Dezvăluirea culorilor mele adevărate

octombrie 6, 2019

de Xiaoxiao, orașul Xuzhou, provincia Jiangsu

Din cauza nevoilor lucrării bisericii, am fost repartizată în alt loc pentru a-mi îndeplini datoria. În acea vreme, lucrarea evangheliei era în declin în acel loc și situația fraților și surorilor în general nu era bună. Însă, pentru că eram atinsă de Duhul Sfânt, totuși acceptam cu toată încrederea tot ce îmi era încredințat. După ce am acceptat ceea ce mi-a fost încredințat, m-am simțit responsabilă, iluminată și chiar credeam că am multă hotărâre interioară. Credeam că sunt capabilă și că pot să îndeplinesc cu bine această sarcină. În realitate, în acea vreme nu știam nimic despre lucrarea Duhului Sfânt sau despre natura mea. Trăiam cu totul în mulțumire de sine și autoadmirație.

Chiar în momentul în care eram plină de mândrie de sine, am întâlnit un frate la o familie gazdă, care era responsabil cu lucrarea. M-a întrebat despre situația lucrării mele și i-am răspuns pe rând la întrebări, în timp ce mă gândeam: Cu siguranță va admira capacitățile mele de muncă și discernământul meu unic. Însă nu m-am așteptat ca după ce a ascultat răspunsurile mele, nu numai că nu a dat din cap în semn de aprobare, dar a spus că lucrarea mea era neadecvată, că personalul nu fusese mobilizat chiar cum trebuie, că nu obținusem niciun rezultat și așa mai departe. Privind expresia nemulțumită de pe chipul său și ascultând evaluarea lucrării mele, deodată inima mi-a înghețat. M-am gândit: „El spune că lucrarea mea este neadecvată? Dacă nu am obținut niciun rezultat, atunci ce eforturi va trebui să depun pentru a se putea spune că am obținut rezultate? Ar trebui să fie destul faptul că nu am respins această sarcină detestabilă și că am fost dispusă să o accept, dar cu toate acestea spune că nu am făcut o treabă bună.” Inima mi s-a umplut de sfidare și m-am simțit așa de nedreptățită încât aproape că au început să-mi curgă lacrimile. Sfidarea, nemulțumirea și nesupunerea dinlăuntrul meu au ieșit direct la suprafață: Acesta este calibrul meu; oricum, am făcut tot ce am putut, așa că dacă nu sunt potrivită, atunci ar putea la fel de bine să găsească pe altcineva… Aveam o senzație extrem de neplăcută în suflet și mă simțeam pierdută, neștiind ce să înțeleg, așa că nu am mai auzit niciun cuvânt din ceea ce a spus el apoi. În acele câteva zile, starea mea a trecut de la a fi plină de mândrie de sine la deprimare și demoralizare, de la a fi foarte mulțumită de mine la a avea sufletul plin de mâhnire. M-a cuprins o senzație de pierdere. […] În mijlocul întunericului, mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „Petru a căutat să trăiască conform unui om care Îl iubește pe Dumnezeu, să fie cineva care să Îl asculte pe Dumnezeu, să fie cineva care acceptă tratarea și emondarea […]” („Succesul sau eșecul depind de cărarea pe care umblă omul” din Cuvântul Se arată în trup). Dar eu? Tot ce a făcut cineva a fost să mă critice puțin, să spună că lucrarea mea nu era îndeajuns de bună, iar eu m-am supărat și am vrut să renunț la munca mea. Oare este aceasta o persoană dispusă să accepte tratare și emondare? Oare