De ce e atât de greu să recunoaștem greșelile?

martie 10, 2023

de Li Fei, Italia

Sunt responsabilă de lucrarea video în biserica mea. Într-o zi, una dintre surorile mele m-a sunat de urgență. Nu verificase cum trebuie un film și trebuia refăcut, ceea ce a provocat întârzieri și ne-a costat resurse umane și materiale. Când am auzit titlul filmului, am realizat că și eu ajutasem la verificarea lui, dar nici eu nu văzusem nicio problemă. După apel, m-am grăbit să aflu despre ce era vorba și am văzut că titlul filmului fusese scris greșit. Sigur că greșelile din lucrare trebuie raportate liderului sau subliniate ca toți să evite probleme similare în viitor. Însă apoi m-am gândit cum făcusem o greșeală atât de elementară și m-am întrebat cum avea să mă privească liderul după aceea. Oare avea să creadă că nu eram serioasă sau de încredere în datoria mea? Dacă da, atunci aveam să-mi pierd funcția de șefă. M-am gândit cum mereu le-am atras atenția celorlalți asupra importanței atenției în crearea filmelor. Dacă aflau toți că greșisem, oare aveau să creadă că nu eram potrivită să fiu șefă? Cum mi-ar fi afectat asta reputația? Însă atunci îmi lipsea înțelegerea asta. Mi-am găsit scuze: „Nu am fost neglijente în mod voit. Am verificat ce trebuia să verificăm. Nu aș fi putut anticipa aceste circumstanțe speciale. Răul e deja făcut, dar atât timp cât voi fi mai atentă în viitor, va fi în regulă. În plus, nu sunt singura care a verificat acest film. Dacă află toți ce s-a întâmplat, nu sunt singura vinovată. Chestiunea se poate încheia aici. Toți cei care trebuie să știe știu, iar asta e suficient.” Așadar, nu i-am spus liderului sau celorlalți frați și surori din grup. Deși mă simțeam neliniștită și știam că evitam răspunderea, când m-am gândit cum această greșeală mi-ar fi putut afecta reputația și chiar și funcția, am mers înainte ca și cum nu s-a întâmplat nimic.

