăbit spre mine și mi-a zis plângând: „Zhihan, pe unde ai umblat? Suntem până peste poate de îngrijorați. Soțul tău a fost implicat într-un accident de mașină. A sunat fratele nostru; vrea să te duci la spital chiar acum.” Când am auzit această veste proastă neașteptată, pur și simplu nu mi-a venit a crede și am rămas pe loc. M-am gândit: „Soțul meu a fost implicat într-un accident de mașină? Cum e posibil așa ceva? La cină, vorbea la telefon cu fiul nostru…” Cei doi cumnați ai mei mi-au povestit apoi cum se petrecuse accidentul și mi-au zis ce spuseseră doctorii: că soțul meu era într-o stare gravă și, chiar dacă ar fi norocos să supraviețuiască, exista o șansă de 99% să fie în moarte cerebrală… Am plâns neconsolată cât am ascultat și m-am simțit ca și cum cerul avea să se prăbușească. Nu știam cum să fac față întregii situații.

Pentru că era atât de târziu, a durat o vreme să găsim un taxi care să ne ducă la spitalul orășenesc. Lucrul acesta m-a înnebunit și mai mult, îngrijorându-mă că nu-mi voi mai vedea niciodată soțul în viață. Tocmai când mă simțeam copleșită și panicată, m-am gândit dintr-odată la povestea lui Iov, care este consemnată în Biblie. Când încercările s-au abătut asupra lui, toate bunurile i-au fost furate, copiii săi au sfârșit rău, iar el însuși s-a umplut de bube îngrozitoare. Deși încercarea aceasta i-a cauzat lui Iov o mare durere și suferință, el L-a avut pe Dumnezeu în inima sa și a ales mai degrabă să-și blesteme ziua în care s-a născut, decât să vorbească cu păcat. A fost întru totul supus lui Dumnezeu, fie că Dumnezeu a dat, fie că a luat. Iov nu a rostit niciun cuvânt de nemulțumire, ci a preamărit numele lui Iahve și a fost mărturie răsunătoare pentru Dumnezeu. Și, astfel, m-am rugat grabnic lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Când am auzit despre accidentul de mașină al soțului meu, am fost șocată și m-am simțit extrem de năucită și nu știu cum se simte acum. Dar, când mă gândesc cum Te-a venerat și Te-a ascultat Iov, înțeleg că ar trebui să încerc să fiu ca el și să am încredere în Tine. O, Dumnezeule! Toate lucrurile sunt în mâinile Tale și, fie că există sau nu vreo speranță ca soțul meu să se vindece, Te rog să îmi împiedici inima să Te învinuiască. Vreau să mă supun orchestrărilor și aranjamentelor Tale și să-mi încredințez soțul în mâinile Tale.” După ce m-am rugat, inima mi s-a liniștit treptat.

După aceea, cumnatul meu a găsit un taxi și ne-am grăbit spre spital. În acel moment, era trecut deja de ora 5 dimineața, iar soțul meu fusese internat la terapie intensivă. Am găsit rapid un doctor și am întrebat despre starea soțului meu. Doctorul mi-a spus resemnat: „Rănile pacientului sunt prea severe. Dacă este suficient de norocos încât supraviețuiască, există o șansă de 99% să fie în moarte cerebrală. Trebuie să vă pregătiți pentru această posibilitate și să găsiți cel puțin 200 de mii de yuani pentru onorariile medicale.” Auzind acest lucru, aproape că am leșinat. M-am simțit foarte îngrijorată: „Nu este sigur că soțul meu va supraviețui, iar onorariile medicale vor costa atât de mult. Dacă se va întâmpla ca tratamentul lui să nu funcționeze, atunci nu numai că îmi voi pierde soțul, dar voi și cheltui atâția bani pentru nimic. Fără o persoană care să ne întrețină în familia noastră, cum ne vom descurca fiul meu și cu mine? Dacă soțul meu chiar va intra în moarte cerebrală, cum voi face familia aceasta să reziste?” În momentul acela, mă simțeam de parcă o greutate teribilă mă apăsa, atât de tare mă apăsa, încât nu puteam să respir. Mă simțeam total neajutorată și derutată, neștiind ce să fac. Totul s-a înnegrit în fața ochilor mei și m-am prăbușit fără vlagă lângă perete.

Puterea rugăciunii – a fi martora unui miracol în toiul disperării

În starea mea neajutorată, am putut doar să-mi vărs durerea lui Dumnezeu. Și, astfel, m-am rugat lui Dumnezeu, spunând: „O, Dumnezeule! Statura mea este atât de mică. Sunt atât de slăbită, acum că mi s-a întâmplat asta și nu știu ce să fac. O, Dumnezeule! Te rog să mă luminezi și să mă călăuzești.” După ce m-am rugat, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „La fel ca toate lucrurile, omul a primit în tăcere, și fără să știe, hrana dulceții, ploaia și roua de la Dumnezeu. La fel ca toate lucrurile, omul trăiește, fără să știe, sub orchestrarea mâinii lui Dumnezeu. Inima și duhul omului sunt ținute în mâna lui Dumnezeu și toată viața omului este văzută de ochii lui Dumnezeu. Indiferent dacă crezi sau nu acest lucru, oricare și toate lucrurile, vii sau moarte, se vor muta, schimba, reînnoi și dispărea în funcție de gândurile lui Dumnezeu. Așa domnește Dumnezeu asupra tuturor lucrurilor” („Dumnezeu este sursa vieții omului”). Da, Dumnezeu a creat cerul, pământul și toate lucrurile și El ne-a dat, de asemenea, viață. Dumnezeu ne asigură tot ce avem nevoie și El conduce și aranjează destinul fiecăruia dintre noi. Viața și moartea sunt cu atât mai mult în mâinile Sale, căci aceasta este autoritatea lui Dumnezeu. O ființă creată, ca mine, nu are niciun control asupra propriului viitorul și destin, așa că ar trebui să las totul în mâinile lui Dumnezeu și să mă supun suveranității și aranjamentelor Lui. M-am gândit apoi la vremea în care Moise i-a condus pe israeliți în afara Egiptului. Când au ajuns în pustie și nu au avut nimic de mâncare, Iahve a lăsat mana să cadă din cer și le-a oferit prepelițe să mănânce și le-a promis că le va da suficient de mâncare în fiecare zi. Totuși, unii nu aveau credință în Dumnezeu și se temeau că nu vor avea mâncare a doua zi. Și, astfel, au păstrat niște mană pentru a doua zi, dar, în ziua următoare, și-au dat seama că mana nu mai era bună de mâncat. Din asta, am ajuns să înțeleg că Dumnezeu este Creatorul care furnizează și hrănește omenirea și că, atât timp cât credem în El cu sinceritate și Îl ascultăm, atunci proviziile Lui pentru noi nu se vor sfârși niciodată. Și, totuși, oamenii nu au credință în Dumnezeu și-și fac mereu griji pentru viitorul lor și pun la cale planuri pentru propriile interese. În acest moment, prin introspecție, mi-am dat seama că nu aveam credință adevărată în Dumnezeu și că-mi făceam griji mereu și mă nelinișteam în privința viitorului meu. Nu numai că lucrul acesta nu putea să-mi rezolve problemele, ci, dimpotrivă, doar se adăuga presiunii și poverii pe care le simțeam. Gândindu-mă la asta, m-am rugat lui Dumnezeu, încredințând viitoarea viață a familiei mele în mâinile Sale. Indiferent ce făcea Dumnezeu, am zis în rugăciunea mea, îmi doream doar să pot să mă supun suveranității și aranjamentelor Lui. Atunci, apăsarea și tensiunea pe care le simțeam s-au potolit oarecum.

Am venit la terapie intensivă și mi-am văzut soțul. Din cauză că avea o fractură craniană, sângele continua să-i curgă din ambele urechi. Avea, de asemenea, trei coaste rupte, femurul piciorului drept era rupt, toate degetele de la piciorul stâng erau rupte, ambii plămâni îi fuseseră lezionați, iar în cea mai mare parte, corpul îi era negru și albastru de la vânătăi. M-am gândit la cum soțul meu fusese atât de fericit ieri dimineață și cum îl sunase pe fiul nostru ieri seară, iar acum era așa… Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai mult simțeam durerea străpungându-mi inima.

