M-am bucurat de un banchet îmbelşugat

octombrie 6, 2019

de Xinwei, provincia Zhejiang

25 și 26 iunie 2013 au fost zile de neuitat. Regiunea noastră a trăit un eveniment monumental, cu majoritatea liderilor regionali și lucrătorilor dominați de marele balaur roșu. Doar câțiva dintre noi au scăpat neafectați și, cu inimile pline de recunoștință, I-am făcut un jurământ secret lui Dumnezeu: să cooperăm cu folos în munca ce va urma. Prin urmare, am început o muncă înfocată de gestiune a ceea ce avea să urmeze. Și după aproape o lună, aranjamentele se apropiau de încheiere. Luna aceea a fost o lună fierbinte, dar, dacă fizic sufeream, inimile noastre erau mulțumite, pe măsură ce mergeam înainte fără obstacole chiar sub nasul marelui dragon roșu. Când munca a fost gata, m-am regăsit, fără să-mi dau seama, într-o stare de mulțumire de sine, gândindu-mă cât de pricepută fusesem în a fi aranjat munca așa de bine. Ce lucrător capabil eram! Și tocmai atunci Dumnezeu a trimis pedeapsa și judecata Sa asupra mea...

Într-o seară, câteva dintre noi, surorile, stăteam de vorbă. Una dintre surori a sugerat ca eu să scriu lui XX și lui XX, mi-a desemnat unele sarcini și a adăugat o ultimă propoziție: „Nu te grăbi cu ele, acum este momentul să ne retragem și să ne dedicăm rugăciunilor pentru suflet. Concentrează-te pe rugăciunile pentru suflet și pe intrarea în viață.” De îndată ce am auzit aceste cuvinte, inima mea le-a respins: eu trebuie să scriu scrisori, trebuie să muncesc. Unde se găsește timp de rugăciuni pentru suflet? Tu ești un oaspete, eu sunt un localnic, eu te protejez, nelăsându-te să te duci să muncești, iar tu mă critici? Dacă aș sta acasă ocupându-mă de rugăciuni toată ziua, așa cum faci tu, cine ar merge să facă treaba? Trebuie să se țină cont de volumul de muncă atunci când se atribuie sarcinile; și trebuie să se țină cont de situație atunci când sunt mustrată... A doua zi de dimineață, toată lumea mânca și bea cuvintele lui Dumnezeu și le comunica, însă eu eram neatentă, fără a simți nicio plăcere în a mânca și a bea. Toate surorile vorbeau despre cum înțeleg ele cuvintele lui Dumnezeu, în timp ce eu rămâneam tăcută. Atunci, sora aceea m-a întrebat: „De ce nu vorbești?”. Am răspuns nervoasă: „Pentru că nu înțeleg nimic!”. Sora a continuat: „Văd că nu ești într-o formă bună.” I-am răspuns fără să mă gândesc: „N-am observat nicio problemă.” Dar, de fapt, gândurile stăteau să izbucnească din mine. În ultima vreme nu mai reușeam să le mai stăpânesc și i-am spus ceea ce mă deranja. Sora a ascultat și a recunoscut imediat că fusese îngâmfată și că nu ar fi trebuit să îmi atribuie sarcinile așa cum voia ea. Dar asta nu a fost îndeajuns pentru ca eu să îmi las la o parte împotrivirea – din contră, simțeam că pusesem adevărul în practică în munca mea din perioada aceea și că ea nu ar fi trebuit să spună ca nu eram în formă. Ce aveau să creadă liderii de district de lângă noi? Apoi, sora a continuat: „Îmi fac griji că dacă muncești fără vreun pic de timp pentru propria ta intrare, vei deveni coruptă...” Cu cât vorbea mai mult, cu atât mă opuneam mai mult, gândindu-mă: Mă faci pe mine coruptă? Eu cred că sunt într-o stare foarte bună, nu am să devin coruptă! Pur și simplu nu eram de acord cu mesajul ei. După micul dejun am plecat la muncă, simțindu-mă iritată și gândindu-mă: O să îmi dau demisia ca lider, o să îmi fac unele îndatoriri de rutină și-am terminat. Dacă ea spune că sunt coruptă și că nu am nicio intrare în viață, cum aș putea, în orice caz, să îi conduc pe alții? Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât spiritul meu se cobora, gândind: Când sarcinile acestea vor fi completate, îmi voi da demisia. Apoi, m-am simțit pur și simplu slăbită în tot trupul, de parcă aș fi fost bolnavă. Mi-am dat seama că starea mea nu era bună. Întorcându-mă acasă, am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule atotputernic, am fost prea îngâmfată și încăpățânată, nu am iubit adevărul, nu am fost în stare să accept pedeapsa și judecata Ta, dojana și mustrarea Ta. Sper că mă poți ajuta și îmi poți apăra inima, spiritul, că mă vei face să respect lucrarea Ta, să mă cercetez cu sinceritate și să ating o adevărată înțelegere de sine.” Mai târziu, am văzut următoarele cuvinte: „Esențial privind auto-reflecția și cunoaștere de sine este următorul lucru: cu cât simți mai mult că în anumite domenii te-ai descurcat bine sau că ai făcut ceea ce era corect și cu cât crezi mai mult că poți satisface voia lui Dumnezeu sau ești capabil să te lauzi în anumite domenii – cu atât merită mai mult să te cunoști pe tine însuți și cu atât merită mai mult să intri în profunzimea lor pentru a vedea ce impurități există în tine și să vezi ce lucruri din tine nu pot satisface voia lui Dumnezeu. […] Această poveste despre Pavel servește drept avertisment pentru fiecare persoană care crede în Dumnezeu, și anume că, ori de câte ori simțim că ne-am descurcat deosebit de bine sau credem că suntem deosebit de înzestrați într-o anumită privință ori credem că nu trebuie să ne schimbăm sau să fim tratați într-o anumită privință, ar trebui să ne străduim să medităm și să ne cunoaștem mai bine în acea privință; acest fapt este crucial. Lucrul acesta se întâmplă pentru că în mod sigur nu ai dezgropat acele aspecte ale sinelui tău care crezi că sunt bune, nu le-ai acordat atenție și nu le-ai analizat amănunțit pentru a vedea dacă într-adevăr conțin ceva care se împotrivește lui Dumnezeu” („Doar prin cunoașterea părerilor tale nechibzuite te poți cunoaște pe tine însuți” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Cuvintele lui Dumnezu îmi reflectau inima ca o oglindă strălucitoare. Dumnezeu pretinde de la noi să ne înțelegem pe noi înșine înțelegând unde credem că facem bine, unde credem că procedăm corect și să ne înțelegem pe noi înșine mai bine sub acele aspecte unde credem că nu avem nevoie de observații. Gândindu-mă la acea perioadă, îmi dau seama că duceam o povară. Lucrarea mea dădea rezultate și făceam față cu succes multor sarcini importante, gândindu-mă că puneam în practică adevărul, că toate acestea erau intrări benefice și vrednice și că starea mea era foarte bună-așa ca nu veneam dinaintea lui Dumnezeu pentru a mă cerceta. Astăzi, datorită iluminării cuvintelor lui Dumnezeu, îmi dau seama că, la acea vreme, îmi făceam bine lucrarea, dar firea mea îngâmfată nu avea limite. Credeam că rezultatele muncii mele se datorau eforturilor mele, că eram un lucrător priceput. Eram întru totul satisfăcută de mine. De fapt, uitându-mă înapoi la acea perioadă, înțeleg acum ca eu doar munceam, făcând ceea ce reușeam să fac sub conducerea și protecția Sfântului Duh, dar, în timp ce munceam, nu căutam adevărul. Nu aveam nicio intrare în viață și, pentru o perioadă, nu am avut nicio înțelegere de sine, nu am avut nicio înțelegere a lui Dumnezeu și nici practicarea operei lui Dumnezeu nu îmi aducea o înțelegere mai limpede a vreunui aspect al adevărului. Dimpotrivă, am devenit îngâmfată până în punctul de a nu asculta de nimeni și am furat meritul lui Dumnezeu pentru mica mea parte din lucrarea Lui cea mare. Firea satanică pe care am dezvăluit-o astfel a fost îndeajuns ca El să mă numească păcătoasă! Dar, prin acea soră, astăzi Dumnezeu mi-a amintit să mă dedic rugăciunilor pentru suflet pentru a evita degradarea. Dar eu tot nu am acceptat. Cu adevărat nu am distins binele de rău și nu am înțeles deloc cine sunt. În același timp, simțeam că sunt într-o stare înfricoșătoare. Dacă Dumnezeu nu ar fi incitat pe acea soră să îmi atragă atenția asupra stării mele și să mă facă să mă întorc degrabă către El, aș fi continuat să trăiesc în degradare, inconștientă că pierdusem lucrarea Duhului Sfânt și până la urmă aș fi adus vreo jignire gravă lui Dumnezeu. Mă tem că atunci ar fi fost prea târziu să mă căiesc. În acest stadiu, am realizat ce nevoie disperată aveam de judecata lui Dumnezeu și de mustrări pentru a fi protejată de-a lungul căii de urmat. Cu toate că în fața judecății și a pedepsei, a mustrării și tragerii la răspundere am simțit că m-am făcut de râs și că este vorba de o privațiune, aceasta a fost salvarea lui Dumnezeu. Eram dispusă să accept și alte lucrări de acest fel de la Dumnezeu.

După ce am experimentat această mustrare și judecată, starea mea s-a schimbat. Comportamentul și conduita mea au devenit mai discrete și am înțeles ceva din lucrarea lui Dumnezeu, o operă incompatibilă cu concepțiile omenești. Dar, curând, datorită altei revelații a lui Dumnezeu, am văzut din nou că înțelegerea mea era prea superficială. La începutul lui august am fost promovată să lucrez la regiune. Pe acea vreme aveam moralul ridicat și, în taină, am făcut un jurământ: Doamne, Îți mulțumesc pentru creșterea Ta și pentru că mi-ai dat o așa de mare misiune. Nu vreau să-Ți dezamăgesc încrederea în mine, vreau să fac tot ceea ce îmi stă în putere și sper că mă vei călăuzi și mă vei conduce. Și astfel m-am cufundat într-un program de muncă încărcat. În fiecare zi mă confruntam cu multele probleme ridicate de frați și surori, cărora trebuia să le răspund, oferind îndrumare fiecăruia. Adeseori stăteam până târziu, dar eram fericită să fac asta. Câteodată dădeam de câte o situație pe care nu o înțelegeam sau care nu era clară și atunci mă rugam lui Dumnezeu și vedeam îndrumarea și călăuzirea Sa și munca mergea ca pe roate. Și, fără să îmi dau seama, am devenit din nou arogantă, gândindu-mă: sunt chiar bună, sunt o muncitoare pricepută. Într-o zi, am dat peste nenumărate greutăți. Așa că m-am rugat și am cugetat cum să îmi limpezesc mintea, iar apoi, felul în care să rânduiesc această lucrare și să mă ocup de ea a devenit treptat mai clar în mintea mea. I-am scris deci liderului meu ca să-i fac această sugestie și să întreb dacă este sau nu cu putință. În timp ce scriam scrisoarea, mă gândeam că liderul cu siguranță va considera că îmi asumasem o povară și că sunt o lucrătoare pricepută. Am așteptat un răspuns, sperând că mi se vor aduce laude. Câteva zile mai târziu am fost fericită să primesc un răspuns, dar când l-am deschis și l-am citit, mi s-a făcut rău. Liderul nu numai că nu mă lăudase, ci răspunsul era plin de observații și mustrări, spunând: „Ești necinstită să faci asta și, de vei continua așa, vei întrerupe lucrarea lui Dumnezeu! Dacă liderii de rând se pot descurca cu munca lor, lasă-i, dacă nu, pune-o deoparte. Ar trebui să îndeplinești de urgență rugăciunile pentru suflet și să scrii articole...”. Pe acea vreme eram obsedată de bine și de rău și am simțit că fusesem tratată rău: „Ce fel de lider este acesta care nu rezolvă problemele subalternilor săi? A avut loc un accident la noi în regiune, toată munca noastră a fost dată peste cap: nu este nevoie de un pic de organizare? Dacă liderii de rând se ocupă de propria lor muncă, ce se va întâmpla cu toate scrisorile acestea?” Nu am reușit sub nicio formă să mă analizez și eram așa de supărată că m-am plâns surorii ce mă găzduia și chiar m-am gândit: O să-mi dau demisia, dacă nu-mi dau demisia sunt o întrerupere, am muncit din greu și tot o întrerupere sunt. Ce rost are? A doua zi, am venit înaintea lui Dumnezeu și am cercetat ceea ce mi se dezvăluise, gândindu-mă la ce se spune în predici, că a refuza mustrările și observațiile demonstrează neputința de a iubi adevărul, iar oamenii care nu iubesc adevărul au o fire rea. Așa că m-am uitat conștiincios la „Principiile acceptării mustrărilor și observațiilor”. Am văzut cum cuvintele lui Dumnezeu rostesc: „Unii oameni devin pasivi după ce au fost emondați și tratați; ei își pierd toată energia în îndeplinirea datoriilor lor și ajung să-și piardă și loialitatea. De ce? Asta se datorează parțial lipsei lor de sensibilitate privind esența acțiunilor lor și îi determină să nu fie în stare să accepte emondarea și tratarea. Este parțial și datorită faptului că tot nu au înțeles care este semnificația de a fi emondați și tratați. Oamenii cred cu toții că a fi emondați și tratați înseamnă că sfârșitul lor a fost stabilit. Prin urmare, ei cred în mod greșit că dacă au puțină loialitate către Dumnezeu, atunci nu ar trebui să fie emondați și tratați; și că, dacă sunt tratați, atunci aceasta nu indică iubirea și dreptatea lui Dumnezeu. Asemenea neînțelegeri îi fac pe mulți oameni să nu îndrăznească să-I fie «loiali» lui Dumnezeu. De fapt, până la urmă, este deoarece sunt peste măsură de înșelători; ei nu doresc să îndure greutăți. Vor doar să obțină binecuvântări pe calea ușoară. Oamenii nu sunt conștienți nici pe departe de dreptatea lui Dumnezeu. Nu deoarece El nu a făcut nimic drept sau nu face nimic drept; ci, pur și simplu, deoarece oamenii nu gândesc niciodată că ceea ce face Dumnezeu este drept. În ochii oamenilor, dacă lucrarea lui Dumnezeu nu se supune dorințelor omenești sau dacă nu este pe potriva așteptărilor lor, înseamnă că El nu trebuie să fie drept. Totuși, oamenii nu știu niciodată că acțiunile lor sunt inadecvate nu se conformează cu adevărul și nici nu realizează vreodată că se împotrivesc lui Dumnezeu” („Înțelesul din Dumnezeu care determină rezultatul oamenilor prin performanța lor” din Consemnări ale cuvântărilor lui Hristos). Cuvintele Domnului au demascat realitatea mea interioară. Nu acceptam să fiu mustrată și să mi se facă observație deoarece nu înțelegeam natura a ceea ce făceam. Credeam că nu era nimic greșit în ceea ce făceam, dar lucrarea mea și îndeplinirea datoriilor mele se îndepărtaseră cu mult de condițiile lucrării, cu toate acestea eu credeam că exprim devoțiune deplină. M-am gândit la ce se spune în rânduielile de lucru, că liderii și lucrătorii ar trebui să preia comanda lucrării fundamentale și cruciale. Totuși, părerea mea era că toate aceste chestiuni sosite de mai de jos trebuia să primească îndrumare și răspuns, indiferent de cât de mari erau. Doar dacă problemele erau rezolvate, mă puteam calma și dedica rugăciunilor pentru suflet. Când m-am confruntat cu aceste lucruri, am văzut că nu mă supusesem în mod absolut și necondiționat rânduielilor de lucru. Aveam prea multe griji de care nu mă puteam elibera și eram arogantă până la punctul de a nu judeca deloc. Dumnezeu se folosea de lider pentru a Se ocupa de lucrurile din interiorul meu care nu erau în rând cu voia Sa, astfel încât să înțeleg pornirea mea de a mă împotrivi și de a mă opune lui Dumnezeu, precum și voia lui Dumnezeu: acum, împrejurările sunt potrivnice. Devoțiunile duhovnicești și cercetarea de sine ar trebui să fie prioritare și nu ar trebui să mă concentrez doar pe muncă. Dar nu înțelesesem că natura faptelor mele mergea împotriva rânduielilor de lucru și se opuneau lui Dumnezeu. Eram obsedată de bine și de rău. Dădusem greș să înțeleg spiritul, dădusem greș să înțeleg lucrarea lui Dumnezeu. Și apoi, din nou, mi-am amintit aceste cuvinte dintr-o predică: „Nu contează care persoană, care lider, care lucrător mă dojenește sau îmi face observație, nu contează dacă corespunde complet faptelor. Atâta timp cât corespunde parțial, eu accept și mă supun, accept în totalitate; nu dau explicații sau spun că accept o parte, dar nu restul, iar făcând astfel, arăt că mă supun lucrării lui Dumnezeu. Dacă nu te supui astfel cuvintelor lui Dumnezeu și lucrării Sale, îți va fi greu să dobândești adevărul, îți va fi greu să pătrunzi adevărul cuvintelor lui Dumnezeu. („Cum să obții rezultare mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu” în „Frăția și predicarea despre intrarea în viață I”). Da, cu toate că vorbele liderului nu se potriveau perfect cu situația mea, trebuia sa mă supun lor și să le accept. Și, în orice caz, îndeplinirea îndatoririlor mele se împotrivise îndelung rânduielilor de lucru. Nu trebuia oare să fi fost și mai grăbită să mă supun, să accept și să mă schimb? Mai apoi, când mă îmbunătățisem puțin și mă liniștisem, să mă dedic rugăciunii pentru suflet, să practic scrierea de articole, am văzut că Însuși Dumnezeu proteja lucrarea Sa și că se mergea mai departe ca de obicei, fără nicio întârzâiere.

Aceste două ocazii de pedeapsă și judecată, de a fi mustrată și dojenită au fost greutăți, dar m-au lăsat cu o mai bună înțelegere de sine și mi-au schimbat grabnic starea. Mai târziu, am observat cuvintele lui Dumnezeu care spuneau: “Esența Sa este bună. El este expresia tuturor frumuseților și a bunătății, precum și a întregii iubiri” („Esența lui Hristos este ascultare față de voința Tatălui ceresc” din Cuvântul Se arată în trup). „El te blestemă pentru ca tu să poți să-L iubești și să poți cunoaște esența trupului; El te mustră pentru ca tu să poți fi trezit, pentru a-ți permite să cunoști lipsurile din tine și să cunoști nevrednicia completă a omului. Astfel, blestemele lui Dumnezeu, judecata Lui și măreția și mânia Lui – toate sunt pentru a-l desăvârși pe om. Tot ceea ce face Dumnezeu astăzi și firea dreaptă pe care El o face clară în voi – totul este pentru a-l desăvârși pe om. Astfel este dragostea lui Dumnezeu” („Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup). Nu am putut face altceva decât să suspin: da, Dumnezeu este expresia oricărei frumuseți și bunătăți, substanța Sa este frumusețe și bunătate, substanța Sa este iubire, așa că tot ceea ce vine de la Dumnezeu este bun și frumos, fie că este judecată, fie că este pedeapsă, fie că oamenii, faptele și lucrurile din jurul nostru obișnuiesc să ne facă observație și să ne dojenească-acestea ar putea să pară greutăți și atentate la trupul omului, dar ceea ce Dumnezeu face este binefacere pentru viețile noastre, este doar salvare și iubire. Dar eu nu L-am înțeles pe Dumnezeu sau munca Sa, nici nu am văzut bunele Sale intenții. Când am înfruntat judecăți și pedepse, când am fost mustrată și mi s-a făcut observație, m-am opus, amenințând să îmi dau demisia, nereușind să accept acestea de la Dumnezeu, de parcă oamenii îmi creau probleme. Prin cele două revelații ale lui Dumnezeu, am văzut că, deși mâncasem și băusem cuvintele lui Dumnezeu pentru mulți ani și auzisem multe predici, instinctul meu de mă revolta când întâmpinam judecăți și pedepse, când eram mustrată și mi se făcea observație, era puternic și le respingea complet. Am văzut că, deși credeam în Dumnezeu, firea mea nu se schimbase în tot acest timp, firea Satanei era adânc înrădăcinată, o fire ce se opunea și Îl trăda pe Dumnezeu. Dintr-o dată, am realizat că aveam nevoie de judecăți și pedepse, de mustrări și observații. Fără acest fel de lucrare a lui Dumnezeu, nu mi-aș vedea adevărata față, nu aș atinge adevărata înțelegere de sine, cu atât mai puțin aș înțelege cât de adânc este înrădăcinată în mine firea Satanei. Doar acum înțeleg de ce Dumnezeu spune că o omenire depravată este dușmanul Său și că suntem urmașii Satanei. […] Contemplând cuvintele lui Dumnezeu, inima mea a fost luminată. Văd cum Dumnezeu are grijă ca eu să trăiesc lucrarea Sa, să pătrund realitatea adevărului Său, conducându-mă pe adevărata cale a vieții. Dumnezeu mă înalță și mă tratează cu bunătate. Am ajuns să înțeleg și că tot ceea ce Dumnezeu face pentru om este iubire. Judecățile și pedepsele lui Dumnezeu, mustrările și observațiile sunt trebuința cea mai mare a omului și cea mai mare salvare.

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Văd adevărul corupției mele

de Li Heng, provincia Jiangsu Printre cuvintele prin care Dumnezeu dezvăluie omul, am găsit acest pasaj: „S-a spus înainte că acești oameni...

Eliberarea din lanțurile robiei

de Zhouyuan, China Dumnezeu Atotputernic spune: „Acum este momentul în care voi decide sfârșitul fiecărei persoane, nu etapa la care am...

Lasă un răspuns