Într-o zi, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Ființele umane corupte se pricep la deghizare. Indiferent ce fac sau ce corupție afișează, trebuie întotdeauna să se deghizeze. Dacă ceva nu merge bine sau fac ceva greșit, vor să dea vina pe alții. Vor să primească meritul pentru lucrurile bune, iar vina pentru lucrurile rele să o poarte alții. Nu există o mulțime de astfel de deghizări care au loc în viața reală? Sunt prea multe. A face greșeli sau a te deghiza: care dintre acestea se referă la fire? Deghizarea este o chestiune care ține de fire, implică o fire arogantă, răutate și trădare; este disprețuită mai ales de Dumnezeu. De fapt, atunci când te deghizezi, toată lumea înțelege ce se întâmplă, dar tu crezi că ceilalți nu văd asta și faci tot posibilul să te cerți și să te justifici într-un efort de a-ți salva imaginea și de a-i face pe toți să creadă că nu ai făcut nimic rău. Nu este asta o prostie? Ce cred alții despre asta? Cum se simt? Scârbiți și dezgustați. Dacă, după ce ai făcut o greșeală, o poți trata corect și le poți permite tuturor celorlalți să vorbească despre ea, îngăduind comentariul și discernământul lor referitor la ea și poți să te destăinui în privința ei și să o analizezi, care va fi părerea tuturor despre tine? Vor spune că ești o persoană cinstită, pentru că inima ta este deschisă lui Dumnezeu. Prin acțiunile și comportamentul tău, ei vor putea să îți vadă inima. Dar dacă încerci să te deghizezi și să înșeli pe toată lumea, oamenii te vor disprețui și vor spune că ești un nesăbuit și o persoană nechibzuită. Dacă nu încerci să te prefaci sau să-ți găsești scuze, dacă îți poți recunoaște greșelile, toată lumea va spune că ești sincer și înțelept. Și ce te face înțelept? Toată lumea greșește. Toată lumea are defecte și lipsuri. Și, de fapt, toată lumea are aceeași fire coruptă. Nu te considera mai nobil, desăvârșit și mai bun decât ceilalți; asta înseamnă să fii complet irațional. Odată ce firile corupte ale oamenilor și esența și adevărata față a corupției omului îți sunt clare, nu vei încerca să îți acoperi propriile greșeli și nici nu vei pune presiune pe alții atunci când aceștia greșesc, ci vei înfrunta ambele situații în mod corect. Abia atunci vei fi intuitiv și nu vei face lucruri prostești, ceea ce te va face o persoană înțeleaptă. Cei care nu sunt înțelepți sunt oameni nesăbuiți și se opresc mereu asupra greșelilor lor minore, fiind meschini în culise. Este dezgustător să vezi așa ceva. De fapt, ceea ce faci este imediat evident pentru alți oameni și totuși joci în continuare un rol în mod ostentativ. Pentru alții, pare spectacolul unui clovn. Nu este o prostie? Chiar este(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Principiile care ar trebui să ghideze conduita unei persoane”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că a ne preface, a ne acoperi și a nu ne recunosște greșelile sunt lucruri mult mai grave decât a face o simplă greșeală. Sunt lucruri înșelătoare și perfide! În schimb, când oamenii se destăinuie și-și asumă răspunderea pentru o greșeală, nu numai că nu vor fi desconsiderați, dar vor fi respectați fiindcă au spus adevărul simplu și deschis. Toți greșim câteodată. Dumnezeu nu condamnă ușor oamenii pentru greșelile lor. El vede dacă, după aceea, ei se pot căi cu adevărat. Însă eu nu înțelesesem asta. M-am gândit că era rușinos să greșești, mai ales în calitate de supraveghetor. Dacă făceam greșeli elementare, oamenii aveau să mă desconsidere. Aveau să creadă că nu eram mai bună decât ceilalți și era posibil să fiu înlocuită. Așa că atunci când s-a găsit o eroare în filmul pe care-l verificasem, n-am îndrăznit să recunosc și am continuat s-o acopăr. M-am purtat de parcă nu s-a întâmplat nimic, ca să nu-mi asum răspunderea și am ascuns mizeria sub preș. M-am simțit vinovată, dar tot n-am vrut să spun nimănui adevărul. Am fost atât de înșelătoare! Afectasem în mod evident lucrarea bisericii, dar n-am spus o vorbă și am încercat să-mi acopăr greșeala. I-am lăsat pe lider și pe ceilalți să-mi vadă doar partea bună, nu și greșeala. Astfel, toți aveau să creadă că eram serioasă și realistă în lucrarea mea. Îmi puteam păstra imaginea și funcția de supraveghetoare. M-am purtat într-un mod foarte josnic! M-am temut ca oamenii să nu afle despre greșeala mea, așa că am făcut totul ca să mă prefac. Mi-am ascuns partea urâtă, am înșelat oamenii și am ascuns adevărul de ei. Trăiam fără caracter sau demnitate. Nu puteam continua să-mi acopăr greșeala și să-i înșel pe ceilalți. Așadar, i-am scris liderului meu, explicându-i situația și m-am destăinuit tuturor cu privire la corupția mea. Le-am spus adevărul, ca ei să poată învăța din exemplul meu. După ce am făcut asta, m-am simțit mai în largul meu.

