de Lydia, Coreea de Sud

De ceva vreme, în datoria mea au apărut foarte multe probleme, atât mari, cât și neînsemnate. Unele au apărut din cauză că eram prea neglijentă, iar altele din necunoașterea principiilor. Eram oarecum îngrijorată; mă temeam că sora cu care lucram sau conducătoarea avea să mă emondeze, spunând că eram superficială în datoria mea, dar sora care-mi era parteneră abia menționa problemele mele, spunându-mi doar să fiu mai atentă în viitor. Asta mă bucura întotdeauna. Ulterior, când am văzut niște probleme evidente pe care alții le aveau în îndatoririle lor, am considerat că erau prea superficiali în lucrarea lor și am vrut să am părtășie cu ei și să le disecăm problemele, ca să înțeleagă natura faptului de a fi superficiali și consecințele grave ale continuării în felul acela. Dar apoi m-am gândit că, dacă subliniam fără ocolișuri problemele oamenilor, asta avea să le rănească mândria. Era mai bine să spun doar suficient cât să-i fac să-și conștientizeze problemele și să las lucrurile așa. În plus, și eu avusesem aceleași probleme, deci ce drept aveam să spun ceva? Dacă îi emondam pe ceilalți pentru ceva și apoi făceam și eu același lucru? N-aș fi fost o ipocrită? M-am gândit că era mai bine să nu-i dau în vileag sau să-i emondez și că ar trebui să spun numai lucruri plăcute. Astfel, dacă în viitor aș fi greșit, ceilalți n-ar fi făcut mare caz. A-i ierta pe ceilalți înseamnă a te ierta pe tine însuți. Când m-am gândit în felul acela, puțina dreptate din inima mea a dispărut. I-am spus surorii care-mi era parteneră: „Nu-i nevoie să-i menționăm pe oamenii care au probleme. Putem să ne referim doar la probleme.” Ea nu mi-a dat niciun răspuns. După aceea, m-am simțit puțin neliniștită. Oare ceilalți și-ar fi dat seama că au o problemă, dacă n-ar fi fost identificați? Oare s-ar fi schimbat în viitor? Dacă nu, asta le-ar fi afectat lucrarea. Aveam o dilemă. Voiam să spun ceva, dar n-am îndrăznit și, tăcând, am simțit că nu-mi mai îndeplineam responsabilitatea. Ulterior, m-am întrebat de ce îmi era atât de greu. Ce mă împiedica să expun problemele celorlalți frați și surori? Am spus o rugăciune, cerându-I lui Dumnezeu să mă îndrume ca să-mi înțeleg problema.

Ulterior, i-am vorbit altei surori despre starea mea, iar ea mi-a trimis un fragment din cuvintele lui Dumnezeu. Acesta mi-a deschis ochii și am început să-mi înțeleg problema. Dumnezeu Atotputernic spune: „Sunteți susținători ai zicalei despre conduita morală: «Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești»? Dacă o persoană ar fi susținătoarea acestei expresii, ați crede despre aceasta că este grozavă și nobilă? Sunt unii care ar spune: «Uite, nu impune lucruri, nu îngreunează lucrurile pentru ceilalți și nu îi pune pe aceștia în poziții dificile. Nu-i așa că este minunată? Este întotdeauna strictă cu sine, dar tolerantă cu ceilalți; nu spune niciodată nimănui să facă ceva ce nu ar face ea însăși. Le oferă altora multă libertate și îi face să simtă o abundență de căldură și acceptare. Ce persoană grozavă!» Chiar așa stau lucrurile? Zicala: «Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești» presupune că ar trebui să oferi sau să furnizezi celorlalți doar lucrurile care îți plac și de care te bucuri. Dar care sunt lucrurile care le plac oamenilor corupți și de care se bucură? Sunt lucrurile corupte, absurde și dorințele extravagante. Dacă le oferi și le furnizezi oamenilor aceste lucruri negative, nu va deveni întreaga umanitate din ce în ce mai coruptă? Vor exista din ce în ce mai puține lucruri pozitive. Nu este aceasta realitatea? Faptul că omenirea este profund coruptă reprezintă o realitate. Oamenilor corupți le place să urmărească faima, câștigul, statutul și plăcerile trupești; vor să fie celebrități, să fie măreți și supraomenești. Își doresc o viață confortabilă și sunt împotriva muncii grele; vor să li se înmâneze totul. Foarte puțini dintre ei iubesc adevărul sau lucrurile pozitive. Ce se va întâmpla dacă oamenii le oferă și le furnizează celorlalți corupția și predilecțiile lor? Este exact așa cum ți-ai imagina: umanitatea doar va deveni din ce în ce mai coruptă. Cei care sunt susținători ai ideii: «Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești» cer ca oamenii să le ofere și să le furnizeze celorlalți corupția, predilecțiile și dorințele lor extravagante, făcându-i pe alți oameni să caute răul, confortul, banii și avansarea. Este aceasta calea cea dreaptă în viață? Este limpede de văzut că «nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești» e