de Qingsong, China

În 2001, am acceptat lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic. În 2020, am fost diagnosticată cu infarct cerebral și cu o boală cardiacă. În acel moment, aveam nevoie urgentă de bani pentru tratamentul medical și, din întâmplare, fiul meu mi-a trimis 5000 de yuani. M-am gândit: „Fiul meu este cel pe care mă pot bizui întotdeauna. Când voi îmbătrâni, tot pe fiul meu va trebui să mă bazez.” În 2022, fiul meu s-a căsătorit și și-a cumpărat singur și casă, și mașină. Mai târziu, nora mea a cheltuit mai mult de o mie de yuani pe un inel de aur pentru mine. De asemenea, mi-a spus: „Nu-ți cerem nimic altceva, dar când vom avea copii în viitor, ar fi minunat dacă ai putea să ne ajuți să avem grijă de ei.” Când am văzut cât de drăguți erau cu mine fiul și nora mea, m-am gândit: „Acesta este singurul meu fiu. Trebuie să mă înțeleg bine cu fiul și cu nora mea, deoarece, când voi îmbătrâni, va trebui să mă bizui pe ei să mă întrețină. Sănătatea mea se înrăutățește de la an la an. Dacă îi ajut să aibă grijă de copiii lor cât încă pot, ei vor avea grijă de mine când voi îmbătrâni.” Gândindu-mă la asta, am fost de acord și i-am spus: „Bine. Când veți avea copii, voi avea grijă de ei pentru voi.” Mai târziu, din cauza riscurilor la adresa siguranței mele, nu am avut de ales și am plecat de acasă să-mi fac datoria în biserică, pentru a evita să fiu arestată de PCC.

Într-o zi din aprilie 2024, am aflat că nora mea era însărcinată, iar familia mi-a cerut să mă întorc să am grijă de ea. M-am întors degrabă. Însă, de îndată ce am ajuns acasă, funcționarii satului au venit să-mi verifice fișa de evidență a domiciliului. Gândindu-mă la faptul că PCC are fotografia mea și mă caută de atâția ani, nu am îndrăznit să stau acasă și am plecat repede. După ce m-am întors la biserică, m-am simțit foarte tristă și m-am gândit: „Fiul meu lucrează în alt oraș și nu are timp să aibă grijă de nora mea. Dacă eu, ca soacră a ei, nu am grijă de ea, ce va crede familia ei despre mine? Nici măcar nu știu ce face nora mea acum.” După ce m-am gândit la asta, mă simțeam constant îndatorată față de ei. Din cauza chinului din inima mea, infarctul meu cerebral a recidivat. Am devenit și mai îngrijorată, gândindu-mă: „Îmbătrânesc tot mai mult și stau din ce în ce mai prost cu sănătatea. Nu voi avea nevoie de fiul și de nora mea să aibă grijă de mine în viitor? Nu am avut grijă de nora mea când a avut cea mai mare nevoie de mine. Dacă într-o zi voi fi bătrână și bolnavă și va trebui să mă întorc la ei, mă vor mai accepta și vor mai avea grijă de mine la bătrânețe?” Ori de câte ori mă gândeam la asta, starea mea se înrăutățea. Zilele au trecut și, în curând, a venit momentul nașterii copilului. Dar eu tot nu mă puteam întoarce să am grijă de nora mea și nu puteam să nu oftez. Pe atunci, făceam datoria de udare a nou-veniților. Deși îmi făceam datoria în fiecare zi, inima îmi era adesea tulburată de această problemă, și nu urmăream lucrarea sau nu rezolvam problemele nou-veniților în timp util. Drept urmare, problemele unor nou-veniți nu au fost rezolvate prompt, iar ei trăiau în negativitate și slăbiciune. Când am văzut că nu-mi îndeplinisem bine datoria, nu m-am gândit la cum să rezolv lucrurile și să le îndrept. În schimb, m-am gândit chiar: „Dacă nu sunt rezultate, asta e. Dacă sunt demisă, atunci s-ar putea să mă pot întoarce la fiul meu și să-l ajut să aibă grijă de copil.” Deoarece trăiam într-o stare incorectă, îmi făceam datoria fără conducerea Duhului Sfânt și am devenit negativă și nefericită. Atunci, m-am rugat lui Dumnezeu: „Dumnezeule drag, vreau constant să merg acasă și să am grijă de nora mea și de nepotul meu. Mi-e teamă că, dacă nu mă întorc acum, nu va avea nimeni grijă de mine când voi îmbătrâni. Știu că este greșit să trăiesc în această stare. Fie ca Tu să mă luminezi și să mă conduci să înțeleg adevărul și să-mi cunosc propriile probleme.” După ce m-am rugat, mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „De ce sunt copiii ascultători și respectuoși față de părinții lor? De ce părinții își adoră copiii? Ce gen de intenții nutresc, de fapt, oamenii? Oare intenția lor nu e de a-și satisface propriile planuri și dorințe egoiste? Oare intenționează cu adevărat să acționeze pentru binele planului de gestionare al lui Dumnezeu? Oare chiar acționează de dragul lucrării lui Dumnezeu? Este intenția lor să îndeplinească îndatoririle unei ființe create?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). Dumnezeu expune faptul că nu există deloc dragoste sau grijă reală între oameni. Fiecare își nutrește propriile intenții, căutându-și propriul câștig personal. Eram exact așa cum expusese Dumnezeu. Mă gândeam constant la sarcina norei mele, nu pentru că voiam sincer să am grijă de ea, ci din cauza propriilor intenții. Simțeam că sănătatea mea se înrăutățise în ultimii ani și că tot ar trebui să mă bizui pe fiul meu să mă întrețină la bătrânețe. Prin urmare, am vrut să-i ajut să aibă grijă de copilul lor cât încă puteam, astfel încât, în schimb, el să mă întrețină la bătrânețe. Dar când nu m-am putut întoarce din cauza datoriei mele și a riscurilor la adresa siguranței mele, inima mi s-a umplut de chin și nu am mai simțit nicio povară pentru datoria mea. Am văzut că luam în considerare doar interesele trupului meu.

Mai târziu, am căutat adevărul pentru a-mi rezolva problemele. Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Atunci când oamenii nu reușesc să pătrundă, să înțeleagă, să accepte sau să se supună mediilor orchestrate de Dumnezeu și suveranității Sale și când înfruntă diverse dificultăți în viețile lor cotidiene sau când acestea depășesc ceea ce pot suporta oamenii normali, în subconștient, ei simt tot felul de griji și anxietăți și chiar tulburare. Nu știu cum va fi ziua de mâine sau cea de după, sau cum va fi viitorul lor și, astfel, se simt tulburați, anxioși și îngrijorați în legătură cu tot felul de lucruri. Ce context provoacă aceste emoții negative? Acela în care nu cred în suveranitatea lui Dumnezeu – adică sunt incapabili să creadă în suveranitatea lui Dumnezeu și s-o pătrundă și, în inimile lor, nu au deloc o credință adevărată în Dumnezeu. Chiar dacă ar vedea cu ochii lor faptele suveranității lui Dumnezeu, nu le-ar înțelege sau nu le-ar crede. Nu cred că Dumnezeu deține suveranitatea asupra sorții lor, că viețile lor sunt în mâinile lui Dumnezeu și, astfel, în inimile lor, apare neîncrederea față de suveranitatea și rânduielile lui Dumnezeu, iar atunci apar plângeri și ei sunt incapabili să se supună” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (3)”]. Ceea ce a expus Dumnezeu era exact starea mea. După ce L-am găsit pe Dumnezeu și când eram sănătoasă, puteam să mă concentrez pe datoria mea, dar pe măsură ce am înaintat în vârstă, problemele mele de sănătate s-au accentuat treptat. Am avut un infarct cerebral, iar inima mea nu era în stare bună. Fără să-mi dau seama, am început să trăiesc în suferință și anxietate, îngrijorându-mă cu privire la ce aș face dacă sănătatea mi s-ar deteriora și mai mult și nu ar fi nimeni care să aibă grijă de mine. Când fiul și nora mea au avut nevoie de mine, nu m-am întors să am grijă de ei, deci oare mă vor mai întreține ei când voi îmbătrâni și voi avea nevoie de îngrijire? Când m-am gândit la asta, am început să mă cufund în emoții negative, nu am mai simțit nicio povară pentru datoria mea și chiar am ajuns să nu mai vreau să-mi fac datoria în biserică. Voiam doar să mă întorc să am grijă de nora mea. Deși spuneam adesea că totul este în mâinile lui Dumnezeu, când mi s-au întâmplat lucruri, mi-am pierdut credința în suveranitatea lui Dumnezeu și am vrut doar să mă bizui pe alții. Am văzut că nu aveam deloc credință în Dumnezeu. Gândindu-mă acum, ce rost a avut să mă îngrijorez de aceste lucruri? Dumnezeu rânduise deja cum va fi viața mea viitoare și trebuia doar să mă supun suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu și să experimentez lucrurile în mod firesc.

Apoi, am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu și unele dintre grijile din inima mea s-au risipit. Dumnezeu spune: „Părinții au dobândit deja multă bucurie și înțelegere de la copiii lor, în procesul de creștere al acestora, ceea ce este o alinare și un câștig mare pentru ei. Dacă aceștia vor fi devotați față de tine, dacă te vei putea baza pe ei în orice și ce poți obține de la ei sunt lucruri care depind de destinul vostru de a locui sau nu împreună și depind de predeterminarea lui Dumnezeu. În altă privință, tipul de mediu în care trăiesc copiii tăi, condițiile lor de trai, dacă au condițiile necesare pentru a avea grijă de tine, dacă au un confort financiar și dacă pot să-ți ofere bucurii și sprijin material sunt lucruri care depind tot de predeterminarea lui Dumnezeu. În plus, ca părinte, tot de predeterminarea Lui depinde dacă tu poți să te bucuri de lucruri materiale, de bani sau de confortul emoțional pe care ți-l dau copiii tăi. Nu este așa? (Ba da.) Acestea nu sunt lucruri pe care oamenii pot să le ceară prin voia lor. Vezi tu, unii copii nu sunt pe placul părinților lor, iar aceștia din urmă nu sunt dispuși să locuiască împreună cu ei, dar Dumnezeu a predeterminat să locuiască împreună, prin urmare, copiii nu pot să călătorească departe sau să-și părăsească părinții. Rămân cu părinții toată viața lor – părinții nu i-ar putea goni nici dacă ar încerca. Pe de altă parte, unii copii au părinți care sunt foarte dispuși să locuiască împreună cu ei; sunt inseparabili, le este mereu dor după ce se despart, însă, din diverse motive, precum plecarea la lucru în străinătate sau faptul că locuiesc în alt loc după căsătorie, sunt separați de părinții lor printr-o distanță mare. Nu este ușor să se întâlnească nici măcar o dată și trebuie să găsească momentul potrivit chiar și pentru un apel telefonic sau video; din cauza diferenței de fus orar sau a altor inconveniente, nu pot să vorbească foarte des cu părinții lor. Nu sunt toate aceste circumstanțe speciale legate de predeterminarea lui Dumnezeu? (Ba da.) Nu este ceva ce poate fi decis de dorințele subiective ale părinților sau copiilor; înainte de toate, depinde de predeterminarea lui Dumnezeu” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (19)”]. Din cuvintele lui Dumnezeu am înțeles că toți părinții speră să fie întreținuți de copiii lor la bătrânețe. Dar acest lucru nu este cu adevărat ceva ce oamenii pot căuta pentru ei înșiși; este determinat mai degrabă de suveranitatea și porunca lui Dumnezeu. M-am gândit la o soră mai în vârstă pe care o cunoscusem. După ce copiii ei și-au întemeiat propriile familii, ea a continuat să-și facă datoria în biserică și nu a avut timp să ajute la îngrijirea nepoților ei. Dar după ce a împlinit 60 de ani, fiica ei a luat inițiativa de a o îngriji și încă a putut să-și facă datoria din casa fiicei sale. Într-un alt caz, am cunoscut pe cineva care lucra pentru a câștiga bani pentru familia fiului ei, ajutându-l să-și îngrijească odraslele, dar, în cele din urmă, a fost dată afară de nora ei. M-am gândit și la perioada din 2020 când eram bolnavă și aveam mare nevoie de bani. Deși nu-i spusesem nimic fiului meu, s-a întâmplat să-mi dea 5000 de yuani. Nu a fost totul rezultatul suveranității și rânduielilor lui Dumnezeu? Când am înțeles acest lucru, m-am simțit foarte rușinată. Credeam în Dumnezeu de atâția ani și mâncasem și băusem atât de multe din cuvintele lui Dumnezeu, dar, de îndată ce m-am îmbolnăvit, am fost dezvăluită. Nu m-am bizuit pe Dumnezeu, am încercat să găsesc singură soluții și am vrut mereu să alerg la fiul meu pentru sprijin. În ce fel eram o credincioasă în Dumnezeu? După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că, dacă Dumnezeu a predestinat ca odraslele unei persoane să nu aibă grijă de ea la bătrânețe, atunci, oricât de mult ar încerca să-și mențină relația cu acestea, totul va fi în zadar. Dacă Dumnezeu a predestinat ca ai mei copii să aibă grijă de mine, atunci Dumnezeu va rândui lucrurile pentru mine când va veni timpul. Dacă într-o zi nu mi-aș mai putea face datoria din cauza problemelor de sănătate, atunci aș experimenta acest lucru supunându-mă orchestrărilor și rânduielilor lui Dumnezeu. Am crezut că există lecții de învățat și adevăruri de câștigat. După aceea, nu m-am mai îngrijorat că nu pot avea grijă de nora mea și mi-am putut liniști inima și mi-am putut face datoria.

Mai târziu, am citit că Dumnezeu expune felul în care Satana folosește cultura tradițională pentru a-i corupe pe oameni și am dobândit un oarecare discernământ asupra părerilor greșite pe care le aveam în sinea mea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Analizând cultura chineză tradițională, chinezii pun un accent deosebit pe respectul filial. Din vremuri străvechi și până în prezent, acesta a fost mereu discutat și a fost considerat ca făcând parte din umanitatea oamenilor și ca fiind un standard după care se stabilește dacă cineva este bun sau rău. Desigur, în societate există și practica obișnuită și opinia publică potrivit căreia, în cazul în care copiii nu manifestă respect filial, vor fi disprețuiți și condamnați, iar părinții se vor simți la rândul lor rușinați și copiii nu vor putea suporta această pată asupra reputației lor. Sub influența diverșilor factori, părinții sunt de asemenea profund otrăviți de această gândire tradițională, cerând, fără să gândească sau să aibă discernământ, respect filial din partea copiilor lor. De ce cresc părinții copii? Nu este cu scopul ca aceștia din urmă să aibă grijă de tine la bătrânețe și să te trimită pe ultimul drum, ci ca tu să îndeplinești o responsabilitate și o obligație pe care ți le-a dat Dumnezeu. Un aspect este că a crește copii e un instinct uman, iar un alt aspect este că reprezintă o responsabilitate umană. Ai dat naștere copiilor datorită instinctului și responsabilității, nu de dragul de a te pregăti pentru bătrânețe și a fi îngrijit când vei fi bătrân. Nu este corect acest punct de vedere? (Ba da.) Oare oamenii fără copii sunt neapărat nefericiți la bătrânețe? Nu neapărat, nu-i așa? Oamenii fără copii pot totuși să ajungă la vârste înaintate și unii sunt chiar sănătoși, se bucură de ultimii lor ani și se duc împăcați. Oare oamenii cu copii pot să se bucure în mod sigur de ultimii lor ani, fiind fericiți și sănătoși? (Nu neapărat.) Așadar, sănătatea, fericirea, condițiile de trai, calitatea vieții și statutul fizic al părinților la bătrânețe nu au în realitate o legătură directă cu faptul că ai lor copii sunt sau nu devotați, ci au legătură cu predeterminarea lui Dumnezeu și cu mediul de viață pe care El îl pregătește pentru ei. Copiii nu sunt obligați să fie responsabili pentru condițiile de trai din ultimii ani ai părinților lor” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (19)”]. După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că scopul creșterii copiilor nu este ca ei să te întrețină la bătrânețe și că fiecare are propria misiune și propriile responsabilități. Totuși, după ce am fost coruptă de Satana, am acceptat gândurile și părerile pe care mi le-a insuflat, precum „Să ai pe cine să te bizui când ești bătrân”, „Să aibă cineva grijă de tine la bătrânețe” și „Crește-ți copiii ca să te întrețină la bătrânețe”. Am crezut că pur și simplu nu se poate ca o persoană să nu aibă copii care să aibă grijă de ea la bătrânețe. Deoarece am fost influențată de aceste păreri, am vrut doar să mențin o relație bună cu fiul și nora mea, astfel încât ei să mă întrețină în viitor. Când nu m-am putut întoarce să am grijă de nora mea însărcinată din cauza riscurilor, nici măcar nu am mai avut chef să-mi fac datoria. Acest lucru a însemnat că problemele nou-veniților nu au fost niciodată rezolvate și că intrarea lor în viață a fost întârziată. Dar tot nu m-am pocăit și chiar am sperat să fiu realocată în îndatoririle mele, ca să pot merge acasă și să am grijă de nora mea. M-am gândit cum crezusem în Dumnezeu de mulți ani și mă bucurasem de atât de mult din adevărul oferit de Dumnezeu. Nu numai că nu am reușit să-mi fac datoria în mod corespunzător ca să-L răsplătesc pe Dumnezeu, dar am fost în stare chiar și să renunț la datoria mea pentru a-i mulțumi pe fiul și pe nora mea. Când mi s-au întâmplat lucruri, tot ce m-a preocupat a fost propria scăpare. Nu am manifestat niciun pic de devotament pentru datoria mea. În ce fel aveam eu vreo umanitate? Mi-am dat seama că păreri precum „Să ai pe cine să te bizui la bătrânețe”, „Să aibă cineva grijă de tine la bătrânețe” și „Crește-ți copiii ca să te întrețină la bătrânețe” sunt trucuri pe care le folosește Satana pentru a-i controla pe oameni. Faptul că am trăit după aceste păreri m-a determinat să nu cred în suveranitatea lui Dumnezeu, să mă răzvrătesc și să nu mă supun lui Dumnezeu și să nu am niciun simț al poverii pentru datoria mea. Aproape că am pierdut ocazia de a-mi face datoria. Dacă aș fi continuat să susțin aceste păreri, mi-aș fi pierdut șansa la mântuire și m-aș fi ruinat cu adevărat. Apoi m-am gândit la experiențele mele cu bolile din ultimii ani. În 2018, nu puteam să-mi îndrept brațele din cauza spondilozei cervicale care îmi comprima nervii. Sora care mă găzduia mi-a cumpărat niște medicamente și, mai târziu, am reușit în sfârșit să-mi îndrept din nou brațele. De asemenea, am avut un infarct cerebral în 2020, iar medicii au spus că boala mea era greu de tratat. În mod neașteptat, o soră mai în vârstă mi-a dat patru cutii de medicamente pentru infarct cerebral. După ce am luat medicamentele, sănătatea mea s-a îmbunătățit treptat. Niciuna dintre aceste boli din ultimii ani nu a fost vindecată bizuindu-mă pe fiul meu: Dumnezeu a fost Cel care, de nenumărate ori, a rânduit oameni, evenimente și lucruri astfel încât bolile mele să poată fi vindecate. Sunt încă în viață astăzi datorită ocrotirii lui Dumnezeu! A trebuit să renunț la sofismele Satanei, cum ar fi „Să ai pe cine să te bizui când ești bătrân” și „Să ai pe cine să contezi când ești bătrân” și să mă încredințez lui Dumnezeu, folosind timpul care mi-a mai rămas pentru a-mi face datoria cum se cuvine, ca să-L mulțumesc.

După aceea, am citit un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu, care mi-a schimbat perspectiva asupra faptului că-mi doresc mereu să mă bazez pe copilul meu să mă îngrijească la bătrânețe. Dumnezeu spune: „Aceștia n-ar trebui să le ceară copiilor să fie devotați, să aibă grijă de ei la bătrânețe și să poarte povara ultimilor ani ai lor – nu este nevoie de acest lucru. Într-o privință, este o atitudine pe care părinții ar trebui să o aibă față de copiii lor și, în alta, este demnitatea pe care ar trebui să o aibă părinții. Firește, există și un aspect mai important, și anume, principiul pe care ființele create, care sunt părinți, ar trebui să-l respecte în privința modului în care își tratează copiii. Dacă ai tăi copii sunt devotați și dispuși să aibă grijă de tine, nu-i nevoie să-i refuzi; dacă nu sunt dispuși, nu-i nevoie să oftezi și să suspini cât e ziua de lungă, simțindu-te stânjenit sau nemulțumit în inima ta, sau să le porți pică. Ar trebui să-ți asumi responsabilitatea și să porți povara propriei vieți și supraviețuiri atât cât poți, fără să le-o pasezi altora, în special copiilor tăi. Ar trebui să înfrunți în mod proactiv și corect o viață fără compania sau ajutorul copiilor tăi aflați alături de tine și, chiar dacă te afli la distanță de ei, tot ar trebui să fii capabil să înfrunți pe cont propriu orice îți aduce viața. Desigur, dacă ai nevoie de ajutor esențial din partea copiilor, îl poți cere, dar n-ar trebui să te bazezi pe gândul și punctul de vedere greșit că aceștia trebuie să manifeste respect filial față de părinții lor sau că te bizui pe ei să aibă grijă de tine la bătrânețe. În schimb, ambii ar trebui să abordeze faptul de a face lucruri pentru părinții sau copiii lor din perspectiva îndeplinirii responsabilităților lor. În acest fel, relația dintre părinți și copii poate fi gestionată cu rațiune. Firește, dacă ambele părți sunt raționale, își acordă libertate una alteia și se respectă reciproc, în cele din urmă, vor fi cu siguranță capabile să se înțeleagă mai bine și armonios, să prețuiască această afecțiune familială și să-și prețuiască grija, preocuparea și dragostea dintre ele. A realiza aceste lucruri pe baza respectului și a înțelegerii reciproce este, desigur, relativ în conformitate cu umanitatea și relativ adecvat” [Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (19)”]. Dumnezeu spune: „Aceștia n-ar trebui să le ceară copiilor să fie devotați, să aibă grijă de ei la bătrânețe și să poarte povara ultimilor ani ai lor – nu este nevoie de acest lucru. Într-o privință, este o atitudine pe care părinții ar trebui să o aibă față de copiii lor și, în alta, este demnitatea pe care ar trebui să o aibă părinții.” Aceste cuvinte m-au mișcat profund. Dumnezeu ne-a spus clar că relația dintre părinți și copii ar trebui să se bazeze pe grijă și înțelegere reciprocă și nu ar trebui să implice niciun târg. Fiecare are propria misiune și, ca părinți, nu ar trebui să le cerem copiilor noștri să ne sprijine și să ne întrețină. Vârstnicii ar trebui, de asemenea, să trăiască cu demnitate și să nu se gândească mereu să se bizuie pe îngrijirea de către copiii lor. Deși mi-am crescut fiul, el este acum mare și independent și nu mai are prea mult de-a face cu mine. Fiecare are propriul drum în viață și trebuie să înfrunte independent ceea ce se întâmplă în viață. Cu toate acestea, am vrut mereu ca fiul meu să aibă grijă de mine la bătrânețe și nu am îndrăznit să experimentez de una singură viața pe care Dumnezeu mi-a rânduit-o. Cum trăiam eu cu vreo urmă de demnitate? Mâncând și bând cuvintele lui Dumnezeu, perspectiva mea s-a schimbat întrucâtva și m-am simțit mult mai eliberată.

Într-o zi, am primit o scrisoare de acasă. În ea, scria că nora mea deja născuse și mi se cerea să mă întorc să am grijă de ea. M-am simțit puțin zdruncinată și m-am gândit: „Acum sunt atât de ocupată cu datoria mea! Dacă merg cu adevărat acasă, nu știu cât timp îmi va lua să mă reîntorc aici. Acest lucru va întârzia lucrarea bisericii. În plus, PCC a încercat în mod constant să mă aresteze. Întoarcerea va fi probabil riscantă. Dar dacă nu mă întorc, ce se întâmplă dacă fiul și nora mea rup relațiile cu mine? Încă trebuie să mă bizui pe ei să mă întrețină în viitor. Dacă chiar nu se poate altfel, va trebui să mă întorc.” Când m-am gândit la asta, mi-am dat seama că încă voiam să mă bizui pe fiul meu la bătrânețe și am căutat adevărul în legătură cu problema mea. Am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Dumnezeu nu doar plătește un preț pentru fiecare persoană, în deceniile care se scurg de la nașterea acesteia până în prezent. Din punctul Lui de vedere, ai venit de nenumărate ori pe această lume și te-ai reîntrupat de nenumărate ori. Cine răspunde de acest lucru? Dumnezeu este responsabil de acest lucru. Nu ai de unde să știi aceste lucruri. […] Cât de mult trudește Dumnezeu de dragul unei persoane! Unii oameni spun: «Am șaizeci de ani. Vreme de șaizeci de ani, Dumnezeu a vegheat asupra mea, m-a protejat și m-a îndrumat. Dacă, atunci când voi fi bătrân, nu voi putea să îndeplinesc o datorie și nu voi putea să fac nimic – Îi va mai păsa lui Dumnezeu de mine?» Nu este acesta un lucru prostesc de spus? Dumnezeu nu doar veghează și protejează pe cineva și are suveranitate asupra sorții sale pe durata unei singure vieți. Dacă ar fi vorba doar de durata unei singure vieți, de o singură viață, acest lucru nu ar putea demonstra faptul că Dumnezeu este atotputernic și că are suveranitate peste toate lucrurile. Munca pe care o face Dumnezeu și prețul pe care îl plătește pentru o persoană nu sunt doar ca să aranjeze ceea ce face ea în această viață, ci ca să-i rânduiască un număr nelimitat de vieți. Dumnezeu își asumă întreaga responsabilitate pentru fiecare suflet care este reîntrupat. El lucrează cu atenție, plătind cu prețul vieții Sale, îndrumând fiecare persoană și rânduind fiecare viață a ei. Dumnezeu trudește și plătește un preț în acest fel de dragul omului și îi dăruiește acestuia toate aceste adevăruri și această viață. Dacă oamenii nu îndeplinesc datoria unor ființe create în aceste zile de pe urmă și nu se întorc înaintea Creatorului – dacă, în final, prin oricât de multe vieți și generații au trecut, nu își fac bine îndatoririle și eșuează în îndeplinirea cerințelor lui Dumnezeu – nu ar fi atunci prea îndatorați față de Dumnezeu? Nu ar fi ei nevrednici de tot prețul plătit de Dumnezeu? Ar fi foarte lipsiți de conștiință, nu ar merita să fie numiți oameni, deoarece ar fi prea îndatorați față de Dumnezeu. […] Harul, iubirea și mila pe care Dumnezeu i le arată omului nu reprezintă doar un fel de atitudine – ele reprezintă, totodată, un fapt. Despre ce fapt este vorba? Faptul că Dumnezeu Își pune cuvintele înlăuntrul tău, luminându-te, pentru ca tu să poți vedea ce este încântător în legătură cu El și ce înseamnă lumea aceasta, astfel încât inima ta să fie plină de lumină, permițându-ți să înțelegi cuvintele Lui și adevărul. În acest fel, fără să știi, dobândești adevărul. Dumnezeu lucrează atât de mult asupra ta, într-un mod foarte real, permițându-ți să dobândești adevărul. Când dobândești adevărul, când dobândești cel mai prețios lucru, care este viața veșnică, intențiile lui Dumnezeu sunt satisfăcute. Când Dumnezeu vede că oamenii urmăresc adevărul și sunt dornici să coopereze cu El, este fericit și mulțumit. Atunci, El adoptă o atitudine și, în timp ce are acea atitudine, se pune să lucreze și îl aprobă și îl binecuvântează pe om. El spune: «Te voi răsplăti cu binecuvântările pe care le meriți.» Iar atunci vei fi câștigat adevărul și viața. Când ai cunoaștere despre Creator și ai obținut aprecierea Lui, vei mai simți un gol în inima ta? Nu vei mai simți. Te vei simți împlinit și vei avea un sentiment de bucurie. Nu asta înseamnă ca viața cuiva să aibă valoare? Aceasta este cea mai valoroasă și cea mai semnificativă viață” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Plătirea prețului pentru a dobândi adevărul este de mare însemnătate”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, am fost profund mișcată. Dumnezeu este suveran și controlează soarta întregii omeniri și doar El este sprijinul meu, M-am gândit că, în toți anii în care Îl urmasem pe Dumnezeu și-mi făcusem datoria, Dumnezeu mă condusese și mă protejase mereu și văzusem multe dintre faptele Lui. Cu Dumnezeu alături, de ce mă mai îngrijoram? Dacă, în acest moment crucial din lucrarea lui Dumnezeu, aș fi continuat să trăiesc pentru familia mea și pentru trup, aș fi eșuat în îndeplinirea datoriei mele ca să-mi mențin relația cu fiul meu și, în cele din urmă, mi-aș fi pierdut șansa la mântuire, acest lucru ar fi cu adevărat nechibzuit! Vreau doar să dedic tot ce pot îndeplinirii datoriei mele pentru tot restul vieții. Chiar dacă fiul meu nu mă va întreține la bătrânețe, nu am de ce să-mi fac griji. Pur și simplu voi experimenta acest lucru bizuindu-mă pe Dumnezeu. Acum, sunt ocupată să-mi fac îndatoririle în fiecare zi și mă simt extrem de relaxată și eliberată.

După această experiență, cea mai profundă conștientizare a mea este că Dumnezeu este adevăratul meu sprijin. Numai Dumnezeu poate exprima adevărul, ne poate arăta calea corectă în viață și ne poate conduce să trăim o viață plină de sens. Slavă lui Dumnezeu Atotputernic!