În a treia zi de la accident, starea soțului meu s-a înrăutățit brusc. A început să respire foarte superficial și fața i-a devenit ca de ceară, de parcă urma să moară. Uitându-se la soțul meu, familia noastră a plâns și a spus că era posibil să nu supraviețuiască zilei. Gândindu-mă că soțul meu urma să ne părăsească, inima mi-a fost cuprinsă de jale și am simțit o durere extremă. În același timp, am înțeles cât de neînsemnați sunt oamenii și cât de neajutorați și neputincioși suntem în fața bolii. Tot ce am putut să fac a fost să mă rog în tăcere lui Dumnezeu, să contez pe El și să I-l încredințez pe soțul meu. În acel moment, m-am gândit la un imn, „Căile lui Dumnezeu nu pot fi înțelese”, care spune: „Tu exiști cu cerurile și pământul. Cine știe întinderile faptelor tale? Nu vedem decât un grăunte pe o plajă nisipoasă. Domolindu-ne limbile, așteptăm dispoziția Ta.” Am murmurat acest cântec în tăcere în inima mea și am înțeles că Dumnezeu este Creatorul, că El conduce și administrează toate lucrurile, că Dumnezeu sortește viața, moartea, boala și bătrânețea, precum și regulile care guvernează schimbarea în toate lucrurile și că nicio ființă umană nu poate să le schimbe, cu atât mai puțin să le încalce. Când Domnul Isus Și-a realizat lucrările, El a rostit doar un singur cuvânt de mustrare vântului și mării și acestea s-au liniștit; cu un singur cuvânt, Domnul Iisus l-a chemat pe Lazăr din mormântul său și el a revenit la viață, după ce fusese mort timp de 4 zile. Dumnezeu păstrează cheile iadului și controlează viața și moartea omenirii. Numai Dumnezeu poate să aducă oamenii înapoi la viață, să facă din nimic ceva și din ceva, nimic – autoritatea lui Dumnezeu nu poate fi măsurată! În timp ce contemplam faptele lui Dumnezeu, mi-am găsit credința în Dumnezeu și am ajuns să cred că toate lucrurile sunt în mâinile Lui. Depindea de Dumnezeu dacă soțul meu se va trezi din nou sau nu și în ce măsură vor progresa rănile lui. Apoi, m-am rugat lui Dumnezeu, încredințându-l Lui pe soțul meu și dorindu-mi să mă supun tuturor aranjamentelor lui Dumnezeu.

În dimineața celei de-a patra zile, fiul meu și cu mine am venit la terapie intensivă și am întrebat o asistentă medicală despre starea soțului meu. Ea a spus că nu se petrecuseră noi schimbări, dar că era un pic mai bine decât înainte. Am plâns cu lacrimi de recunoștință și, în tăcere, mi-am oferit mulțumirile și lauda lui Dumnezeu.

Trecuse o săptămână, iar soțul meu încă nu se trezise. Doctorul mi-a spus: „Întrucât soțul tău nu s-a trezit încă, trebuie să-l transferăm la un alt spital pentru a fi operat. Va trebui să mai găsești câteva sute de mii de yuani ca să plătești operația.” În timp ce vorbea, mi-a arătat un alt pacient din salon și a spus: „Uită-te la el. Rănile lui nu sunt la fel de grave ca ale soțului tău, dar au trecut 10 zile de când este sub tratament, iar inflamația lui nu s-a retras și nu și-a recăpătat cunoștința. Nu avem altă posibilitate decât să-l transferăm într-un alt spital.” Ascultându-l pe doctor vorbind, nu știam cum să fac să fie mai bine. Îmi făceam griji că soțul meu va intra în moarte cerebrală și nu știam unde să mă duc să găsesc banii pentru a-i plăti operația. Pe atunci, plăteam taxele de spitalizare pentru soțul meu din limita cardului de credit, depășind-o. Dacă tratamentul său era amânat pentru că rămâneam fără bani, ce aveam să mă fac atunci? În acel moment, îngrijorarea, anxietatea, durerea și neajutorarea m-au copleșit dintr-o dată. Nu am putut decât să mă rog lui Dumnezeu, să mă bazez pe El, să Îi încredințez totul și să-I cer ajutorul și îndrumarea.

În cea de-a zecea zi, medicul curant mi-a spus: „Voi lua legătura cu celălalt spital pentru tine. Dacă soțul tău nu își recapătă cunoștința în următoarele două zile, atunci va trebui să fie transferat. Acest lucru se întâmplă din cauză că femurul soțului tău trebuie operat în termen de două săptămâni, altfel rămâne invalid pe viață. Trebuie să pregătești rapid aproximativ 400 de mii de yuani ca să plătești operația. Chiar nu poate să aștepte…” Auzind acest lucru, am devenit incredibil de agitată și nu aveam nici cea mai vagă idee unde aș fi putut să mă duc să împrumut o astfel de sumă. Familia a dat cadouri poliției rutiere pentru a ne ajuta să-l găsim pe cel care intrase în soțul meu, dar fără niciun rezultat. Rudele și prietenii noștri au văzut situația în care eram și știau că nu vom putea niciodată să dăm vreun ban înapoi, așa că doar mi-au oferit cuvinte de mângâiere și nici măcar unul nu a fost dispus să ne împrumute bani. Nestatornicia lumii și a sentimentelor umane m-au făcut să disper. Plângând, m-am rugat lui Dumnezeu și am spus: „O, Dumnezeule! Toate lucrurile sunt în mâinile Tale. Deși soțul meu este inconștient de 10 zile, el tot trăiește, iar în asta, văd că îl protejezi. Dar astăzi, doctorul vrea să ne transferăm la un alt spital, iar operația va fi atât de costisitoare. Chiar nu știu ce să fac. O, Dumnezeule! Te rog să îmi întărești credința și să deschizi o cale pentru mine. Indiferent ce faci, doresc să experimentez cu o inimă ascultătoare.” După rugăciune, m-am simțit un pic mai calmă. În aceste ultime câteva zile, mă apropiasem de Dumnezeu prin rugăciune și fusesem cu ochii mei martora faptelor minunate ale lui Dumnezeu. Contrar tuturor șanselor, soțul meu era încă în viață, iar totul se datora grijii și protecției lui Dumnezeu. Credeam că, atât timp cât continuam să mă rog lui Dumnezeu și să mă bazez pe El, Dumnezeu mă va călăuzi cu siguranță. Trebuia să am încredere în Dumnezeu și să nu devin descurajată și deznădăjduită din cauza unui mic eșec pentru că, dacă aș fi făcut asta, atunci cum aș fi experimentat lucrarea lui Dumnezeu?

Mai târziu, m-am întors acasă și am încercat să strâng niște bani. În mod neașteptat, unchiul meu a fost dispus să-mi împrumute niște bani și, chiar mai bine, cel care a cauzat accidentul a fost găsit. Tocmai în acel moment, fiul meu m-a sunat și mi-a spus emoționat: „Mama, tata s-a trezit. Doctorul spune că nu mai este nevoie să fie transferat la un alt spital și că programează o zi în care tata să fie operat. Grăbește-te și vino la spital…” Ascultându-mi fiul, am fost atât de încântată, lacrimile îmi curgeau pe obraji, iar durerea mea s-a amestecat cu bucuria. În inima mea, I-am mulțumit fără încetare lui Dumnezeu și I-am lăudat faptele minunate.

Înainte ca soțul meu să fie operat la femur, medicul m-a pus să semnez un formular de asigurare și o înștiințare de boală critică și mi-a spus: „Deși soțul tău și-a recăpătat cunoștința, din cauza naturii grave a leziunilor lui, corpul său este extrem de slăbit. Acum, trebuie supus unei operații îndelungate și, dacă nu o poate suporta, va începe să se agite pe masa de operație. De aceea, trebuie să-i administrăm un anestezic general. Dar, făcând acest lucru, ne confruntăm cu riscul ca el să nu-și recapete conștiința după operație. Am mai văzut acest lucru întâmplându-se în acest spital. În calitate de rudă a pacientului, trebuie să vă gândiți cu grijă dacă doriți să vă asumați acest risc sau să îl lăsați, pur și simplu, în starea lui actuală.” După ce medicul a terminat de vorbit, am rămas acolo, frământată de indecizie. Nu știam cum să procedez și, pentru o scurtă vreme, nu am știut cum aș putea lua această decizie. Apoi, m-am gândit la cum soțul meu a trecut peste ultimele 10 zile în spital, fără a fi în prea mare pericol. Nu numai că nu trebuise să fie transferat într-un alt spital, ci, în schimb, se trezise înainte de operație – nu fuseseră acestea faptele minunate ale lui Dumnezeu? Pe de altă parte, pacientul care nu fusese la fel de grav rănit ca soțul meu încă nu își recăpătase cunoștința, în ciuda faptului că era sub tratament de mai mult de 10 zile. În final, acel pacient a trebuit să fie transferat într-un alt spital și nu era sigur dacă va supraviețui sau nu. M-am gândit la cum soțul meu fusese protejat de Dumnezeu tot timpul, așa că, orice ar fi urmat, tot de Dumnezeu ar fi fost hotărât. Viața, moartea, norocul și nenorocirea omului sunt toate ținute în mâinile lui Dumnezeu, iar eu trebuia să mă supun orchestrărilor și aranjamentelor lui Dumnezeu. Și, astfel, nu m-am mai gândit la această chestiune și, când am semnat formularele, m-am rugat în tăcere lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Cred că viața și moartea soțului meu sunt în mâinile Tale, iar nu doctorii sunt aceia care au ultimul cuvânt. Vreau să mă bazez pe Tine și să mă gândesc la Tine în timp ce trec prin această situație. Indiferent ce se întâmplă cu soțul meu în cele din urmă, eu cred că tot ceea ce faci este spre binele lui și că o ființă creată ca mine, atât de mică, ar trebui să asculte de Creator”.

Nu mă așteptasem ca operația soțului meu să decurgă atât de bine și, cât l-am urmărit îndepărtându-se puțin câte puțin de pericol, povara din inima mea a cedat în cele din urmă. Doctorul mi-a spus uimit: „Faptul că soțul tău s-a trezit depășește cu totul ce ne-am imaginat. Este într-adevăr un miracol!” Profund în sinea mea, am știut că totul era protecția lui Dumnezeu și i-am mulțumit bunătății lui Dumnezeu din adâncul inimii. După operație, totuși, soțul meu își pierduse complet memoria și nici măcar nu m-a recunoscut. Își pierdea cumpătul cu ușurință și avea IQ-ul unui copil, iar eu eram extrem de îngrijorată. L-am consultat pe medic și am întrebat dacă soțul meu va fi vreodată cum a fost, dar medicul a zis: „Suferă de amnezie postoperatorie și este greu de spus când își va reveni. După ce rănile soțului tău se vor vindeca, va putea să se ducă la centrul de reabilitare pentru recuperare…” Când l-am auzit spunând asta, m-am lăsat pradă frământărilor încă o dată: „Dacă soțul meu rămâne așa, va fi ca un nătâng. Ce pot face?” De grija asta, nu puteam să mănânc sau să dorm și, tocmai când ajunsesem la capătul puterilor, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu: „Cu alte cuvinte, locul unde merge un om după ce moare şi e reîntrupat, indiferent dacă e bărbat sau femeie, care e misiunea sa, prin ce va trece în viaţă, obstacolele sale, de ce binecuvântări se bucură, pe cine va cunoaşte, ce se întâmplă cu el – nimeni nu poate prezice, evita sau nu se poate ascunde de aceasta. Cu alte cuvinte, după ce viaţa ta a fost stabilită, în ceea ce priveşte ceea ce ţi se întâmplă, oricum ai încerca să eviţi asta, indiferent de mijloacele prin care încerci să eviţi asta, nu ai nicio modalitate de a încălca cursul vieţii stabilit pentru tine de Dumnezeu în lumea spirituală” („Dumnezeu Însuși, Unicul (X)”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să înțeleg că Dumnezeu a predestinat cu mult timp în urmă toate lucrurile pe care trebuie să le trăim în viața noastră. Fie că este vorba de greutăți sau de noroc, ceea ce se întâmplă nu depinde de noi și nu putem anticipa acest lucru. Dar fiecare etapă pe care o experimentăm pe parcursul vieții noastre este aranjată cu meticulozitate de Dumnezeu, iar bunele Sale intenții se află în spatele tuturor lucrurilor. Dumnezeu speră că vom ajunge să avem o înțelegere adevărată a firii Sale și a ceea ce El are și este în timp ce experimentăm aceste medii și speră că acestea le vor permite vieților noastre să crească. Gândindu-mă la experiențele mele din acele câteva zile, tocmai când viața soțului meu era pe cale să se stingă din cauza acelui accident de mașină și eu mă simțeam neputincioasă și îndurerată, iluminarea și îndrumarea grabnică a cuvintelor lui Dumnezeu au fost cele care m-au făcut să-I înțeleg suveranitatea și autoritatea. Numai atunci am renunțat la grija din inima mea și am găsit credința să mă bazez pe Dumnezeu; când mă confruntam cu enormul cost al operației și nu știam ce să fac, m-am rugat sincer lui Dumnezeu și Dumnezeu mi-a deschis o cale. Nu numai că S-a ocupat de lipsa banilor, dar a și făcut ca soțul meu să-și recapete cunoștința. După aceea, am experimentat cu adevărat dragostea și îndrumarea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu m-a părăsit nici măcar pentru un moment și, de fiecare dată când m-am simțit neputincioasă și slabă, Dumnezeu a fost acolo să mă călăuzească peste obstacole cu ale Sale cuvinte potrivite. Fără îndrumarea lui Dumnezeu, n-aș fi știut cum să depășesc toată acea durere. Doar acum înțeleg că, dacă n-aș fi trecut prin această situație, nu aș fi putut să Îl cunosc pe Dumnezeu cu adevărat, înțelegerea mea despre autoritatea lui Dumnezeu ar fi rămas pentru totdeauna teoretică, iar credința mea în Dumnezeu nu ar fi sporit. Aceste situații aduc cel mai mare beneficiu vieții mele și nu mai vreau să le evit și sunt dispusă să mă bazez pe Dumnezeu pentru a urma calea din fața mea și cred că Dumnezeu mă va călăuzi.

Soțul meu a rămas în spitalul din oraș timp de 21 de zile înainte de a fi transferat. După aceea, m-am rugat lui Dumnezeu în fiecare zi, l-am pus pe soțul meu în mâinile lui Dumnezeu și, cu răbdare, l-am învățat cum să vorbească și să recunoască tot felul de lucruri și pe oamenii din jurul lui. Treptat, el nu și-a mai pierdut cumpătul și a fost în stare să recunoască rudele. Văzând că soțul meu se simte mai bine zi după zi, m-am bucurat mult, iar toți doctorii mi-au spus cu uimire: „Este de neconceput. Nimeni nu ar fi crezut că se poate recupera atât de repede. Este într-adevăr un miracol! Pacientul de lângă el a fost implicat într-un accident de mașină similar și încă nu și-a redobândit cunoștința, la 6 luni de la accident. Dacă va supraviețui sau nu este un fapt încă sub semnul întrebării. Ai fost cu adevărat norocoasă!” Auzind acest lucru, am continuat să-I mulțumesc lui Dumnezeu și să-L preamăresc în inima mea, căci numai protecția lui Dumnezeu i-a permis soțului meu să supraviețuiască.

După ce soțul meu a fost externat din spital, recuperarea lui s-a intensificat. Nu numai că putea să meargă cu ajutorul cârjelor, dar memoria de bază i-a revenit. I-am povestit tot ceea ce se întâmplase de când fusese internat în spital, cum mă bazasem pe Dumnezeu și cum mă călăuzise Dumnezeu în acele zile de extremă durere și slăbiciune. Ochii i s-au umplut de lacrimi când mi-a spus: „Când mă voi simți mai bine, voi fi martor că Dumnezeu m-a salvat, pentru ca mai mulți oameni să afle despre atotputernicia lui Dumnezeu și faptele Lui minunate.” Când l-am auzit pe soțul meu spunând asta, am simțit o adevărată recunoștință pentru că fusese mântuit de Dumnezeu.

Prin această experiență extraordinară, am văzut cu adevărat faptele minunate ale lui Dumnezeu și am văzut că Dumnezeu este Conducătorul tuturor lucrurilor. Dumnezeu controlează într-adevăr viața și moartea fiecărei persoane și nicio ființă creată nu-I poate depăși vreodată puterea și autoritatea. După cum spune cuvântul lui Dumnezeu: „Viața omului provine de la Dumnezeu, existența cerului se datorează lui Dumnezeu, iar existența pământului apare din puterea vieții lui Dumnezeu. Niciun obiect însuflețit nu poate depăși suveranitatea lui Dumnezeu și nimic viu nu poate să se desprindă de sub sfera autorității lui Dumnezeu. Astfel, indiferent cine sunt, toți oamenii trebuie să se supună stăpânirii lui Dumnezeu, toată lumea trebuie să trăiască sub porunca lui Dumnezeu și nimeni nu poate să scape de sub controlul Lui” („Doar Hristos din zilele de pe urmă îi poate oferi omului calea vieții veșnice”).

Conținuturi Similare