o zicală foarte problematică. Lipsurile și defectele pe care le implică sunt flagrant de evidente; nici măcar nu merită să fie atent analizată și deslușită. La cea mai mică examinare, se văd clar erorile și caracterul ei ridicol. Cu toate acestea, mulți dintre voi sunt cu ușurință convinși și influențați de această zicală și o acceptă fără discernământ. Când interacționezi cu ceilalți, folosești adesea această zicală pentru a te admonesta și a-i îndemna pe ceilalți. Făcând acest lucru, crezi că ai un caracter deosebit de nobil și un comportament foarte rațional. Însă, fără să-ți dai seama, aceste cuvinte au dezvăluit principiul după care trăiești și poziția ta cu privire la probleme. În același timp, i-ai indus în eroare și îndrumat greșit pe alții să abordeze oamenii și circumstanțele cu aceeași poziție și opinie ca tine. Te-ai comportat ca un veritabil împăciuitor și ai ales pe deplin calea de mijloc. Spui: «Indiferent care este problema, nu este nevoie să o iei în serios. Nu îngreuna lucrurile pentru tine sau pentru ceilalți. Dacă faci lucrurile dificile pentru alți oameni, atunci le faci dificile pentru tine. A fi bun cu ceilalți înseamnă a fi bun cu tine însuți. Dacă ești dur cu ceilalți, atunci ești așa și cu tine. De ce să te pui într-o poziție dificilă? A nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești este cel mai bun și cel mai grijuliu lucru pe care l-ai putea face pentru tine.» Această atitudine este, evident, a unei persoane care nu e meticuloasă în privința niciunui lucru. Nu ai o poziție sau o perspectivă corectă asupra niciunei probleme; ai o viziune confuză asupra tuturor lucrurilor. Nu ești meticulos și doar închizi ochii la lucruri. Când vei sta, în sfârșit, înaintea lui Dumnezeu și vei da socoteală pentru tine, va fi un lucru făcut de mântuială. De ce se va întâmpla asta? Întrucât spui mereu că nu ar trebui să impui altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești. Acest lucru îți oferă o mare alinare și bucurie, dar, în același timp, îți va cauza foarte multe probleme, astfel încât să nu ai o viziune sau o poziție clară asupra multor chestiuni. Desigur, te face totodată să nu poți înțelege clar care sunt cerințele și standardele lui Dumnezeu pentru tine atunci când te confrunți cu aceste situații sau ce rezultat ar trebui să obții. Aceste lucruri se întâmplă pentru că nu ești meticulos în nimic; sunt cauzate de atitudinea și opinia ta confuză. A nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești reprezintă, oare, atitudinea tolerantă pe care ar trebui să o ai față de oameni și lucruri? Nu. Este doar o teorie care pare a fi corectă, nobilă și bună din exterior, dar este, de fapt, un lucru întru totul negativ. În mod clar, cu atât mai puțin este un adevăr-principiu la care oamenii ar trebui să adere” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (10)”]. Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dezvăluit atitudinea față de felul în care mă înțelegeam cu ceilalți. Când vedeam o problemă în modul în care cineva-și aborda datoria, nu voiam s-o subliniez clar. Părea că eram amabilă, scutindu-i pe ceilalți de umilință, fără să-i fac de rușine, dar aveam un motiv ascuns. Întrucât și eu eram adesea superficială în datoria mea și aveam probleme similare, mi-era teamă să indic problemele celorlalți, iar mai târziu să demonstrez că am aceleași probleme. Oare asta nu m-ar fi făcut o ipocrită? Credeam că a fi strictă cu ceilalți ar fi fost rău pentru mine, fiindcă nu-mi lăsam o cale de ieșire, așa că nu voiam să iau în serios problemele celorlalți, preferând să le trec cu vederea. Știam prea bine că, dacă erau mereu superficiali în îndatoririle lor, nu numai că nu aveau să obțină rezultate bune sau să aibă fapte bune, dar asta ar fi afectat și lucrarea bisericii, provocând chiar perturbări și tulburări grave. Ca supraveghetoare, ar fi trebuit să-mi asum răspunderea, având părtășie și subliniind problemele celorlalți și, atunci când era necesar, să-i disec și să-i emondez. Dar ca să evit umilința și să-mi apăr statutul, mi-am pierdut orice dorință de a practica adevărul. Din afară, păream foarte grijulie, dar de fapt, voiam să mă protejez și să-i împiedic pe ceilalți să-mi menționeze problemele. Dacă n-ar fi fost expunerea cuvintelor lui Dumnezeu, nu mi-aș fi dat seama niciodată că a nu scoate în evidență problemele celorlalți își are rădăcina în faptul că eram afectată și controlată de filosofii satanice. N-aș fi văzut niciodată cât de înșelătoare eram.

