de Christine, Filipine

În august 2021, am început să mă pregătesc pentru udarea noilor credincioși. Îmi era teamă că ei aveau să mă disprețuiască atunci când aveam părtășie cu ei, pentru că pronunția mea în limba engleză nu era foarte bună, așa că, la început, am comunicat doar prin mesaje scrise. Totuși, făcând asta mereu, progresul udării a fost afectat. În timpul unei adunări, o soră a împărtășit faptul că engleza ei nu era grozavă, dar ea voia să fie capabilă să aibă verbal părtășie cu nou-veniții și să se ocupe de noțiunile și dificultățile lor în timp util, așa că a folosit o aplicație de traducere sau le-a cerut fraților și surorilor să ajute cu traducerea. În acest fel, putea avea părtășie verbală cu ei cât de mult posibil. M-am simțit rușinată când am comparat acest lucru cu propria atitudine față de datoria mea. Nu putea vorbi engleza foarte bine, dar a găsit metode pentru a comunica oral cu nou-veniții, în timp ce problema mea era că vorbeam cu accent, dar mă descurcam în conversația de zi cu zi. Mi-era teamă că aveau să creadă că nu știu engleză, așa că nu am vrut să vorbesc cu ei. Acest lucru a afectat direct ceea ce puteam realiza în lucrarea de udare. Erau din ce în ce mai mulți noi credincioși care acceptau lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, așa că trebuia să ne intensificăm lucrarea de udare și să-i ajutăm, cât mai repede, să stabilească o bază pe calea cea adevărată. Însă eu țineam cont doar de propria reputație și statut, nu de felul în care să ud nou-veniții cum se cuvine. Nu am ținut cont câtuși de puțin de voia lui Dumnezeu! Așa că am spus o rugăciune, pregătită să mă bazez pe Dumnezeu și să încerc să comunic cu ei într-o conversație reală. După aceea, am început să-mi exersez engleza vorbită, începând cu nou-veniții pe care îi cunoșteam deja și după puțin timp, nu mi-a mai fost atât de frică să port conversații reale. Îmi amintesc că, odată, eram într-o conversație cu un nou credincios și, nu numai că am putut să mă exprim fluent, dar și problema lui a fost rezolvată. Îmi era greu să cred; nu mă gândisem niciodată că o singură discuție verbală ar putea fi mai eficientă decât mai multe zile de comunicare prin mesaje.

Pe măsură ce tot mai mulți noi membri s-au alăturat bisericii, liderul ne-a pus pe mine și pe sora Zheng responsabile de lucrarea de udare. Am fost foarte surprinsă să aud asta. Abia învățam cum să fac lucrarea de udare, mai erau încă o mulțime de adevăruri despre lucrarea lui Dumnezeu pe care nu le înțelegeam, iar nivelul englezei mele era mediu. Cum aș putea să-mi asum o astfel de responsabilitate? Sora Zheng udase nou-veniți de mai mult timp decât mine, așa că avea mai multă experiență în toate privințele. De asemenea, vorbea destul de bine engleza. Dacă făceam echipă cu ea, ținând cont de capacitățile mele reale, nu ar fi văzut cât de multe lipsuri aveam din clipa în care-mi deschideam gura? Ar fi putut spune că părtășia mea despre adevăr nu era clară, că nu eram potrivită pentru acea datorie. Chiar când mă îngrijoram de asta, sora Zheng a venit să discute cu mine despre lucrarea noastră și m-a întrebat cum stăteam cu limba engleză. Fără a sta pe gânduri, am spus: „Engleza mea nu e bună de nimic. Pot să înțeleg, dar n-o pot vorbi foarte bine. Prefer comunicarea scrisă.” Ea a răspuns: „Atunci poți fi responsabilă de programarea adunărilor cu noii credincioși, iar eu voi fi responsabilă de părtășia cu ei. Putem lucra împreună.” Am simțit că am scăpat ca prin urechile acului și m-am gândit că a spune că nu știu să vorbesc engleza foarte bine era o scuză grozavă; atunci n-aș mai fi nevoită să vorbesc la adunări. Atât timp cât îmi țineam gura închisă, greșelile și neajunsurile mele n-ar fi devenit niciodată vizibile. În acest fel, când sora Zheng uda nou-veniții, eu puteam fi acolo ascultând și învățând și, după un timp, de îndată ce mă pricepeam, puteam comunica verbal cu aceștia. Atunci ei nu m-ar mai fi văzut așa cum sunt.

