Durerea adusă de reputație și statut

ianuarie 20, 2022

de Fangxiang, China

În martie anul trecut, am devenit lider de grup. Răspundeam de udarea mai multor grupuri. Pe atunci, m-am gândit că, fiind selectată lider de grup, sigur am un calibru mai bun decât frații și surorile mele. Am fost fericită, dar și puțin îngrijorată. Nu mai răspunsesem de nicio lucrare – dacă nu voi putea rezolva problemele celorlalți și nu mă voi descurca bine, ce vor spune frații și surorile mele? Ar fi rușinos să fiu înlocuită pentru că nu mi-am putut face datoria. În ciuda îngrijorării mele, am știut că era însărcinarea lui Dumnezeu și că trebuia s-o accept și să mă supun. Așadar, am acceptat datoria. Nefiind încă obișnuită cu această lucrare, la început, colega mea mi-a alocat doar două grupuri. Când mă gândeam la adunările cu ceilalți frați și surori, deveneam stresată. În trecut, datoria mea principală era udarea. Dacă părtășia mea era mai superficială sau dacă nu-mi îndeplineam bine îndatoririle era ceva normal. Dar acum eram lider de grup și așteptau s-am părtășie despre adevăr pentru a le rezolva stările și să-i ajut cu orice probleme pe care le-aveau în datoria lor. Doar apoi, oamenii mă vor aproba și vor spune că sunt talentată. Dacă nu reușesc să le rezolv problemele, inevitabil mă vor desconsidera și vor avea o părere mai proastă despre mine. Gândindu-mă la asta, am devenit mai puțin sigură de mine, crezând c-ar fi mai bine să revin la fosta datorie. Cel puțin așa, deficiențele mele n-ar fi atât de profund expuse și-aș putea să-mi păstrez imaginea. În următoarele zile, aceste gânduri m-au distras mereu. În timpul adunărilor, n-aveam liniște în suflet. Mă temeam că frații și surorile mă vor desconsidera dacă n-am părtășie bună. Cu cât mai mult mă-ngrijoram, cu atât mai stresată eram. Nu vedeam rădăcina problemelor lor, nu-i ajutam să le rezolve și-mi era teamă și să merg la adunări. Am fost incredibil de distrasă, așa că m-am rugat de multe ori lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să-mi cunosc mai bine starea. Atunci, am văzut un fragment din cuvintele Lui; era din: „Ca să-și resolve propria fire coruptă, omul trebuie să aibă o cale specifică de practicare”. „Toți oamenii corupți suferă din cauza unei probleme comune: atunci când nu au statut, când sunt frați și surori de rând, nu își dau aere când interacționează sau vorbesc cu cineva și nici nu adoptă un anumit stil sau ton în vorbirea lor; sunt pur și simplu obișnuiți și normali și nu au nevoie să pară altfel decât sunt. Ei nu simt nicio presiune psihologică și pot avea părtășie deschisă și din inimă. Sunt abordabili și este ușor de interacționat cu ei; ceilalți simt că aceștia sunt oameni foarte buni. Totuși, de îndată ce dobândesc statut, devin tari și puternici, de parcă nimeni nu poate ajunge la ei; simt că sunt demni de respect, că ei și oamenii obișnuiți sunt din altă croială. Ei se uită de sus la oamenii de rând și încetează să aibă părtășie cu ceilalți în mod deschis. De ce nu mai au părtășie în mod deschis? Ei simt că acum au statut și sunt lideri. Cred că liderii trebuie să aibă o anumită imagine, să fie puțin mai semeți decât oamenii obișnuiți, să aibă o statură mai înaltă și să poată să-și asume mai multe responsabilități; ei cred că, în comparație cu oamenii obișnuiți, liderii trebuie să aibă mai multă răbdare, să fie capabili să sufere și să se sacrifice mai mult și să poată rezista oricărei ispite. Ei chiar cred că liderii nu pot plânge, indiferent câți dintre membrii familiei lor ar putea muri și că, dacă e să plângă, trebuie să plângă în taină, astfel încât nimeni să nu poată vedea în ei neajunsuri, defecte sau slăbiciuni. Chiar consideră că liderii nu pot lăsa pe nimeni să afle dacă au devenit negativi; în schimb, trebuie să ascundă toate aceste lucruri. Ei cred că așa ar trebui să acționeze cineva cu statut. Când se reprimă la acest nivel, n-a devenit statutul Dumnezeul lor, Domnul lor? Și așa stând lucrurile, mai dețin ei o umanitate normală? Când au aceste idei – când se pun între aceste limite și pun în scenă acest gen de teatru – n-au devenit ei îndrăgostiți de statut?(„Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dezvăluit că nu puteam trăi liber, subjugată și constrânsă de statut și reputație. Înainte să fiu lider de grup, discutam cu fiecare despre muncă și probleme. M-am gândit că fiind frați și surori, toți avem o statură asemănătoare și nu mă îngrijoram de impresia făcută, fiind deschisă și liberă. Dar imediat ce-am devenit lider de grup, m-am gândit că, având un statut mai ridicat, trebuia să înțeleg mai mult adevăr decât ei și că îmi făceam treaba doar dacă puteam să le rezolv toate problemele și greutățile. Încă înainte de a merge la adunare, mă temeam că, dacă nu le voi rezolva problemele, mă vor desconsidera. Ca să nu mă fac de rușine în fața lor, nici n-am mai îndrăznit să merg la adunări. Eram foarte tulburată și mâhnită. M-am suit pe un piedestal și n-am putut renunța la statutul meu. Meditând la asta, mi-am dat seama că eram prea preocupată de reputație și statut. Încercam mereu să dau bine în fața tuturor și, imediat ce eram în pericolul de a-mi fi expuse slăbiciunile, m-ascundeam și deghizam. Am luat promovarea ca pe un simbol al statului, nu ca pe o însărcinare dată de Dumnezeu. Am vrut să folosesc statutul pentru a fi remarcată și admirată. Am fost foarte josnică și nerușinată!

M-am rugat lui Dumnezeu, vrând să mă lepăd de aceste intenții și noțiuni greșite. Apoi, mi-a venit în minte un pasaj din cuvântul lui Dumnezeu. „Ceea ce Dumnezeu le cere oamenilor nu este abilitatea de a săvârși un anumit număr de sarcini sau de a duce la capăt vreun angajament măreț, și nici nu are nevoie ca ei să inițieze vreun demers important. Ceea ce vrea Dumnezeu este ca oamenii să fie în stare să facă tot ce pot într-un mod practic și să trăiască potrivit cuvintelor Sale. Dumnezeu nu are nevoie ca tu să fii măreț sau onorabil, să săvârșești vreo minune, și nici nu vrea să vadă surprize plăcute în tine. El nu are nevoie de astfel de lucruri. Dumnezeu nu are nevoie decât să-I asculți cuvintele și, după ce le-ai auzit, să le pui la inimă și să practici într-un mod rațional, potrivit cuvintelor Sale, astfel încât cuvintele lui Dumnezeu să poată deveni ce trăiești și să devină viața ta. Astfel, Dumnezeu va fi mulțumit. […] Îndeplinirea unei datorii nu este, de fapt, dificilă și nici greu de făcut într-o manieră devotată și la un standard acceptabil. Nu trebuie să-ți sacrifici viața sau să faci vreun lucru problematic, trebuie, pur și simplu, să urmezi onest și statornic cuvintele și instrucțiunile lui Dumnezeu, fără a adăuga propriile idei sau a conduce propriile acțiuni, mergând pe calea cea dreaptă. Dacă oamenii pot face asta, au, practic, o asemănare umană, au o supunere adevărată față de Dumnezeu și au devenit persoane oneste, ceea ce este asemănarea unui om real(„Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că El nu ne cere mult – nu pretinde un anumit volum de muncă sau de realizări, sau să devenim un fel de supraoameni omnipotenți. Vrea doar să fim ființe create adevărate, îndeplinindu-ne practic îndatoririle conform cerințelor Lui. Când Dumnezeu m-a onorat cu datoria de lider de grup, n-a vrut să alerg după reputație