Mai târziu, am citit ceva în cuvintele lui Dumnezeu: „În sens literal, «Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești» înseamnă că dacă nu-ți place ceva sau nu-ți place să faci un lucru, atunci nu ar trebui să-i forțezi nici pe ceilalți să-l facă. Acest lucru pare inteligent și rațional, însă dacă folosești această filosofie satanică pentru a gestiona fiecare situație, atunci vei face multe greșeli. Este probabil să-i rănești pe oameni, să-i induci în eroare sau chiar să le faci rău. La fel cum unii părinți nu sunt pasionați de studiu, dar le place să-și oblige copiii să învețe și încearcă mereu să raționeze cu ei, îndemnându-i să studieze din greu. Dacă ar fi să aplici acestei cerințe expresia «să nu impui altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești», atunci acești părinți nu ar trebui să-și pună copiii să învețe, pentru că lor înșiși nu le place. Sunt alți oameni care cred în Dumnezeu, dar nu urmăresc adevărul; totuși, în inimile lor, ei știu că a crede în Dumnezeu reprezintă calea cea dreaptă în viață. Dacă văd că odraslele lor nu cred în Dumnezeu și nu se află pe calea cea bună, le îndeamnă să creadă în Dumnezeu. Chiar dacă ei înșiși nu urmăresc adevărul, totuși vor ca ai lor copii să-l urmărească și să fie binecuvântați. În această situație, dacă ar respecta zicala: «Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești», atunci acești părinți nu ar trebui să-i facă pe copiii lor să creadă în Dumnezeu. Acest lucru ar fi în concordanță cu această filosofie satanică, dar le-ar distruge totodată propriilor copii șansa la mântuire. Cine este responsabil pentru acest final? Oare zicala tradițională despre conduita morală de a nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești nu le dăunează oamenilor? […] Nu au respins aceste exemple pe deplin această zicală? Nu este nimic corect în legătură cu asta. De exemplu, unii oameni nu iubesc adevărul; ei râvnesc la confortul trupesc și găsesc modalități de a lenevi atunci când își îndeplinesc datoria. Nu sunt dispuși să sufere sau să plătească un preț. Ei cred că zicala: «Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești» este corectă și le spun oamenilor: «Ar trebui să învățați cum să vă distrați. Nu trebuie să vă îndepliniți în mod adecvat datoria sau să îndurați greutăți sau să plătiți un preț. Dacă puteți să leneviți, atunci leneviți; dacă puteți să faceți un lucru de mântuială, atunci faceți-l de mântuială. Nu îngreunați atât de mult lucrurile pentru voi. Uitați, eu trăiesc așa – nu-i așa că-i grozav? Viața mea este, pur și simplu, perfectă! Vă epuizați trăind astfel! Ar trebui să învățați de la mine.» Nu îndeplinește acest lucru cerința de a «nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești»? Dacă acționezi în acest mod, ești o persoană cu rațiune și conștiință? (Nu.) Dacă o persoană își pierde conștiința și rațiunea, nu îi lipsește virtutea? Acest lucru se numește lipsă de virtute. De ce îi spunem așa? Întrucât acea persoană râvnește la confort, își face de mântuială datoria și îi îndeamnă și îi influențează pe alții să i se alăture în a fi superficiali și în a tânji după confort. Ce este în neregulă cu acest lucru? A fi superficial și iresponsabil în datoria ta reprezintă un act de șiretenie și împotrivire față de Dumnezeu. În cazul în care continui să fii superficial și nu te pocăiești, vei fi dat în vileag și eliminat” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (10)”]. „Dacă oamenii au o inimă care iubește adevărul, vor avea puterea să urmărească adevărul și vor putea munci din greu la practicarea adevărului. Ei pot să abandoneze ceea ce ar trebui să fie abandonat și să renunțe la lucrurile la care ar trebui renunțat. În special, ar trebui să renunți la lucrurile care privesc faima, câștigul și statutul tău. Dacă nu renunți la acestea, înseamnă că nu iubești adevărul și nu ai puterea să urmărești adevărul. Când ți se întâmplă lucruri, trebuie să cauți adevărul și să practici adevărul. Dacă, în acele momente în care trebuie să practici adevărul, ai mereu o inimă egoistă și nu poți să renunți la propriul interes, vei fi incapabil să pui adevărul în practică. Dacă nu cauți sau nu practici niciodată adevărul în nicio circumstanță, nu ești o persoană care iubește adevărul. Indiferent câți ani ai crezut în Dumnezeu, nu vei dobândi adevărul. Unii oameni urmăresc mereu faima, câștigul și interesul propriu. Indiferent de lucrarea pe care le-o rânduiește biserica, ei deliberează mereu, gândindu-se: «Va fi acest lucru în beneficiul meu? Dacă va fi, îl voi face; dacă nu, atunci nu-l voi face.» O persoană ca aceasta nu practică adevărul – prin urmare, își poate îndeplini bine datoria? Cu siguranță, nu poate. Chiar dacă nu ai făcut rău, tot nu ești o persoană care practică adevărul. Dacă nu urmărești adevărul, nu iubești lucrurile pozitive și orice ți s-ar întâmpla, îți pasă doar de reputația și statutul propriu, de interesul personal și de ceea ce este bun pentru tine, atunci ești o persoană condusă doar de interesul propriu și care este egoistă și josnică. […] Dacă oamenii nu practică adevărul niciodată după ani de credință în Dumnezeu, sunt neîncrezători; sunt oameni răi. Dacă nu practici adevărul niciodată și dacă fărădelegile tale devin din ce în ce mai numeroase, atunci finalul tău este stabilit. Este clar de văzut că toate fărădelegile tale, calea greșită pe care pășești și refuzul tău de a te căi – toate echivalează cu o multitudine de fapte rele; și, astfel, finalul tău este acela că vei merge în iad, vei fi pedepsit” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Nu m-am putut abține să nu simt un șoc în inimă la ceea ce expuneau cuvintele lui Dumnezeu. Faptul că, în în interacțiunile mele, m-am bazat pe filosofia pentru interacțiuni lumești: „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești” m-a făcut să par înțelegătoare și atentă față de ceilalți, dar, în realitate, le făceam rău. Nu practicam și nu pătrundeam în cuvintele lui Dumnezeu sau cerințele Lui. Le făceam celorlalți pe plac referitor la problemele lor, fără să le cer să practice cuvântul lui Dumnezeu și să pătrundă în el, de parcă ar fi trebuit să fie exact ca mine, să nu caute progresul, să fie negativi și depravați. E iresponsabil să faci lucrurile așa. Înseamnă că ești o persoană care caută să le fac pe plac altora. E un lucru inadmisibil și lipsit de virtute. Așa mă purtam. Nu iubeam adevărul și căutam doar să fiu liniștită. Nu voiam să-mi iau în serios datoria sau să fiu meticuloasă, ceea ce a condus la existența a tot felul de probleme și abateri în datoria mea. Îmi era teamă să-mi expun defectele și neajunsurile și speram ca partenera mea și conducătoarea să nu fie prea stricte cu mine. În plus, nu eram dispusă să-i dau în vileag pe acei oameni pe care-i vedeam că au aceeași problemă ca mine și mă temeam și că, dacă eram prea directă cu ceilalți, ar fi trebuit să dau un exemplu și să le accept supravegherea și aș fi avut mai puține șanse să am grijă de trupul meu. Așa că am vrut să-i protejez pe ceilalți și să le permit să fie ca mine, fără să menționeze problemele pe care le observam sau să se supravegheze unii pe ceilalți. Înainte să câștige adevărul, oamenii tind să-și urmeze firile corupte în viață, devenind leneși și fiind superficiali în îndatoririle lor. Atunci e cea mai mare nevoie de supraveghere și îndrumare reciprocă. Acesta e un lucru pozitiv și protejează lucrarea bisericii. Ca supraveghetoare, chiar ar fi trebuit să iau inițiativa în practicarea adevărului, dar pe lângă faptul că n-am fost un bun exemplu, le-am permis tuturor să fie superficiali și să nu năzuiască la progres, exact ca mine. În esență, îmi era scârbă de adevăr și nu voiam să-l accept. Eram prima care era superficială și Îl înșela pe Dumnezeu. Nu numai că nu-mi făceam bine datoria, dar le făceam rău și fraților și surorilor. Cu cât reflectam la asta, cu atât vedeam că era o problemă mai gravă decât crezusem. Ca să-mi apăr reputația și statutul, n-am ținut cont de lucrarea bisericii și de intrarea în viață a fraților și surorilor. Am fost egoistă și josnică! Am ajuns să înțeleg și de ce Dumnezeu spune că astfel de oameni sunt neîncrezători, că sunt oameni răi care se strecoară în casa lui Dumnezeu. Asta fiindcă singurul lucru din inima lor este propria persoană. Ei nu se gândesc la lucrarea bisericii. Dumnezeu speră ca noi toți să putem practica adevărul, să vorbim și să ne purtăm principial. Dar eu nu iubeam adevărul. Speram că toți se vor apăra unii pe alți și că nimeni nu va practica adevărul. Făceam opusul a ceea ce voia Dumnezeu. Făceam rău! Înainte, credeam că doar perturbarea și tulburarea intenționată a lucrării bisericii însemna să faci rău, că Îl va dezgusta pe Dumnezeu, dar apoi am văzut că a-mi apăra interesele la orice pas, a vorbi și a acționa bazându-mă pe firea mea coruptă și a nu practica adevărul însemna tot să faci rău. Dându-mi seama de asta, m-am rugat repede lui Dumnezeu, căindu-mă: „Dumnezeule, sunt supraveghetoare, dar nu practic adevărul. Ca să-mi apăr reputația și statutul, am vrut chiar ca toți să se apere unii pe ceilalți și să fie superficiali. Nu am conștiință sau rațiune și nu merit această datorie. Dumnezeule, vreau să mă căiesc și să mă schimb!” După ce m-am rugat, am făcut o listă cu toate problemele pe care ceilalți le avuseseră în ultima vreme în îndatoririle lor. Am fost uluită să văd detaliile tuturor acestor probleme. Câțiva oameni fuseseră iresponsabili și superficiali în îndatoririle personale, ceea ce însemna că o parte a lucrării trebuia refăcută. Văzând cum problemele se succedau, m-am supărat foarte mult. Nu-mi închipuisem că erau atâtea probleme în îndatoririle fiecăruia. Însă chiar considerasem că puteam lăsa lucrurile să treacă, tolerându-i pe ceilalți și pe mine însămi. Nu țineam cont deloc de intenția lui Dumnezeu. Dacă lucrurile ar fi continuat așa, toate lucrările chiar aveau să fie amânate din cauza mea.

Într-o seară, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care m-a ajutat să-mi înțeleg purtarea. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Indiferent ce fac, antihriștii iau mai întâi în considerare propriile interese și acționează doar după ce s-au gândit la toate; nu se supun cu adevărat, sincer și absolut adevărului fără compromisuri, ci o fac selectiv și condiționat. Ce condiție este aceasta? Este că statutul și reputația lor trebuie să fie protejate și nu trebuie să sufere nicio pierdere. Abia după ce această condiție este îndeplinită, vor hotărî și vor alege ce să facă. Adică, antihriștii se gândesc serios la modul în care să trateze adevărurile-principii, însărcinările date de Dumnezeu și lucrarea casei lui Dumnezeu sau la cum să gestioneze lucrurile cu care se confruntă. Nu se gândesc la cum să satisfacă intențiile lui Dumnezeu, cum să nu aducă prejudicii intereselor casei lui Dumnezeu, cum să-L mulțumească pe Dumnezeu sau cum să fie de folos fraților și surorilor; acestea nu sunt lucruri la care se gândesc. Ce iau în considerare antihriștii? Dacă statutul și reputația lor vor fi sau nu afectate și dacă prestigiul lor va fi știrbit. Dacă a face un lucru conform adevărurilor-principii aduce beneficii lucrării bisericii și fraților și surorilor, dar ar face ca reputația lor să aibă de suferit și i-ar determina pe mulți oameni să-și dea seama de adevărata lor statură și să știe ce fel de natură-esență au, atunci cu siguranță nu vor acționa conform adevărurilor-principii. Dacă a face lucrare reală îi va face pe mai mulți oameni să aibă o părere bună despre ei, să-i respecte și să-i admire, le va îngădui să dobândească un prestigiu și mai mare sau va permite cuvintelor acestora să aibă autoritate și să determine mai mulți oameni să li se supună, atunci vor alege să o facă în acel mod; altfel, nu vor alege să-și ignore interesele din considerație pentru interesele casei lui Dumnezeu sau pentru frați și surori. Aceasta este natura-esență a antihriștilor. Nu reprezintă un lucru egoist și josnic? În orice situație, antihriștii văd statutul și reputația lor ca având cea mai mare importanță. Nimeni nu poate concura cu ei. Indiferent de metoda cerută, atât timp cât câștigă oameni de partea lor și îi face pe alții să li se închine, antihriștii o vor face. […] Pe scurt, țelul și motivul pentru care fac toate acestea se învârt doar în jurul statutului și al reputației. Indiferent dacă este limbajul lor exterior, metodele, comportamentul sau un fel de gând, părere sau metodă de urmărire, toate aceste lucruri se învârt în jurul reputației și al statutului. Acesta este modul în care lucrează antihriștii” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul nouă (Partea a treia)”]. Cuvintele lui Dumnezeu sunt limpezi. Tot ceea ce fac antihriștii e pentru a-și proteja reputația și statutul. Nu se gândesc niciodată cum să protejeze lucrarea bisericii sau ce ar fi benefic pentru frații și surorile lor. Preferă să vadă că lucrarea bisericii e afectată decât să-și pună în pericol interesele. Le pasă prea mult de reputație și statut. Reflectând, am văzut că m-am comportat exact ca un antihrist. Când înfruntam ceva, mereu îmi puneam pe primul loc interesele, imaginea și statutul. Când am văzut că niște oameni erau superficialiîn îndatoririle lor, am știut că ar trebui să subliniez asta, să-i emondez și să am părtășie cu ei, astfel încât ei să-și poată vedea problemele și recunoaște firea coruptă. Dar n-am vrut să ofensez pe nimeni și am vrut să mă protejez, așa că nu am practicat adevărul. Nici măcar nu am putut spune niciun cuvânt conform adevărului. În schimb, mi-am frământat creierii ca să-mi asigur o cale de scăpare. Am fost foarte alunecoasă și înșelătoare, am căutat să le fac pe plac oamenilor și calea de mijloc. Am tot urmărit faima și statutul, protejându-mi interesele, permițându-le celorlalți să-și facă îndatoririle bazându-se pe firile lor corupte și fără să mă gândesc la lucrarea bisericii. Eram pe calea unui antihrist. Dacă aș fi continuat așa, sigur aș fi fost dată în vileag și eliminate de Dumnezeu. Faptul că mi-am dat seama de asta mi-a arătat cât de gravă era această problemă. M-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume ca să pot să renunț la faimă și statut, să sprijin lucrarea bisericii și să-mi îndeplinesc responsabilitățile.

După aceea, am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Dumnezeu nu le cere oamenilor să nu impună celorlalți ceea ce ei înșiși nu-și doresc, ci le cere să fie clari cu privire la principiile pe care ar trebui să le respecte atunci când gestionează diferite situații. Dacă este un lucru corect și în concordanță cu adevărul din cuvintele lui Dumnezeu, atunci trebuie să te ții de el. Și nu numai că trebuie să te ții de el, ci și să-i admonestezi, să-i convingi și să ai părtășie cu ceilalți, astfel încât ei să înțeleagă exact care sunt intențiile lui Dumnezeu și care sunt adevărurile-principii. Aceasta este responsabilitatea și obligația ta. Dumnezeu nu-ți cere să alegi calea de mijloc și cu atât mai puțin îți cere să arăți cât ești de mărinimos. Ar trebui să te agăți de lucrurile pentru care Dumnezeu te-a admonestat și pe care le-ai învățat de la El și de ceea ce vorbește Dumnezeu în cuvintele Sale: cerințele, criteriile și adevărurile-principii pe care oamenii ar trebui să le respecte. Nu numai că trebuie să te agăți și să te ții de ele pentru totdeauna, dar trebuie să și practici aceste adevăruri-principii prin puterea exemplului, precum și convingându-i, supraveghindu-i, ajutându-i și îndrumându-i pe ceilalți să se agațe de ele, să le respecte și să le practice în același mod în care o faci tu. Dumnezeu îți cere să faci acest lucru – asta îți încredințează El. Nu poți, pur și simplu, să ai cerințe de la tine în timp ce-i ignori pe ceilalți. Dumnezeu îți cere să adopți atitudinea corectă cu privire la probleme, să te ții de criteriile corecte și să știi exact care sunt criteriile din cuvintele lui Dumnezeu și să-ți dai seama exact care sunt adevărurile-principii. Chiar dacă nu poți realiza acest lucru, chiar dacă nu ești dispus să o faci, dacă nu-ți place, dacă ai noțiuni sau dacă te împotrivești acestui lucru, trebuie să-l tratezi ca pe responsabilitatea ta, ca pe obligația ta. Trebuie să ai părtășie cu oamenii despre lucrurile pozitive care vin de la Dumnezeu, despre lucrurile care sunt drepte și corecte și să le folosești pentru a-i ajuta, influența și îndruma pe ceilalți, astfel încât oamenii să poată beneficia de pe urma lor, să fie edificați de acestea și să meargă pe calea corectă în viață. Aceasta este responsabilitatea ta și nu ar trebui să te agăți cu încăpățânare de ideea: «Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești», pe care Satana a sădit-o în mintea ta. În ochii lui Dumnezeu, această zicală este doar o filosofie pentru interacțiuni lumești; este un mod de gândire care conține tertipurile Satanei; nu reprezintă calea corectă deloc și nici nu este un lucru pozitiv. Tot ceea ce Dumnezeu cere de la tine este să fii o persoană dreaptă, care înțelege clar ce ar trebui și ce nu ar trebui să facă. El nu îți cere să fii pe placul oamenilor sau împăciuitor; El nu ți-a cerut să alegi calea de mijloc. Când o chestiune se referă la adevărurile-principii, trebuie să spui ceea ce trebuie spus și să înțelegi ceea ce trebuie înțeles. Dacă o persoană nu înțelege ceva, dar tu înțelegi și îi poți oferi indicații și o poți ajuta, atunci trebuie neapărat să-ți îndeplinești această responsabilitate și obligație. Nu trebuie să stai, pur și simplu, pe margine și să privești și, cu atât mai puțin ar trebui să te agăți de filosofiile pe care Satana le-a sădit în mintea ta, cum ar fi să nu impui altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești. […] Zicala despre conduita morală: «Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești» este, cu adevărat, planul viclean al Satanei de a controla mintea oamenilor. Dacă susții mereu acest lucru, atunci ești o persoană care trăiește conform filosofiilor satanice; o persoană care trăiește pe deplin într-o fire satanică. Dacă nu urmezi calea lui Dumnezeu, atunci nu iubești și nu cauți adevărul. Orice s-ar întâmpla, principiul pe care trebuie să-l urmezi și cel mai important lucru pe care trebuie să-l faci este să ajuți oamenii cât de mult posibil. Nu ar trebui să practici ceea ce spune Satana, și anume să «nu impui altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești» și să fii un «deștept» pe placul oamenilor. Ce înseamnă să ajuți oamenii cât poți de mult? Înseamnă să-ți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile. De îndată ce vezi că un lucru face parte din responsabilitățile și obligațiile tale, ar trebui să ai părtășie despre cuvintele lui Dumnezeu și despre adevăr. Asta înseamnă să-ți îndeplinești responsabilitățile și obligațiile” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Ce înseamnă să urmărești adevărul (10)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că zicala: „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești” e o tactică, un truc pe care Satana îl folosește să-i corupă pe oameni și să le controleze gândurile. Atunci când ei trăiesc după filosofii satanice, în interacțiunile lor nu mai există o atmosferă a practicării adevărului, iar ei devin toleranți unii cu alții și se apără reciproc. Dacă fiecare trăiește după firea lui coruptă, Satana câștigă controlul și răul ajunge la putere. În final, Duhul Sfânt îi abandonează. Deși încă nu puteam să mă ridic la nivelul cuvintelor și cerințelor lui Dumnezeu sau să le practic, trebuia să-mi îndeplinesc responsabilitățile și să am părtășie cu ceilalți despre luminarea mea și înțelegerea cuvintelor lui Dumnezeu. Dacă vedeam oameni încălcând adevărurile-principii în îndatoririle lor, în loc să am o atitudine indulgentă și tolerantă, trebuia să fiu principială și să-i ajut având părtășie cu ei și scoțându-le în evidență problemele. Doar atunci aș sprijini lucrarea bisericii și mi-aș îndeplini responsabilitatea. În plus, trebuia să fiu un exemplu în punerea adevărului în practică. Era o realitate că existau probleme în datoria mea, dar nu puteam să fiu tolerantă cu mine însămi, să mă prefac sau să scap de realitate. Dacă făceam asta, n-aș fi progresat niciodată. Ar trebui să-mi recunosc proactiv problemele, să accept supravegherea celorlalți și să-mi iau în serios datoria. În plus, mi-am dat seama și că ideea că trebuie să fii lipsit de greșeli și probleme ca să-i critici pe ceilalți nu este conform adevărului. Și eu sunt un om corupt cu o fire satanică gravă. Adesea încalc adevărurile-principii în datoria mea și trebuie să trec prin judecata și emondarea lui Dumnezeu. Am nevoie și de supravegherea fraților și surorilor. Ar trebui să mă privesc în mod corect astfel încât, dacă mai apar probleme, să le înfrunt, nu să tot fug de ele sau să mă prefac. A fost iluminator să înțeleg asta și am găsit o cale de practică.

La o adunare, mai întâi am vorbit despre problemele pe care le avusesem recent în datoria mea, expunându-mi și disecându-mi superficialitatea, și le-am cerut tuturor să mă supravegheze. Le-am spus și că asta să le fie avertisment. În cele din urmă, am vorbit în special despre un frate și o soră care fuseseră deosebit de superficiali și am avut părtășie despre consecințele nereușitei de a ne schimba. După asta, m-am simțit foarte liniștită. Am fost foarte emoționată când un frate pe care îl emondasem și-a recunoscut problema fiindcă a fost expus în felul acela și mi-a trimis un mesaj, spunând: „Dacă n-aș fi fost expus și emondat în felul acela, n-aș fi aflat despre problema mea. Îți mulțumesc că m-ai ajutat în felul acesta! Acum chiar vreau să reflectez și să pătrund în adevăr.” Acest mesaj m-a emoționat foarte mult. Înainte, uram să fiu emondată și expusă, așa că nu voiam să fac asta altora, dar, de fapt, nu le făceam nicio favoare. Am regretat profund că, pentru a-mi proteja reputația și statutul, mereu trecusem cu vederea și tolerasem problemele tuturor din îndatoririle lor și nu-mi îndeplinisem datoria sau responsabilitățile. Chiar eram datoare față de Dumnezeu și de frați și surori. Mi-am dat seama că doar cuvintele lui Dumnezeu suntprincipiul după care ar trebui să acționăm și să ne comportăm. Să putem evidenția problemele celorlalți fără a le menaja sentimentele este benefic pentru ei, dar și pentru noi. Dar zicala: „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești” este, de fapt, o aberație satanică, dăunătoare oamenilor și nouă. Am văzut și că faptul că mă temeam mereu să nu fiu emondată când apăreau probleme în datoria mea și reticența de a-i expune și emonda pe alții pentru problemele lor însemnau că nu înțelegeam semnificația emondării. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „A-i supraveghea pe oameni, a-i observa, a încerca să-i înțelegi – toate acestea sunt pentru a-i ajuta să pășească pe calea corectă a credinței în Dumnezeu, pentru a le permite să-și facă datoria așa cum o cere Dumnezeu și conform principiilor, pentru a-i împiedica să provoace vreo tulburare sau întrerupere și pentru a-i împiedica să facă lucrări inutile. Scopul pentru a face acest lucru se referă în întregime la a da dovadă de responsabilitate față de ei și față de lucrarea casei lui Dumnezeu; nu există rea voință în acest lucru” [Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor, „Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor (7)”]. E adevărat. Toți avem firi corupte și suntem predispuși să fim superficiali și vicleni în datoria noastră. Dacă nimeni nu ne supraveghează și nu controlează lucrarea sau nu ne oferă părtășie și sfaturi și nu ne emondeazăpentru problemele noastre, nu avem cum să facem o treabă bună. Doar ne vom satisface trupul și vom tânji după confort sau chiar vom perturba din senin lucrarea bisericii. Așadar, când conducătorii supraveghează lucrarea sau ne emondează, ei sunt responsabili în datoria lor și fac asta ca să sprijine lucrarea bisericii. Este benefic și pentru intrarea noastră în viață și nu are scopul de a ne îngreuna situația. Însă eu am fost o supraveghetoare care a urmat filosofia satanică; „Nu impune altora ceea ce tu însuți nu-ți dorești”. Am văzut probleme în îndatoririle celorlalți, dar tot am fost amabilă cu toți. Nu am avut părtășie cu nimeni, nu am ajutat sau emondat pe nimeni, ci am trecut cu vederea și i-am protejat. A fost un lucru iresponsabil, ca să nu mai spun dăunător pentru ceilalți și biserică. Această experiență mi-a schimbat ideea falsă și m-a făcut să văd semnificația supravegherii, a criticilor, a emondării și a expunerii.

Această experiență chiar m-a emoționat. Am văzut că, atunci când trăim după filosofii satanice, toate ideile noastre sunt denaturate. Nu putem face diferența dintre lucrurile pozitive și cele negative și nu știm ce e conform adevărurilor-principii și cerințelor lui Dumnezeu. E ușor să urmăm filosofii satanice și să facem lucruri care perturbă și tulbură lucrarea bisericii. Doar faptul de a privi lucrurile și a trăi conform cuvintelor lui Dumnezeu e în conformitate cu intenția Lui. În plus, am gustat dulceața practicării adevărului și am dobândit încredere ca, în viitor, să mă axez pe ceea ce cere Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu!