de XiaoXiang, Franța

Când eram în școala primară, era un text care m-a impresionat profund, povestea lui Kong Rong care dădea pere. Kong Rong a dat cele mai mari pere fratelui său mai mare și celui mai mic, el luându-le pe cele mai mici, și a fost lăudat de tatăl său. Povestea lui a fost scrisă în stilul clasic cu trei caractere. Atunci, personajul său mi s-a părut excelent și mi-am propus să fiu și eu un copil ca el. Așa că, încă din copilărie, dacă era ceva deosebit de delicios sau distractiv, deși mi-l doream, îl imitam pe Kong Rong și îl dădeam surorii mele mai mari și celei mai mici și nu mă certam niciodată pentru el. Surorile mele mă plăceau foarte mult pentru asta, iar părinții mei mă lăudau chiar mai mult și le spuneau celorlalți copii să învețe de la mine. Asta m-a făcut să mă gândesc și mai mult că acesta este tipul de umanitate pe care oamenii ar trebui să îl aibă. După ce am dobândit credință în Dumnezeu, tot așa m-am înțeles și cu frații și surorile mele. Atât la datorie, cât și în viață, nu m-am luptat niciodată pentru lucruri. În orice privință, i-am pus mereu pe alții pe primul loc. De aceea, am fost bine primită în rândul fraților și surorilor mele, iar toți spuneau că eram o persoană cu care îți este ușor să te înțelegi, că nu sunt egoistă și că sunt amabilă cu ceilalți. Eram foarte mândră de mine pentru că mă comportam astfel și mereu am crezut că umanitatea mea era bună. Mai târziu, după ce am fost dezvăluită de anumite medii, mi-am înțeles parțial, în sfârșit, viziunea eronată asupra lucrurilor.

Anul acesta, în ianuarie, din cauza necesităților lucrării de evanghelizare, trebuiau găsiți mulți lucrători noi pentru evanghelizare și udare, așa că am fost solicitată să caut și să instruiesc în mod constant udători. Uneori, când găseam frați și surori care erau potriviți pentru udare, personalul evanghelic ajungea la ei cu un pas înaintea mea. Asta mă făcea foarte nefericită, dar îmi era prea rușine să o spun, pentru că mă gândeam că toată lumea va crede că sunt egoistă. Așa că am găsit o metodă. Am trimis în mod deliberat un mesaj către diaconul de udare, spunându-i că oamenii potriviți pentru udare erau luați de lucrătorii evanghelici. Acest lucru l-a făcut pe diaconul de udare să aibă prejudecăți față de lucrătorii evanghelici și a făcut imposibilă o cooperare armonioasă între ei. Când o conducătoare de nivel superior a aflat despre acest lucru, m-a tratat cu severitate și m-a dat în vileag pentru că am spus lucruri menite să semene discordie și să perturbe lucrarea bisericii. Faptul că am fost emondată și tratată m-a întristat, dar nu am reflectat și nu m-am cunoscut în niciun fel.

Apoi, într-o zi, am auzit că o soră pe nume Lyse avea un calibru bun și înțelegere, așa că era foarte potrivită pentru lucrarea de udare. M-am dus la conducătoarea de biserică pentru a-i cere să o transfere pe această soră la udarea nou-veniților. Dar, mai târziu, a fost nevoie urgentă de oameni pentru a predica Evanghelia, iar conducătoarea bisericii a trimis-o pe Lyse să răspândească Evanghelia. Când am auzit vestea, m-am simțit foarte nedreptățită și am vrut să discut cu conducătoarea bisericii despre asta, dar m-am gândit că, dacă aș face asta, sigur frații și surorile mele vor crede că sunt egoistă și că-mi place să lupt pentru lucruri. Mi-am spus: „Nu, nu pot să fac asta. Așa voi părea generoasă și binevoitoare.” Așa că mi-am înăbușit resentimentul, am spus cu ipocrizie că mă bucur pentru Lyse și că atât lucrarea de udare, cât și cea de evanghelizare sunt lucrări ale casei lui Dumnezeu. Mai târziu, am auzit-o pe conducătoarea de biserică spunând: „Fratele Jerome are un calibru bun și are o bună părtășie despre adevăr pentru a rezolva problemele.” Am vrut să-l rog pe acest frate să vină să ude nou-veniții, dar, în mod neașteptat, conducătoarea de biserică a spus că îl trimisese deja să fie lucrător evanghelic. Nu am mai putut suporta. Data trecută, ea o rugase pe sora Lyse să predice Evanghelia. De ce a însărcinat-o și pe următoarea persoană tot cu lucrarea de evanghelizare? Aveam nevoie disperată de oameni care să facă lucrarea de udare. Așa că i-am spus conducătoarei de biserică despre această situație. După ce m-a ascultat, ea a spus: „Din moment ce este mai multă nevoie de el pentru lucrarea de udare, îl voi lăsa pe fratele Jerome în seama ta.” Dar mi-am dat seama că, din moment ce conducătorul bisericii îl trimisese deja să facă o lucrare de evanghelizare, dacă aș fi insistat să-l iau, m-am temut că vor spune că sunt egoistă și că am insistat să iau oameni buni. Așa că am decis să-l las să predice Evanghelia. Acest lucru avea să arate că am umanitate bună, că nu sunt egoistă și că pot să mă gândesc la ceilalți. În grup, am trimis mesajul că Jerome ar fi un bun lucrător evanghelic și am trimis o serie de emoticoane de sărbătorire fericită. De fapt, era doar o prefăcătorie. Aveam o stare de spirit groaznică și eram plină de reproșuri. Cum putea conducătoarea să creadă că doar lucrarea de evanghelizare avea nevoie de personal bun? Ea nu vedea dificultățile noastre reale. Cu cât mă gândeam mai mult, cu atât mă simțeam mai nedreptățită.

Câteva zile mai târziu, mi-a venit în minte un alt mediu. Conducătoarea ne-a cerut să facem un raport despre personalul recent instruit. Am văzut că lucrătorii evanghelici instruiau mai mulți oameni decât noi, lucrătorii udători, și nu am mai putut suporta asta. Nemulțumirea și mâhnirea mi-au umplut instantaneu mintea. Nu mă așteptam ca ei să instruiască atâția oameni. Îi lăsasem să-i aibă chiar și pe Lyse și Jerome. Era prea nedrept. Acum, erau mai mulți lucrători evanghelici decât lucrători udători. Mă gândeam la numărul uriaș de viitori nou-veniți și la cât de puțin personal pentru udare aveam, am simțit multă presiune, precum și prejudecăți față de conducătoarea mea. Părea că se gândește doar la lucrarea de evanghelizare și că nimeni nu se gândește la lucrarea de udare. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai tristă mă simțeam și nu m-am putut abține să nu plâng stând acolo. Privindu-i pe diaconul evanghelic și pe conducătoarea bisericii vorbind cu entuziasm despre nou-veniții noștri din grup, mă simțeam ca o intrusă și eram atât de frustrată încât am vrut chiar să părăsesc grupul. La prânz, în acea zi, eram atât de nefericită încât nu puteam să mănânc. Stăteam singură în pat și plângeam și am simțit că, dacă voi continua așa, mă voi îmbolnăvi. Când o soră pe care o cunoșteam mi-a văzut starea, a spus că nu am vorbit direct și m-am prefăcut pentru ca ceilalți să creadă că sunt smerită și să mă privească cu admirație. După atenționarea surorii mele, am început, în sfârșit, să reflectez asupra mea.

În cuvântul lui Dumnezeu, am citit: „Știți cine sunt, de fapt, fariseii? Există farisei în jurul vostru? De ce acești oameni sunt numiți «farisei»? Cum sunt descriși fariseii? Ei sunt oameni care sunt ipocriți, complet falși și care joacă teatru în tot ceea ce fac. Ce pretind ei? Pretind că sunt buni, blânzi și pozitivi. Așa sunt ei într-adevăr? Cu siguranță nu. Dat fiind că sunt ipocriți, tot ce este manifestat și dezvăluit în ei este fals; totul este o prefăcătorie – nu este adevărata lor față. Unde este ascunsă adevărata lor față? Este adânc ascunsă în inimile lor, pentru a nu fi văzută niciodată de alții. Tot ce ține de exterior este o prefăcătorie, totul este fals, dar ei pot să-i păcălească doar pe oameni; nu-L pot păcăli pe Dumnezeu. […] Pentru alții, astfel de oameni par foarte devotați și smeriți, dar, de fapt, totul este fals; par toleranți, îngăduitori și iubitori, dar, de fapt, este o fațadă; ei spun că Îl iubesc pe Dumnezeu, dar, de fapt, este o prefăcătorie. Alții cred că astfel de oameni sunt sfinți, dar, de fapt, este o înșelăciune. Unde poate fi găsită o persoană cu adevărat sfântă? Sfințenia umană este doar falsitate. Totul este teatru, o amăgire. La exterior, ei par devotați lui Dumnezeu, dar, de fapt, ei joacă teatru ca ceilalți să-i vadă. Când nu se uită nimeni, ei nu sunt deloc devotați și tot ceea ce fac e superficial. La suprafață, ei se sacrifică pentru Dumnezeu și au renunțat la familiile și carierele lor. Dar ce fac în secret? Își conduc propriile afaceri și operațiuni în biserică, profitând de biserică și furând ofrandele în secret, pretinzând că lucrează pentru Dumnezeu… Acești oameni sunt fariseii ipocriți moderni” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Șase indicatori ai progresului în viață”). „Dacă ceea ce urmărești este adevărul și ceea ce practici este adevărul, iar baza discursului și acțiunilor tale o reprezintă cuvintele lui Dumnezeu, atunci ceilalți vor profita și vor avea de câștigat din discursul și acțiunile tale principiale. Nu v-ar fi acest lucru de folos tuturor? Dacă trăiești constrâns de gândirea culturii tradiționale, te prefaci în timp ce și ceilalți fac același lucru și oferi amabilități manierate în timp ce aceștia se înclină și fac reverențe, fiecare dându-se în spectacol pentru celălalt, atunci nici unul dintre voi nu este bun de nimic. Și tu și el vă înclinați și faceți reverențe și vă angajați în amabilități toată ziua, fără un cuvânt de adevăr, întruchipând în viață doar comportamentul bun, așa cum este promovat de cultura tradițională. Deși un astfel de comportament, văzut din exterior, este convențional, totul reprezintă o ipocrizie, un comportament care îi păcălește și îi înșală pe alții, un comportament care îi acaparează pe oameni și-i trage pe sfoară, fără să fie auzit niciun cuvânt sincer. Dacă te împrietenești cu o astfel de persoană, cu certitudine vei fi, în cele din urmă, acaparat și păcălit. Nu există nimic care să te edifice să fii câștigat de pe urma bunei sale purtare. Tot ce poate să te învețe este minciuna și înșelăciunea: tu o păcălești pe ea și ea te păcălește pe tine. Ceea ce vei simți, în cele din urmă, este o degradare extremă a integrității și demnității tale, pe care va trebui să o înduri. Tot va trebui să te prezinți cu o curtoazie manierată, cu o politețe cultivată, fără să intri în dispute cu ceilalți sau să le ceri prea mult. Tot va trebui să fii răbdător și tolerant, simulând nonșalanță și mărinimie permisivă cu un zâmbet radiant. Câți ani de pregătire intensă sunt necesari pentru a atinge o astfel de condiție? Dacă ți-ai cere să trăiești în acest mod înaintea altora, nu te-ar epuiza viața ta? Să te prefaci că ai atât de multă iubire, știind foarte bine că nu ai – o asemenea ipocrizie nu este un lucru ușor! Ai simți din ce în ce mai puternic epuizarea faptului de a te comporta astfel ca persoană; ai prefera ca în viața ta viitoare să te naști mai degrabă ca vacă sau cal, porc sau câine, decât ființă umană. Pur și simplu, este prea falsă și rea pentru tine” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul? (3)”). Dumnezeu a arătat că oamenii trăiesc în ipocrizie pe baza unor idei culturale tradiționale, care aduce doar durere, depresie și autoizolare. Acest lucru a fost profund emoționant, deoarece aceste idei îmi făcuseră mult rău. Mai ales când am citit: „Să te prefaci că ai atât de multă iubire, știind foarte bine că nu ai – o asemenea ipocrizie nu este un lucru ușor!” M-am simțit foarte rușinată. Aceste cuvinte mă descriau. Evident, nu eram foarte generoasă, dar trebuia să mă prefac că sunt generoasă, iar când nu mă gândeam la lucrarea bisericii, tot mă prefăceam că mă gândesc la ea. Când lui Lise și lui Jerome li s-a cerut să predice Evanghelia, am fost nemulțumită, bineînțeles, dar am zâmbit forțat și chiar am trimis un mesaj în care spuneam că mă bucur că ei predică Evanghelia. Eram atât de falsă și de prefăcută. Cuvântul lui Dumnezeu arată că fariseii erau niște ipocriți care se prefăceau mereu. În aparență, ei aveau o bună umanitate și erau toleranți, smeriți și evlavioși, dar, de fapt, foloseau această metodă pentru a-i înșela și a-i prinde în capcană pe oameni, pentru a-și proteja statutul și pozițiile. Esența lor era să urască adevărul și pe Dumnezeu, motiv pentru care Domnul Isus i-a numit șerpi și le-a vestit nenorocirea. În timp ce contemplam aceste lucruri, m-am simțit speriată. Ipocrizia mea era exact ca aceea a fariseilor. În chestiunea numirii personalului, arătasem că nu voiam să mă cert cu alții și că-mi doream în schimb aprecierea celorlalți. Am spus că tot ceea ce făceam era în interesul bisericii, dar ceea ce am luat în considerare de fapt a fost propria mea imagine. Mă temeam că lucrătorii evanghelici vor spune că sunt egoistă, că am o umanitate precară și că nu am luat în considerare lucrarea bisericii, așa că a trebuit să mă abțin. Deși păream generoasă și mărinimoasă, sufeream foarte mult, aveam foarte multe resentimente și chiar aveam o prejudecată față de conducătoarea de biserică și față de diaconul evanghelic. Dar am ascuns aceste gânduri acolo unde nu le puteau vedea, astfel încât frații și surorile mele să creadă că am o bună umanitate și că pot susține lucrarea bisericii. Am reflectat la intențiile mele și la ceea ce am dezvăluit și m-am simțit dezgustată de comportamentul meu. Am înșelat și am atras oamenii cu faptele mele aparent bune, mi-am creat propria imagine, iar tot ce am spus și am făcut a fost dezgustător și detestabil pentru Dumnezeu.

Mai târziu, am ascultat de mai multe ori părtășia lui Dumnezeu ce analiza cultura tradițională și virtutea și am început să reflectez. Ce fel de idei culturale tradiționale m-au controlat încât am trăit într-un mod atât de ipocrit și de dureros? Am citit câteva dintre cuvintele lui Dumnezeu: „Există o poveste în cultura tradițională despre Kong Rong care renunță la perele mai mari. Ce părere aveți: oare oricine nu poate fi asemeni lui Kong Rong nu este o persoană bună? Oamenii obișnuiau să creadă că oricine putea fi asemeni lui Kong Rong avea un caracter nobil și o integritate de neclintit, că era altruist într-un mod dezinteresat – o persoană bună. Este Kong Rong din această poveste istorică un model pe care l-a urmat toată lumea? Are acest personaj un anumit loc în inimile oamenilor? (Da.) Nu numele lui, ci gândurile și practicile sale, moralitatea și comportamentul său ocupă un loc în inimile oamenilor. Oamenii apreciază astfel de practici și le aprobă și admiră în inimile lor virtutea lui Kong Rong” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul? (10)”). „Intelectualii sunt profund influențați de cultura tradițională. Ei nu doar o acceptă – ei acceptă multe gânduri și puncte de vedere ale culturii tradiționale adânc în inimile lor, unde le tratează ca pe lucruri pozitive. Tratează chiar și unele zicale celebre drept maxime. Făcând aceste lucruri, s-au rătăcit în viață. Cultura tradițională este întruchipată în învățăturile confucianismului, care conțin un set de ideologii și teorii care promovează, în principal, morala și cultura tradițională. De-a lungul dinastiilor, aceste învățături au fost respectate de către clasele aflate la conducere care îi venerau pe Confucius și Mencius ca înțelepți. Învățăturile confucianismului susțin că, în calitate de persoană, trebuie să te asiguri că susții bunăvoința, dreptatea, curtoazia, înțelepciunea și sinceritatea, ceea ce înseamnă că trebuie să înveți mai întâi să fii calm și senin când se ivesc lucruri, să fii indulgent, să spui limpede ceea ce ai de spus, să nu concurezi sau să te lupți și că trebuie să înveți să fii politicos, pentru a câștiga respectul celorlalți – doar o astfel de persoană este exemplară în comportamentul său. O persoană de acest gen se poziționează deasupra oamenilor de rând; pentru ea, toți ceilalți sunt persoane care trebuie păsuite și tolerate. «Efectul» cunoașterii este enorm! Oare oamenii de acest fel nu se aseamănă foarte mult cu ipocriții? Cu suficientă cunoaștere, oamenii devin ipocriți. Expresia care surprinde această grămadă de academicieni învățați și rafinați este «eleganța academică». […] Și-au propus în mod special să studieze și să imite maniera rafinată pe care au adoptat-o acei nobili ai lor. Care le este tonul atunci când vorbesc între ei, când discută lucruri? Ei folosesc expresii foarte delicate, iar cuvintele lor sunt cizelate și subtile, exprimând doar propria părere. Nu vor spune că părerea altuia este greșită, chiar și atunci când știu că este – niciunul nu l-ar răni pe altul în acest fel. Iar discursul lor este atât de blând, este ca bumbacul care se atinge de bumbac: amabilități nedureroase care le stârnesc greață celor care le aud și îi fac să fie neliniștiți și furioși. Oamenii de acest fel sunt foarte pretențioși. Își manifestă pretențiile chiar și-n privința celui mai mărunt lucru, împachetându-l cu grijă, fără ca cineva să-i spună pe nume. Când se află în fața oamenilor de rând, ce fel de postură vor să afișeze? Ce fel de imagine vor să proiecteze? Ei încearcă să-i facă pe oamenii de rând să-i vadă drept domni umili. Domnii sunt mai presus decât toți ceilalți; sunt oameni de admirat. Oamenii cred că opiniile acestora contează mai mult decât cele ale unei persoane obișnuite și că înțeleg mai bine lucrurile, așa că îi consultă pe astfel de intelectuali cu privire la toate treburile lor. Acesta este genul de rezultat pe care doresc să-l obțină acei intelectuali. Cu toții își doresc să fie stimați ca înțelepți” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul nouă: Ei își fac datoria numai pentru a se remarca și a-și hrăni propriile interese și ambiții; nu iau niciodată în considerare interesele casei lui Dumnezeu și chiar vând aceste interese în schimbul gloriei personale (Partea întâi)”). Cuvântul lui Dumnezeu descria exact problema mea. De ce vedeam aceste fapte bune ipocrite ca fiind lucruri pozitive pe care să le imit? Pentru că am fost influențată de ideea culturală tradițională a lui Kong Rong care dăruiește pere. Trăisem după această idee încă de când eram copil. Pentru a-i face pe oameni să creadă că sunt un copil bun, dădeam multe dintre jucăriile și gustările mele preferate surorilor mele. Când am crescut, am fost, de asemenea, smerită și am dat dovadă de generozitate în toate. Deși am făcut-o cu atâta reticență, m-am gândit că doar asta putea arăta că am umanitate bună și că am înțeles bunele maniere și că aceasta era singura cale de a câștiga respectul celorlalți, așa că am îndurat de nevoie. După ce am dobândit credință în Dumnezeu, am practicat în continuare această noțiune tradițională pe post de adevăr. În ceea ce privește aceste două numiri de personal, fusesem răbdătoare. Era clar că exista o lipsă de personal pentru udare, dar mi-am pus o mască de devotament altruist și am permis ca două persoane potrivite pentru udare să predice în schimb Evanghelia. Acest lucru m-a făcut să par foarte nobilă și generoasă, dar, de fapt, am fost atât de negativă, încât am plâns de câteva ori în secret, din cauza lipsei de personal. Am nutrit o prejudecată față de conducătoarea de biserică și, până la urmă, lucrarea de udare a fost afectată. Ce rost avea să „dăruiesc” astfel? De dragul bunei mele imagini, am adoptat o postură nobilă, precum Kong Rong, și nu mi-a păsat dacă asta afecta lucrarea bisericii. Eram o ipocrită autentică. Dacă aș fi fost cu adevărat preocupată de lucrarea bisericii, aș fi evaluat nevoia noastră de personal în funcție de cerințele reale ale lucrării de udare, dar, pentru a-mi proteja imaginea, nu am urmat deloc principiile. Chiar și atunci când lucrarea de udare a fost afectată de lipsa de personal, tot am insistat să las cu generozitate oamenii să plece. Am câștigat laudele celorlalți cu prețul întârzierii lucrării de udare. Nu e de mirare că Dumnezeu spune că astfel de oameni sunt ipocriți. Mi-am dat seama că, într-adevăr, comportamentul meu era fals.

Mai târziu, am citit câteva cuvinte ale lui Dumnezeu, care m-au tulburat. Dumnezeu Atotputernic spune: „Trebuie să știți clar că orice fel de afirmație despre virtute nu reprezintă adevărul, cu atât mai puțin poate ține locul adevărului. Nici măcar nu reprezintă lucruri pozitive. Se poate spune cu certitudine că aceste afirmații cu privire la virtute sunt aberații eretice cu care Satana amăgește oamenii. Ele nu sunt în sine realitatea adevărului pe care oamenii ar trebui să o dețină și nici nu sunt lucruri pozitive pe care umanitatea normală ar trebui să le trăiască. Aceste afirmații despre virtute constituie lucruri contrafăcute, prefăcătorii, falsificări și trucuri – reprezintă comportamente fictive și nu își au deloc originea în conștiința și rațiunea omului sau în gândirea lui normală. Prin urmare, toate afirmațiile culturii tradiționale cu privire la virtute sunt ridicole, erezii și aberații absurde. Cu aceste câteva părtășii, afirmațiile pe care le face Satana despre virtute au fost în această zi condamnate, în totalitate, la moarte. Dacă nici măcar nu sunt lucruri pozitive, cum se poate ca oamenii să le accepte? Cum pot oamenii să trăiască după aceste idei și opinii? Motivul este că aceste afirmații despre virtute se aliniază atât de bine cu noțiunile și închipuirile oamenilor. Acestea trezesc admirație și aprobare, așa că oamenii acceptă aceste afirmații despre virtute în inimile lor și, deși nu le pot pune în practică, în sinea lor, le îmbrățișează și le venerează cu bucurie. Și astfel, Satana folosește diverse afirmații despre virtute pentru a amăgi oamenii, pentru a le controla inimile și comportamentul, pentru că în inimile lor, oamenii venerează și au o credință oarbă în tot felul de afirmații despre virtute și toți ar dori să folosească aceste afirmații ca să pretindă că simt mai multă demnitate, noblețe și bunătate, atingându-și astfel scopul de a fi foarte apreciați și lăudați. Pe scurt, toate afirmațiile diferite despre virtute cer ca oamenii să manifeste un fel de comportament sau calitate umană din sfera virtuții. Aceste comportamente și calități umane par destul de nobile și sunt venerate, așa că toți oamenii, în inimile lor, aspiră foarte mult la ele. Însă ceea ce nu au luat în considerare este faptul că aceste afirmații despre virtute nu reprezintă deloc principiile de comportament pe care ar trebui să le urmeze o persoană normală; în schimb, reprezintă o varietate de comportamente ipocrite pe care cineva le poate simula. Sunt abateri de la standardele conștiinței și ale rațiunii, devieri de la voința umanității normale. Satana folosește afirmații false și prefăcute despre virtute pentru a-i amăgi pe oameni, pentru a-i face să-l venereze pe el și pe acei așa-numiți înțelepți ipocriți, făcându-i astfel pe oameni să vadă umanitatea normală și criteriile pentru comportamentul uman drept lucruri obișnuite, simple și chiar josnice. Oamenii disprețuiesc aceste lucruri și le consideră complet lipsite de valoare. Acest lucru se întâmplă din cauza faptului că afirmațiile despre virtute susținute de Satana sunt foarte plăcute ochiului și foarte aliniate cu noțiunile și închipuirile omului. Totuși, realitatea este că nicio afirmație despre virtute, oricare ar fi aceasta, nu reprezintă un principiu pe care oamenii ar trebui să-l urmeze în comportamentul sau în relațiile lor în lume. Gândește-te bine – nu așa stau lucrurile? În esență, afirmațiile despre virtute sunt doar solicitări ca oamenii să trăiască în mod superficial vieți mai demne și mai nobile, permițându-le să fie venerați sau lăudați de ceilalți, mai degrabă decât să fie priviți cu dispreț. Esența acestor afirmații arată că sunt doar solicitări ca oamenii să demonstreze virtutea printr-un comportament bun, acoperind și ținând astfel în frâu ambițiile și dorințele extravagante ale omenirii corupte, ascunzând natura și esența rea și hidoasă a omului. Acestea sunt menite să îmbunătățească personalitatea unei persoane prin comportamente și practici superficiale bune, să îmbunătățească imaginea pe care ceilalți o au despre aceasta și aprecierea ei la scară mai largă de către întreaga lume. Aceste aspecte arată că afirmațiile despre virtute se referă la ascunderea gândurilor și viziunilor interioare ale omului, a feței lor hidoase și a naturii și esenței lor cu ajutorul comportamentelor și practicilor superficiale. Pot aceste lucruri să fie ascunse cu succes? Oare încercarea de a le ascunde nu le face cu atât mai evidente? Dar Satanei nu-i pasă de asta. Scopul său este să ascundă chipul hidos al omenirii corupte, să ascundă adevărul despre corupția omului. Prin urmare, Satana îi pune pe oameni să adopte manifestările comportamentale ale virtuții pentru a se deghiza, ceea ce înseamnă că folosește regulile și comportamentele moralității pentru a ambala frumos înfățișarea omului, îmbunătățind calitățile umane și personalitatea unei persoane, astfel încât aceasta să poată avea stima și lauda celorlalți. Practic, aceste afirmații despre virtute determină dacă o persoană este nobilă sau josnică pe baza comportamentului său” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul? (10)”). Abia după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că întotdeauna am avut o părere eronată, tratând virtuțile culturii tradiționale ca pe un standard pentru a măsura dacă umanitatea unei persoane era bună sau rea. În mod greșit, consideram virtutea un adevăr, crezând că oamenii cu virtute au umanitate bună. De fapt, virtutea nu este principiul de viață pe care oamenii ar trebui să-l urmeze. Este un act de ipocrizie și, în esență, este o metodă pe care Satana o folosește pentru a înșela și corupe oamenii. Satana se folosește de cultura tradițională pentru a insufla standarde morale după care oamenii să trăiască, astfel încât aceștia să se folosească de fapte aparent bune pentru a se preface și a-și ascunde corupția interioară ca mijloc de a câștiga stima celorlalți și, ca urmare, oamenii devin din ce în ce mai ipocriți și înșelători. Am văzut că și eu eram așa. Am considerat virtuțile culturii tradiționale un criteriu pentru acțiunile mele. Deși părea că nu luptam pentru lucruri și că mă puteam înțelege cu ceilalți, de fapt, mă forțam să fac fapte bune pentru a-i face pe oameni să spună că sunt bună și pentru a-mi menține imaginea în inimile lor. Dar spuneam că mă gândesc la lucrarea bisericii. Eram atât de înșelătoare!

Mai târziu, am citit în cuvântul lui Dumnezeu: „O persoană care înțelege adevărul ar trebui să analizeze diferitele afirmații și cerințe ale culturii tradiționale cu privire la virtute. Vezi pe care dintre ele o prețuiești cel mai mult, pe care o observi în mod constant, care reprezintă baza și îndrumarul constant pentru modul în care privești oamenii și evenimentele, cum te comporți și acționezi. Apoi, ar trebui să pui acele lucruri pe care le observi alături de cuvintele și cerințele lui Dumnezeu pentru a face comparație și să vezi dacă aceste lucruri ale culturii tradiționale sunt contradictorii și în opoziție cu adevărurile pe care le exprimă Dumnezeu. Dacă într-adevăr găsești o problemă, trebuie să analizezi de îndată în ce privință, mai exact, cultura tradițională a greșit și este absurdă. Când ai clarificat aceste probleme, vei ști ce este adevăr și ce este sofism. Vei avea o cale de practicare și vei alege calea pe care ar trebui să mergi. Caută adevărul în acest fel și vei fi capabil să-ți redresezi metodele” (Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul? (5)”). Din cuvântul lui Dumnezeu, am înțeles că, dacă nu vrei să trăiești după aceste idei tradiționale, mai întâi, trebuie să discerni și să analizezi aceste lucruri și să afli unde greșesc, de ce sunt absurde, cum încalcă adevărul și ce consecințe aduce faptul că trăiești după ele. Doar atunci când vezi clar aceste lucruri poți renunța la ele și poți accepta adevărul. Am început să mă întreb: Oare „dăruirea” din Kong Rong care dăruiește pere este conformă cu principiile adevărului? Este această „dăruire” una dintre cerințele lui Dumnezeu pentru o umanitate normală? Sunt oare cei care rabdă orice cu adevărat oameni buni? Toleranța mea oarbă cauzase o lipsă gravă de personal în lucrarea de udare. Pentru a da dovadă de generozitate și a îndura orice, am spus multe minciuni ipocrite. Fiind educată cu aceste idei tradiționale, în loc să devin o persoană bună, am devenit ipocrită și înșelătoare. Când am câștigat stima celorlalți, nu am fost fericită, în schimb, am devenit din ce în ce mai deprimată și mai nefericită. Acestea au fost pentru mine roadele amare ale venerării culturii tradiționale. Fără ca Dumnezeu să dezvăluie esența culturii tradiționale, aș fi fost orbită toată viața mea. Nu mă puteam opri din a-I mulțumi lui Dumnezeu pentru că a exprimat adevărul și a analizat ideile tradiționale, permițându-mi să mă trezesc.

După aceea, m-am gândit: „Din moment ce virtutea lui Kong Rong de a dărui perele era un comportament bun doar în aparență, iar asta nu însemna că avea o bună umanitate, ce este cu adevărat o bună umanitate?” În cuvântul lui Dumnezeu am citit: „Trebuie să existe un standard pentru a avea o bună umanitate. Acesta nu presupune a lua calea moderației, a nu respecta principiile, a te strădui să nu jignești pe nimeni, a fi lingușitor oriunde te duci, a fi mieros și versat cu toți cei pe care îi întâlnești și a face pe toată lumea să te vorbească de bine. Nu acesta este standardul. Deci, care este standardul? Acesta presupune să ai principii și să-ți asumi responsabilitatea în privința tratamentului aplicat lui Dumnezeu, adevărului, îndeplinirii datoriei și tuturor tipurilor de oameni, evenimente și lucruri. Acest lucru este ușor de văzut de către toți: toată lumea are clar în inima sa acest lucru. Mai mult, Dumnezeu cercetează inimile oamenilor și le cunoaște situațiile, pe fiecare în parte: indiferent cine sunt, nimeni nu Îl poate păcăli pe Dumnezeu. Unii oameni se laudă întotdeauna că au o bună umanitate, că nu au vorbit niciodată de rău pe nimeni, n-au rănit niciodată interesele altcuiva și pretind că niciodată nu au râvnit la lucrurile altor oameni. Atunci când există o dispută asupra intereselor, preferă chiar să sufere ei pierderi, decât să profite de ceilalți și toți ceilalți cred că ei sunt oameni buni. Totuși, atunci când își îndeplinesc îndatoririle în casa lui Dumnezeu, ei sunt vicleni și șireți, uneltind mereu pentru ei înșiși. Nicicând nu se gândesc la interesele casei lui Dumnezeu, nicicând nu tratează ca fiind urgente lucrurile pe care Dumnezeu le tratează ca fiind astfel și nu gândesc așa cum gândește El, neputând nicicând să-și pună deoparte propriile interese pentru a-și îndeplini îndatoririle. Ei nu-și abandonează niciodată propriile interese. Chiar și când îi văd pe răufăcători săvârșind răul, nu îi dau în vileag; ei nu au niciun fel de principii. Ce fel de umanitate este aceasta? Nu este o umanitate bună. Nu dați nicio atenție la ceea ce spune o asemenea persoană; trebuie să vedeți ce trăiește, ce dezvăluie și care îi este atitudinea când își îndeplinește îndatoririle, precum și care îi este starea lăuntrică și ce iubește. Dacă iubirea pentru propria faimă și avere depășește loialitatea sa pentru Dumnezeu, dacă iubirea sa pentru propria faimă și avere depășește interesele casei lui Dumnezeu sau dacă iubirea sa pentru propria faimă și avere depășește considerarea pe care o arată lui Dumnezeu, atunci are o astfel de persoană umanitate? Aceasta nu este cineva cu umanitate. Comportamentul său poate fi văzut de către alții și de către Dumnezeu. Este foarte dificil pentru o asemenea persoană să dobândească adevărul” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oferindu-ți inima lui Dumnezeu, poți obține adevărul”). Din cuvântul lui Dumnezeu am înțeles că o persoană cu o umanitate cu adevărat bună iubește adevărul și lucrurile pozitive, este responsabilă în îndatoririle sale, se ține de principiile adevărului și susține lucrarea bisericii. Cei care aparent nu ofensează pe nimeni, care îndură orbește și fără principii și care preferă să sufere ei pierderi decât să profite de alții, deși în aparență au un caracter bun, în îndatoririle lor, ei caută întotdeauna să își protejeze propriile interese, nu practică niciodată adevărul și nu se gândesc niciodată la lucrarea bisericii. Astfel de oameni nu au o bună umanitate. Nu am mai vrut să trăiesc după cultura tradițională și să mă prefac că sunt o persoană bună. Am vrut să trăiesc o asemănare umană conform cerințelor lui Dumnezeu.

Citind cuvântul lui Dumnezeu, am găsit o cale de practică: „Trebuie să căutați adevărul pentru a rezolva orice problemă care se ivește, indiferent care e aceasta și, sub nicio formă, să nu vă deghizați sau să vă puneți o față falsă pentru alții. Neajunsurile voastre, deficiențele, defectele, firile voastre corupte – să fiți complet deschiși cu privire la ele și să aveți părtășie despre toate. Nu le țineți în voi. A învăța cum să te deschizi este primul pas spre intrarea în viață și e primul obstacol, care este cel mai dificil de depășit. Odată ce l-ai depășit, intrarea în adevăr e ușoară. Ce înseamnă a face acest pas? Înseamnă că tu îți deschizi inima și arăți tot ceea ce ai, bun sau rău, pozitiv sau negativ; te dezvălui pentru ca ceilalți și Dumnezeu să te vadă; fără a ascunde nimic de Dumnezeu, fără a tăinui nimic, fără a deghiza nimic, liber de înșelăciune și șiretlicuri și fiind, totodată, deschis și onest cu alți oameni. În acest fel, trăiești în lumină și nu numai că Dumnezeu te va examina, dar și alți oameni vor fi, de asemenea, capabili să vadă că tu acționezi cu principiu și un anume grad de transparență. Nu trebuie să folosești nicio metodă ca să-ți protejezi reputația, imaginea și statutul, nici nu trebuie să-ți acoperi sau ascunzi greșelile. Nu trebuie să întreprinzi aceste eforturi inutile. Dacă poți să renunți la aceste lucruri, vei fi foarte relaxat, vei trăi fără constrângeri sau durere și vei trăi complet în lumină” (Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Numai cei care se supun cu adevărat lui Dumnezeu au inimi cu frică de El”). Din cuvântul lui Dumnezeu am înțeles că nu ar trebui să mă prefac, prezentându-le celorlalți o imagine falsă. În schimb, ar trebui să fiu o persoană sinceră, simplă și deschisă și ar trebui să mă deschid și să comunic despre orice problemă pe care o am, astfel încât frații și surorile mele să mă poată ajuta mai bine. Când nu am spus-o, când pur și simplu am îndurat orbește lucrurile și m-am prefăcut, toată lumea credea că nu duceam lipsă de udători și că lucrarea mergea bine, dar, de fapt, eu sufeream, iar lucrarea bisericii era afectată. Așa că am practicat în mod conștient conform cuvântului lui Dumnezeu și am comunicat clar cu frații și surorile mele. După aceea, cu toții au pus la dispoziție personal pentru a face lucrarea de udare. Acest lucru m-a făcut să văd cât de ușor și de plăcut este să practici conform cuvântului lui Dumnezeu. Trăind după cultura tradițională, nu facem decât să devenim din ce în ce mai corupți, din ce în ce mai falși și mai înșelători și din ce în ce mai nefericiți. Doar practicarea adevărului ne permite să trăim o asemănare umană, să devenim oameni cu adevărat buni și să experimentăm adevărata pace și bucurie! Slavă lui Dumnezeu!