Însă când am deschis lista lucrărilor noastre, am aflat că era posibil ca alt film să fi fost făcut de două ori. Nu mi-a venit să cred că era adevărat! Țineam evidența persoanelor cărora le repartizam fiecare sarcină, deci cum putea să fie altă greșeală? Însă, când am verificat, filmul fusese, într-adevăr, făcut de două ori. În clipa aceea, m-am blocat. Era grav. Tocmai îmi recunoscusem greșeala în fața liderului și, înainte ca el să poată înțelege situația în detaliu, greșisem iar. Ce avea să creadă despre mine? Oare avea să creadă că greșeam mereu și că nu eram potrivită să fiu șefă? Și dacă aflau frații și surorile, oare aveau să creadă că nu eram demnă de încredere? Dacă aceste greșeli elementare continuau să apară, atunci următoarea dată când aveam părtășie despre a fi serioși și responsabili în îndatoririle noastre, oare m-ar mai fi luat în serios? Nu, trebuia să aflu exact motivul pentru această greșeală și speram să nu fiu eu principala responsabilă. Chiar dacă aveam o parte din vină, trebuia să fie una mai mică. Astfel, nu m-aș fi făcut de râs, iar statutul mi-ar fi fost în siguranță. În final, după ce am verificat atent, am descoperit că, după ce repartizasem sarcina, am consemnat asta doar pe o listă mai veche, lucru care l-a făcut pe liderul de grup să repartizez iar sarcina. Nu era nicio îndoială. Eram principala responsabilă. Când am realizat asta, am rămas împietrită. Cum puteam să am atât ghinion? Am întâmpinat toate aceste probleme care n-ar fi trebuit să se întâmple. Ce ghinion! Eram complet derutată! Oare să-i spun liderului despre greșeală sau nu? Dacă toți ar fi știut că făcusem două greșeli elementare la rând, oare ce ar fi crezut despre mine atunci? M-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu pe care le-am citit înainte. Minciunile și înșelătoria sunt mult mai grave decât greșelile, iar Dumnezeu le detestă și mai mult. În inima mea, îmi era frică. Trebuia să-mi iau inima-n dinți și să-i spun liderului despre această greșeală, dar tot îmi era frică. Eram plină de neliniște. Inima îmi era grea, de parcă o piatră apăsa pe ea. Când îmi făceam datoria, eram distrasă și noaptea nu puteam să dorm. Știam că nu eram într-o stare corectă, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă îndrume ca să mă cunosc.

