de Steven, Statele Unite

Fusesem destul de ocupat cu datoria mea și trecuse ceva vreme de când nu mă mai întâlnisem cu emondarea și cu disciplinarea. Cu excepția faptului că îmi făceam devoționalele spirituale obișnuite, mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu și ascultând imnuri, în fiecare zi nu făceam altceva decât datoria. La sfârșitul zilei, nu învățasem nicio lecție și nici nu știam cum să învăț lecții. Îmi petreceam fiecare zi în acest mod, în confuzie, și mă simțeam gol pe dinăuntru. După un timp, am simțit că viața mea nu evoluase deloc și că nu pătrunsesem adevărul sub niciun aspect; totul rămânea doar la nivelul cuvintelor și al doctrinelor și eram foarte tulburat de acest lucru. Într-o zi, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Pe ce bază este stabilită speranța la mântuire? Este stabilită în funcție de capacitatea ta de a năzui spre adevăr, de a medita asupra adevărului și de a depune efort pentru adevăr atunci când apare fiecare problemă. Numai pe baza acestor lucruri poți să înțelegi și să practici adevărul, astfel încât să obții mântuirea. Cu toate acestea, dacă ești mereu spectator atunci când apar probleme – fără a face nicio evaluare sau caracterizare și fără a exprima nicio opinie personală – și nu ai păreri despre nimic sau, chiar dacă ai păreri, nu le exprimi și nu știi dacă sunt corecte sau greșite, ci doar le ții ascunse în minte și te gândești la ele, atunci tot nu vei ajunge să dobândești adevărul. Gândește-te, este ca și cum ai participa la un mare ospăț în timp ce suferi din cauza unei mari foamete. Nu ești jalnic? În lucrarea lui Dumnezeu, în cazul în care crezi timp de 10 ani, dar ai fost, în tot acest timp, spectator, sau crezi de 20 sau 30 de ani și ai fost un spectator în tot acest timp, atunci, în cele din urmă, când va veni timpul să ți se determine finalul, nota pe care ți-o va atribui Dumnezeu va fi doi, și astfel vei fi un prost de doi bani, iar șansa ta de a dobândi adevărul și speranța ta de a fi mântuit vor fi întru totul distruse de tine însuți. În cele din urmă, vei fi etichetat ca un prost de doi bani, iar asta va fi exact ce meriți, nu-i așa? (Da.) Care este secretul pentru a nu fi un prost de doi bani? (Secretul este să nu fii un spectator.) Nu fi spectator. Crezi în Dumnezeu, așadar trebuie să experimentezi lucrarea lui Dumnezeu pentru a dobândi adevărul. Unii ar putea întreba: «Prin urmare, vrei ca eu să mă implic în toate? Dar oamenii spun: „Nu comenta ce nu te privește.”» A-ți cere să te implici înseamnă a-ți cere să cauți adevărul și să înveți lecții din lucrurile pe care le întâlnești. De exemplu, atunci când întâlnești un anumit tip de persoană, trebuie să dobândești discernământ prin manifestările sale și prin lucrurile pe care le face. Dacă aceasta încalcă adevărul, trebuie să discerni ce anume a făcut care încalcă adevărul. Dacă alții spun că o persoană este rea, tu trebuie să discerni ce anume a spus și a făcut și ce manifestări ale faptelor rele are pentru a fi caracterizată drept o persoană rea. Dacă alții spun că această persoană nu apără interesele casei lui Dumnezeu și îi ajută pe cei din afară pe cheltuiala ei, atunci trebuie să afli ce anume a făcut această persoană. Însă, după ce ai aflat, nu este suficient doar să știi aceste lucruri. Totodată, trebuie să te gândești: «Oare eu aș putea să fac astfel de lucruri? Dacă nu mi-ar aminti nimeni, aș