de Fang Xiang, China

În martie 2020, am fost promovată ca lider de echipă. Răspundeam de lucrarea de udare a mai multor grupuri. Pe atunci, m-am gândit că, fiind selectată lider de echipă, sigur am un calibru mai bun decât frații și surorile mele. Am fost foarte fericită, dar și puțin îngrijorată. Nu mai răspunsesem de nicio lucrare până atunci; dacă n-aș putea rezolva problemele și gestiona bine lucrarea, ce-ar crede despre mine frații și surorile? Ar fi foarte rușinos să fiu demisă dacă nu mă puteam ocupa cum trebuie de lucrare. În ciuda faptului că eram puțin îngrijorată, am știut că aceasta era datoria mea și că trebuia s-o accept ca venind din partea lui Dumnezeu și să mă supun. Așadar, am acceptat datoria. Văzând că nu sunt încă obișnuită cu lucrarea, sora parteneră mi-a alocat la început doar două grupuri. Când mă gândeam la adunările cu ceilalți frați și surori, deveneam foarte stresată. În trecut, eram o simplă udătoare, așa că, dacă părtășia mea era ceva mai superficială sau nu-mi îndeplineam corect îndatoririle, era considerat ceva oarecum normal. Dar acum eram lider de echipă și trebuia să am părtășie despre adevăr pentru a înlătura stările fraților și surorilor, precum și să-i ajut cu orice probleme sau dificultăți s-ar fi confruntat în îndatoririle lor. Doar atunci oamenii m-ar aproba și ar spune că sunt o lucrătoare capabilă. Dacă n-aș reuși să le rezolv problemele, inevitabil m-ar desconsidera și ar avea o părere mai proastă despre mine. Gândindu-mă la asta, am devenit mai puțin sigură de mine, crezând c-ar fi mai bine să revin la fosta datorie. Cel puțin așa, deficiențele mele n-ar fi atât de profund expuse și-aș putea să-mi păstrez reputația. În următoarele zile, aceste gânduri m-au distras mereu. În timpul adunărilor, n-aveam liniște în suflet. Mă temeam că frații și surorile mă vor desconsidera dacă n-am părtășie bună. Cu cât mai mult mă îngrijoram, cu atât mai stresată eram. Nu vedeam rădăcina problemelor fraților și surorilor, nu-i ajutam să le rezolve și-mi era teamă și să merg la adunări. Eram incredibil de tulburată, așa că m-am rugat de multe ori lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să-mi cunosc mai bine starea.

Atunci, am văzut un fragment din cuvintele Lui: „Toți oamenii corupți suferă din cauza unei probleme comune: atunci când nu au statut, nu își dau aere când interacționează sau vorbesc cu cineva și nici nu adoptă un anumit stil sau ton în vorbirea lor; sunt pur și simplu obișnuiți și normali și nu au nevoie să pară altfel decât sunt. Ei nu simt nicio presiune psihologică și pot avea părtășie deschisă și din inimă. Sunt abordabili și este ușor de interacționat cu ei; ceilalți simt că aceștia sunt oameni foarte buni. De îndată ce dobândesc statut, devin tari și puternici, îi ignoră pe oamenii obișnuiți, nimeni nu-i poate aborda; simt că au un soi de noblețe, că ei și oamenii obișnuiți sunt din altă croială. Ei se uită de sus la oamenii de rând, își dau aere când vorbesc și încetează să aibă părtășie cu ceilalți în mod deschis. De ce nu mai au părtășie în mod deschis? Ei simt că acum au statut și sunt lideri. Cred că liderii trebuie să aibă o anumită imagine, să fie puțin mai semeți decât oamenii obișnuiți, au o statură mai înaltă și sunt mai capabili să-și asume responsabilități; ei cred că, în comparație cu oamenii obișnuiți, liderii trebuie să aibă mai multă răbdare, să fie capabili să sufere și să se sacrifice mai mult și să poată rezista oricărei ispite din partea Satanei. Chiar dacă părinții sau alți membri ai familiei lor mor, ei simt că trebuie să aibă autocontrolul de a nu plânge sau că trebuie să plângă cel mult în secret, departe de privirile celorlalți, astfel încât nimeni să nu le poată vedea neajunsurile, defectele sau slăbiciunile. Chiar consideră că liderii nu pot lăsa pe nimeni să afle dacă au devenit negativi; în schimb, trebuie să ascundă toate aceste lucruri. Ei cred că așa ar trebui să acționeze cineva cu statut. Când se reprimă la acest nivel, n-a devenit statutul dumnezeul lor, domnul lor? Și așa stând lucrurile, mai dețin ei o umanitate normală? Când au aceste idei – când se pun între aceste limite și pun în scenă acest gen de teatru – n-au devenit ei îndrăgostiți de statut?” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să înlături tentațiile și robia statutului”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dezvăluit că nu puteam trăi liber deoarece eram subjugată și constrânsă de statut și reputație. Înainte să devin lider de echipă, discutam mereu cu fiecare despre lucrare și probleme. Mă gândeam că, fiind frați și surori, toți avem o statură asemănătoare și nu mă îngrijoram de impresia făcută, fiind deschisă și liberă. Dar imediat ce-am devenit lider de echipă, m-am gândit că, având un statut mai ridicat, sarcina mea putea fi făcută bine doar dacă înțelegeam mai mult adevăr decât ei și știam cum să rezolv problemele și greutățile. Încă înainte de a merge la adunare, mă temeam că, dacă nu le voi rezolva problemele, mă vor desconsidera. Ca să nu mă fac de rușine în fața lor, nici n-am mai îndrăznit să merg la adunări. Eram foarte tulburată și mâhnită. M-am urcat pe un piedestal și n-am putut renunța la statutul meu. Meditând la asta, mi-am dat seama că eram prea preocupată de reputație și statut. Încercam mereu să dau bine în fața tuturor și, imediat ce eram în pericolul de a-mi fi expuse slăbiciunile, m-ascundeam și deghizam. Am luat promovarea ca pe un simbol al statului, nu ca pe o responsabilitate. Am vrut să folosesc statutul pentru a fi remarcată și admirată. Am fost foarte josnică și nerușinată! M-am rugat lui Dumnezeu, vrând să mă lepăd de aceste intenții și păreri greșite. Apoi, m-am gândit la un fragment din cuvântul lui Dumnezeu: „Când Dumnezeu cere oamenilor să-și îndeplinească bine datoria, El nu le cere să săvârșească un anumit număr de sarcini sau să ducă la capăt vreun angajament măreț și nici nu are nevoie ca ei să realizeze vreun demers important. Ceea ce vrea Dumnezeu este ca oamenii să fie în stare să facă tot ce pot într-un mod practic și să trăiască potrivit cuvintelor Sale. Dumnezeu nu are nevoie ca tu să fii măreț sau nobil ori să săvârșești vreo minune, și nici nu vrea să vadă surprize plăcute în tine. El nu are nevoie de astfel de lucruri. Dumnezeu nu are nevoie decât să practici potrivit cuvintelor Sale, cu statornicie. Atunci când asculți cuvintele lui Dumnezeu, fă ceea ce ai înțeles, du la bun sfârșit ceea ce ai priceput, amintește-ți bine ce ai auzit și apoi, când vine momentul să practici, fă asta potrivit cuvintelor lui Dumnezeu. Lasă-le să devină viața ta, realitățile tale și ceea ce trăiești. Astfel, Dumnezeu va fi mulțumit. […] Să-ți realizezi datoria nu este, de fapt, dificil și nici greu de făcut într-o manieră loială și la un standard acceptabil. Nu trebuie să-ți sacrifici viața sau să faci vreun lucru deosebit sau dificil, trebuie, pur și simplu, să urmezi onest și statornic cuvintele și instrucțiunile lui Dumnezeu, neadăugând propriile idei sau desfășurându-ți propriile activități, ci mergând pe calea urmăririi adevărului. Dacă oamenii pot face asta, vor avea, practic, o asemănare umană. Atunci când au o supunere adevărată față de Dumnezeu și au devenit persoane oneste, vor avea asemănarea unei adevărate ființe umane” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). Prin cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că El nu ne cere mult; nu pretinde un anumit volum de lucru sau de realizări, sau să devenim un fel de supraoameni omnipotenți. Vrea doar să fim ființe create adevărate, îndeplinindu-ne în mod realist îndatoririle, conform cerințelor Lui. Când am fost aleasă să fiu lider de echipă, Dumnezeu n-a vrut să alerg după reputație și statut, El a vrut ca eu să urmăresc cu seriozitate adevărul. Dacă aveam greutăți în datoria mea, trebuia să caut o rezolvare rugându-mă Lui și bazându-mă pe El. La adunările cu frații și surorile, trebuia s-am părtășie doar cât înțeleg, iar dacă nu pricepeam ceva, trebuia să fiu sinceră cu ei și să căutăm o soluție împreună. Doar apoi puteam obține îndrumarea lui Dumnezeu. Odată ce I-am înțeles intenția, am avut credința de a-mi accepta datoria. În timpul adunărilor cu frați și surori, m-am rugat conștiincios la Dumnezeu, nu mi-am făcut griji pentru reputație și statut și am putut să-mi recunosc corupția în fața lor. În timpul discuțiilor, am simțit îndrumarea Duhului Sfânt și am putut să descopăr (unele) probleme, s-aplic acea îndrumare unor situații reale și să dau sfaturi. Încă aveam multe defecte și deficiențe, dar găseam căi de urmat discutând cu fiecare și mă simțeam mult mai liberă. Am văzut că dac-am intenția bună, stau la locul meu și îmi fac datoria cu seriozitate, conform cerințelor lui Dumnezeu, voi avea îndrumarea Lui.

Trei luni mai târziu, mi s-au alocat mai multe grupuri. Doar gândul de a avea părtășie pentru atâția frați și surori la adunări mă stresa foarte tare. Fiecare grup avea o situație diferită, nu-i mai întâlnisem niciodată pe frații și surorile din aceste grupuri și nu cunoșteam situațiile lor. Dacă mergeam și nu le puteam rezolva problemele, aveau să mă desconsidere, spunând că nu pot rezolva probleme reale și că nu sunt potrivită pentru a fi lider de echipă? Pentru a câștiga aprobarea tuturor, am citit ore în șir cuvintele lui Dumnezeu ca să mă înarmez cu adevăr, dar când ajungeam la adunare, tot cu nervii la pământ eram. Mai devreme, când am mers la o adunare, am fost foarte neliniștită și toți mușchii feței mi s-au crispat. N-am vrut ca frații și surorile să observe, căutând cu un calm prefăcut cuvintele lui Dumnezeu pe calculator, dar în inima mea mă rugam cu ardoare lui Dumnezeu, implorându-L să m-ajute să mă calmez. I-am întrebat pe câțiva despre stările și greutățile lor și, după ce-am avut părtășie, mi-am dat seama că fiecare avea o problemă diferită, necesitând alte fragmente din cuvintele lui Dumnezeu. Asta m-a derutat foarte tare; dacă voi găsi fragmente aplicabile și utile pentru starea fiecăruia, atunci toți vor fi fericiți, iar eu voi da bine, dar dacă nu voi găsi nimic, va fi o adunare plictisitoare. Ce împovărător! Pe cât de tare mă stresam, pe atât de neclar gândeam. A trecut mult timp și eu tot n-am găsit un fragment potrivit. De fapt, am vrut să fiu deschisă în părtășie și să căutăm împreună fragmente bune, dar m-am temut că mă voi face de rușine dacă eu, un lider de echipă, nu puteam găsi un fragment potrivit. Gândindu-mă la asta, n-am reușit să fiu deschisă și n-am avut de ales decât să selectez câteva fragmente la întâmplare, care nu erau prea relevante pentru stările lor. Nimeni n-a avut părtășie după citirea cuvintelor lui Dumnezeu și nu m-am simțit deloc iluminată. La final, am avut o părtășie teoretică forțată. Atmosfera a fost apăsătoare. Adunarea a fost un eșec și s-a terminat așa. Când m-am întors de la adunare, sora mea parteneră vorbea entuziasmată de ideea reținută de la adunarea altui grup, dar eu eram încruntată și atât de supărată că abia puteam respira. Gândindu-mă la asta, mă vedeam tot mai nepotrivită ca lider de echipă și voiam doar să renunț. Sfâșiată de durere, m-am rugat necontenit: „Dumnezeule! Sufăr enorm fiind preocupată de statut și reputație! Nu știu cum să-mi îndeplinesc bine această datorie și nici nu vreau să mă zbat mai mult. Te rog să mă îndrumi să mă înțeleg și să mă smulg din această stare negativă.”

Am găsit un fragment care dezvăluie natura-esență a antihriștilor și am fost profund mișcată. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Pentru antihriști, statutul și reputația sunt viața lor. Indiferent de modul în care trăiesc, indiferent de mediul în care trăiesc, indiferent de munca pe care o fac, indiferent de lucrurile pe care le urmăresc, care sunt obiectivele lor, care este direcția vieții lor, totul se învârte în jurul faptului de a avea o bună reputație și un statut înalt. Și acest scop nu se schimbă; ei nu pot lăsa niciodată deoparte asemenea lucruri. Aceasta e adevărata față a antihriștilor și esența lor. I-ai putea pune într-o pădure măreață, adânc în munți, și tot n-ar lăsa deoparte urmărirea reputației și a statutului. Îi poți pune în orice grup de oameni și tot nu se pot gândi decât la reputație și statut. Cu toate că și antihriștii cred în Dumnezeu, ei văd urmărirea reputației și a statutului ca echivalând cu credința în Dumnezeu și îi acordă aceeași importanță. Cu alte cuvinte, în timp ce merg pe calea credinței în Dumnezeu, ei își și urmăresc propria reputație și propriul statut. Se poate spune că, în inimile lor, antihriștii consideră urmărirea adevărului în credința lor în Dumnezeu ca fiind căutarea reputației și a statutului; căutarea reputației și a statutului e și căutarea adevărului, iar a câștiga reputație și statut înseamnă a câștiga adevărul și viața. Dacă simt că nu au reputație, câștiguri sau statut, că nimeni nu-i admiră, nu-i stimează sau nu-i urmează, sunt foarte dezamăgiți, consideră că nu are rost să creadă în Dumnezeu, că acest lucru nu are nicio valoare și își spun în sinea lor: «Este o astfel de credință în dumnezeu un eșec? Este lipsită de speranță?» Ei chibzuiesc adesea la astfel de lucruri în inimile lor, plănuiesc cum își pot face un loc în casa lui Dumnezeu, cum pot avea o reputație înaltă în biserică, astfel încât oamenii să-i asculte când vorbesc, să-i sprijine când acționează și să-i urmeze oriunde merg; astfel încât ei să aibă ultimul cuvânt în biserică și faimă, câștig și statut – chiar se concentrează la astfel de lucruri în inimile lor. Acestea sunt lucrurile pe care le urmăresc asemenea oameni” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Le-am comparat cu starea și purtarea mea și-am văzut cât de obsedată eram de reputație și statut. Am vrut mereu să-mi fac un renume și să mă simt apreciată. Prin datoria făcută, am urmărit doar să câștig admirație și să-mi clădesc o imagine. Dumnezeu n-a avut loc în inima mea. Arătasem că aveam o fire de antihrist. De când am fost promovată ca lider de echipă, am început să mă cred cineva cu statut; m-am urcat pe un piedestal și m-am temut că, dacă nu voi putea rezolva probleme reale, voi pierde respectul fraților și surorilor, titlul, precum și statutul și imaginea pe care o aveau despre mine. Ocupându-mă de problemele fraților și ale surorilor, n-am știut să aleg fragmente din cuvintele lui Dumnezeu pentru a le rezolva și n-am fost dispusă să fiu sinceră, să căutăm și s-avem părtășie împreună. Ca să-mi apăr propriul statut, am păstrat aparențele și m-am deghizat, silindu-mă să rostesc cuvinte și doctrine pentru a face lucrurile mai puțin incomode, fără să mă întreb dacă rezolvasem problemele celorlalți. Astfel, toate adunările au fost ineficiente. N-am reflectat asupra mea când au apărut aceste probleme, ba chiar am devenit negativă și-am vrut să renunț când mi-am pierdut reputația. Îmi lipsea mult umanitatea! Realizând toate astea, am regretat profund, m-am rugat lui Dumnezeu și am fost dispusă să mă pocăiesc și să mă schimb.

Am citit în cuvintele lui Dumnezeu: „În concluzie, indiferent de direcția sau ținta căutării tale, dacă nu reflectezi asupra urmăririi statutului și a reputației și dacă ți se pare foarte dificil să o lași deoparte, atunci îți va afecta intrarea în viață. Atâta vreme cât statutul are un loc în inima ta, va controla și influența pe deplin direcția din viața ta și țelurile pentru care te străduiești, caz în care îți va fi foarte greu să intri în adevărul-realitate, ca să nu mai vorbim despre dobândirea unor schimbări în firea ta; dacă vei fi în cele din urmă capabil să câștigi aprobarea lui Dumnezeu este, desigur, de la sine înțeles. Mai mult, dacă nu ești niciodată în stare să lași deoparte căutarea statutului, acest lucru îți va afecta capacitatea de a-ți face datoria într-un fel care e conform standardului, ceea ce va face foarte dificil să devii o ființă creată care să fie conform standardului. De ce spun asta? Nimic nu detestă Dumnezeu mai mult decât atunci când oamenii urmăresc statutul, întrucât urmărirea statutului este o fire satanică; este o cale greșită, se naște din corupția Satanei, e ceva condamnat de Dumnezeu și este chiar lucrul pe care Dumnezeu îl judecă și-l purifică. Nimic nu detestă mai mult Dumnezeu decât atunci când oamenii urmăresc statutul și, cu toate astea, tu tot concurezi cu încăpățânare pentru statut, îl prețuiești și-l protejezi în mod constant, încercând mereu să-l iei pentru tine. Și, în natură, nu sunt toate acestea potrivnice lui Dumnezeu? Statutul nu este rânduit pentru oameni de Dumnezeu; Dumnezeu le oferă oamenilor adevărul, calea și viața astfel încât, în cele din urmă, îi face să devină ființe create care sunt conform standardului, niște ființe create mărunte și insignifiante – nu cineva care are statut și prestigiu și este venerat de mii de oameni. Așadar, indiferent din ce perspectivă este privită, căutarea statutului este o fundătură” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Severitatea cuvintelor Lui m-a speriat puțin. Am realizat că Dumnezeu îi disprețuiește cel mai mult pe cei care urmăresc statutul. Dacă nu ne căim, ajungem în cele din urmă la a ne face rău și a ne ruina. Crezusem în Dumnezeu mulți ani și mă bucurasem de mult har din partea Lui, de aprovizionarea cuvintelor Sale. Ar trebui să port o povară față de datoria mea și să învăț cum să caut adevărurile-principii astfel încât să pot obține mai multă luminare de la Dumnezeu, ca să pot să-nțeleg adevărul și să obțin intrarea în viață. Dar nu m-am gândit niciodată cum să caut adevărul și să-mi fac bine datoria pentru a răsplăti iubirea lui Dumnezeu. M-am gândit doar la faima, câștigul și statutul meu. Îmi lipseau complet conștiința și rațiunea! Pentru a mântui umanitatea profund coruptă, Dumnezeu S-a întrupat și a venit pe această lume, îndurând umilințe de nedescris. Dumnezeu e suprem și măreț, dar nu Se preamărește niciodată. Doar exprimă adevărul în liniște, judecând și curățind firile noastre corupte, ca noi să ne respingem murdăria și să dobândim mântuirea Lui. Am văzut cât de umil și iubitor e Dumnezeu. Sunt doar o ființă creată minusculă, plină de murdărie și corupție și, totuși, încercam mereu să-mi clădesc imaginea, să obțin respectul oamenilor și să-i atrag. Eram nesuferit de arogantă și nerușinată! M-am gândit și la Pavel, căruia i-a plăcut să predice și să lucreze pentru admirația și respectul celorlalți. În mulții lui ani de credință, nu s-a gândit să-și schimbe firea, zbătându-se mereu pentru statut, răsplăți și coroană. Chiar a pretins că pentru el a trăi este Hristos și-a încercat să-I ia locul în inimile oamenilor. Pavel mergea pe calea unui antihrist, potrivnică lui Dumnezeu, și în cele din urmă a ofensat firea lui Dumnezeu și a fost alungat de El în iad pentru a îndura pedeapsă veșnică. Dacă aș continua să urmăresc numele și statutul, aș avea aceeași soartă ca Pavel. Odată ce am văzut aceste consecințe, m-am căit înaintea lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să găsesc calea dreaptă a practicării.

Mai târziu, am văzut un video despre cuvintele Lui. Dumnezeu Atotputernic spune: „A renunța la reputație și statut nu este ușor – ține de măsura în care oamenii urmăresc adevărul. Numai înțelegând adevărul, o persoană poate ajunge să se cunoască, să vadă clar deșertăciunea din spatele căutării faimei, a câștigului și a statutului și să vadă clar adevărul corupției omenirii. Numai atunci când o persoană ajunge cu adevărat să se cunoască, poate să renunțe la statut și reputație. Nu este ușor să te eliberezi de o fire coruptă. Dacă ai recunoscut că îți lipsește adevărul, că ești plin de neajunsuri și dezvălui prea multă corupție și totuși nu depui niciun efort în urmărirea adevărului și te deghizezi și te complaci în ipocrizie, făcându-i pe oameni să creadă că tu poți face orice, atunci acest lucru te va pune în pericol – mai devreme sau mai târziu, va veni o vreme când te vei lovi de un obstacol și vei cădea. Trebuie să recunoști că nu deții adevărul și să fii suficient de curajos pentru a înfrunta realitatea. Ai slăbiciuni, dezvălui corupție și ești plin de tot felul de neajunsuri. Acest lucru este normal, pentru că ești o persoană obișnuită, nu ești supraomenesc sau omnipotent și trebuie să recunoști acest lucru. Când alți oameni te disprețuiesc sau te batjocoresc, să nu reacționezi imediat cu antipatie pentru că lucrurile pe care le spun ei sunt neplăcute sau să te împotrivești acestora pentru că te crezi capabil și perfect – nu aceasta ar trebui să fie atitudinea ta față de astfel de cuvinte. Care ar trebui să fie atitudinea ta? Ar trebui să-ți spui: «Am defectele mele, tot ce are legătură cu mine este corupt și imperfect, iar eu sunt pur și simplu o persoană obișnuită. În ciuda faptului că ei mă disprețuiesc și mă batjocoresc, oare există vreun adevăr în asta? Dacă o parte din ceea ce spun este adevărată, atunci trebuie să o accept de la Dumnezeu.» Dacă ai această atitudine, este o dovadă că ești capabil să gestionezi corect statutul, reputația și lucrurile pe care alți oameni le spun despre tine. […] Atunci când ai gândul și dorința constantă de a concura pentru statut, trebuie să îți dai seama la ce consecințe adverse va duce acest tip de stare dacă este lăsată nerezolvată. Așa că nu pierde timpul în căutarea adevărului, depășește-ți dorința de a concura pentru statut cât este în stare incipientă și înlocuiește-o cu practicarea adevărului. Când practici adevărul, dorința și ambiția ta de a concura pentru statut vor fi diminuate și tu nu vei tulbura lucrarea bisericii. În acest fel, Dumnezeu Își va aminti de acțiunile tale și le va aproba” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Citind cuvintele Lui, mi-am dat seama că sunt doar o persoană coruptă de Satana, așa că e normal să am defecte și deficiențe. Dumnezeu nu a pretins niciodată să fiu cea mai bună, să am un calibru, o statură excelentă sau să devin o persoană semeață și perfectă. A vrut doar să am o inimă curată și sinceră, să urmez cu seriozitate adevărul, să mă tem de Dumnezeu și să mă feresc de rău. În casa lui Dumnezeu, au fost instituiți conducători de biserică și lideri de echipă doar fiindcă sunt necesari pentru lucrare, dar toți suntem doar ființe create care își îndeplinesc îndatoririle și nu există nicio diferență reală de statut între noi și ceilalți. Dumnezeu ne alocă diferite sarcini în funcție de calibrul și statura noastră. Doar pentru că eram lider de echipă nu însemna neapărat că dețin adevărul-realitate, dar mereu am pretins de la mine să-i dau de capăt fiecărei probleme și s-o rezolv. Era foarte nepractic și rezulta din aroganța și lipsa mea de cunoaștere de sine. Ar trebui să mă pun pe picior de egalitate cu frații și surorile, să învățăm unii de la alții și să căutăm adevărul împreună pentru a rezolva orice probleme întâlnim în timp ce ne îndeplinim îndatoririle. Dacă nu înțelegem ceva, n-ar fi trebui să-mi creez o imagine falsă, ci să-mi destăinui cu curaj deficiențele și să caut cu frații și surorile mele. Doar așa îmi puteam îndeplini și mai bine îndatoririle.

Mai târziu, mai mulți frați și surori trăiau în negativitate și a trebuit să mă întâlnesc cu ei și să am părtășie. La început, am fost puțin stresată. Eram îngrijorată de ce ar spune dacă n-aș avea părtășie bună, așa c-am vrut să mă pregătesc dinainte, găsind fragmente relevante, crezând că astfel mă voi putea ocupa mai ușor de problemele lor în timpul adunării și le voi câștiga respectul. Apoi mi-am dat seama că aveam intenția greșită în îndeplinirea datoriei mele. Voiam să le rezolv problemele doar ca să le pot câștiga admirația și respectul; încă lucram pentru reputație și statut. Așadar, m-am rugat lui Dumnezeu să m-ajute să mă răzvrătesc împotriva intențiilor mele greșite. Am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care spunea: „Pentru ca Duhul Sfânt să lucreze într-o persoană și să-i transforme diversele stări negative, acea persoană trebuie să coopereze și să caute în mod activ, uneori suferind, plătind un preț, renunțând la lucruri și răzvrătindu-se împotriva trupului, schimbându-și cursul pas cu pas. Este nevoie de mult timp pentru ca acest lucru să dea rezultate și pentru ca ea să pornească pe calea cea dreaptă – dar este nevoie doar de câteva secunde pentru ca Dumnezeu să dezvăluie pe cineva. Dacă nu-ți îndeplinești bine datoria, ci mereu încerci să te faci remarcat și să concurezi pentru statut, să ieși în evidență și să strălucești, luptând pentru reputația și interesele tale, atunci, în timp ce trăiești în această stare, nu ești oare doar un muncitor? Poți munci dacă vrei, dar este posibil să fii dezvăluit înainte de a-ți fi încheiat munca. Când oamenii sunt dezvăluiți, vine ziua în care vor fi condamnați și eliminați. Poate fi schimbat acest final? Nu este ușor; poate că Dumnezeu le-a stabilit deja finalul, caz în care aceștia sunt în pericol” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). Meditând la cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că, dacă intenția mea era să folosesc adunările și părtășia pentru a mă da mare și-a obține admirație, și nu pentru a rezolva problemele din îndatoririle fraților și surorilor, încă mergeam pe o cale potrivnică lui Dumnezeu. Chiar dacă participam la o adunare, nu aveam îndrumarea lui Dumnezeu, iar adunarea era ineficientă. Realizând asta, m-am rugat lui Dumnezeu, mi-am corectat intenția și am avut părtășie sinceră cu sora mea parteneră despre corupția și inadvertențele mele. La adunare, am avut părtășie doar despre ce-am înțeles, iar frații și surorile mele au discutat, de asemenea, ce-au înțeles. Împreună, am găsit o cale de practicare prin părtășie și stările lor s-au îmbunătățit. Am putut simți lucrarea și îndrumarea Duhului Sfânt, fiind foarte relaxată și liberă. Am văzut cum, renunțând la grija pentru statut și reputație și făcându-mi îndatoririle împreună cu frații și surorile, am putut obține binecuvântările și îndrumarea lui Dumnezeu.

Prin această experiență, am văzut că fusesem mult prea preocupată de reputație și statut și că Dumnezeu ocupa un loc prea mic în inima mea. Nu L-am iubit și nu L-am ascultat pe Dumnezeu și mergeam pe calea greșită. Datorită îndrumării lui Dumnezeu, a judecății și revelației cuvintelor Lui, am început în sfârșit să mă cunosc, iar intenția și atitudinea mea în îndeplinirea datoriei au suferit unele schimbări. Acum văd limpede că goana după reputație, statut, respectul și admirația celorlalți nu are nicio valoare; ne face doar rău. Doar a ne concentra să practicăm adevărul, a căuta schimbarea firii și a ne face bine datoria pentru a-L mulțumi pe Dumnezeu sunt preocupări corecte.