Ulterior, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu și am început să-mi înțeleg starea. Dumnezeu Atotputernic spune: „Oricâte lucruri greșite face un antihrist, indiferent ce fel de lucruri rele face, fie că este vorba de delapidare, risipă sau folosirea greșită a ofrandelor lui Dumnezeu, sau dacă perturbă și tulbură lucrarea bisericii, făcând un dezastru uriaș din aceasta și provocând mânia lui Dumnezeu, el rămâne mereu calm, cu sânge rece și nepreocupat. Indiferent ce fel de rău face un antihrist sau ce consecințe cauzează acesta, el nu vine niciodată înaintea lui Dumnezeu să-și recunoască păcatele și să se pocăiască numaidecât și nu vine niciodată înaintea fraților și surorilor cu atitudinea celui care se dezvăluie și se destăinuie pentru a-și admite nelegiuirile, nu ajunge să-și cunoască fărădelegile, să-și recunoască propria corupție și să-și regrete faptele rele. În schimb, își frământă creierii pentru a găsi diferite scuze astfel încât să scape de responsabilitate și să dea vina pe ceilalți, pentru a-și restabili imaginea și statutul. Lucrul de care îi pasă nu îl reprezintă lucrarea bisericii, ci măsura în care sunt afectate reputația și statutul său. Nu ia în considerare și nu se gândește la metode de a se revanșa pentru pierderile provocate casei lui Dumnezeu din cauza fărădelegilor sale și nici nu încearcă să-și compenseze datoria față de Dumnezeu. Asta înseamnă că nu admite niciodată că este capabil să facă ceva greșit sau că a făcut o greșeală. În inimile antihriștilor, a admite proactiv greșelile și a oferi o relatare sinceră a faptelor reprezintă un lucru nesăbuit și o lipsă de competență. Dacă faptele lor rele sunt descoperite și date în vileag, antihriștii vor recunoaște doar o greșeală de neatenție de moment, niciodată neglijarea datoriei și iresponsabilitatea proprie și vor încerca să paseze altcuiva responsabilitatea pentru a-și salva reputația. În momente ca acestea, antihriștii nu sunt preocupați de modul în care să repare daunele cauzate casei lui Dumnezeu, în care să se destăinuie aleșilor Lui pentru a-și recunoaște greșelile sau cum să dea socoteală despre ceea ce s-a întâmplat. Ei sunt preocupați să găsească modalități de a face problemele majore să pară mici și problemele mici să pară neproblematice. Ei oferă motive obiective pentru a-i face pe ceilalți să-i înțeleagă și să-i simpatizeze. Încearcă tot posibilul ca să-și restabilească reputația în ochii altora, pentru a minimiza influența negativă asupra lor în urma fărădelegilor comise și pentru a se asigura că Cel de mai sus nu are niciodată o impresie proastă despre ei, astfel încât să nu fie niciodată trași la răspundere, demiși, investigați sau pedepsiți de Cel de mai sus. Pentru a-și restabili reputația și statutul, astfel încât interesele să nu le fie lezate, antihriștii sunt dispuși să îndure nenumărate suferințe și vor face tot posibilul să rezolve orice dificultate. De la începutul fărădelegii sau greșelii lor, antihriștii nu au nicio intenție de a-și asuma vreo responsabilitate pentru lucrurile rele pe care le fac, nu au niciodată vreo intenție de a recunoaște motivele, scopurile și firile corupte din spatele lucrurilor greșite pe care le fac, de a avea părtășie despre acestea, de a le da în vileag sau de a le analiza și, cu siguranță, nu au niciodată vreo intenție să compenseze daunele pe care le provoacă lucrării bisericii și răul pe care îl cauzează intrării în viață a aleșilor lui Dumnezeu. Prin urmare, indiferent din ce perspectivă privești problema, antihriștii sunt oameni care nu își recunosc niciodată greșelile și nu se pocăiesc niciodată. Antihriștii sunt nerușinați și insensibili dincolo de orice speranță de mântuire și nu sunt nimic altceva decât satane vii(Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul unsprezece: Ei nu acceptă tratarea și emondarea și nici nu au o atitudine de căință atunci când comit ceva greșit, ci în schimb răspândesc noțiuni și Îl judecă în mod public pe Dumnezeu”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că antihriștii prețuiesc mai ales statutul și reputația. Oricât de multe greșeli sau omisiuni fac în datoria lor sau cât de mult afectează lucrarea bisericii, ei nu-și recunosc niciodată vina. Le e teamă că alții le vor vedea neajunsurile și îi vor desconsidera. Așadar, odată ce realizează că au făcut o greșeală care i-ar face de rușine, vor fi neliniștiți, incapabili să mănânce sau să doarmă bine. Își vor frământa creierii, încercând să găsească moduri de a-și ascunde urmele și de a-și restabili reputația. La fel era și comportamentul meu. Îmi consideram statutul și reputația atât de importante încât, când am găsit o problemă în lucrare, n-am avut remușcări pentru omisiunea mea. Nu am reflectat asupra a ceea ce s-a întâmplat ca să nu mai greșesc în viitor. Nu m-am putut gândi decât la felul în care m-ar fi privit toți când ar fi aflat că făcusem niște greșeli elementare și că m-ar fi desconsiderat sau ar fi crezut că nu eram capabilă să-mi fac treaba. Ca să-mi mențin statutul și reputația, m-am simțit neliniștită toată ziua, până în punctul în care n-am putut dormi. Nu mă gândeam decât la felul în care să-mi acopăr greșeala și să evit să fiu descoperită. Voiam să mă feresc de răspundere, să-mi ascund greșelile și să nu-i las pe ceilalți să afle. N-am vrut să iau atitudine și să-mi recunosc vina. Am fost cu adevărat înșelătoare, fără caracter sau demnitate! De fapt, în calitate de șefă, cunoșteam bine procesele. Fără îndoială că eram principala responsabilă. Totuși, am sperat să scap basma curată sau să găsesc dovezi ca să împart vina cu alții. În final, când am realizat că nu pot evita răspunderea, am continuat să o fac pe victima, dând vina pe ghinion. Nu am primit asta de la Dumnezeu. Nu am reflectat asupra mea. Doar m-am plâns de ghinionul meu. Mi-am acoperit greșelile și am fost înșelătoare ca să-mi apăr statutul. Era purtarea unui antihrist. Când am realizat asta, m-am speriat. Știam cât de periculos era să continui așa, fără să mă căiesc, întocmai ca un antihrist!

Mi-am dat seama că eram atât de încăpățânată și nu voiam să-mi recunosc vina fiindcă fusesem constrânsă și controlată de funcția mea de șefă, ceea ce m-a făcut să-mi tratez eronat greșelile. Am găsit câteva cuvinte ale lui Dumnezeu despre asta. Dumnezeu Atotputernic spune: „Cum ar trebui să practici pentru a fi o persoană obișnuită și normală? Cum se poate face acest lucru? […] Mai întâi de toate, nu-ți oferi un titlu și nu deveni legat de acesta. Nu spune: «Eu sunt conducătorul, eu sunt șeful echipei, eu sunt supraveghetorul, nimeni nu cunoaște problema asta mai bine decât mine, nimeni nu înțelege abilitățile mai mult decât mine.» Nu lăsa titlul pe care ți-l dai singur să ți se urce la cap. Imediat ce permiți să se întâmple acest lucru, îți va orbi mâinile și picioarele și vorbele și faptele îți vor fi afectate; gândirea și raționamentul tău normal vor fi afectate, de asemenea. Trebuie să te eliberezi de legăturile acestui statut; mai întâi, coboară-te din această funcție oficială și titlu și stai în locul unei persoane obișnuite; dacă faci acest lucru, mentalitatea ta va deveni normală. De asemenea, trebuie să recunoști și să spui: «Nu știu cum să fac acest lucru și nu-l înțeleg nici pe acela – va trebui să fac unele cercetări și să studiez,» sau «Nu am avut niciodată o asemenea experiență, așa că nu știu ce să fac.» Când ești capabil să spui ce gândești cu adevărat și să vorbești cinstit, vei fi cuprins de un simț normal. Ceilalți îți vor cunoaște adevăratul sine și, astfel, vor avea o imagine normală în ceea ce te privește, iar tu nu va trebui să te prefaci și nici nu vei fi supus unei mari presiuni, așa că vei putea comunica normal cu oamenii. Să trăiești astfel este liber și ușor; oricine consideră că viața este epuizantă și-a făcut-o cu mâna lui(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Prețuirea cuvintelor lui Dumnezeu este fundamentul credinței în Dumnezeu”). „Atunci când cineva din biserică este promovat și cultivat pentru a fi lider, acesta este doar promovat și cultivat în sens direct; nu înseamnă că e deja un lider calificat sau unul competent, că e deja capabil să întreprindă lucrarea unui lider și poate face o muncă reală – nu așa stau lucrurile. Majoritatea oamenilor nu înțeleg clar aceste lucruri și îi admiră pe cei promovați, bazându-se pe închipuirile lor, dar aceasta este o greșeală. Indiferent cât de mulți ani au crezut, oare cei care sunt promovați chiar dețin realitatea adevărului? Nu neapărat. Sunt ei capabili să ducă la bun sfârșit rânduielile lucrării casei lui Dumnezeu? Nu neapărat. Au un simț al responsabilității? Sunt dotați cu angajament? Pot să se supună lui Dumnezeu? Când se confruntă cu o problemă, sunt ei capabili să caute adevărul? Toate acestea sunt necunoscute. Au acești oameni o inimă care se teme de Dumnezeu? Și cât de mare e frica lor de Dumnezeu? Sunt predispuși să-și urmeze propria voință atunci când fac lucruri? Sunt capabili să-L caute pe Dumnezeu? În timpul în care îndeplinesc lucrarea liderilor, vin în mod regulat și frecvent înaintea lui Dumnezeu pentru a căuta voia Lui? Sunt capabili să îndrume oamenii în intrarea în realitatea adevărului? Cu siguranță sunt incapabili de astfel de lucruri din prima. Nu au fost pregătiți și au prea puțină experiență, așa că sunt incapabili de aceste lucruri. De aceea, promovarea și cultivarea unui om nu înseamnă că acesta înțelege deja adevărul, nici nu spune că e deja capabil să își îndeplinească datoria în mod satisfăcător(Cuvântul, Vol. 5: Responsabilitățile conducătorilor și lucrătorilor). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că a fi lider sau șef nu înseamnă automat a fi calificat, superior sau mai bun decât ceilalți. Este o șansă de a-ți dezvolta aptitudinile și de a te instrui prin muncă. Instruirea dezvăluie firile corupte ale oamenilor și mereu vor exista piedici și eșecuri. E perfect normal. Însă, când m-am pus în postura de șefă, am crezut că trebuia să fiu mai bună decât ceilalți, să nu fac aceleași greșeli ca ei sau să dezvălui aceeași corupție. Așadar, când am greșit, n-am vrut să recunosc. M-am tot prefăcut și am ascuns greșeala. Mi-am petrecut timpul profund îngrijorată, ducând o viață grea și obositoare, totul fiindcă îmi prețuiam statutul și reputația. În plus, am realizat că a face greșeli și a te face de rușine nu erau neapărat lucruri rele. Întocmai cum spun cuvintele lui Dumnezeu: „Să te faci râs este un lucru bun. Te ajută să-ți vezi neajunsurile și iubirea ta pentru vanitate. Îți arată unde sunt problemele tale și te ajută să înțelegi clar că nu ești o persoană perfectă. Nu există oameni perfecți și a te face de râs este perfect normal. Toți oamenii trec prin momente în care se fac de râs sau sunt stânjeniți. Toți oamenii eșuează, se confruntă cu piedici și au slăbiciuni. Să te faci de râs nu este un lucru rău. Atunci când te faci de râs, dar nu te simți jenat sau deprimat, asta nu înseamnă că ești nerușinat; înseamnă că nu îți pasă dacă faptul că te faci de râs îți va afecta reputația și înseamnă că vanitatea nu îți mai acaparează gândurile. Înseamnă că te-ai maturizat în umanitatea ta. E minunat! Nu este acesta un lucru bun? Ba da. Când te faci de râs, nu te gândi că nu ai procedat bine sau că ai ghinion și nu căuta cauzele obiective din spatele acestui lucru. Este normal(Cuvântul, Vol. 6: Despre urmărirea adevărului, „Cum să urmărești adevărul (2)”). De fapt, după această serie de greșeli și după eforturile mele rușinoase de a le ascunde, în sfârșit am început să mă cunosc. Am văzut că nu eram mai bună decât frații și surorile mele. Îmi făcusem datoria în mod neglijent, ținând prea mult cont de reputația și statutul meu. Nici măcar n-am avut curaj să-mi recunosc greșeala. Am vrut să o ascund și să înșel pe toată lumea. Am fost o ipocrită perfidă. De fapt, nu e înfricoșător să înfruntăm probleme când ne facem datoria. Atât timp cât suntem deschiși, onești și ne înfruntăm greșelile cu calm, reflectând la ele, ca să evităm probleme similare în viitor, tot putem câștiga ceva. Acestea sunt atitudinea și rațiunea pe care trebuie să le avem. După ce am înțeles voia lui Dumnezeu, nu mi-a păsat de părerea celorlalți despre mine. Deja afectasem lucrarea. Trebuia să ajung la sursa acestor greșeli, ca să nu le repet în viitor.

Ulterior, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Când un om poate fi serios, să-și asume responsabilitatea și să-și dedice toată inima și forța, lucrarea va fi făcută cum se cuvine. Uneori ai starea de spirit greșită și nu poți găsi sau descoperi o greșeală care este limpede ca lumina zilei. Dacă ai avea starea de spirit corectă, atunci, cu luminarea și îndrumarea Duhului Sfânt, ai fi capabil să identifici problema. Dacă Duhul Sfânt te-ar îndruma și ți-ar oferi o conștientizare, permițându-ți să simți claritate în inimă și să știi în ce constă eroarea, atunci ai fi capabil să corectezi abaterea și să te lupți pentru principiile adevărului. Dacă te-ai afla în starea de spirit greșită, ai fi absent și nepăsător, ai fi capabil să observi greșeala? Nu ai fi. Ce vedem din acest lucru? Asta arată că, pentru a-și îndeplini bine îndatoririle, este foarte important ca oamenii să coopereze; stările lor de spirit sunt foarte importante și ținta gândurilor și intențiilor acestora este foarte importantă. Dumnezeu cercetează și poate să vadă în ce stare de spirit sunt oamenii în timp ce își îndeplinesc datoria și câtă energie consumă. Este crucial ca oamenii să își pună toată inima și puterea în ceea ce fac. Cooperarea este o componentă crucială. Oamenii vor acționa cu toată inima și puterea lor numai dacă se străduiesc să nu aibă niciun regret cu privire la îndatoririle pe care le-au dus la bun sfârșit și la lucrurile pe care le-au făcut și să nu fie datori lui Dumnezeu(Cuvântul, Vol. 3: Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu afirmă că atunci când mentalitatea cuiva e greșită și este distrat și nelijent în datoria lui, nu poate vedea greșelile care sunt chiar în fața lui. Situația mea era ca aceea descrisă de Dumnezeu. Aceste două greșeli erau chiar în fața mea. Dacă aș fi fost mai atentă, le-aș fi găsit cu ușurință. Dar eu nu le-am observat. Un film trebuia refăcut, iar altul a fost făcut de două ori, necesitând resurse umane și materiale. Și, de fapt, asta avea strânsă legătură cu mentalitatea mea de atunci. Credeam că aveam vechime în munca aceasta, că știam fluxul de lucru ca în palmă, așa că n-am mai fost la fel de precaută ca la început. Am fost arogantă și neglijentă. Mai ales cu privire la verificările inițiale, am crezut că sunt ușoare, că puteam face lucrurile automat pe baza experienței mele anterioare. Nu am fost atentă, nu am verificat cu grijă lucrarea și, în final, am făcut astfel de greșeli elementare. Și toate astea fiindcă trăisem cu o fire arogantă și-mi făcusem de mântuială datoria. Ulterior, le-am vorbit deschis celorlalți cu privire la greșelile făcute în datoria mea. Am rezumat problemele din lucrarea noastră și am propus niște norme care să ajute la evitarea problemelor similare în viitor. Prin asta, mi-am găsit liniștea sufletească.