aceasta înseamnă a încerca a-L iubi pe Dumnezeu așa cum a făcut-o Petru? Oare ceea ce am dezvăluit eu nu este ceea ce îi displace lui Dumnezeu? A nu dori ca ceilalți să spună că nu m-am descurcat suficient de bine și vrând doar să primesc laude și recunoaștere din partea celorlalți – nu este acesta cel mai josnic scop? În acel moment am avut o rază de lumină în inimă, așa că am deschis cartea „Cuvântul Se arată în trup” și am văzut acest pasaj: „Ar fi mai bine pentru voi să dedicați mai mult efort adevărului cunoașterii sinelui. De ce nu ați fost lăudați de Dumnezeu? De ce este firea voastră abominabilă pentru El? De ce provoacă discursul vostru dezgustul Lui? De îndată ce ați demonstrat un pic de loialitate, vă cântați propriile laude și cereți recompensă pentru o contribuție mică; vă uitați de sus la alții când ați arătat un minimum de ascultare și deveniți disprețuitori față de Dumnezeu la îndeplinirea unei sarcini minore. […] Despre o umanitate ca a voastră este, în mod indiscutabil, jignitor să se vorbească sau să se audă. Există ceva demn de laudă în vorbele și acțiunile voastre? […] Nu găsiți acest lucru ridicol? Să știi foarte bine că crezi în Dumnezeu, totuși să nu poți fi compatibil cu Dumnezeu. Știind foarte bine că ești pe deplin nevrednic, persiști, totuși, în a te lăuda. Nu simțiți că rațiunea vi s-a deteriorat până într-acolo, încât nu mai aveți autocontrol? Cu o rațiune ca aceasta, cum sunteți vrednici de a vă asocia cu Dumnezeu? Nu vă temeți pentru voi, în acest moment? Firea voastră s-a deteriorat deja până într-acolo, încât nu puteți fi compatibili cu Dumnezeu. Astfel, nu este credința voastră ridicolă? Nu este credința voastră fără noimă? Cum te vei ocupa de viitorul tău? Cum vei alege calea pe care trebuie să mergi?” („Cei care sunt incompatibili cu Hristos sunt cu siguranță potrivnici lui Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu au străpuns esența mea, lăsându-mă fără cuvinte. Am fost profund rușinată și copleșită de rușine. Argumentele mele și luptele mele interioare au dispărut ca fumul în aer. În acel moment am simțit puterea și autoritatea cuvântului lui Dumnezeu adânc în inimă. Prin revelațiile cuvântului lui Dumnezeu, am reușit în sfârșit să mă cunosc pe mine însămi: pentru a-mi îndeplini datoria, nu m-am străduit în mod constant să ating perfecțiunea pentru a obține cele mai bune rezultate cu scopul de a-L mulțumi pe Dumnezeu, ci am fost în schimb mulțumită de situația existentă și m-am simțit foarte mulțumită de mine. Totuși, nu numai că nu am putut recunoaște că situația în care eram i-ar displăcea lui Dumnezeu, dar mă și simțeam nedreptățită când cineva mă critica. Am fost într-adevăr ignorantă și lipsită de rațiune! Așteptam mereu laude pentru o lucrare mică și, îndată ce nu le primeam, toată energia mea dispărea; m-am supărat și îmbufnat când eforturile mi-au fost tăgăduite, în loc să fie apreciate. În acel moment mi-am văzut chipul fățarnic. Am văzut că îndeplinirea datoriei mele venea la pachet cu cereri și negocieri și era plină de necurățenie. Nu era pentru mulțumirea lui Dumnezeu sau pentru a răsplăti iubirea Lui, ci pentru scopuri ascunse.