putea face și eu aceleași lucruri și, atunci, oare nu aș avea același final ca persoana respectivă? Nu este periculos acest lucru? Din fericire, Dumnezeu a rânduit acest mediu pentru a-mi da un avertisment, ceea ce reprezintă cea mai mare protecție pentru mine!» După ce meditezi asupra acestui lucru, îți dai seama de un lucru: tu nu poți urma calea pe care o urmează acel tip de persoană, nu poți fi acel tip de persoană, trebuie să te dojenești. Indiferent de lucrurile pe care le întâlnești, trebuie să înveți lecții din ele. Dacă există lucruri pe care nu le înțelegi pe deplin și pe care le simți în inima ta ca fiind ciudate, ar trebui să pui întrebări și să te informezi despre ele și să constați adevărata stare a lucrurilor căutând adevărul. Aceasta nu este curiozitate; este seriozitate. Să fii serios nu înseamnă să faci lucrurile mecanic sau să urmezi turma – este o atitudine de asumare a responsabilității, înseamnă să clarifici problemele, iar apoi să cauți adevărul pentru a le rezolva și, astfel, să ai o cale de practică, abilitatea de a practica în mod adecvat și un sentiment de împăcare și ușurare atunci când te confrunți din nou cu același tip de situație. Ești serios pe baza principiului de a încerca să înțelegi faptele și adevărata stare a lucrurilor, iar din acestea să dobândești adevărul și să înveți cum să privești oamenii și lucrurile, mai degrabă decât să urmezi alți oameni și să te lași purtat de val în toate chestiunile. Numai prin seriozitate în acțiunile tale poți ajunge să practici adevărul și să te ocupi de lucruri pe baza principiilor. Cei care nu sunt serioși sunt predispuși să urmeze alți oameni și să se lase purtați de val și, în acest fel, sunt susceptibili să încalce adevărurile-principii” [Cuvântul, Vol. 7: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (2)”]. Cuvintele lui Dumnezeu le indicau oamenilor calea pentru urmărirea adevărului, și anume să învățăm lecții de la oamenii, din evenimentele și lucrurile pe care le întâlnim zilnic. Indiferent dacă este vorba despre ceva ce vedem, auzim sau experimentăm personal, ar trebui să căutăm adevărul din acel lucru. Mai ales când vedem pe cineva care perturbă și tulbură lucrarea bisericii, nu putem doar să ascultăm din curiozitate și să lăsăm lucrurile așa. În schimb, ar trebui să înțelegem în mod activ comportamentul specific al acelei persoane, să căutăm adevărul pentru a dobândi discernământ și să învățăm o lecție, cugetând la cum am putea evita să facem aceleași greșeli și la cum să nu perturbăm și să nu tulburăm lucrarea bisericii. Doar așa putem înțelege adevărul și învăța lecții. M-am gândit la modul în care Dumnezeu exprimă atât de multe adevăruri și rânduiește oameni, evenimente, lucruri și medii diverse care să ne instruiască să pătrundem adevărul-realitate. De exemplu, apariția oamenilor răi, a conducătorilor falși și a antihriștilor în biserică ne instruiește să vedem oamenii și evenimentele conform cuvintelor lui Dumnezeu. Dar eu nu fusesem serios cu privire la oamenii, evenimentele și lucrurile din jurul meu. Orice se întâmplase, eu doar am ascultat și nu am reacționat. În fiecare zi tratasem mereu superficial lucrurile și viața mea nu evoluase. Dacă aș continua în acest mod, viața mea ar suferi o pierdere enormă. Cugetând la acest lucru, m-am mai înseninat și am vrut ca, din acel moment, să încep să practic adevărul conform cuvintelor lui Dumnezeu.

În mod surprinzător, în aceeași zi am văzut că sora Winnie a părăsit brusc toate grupurile de lucru. M-am întrebat: a fost demisă? Gândindu-mă la cele despre care Dumnezeu avusese părtășie, mi-am dat seama că Dumnezeu voia ca noi să fim curioși cu privire la lucrurile care se întâmplă în jurul nostru în viața de zi cu zi, să ne implicăm, să căutăm adevărul și să tragem învățăminte de pe urma acestor lucruri, în loc să fim simpli spectatori. Așa că am întrebat câțiva frați și surori despre motivul demiterii ei. Am aflat că era arogantă și că îi plăcea să le facă morală celorlalți. De când preluase rolul de supraveghetoare, ori de câte ori vedea că eficiența îndatoririlor fraților și surorilor scădea, le făcea morală, fără a face diferența dintre bine și rău. Unii frați și unele surori se temeau când voia să le monitorizeze lucrarea și se plângeau mult de ea. Atunci când frații și surorile ofereau sugestii, ea nu le accepta, ci, în schimb, îi certa cu asprime. Toți se simțeau constrânși de ea și, unul după altul, îi raportau comportamentul. Mai mult, datoria ei nu avea rezultate, astfel încât biserica a demis-o conform principiilor. Am fost surprins să aud despre performanța ei. Nu mă așteptam să fie atât de arogantă încât să le facă oamenilor morală în mod arbitrar, să îi constrângă și să afecteze în mod direct lucrarea de evanghelizare a bisericii. Demiterea ei era dreptatea lui Dumnezeu. În plus, fusese demisă pentru a proteja lucrarea bisericii și interesele fraților și surorilor. După aceea, am reflectat asupra mea. Aveam aceeași problemă ca Winnie, le făceam morală celorlalți? Mi-am adus aminte de experiența de acum doi ani. La acea vreme, practicam îndeplinirea datoriei de conducător. Atunci când frații și surorile aveau dificultăți sau erau în stări proaste, veneau la mine pentru a avea părtășie, iar eu le împărtășeam experiențele mele în funcție de stările lor. Într-o oarecare măsură, acest lucru le era de ajutor fraților și surorilor. Sora Rita, care colabora cu mine, îmi cerea adeseori sfatul când întâmpina probleme pe care nu le putea înțelege. Am început să simt că dețineam unele adevăruri-realități și că abilitatea mea de a vedea oamenii și lucrurile era mai bună decât a altora. Un timp, Susanne și Tiffany nu au colaborat armonios. Susanne raporta frecvent problemele lui Tiffany și, la rândul ei, Tiffany o vorbea adeseori de rău pe Susanne. M-am gândit că ambele aveau probleme și că nu căutau adevărul sau nu reflectau asupra lor. Odată, Susanne a raportat din nou că Tiffany nu respecta principiile în datoria ei. Fără a înțelege situația reală, am presupus că Susanne căuta din nou nod în papură și i-am făcut morală cu asprime: „De ce nu reflectezi asupra ta? Mereu te concentrezi asupra altora, te cramponezi de greșelile lor și nu renunți. Voi două dați mereu vina una pe cealaltă. Nu sunt astea doar ciorovăieli? Această situație perturbă și tulbură viața bisericească!” Mai târziu, am aflat că plângerea lui Susanne era întemeiată, dar, după „emondarea” mea, îi era prea frică să mai raporteze încălcările principiilor de către Tiffany. Până la urmă, Tiffany a acționat împotriva principiilor și a cauzat pierderi semnificative pentru lucrarea bisericii. Văzând că emondarea mea fără principii a făcut numai rău celorlalți și a produs tulburări, mi-am dat seama că demiterea lui Winnie era, de asemenea, un avertisment și o reamintire pentru mine. Știam că și firea mea era foarte coruptă în acest sens, așa că m-am rugat în inima mea, cerându-I lui Dumnezeu să mă călăuzească să înțeleg adevărul și să mă cunosc mai bine, ca să nu le mai fac rău fraților și surorilor mele.

Într-o zi, am observat că sora Lorna nu crease multe design-uri și m-am gândit că eficiența ei în crearea design-urilor fusese scăzută de ceva vreme. Anterior, îi oferisem câteva metode și mijloace bune, dar eficiența ei tot nu se îmbunătățise semnificativ. Am simțit că își făcea datoria fără nicio povară, fără a se strădui să se perfecționeze. Pe când mă gândeam la acest lucru, am început să simt un val de mânie și am vrut să o confrunt cu privire la problemele ei. Însă, tocmai când eram pe punctul de a o critica, mi-am adus aminte că lui Winnie îi plăcea să dojenească oamenii la întâmplare, făcându-i să se simtă constrânși atunci când își îndeplineau îndatoririle. M-am gândit: „Dacă Lorna nu este neglijentă în datoria ei, ci are alte dificultăți? Nu ar fi constrânsă dacă aș învinovăți-o fără să înțeleg ce se întâmplă? Mai întâi, ar trebui să o întreb despre datoria ei.” Atunci am aflat că Lorna își dorea mult să-și facă datoria bine, dar, din cauza calibrului ei scăzut și a lipsei înțelegerii principiilor, se împotmolea adeseori în anumite detalii. Nu reușise să aplice în mod flexibil metodele pe care i le arătasem, ceea ce avea drept rezultat eficiența ei scăzută. Atunci, i-am oferit îndrumare concretă, bazată pe dificultățile ei. Ulterior, eficiența ei s-a îmbunătățit într-o oarecare măsură. După aceea, m-am gândit: „Din fericire, nu am început prin a o certa pe Lorna, căci aș fi rănit-o.” Așadar, am căutat adevărul și am reflectat în sinea mea la probleme.

În timpul devoționalului meu spiritual, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Îi poți face pe oameni să înțeleagă adevărul și să intre în realitate dacă doar predici cuvinte și doctrine ca să le faci morală și să-i emondezi? Dacă lucrurile despre care ai părtășie nu sunt practice, dacă nu sunt decât cuvinte și doctrine, va fi în zadar, oricât le-ai face morală și i-ai emonda. Crezi că faptul că oamenii se tem de tine și fac ceea ce le spui și nu îndrăznesc să obiecteze este același lucru cu a înțelege adevărul și a fi supuși? Aceasta este o greșeală majoră; intrarea în viață nu este atât de simplă. Unii conducători sunt ca noii directori care încearcă să lase o impresie puternică; ei încearcă să-și impună nou găsita autoritate asupra aleșilor lui Dumnezeu, astfel încât toți să li se supună, gândindu-se că asta le va ușura munca. Dacă îți lipsește adevărul-realitate, atunci, în scurt timp, adevărata ta statură va fi dezvăluită, adevăratul tău caracter va fi expus și, la fel de bine, ai putea fi eliminat. În unele lucrări administrative, un pic de emondare și un pic de disciplină sunt acceptabile. Dar dacă nu ești capabil să ai părtășie despre adevăr, în cele din urmă, tot nu vei putea să rezolvi probleme, iar asta va afecta rezultatele lucrării. Dacă, indiferent de problemele care apar în biserică, tu continui să ții prelegeri oamenilor și să arunci vina – dacă tot timpul îți ieși din fire – atunci aceasta este firea ta coruptă care se dezvăluie și ai arătat fața urâtă a corupției tale. Dacă stai mereu pe un piedestal și le faci astfel morală oamenilor, atunci, pe măsură ce timpul trece, oamenii vor fi incapabili să primească aprovizionarea cu viață de la tine, nu vor câștiga nimic practic și, în schimb, te vor detesta și vor fi dezgustați de tine. În plus, vor exista și unii oameni care, după ce au fost influențați de tine din cauza lipsei de discernământ, vor ține și ei prelegeri altora și-i vor emonda. În același mod, ei se vor enerva și își vor pierde cumpătul. Pe lângă faptul că vei fi incapabil să rezolvi problemele oamenilor, le vei întreține și firile corupte. Și nu înseamnă asta a-i conduce pe calea pierzaniei? Nu este aceasta o răutate? Un lider ar trebui să conducă, în primul rând, prin părtășie despre adevăr și prin aprovizionarea cu viață. Dacă stai mereu pe un piedestal și le ții prelegeri altora, vor putea ei să înțeleagă adevărul? Dacă lucrezi în acest fel pentru o perioadă, atunci când oamenii vor ajunge să te vadă în mod clar așa cum ești, te vor părăsi. Poți să aduci oamenii înaintea lui Dumnezeu lucrând în acest fel? Cu siguranță, nu poți; tot ce poți face este să strici lucrarea bisericii și să-i faci pe toți aleșii lui Dumnezeu să te deteste și să te părăsească” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, atunci când ne îndeplinim lucrarea, nu putem, pur și simplu, să emondăm și să le facem oamenilor morală fără discernământ; trebuie să luăm în considerare contextul concret și situația reală. Dacă acea chestiune presupune perturbarea și tulburarea lucrării bisericii sau vătămarea intereselor casei lui Dumnezeu, atunci persoana în cauză poate fi emondată sau demisă și redistribuită. Însă, dacă un frate sau o soră nu înțelege adevărurile-principii, ceea ce duce la unele abateri și probleme în îndatoririle sale, sau dacă firea sa coruptă duce la rezultate slabe în îndeplinirea îndatoririlor, atunci trebuie să avem mai multă părtășie despre adevăr și să oferim instruire și ajutor, astfel încât să-și poată vedea problemele și să aibă o cale de practică. Dacă ne mâniem mereu și le facem oamenilor morală indiferent de situație sau de context, nu doar că acest lucru nu le va rezolva problemele și dificultățile reale, dar îi va și constrânge și le va influența negativ lucrarea. De exemplu, când am văzut că eficiența Lornei în îndeplinirea datoriei nu se îmbunătățise și că nu făcuse niciun progres semnificativ de ceva vreme, presupusesem că nu își dădea silința și dezvăluisem impulsivitate interioară și voisem să îi dau o lecție. Dar, de fapt, și ea voia să își facă bine datoria; doar că avea un calibru de un nivel mai scăzut și nu înțelegea pe deplin principiile, ceea ce ducea la o eficiență scăzută. Ea avea nevoie de mai mult ajutor din partea mea. Dacă aș emonda și le-aș face oamenilor morală fără a lua în considerare contextul sau calibrul și statura fiecărei persoane, nu numai că nu i-aș ajuta, dar i-aș putea constrânge, făcându-i să devină negativi, deprimați și incapabili să își facă datoria corespunzător. Nu ar fi acest lucru perturbator? În timp, frații și surorile probabil că mă vor discerne și mă vor respinge. Acest lucru mi-a adus aminte de Winnie. Ori de câte ori vedea frați și surori care făceau lucruri care nu se potriveau cu dorințele ei sau care făceau greșeli minore în lucrarea lor, își afirma statutul și le făcea morală. Drept urmare, aceștia se simțeau constrânși și se temeau când auzeau că ea venea să le verifice lucrarea. Din cauza emondării arbitrare, ea perturba și tulbura grav lucrarea de evanghelizare, ceea ce genera nemulțumiri generale și numeroase rapoarte împotriva ei. În cele din urmă, a fost demisă de biserică pe baza principiului. Asta a demonstrat că, dacă nu acționezi conform adevărului și le faci oamenilor morală conform voinței proprii, consecințele pot fi foarte grave.

Am cugetat din nou: de ce aveam tendința de a le face celorlalți morală fără discernământ? Care era cauza principală a acestui lucru? Prin urmare, am căutat cuvinte relevante ale lui Dumnezeu și am dat peste acest fragment: „Aroganța este rădăcina firii corupte a omului. Cu cât oamenii sunt mai aroganți, cu atât sunt mai nerezonabili și, cu cât sunt mai nerezonabili, cu atât sunt mai predispuși să I se împotrivească lui Dumnezeu. Cât de gravă este această problemă? Nu numai că oamenii cu o fire arogantă îi consideră pe toți ceilalți inferiori, dar cel mai grav este că sunt chiar condescendenți față de Dumnezeu și nu au deloc inimi temătoare de Dumnezeu. Chiar dacă e posibil ca unii să pară că ei cred în Dumnezeu și că Îl urmează, nu Îl tratează deloc ca pe Dumnezeu. Simt întotdeauna că au adevărul și au o părere foarte bună despre ei înșiși. Acestea sunt rădăcina și esența firii arogante și vin de la Satana. Prin urmare, problema aroganței trebuie rezolvată. A crede că unul este mai bun decât ceilalți este o chestiune banală. Problema esențială este că firea arogantă a omului îl împiedică pe acesta să se supună lui Dumnezeu, suveranității Lui și rânduielilor Sale; o astfel de persoană se simte mereu înclinată să concureze cu Dumnezeu pentru puterea și controlul asupra altora. Acest tip de persoană nu are deloc o inimă temătoare de Dumnezeu, ca să nu mai spunem că nu-L iubește și nici nu I se supune. Persoanele care sunt arogante și vanitoase, mai ales cele care sunt atât de arogante încât și-au pierdut rațiunea, nu se pot supune lui Dumnezeu în credința lor în El și chiar se preamăresc și sunt martore pentru ele însele. Astfel de oameni se împotrivesc cel mai mult lui Dumnezeu și nu au deloc teamă de Dumnezeu. Dacă oamenii își doresc să ajungă să Îl slăvească pe Dumnezeu, atunci trebuie mai întâi să-și înlăture firea arogantă. Cu cât mai temeinic îți înlături firea arogantă, cu atât mai mult vei avea o inimă temătoare de Dumnezeu și numai atunci poți să I te supui și să dobândești adevărul și să-L cunoști. Doar cei care dobândesc adevărul sunt cu adevărat oameni” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că tendința mea de a le face oamenilor morală fără discernământ își avea originea în firea mea arogantă și îngâmfată. Această aroganță și îngâmfare însemnau că nu reușeam să disec rațional natura situațiilor cu care mă întâlneam, nu înțelegeam cu adevărat contextul problemelor și vedeam oamenii și evenimentele în funcție de propriile experiențe și închipuiri, având prea multă încredere în judecata mea, pronunțând asupra oamenilor verdicte fără discernământ și făcându-le morală. Reflectând asupra perioadei în care îmi făceam datoria de conducător, mi-am dat seama că, datorită faptului că puteam avea părtășie despre adevăr și că rezolvam unele probleme, iar surorile cu care colaboram veneau adeseori la mine pentru a căuta și a discuta despre aspecte pe care nu le puteau desluși, am început să simt că abilitatea mea de a vedea oamenii și lucrurile era mai bună decât a altora. Prin urmare, am presupus că acesta era un capital și am început să devin arogant. De exemplu, când Susanne a raportat că erau probleme cu felul în care Tiffany își îndeplinea datoria, în mod normal, ar fi trebuit ca, mai întâi, să înțeleg și să verific situația, iar apoi să am părtășie pentru a o aborda în funcție de circumstanțele reale. Însă eu judecasem situația subiectiv. Văzând că, de obicei, cele două nu colaborau armonios și nu știau cum să reflecteze asupra lor când apăreau dificultăți, trăsesem concluzia că raportul lui Susanne despre Tiffany trebuie să fi fost generat de impulsivitate și că ea căuta nod în papură. Astfel, o dojenisem pe Susanne fără să fi încercat măcar să aflu cine avea dreptate și cine greșea. Prin urmare, Susanne devenise constrânsă și, mai târziu, când a observat că Tiffany încălca principiile atunci când își făcea datoria, nu îndrăznise să raporteze acest lucru, ceea ce a cauzat pierderi pentru interesele bisericii. Disecasem în mod similar și problema Lornei, pe baza experienței mele, gândindu-mă că, de vreme ce o călăuzisem deja și ea nu făcuse progrese, însemna că nu își dădea silința în îndeplinirea datoriei. Firea mea arogantă aproape că mă făcuse să o cert, ceea ce ar fi făcut-o să fie constrânsă și neliniștită. Asta m-a făcut să-mi dau seama că firea mea arogantă era prea severă. Mă comportam cu oamenii conform propriilor închipuiri, folosind standardele mele de măsurare ca adevăruri-principii; aroganța mea era cu adevărat irațională! Pe viitor, când voi întâmpina dificultăți, trebuie să le abordez cu o inimă cu frică de Dumnezeu, să vin mai întâi dinaintea lui Dumnezeu pentru a căuta mai mult și să înțeleg temeinic problemele fraților și surorilor. Nu pot trage concluzii orbește sau dojeni fără discernământ oamenii, conform firii mele arogante, deoarece acest lucru are tendința nu doar de a face rău fraților și surorilor, ci și de a perturba și tulbura lucrarea bisericii și de a ofensa firea lui Dumnezeu. După aceea, am căutat adevărul pentru a rezolva acest aspect al firii mele corupte.

În căutarea mea, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Aleșii lui Dumnezeu ar trebui, cel puțin, să aibă conștiință și rațiune și să interacționeze, să se asocieze și să lucreze împreună cu ceilalți conform principiilor și standardelor pe care Dumnezeu le cere de la oameni. Aceasta este cea mai bună abordare. Acest lucru poate să Îl mulțumească pe Dumnezeu. Așadar, care sunt adevărurile-principii cerute de Dumnezeu? Ca oamenii să fie înțelegători cu ceilalți atunci când aceștia sunt slabi și negativi, să țină cont de durerea și dificultățile celorlalți și apoi să se intereseze despre aceste lucruri, să ofere ajutor și sprijin și să le citească din cuvintele lui Dumnezeu, ca să-i ajute să-și rezolve problemele, permițându-le să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu și să nu mai fie slabi, și aducându-i înaintea lui Dumnezeu. Nu este în conformitate cu principiile această cale de practicare? Practicarea în felul acesta este în conformitate cu adevărurile-principii. Firește, relațiile de acest fel sunt cu atât mai mult în conformitate cu adevărurile-principii. Când oamenii provoacă intenționat tulburări și perturbări sau își fac intenționat datoria într-un mod superficial, dacă vezi asta și ești capabil să le arăți aceste lucruri, să îi admonestezi și să-i ajuți conform principiilor, atunci asta este în conformitate cu adevărurile-principii. Dacă te faci că nu vezi sau le scuzi comportamentul și îi acoperi și chiar mergi până într-acolo încât să spui lucruri frumoase pentru a-i lăuda și a-i aproba, aceste moduri de a interacționa cu oamenii, de a gestiona problemele și de a te ocupa de ele sunt, în mod clar, contrare adevărurilor-principii și nu au nicio bază în cuvintele lui Dumnezeu. Așadar, aceste moduri de a interacționa cu oamenii și de a gestiona problemele sunt în mod clar nepotrivite, iar acest lucru chiar nu este ușor de descoperit dacă ele nu sunt disecate și discernute conform cuvintelor lui Dumnezeu” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (14)”]. „Cum tratează Dumnezeu fiecare persoană în parte? Unii oameni au o statură imatură; sau sunt tineri; ori cred în Dumnezeu doar de puțin timp; sau nu sunt răi prin natură-esență, nu sunt răuvoitori, ci sunt doar puțin ignoranți sau lipsiți de calibru. Sau sunt supuși prea multor constrângeri și încă mai au de înțeles adevărul, nu au ajuns să aibă intrare în viață, așadar le este greu să nu facă lucruri nesăbuite sau să nu comită fapte ignorante. Însă Dumnezeu nu Se concentrează pe nesăbuința efemeră a oamenilor; El Se uită doar la inimile lor. Dacă sunt deciși să urmeze adevărul, atunci sunt corectați, iar când acesta este obiectivul lor, atunci Dumnezeu îi observă, îi așteaptă și le acordă timp și șanse care le permit să pătrundă. Nu e adevărat că Dumnezeu îi va condamna din cauza unei singure fărădelegi. Asta fac oamenii deseori; Dumnezeu nu îi tratează niciodată pe oameni așa. Dacă Dumnezeu nu îi tratează pe oameni în acest mod, atunci, de ce oamenii îi tratează pe ceilalți în acest mod? Nu arată asta firea lor coruptă? Aceasta este întocmai firea lor coruptă. Trebuie să urmărești cum îi tratează Dumnezeu pe oamenii ignoranți și nesăbuiți, cum îi tratează pe cei cu statură imatură, cum tratează dezvăluirile normale ale firii corupte a umanității și cum îi tratează pe cei care sunt răuvoitori. Dumnezeu tratează oameni diferiți în feluri diferite și are, de asemenea, diverse moduri de a gestiona nenumăratele condiții ale diferiților oameni. Trebuie să înțelegi aceste adevăruri. Odată ce ai înțeles aceste adevăruri, vei ști apoi cum să experimentezi lucrurile și să tratezi oamenii conform principiilor” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pentru a dobândi adevărul, trebuie să înveți de la oamenii, din evenimentele și lucrurile din apropiere”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că statura și calibrul fiecărei persoane sunt diferite, iar contextele și mediile în care se află aceasta în diferite momente pot, de asemenea, varia. La fel și stările și dificultățile acesteia. Chiar dacă toți au probleme și abateri în îndeplinirea îndatoririlor, natura acestor probleme este diferită. Unora, care doar ce au început să practice îndeplinirea unei datorii, le este greu din cauză că nu sunt familiarizați cu abilitățile profesionale și, în astfel de cazuri, ar trebui să le oferim ajutor și să avem părtășie cu iubire, călăuzindu-i să înțeleagă intențiile lui Dumnezeu, astfel încât ei să aibă calea de practică atunci când își fac îndatoririle. Alții, dacă înțeleg adevărul, dar nu îl pun în practică, fiind mereu superficiali și perturbând și tulburând lucrarea bisericii, trebuie emondați. Dacă natura este severă, poate fi necesară redistribuirea sau demiterea lor conform principiilor. În casa lui Dumnezeu există principii pentru comportamentul față de oameni; acesta depinde de contexte și nu poate fi generalizat. Însă mie îmi lipseau adeseori principiile în comportamentul față de frați și surori, pronunțam verdicte arbitrar și îi dojeneam din cauza firii mele arogante, ceea ce era complet irațional! Reflectând asupra surorii Susanne, cu toate că devenise părtinitoare față de Tiffany, ar fi trebuit să verific mai întâi dacă raportul ei despre încălcarea principiilor de către Tiffany în datoria ei era adevărat sau nu. Dacă aș fi gestionat situația doar ca un căutat de nod în papură, fără să o înțeleg, nu doar că nu i-ar fi fost de ajutor lui Susanne, dar i-ar fi făcut rău și ar fi fost constrânsă. În mod similar, chiar dacă eficiența surorii Lorna în îndeplinirea datoriei era scăzută, trebuia să înțeleg dacă acest lucru se datora lipsei ei de calibru sau faptului că era superficială și indiferentă când își făcea datoria. Trebuie ca mai întâi să înțeleg clar și apoi să gestionez situația conform principiilor. Judecata bazată doar pe aparențe și concluziile pripite nu doar că nu îi ajută pe ceilalți, ci îi pot face să devină și mai negativi și pasivi. Acum, că am înțeles unele principii privind comportamentul față de oameni, pe viitor trebuie să practic tratarea fraților și surorilor conform cuvintelor lui Dumnezeu.

În ultima vreme, cu toate că nu mă întâlnisem cu emondarea, reflectând la eșecul lui Winnie, mi-am dat seama de propria tendință de a-i dojeni pe ceilalți fără discernământ. Am constatat că aceasta era cauzată de faptul că eram dominat de firea mea arogantă și am învățat principiile comportamentului față de frați și surori, dobândind ceva. Acum înțeleg că urmărirea adevărului și învățarea lecțiilor din situațiile zilnice sunt cu adevărat esențiale. Am ajuns la concluzia că, dacă dorim să înțelegem adevărul și să evoluăm în viață, nu trebuie neapărat să așteptăm emondări, încercări sau rafinări importante pentru a dobândi ceva. Cheia este să începem cu oamenii, evenimentele și lucrurile din jurul nostru. Indiferent dacă este vorba despre ceea ce vedem, auzim sau experimentăm personal, trebuie să ne implicăm cu o inimă care caută adevărul. Apoi, ar trebui să căutăm cuvintele relevante ale lui Dumnezeu și să învățăm să vedem oamenii și lucrurile, cum să ne comportăm și să acționăm conform adevărului. În acest mod, viața noastră poate continua să evolueze.