La scurt timp, m-am ocupat de un nou proiect. Însă întrucât nu mai făcusem astfel de filme înainte, nu cunoșteam bine detaliile, așa că, în timpul producției, au apărut niște probleme. Deși uneori îmi făceam griji cu privire la părerea celorlalți, am tratat problemele dintr-o perspectivă corectă, fără să fiu controlată de mândrie. Cu fiecare greșeală, am consemnat și rezumat devierile, ca să găsesc o cale ca ele să nu se repete. După ce am făcut asta, am putut vedea îndrumarea lui Dumnezeu, descoperind și corectând multe probleme înainte ca ele să provoace pierderi bisericii. Prin această experiență, am învățat că, dacă îți faci datoria din suflet, vei avea îndrumare și protecția lui Dumnezeu. În același timp, am învățat că a te face de râs prin greșeli și eșecuri nu-i un lucru rău. Asta m-a ajutat să-mi văd neajunsurile și corupția, să-mi las deoparte vanitatea și să mă tratez corect.

Ești norocos! Apasă pe butonul de Messenger pentru a ne contacta, ceea ce te va ajuta să ai ocazia de a întâmpina pe Domnul și de a obține binecuvântarea lui Dumnezeu în 2024!

Conținut similar

Mântuirea lui Dumnezeu

de Yi Chen, China Dumnezeu Atotputernic spune: „Fiecare pas al lucrării lui Dumnezeu – fie că sunt cuvinte dure ori judecată sau mustrare...

Bogățiile vieții

de Wang Jun, provincia Shandong Anii de când soția mea și cu mine am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic în zilele de pe urmă au...

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger