de Su Wan, China

În august 2020, am fost demisă din cauză că-mi făcusem de mântuială datoria, fără a face vreo lucrare practică. Ulterior, m-am simțit groaznic și plină de regret și am vrut să mă căiesc și să-mi îndeplinesc bine datoria în viitor.

Mai târziu, am fost desemnată să fac materiale video împreună cu alte câteva surori. Într-o zi, am vorbit cu sora Yang Fang despre unele reflecții și înțelegeri la care ajunsesem după demiterea mea. A fost profund mișcată de ceea ce aveam de spus și, din acel moment, am observat că atitudinea ei față de mine se schimbase. Când vorbeam despre experiențele mele la adunări, ea asculta cu mare atenție și tot încuviința din cap și, de obicei, era de acord cu părerile mele. De asemenea, părea mai grijulie față de mine în fiecare zi. M-am gândit în sinea mea: „Pare să mă admire. Am vorbit despre ceea ce am învățat și mi-am exprimat căința sinceră, așa că ar trebui să pun acest lucru în practică. Ce ar gândi dacă nu ar vedea nicio schimbare la mine? Oare ar crede că era doar gura de mine și că nu practicam adevărul? Oare imaginea bună pe care și-a creat-o despre mine ar dispărea?” La acest gând, m-am simțit oarecum neliniștită și îngrijorată și nu am mai vrut doar să-mi îndeplinesc bine datoria. Uneori stăteam mult timp să fac materiale video și mă durea spatele. Voiam să mă relaxez puțin, dar îmi era teamă că surorile mele aveau să creadă că leneveam. Mă gândeam în sinea mea: „Am spus că îmi voi îndeplini bine datoria și nu voi mai lenevi, trebuie să le arăt că mă țin de cuvânt.” Așa că nu îndrăzneam să iau pauze atunci când eram obosită, de teamă să nu creadă că țineam seama de nevoile mele trupești și că nu îmi asumam responsabilitatea pentru datoria mea. Nu îndrăzneam să mă culc devreme când îmi era somn. Chiar dacă îmi terminam munca, mă forțam să continui și nu-mi închideam computerul până la 11:30 sau 12 noaptea. Uneori stăteam trează toată noaptea și abia mă puteam trezi dimineața, dar le vedeam pe surorile mele trezindu-se devreme și nu îndrăzneam să mai dorm, de teamă să nu-și facă o impresie proastă despre mine. Odată am văzut că Yang Fang avea de lucrat la câteva materiale video, dar nu am plănuit să o ajut, pentru că erau dificile și necesitau multă concentrare și nu am vrut să-mi bat capul. Însă nu aveam niciun proiect al meu, așa că, dacă nu mă ofeream să ajut, ea avea să creadă cu siguranță că era doar gura de mine și că doar recitam doctrine, fără să urmăresc adevărul. Așa că m-am dus s-o ajut pe Yang Fang cu materialele video.

La momentul respectiv, deși părea că mă dăruiam trup și suflet datoriei, știam în inima mea că totul era pentru a-mi proteja imaginea și statutul. M-am simțit foarte bulversată de acest lucru și am vrut să mă destăinui surorilor cu privire la starea mea, dar mă temeam că aveau să afle că avusesem motive ascunse tot timpul și aveau să creadă că nu mă căisem cu adevărat și că nu practicam adevărul. Probabil că m-ar vedea ca pe o ipocrită înșelătoare și chiar ar ignora tot ce am spus că învățasem după demiterea mea. Aceste gânduri m-au făcut reticentă să mă destăinui tuturor. La adunări, vorbeam doar despre corupții pe care toată lumea le dezvăluia deseori, precum și despre câteva experiențe și cunoștințe pozitive, păstrându-mi totodată gândurile ascunse în adâncul meu. Întrucât aveam părtășie doar despre experiențe pozitive, surorile mele mă admirau și mai mult, iar într-o adunare, Yang Fang m-a lăudat pentru că eram capabilă să practic adevărul și să am părtășie atât de clară cu privire la gândurile mele despre adevăr. Am auzit mai târziu că alte două surori au spus că urmăream adevărul, că mă destăinuiam sincer cu privire la corupția mea și că eram destul de activ implicată în datoria mea. M-am simțit oarecum mulțumită, dar și mai mult, am avut un sentiment de rușine și neliniște, pentru că știam că ceea ce spuneau ele nu era nici măcar aproape de realitate. Nu eram deloc sinceră, nu vorbisem niciodată despre corupția din mine și existau alte motive în spatele entuziasmului pe care îl aveam pentru datoria mea. M-am gândit în sinea mea: „Este groaznic. Au fost cu toții păcăliți de fațada mea – ce ar trebui să fac?” M-am simțit foarte vinovată și am vrut să mă destăinui față de surorile mele, să nu le mai păcălesc, dar dacă aș fi făcut-o, mi-ar fi aflat acele gânduri și motive și m-ar fi crezut o persoană șireată. Imaginea mea bună ar fi dispărut și nimeni nu m-ar fi admirat. Când m-am gândit la acest lucru, mi-am pierdut curajul de a mă destăinui față de ceilalți.

Mai târziu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Știți ce este, de fapt, un fariseu? Există farisei în jurul vostru? De ce acești oameni sunt numiți «farisei»? Cum sunt descriși fariseii? Ei sunt oameni care sunt ipocriți, complet falși și care joacă teatru în tot ceea ce fac. Ce pretind ei? Pretind că sunt buni, blânzi și pozitivi. Așa sunt ei într-adevăr? Cu siguranță nu. Dat fiind că sunt ipocriți, tot ce este manifestat și dezvăluit în ei este fals; totul este o prefăcătorie – nu este adevărata lor față. Unde este ascunsă adevărata lor față? Este adânc ascunsă în inimile lor, pentru a nu fi văzută niciodată de alții. Tot ce ține de exterior este o prefăcătorie, totul este fals, dar ei pot să-i păcălească doar pe oameni; nu-L pot păcăli pe Dumnezeu. Dacă oamenii nu urmăresc adevărul, dacă nu practică și nu experimentează cuvintele lui Dumnezeu, atunci nu pot înțelege exact adevărul și, deci, oricât de frumos sună cuvintele lor, acestea nu sunt adevărul-realitate, ci cuvinte și doctrine. Unii oameni se concentrează doar să spună papagalicește cuvinte și doctrine, imită grosolan pe oricine ține cele mai elevate predici, astfel încât, în doar câțiva ani, ei recită cuvintele și doctrinele în mod din ce în ce mai avansat și sunt admirați și venerați de mulți oameni, după care încep să se camufleze și acordă o mare atenție cuvintelor și faptelor lor, arătându-se a fi deosebit de evlavioși și spirituali. Ei folosesc aceste așa-numite teorii spirituale pentru a se camufla. Doar despre asta vorbesc oriunde merg, lucruri amăgitoare care se potrivesc noțiunilor oamenilor, dar cărora le lipsește adevărul-realitate. Și, prin predicarea acestor lucruri – lucruri care sunt în acord cu noțiunile și gusturile oamenilor – ei induc în eroare mulți oameni. Pentru alții, astfel de oameni par foarte devotați și smeriți, dar, de fapt, totul este fals; par toleranți, îngăduitori și iubitori, dar, de fapt, este o fațadă; ei spun că Îl iubesc pe Dumnezeu, dar, de fapt, este o prefăcătorie. Alții cred că astfel de oameni sunt sfinți, dar, de fapt, este o înșelăciune. Unde poate fi găsită o persoană cu adevărat sfântă? Sfințenia umană este doar falsitate. Totul este teatru, o amăgire. La exterior, ei par devotați lui Dumnezeu, dar, de fapt, ei joacă teatru ca ceilalți să-i vadă. Când nu se uită nimeni, ei nu sunt deloc devotați și tot ceea ce fac e superficial. La suprafață, ei se sacrifică pentru Dumnezeu și au renunțat la familiile și carierele lor. Dar ce fac în secret? Își conduc propriile afaceri și operațiuni în biserică, profitând de biserică și furând ofrandele în secret, pretinzând că lucrează pentru Dumnezeu… Acești oameni sunt fariseii ipocriți moderni” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Șase indicatori ai progresului în viață”). În timp ce meditam la cuvântul lui Dumnezeu, m-am gândit la felul în care fariseii păreau atât de devotați, smeriți și iubitori. Stăteau mereu pe străzi rugându-se și explicau scriptura în sinagogi, dar nu urmau cu adevărat cuvintele lui Dumnezeu. Se prefăceau virtuoși la exterior pentru a se camufla și a se deghiza. Foloseau câteva metode și trucuri pentru a înșela oamenii și pentru a le crea o impresie falsă, astfel încât să fie adorați și admirați. Oare nu eram eu la fel de ipocrită ca acei farisei? Pentru a le face pe surorile mele să creadă că mă căisem cu adevărat, că nu era doar gura de mine și pentru a-mi proteja imaginea bună, mă prefăcusem mereu pentru a-mi ascunde și a-mi deghiza adevărata față. Nu îndrăzneam să mă odihnesc când eram epuizată de datoria mea sau să dorm când eram obosită noaptea și mă forțam să cobor din pat fără să mă fi odihnit suficient. În mod clar, nu voiam să o ajut pe Yang Fang cu materialele video, dar voiam ca ea să aibă o părere bună despre mine, așa că, fără tragere de inimă, i-am oferit ajutorul meu. Cu toate acestea, în realitate, nu îmi asumam sincer responsabilitatea pentru această datorie. Pe dinafară, mă prefăceam că eram activă și că luam inițiativa și, deși știam clar că aveam intenții greșite în datoria mea, că-i înșelam pe ceilalți și că trebuia să mă destăinui față de aceștia, am ascuns toate acele motive josnice și nu am spus nimănui despre ele pentru a-mi proteja imaginea. Acest lucru a făcut ca surorile mele să mă admire într-o oarecare măsură. Nu era acest lucru înșelător și amăgitor din partea mea? Eram cu adevărat înșelătoare și mă aflam pe aceeași cale ca fariseii ipocriți. Mă prefăceam tot timpul. Nu numai că era epuizant să trăiesc în acest mod, dar mă făcea să mă simt vinovată și Îl dezgusta și revolta pe Dumnezeu. După ce mi-am dat seama ce problemă gravă era, mi-am făcut curaj într-o adunare pentru a discuta cu surorile mele despre motivele care fuseseră în spatele acțiunilor mele în acea perioadă și despre felul în care se manifestase ipocrizia mea. Am avut un sentiment de ușurare după aceea, iar starea mea s-a schimbat în bine. Însă am simțit, totodată, că mi-ar fi foarte greu să corectez intențiile pe care le ascundeam în spatele datoriei mele, așa că am venit înaintea lui Dumnezeu în rugăciune, cerându-I să mă îndrume să rezolv această problemă și să-mi îndeplinesc datoria cu o inimă curată și cinstită.

Apoi, într-o zi, am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Dumnezeu nu îi desăvârșește pe cei care sunt înșelători. Dacă inima ta nu este cinstită – dacă nu ești o persoană cinstită – atunci tu nu vei fi câștigat de Dumnezeu. La fel, nu vei câștiga adevărul și, de asemenea, vei fi incapabil să-L câștigi pe Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Șase indicatori ai progresului în viață”). A fost cu adevărat dureros să citesc asta. Eram atât de înșelătoare, mintea mea era plină de gânduri nesincere, nu despre cum să practic adevărul și să-mi îndeplinesc cum se cuvine datoria, ci mai degrabă despre cum să dobândesc admirație și cum să le fac celorlalți o impresie bună. Ba chiar îmi făceam griji la nesfârșit și calculam când să dorm. Lui Dumnezeu Îi plac oamenii simpli și cinstiți și numai oamenii onești pot obține aprobarea Lui și sunt vrednici de mântuirea Lui. Însă motivul meu era întotdeauna unul nesincer. Indiferent cât de bine îl ascundeam sau chiar dacă puteam să dobândesc admirația și adorația tuturor, nu aveam să fiu mântuită de Dumnezeu. În cele din urmă, aveam să fiu disprețuită și blestemată de Dumnezeu, ca acei farisei ipocriți. Când m-am gândit la acest lucru, am fost atât de dezamăgită de mine. În toți acești ani de credință, nu pătrunsesem în realitatea unui adevăr atât de elementar precum onestitatea și eram la fel de înșelătoare ca întotdeauna. Am văzut că eram într-adevăr departe de cerințele Lui Dumnezeu.

Am citit, de asemenea, un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „În toate privințele, ar trebui să-I dezvălui totul lui Dumnezeu și să fii sincer – aceasta este singura condiție și stare care ar trebui menținută în fața lui Dumnezeu. Chiar și atunci când nu te destăinui, ești deschis în fața lui Dumnezeu. Din perspectiva lui Dumnezeu, El cunoaște faptele, indiferent dacă te destăinui sau nu în privința lor. Nu ești foarte nesăbuit dacă nu-ți poți da seama de acest lucru? Deci cum poți să fii o persoană inteligentă? Deschizându-ți sufletul în fața lui Dumnezeu. Știi că Dumnezeu scrutează și știe totul, așa că nu te considera isteț și nu crede că s-ar putea să nu știe; întrucât este sigur că Dumnezeu observă în secret inimile oamenilor, cei inteligenți ar trebui să fie puțin mai sinceri, puțin mai curați și să fie onești – acesta este lucrul înțelept de făcut” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: I-au pus pe alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a doua)”]. Așa este. Dumnezeu vede în inimile și mințile noastre, așa că El îmi cunoaște motivele și știe exact ce fel de persoană sunt. Indiferent în ce fel îmi ascundeam corupția de toată lumea, Dumnezeu avea să știe despre toate acestea. Credeam în Dumnezeu, dar nu puteam accepta examinarea atentă din partea Lui. Pentru a dobândi admirația și laudele celorlalți, mă prefăcusem că eram o persoană care urmărea adevărul și care se căise cu adevărat. Mă chinuisem până la epuizare, era un lucru atât de nesăbuit și vrednic de milă! În realitate, atât timp cât nu lenevim sau nu ne răsfățăm trupul, este ceva normal să avem nevoie de odihnă atunci când suntem obosiți sau ne este somn, dar negasem chiar și aceste legi ale muncii și odihnei umane. Tot ce făceam avea ca scop doar să-mi aducă admirația oamenilor. A trăi în acest mod era atât de extenuant. Dumnezeu spune că oamenii înțelepți trebuie să învețe să aibă inima deschisă, să accepte examinarea atentă din partea lui Dumnezeu și să fie simpli și cinstiți. Doar trăind astfel te poți elibera. Știind acest lucru, nu am mai vrut să mă prefac. După aceea, făceam o pauză de la datorie când eram obosită, iar noaptea mă culcam după muncă atunci când îmi era somn. Mă destăinuiam și aveam părtășie despre starea mea reală în adunări și-mi îndeplineam în mod proactiv responsabilitățile în datoria mea. Când lucrurile erau dificile, îmi spuneam că era datoria mea și că nu o făceam de ochii altora. Ori de câte ori simțeam nevoia să mă prefac, mă gândeam la aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Cei care sunt capabili să pună adevărul în practică pot accepta cercetarea lui Dumnezeu în lucrurile pe care le fac. Când accepți cercetarea lui Dumnezeu, inima ta va fi îndreptată” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Libertatea și eliberarea pot fi dobândite doar prin alungarea firii corupte”). Aceste cuvinte ale lui Dumnezeu mă ajutau să fiu mai pură și pregătită să accept examinarea atentă din partea lui Dumnezeu.

După un timp, o învățam pe Yang Fang o nouă abilitate. La început, am putut să am răbdare cu ea, dar când am văzut că învăța greu și făcea multe greșeli, am început să mă enervez, să o desconsider și să o privesc de sus. Mă temeam să nu spună că nu eram iubitoare, așa că mi-am păstrat cumpătul și am continuat să predau. Știam că-mi pierdeam calmul, dar nu mi-am destăinuit prea mult adevăratele sentimente la adunări, pentru că îmi făceam griji că, dacă spuneam ceva, atunci surorile mele aveau să creadă că-mi lipseau iubirea și răbdarea, iar acest lucru mi-ar fi stricat imaginea. În plus, când le-am văzut pe surorile mele dând dovadă de corupție sau fiind negative și slabe, am simțit o oarecare desconsiderare față de ele și nu am vrut să le dau atenție, deși m-am prefăcut că eram grijulie și înțelegătoare. Nu avusesem niciodată de gând să împărtășesc toate acestea, de teamă să nu spună că îmi lipsea compasiunea și că le era dificil să se înțeleagă cu mine.

Într-o zi de noiembrie, un conducător a rânduit ca eu să preiau o datorie în altă parte. Surorile mele au spus că erau triste să mă vadă plecând. Sora Li Zhi a spus cât de edificatoare și de utilă a fost pentru ea părtășia mea cu privire la adevăr, că eram corectă cu ceilalți și nu-i priveam niciodată de sus pe oameni și că cei care înțeleg și urmăresc adevărul sunt bineveniți oriunde. Faptul că am auzit laude atât de mari din partea ei m-a cam neliniștit. I-am spus să nu-i laude și să nu-i idolatrizeze pe alții, că nu era bine pentru aceștia. Deși Yang Fang nu mă lăuda direct, am putut auzi în glasul ei că mă vedea la fel ca Li Zhi. Simțeam că aveam o greutate pe inimă. M-am întrebat dacă le indusesem în eroare și dacă aveam o problemă. Însă privind lucrurile din altă perspectivă, deși aveam o fire coruptă, eram atentă să reflectez asupra mea, iar când întâmpinam probleme, căutam adevărul, pentru a le rezolva. Poate chiar eram mai bună decât ele, așa că de aceea mă admirau. Cu acest gând, mi-am șters acele preocupări din minte și nu m-am mai gândit la asta.

Mai târziu, am văzut un material video de mărturie, „Căința unui ipocrit”, în care o soră vorbea despre cum împărtășea doar experiențe pozitive în părtășia ei la adunări și despre cum toți ceilalți o apreciau cu adevărat. A fost demisă din funcție, dar când a venit timpul să fie aleasă o altă persoană care să preia funcția, frații și surorile au votat în continuare în unanimitate pentru ca ea să preia conducerea, simțind că nu se puteau descurca fără ea. O adorau și o admirau atât de mult, încât unii dintre ei aproape o tratau ca pe Dumnezeu. Acest lucru m-a trezit la realitate: era o problemă gravă. Am reflectat la modul în care ceilalți mă admiraseră și mă complimentaseră atât de mult în ultima vreme și m-am gândit că aș putea fi exact ca acea soră, care vorbea mereu despre intrarea pozitivă și că s-ar putea să fie nevoie să reflectez. Apoi, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Antihriștii se pricep în special la prefăcătorie când sunt în preajma altor oameni. Întocmai ca fariseii, la prima vedere, par să fie foarte toleranți cu oamenii și răbdători, smeriți și binevoitori – par foarte îngăduitori și toleranți cu toată lumea. Când se ocupă de probleme, arată mereu cât de incredibil de toleranți sunt față de oameni, având statutul pe care îl au, și, în toate privințele, par mărinimoși și deschiși la minte, fără să fie pretențioși față de ceilalți și arătându-le oamenilor cât de grozavi și amabili sunt. În realitate, antihriștii au de fapt aceste esențe? Acționează pentru binele celorlalți, sunt toleranți cu oamenii și îi pot ajuta în toate situațiile, dar care este motivul lor ascuns pentru care fac aceste lucruri? Ar mai face aceste lucruri dacă nu ar încerca să câștige oamenii de partea lor și să le intre în grații? Chiar așa sunt antihriștii în spatele ușilor închise? Chiar sunt așa cum par când sunt în preajma altor oameni – smeriți și răbdători, toleranți față de ceilalți și părând să-i ajute cu iubire? Au o asemenea esență și o asemenea fire? Acesta este caracterul lor? Deloc. Tot ce fac este prefăcătorie și ca să inducă oamenii în eroare și să le intre în grații, astfel încât chiar mai mulți oameni să ajungă să aibă o impresie favorabilă despre ei în inimile lor, să se gândească mai întâi la ei și să le ceară ajutorul când au o problemă. Pentru a realiza acest obiectiv, antihriștii uneltesc voit ca să se fălească în preajma celorlalți, să spună și să facă lucruri corecte. Înainte să vorbească, cine știe de câte ori își vor filtra sau prelucra cuvintele în mintea lor? Vor unelti și își vor frământa creierii în mod voit, reflectând asupra formulării, a expresiilor, a timbrului, a stilului și chiar asupra modului în care privesc oamenii și a tonului cu care vorbesc. Se vor gândi cu cine vorbesc, dacă acea persoană este bătrână sau tânără, dacă statutul ei este mai înalt sau mai umil decât al lor, dacă acea persoană îi stimează foarte mult, dacă le poartă pică în secret, dacă personalitatea ei este compatibilă cu a lor, ce datorie face acea persoană și care este poziția ei în biserică și în inimile fraților și surorilor lor. Vor observa cu grijă aceste lucruri și vor chibzui cu atenție la ele și, după ce vor medita la ele, vor găsi căi de a aborda tot felul de oameni. Indiferent de modul în care antihriștii tratează feluri diferite de oameni, ținta lor nu este decât să-i facă pe aceștia să-i stimeze foarte mult, să nu-i mai considere egalii lor, ci, în schimb, să-i admire, să facă și mai mulți oameni să-i prețuiască în mod deosebit și să-i admire atunci când vorbesc, să-i sprijine și să-i urmeze când fac ceva, să-i ierte și să-i apere când fac o greșeală și să aibă chiar mai mulți oameni care să lupte pentru ei, să se plângă cu amărăciune în numele lor și să ia atitudine ca să se certe cu Dumnezeu și să I se opună când sunt dați în vileag și respinși. Când pierd puterea, pot avea foarte mulți oameni care să-i ajute, să-și exprime sprijinul față de ei și să le țină partea, ceea ce arată că statutul și puterea pe care antihriștii au uneltit voit pentru a le câștiga în biserică au prins rădăcini în adâncul inimilor oamenilor și că «efortul lor minuțios» nu a fost în zadar” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a zecea)”]. Prin dezvăluirea lui Dumnezeu cu privire la antihriști, am învățat că aceștia simulează smerenia, răbdarea și iubirea pentru a dobândi adorația și admirația celorlalți și așa îi induc în eroare antihriștii și le cumpără inimile. Mă comportam exact ca un antihrist. Când o pregăteam pe Yang Fang, deși mă simțeam sătulă, tot am afișat o figură răbdătoare pentru a dobândi admirația celorlalți. Când le-am văzut pe surorile mele dezvăluind corupție, în sinea mea le-am desconsiderat și nu am vrut să le dau atenție, dar tot m-am prefăcut a fi grijulie și înțelegătoare și nu m-am destăinuit niciodată cu adevărat față de niciuna dintre ele, temându-mă că acest lucru ar strica imaginea lor despre mine. Le-am orbit și le-am înșelat astfel încât să mă laude și să mă admire în mod constant. Am putut să văd că eram foarte înșelătoare.

Am început să mă gândesc la motivul pentru care nu puteam înceta să mă prefac. Ce fire era aceasta? Am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Viclenia poate fi văzută, de obicei, în exterior: cineva bate câmpii sau folosește un limbaj pompos și nimeni nu poate descifra ce gândește. Aceasta este viclenie. Care este caracteristica principală a ticăloșiei? Este faptul că vorbele lor sună deosebit de plăcut și totul pare în regulă la suprafață. Nu pare să existe nicio problemă, iar lucrurile arată destul de bine din toate punctele de vedere. Atunci când fac ceva, nu-i vezi că folosesc mijloace deosebite, iar în exterior nu există niciun semn de puncte slabe sau defecte, și totuși își ating scopul. Ei fac lucrurile într-un mod extrem de secretos. Acesta este modul în care antihriștii îi induc în eroare pe oameni. Oamenii și chestiunile de acest gen sunt cele mai greu de discernut. Unii oameni spun adesea lucrurile corecte, folosesc scuze care sună bine și apelează la anumite doctrine, zicale sau acțiuni care se conformează afecțiunii umane pentru a-și păcăli semenii. Ei pretind că fac ceva în timp ce fac altceva pentru a-și atinge scopul ascuns. Aceasta este ticăloșie, dar majoritatea oamenilor consideră aceste comportamente ca fiind viclene. Oamenii au o înțelegere și o analiză relativ limitată a ticăloșiei. De fapt, ticăloșia este mai greu de discernut decât viclenia, deoarece este mai secretă, iar metodele și acțiunile sale sunt mai sofisticate. Dacă cineva are o fire vicleană în interiorul său, de obicei, ceilalți îi pot detecta viclenia în două sau trei zile de la interacțiunea cu acesta sau pot percepe firea vicleană a acestei persoane în acțiunile și cuvintele sale. Cu toate acestea, să presupunem că acea persoană este ticăloasă: acest lucru nu este ceva ce poate fi discernut în câteva zile, deoarece, fără evenimente semnificative sau circumstanțe speciale care au loc într-o perioadă scurtă, nu este ușor să discerni ceva doar ascultând-o vorbind. Ea spune și face întotdeauna lucrurile așa cum trebuie și prezintă doctrine corecte, una după alta. După câteva zile de interacțiune cu ea, ai putea crede că această persoană este destul de bună, că este capabilă să renunțe la lucruri, se sacrifică, are înțelegere spirituală, are o inimă iubitoare de Dumnezeu și are atât conștiință, cât și rațiune în modul în care acționează. Dar, după ce se ocupă de câteva chestiuni, vezi că discursul și acțiunile sale sunt amestecate cu prea multe lucruri, cu prea multe intenții diavolești. Îți dai seama că această persoană nu este cinstită, ci vicleană – un lucru ticălos. Ea folosește frecvent cuvintele potrivite și expresii plăcute care se aliniază cu adevărul și are afecțiune umană pentru a interacționa cu oamenii. Într-o privință, se impune, iar în alta, îi induce în eroare pe ceilalți, obținând prestigiu și statut printre oameni. Astfel de persoane sunt incredibil de înșelătoare și, odată ce au obținut puterea și statutul, pot induce în eroare și le pot face rău multor oameni. Oamenii cu firi ticăloase sunt extrem de periculoși” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul cinci: Ei îi induc în eroare, îi atrag de partea lor, îi amenință și îi controlează pe oameni”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, în spatele acestei mascarade, mă controla o fire rea, care este mai greu de văzut decât una înșelătoare. Oamenii cu firi rele încearcă să facă lucruri care par să fie bune și în concordanță cu adevărul, pentru a induce în eroare oamenii și pentru a le câștiga inimile din propriile motive ascunse, iar oamenii sunt păcăliți fără să vrea de acest lucru. Exact așa eram eu. Știam că fraților și surorilor mele le plăceau oamenii care urmăresc adevărul și care sunt iubitori, că acești oameni sunt stimați și admirați în biserică, așa că m-am prefăcut că sunt genul acesta de persoană. Păream gata să sufăr, să plătesc un preț, să-mi îndeplinesc în mod activ datoria și să fiu iubitoare față de ceilalți și, în aparență, mă comportam de parcă aș fi acționat în conformitate cu adevărul. Însă scopul meu nu era să practic adevărul, ci să fiu admirată de ceilalți și să le cuceresc inimile. Eram cu adevărat rea și josnică. Dacă nu ar fi fost judecata și revelația cuvintelor lui Dumnezeu, aș fi crezut că, punându-mi o mască, eram doar puțin înșelătoare, nu că fusesem dominată de o fire rea sau că a induce în eroare oamenii și a le cuceri inimile în acest fel însemna că mergeam pe o cale împotriva lui Dumnezeu. Suntem creațiile lui Dumnezeu și numai Dumnezeu este vrednic de a fi idolatrizat, însă eram atât de profund coruptă de Satana, și totuși mi-am dorit întotdeauna să dețin o funcție înaltă printre frații și surorile mele și să fiu admirată și idolatrizată. Nu mă comportam exact ca arhanghelul? Firea cea dreaptă a lui Dumnezeu nu va tolera să fie ofensată de către om, așa că, dacă nu mă căiam, aveam să ajung, în cele din urmă, să fiu blestemată și urâtă de Dumnezeu, la fel ca fariseii. Acest lucru m-a speriat. Știam că dacă aveam să continui astfel, consecințele aveau să fie foarte grave. Am hotărât să mă lepăd de trup și să fiu o persoană simplă și cinstită.

După aceea, am lucrat să mă lepăd de sine și am început să mă destăinui față de ceilalți. Odată, nu avusesem suficientă grijă când făceam un material video, ceea ce însemna că erau multe probleme cu acesta, iar refacerea lui a cauzat multe întârzieri în lucrarea noastră. Când o soră mi-a spus că fusesem iresponsabilă și că nu se putea conta pe mine, m-am simțit nemulțumită, potrivnică și am vrut să ripostez. Ulterior, un conducător m-a întrebat despre starea mea într-o adunare și m-am gândit: „Dacă împărtășesc într-adevăr totul, frații și surorile ar putea crede că nu pot să accept adevărul, că doar mă apăr în continuare. Atunci ce ar crede toată lumea despre mine? Ar fi mai bine să nu vorbesc.” Apoi am văzut clar că mă gândeam din nou să mă prefac, așa că m-am rugat și mi-a venit în minte un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „De fiecare dată când termini de făcut ceva, chiar dacă tu crezi că a fost făcut corect, poate că nu este neapărat în conformitate cu adevărul. Acel lucru trebuie și disecat și trebuie comparat, verificat și discernut conform cuvintelor lui Dumnezeu. Astfel, va deveni clar dacă a fost corect sau greșit. În plus, trebuie disecate și lucrurile pe care crezi că le-ai făcut greșit. Asta necesită ca frații și surorile să petreacă mai mult timp împreună având părtășie, căutând și ajutându-se între ei. Cu cât ai mai mult părtășie, cu atât mai luminoasă va fi inima ta și cu atât mai mult vei înțelege adevărurile-principii. Aceasta este binecuvântarea lui Dumnezeu. Dacă niciunul dintre voi nu-și deschide sufletul și toți vă ascundeți, sperând să lăsați o impresie bună în mințile celorlalți și dorind ca aceștia să aibă o părere bună despre voi și să nu vă ia în derâdere, atunci nu veți experimenta o creștere adevărată. Dacă întotdeauna te deghizezi și niciodată nu-ți deschizi sufletul în părtășie, nu vei primi iluminarea Duhului Sfânt și nu vei fi capabil să înțelegi adevărul. Atunci, care va fi rezultatul? Vei trăi în întuneric pentru totdeauna și nu vei fi mântuit. Dacă vrei să dobândești adevărul și să-ți schimbi firea, trebuie să plătești un preț pentru a dobândi și a practica adevărul și trebuie să-ți deschizi sufletul și să ai părtășie cu ceilalți. Acest lucru este benefic atât pentru intrarea ta în viață, cât și pentru schimbarea firii tale” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat o cale de practicare. Ar trebui să accept examinarea atentă a lui Dumnezeu și, indiferent ce credeau alții despre mine, trebuia să mă destăinui și să practic adevărul. Doar așa ar fi putut fi rezolvată problema mea. În acel moment, mi-am făcut curaj să mă destăinui tuturor cu privire la starea mea și să-mi dezvălui corupția. M-am simțit mult mai liberă după ce am făcut acest lucru, iar părtășia cu ceilalți m-a ajutat să-mi înțeleg problema.

Faptele care au fost dezvăluite atunci mi-au arătat că aveam o fire înșelătoare și rea. Mă prefăceam mereu, pentru a fi admirată și adorată de ceilalți. Fără judecata și revelația cuvintelor lui Dumnezeu, nu aș fi fost deloc capabilă să mă cunosc și nu m-aș fi putut schimba. Acum înțeleg, totodată, cât de importante sunt motivele noastre când facem lucruri și că a fi capabili să acceptăm examinarea atentă a lui Dumnezeu și să ne rectificăm motivele în îndatoririle noastre, să ne destăinuim și să fim cinstiți, reprezintă singura modalitate de a dobândi aprobarea lui Dumnezeu și de a-I aduce bucurie.