și statut, ci să-I accept însărcinarea și să urmez în mod practic adevărul. Dacă aveam greutăți în datoria mea, trebuia să caut o rezolvare rugându-mă Lui și bazându-mă pe El. La adunările cu frații și surorile, trebuia s-am părtășie doar cât înțeleg, iar dacă nu pricepeam ceva, trebuia să fiu sinceră cu ei și să căutăm o soluție împreună. Doar apoi puteam obține îndrumarea lui Dumnezeu. Odată ce I-am înțeles intențiile, mi-am asumat datoria cu încredere. În timpul adunărilor cu frați și surori, m-am rugat conștiincios la Dumnezeu, nu mi-am făcut griji pentru imagine și statut și am putut să-mi recunosc corupția în fața lor. În timpul discuțiilor, am simțit îndrumarea Duhului Sfânt și am putut să descopăr unele probleme, s-aplic acea îndrumare unor situații reale și să dau sfaturi. Încă aveam multe defecte și deficiențe, dar găseam căi de urmat discutând cu fiecare și mă simțeam mult mai liberă. Am văzut că dac-am intenția bună, concentrată pe sarcinile mele, și-mi fac datoria practic, conform cerințelor lui Dumnezeu, voi avea îndrumarea Lui.

Trei luni mai târziu, mi s-au alocat mai multe grupuri. Doar gândul de a avea părtășie pentru atâția frați și surori la adunări mă stresa foarte tare. Fiecare grup avea o situație diferită, nu-i mai întâlnisem niciodată pe frații și surorile din aceste grupuri și nu cunoșteam situațiile lor. Dacă mergeam și nu le puteam rezolva problemele, aveau să mă desconsidere, spunând că nu pot rezolva probleme practice și că nu sunt potrivită pentru a fi lider de grup? Pentru a câștiga aprobarea tuturor, am citit ore în șir cuvintele lui Dumnezeu ca să mă înarmez cu adevăr, dar când ajungeam la adunare, tot cu nervii la pământ eram. Mai devreme, când am mers la o adunare, am fost foarte neliniștită și toți mușchii feței mi s-au crispat. N-am vrut ca frații și surorile să observe, căutând cu un calm prefăcut cuvintele lui Dumnezeu pe calculator, dar în inima mea mă rugam cu ardoare lui Dumnezeu, implorându-L să m-ajute să mă calmez. I-am întrebat pe câțiva despre stările și greutățile lor și, după ce-am avut părtășie, mi-am dat seama că fiecare avea o problemă diferită, necesitând alte fragmente din cuvintele lui Dumnezeu. Asta m-a derutat foarte tare – dacă voi găsi fragmente aplicabile și utile pentru starea fiecăruia, atunci toți vor fi fericiți, iar eu voi da bine, dar dacă nu voi găsi nimic, va fi o adunare plictisitoare. Ce împovărător! Pe cât de tare mă stresam, pe atât de neclar gândeam. A trecut mult timp și eu tot n-am găsit un fragment potrivit. De fapt, am vrut să fiu deschisă în părtășie și să căutăm împreună fragmente bune, dar m-am temut că mă voi face de rușine dacă eu, un lider de grup, nu puteam găsi un fragment potrivit. Gândindu-mă la asta, n-am reușit să fiu deschisă și n-am avut de ales decât să aleg câteva fragmente la întâmplare, care nu erau prea relevante pentru stările lor. Nimeni n-a avut părtășie după citirea cuvintelor și nu m-am simțit deloc iluminată. La final, am avut o părtășie teoretică forțată. Atmosfera a fost apăsătoare. Adunarea a fost un eșec și s-a terminat așa. Când m-am întors de la adunare, colega mea vorbea entuziasmată de ideea reținută de la adunarea altui grup, dar eu eram încruntată și atât de supărată că abia puteam respira. Gândindu-mă la asta mă vedeam tot mai nepotrivită pentru această datorie și doar voiam să renunț. Sfâșiată de durere, m-am rugat necontenit: „Dumnezeule! Sufăr enorm fiind preocupată de statut și reputație! Nu știu cum să-mi fac această datorie și nici nu vreau să mă zbat mai mult. Te rog să mă îndrumi să mă-nțeleg și să mă smulg din această stare negativă.”

Am găsit un fragment care dezvăluie natura și esența antihriștilor și-am fost profund mișcată. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Astfel, pentru antihriști, statutul și prestigiul sunt viața lor. Indiferent de modul în care trăiesc, indiferent de mediul în care trăiesc, indiferent de munca pe care o fac, indiferent pentru ce se străduiesc, care sunt obiectivele lor, care este direcția vieții lor, totul se învârte în jurul faptului de a avea o bună reputație și un rang înalt. Și acest scop nu se schimbă; ei nu îl pot lăsa niciodată deoparte. Aceasta e adevărata față a antihriștilor și esența lor. I-ai putea pune într-o pădure primordială, adânc în munți, și tot n-ar renunța la statut și prestigiu; îi poți pune într-un grup de oameni obișnuiți și tot nu se gândesc decât la statut și prestigiu. Odată ce dobândesc credință, își văd propriul statut și prestigiu ca echivalând cu urmărirea credinței în Dumnezeu; cu alte cuvinte, în timp ce merg pe calea credinței în Dumnezeu, ei își urmăresc și propriul statut și prestigiu. Se poate spune că, în inimile lor, ei consideră credința în Dumnezeu și căutarea adevărului ca fiind căutarea statutului și a prestigiului; căutarea statutului și a prestigiului e și căutarea adevărului, iar a câștiga statut și prestigiu înseamnă a câștiga adevărul și viața. Pe calea credinței în Dumnezeu, dacă simt că nu au câștigat un statut substanțial – dacă nimeni nu-i venerează și nu-i admiră, dacă nu sunt înălțați printre alții și nu au o putere reală – atunci sunt tare descurajați și cred că nu există nicio semnificație sau valoare în credința în Dumnezeu. «Oare modul în care cred eu e dezaprobat de Dumnezeu? Nu am câștigat viață?» În mințile lor, ei socotesc adesea aceste lucruri; ei plănuiesc cum pot câștiga o poziție în casa lui Dumnezeu sau în mediul în care se află, cum pot câștiga o reputație superioară și un anumit nivel de autoritate, cum îi pot face pe oameni să-i asculte și să-i măgulească atunci când vorbesc, cum îi pot pune să facă așa cum spun ei, cum, într-un grup, pot să aibă ceva unilateral de spus despre lucruri și să-și afirme prezența. La asta se gândesc ei adesea în mințile lor. Pentru asta se zbat astfel de oameni(„Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a doua)” în Demascarea antihriștilor). Le-am comparat cu starea și purtarea mea și-am văzut cât de obsedată eram de reputație și statut. Am vrut mereu să-mi fac un renume și să mă simt apreciată. Prin datoria făcută, am urmărit doar să câștig admirație și să-mi clădesc o imagine. Dumnezeu n-a avut loc în inima mea. Dezvăluisem că aveam o fire de antihrist. De când am devenit lider de echipă, am început să mă cred cineva cu statut – m-am suit pe un piedestal și m-am temut că dacă nu voi putea rezolva probleme practice și voi pierde respectul celorlalți, îmi voi pierde și statutul și imaginea percepută de ei. Ocupându-mă de problemele fraților și ale surorilor, n-am știut s-aleg fragmente din cuvintele lui Dumnezeu pentru a le rezolva și n-am fost dispusă să fiu sinceră, să căutăm și s-avem părtășie împreună. Ca să-mi apăr propriul statut, am păstrat aparențele și m-am deghizat, având părtășie forțată pentru a simplifica lucrurile, fără să mă-ntreb dacă rezolvasem problemele celorlalți. Astfel, toate adunările au fost ineficiente. N-am reflectat asupra mea când au apărut aceste probleme, ba chiar am devenit negativă și-am vrut să renunț când n-am mai dat bine. Îmi lipsea mult umanitatea! Realizând toate astea, am regretat profund, m-am rugat lui Dumnezeu și am fost dispusă să mă căiesc și să mă schimb.

Am citit în cuvintele lui Dumnezeu: „În concluzie, indiferent de direcția spre care te străduiești sau de scopul pentru care te străduiești, indiferent cât de exigent ești cu tine în legătură cu renunțarea la statut, atâta vreme cât statutul are un anumit loc în inima ta și poate să-ți controleze și să-ți influențeze viața și țelurile pentru care te străduiești, schimbările firii tale vor fi extrem de compromise, iar definiția finală a lui Dumnezeu pentru tine se va dovedi a fi o altă poveste. Mai mult, o astfel de căutare a statutului îți afectează capacitatea de a fi o creatură acceptabilă a lui Dumnezeu și, desigur, îți afectează capacitatea de a-ți îndeplini datoria la un standard acceptabil. De ce spun asta? Pentru Dumnezeu, nimic nu este mai detestabil decât atunci când oamenii urmăresc statutul, întrucât urmărirea statutului este o fire coruptă; se naște din corupția Satanei și, din punctul de vedere al lui Dumnezeu, nu ar trebui să existe. Dumnezeu nu a rânduit ca aceasta să fie dată omului. Dacă tu concurezi și lupți mereu pentru statut, dacă îl prețuiești permanent, dacă vrei mereu să-l cucerești pentru tine, atunci nu are acest lucru un pic din natura potrivnică lui Dumnezeu? Statutul nu este rânduit pentru oameni de Dumnezeu; Dumnezeu le oferă oamenilor adevărul, calea și viața și, în cele din urmă, îi face să devină o creatură acceptabilă a lui Dumnezeu, o creatură mică și insignifiantă a lui Dumnezeu – nu cineva care are statut și prestigiu și este venerat de mii de oameni. Așadar, indiferent din ce perspectivă este privită, căutarea statutului este o fundătură(„Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a treia)” în Demascarea antihriștilor). La început, severitatea cuvintelor Lui m-a speriat puțin. Am realizat că Dumnezeu îi disprețuiește cel mai mult pe cei care urmăresc statutul. Dacă nu ne căim, ajungem în cele din urmă la a ne face rău și a ne ruina. Crezusem în Dumnezeu mulți ani și mă bucurasem de mult har din partea Lui, de aprovizionarea cuvintelor Sale. Acum îmi dăduse și ocazia de-a deveni lider de grup. Îmi sporise poverile și-mi permise să-nvăț să caut adevărul și principiile făcându-mi datoria, luminându-mă ca să pot să-nțeleg adevărul și s-obțin intrarea în viață. Dar nu m-am gândit niciodată cum să caut adevărul pentru a-I răsplăti iubirea. M-am gândit doar la reputația și statutul meu. Îmi lipseau complet conștiința și rațiunea! Pentru a salva umanitatea profund coruptă, Dumnezeu S-a întrupat și-a venit pe această lume, îndurând umilințe de nedescris. Dumnezeu e suprem și măreț, dar nu S-a preamărit niciodată. Doar a exprimat adevărul în liniște, judecând și curățind firile noastre corupte, ca noi să ne respingem murdăria și să ne bucurăm de mântuire. Am văzut cât de umil și iubitor e Dumnezeu. Sunt doar o ființă creată minusculă, plină de murdărie și corupție și, totuși, încerc mereu să-mi clădesc imaginea, să obțin respectul oamenilor și să-i atrag. Sunt nesuferit de arogantă și nerușinată. M-am gândit și la Paul, căruia i-a plăcut să propovăduiască și să lucreze pentru admirație și respect. În mulții lui ani de credință, nu s-a gândit să-și schimbe firea, zbătându-se mereu pentru statut, răsplăți și coroană. Într-un final, chiar a pretins că e Dumnezeu și-a încercat să-I ia locul în inimile oamenilor. Paul mergea pe calea antihristului, potrivnică lui Dumnezeu, și în cele din urmă a ofensat firea lui Dumnezeu și a fost alungat de El în iad pentru a îndura osândă veșnică. Dacă nu aș fi schimbat lucrurile, aș fi avut soarta lui Paul. Odată ce-am văzut aceste consecințe, m-am căit înaintea lui Dumnezeu, cerându-I să mă-ndrume să găsesc calea dreaptă a practicării.

Mai târziu, am văzut un video despre cuvintele Lui. Dumnezeu Atotputernic spune: „Renunțarea la statut și prestigiu este dificilă. Oamenii trebuie să urmărească adevărul. Parțial, trebuie să se cunoască pe ei înșiși și să fie proactivi în a se dezvălui; parțial, trebuie să recunoască faptul că sunt lipsiți de adevăr și că le lipsesc prea multe. Dacă încerci să îi faci pe oameni să creadă că ești bun la toate, că ești perfect, atunci acest lucru este riscant – este foarte probabil să cauți faima și prestigiul. Trebuie să le arăți oamenilor că ești imperfect, că ai slăbiciuni și defecte, că există lucruri pe care nu le poți face, care te depășesc. Ești doar o persoană obișnuită; nu ești supraom sau omnipotent. Când recunoști această realitate și îi faci și pe ceilalți conștienți de asta, primul efect este să îți înfrânezi comportamentul competitiv; îți permite, într-o anumită măsură, să îți controlezi mentalitatea competitivă și dorința de a concura. Când alți oameni te disprețuiesc sau te batjocoresc, să nu obiectezi față de ceea ce spun ei doar pentru că este neplăcut și nici să nu le respingi spusele categoric, zicându-ți că nu este nimic în neregulă cu tine, că ești perfect – nu aceasta ar trebui să fie atitudinea ta față de astfel de cuvinte. Care ar trebui să fie atitudinea ta? Ar trebui să-ți spui: «Am defectele mele, tot ce are legătură cu mine este corupt și imperfect, iar eu sunt pur și simplu o persoană obișnuită. În ciuda faptului că ei mă disprețuiesc și mă batjocoresc, dacă o parte din ceea ce spun este adevărată, atunci trebuie să o accept de la Dumnezeu.» Dacă poți realiza acest lucru, este o dovadă că statutul, prestigiul și opiniile altor persoane despre tine îți sunt indiferente. […] Ar trebui să fii conștient când simți nevoia constantă de a concura. Lăsată nerezolvată, dorința de a concura nu poate duce decât la lucruri rele, așa că nu pregeta să cauți adevărul, înăbușă-ți din fașă competitivitatea și înlocuiește acest comportament competitiv cu practicarea adevărului. Când practici adevărul, competitivitatea, aspirațiile nesăbuite și dorințele tale vor fi profund diminuate și nu vor mai interfera cu lucrarea casei lui Dumnezeu. În acest fel, acțiunile tale vor fi amintite și lăudate de Dumnezeu(„Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea a treia)” în Demascarea antihriștilor). Citind cuvintele Lui, mi-am dat seama că sunt doar o ființă creată coruptă de Satana, așa că e normal s-am defecte și deficiențe. Dumnezeu nu a pretins niciodată să fiu cea mai bună, s-am un calibru, o statură excelentă sau să devin o persoană semeață și perfectă. A vrut doar să am o inimă curată și sinceră, să urmez în mod practic adevărul, să mă tem de Dumnezeu și să mă feresc de rău. În casa lui Dumnezeu, liderii și liderii de grup au fost creați pentru că sunt necesari pentru lucrare, dar toți suntem doar ființe create care-și fac datoria și nu există nicio diferență reală de statut între noi și ceilalți. Dumnezeu ne alocă diferite sarcini în funcție de calibrul și statura noastră. Doar pentru că sunt lider de grup nu înseamnă că dețin realitatea adevărului, dar mereu am pretins de la mine să-i dau de capăt fiecărei probleme și s-o rezolv. E foarte nepractic și rezultă din aroganța mea și din neînțelegerea de sine. Ar trebui să mă pun pe picior de egalitate cu frații și surorile, să-nvățăm unii de la alții și să căutăm adevărul împreună pentru a rezolva orice probleme. Dacă nu-nțeleg ceva, n-ar trebui să-mi fac o imagine falsă – ci să-mi destăinui cu curaj deficiențele și să caut cu frații și surorile mele. Doar așa îmi pot face mai bine datoria.

Mai târziu, mai mulți frați și surori au fost pesimiști și-a trebuit să mă-ntâlnesc cu ei și s-am părtășie. La început, am fost puțin stresată. M-am îngrijorat de ce vor spune dacă n-am părtășie bună, așa c-am vrut să mă pregătesc dinainte, găsind fragmente relevante, crezând că astfel voi rezolva ușor problemele lor în timpul adunării și voi câștiga respectul lor. Apoi, mi-am dat seama c-aveam intenția greșită în îndeplinirea datoriei mele. Am vrut să le rezolv problemele doar ca să le câștig admirația și respectul – încă lucram pentru reputație și statut. Așadar, m-am rugat lui Dumnezeu să m-ajute să mă răzvrătesc împotriva intențiilor mele greșite. Am văzut un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care spunea: „Ca Duhul Sfânt să lucreze într-o persoană și să producă o schimbare pozitivă în starea ei presupune un grad ridicat de transformare din partea acelei personae, renunțare, suferință și abandonare, pentru ca acea persoană să-și poată reveni treptat. Durează mult, dar ca Dumnezeu să dea în vileag pe cineva durează doar câteva secunde. Dacă nu-ți realizezi bine datoria, ci urmărești mereu gloria și concurezi pentru funcție, renume, reputație și pentru interesele proprii, atunci vrei să faci un serviciu cât timp trăiești într-o astfel de stare? Poți face un serviciu dacă dorești, dar este posibil să fii expus înainte de terminarea serviciului tău. Imediat ce ești expus, întrebarea nu mai este dacă starea ta poate fi îmbunătățită; în schimb, este probabil ca rezultatul tău să fi fost deja determinat – și lucrul acesta va fi o problemă pentru tine(„Oferă-ți inima sinceră lui Dumnezeu și poți dobândi adevărul” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Meditând la cuvintele Lui, mi-am dat seama că dacă intenția mea era să folosesc adunările și părtășia pentru a mă promova și-a obține admirație, și nu pentru a rezolva problemele din îndatoririle celorlalți, încă mergeam pe o cale potrivnică lui Dumnezeu. Chiar dacă participam la o adunare, nu aveam îndrumarea lui Dumnezeu, iar adunarea era ineficientă. Realizând asta, m-am rugat lui Dumnezeu, mi-am corectat intențiile și-am avut părtășie sinceră cu colega mea despre corupția și deficiențele mele. La adunări, am avut părtășie doar despre ce-am înțeles, iar frații și surorile mele au discutat ce-au înțeles. Împreună, am găsit o cale de practicare prin părtășie și stările lor s-au îmbunătățit. Am putut simți lucrarea și îndrumarea Duhului Sfânt, fiind foarte relaxată și liberă. Am văzut cum renunțând la grija pentru statut și reputație și făcându-mi datoria împreună cu frații și surorile, am obținut binecuvântările și îndrumarea lui Dumnezeu.

Prin această experiență, am văzut că fusesem mult prea preocupată de reputație și statut și că Dumnezeu ocupa un loc prea mic în inima mea. Nu L-am iubit și ascultat pe Dumnezeu și mergeam pe calea greșită. Datorită îndrumării lui Dumnezeu, a judecății și revelației cuvintelor Lui, am început în sfârșit să mă cunosc, iar intențiile și atitudinea mea în îndeplinirea datoriei s-au îmbunătățit. Acum văd limpede că goana după reputație, statut, respectul și admirația celorlalți nu are nicio valoare – ne face doar rău. Doar a ne concentra să practicăm adevărul, a căuta schimbarea firii și a ne face bine datoria pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu sunt preocupări corecte.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Cum să-ți privești datoria

de Zhongcheng, China Dumnezeu Atotputernic spune: „Cea mai fundamentală cerință pentru credința omului în Dumnezeu este ca acesta să aibă o...

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger