de Tammy, Coreea de Sud

Făceam lucrarea de design pentru biserică. În timp, pe măsură ce-am finalizat tot tipul de concepte și imagini, mi-am îmbunătățit considerabil abilitățile și am fost aleasă lideră de echipă. Mi-am zis: „Faptul că am fost aleasă lideră de echipă înseamnă că am anumite abilități și talente în ceea ce privește lucrarea mea, că sunt mai bună decât ceilalți frați și surori și pot prelua conducerea lucrării. Trebuie să prețuiesc această datorie, să muncesc din greu, să caut adevărurile-principii, și să-mi îndeplinesc datoria. Nu pot face greșeli care să îngreuneze lucrarea bisericii. Trebuie să le arăt tuturor că sunt croită să fiu lideră de echipă.”

Într-o zi, conducătorul bisericii a venit și mi-a spus: „Biserica are nevoie de o imagine de fundal pentru un videoclip cu imnuri. Va fi mai greu de făcut decât fundalurile anterioare. Întrucât toți ceilalți sunt ocupați cu alte concepte în acest moment, am vrea să lucrezi tu la el. Crezi că poți să o faci?” Auzindu-l pe conducător, mi-am zis: „Nu am mai lucrat la un fundal atât de dificil, nu sunt sigură c-aș putea garanta rezultate bune.” Dar apoi mi-am zis: „Conducătorul, frații și surorile vor fi atenți la acest proiect: fac datoria asta de mai bine de doi ani, am gestionat destule probleme și sarcini dificile și mi-am însușit suficiente abilități. Poate că e prima dată când încerc să fac un fundal atât de greu și cu siguranță vor fi unele probleme neprevăzute, dar dacă nu reușesc să fac nici măcar o sarcină ca asta, ce vor crede toți ceilalți despre mine? Dacă nu mă descurc, vor crede că nu-s o lucrătoare talentată și că n-am făcut progrese în datoria mea? Ceilalți frați și surori lucrează cu toții la propriile proiecte acum și dacă trebuie trimis altcineva să lucreze cu mine în acest moment, sigur toți vor crede că nu mă descurc cu responsabilități mari, că nu pot duce o povară grea în momente critice și că nu sunt făcută pentru a fi de mare folos. Nu pot lăsa să se întâmple asta! Trebuie să accept proiectul orice ar fi. Mă voi documenta despre ce nu știu, ca să pot face totul cum trebuie și să le arăt tuturor că pot face față unor sarcini dificile.” Hotărându-mă, am răspuns cu încredere: „Pot să o fac, nicio problemă. Este doar un fundal puțin mai dificil și mai solicitant decât celelalte. Cu un mic efort suplimentar, pot garanta o calitate bună.” Văzând că păream încrezătoare, conducătorul a dat din cap și a zis: „Avem un termen strict pentru acest fundal, iar conceptul trebuie să reflecte semnificația și emoția exprimate de imn. Dacă ai vreo problemă când îl realizezi, contactează-ne imediat!” Supervizorul meu a mai spus: „Dacă efectiv nu te descurci, anunță-ne și vom desemna pe cineva să vină să te ajute.” Am confirmat din cap, încântată și agitată în același timp: eram încântată că lucram la un concept atât de important, unul care avea să-mi câștige admirație dacă mă descurcam bine, dar îmi și făceam griji: oare mă voi descurca cu o sarcină atât de dificilă? Nu eram sigură că le puteam oferi calitatea pe care și-o doreau. Dar, oricum, nu-i puteam dezamăgi pe toți. Trebuia să încep să mă documentez imediat, să încerc lucruri pe parcurs, ca să profit la maximum de această ocazie rară. Urma să duc această sarcină până la capăt, oricât de grea ar fi fost.

Când lucram la concept, timpul parcă zbura și apăreau tot felul de probleme. Simțeam cum crește presiunea. Conducătorul și supervizorul mă întrebau deseori despre progresul lucrării mele și dacă aveam probleme. Fiind extrem de agitată, le spuneam doar că totul „merge bine” când, în realitate, tremuram: Conceptul încă trebuia îmbunătățit în multe privințe. De asemenea, era nevoie să apelez la niște inovații tehnologice majore. Chiar n-aveam habar cum avea să fie rezultatul final. Dacă nu ieșea bine, toți ar fi văzut cât de nepricepută eram de fapt și ar fi zis că nu eram competentă și că pur și simplu încercam să mă dau mare. Întrucât promisesem c-aveam s-o fac, n-aș fi ajuns să mă umilesc dac-aș fi spus acum că nu eram în stare? Așa că a trebuit să-mi iau inima în dinți și să mă lămuresc pe parcurs. Încă nu dezvoltasem o idee, așa că am stat o vreme să mă gândesc. O dată, conducătorul a venit la studioul nostru și m-a privit lucrând pentru puțin timp, așa că am trecut intenționat la o parte mai ușoară, desenând-o rapid, ca să dau impresia că am totul sub control. De fapt, eram atât de agitată încât îmi transpirau palmele. Cum a plecat conducătorul, am trecut din nou la secțiunea mai grea, căutând o soluție. Mi-am petrecut mult timp gândindu-mă, dar tot n-am putut să găsesc o soluție. Nici măcar atunci n-am vrut să recunosc că există o problemă, temându-mă că se va îndoi de priceperea mea. Mi-am zis că, dacă făcusem deja o promisiune atât de importantă, ar fi jenant să revin asupra ei. A trebuit să strâng din dinți și să găsesc soluții pe parcurs, dar eram foarte ineficientă și mă simțeam epuizată emoțional. Am stat până târziu în ultima noapte ca să termin conceptul. Conducătorul și supraveghetorul au aruncat o privire și au spus că părea bun și că avea nevoie de doar câteva modificări. Totuși, n-am putut să mă înveselesc; mă simțeam dezamăgită.

Mai târziu, în timpul devoționalelor mele, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă ai adesea un sentiment de acuzație în viața ta, dacă inima ta nu poate găsi odihnă, dacă ești lipsit de pace sau bucurie și ești deseori cuprins de îngrijorare și neliniște cu privire la tot felul de lucruri, ce demonstrează acest lucru? Doar faptul că nu practici adevărul, că nu rămâi ferm în mărturia ta față de Dumnezeu. Când trăiești în mijlocul firii Satanei, ești pasibil ca, de multe ori, să nu reușești să practici adevărul, să trădezi adevărul, să fii egoist și ticălos; doar îți susții imaginea, renumele și statutul și propriile interesele. A trăi mereu pentru tine îți aduce o mare durere. Ai atât de multe dorințe egoiste, încurcături, piedici, îndoieli și necazuri, încât nu ai nici cea mai mică pace sau bucurie. A trăi de dragul trupului corupt înseamnă a suferi excesiv” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Pătrunderea în viață începe cu îndeplinirea datoriei”). Gândindu-mă la cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că motivul pentru care nu mă puteam fi fericită, nici măcar după ce am terminat conceptul și, în schimb, mă simțeam epuizată și deznădăjduită, era că aveam o dorință prea mare de statut. Ca să evit să-mi expun neajunsurile, m-am deghizat, prefăcându-mă în fața celorlalți. Nu era epuizant? Apoi, am găsit alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu care m-a ajutat să-mi înțeleg mai bine firea coruptă. Dumnezeu Atotputernic spune: „Oamenii înșiși sunt ființe create. Pot ființele create să dobândească omnipotență? Pot ele să dobândească desăvârșirea și să fie fără cusur? Pot ele să dobândească excelența în toate, să ajungă să înțeleagă toate lucrurile, să vadă totul așa cum este de fapt și să fie capabile de orice? Nu pot. Însă, în oameni, sunt firi corupte și o slăbiciune fatală: de îndată ce deprind o meserie sau o profesie, oamenii au sentimentul că sunt capabili, că au poziție și valoare personală, că sunt profesioniști. Oricât de obișnuiți sunt, toți vor să pară altfel, niște indivizi faimoși sau excepționali, să devină niște mici celebrități și să-i facă pe oameni să creadă că ei sunt perfecți și fără niciun defect; în ochii celorlalți, își doresc să devină cunoscuți, puternici, sau niște figuri mărețe, și vor să devină grandioși, capabili de orice, fără să existe niciun lucru pe care ei să nu-l poată face. Ei simt că, dacă ar căuta ajutorul altora, ar părea incapabili, slabi și inferiori și că oamenii i-ar privi de sus. Din acest motiv, ei doresc întotdeauna să păstreze aparențele. Unii oameni, când li se cere să facă ceva, spun că știu cum să facă acel lucru, când, de fapt, nu știu. După aceea, în secret, cercetează și încearcă să învețe cum să îl facă, dar după ce l-au studiat câteva zile, tot nu înțeleg cum să facă. Când sunt întrebați cum se descurcă cu asta, ei spun: «În curând, în curând!» Însă, în inimile lor, se gândesc: «Nu am ajuns încă acolo, habar n-am, nu știu ce să fac! Nu trebuie să mă dau în vileag, trebuie să continui să păstrez o aparență, nu pot lăsa oamenii să-mi vadă neajunsurile și ignoranța, nu îi pot lăsa să mă privească cu dispreț!» Ce problemă este aceasta? Este iadul pe pământ în încercarea de a păstra imaginea cu orice preț. Ce fel de fire este aceasta? Aroganța unor astfel de oameni nu cunoaște limite, și-au pierdut complet rațiunea. Ei nu își doresc să fie ca toți ceilalți, nu vor să fie oameni obișnuiți, oameni normali, ci supraoameni, indivizi de excepție sau mari șefi. Aceasta este o problemă atât de uriașă! În ceea ce privește slăbiciunile, neajunsurile, ignoranța, nesăbuința și lipsa de înțelegere în cadrul umanității normale, ei le vor împacheta pe toate și nu-i vor lăsa pe alții să vadă aceste lucruri, iar apoi vor continua să se deghizeze. […] Ce spuneți, nu trăiesc oamenii de felul acesta cu capul în nori? Oare nu sunt ei niște visători? Nu știu cine sunt ei înșiși și nici cum să trăiască umanitatea normală. Ei nu au acționat nici măcar o dată ca niște ființe umane practice. Dacă îți petreci zilele cu capul în nori, lucrând de mântuială, nefăcând nimic cu picioarele pe pământ, trăind mereu după propria-ți imaginație, atunci e de rău. Drumul în viață pe care îl alegi nu este corect” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cele cinci condiții care trebuie îndeplinite pentru a porni pe calea cea dreaptă a credinței în Dumnezeu”). Cuvintele lui Dumnezeu expuneau starea mea de atunci. Întrucât lucram în design de ceva vreme, îmi însușisem unele abilități și fusesem selectată lideră de echipă, credeam că eram pricepută și un talent rar. După ce m-am gândit astfel la mine, am acordat o atenție deosebită părerii celorlalți despre mine, îngrijorată că aveau să-mi vadă lipsurile și să spună că nu-s potrivită pentru slujba asta. Mai ales legat de imaginea asta de fundal, nu mai îndeplinisem nicio sarcină atât de dificilă și nu eram sigură că voi reuși, dar ca să-mi păstrez reputația și statutul și să câștig încrederea supraveghetorului și a conducătorului, am pretins că aveam totul sub control. Când am întâmpinat probleme și nu făceam progrese, n-am cerut ajutor, ci m-am chinuit singură. Când conducătorul s-a interesat de progresele sau problemele mele, nu i-am spus despre problemele reale, deși eram complet pierdută. În schimb, am ales să-i înșel pe conducător și pe supraveghetor și chiar să pretind că sunt foarte pricepută, ca să-l determin pe conducător să creadă că puteam face treaba. M-am prefăcut în toate privințele, ca să-mi ascund lipsurile. Mereu am pretins că sunt o lucrătoare talentată, ca ceilalți să creadă că pot face orice și că știu totul. Mi-am dat seama că eram extrem de vanitoasă și arogantă. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Oamenii înșiși sunt ființe create. Pot ființele create să dobândească omnipotență? Pot ele să dobândească desăvârșirea și să fie fără cusur? Pot ele să dobândească excelența în toate, să ajungă să înțeleagă toate lucrurile, să vadă totul așa cum este de fapt și să fie capabile de orice? Nu pot.” Așa e, cum ar putea un om corupt să fie perfect și priceput în toate? Este normal să nu înțelegi sau să nu poți să faci anumite lucruri ce țin de datoria ta, dar eu n-am avut atitudinea asta față de neajunsurile mele. În schimb, am insistat să mă înfățișez ca fiind o lucrătoare talentată. Nu voiam să fiu văzută ca o ființă creată oarecare, cu defecte. Am căutat să fiu perfectă și fără cusur. Eram atât de arogantă, încât mi-am pierdut rațiunea. Pentru că mă prefăceam mereu în datoria mea, temându-mă că ceilalți vor vedea cum sunt de fapt și nu ceream ajutor când nu înțelegeam ceva, conceptul a progresat încet, când ar fi trebuit să fie finalizat rapid, eu ajungând la epuizare emoțională. Mi-am dat seama că a fost o nesăbuință din partea mea să urmăresc perfecțiunea. Îmi ascundeam mereu lipsurile, fără să am curajul să le recunosc și să le înfrunt. Prin urmare, nu doar că eram obosită și ipocrită în datoria mea, dar am și întârziat lucrarea bisericii. Dându-mi seama de asta, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule! Îți mulțumesc pentru luminarea și îndrumarea Ta care m-au ajutat să văd cât de jalnică a fost prefăcătoria mea. Pe viitor, sunt gata să-mi îndrept opiniile greșite despre urmărire, să am atitudinea corectă față de neajunsurile mele, să întreb când nu înțeleg, să mă abțin de la prefăcătorie și înșelătorie și să-mi fac datoria într-un mod realist.”

Apoi, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „Trebuie să căutați adevărul pentru a rezolva orice problemă care se ivește, indiferent care e aceasta și, sub nicio formă, să nu vă deghizați sau să vă puneți o față falsă pentru alții. Neajunsurile voastre, deficiențele, defectele, firile voastre corupte – să fiți complet deschiși cu privire la ele și să aveți părtășie despre toate. Nu le țineți în voi. A învăța cum să te deschizi este primul pas spre intrarea în viață și e primul obstacol, care este cel mai dificil de depășit. Odată ce l-ai depășit, intrarea în adevăr e ușoară. Ce înseamnă a face acest pas? Înseamnă că tu îți deschizi inima și arăți tot ceea ce ai, bun sau rău, pozitiv sau negativ; te dezvălui pentru ca ceilalți și Dumnezeu să te vadă; fără a ascunde nimic de Dumnezeu, fără a tăinui nimic, fără a deghiza nimic, liber de înșelăciune și șiretlicuri și fiind, totodată, deschis și onest cu alți oameni. În acest fel, trăiești în lumină și nu numai că Dumnezeu te va examina, dar și alți oameni vor fi capabili să vadă că tu acționezi cu principiu și un anume grad de transparență. Nu trebuie să folosești nicio metodă ca să-ți protejezi reputația, imaginea și statutul, nici nu trebuie să-ți acoperi sau ascunzi greșelile. Nu trebuie să întreprinzi aceste eforturi inutile. Dacă poți să renunți la aceste lucruri, vei fi foarte relaxat, vei trăi fără constrângeri sau durere și vei trăi complet în lumină” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Mi-am dat seama că, dacă voiam să-mi fac bine datoria, să fiu lăudată de Dumnezeu, cheia era să caut adevărul. Indiferent de ce firi corupte aș fi dezvăluit sau ce probleme aveam în datoria mea, trebuia să mă destăinui lui Dumnezeu în rugăciune pentru îndrumare, să mă lepăd de dorința mea de reputație și statut, să caut să am părtășie cu frații și surorile, să mă abțin de la prefăcătorie și deghizare, să mă deschid și să-i las pe toți să mă vadă cum sunt cu adevărat, să fac doar ce puteam face, să recunosc când nu puteam, și să caut adevărul împreună cu alții. Să-mi fac datoria astfel ar fi mai puțin epuizant, inhibant – ar fi o bucurie. Dându-mi seama de asta, m-am destăinuit fraților mei și surorilor în părtășie despre corupția pe care o dezvăluisem în întregul proces de concepere și am semnalat problemele întâlnite pentru a le discuta cu ei. Frații și surorile m-au învățat câteva tehnici noi de folosire a programelor de calculator și metode de a desena. După aceea, am continuat să completez imaginea de fundal și întregul proces a mers foarte bine. Ulterior, niște frați și surori mi-au spus: „Imaginea ta de fundal arată mult mai bine decât cele anterioare. Ai putea să ne împărtășești cândva experiența ta și ceea ce ai învățat?” Am fost foarte fericită să aud asta, simțind că fusesem, într-adevăr, oarecum utilă. Gândindu-mă la experiența mea de concepere a fundalului, mi-am dat seama că nu e nimic greșit să ai neajunsuri și nu este nimic rău ca alții să le cunoască. Să poți să te destăinui, să cauți adevărul, să lași deoparte intențiile și dorințele greșite este cel mai important. Te poți simți împăcat și liniștit făcându-ți datoria astfel.

Treptat, am reușit să livrez concepte de calitate pentru proiecte dificile și am realizat mai multe materiale finite decât ceilalți frați și surori. Ei îmi cereau mereu sfaturi legat de conceptele de design și de alte chestiuni tehnice. La început, le spuneam doar ceea ce știam, dar, întrebându-mă tot mai mulți, fără să-mi dau seama, am început să gândesc: „Cred că acum toți îmi recunosc talentele. Altfel, de ce mi-ar cere mie sfaturi?” Pe nesimțite, a început să-mi placă acest sentiment de satisfacție și eram foarte mulțumită de mine. Dar, apoi, s-a întâmplat ceva absolut neașteptat. Într-una dintre imaginile de fundal concepute de mine pentru un imn, conducătorul meu a observat o problemă care încălca principiile și m-a chemat să sintetizăm abaterile. A spus că imaginea trebuia editată în acea zi, ca să nu întârzie lucrarea, și m-a întrebat dacă puteam să o editez singură sau aveam nevoie de ajutor. Mi-am zis: „Eu am conceput imaginea, dacă o dau altcuiva, nu va părea că nu sunt destul de pricepută? Nu vor crede oamenii că mă dau mare, dar nu pot să mă descurc la nevoie? Nu se poate! Nu pot renunța acum. Dacă pot să rezolv singură problema, toți vor ști că-mi pot face treaba, că sunt de încredere și merit să fiu cultivată.” Dându-mi seama de asta, i-am spus conducătorului c-o voi rezolva singură, conform principiilor. În timp ce editam, pentru o parte a imaginii nu am reușit să găsesc un concept bun. Pentru că nu mai era timp și mă blocasem la acel concept, m-am stresat rău, vrând să termin cât mai repede posibil, dar oricât modificam conceptul, nu-mi ieșea. Am rămas blocată la acel concept până la 5 dimineața, dar tot nu m-am putut gândi la nimic. Gândurile-mi erau încețoșate. Abia atunci am început să mă întreb de ce aveam această problemă. Brusc mi-am dat seama: conceptul meu încălca principiile pentru că exista un aspect al principiilor pe care nu îl înțelegeam. Necesitatea editării întârziase deja lucrarea. Nici nu știam dacă editarea va rezolva lucrurile, iar imaginea era necesară urgent, deci am știut că trebuia să cer ajutor. Dar ca să-mi păstrez statutul și reputația și să-mi ascund lipsurile, m-am străduit să mă descurc singură. Nu cumva întârziam lucrarea bisericii? Dându-mi seama de asta, m-am simțit vinovată și m-am rugat lui Dumnezeu, ca să mă căiesc: „Dumnezeule! Sunt țintuită de firea mea coruptă. Cum am o problemă, pretind că totul e în regulă, ca să mă admire ceilalți. Nu-mi pot înfrunta corect lipsurile. E foarte obositor să-mi îndeplinesc datoria astfel! Bunule Dumnezeu, îndrumă-mă, Te rog, să-mi recunosc corupția și să mă lepăd de vanitate, să pot practica potrivit cuvintelor Tale!” După rugăciune, m-am gândit la următoarele cuvinte ale lui Dumnezeu: „Tu urmărești întotdeauna măreția, noblețea și statutul; urmărești întotdeauna preamărirea. Cum Se simte Dumnezeu când vede asta? El urăște acest lucru și Se va îndepărta de tine. Cu cât urmărești mai mult lucruri ca măreția, noblețea, și să fii superior celorlalți, distins, extraordinar și demn de remarcat, cu atât mai dezgustător te găsește Dumnezeu. Dacă nu meditezi la propria persoană și nu te pocăiești, atunci Dumnezeu te va urî și Se va lepăda de tine. Evită să devii cineva pe care Dumnezeu îl consideră dezgustător; fii o persoană pe care Dumnezeu o iubește. Așadar, cum poate cineva să dobândească iubirea lui Dumnezeu? Acceptând adevărul cu ascultare, stând în poziția unei ființe create, acționând în baza cuvintelor lui Dumnezeu în mod pragmatic, realizându-și îndatoririle cum se cuvine, fiind o persoană cinstită și trăind o asemănare umană. Este de ajuns, Dumnezeu va fi mulțumit. Oamenii trebuie să fie siguri că nu au ambiție sau că nu întrețin vise deșarte, că nu urmăresc faimă, câștig și statut sau să iasă în evidență din mulțime. Și mai mult, nu trebuie să încerce să fie o persoană măreață sau supraumană, superioară printre oameni și care îi face pe alții să i se închine. Aceasta este dorința umanității corupte și este calea Satanei; Dumnezeu nu mântuiește astfel de oameni. Dacă oamenii urmăresc neîncetat faima, câștigul și statutul fără să se pocăiască, atunci pentru ei nu există niciun leac, ci un singur final: să fie eliminați” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Îndeplinirea adecvată a datoriei necesită o cooperare armonioasă”). Cuvintele Lui abordau întocmai starea mea: alergam mereu după reputație, statut și admirație. Când am reușit să fac mai multe concepte finite decât ceilalți și am finalizat proiecte solicitante cu o calitate garantată, am devenit în mod inconștient arogantă. Mai mult, când ceilalți tot veneau la mine cu întrebări, aveam un sentiment profund de satisfacție și îmi plăcea să fiu admirată. Când una dintre imaginile mele a avut o problemă și a fost trimisă înapoi, iar conducătorul a sugerat ca un alt frate sau o altă soră să mă ajute la editare, pentru a câștiga timp, n-am ținut cont de lucrarea bisericii, îngrijorându-mă doar că, lăsându-i pe alții să mă ajute, aveam să-mi dezvălui incompetența. Ca să-mi păstrez reputația și statutul și să evit să fiu desconsiderată, am făcut editarea singură. Când am întâmpinat probleme, în loc să cer ajutor, am strâns din dinți și am căutat o soluție, ținând totul pe loc. Din afară, părea că fac ore suplimentare pentru datoria mea, dar, de fapt, corectând imaginea, încercam doar să-mi dovedesc talentul, dând oamenilor sentimentul că sunt demnă de încredere și că se pot bizui pe mine. Am văzut că-mi doream prea mult reputație și statut. Dumnezeu ne scrutează gândurile; chiar dacă-i puteam înșela pe frați și surori, nu-L puteam înșela pe Dumnezeu și, oricât de bine mi-aș fi ascuns lipsurile, dacă firea mea coruptă era neschimbată și nu obțineam adevărul, El tot m-ar fi disprețuit și m-ar fi eliminat. În goana mea după reputație și statut, întârziasem lucrarea bisericii și, dacă nu reflectam asupra mea și nu mă căiam în fața lui Dumnezeu, doar m-aș fi înșelat pe mine și pe alții, făcându-mi rău. Dându-mi seama de asta, am rugat imediat o soră care se pricepea la design să mă ajute. Am discutat cu ea cum să editez imaginea și, după aceea, am avut un concept mult mai clar. La scurt timp, am finalizat editarea.

Ulterior, am continuat să reflectez de ce am încercat mereu să-mi ascund lipsurile. Am văzut un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care m-a impresionat profund. Dumnezeu Atotputernic spune: „Este o rușine să nu știi să faci unele lucruri? Există cineva care poate să facă orice? Nu este nicio rușine să nu știi să faci unele lucruri. Nu uita că ești doar o persoană obișnuită. Nimeni nu te stimează și nu se închină la tine. O persoană obișnuită este doar atât: o persoană obișnuită. Dacă nu știi să faci ceva, spune pur și simplu că nu știi să o faci. De ce ai încerca să te deghizezi? Oamenii vor fi dezgustați de tine dacă te deghizezi mereu. Mai devreme sau mai târziu, te vei da de gol și, în acel moment, îți vei pierde demnitatea și integritatea. Aceasta este firea antihriștilor – ei se consideră mereu buni la toate, oameni care pot să facă orice, care sunt capabili și competenți în toate privințele. Nu le va aduce acest lucru necazuri? Ce ar face dacă ar avea o atitudine sinceră? Ar spune: «Nu stăpânesc foarte bine aceste cunoștințe tehnice; am doar puțină experiență. Am aplicat tot ce știu, dar nu înțeleg aceste probleme noi cu care ne confruntăm. Prin urmare, trebuie să deprindem niște cunoștințe profesionale dacă vrem să ne facem datoria bine. Dacă stăpânim cunoștințele profesionale, vom putea să ne îndeplinim datoria în mod eficient. Dumnezeu ne-a încredințat această datorie, așa că avem responsabilitatea să o facem bine. Ar trebui să mergem și să deprindem aceste cunoștințe profesionale având o atitudine de asumare a responsabilității pentru datoria noastră.» Aceasta înseamnă să practici adevărul. O persoană cu firea unui antihrist nu ar face asta. Dacă are un strop de rațiune, cineva va spune: «Știu doar atât. Nu e nevoie să mă stimezi, iar eu nu am de ce să-mi dau aere – nu va simplifica aceasta lucrurile? E groaznic să ne deghizăm mereu. Dacă există ceva ce nu știm, putem să învățăm împreună și apoi să lucrăm în mod armonios ca să ne facem bine datoria. Trebuie să avem o atitudine responsabilă.» Văzând asta, oamenii și-ar spune: «Această persoană este mai bună decât noi; atunci când se confruntă cu o problemă, nu se forțează orbește dincolo de limitele ei, nici nu o transmite altora sau evită responsabilitatea. În schimb, și-o asumă și o abordează cu o atitudine serioasă și responsabilă. Aceasta este o persoană bună, serioasă și responsabilă față de lucrarea și datoria sa. Este demnă de încredere. Casa lui Dumnezeu a avut dreptate să-i încredințeze această sarcină importantă. Dumnezeu scrutează cu adevărat adâncurile inimii oamenilor!» Făcându-și datoria în acest fel, își va îmbunătăți aptitudinile și va câștiga aprobarea tuturor. Cum ia naștere această aprobare? În primul rând, își abordează datoria cu o atitudine serioasă și responsabilă; în al doilea rând, este în stare să fie o persoană onestă și are o atitudine practică și studioasă; în al treilea rând, nu poate fi exclus faptul că are îndrumarea și luminarea Duhului Sfânt. O asemenea persoană are binecuvântarea lui Dumnezeu; este ceea ce poate obține cineva care are conștiință și rațiune. Deși are firi corupte, defecte și neajunsuri și nu știe să facă multe lucruri, încă se află pe calea corectă de practicare. Nu se deghizează și nu amăgește; are o atitudine serioasă și responsabilă față de datoria sa, precum și o atitudine pioasă și năzuință față de adevăr. Antihriștii nu vor putea niciodată să facă aceste lucruri, deoarece modul lor de gândire va fi mereu diferit față de aceia care iubesc și urmăresc adevărul. De ce gândesc ei diferit? Pentru că natura Satanei se află în ei; trăiesc conform firii Satanei pentru a-și atinge scopul de a prelua puterea. Caută mereu să folosească diverse metode de a recurge la uneltiri și vicleșuguri, inducând oamenii în eroare prin orice mijloace, ca să li se închine și să-i urmeze. Prin urmare, ca să-i păcălească pe oameni, găsesc tot felul de metode de a se deghiza, de a înșela, minți și amăgi, pentru a-i face pe alții să creadă că au dreptate în toate privințele, că sunt capabili în toate și că pot face orice; că sunt mai deștepți decât alții, sunt mai înțelepți decât alții, înțeleg mai mult decât alții; că sunt mai buni decât alții la toate și sunt mai presus decât ceilalți în orice privință – chiar și că sunt cei mai buni din orice grup. Au o astfel de nevoie; aceasta este firea antihriștilor. Astfel, ei învață să se prefacă a fi ceva ce nu sunt, prilejuind fiecare dintre aceste diverse practici și manifestări” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul opt: Ar vrea ca alții să li se supună numai lor, nu adevărului sau lui Dumnezeu (Partea a treia)”]. Antihriștii sunt vicleni și răi prin natura lor. Ca să-și păstreze statutul și reputația, ar face chiar orice; se prefac, spun minciuni și îi înșală pe ceilalți. M-am gândit la un antihrist care a fost exclus din biserica noastră: ca să se impună și să câștige admirație, nu căuta ajutor când se confrunta cu probleme și pretindea că știe mai mult decât știa, preferând să întârzie lucrarea bisericii ca să-și păstreze statutul și imaginea. El își menționa doar succesele, nu și eșecurile, provocând de mai multe ori pierderi pentru lucrarea bisericii, dar fără să se căiască vreodată. Pentru asta, a fost până la urmă exclus din biserică. Mi-am comparat comportamentul cu al lui: nu m-am axat pe căutarea adevărului și a principiilor în datoria mea, n-am acceptat scrutarea lui Dumnezeu, n-am lucrat realist și mereu m-am prefăcut, căutând admirația celorlalți. Evident, era o problemă în conceptul meu, dar deși nu aveam o idee clară cum să-l editez, nu am căutat și nu am discutat nimic cu frații și surorile mele, fiind, în schimb, hotărâtă să o rezolv singură. N-am ținut cont de lucrarea bisericii și cât timp mai exista cea mai mică speranță, nu am vrut să-mi expun defectele, de parcă întârzierea lucrării bisericii nu conta, cel mai important fiind să-mi păstrez imaginea. Am făcut totul ca să ascund ce-mi amenința imaginea și statutul, chiar dacă a fost extrem de istovitor și de greu. Să-mi pierd așa-zisa „imagine bună” era ca și cum mi-aș fi pierdut viața. Acțiunile mele trădau o fire de antihrist. Dându-mi seama de asta, m-am speriat puțin. Poate că n-am făcut tot felul de rele ca un antihrist, dar am căutat mereu reputația, statutul și admirația celorlalți, chiar acționând cu viclenie și înșelându-i pe alții. Dacă nu îndreptam această fire, în final, Dumnezeu avea să mă dezvăluie și să mă elimine. Așa că m-am rugat Lui și m-am căit, dornică să renunț la vanitate și statut ca să practic după cuvintele Lui.

Ulterior, dacă în conceptele mele erau probleme pe care nu le puteam rezolva singură, contactam imediat pe cineva și mă destăinuiam în părtășie, căutând și ascultând sugestiile sale. Uneori, îi ceream și să creeze împreună cu mine. O dată, am avut o altă problemă cu un concept și n-am făcut progrese, nici după ce m-am gândit la el o vreme. Conducătorul m-a întrebat de progresul meu, iar eu am vrut să afișez o fațadă, dar mi-am dat seama imediat că iar încercam să-mi păstrez statutul și reputația. Apoi, mi-am adus aminte de un fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă nu ascunzi nimic, dacă nu te prefaci, nu amăgești, dacă nu ascunzi lucrurile, dacă te expui înaintea fraților și surorilor, nu îți ascunzi cele mai tainice idei și gânduri, ci, în schimb, permiți altora să-ți vadă atitudinea cinstită, atunci adevărul se va înrădăcina treptat în tine, va înflori și va rodi, va da rezultate încetul cu încetul. Dacă inima ta este din ce în ce mai sinceră și din ce în ce mai orientată către Dumnezeu și dacă știi să aperi interesele casei lui Dumnezeu atunci când îți îndeplinești datoria, iar conștiința ta este tulburată atunci când nu reușești să aperi aceste interese, atunci aceasta este dovada că adevărul a avut un efect în tine și a devenit viața ta” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele Lui erau foarte motivante. Știam că trebuia să nu mă mai prefac, să-mi înfrunt lipsurile cu onestitate și calm. Orice ar fi crezut alții despre mine, trebuia să spun adevărul și să caut o soluție cu ceilalți. Întâmplător, în acea zi s-a organizat o adunare, așa că mi-am destăinuit în părtășie problemele și corupțiile. După ce am vorbit, m-am liniștit. Când am discutat totul cu ceilalți, m-au ajutat să găsesc o cale de a corecta conceptul și, curând, am finalizat editarea. Eram atât de fericită! Am putut să simt cât de bine este să te destăinui și să fii sincer, fără să te prefaci! Doar prin mântuirea lui Dumnezeu am reușit să realizez acest lucru și să mă schimb. Slavă lui Dumnezeu!