Prima dată când eu și sora Zheng am udat împreună nou-veniți, am observat că interacționa cu ei cu o engleză fluentă, dar eu am spus doar „Bună!” și n-am mai îndrăznit să spun altceva. Ne puseserăm de acord ca, atunci când se încheiau adunările și părtășia, eu să vorbesc cu noii credincioși pentru a mă familiariza cu problemele și dificultățile lor ca să le rezolv cât mai repede posibil, dar eu eram reticentă. Am avut senzația că, în prima lor interacțiune cu sora Zheng, văzuseră cât de bună era engleza ei și că putea avea părtășie clară despre adevăr, așa că, dacă vorbeau cu mine după aceea și mă auzeau poticnindu-mă în cuvinte, aveau să-și dea seama ce diferență uriașă era între noi. Ce ar fi crezut atunci despre mine? M-am tot gândit la asta și am hotărât să continui cu scrierea mesajelor. După aceea, pe lângă o oarecare comunicare verbală cu noii credincioși pe care îi știam puțin mai bine, am interacționat doar prin scris cu ceilalți noi credincioși. Totuși, aceasta era o manieră mai lentă de a comunica. Destul de des, aceștia nu erau online când le trimiteam mesaje și apoi nu observam când îmi răspundeau. Unele probleme ar putea fi rezolvate în doar câteva minute de stat de vorbă, dar mesajele ar putea să nu dea niciun rezultat chiar și după câteva zile. Abia când am verificat lucrarea pe care o făcuserăm noi, am văzut că aproape jumătate dintre noii credincioși de care eram responsabilă nu participau în mod normal la adunări. Eram șocată. Cum se putea întâmpla asta? Sora Zheng m-a întrebat: „De ce scrii mereu mesaje noilor credincioși? De ce nu le vorbești niciodată direct?” M-am fâstâcit, nevrând să-i spun. Știam că, dacă le-aș fi vorbit direct pentru a le rezolva problemele și dificultățile, unii dintre ei ar fi început să participe la adunări în mod normal. Însă îmi era teamă să-mi arăt slăbiciunile și mă bazam pe mesaje scrise, ceea ce a condus la această consecință.

În acea noapte nu am putut să dorm, ci m-am zvârcolit și sucit pe toate părțile și m-am simțit tot mai rău pe măsură ce mă gândeam la asta. Dacă noțiunile și confuziile noilor credincioși nu erau rezolvate imediat, ei ar fi putut renunța în orice moment. Aceasta era o neglijare gravă a datoriei! De ce am insistat pe mesajele scrise cu privire la ceva ce putea fi rezolvat în trei minute de conversație? Nu era vorba de faptul că nu puteam vorbi engleza și fusesem capabilă să comunic verbal cu puțin timp în urmă. De ce nu mai făceam asta? Mă învinovățeam cu adevărat, gândindu-mă la felul în care unii nou-veniți nu participau la adunări în mod normal, pentru că eu nu-i udasem cum se cuvine. Eram atât de plină de regret. M-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume să mă cunosc. Apoi, am citit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Oamenii înșiși sunt ființe create. Pot ființele create să dobândească omnipotență? Pot ele să dobândească desăvârșirea și să fie fără cusur? Pot ele să dobândească excelența în toate, să ajungă să înțeleagă toate lucrurile, să vadă totul așa cum este de fapt și să fie capabile de orice? Nu pot. Însă, în oameni, sunt firi corupte și o slăbiciune fatală: de îndată ce deprind o meserie sau o profesie, oamenii au sentimentul că sunt capabili, că au poziție și valoare personală, că sunt profesioniști. Oricât de obișnuiți sunt, toți vor să pară altfel, niște indivizi faimoși sau excepționali, să devină niște mici celebrități și să-i facă pe oameni să creadă că ei sunt perfecți și fără niciun defect; în ochii celorlalți, își doresc să devină cunoscuți, puternici, sau niște figuri mărețe, și vor să devină grandioși, capabili de orice, fără să existe niciun lucru pe care ei să nu-l poată face. Ei simt că, dacă ar căuta ajutorul altora, ar părea incapabili, slabi și inferiori și că oamenii i-ar privi de sus. Din acest motiv, ei doresc întotdeauna să păstreze aparențele. Unii oameni, când li se cere să facă ceva, spun că știu cum să facă acel lucru, când, de fapt, nu știu. După aceea, în secret, cercetează și încearcă să învețe cum să îl facă, dar după ce l-au studiat câteva zile, tot nu înțeleg cum să facă. Când sunt întrebați cum se descurcă cu asta, ei spun: «În curând, în curând!» Însă, în inimile lor, se gândesc: «Nu am ajuns încă acolo, habar n-am, nu știu ce să fac! Nu trebuie să mă dau în vileag, trebuie să continui să păstrez o aparență, nu pot lăsa oamenii să-mi vadă neajunsurile și ignoranța, nu îi pot lăsa să mă privească cu dispreț!» Ce problemă este aceasta? Este iadul pe pământ în încercarea de a păstra imaginea cu orice preț. Ce fel de fire este aceasta? Aroganța unor astfel de oameni nu cunoaște limite, și-au pierdut complet rațiunea. Ei nu își doresc să fie ca toți ceilalți, nu vor să fie oameni obișnuiți, oameni normali, ci supraoameni, indivizi de excepție sau mari șefi. Aceasta este o problemă atât de uriașă! În ceea ce privește slăbiciunile, neajunsurile, ignoranța, nesăbuința și lipsa de înțelegere în cadrul umanității normale, ei le vor împacheta pe toate și nu-i vor lăsa pe alții să vadă aceste lucruri, iar apoi vor continua să se deghizeze. […] Nu trăiesc oamenii de felul acesta cu capul în nori? Oare nu sunt ei niște visători? Nu știu cine sunt ei înșiși și nici cum să trăiască umanitatea normală. Ei nu au acționat nici măcar o dată ca niște ființe umane practice. Dacă îți petreci zilele cu capul în nori, lucrând de mântuială, nefăcând nimic cu picioarele pe pământ, trăind mereu după propria-ți imaginație, atunci e de rău. Drumul în viață pe care îl alegi nu este corect” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cele cinci condiții care trebuie îndeplinite pentru a porni pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu”). Meditând la cuvintele lui Dumnezeu, am putut vedea că mă prefăcusem și mă deghizasem. Îmi era teamă că noii credincioși aveau să mă disprețuiască fiindcă engleza mea conversațională nu era grozavă, așa că n-am îndrăznit să mă lansez în discuții cu ei. După ce sora Zheng și cu mine am început să lucrăm împreună, am văzut că engleza ei era foarte bună și părtășia sa despre adevăr era mai clară decât a mea. Mă temeam că, prin comparație, aș părea foarte nepricepută și că ea avea să mă vadă cum eram de fapt, așa că m-am prefăcut și mai mult. Când sora Zheng m-a întrebat despre engleza mea, am spus intenționat că nu era bună, găsind o scuză ca să nu am părtășie verbală. De câte ori făceam noi două lucrare de udare împreună, eu nu contribuiam. Nu-mi făceam propria datorie. Iar când udam nou-veniți, doar le dădeam mesaje în loc să am o conversație reală, ceea ce însemna că multe dintre problemele lor nu erau rezolvate pe cât de repede ar fi trebuit, așa că ei au rămas, pur și simplu, negativi și nu au participat la adunări. Împiedicam lucrarea noastră. Nu eram niciodată eu însămi cu adevărat, de teamă că slăbiciunile mele aveau să fie dezvăluite. Voiam să învăț în secret lucruri, în culise, iar apoi să intru pe scenă și să fiu uimitoare. Ce arogantă eram! Nu puteam să-mi înfrunt cum se cuvine defectele și neajunsurile, ci a trebuit să mă prefac că sunt excepțională și diferită de toți ceilalți. Este exact ca acest lucru dezvăluit de Dumnezeu: „Ei nu își doresc să fie ca toți ceilalți, nu vor să fie oameni obișnuiți, oameni normali, ci supraoameni, indivizi de excepție sau mari șefi. Aceasta este o problemă atât de uriașă!” Aptitudinile mele de vorbire în limba engleză nu erau grozave și nu făceam de mult timp lucrarea de udare, așa că nu aveam multă experiență. Șansa de a uda noi credincioși străini era Dumnezeu care mă înălța, dar, în loc să-mi fac datoria bine, am vrut doar să-mi acopăr defectele și să mă comport de parcă puteam face orice, pentru ca celilalți să mă aprecieze, să mă admire. N-aveam pic de rațiune sau conștiință de sine. Am știut că trebuia să încetez să mă prefac și să mă deghizez. Indiferent ce credeau ceilalți, trebuia să renunț la orgoliul meu, să-mi duc la bun sfârșit datoria și responsabilitățile. Asta era ceea ce trebuia să pun în practică.

Am citit încă două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu care mi-au oferit o cale de a practica. Dumnezeu Atotputernic spune: „Trebuie să căutați adevărul pentru a rezolva orice problemă care se ivește, indiferent care e aceasta și, sub nicio formă, să nu vă deghizați sau să vă puneți o față falsă pentru alții. Neajunsurile voastre, deficiențele, defectele, firile voastre corupte – să fiți complet deschiși cu privire la ele și să aveți părtășie despre toate. Nu le țineți în voi. A învăța cum să te deschizi este primul pas spre intrarea în viață și e primul obstacol, care este cel mai dificil de depășit. Odată ce l-ai depășit, intrarea în adevăr e ușoară. Ce înseamnă a face acest pas? Înseamnă că tu îți deschizi inima și arăți tot ceea ce ai, bun sau rău, pozitiv sau negativ; te dezvălui pentru ca ceilalți și Dumnezeu să te vadă; fără a ascunde nimic de Dumnezeu, fără a tăinui nimic, fără a deghiza nimic, liber de înșelăciune și șiretlicuri și fiind, totodată, deschis și onest cu alți oameni. În acest fel, trăiești în lumină și nu numai că Dumnezeu te va examina, dar și alți oameni vor fi capabili să vadă că tu acționezi cu principiu și un anume grad de transparență” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). „În prezența lui Dumnezeu, indiferent cum te deghizezi, cum te ascunzi sau ce născocești pentru tine însuți, Dumnezeu are o înțelegere clară a tuturor gândurilor tale cele mai adevărate și a lucrurilor ascunse în părțile tale cele mai profunde, cele mai lăuntrice; nu există vreo persoană ale cărei lucruri ascunse, lăuntrice, să poată scăpa de controlul lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Șase indicatori ai progresului în viață”). Meditând la cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că primul pas spre înlăturarea firii mele corupte era să învăț să mă destăinui, să nu mai joc teatru, să nu mă mai prefac și să scot la lumină neajunsurile, eșecurile și corupția pe care le-am dezvăluit. Trebuia să fiu o persoană simplă și onestă înaintea fraților și surorilor mele și înaintea lui Dumnezeu. Atunci aș fi capabilă să mă relaxez și să fiu liberă în datoria mea. Faptul că am înțeles acest lucru mi-a dat încrederea și curajul de a pune adevărul în practică, așa că am căutat liderul și pe sora Zheng și le-am vorbit deschis despre starea și înțelegerea mea. Nu m-au disprețuit, ci au avut, cu răbdare, părtășie cu mine despre propria lor experiență și m-au ajutat să-mi înțeleg problema. După aceea, când udam nou-veniți, nu mai eram reținută de orgoliul meu, ci am început să mă concentrez pe comunicarea verbală cu ei ca să pot ajuta mai repede cu rezolvarea confuziilor pe care le aveau. Când dădeam de ceva ce era dificil de exprimat sau de pronunțat, puneam mâna pe un dicționar sau foloseam o aplicație de traducere. Cu timpul, engleza mea vorbită s-a îmbunătățit. Am experimentat că, prin părtășie deschisă cu frații și surorile mele și fiind sinceră, aș putea să învăț despre corupția și greșelile mele și să mă îndrept repede când mă aflam într-o stare proastă. Exact cum spune Dumnezeu: „A învăța cum să te deschizi este primul pas spre intrarea în viață și e primul obstacol, care este cel mai dificil de depășit. Odată ce l-ai depășit, intrarea în adevăr e ușoară.” Am crezut că, după ce am trecut prin toate acestea, am devenit capabilă să mă destăinui și am experimentat o oarecare schimbare. Am fost surprinsă când aceeași problemă s-a ivit din nou, mai târziu.

Odată, câțiva noi credincioși au vrut să împărtășească Evanghelia cu câțiva membri ai familiei și prieteni, așa că liderul de echipă și cu mine le-am explicat principiile după care să facă acest lucru. Abia terminasem să mă prezint când una dintre noile credincioase a spus că nu mă putea înțelege, așa că liderul de echipă s-a grăbit să ajute cu explicații, spunând că pronunția mea nu era foarte bună, apoi a început să vorbească cu nou-veniții. M-am simțit realmente ca o străină în timp ce-i ascultam conversând fluent; îmi puteam simți fața înroșindu-se. Era atât de stânjenitor și o rușine uriașă. Am vrut ca liderul de echipă să aibă ocazia de a învăța de la mine și de a dobândi o oarecare practică, dar eu nici măcar nu mă puteam prezenta bine; ce ar fi crezut liderul de echipă și acei nou-veniți despre mine? Ar fi putut crede că engleza mea era groaznică și că eu eram, de asemenea, incompetentă în munca mea. Cine m-ar fi ascultat după aceea când urmăream lucrurile? Aceste gânduri m-au lăsat cu un sentiment de frustrare și m-am simțit foarte dezamăgită. Conducătoarea de biserică era și ea membră a grupului și îmi era teamă că ar fi intrat online și ar fi văzut ce se întâmpla, ar fi crezut că engleza mea era slabă și că nu puteam face lucrarea, iar apoi m-ar fi demis. Nu am vrut ca ei să mă descopere, așa că am început să-mi ascund din nou neajunsurile, comunicând prin mesaje scrise și transformând discuțiile de grup în conversații unu-la-unu. După ceva timp, am început să mă simt realmente extenuată. Îmi era teamă că toți aveau să afle cât de slabă era pronunția mea și aveau să mă disprețuiască. Am trăit zilnic în acea stare și n-am avut timpul și energia de a mă gândi cum să-mi fac bine datoria. Am simțit tot mai multă întunecime în sufletul meu și nu I-am putut simți deloc îndrumarea lui Dumnezeu. De asemenea, nu am avut nicio direcție în datoria mea. Știam că eram într-o stare periculoasă, însă n-o puteam depăși. Așa că am spus o rugăciune în inima mea, cerându-I lui Dumnezeu să mă îndrume să ies din ea.

Într-o zi, m-am uitat la o mărturie video numită „În spatele prefacerii” și unele dintre cuvintele lui Dumnezeu care au apărut în ea m-au impresionat profund. Dumnezeu Atotputernic spune: „Ce fel de fire e aceea când oamenii se prefac mereu, se scot basma curată întotdeauna, își dau mereu aere, astfel încât ceilalți să aibă o părere bună despre ei și să nu poată să le vadă defectele sau neajunsurile, când încearcă veșnic să le prezinte oamenilor cea mai bună parte a lor? Aceasta este aroganță, falsitate, ipocrizie, este firea Satanei, este ceva ticălos. Gândiți-vă la membrii regimului satanic: indiferent cât de mult se luptă, se ceartă sau ucid în întuneric, nimeni nu are voie să îi raporteze sau să îi expună. Se tem că oamenii le vor vedea fața demonică și fac tot ce le stă în putință ca să o ascundă. În public, fac tot posibilul să se scoată basma curată, spunând cât de mult iubesc oamenii, cât de măreți, glorioși și infailibili sunt. Aceasta este natura Satanei. Tertipurile și înșelăciunea sunt trăsătura cea mai proeminentă a naturii Satanei. Și care este scopul acestei înșelăciuni și al acestor tertipuri? Să-i păcălească pe oameni, să-i împiedice să-i vadă esența și adevărata față și, astfel, să atingă scopul de a-și prelungi domnia. S-ar putea ca oamenii obișnuiți să nu aibă o astfel de putere și un asemenea statut, dar și aceștia își doresc să-i determine pe alții să-și facă o părere favorabilă despre ei și ca oamenii să-i stimeze și să îi ridice la un statut înalt în inimile lor. Aceasta este o fire coruptă. […] A face greșeli sau a te deghiza: care dintre acestea se referă la fire? Deghizarea este o chestiune care ține de fire, implică o fire arogantă, ticăloșie și înșelătorie; este detestată mai ales de Dumnezeu. […] Dacă nu încerci să te prefaci sau să te justifici, dacă îți poți recunoaște greșelile, toată lumea va spune că ești sincer și înțelept. Și ce te face înțelept? Toată lumea greșește. Toată lumea are defecte și lipsuri. Și, de fapt, toată lumea are aceeași fire coruptă. Nu te considera mai nobil, desăvârșit și mai bun decât ceilalți; asta înseamnă să fii complet irațional. Odată ce firile corupte ale oamenilor și esența și adevărata față a corupției lor îți sunt clare, nu vei încerca să îți acoperi propriile greșeli, nici nu le vei reproșa altor oameni greșelile lor – vei fi capabil să înfrunți ambele situații în mod corect. Abia atunci vei deveni perspicace și nu vei face lucruri nesăbuite, ceea ce te va face înțelept. Cei care nu sunt înțelepți sunt oameni nesăbuiți și se opresc mereu asupra greșelilor lor minore în timp ce se furișează în culise. Este dezgustător să asiști la așa ceva. De fapt, ceea ce faci este imediat evident pentru alți oameni și totuși joci în continuare un spectacol în mod ostentativ. Pentru alții, are aparența reprezentației unui clovn. Nu este ceva nesăbuit? Chiar este. Oamenii nesăbuiți nu au pic de înțelepciune. Oricâte predici aud, ei tot nu înțeleg adevărul și nu văd niciun lucru așa cum este de fapt. Ei nu coboară niciodată de pe propriul piedestal, crezând că sunt diferiți de toți ceilalți și mai respectabili; aceasta este aroganță și neprihănire de sine, aceasta este nesăbuință. Cei nesăbuiți nu au înțelegere spirituală, nu-i așa? Chestiunile în privința cărora ești nesăbuit și imprudent sunt cele cu privire la care nu ai o înțelegere spirituală și nu poți înțelege adevărul ușor. Aceasta este realitatea chestiunii” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). M-am gândit un timp la cuvintele lui Dumnezeu – acest lucru era un adevărat șoc pentru mine. A afișa o mască și a face o greșeală sunt două lucruri, în esență, diferite. Nu aveam un nivel avansat în engleză, așa că atunci când greșeam, puteam să învăț și să exersez. Ascunderea în spatele falsității și deghizării pentru ca alții să nu-mi vadă abilitățile reale reprezenta firile corupte ale aroganței, vicleniei și răului. Acest lucru este dezgustător și odios pentru Dumnezeu. Încă mai exersam cum să fac acea datorie, așa că erorile, scăpările și expresiile corupției erau inevitabile. Acelea nu erau lucruri de care să-mi fie rușine și puteau fi rezolvate prin căutarea adevărului. Însă de când preluasem responsabilitatea pentru lucrarea de udare, mă pusesem într-o poziție de supraveghetoare, gândindu-mă că trebuia să fiu mai bună decât o persoană obișnuită, altminteri nou-veniții aveau să mă disprețuiască. Când acea nouă credincioasă a spus că nu putea înțelege ceea ce spuneam, m-am simțit de parcă neajunsurile mele fuseseră expuse și imaginea mea fusese distrusă, așa că noii credincioși aveau să mă disprețuiască și să nu mă asculte. Eram chiar și mai îngrijorată că liderul avea să-mi vadă lipsurile și să creadă că eram incapabilă, că nu-mi puteam asuma acea sarcină și apoi să mă demită. M-am gândit la o cale de a-mi ascunde eșecurile pentru a-mi proteja statutul și imaginea, mergând până într-acolo încât să împiedic lucrarea casei lui Dumnezeu. Amm schimbat conversația verbală într-una bazată pe texte și o adunare de grup pentru a comunica despre lucrare în discuții unu-la-unu, ceea ce a întârziat lucrarea noastră de udare. Trăiam totodată într-o stare de alertă și mă îndepărtam tot mai mult de Dumnezeu. Eram atât de vicleană! Citirea unei părți din cuvintele lui Dumnezeu care judecă și expune o natură satanică m-a făcut, în mod deosebit, să tremur. Dumnezeu spune că cel mai proeminent aspect al naturii satanice îl reprezintă șiretenia și înșelăciunea, că acest lucru este deosebit de rău. Marele balaur roșu este deosebit de priceput la afișarea unei măști și la înșelăciune și își laudă mereu imaginea „grozavă, glorioasă și corectă” ca să-i facă pe oameni să-l adore și să-l urmeze, totul în încercarea de a-și asigura dictatura. Însă face totul pentru a acoperi toate lucrurile rele pe care le face în culise, inducând în eroare și înselând, în acest fel, oamenii din lume. Reflectând asupra mea, am văzut că afișam o mască pentru ca ceilalți să aibă o imagine pozitivă despre mine, ca ei să-mi vadă doar partea bună. Era un lucru foarte șiret și rău și am văzut că eu dezvăluiam fix același tip de fire ca marele balaur roșu. La ce bun să câștigi respectul și admirația celorlalți prin înșelăciune și afișarea unei măști? Ascunzându-mi neajunsurile și lipsurile, jucând feste pentru a-L înșela pe Dumnezeu și pe alți oameni, nu numai că eu însămi n-am progresat, dar am întârziat grav lucrarea bisericii. Acest lucru era incredibil de nesăbuit. Mulți dintre noii credincioși citeau cuvintele lui Dumnezeu și învățau despre voia Sa de a mântui omenirea. Ei puteau să vadă dezastrele crescând și pandemia agravându-se tot mai mult și știau că acceptarea lucrării lui Dumnezeu din zilele de pe urmă este singura cale de supraviețuire a oamenilor. Voiau să împărtășească Evanghelia cu prietenii și familia lor, să-i aducă înaintea lui Dumnezeu pentru ca aceștia să poată dobândi mântuirea. Însă eu nu eram câtuși de puțin preocupată de viețile lor. Nu am abordat prompt întrebările fraților și surorilor despre împărtășirea Evangheliei, doar pentru a-mi menține propriul orgoliu lipsit de valoare. Astfel, foarte mulți oameni au cercetat adevărata cale și s-au întors mai târziu spre Dumnezeu. Nu mă făcea asta un obstacol, o piatră de poticnire pentru lucrarea de evanghelizare? Reflectând la asta, mi-am dat seama că trăisem prin firea mea coruptă și deși părea că îmi făceam datoria, de fapt, mă împotriveam lui Dumnezeu, împiedicând lucrarea casei lui Dumnezeu și făcând rău fraților și surorilor. Mă uram și eram scârbită de mine din adâncul inimii. Simțeam că Îi datoram lui Dumnezeu atât de multe și totodată îi rănisem pe frați și pe surori. Am spus o rugăciune lui Dumnezeu ca să mă căiesc și m-am avertizat să urmăresc neabătută adevărul și să-mi fac datoria.

Odată, am citit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu în devoționalele mele spirituale: „Nu trebuie să folosești nicio metodă ca să-ți protejezi reputația, imaginea și statutul, nici nu trebuie să-ți acoperi sau ascunzi greșelile. Nu trebuie să întreprinzi aceste eforturi inutile. Dacă poți să renunți la aceste lucruri, vei fi foarte relaxat, vei trăi fără constrângeri sau durere și vei trăi complet în lumină. A învăța cum să fii sincer când ai părtășie este primul pas către intrarea în viață. Apoi, trebuie să înveți să îți diseci gândurile și acțiunile ca să vezi care sunt greșite și care nu Îi plac lui Dumnezeu și trebuie să le schimbi și să le rectifici imediat. Care este scopul rectificării lor? Este acela de a accepta și a lua adevărul de partea ta, scăpând în același timp de lucrurile din tine ce aparțin Satanei și înlocuindu-le cu adevărul. Înainte, făceai totul potrivit firii tale viclene, care este mincinoasă și înșelătoare; simțeai că nu puteai face nimic fără să minți. Acum că înțelegi adevărul și urăști felurile Satanei de a face lucrurile, nu mai acționezi așa, ci acționezi cu mentalitatea unei persoane oneste, pure și supuse. Dacă nu ascunzi nimic, dacă nu te prefaci, nu amăgești, dacă nu ascunzi lucrurile, dacă te expui înaintea fraților și surorilor, nu îți ascunzi cele mai tainice idei și gânduri, ci, în schimb, permiți altora să-ți vadă atitudinea cinstită, atunci adevărul se va înrădăcina treptat în tine, va înflori și va rodi, va da rezultate încetul cu încetul. Dacă inima ta este din ce în ce mai sinceră și din ce în ce mai orientată către Dumnezeu și dacă știi să aperi interesele casei lui Dumnezeu atunci când îți îndeplinești datoria, iar conștiința ta este tulburată atunci când nu reușești să aperi aceste interese, atunci aceasta este dovada că adevărul a avut un efect în tine și a devenit viața ta” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat o cale specifică de a practica. Trebuia să-mi fac datoria cu o inimă simplă, onestă și, indiferent cât de mare sau mică era statura mea, sau ce defecte și neajunsuri aveam, nu puteam să mă prefac. Trebuia să le arăt tuturor adevărata mea față și să mă destăinui chiar dacă greșeam. A trăi în acest fel nu e atât de obositor și Dumnezeu aprobă acest lucru. De fapt, problemele și neajunsurile mele n-aveau să dispară doar pentru că am încercat să le ascund, așa că ar trebui să le înfrunt cu calm, să conștientizez ce-mi lipsea și să fiu o persoană onestă. Dacă nu înțelegeam ceva, trebuia să pun întrebări și să învăț mai mult ca să pot să evoluez treptat. În plus, faptul că liderul a rânduit ca eu să fiu supraveghetoare ar trebui să fie o însărcinare și o responsabilitate pe care să le accept de la Dumnezeu, nu un statut. Trebuia să renunț la acea identitate de persoană la conducere și să-mi pun datoria pe primul loc. Indiferent ce gândeau sau spuneau alți oameni, trebuia să-mi corectez motivele, să-mi cunosc locul și să fac datoria unei ființe create.

De atunci înainte, aveam să renunț la mândria mea și să caut nou-veniții pentru comunicare verbală, ca să-i ajut să-și rezolve problemele pe care le aveau în îndatoririle lor. Mi-am exersat, totodată, mai mult abilitățile de conversație în engleză și am lucrat la pronunție, iar când am întâmpinat lucruri pe care nu le-am înțeles, am întrebat alți frați și surori și am învățat din punctele lor forte. Odată, când eram într-o adunare online cu câțiva noi credincioși, chiar când începeam să ne salutăm unii pe alții, m-am blocat asupra numelui unuia dintre ei, chiar dacă mi-a corectat pronunția în repetate rânduri. M-am simțit destul de rușinată și m-am întrebat de ce lua acest lucru atât de în serios. E în regulă să corectezi asta doar o dată, cu toți acei oameni ascultând! Atunci mi-am amintit ceva ce spune Dumnezeu: „Nu trebuie să folosești nicio metodă ca să-ți protejezi reputația, imaginea și statutul, nici nu trebuie să-ți acoperi sau ascunzi greșelile. Nu trebuie să întreprinzi aceste eforturi inutile. Dacă poți să renunți la aceste lucruri, vei fi foarte relaxat, vei trăi fără constrângeri sau durere și vei trăi complet în lumină” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Este adevărat; când greșesc, greșesc. De ce vreau mereu să ascund acest lucru? În loc să mă axez pe datoria mea, mă concentram pe orgoliul meu și nu era nicio cale de a-mi face bine datoria cu o asemenea grijă pe cap. Așadar, m-am calmat și am spus o rugăciune, cerându-I lui Dumnezeu să mă îndrume să renunț la mândria mea și să rămân concentrată pe datoria mea. După rugăciune, nu m-am mai simțit așa rușinată și atât de constrânsă de faptul că pronunția mea nu era foarte bună. Apoi am renunțat la mândria mea și i-am cerut nou-venitei să mă ajute cu pronunția. Puțin mai târziu, o soră care-mi fusese parteneră înainte a spus: „Ce faci pentru a-ți exersa engleza? Comunici foarte ușor cu noii credincioși. Ai făcut atât de multe progrese în aceste câteva luni în care nu ne-am văzut!” Acest lucru a fost foarte emoționant pentru mine și am știut că era în întregime îndrumarea și binecuvântarea lui Dumnezeu. Cu cât am mai mult acest gen de experiențe, cu atât mai mult simt că destăinuindu-mi adevărata stare, în loc să mă prefac sau să mă deghizez, ci doar să-mi fac statornic datoria, este o practică ce-mi liniștește inima. Slavă Ție, Dumnezeule!