În trecut, când vedeam cum cuvântul lui Dumnezeu dezvăluie josnicia firii omenești, strălucirea sa nu răzbătea niciodată până în inima mea și presupuneam că cuvântul lui Dumnezeu era o exagerare. Numai când Dumnezeu l-a dezvăluit clar am avut o revelație: Faptul că astăzi pot să-mi îndeplinesc datoria este marea slavă a lui Dumnezeu și marea Lui dragoste. Totuși nu am prețuit-o sau venerat-o, ci în schimb am urmărit lucruri care nu aveau nicio valoare și niciun sens – să fiu lăudată de oameni, preamărită de oameni, observată de oameni și recunoscută în inimile oamenilor. Ce înțeles au aceste lucruri? Dumnezeu spune că omul nu trăiește numai cu mâncare, ci și cu cuvintele exprimate prin Hristos. Dar viața mea pe ce se baza? Trăiam din atitudinea oamenilor față de mine și din felul în care mă vedeau și deseori îmi făceam griji pentru câștigurile și pierderile personale din cauza unor asemenea lucruri. Câteva cuvinte de recunoaștere sau de laudă sau câteva cuvinte de mângâiere sau de apreciere îmi sporeau energia; câteva cuvinte de critică sau o expresie negativă pe chipul cuiva mă descurajau și mă făceau să îmi pierd puterea și direcția căutărilor mele. Așadar, până la urmă, de ce cred în Dumnezeu? Poate doar de dragul aprobării oamenilor? După cum au arătat cuvintele lui Dumnezeu, nu-mi păsa de adevăr, de principiile firii umane, de lucrarea făcută cu strădanie de Dumnezeu, ci de ceea ce trupul meu iubește, de lucruri care nu sunt de niciun folos pentru viața mea. Entuziasmul altuia față de mine poate dovedi că Dumnezeu mă laudă? Dacă nu pot fi compatibilă cu Dumnezeu, atunci nu sunt oare încă deșarte căutările mele? Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a luminat! Pornind de la revelațiile proprii m-am gândit apoi la ființa lui Hristos, la cum a venit Hristos să lucreze pe pământ pentru a mântui omenirea. Dar care este atitudinea omenirii față de Dumnezeu? El este sfânt și onorabil, Dumnezeul Însuși cel slăvit, însă cine Îl prețuiește cu adevărat pe Dumnezeu, cine Îi face loc în inima sa și cine Îl slăvește cu adevărat pe Dumnezeu? În afară de răzvrătire și împotrivire, omul nu manifestă decât împotrivire, și totuși Hristos nu ia în seamă aceste lucruri ale omenirii și nu-i tratează pe oameni după fărădelegile lor. El rabdă în tăcere toate greutățile, sacrificându-Se cu altruism pentru omenire, însă își exprimă oare cineva din inimă lauda pentru smerenia lui Hristos, pentru bunătatea Sa sau pentru generozitatea Sa? Prin comparație, am văzut tot mai mult cât de limitată eram, cum făceam caz de lucruri, cum speram mereu să fiu lăudată de oameni sau să fiu apreciată de ei, și alte comportări egoiste, detestabile și nerușinate. Chiar cu un asemenea caracter josnic, tot mă vedeam prețioasă ca aurul. Nu e de mirare faptul că Dumnezeu spune că rațiunea umană a ajuns în punctul în care pentru omenire a devenit greu să o țină sub control. Cuvintele lui Dumnezeu m-au convins cu totul. În acest moment, un fel de dorință și atașament pentru Hristos – Stăpânul tuturor lucrurilor – a apărut în mod spontan în adâncul inimii mele. Nu mai conteneam să mă rog lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule! Firea, esența și bunătatea Ta mă fac peste măsură de invidioasă. Cine se poate compara cu Tine? Tot ceea ce Tu ai exprimat și ai dezvăluit printre noi și tot ceea ce Tu ne-ai arătat, toate sunt manifestările frumuseții Tale, ale virtuților Tale, ale dreptății și măreției Tale. O, Dumnezeule! Mi-ai deschis inima și m-ai făcut să-mi fie rușine de mine, făcându-mă să-mi plec chipul la pământ. Îmi cunoști foarte bine mândria, vanitatea. Dacă nu erau rânduirile și aranjamentele Tale minunate, dacă nu era fratele pe care Tu mi l-ai trimis pentru a se ocupa de mine, aș fi uitat cine sunt acum multă vreme. Furând slava Ta și totuși fiind mândră de mine – chiar n-am știut ce e rușinea! O, Dumnezeule! Datorită descoperirilor și pazei Tale am reușit să-mi văd clar adevăratul sine și să descopăr frumusețea Ta. O, Dumnezeule! Nu mai vreau să trăiesc cu o atitudine negativă și nu mai vreau să trăiesc pentru acele lucruri meschine. Singura mea dorință este ca prin mustrarea și judecata Ta, prin loviturile și disciplina Ta, să Te cunosc, să Te caut și, mai mult decât atât, prin tratarea și emondarea Ta să-mi îndeplinesc datoria pentru a Te putea răsplăti!”

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Esența abuzului de putere pentru răzbunare personală

Cu ceva timp în urmă, trebuia să cartografiem districtele din zona noastră și, pe baza principiilor noastre de selecție a liderilor, exista un frate care era un candidat relativ potrivit. M-am pregătit să-l aleg ca și lider de district.

Văd adevărul corupției mele

de Li Heng, provincia Jiangsu Printre cuvintele prin care Dumnezeu dezvăluie omul, am găsit acest pasaj: „S-a spus înainte că acești oameni...

Lasă un răspuns