de Guang Chun, China

În 2020, eram conducătoare de biserică. Am văzut că unii frați și surori au scris câteva articole bune despre mărturii bazate pe experiențe și îi invidiam. Totuși, nu acordam mare importanță scrierii acestor articole, gândindu-mă mereu că numai oamenii care au calibru și talent la scris puteau scrie articole bune. Calibrul meu era slab, iar înțelegerea mea despre adevăr era superficială. Pentru mine, scrierea de articole era o pierdere de timp, pe care-l puteam folosi mai degrabă pentru a lucra mai mult. Dacă nu făceam o lucrare bună, ar fi părut că nu aveam un simț al poverii, iar frații și surorile și-ar fi făcut o părere proastă despre mine. Pe deasupra, scrierea de articole era o chestiune personală, fiind la latitudinea mea dacă o făceam sau nu. Eram mai câștigată dacă lucram și aveam mai multe adunări, ca frații și surorile să-mi laude simțul poverii. Prin urmare, nu voiam să dedic timp scrierii de articole. Am continuat așa, concentrând-mă în fiecare zi numai asupra lucrării și adunărilor cu frații și surorile. Când mi se întâmplau diverse lucruri, rareori reflectam asupra mea. Uneori, eram în stare să recunosc ce fel de fire coruptă dezvăluisem, însă nu căutam adevărul pentru a găsi o rezolvare. Frații și surorile care mi-erau parteneri mi-au subliniat că nu mă concentram la dobândirea intrării în viață, însă eu le aduceam în continuare argumente și eram refractară. Deși eram în fiecare zi ocupată cu adunările, pentru că nu acordam importanță introspecției, înțelegerii de sine sau căutării adevărului, nu dobândeam nicio intrare în viață, iar în timpul adunărilor nu rosteam decât niște doctrine sau cuvinte de îndemn și încurajare, incapabilă să rezolv probleme concrete. La fel ca mine, mulți frați și surori erau ocupați cu lucrarea și nu se axau pe intrarea în viață, îndatoririle lor nu produceau niciun rezultat, iar ei erau într-o stare oarecum negativă. Odată, un supraveghetor a spus că nu reușea să facă o lucrare concretă, că trăia într-o stare negativă și nu voia să aibă îndatoriri de supraveghere. Nu puteam vedea clar cauza de bază a negativității sale și nu știam cum să rezolv problema. Aceasta a fost rezolvată abia atunci când sora care-mi era parteneră s-a dus ulterior să aibă părtășie cu el. Pe atunci, nu reflectam la starea mea, crezând în continuare că, dacă alergam peste tot și aveam mai multe adunări, însemna că aveam un simț al poverii. După un timp, inima mi s-a golit și nu obțineam niciun fel de beneficii.

Odată, o soră m-a întrebat dacă scrisesem articole despre mărturii bazate pe experiențe. Ea a avut părtășie cu mine, spunând că scrierea de articole ne putea impulsiona să ne liniștim inima și să căutăm adevărul, dobândind intrarea în viață. Mai târziu, am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care mi-a schimbat atitudinea privind scrierea de articole despre mărturii. Dumnezeu spune: „Ceea ce ați primit nu este doar adevărul Meu, calea Mea și viața Mea, ci o viziune și o revelație mai mari ca cele ale lui Ioan. Înțelegeți mult mai multe taine și ați văzut, de asemenea, adevărata Mea față; ați acceptat mai mult din judecata Mea și știți mai mult despre firea Mea dreaptă. Și astfel, chiar dacă v-ați născut în zilele de pe urmă, înțelegerea voastră este cea a celor dinainte și a trecutului și, de asemenea, ați experimentat lucrurile de astăzi, și totul a fost săvârșit personal de mâna Mea. Ceea ce vă cer nu este exagerat, căci v-am dat atât de mult, iar voi ați văzut mult în Mine. Așadar, vă cer să Îmi fiți martori pentru sfinții vremurilor trecute, și aceasta este singura dorință a inimii Mele” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Ce știi despre credință?”). În acești câțiva ani de credință în Dumnezeu, ajunsesem să înțeleg unele adevăruri, dobândisem o oarecare cunoaștere despre firile mele corupte și îmi schimbasem părerile despre unele lucruri. Acesta era rezultatul lucrării lui Dumnezeu asupra mea. Scriind despre ce câștigasem, aș fi mărturisit despre Dumnezeu; era responsabilitatea mea, ca să nu spun datoria mea. Ar trebui s-o privesc ca pe o obligație; asta ar fi în conformitate cu intenția lui Dumnezeu. Totuși, nu considerasem niciodată o datorie scrierea de mărturii bazate pe experiențe. În schimb, priveam acest lucru ca pe ceva opțional și îl tratam cu o atitudine de mare indiferență. Nu eram deloc proactivă. Experimentasem lucrarea lui Dumnezeu; dacă nu-mi redam în scris experiențele și nu mărturiseam despre Dumnezeu, tăinuiam harul și binecuvântările Sale și mă dovedeam lipsită de conștiință și rațiune.

După aceasta, conștientizam oarecum că reticența mea de a scrie articole bazate pe experiențe și de a mărturisi despre Dumnezeu era o manifestare a neiubirii de adevăr. Atunci, m-am gândit la un fragment din cuvintele lui Dumnezeu, pe care l-am găsit și citit apoi. Dumnezeu Atotputernic spune: „Cea mai evidentă stare a oamenilor cărora le este scârbă de adevăr e că nu sunt interesați de adevăr și de lucruri pozitive, ba chiar sunt dezgustați de ele și le urăsc și le place în mod deosebit să urmeze tendințe lumești. Nu acceptă în inimile lor lucrurile pe care Dumnezeu le iubește și ceea ce Dumnezeu le cere oamenilor să facă. În schimb, sunt nepăsători și indiferenți față de ele, iar unii oameni chiar disprețuiesc deseori standardele și principiile pe care Dumnezeu le solicită de la om. Ei sunt dezgustați de lucrurile pozitive și se simt mereu potrivnici, contrari și plini de dispreț față de ele în inimile lor. Aceasta este manifestarea fundamentală a scârbei de adevăr. […] Există mulți oameni care cred în Dumnezeu și cărora le place să facă lucrare pentru El și să alerge entuziaști pentru El, iar când vine vorba de a-și întrebuința darurile și punctele forte, satisfăcându-și preferințele și dându-se în spectacol, au o energie nemărginită. Însă dacă le ceri să practice adevărul și să acționeze conform adevărurilor-principii, acest lucru le taie elanul și își pierd entuziasmul. Dacă nu li se permite să se dea în spectacol, ei devin apatici și abătuți. De ce oare au energie pentru a se da în spectacol? Și de ce nu au energie pentru a practica adevărul? Care este problema aici? Tuturor oamenilor le place să iasă în evidență; toți râvnesc la glorie deșartă. Toată lumea are o energie inepuizabilă când vine vorba de a crede în Dumnezeu de dragul de a câștiga binecuvântări și recompense, așa că de ce devin oamenii apatici, de ce sunt abătuți când vine vorba de a practica adevărul și a se răzvrăti împotriva trupului? De ce se întâmplă asta? Acest lucru demonstrează că inimile oamenilor sunt denaturate. Ei cred în Dumnezeu în întregime de dragul de a câștiga binecuvântări – la drept vorbind, ei fac astfel ca să intre în Împărăția cerurilor. Fără binecuvântări sau beneficii de urmărit, oamenii devin apatici și abătuți și nu au entuziasm. Toate acestea sunt cauzate de o fire coruptă căreia îi este scârbă de adevăr. Când sunt controlați de această fire, oamenii nu sunt dispuși să aleagă calea urmăririi adevărului, ei merg pe propriul drum și aleg calea incorectă – știu foarte bine că este greșit să urmărească renumele, câștigurile și statutul și, totuși, nu pot suporta să se lipsească de aceste lucruri sau să le lase deoparte și încă le urmăresc, mergând pe calea Satanei. În acest caz, ei nu Îl urmează pe Dumnezeu, ci îl urmează pe Satana. Tot ceea ce fac este în slujba Satanei și sunt slujitori ai Satanei” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Dumnezeu a expus că oamenii scârbiți de adevăr iubesc mai degrabă lucrurile negative decât pe cele pozitive. Așa eram eu. Dacă puteam alerga peste tot și lucra mai mult pentru a le arăta fraților și surorilor că aveam un simț al poverii, sau dacă puteam să mă grozăvesc și să-i fac impresie bună conducătorului superior, investeam în asta un efort fără margini, neezitând să-mi consum la maximum timpul și energia. Între timp, când se punea problema scrierii de articole despre mărturii bazate pe experiențe, deși știam prea bine că asta era în conformitate cu intenția lui Dumnezeu și benefic pentru dobândirea intrării mele în viață, mă gândeam că mi-ar întârzia lucrarea, așa că mă opuneam cu înverșunare. În plus, îmi găseam motive și scuze, spunând că eram ocupată cu lucrarea și nu aveam timp de scris. De fapt, problema nu era că nu aveam timp, ci că natura mea era scârbită de adevăr. Nu voiam să scriu articole, nici să depun efort pentru căutarea adevărului. Am constatat că atitudinea mea față de adevăr era foarte rece și că eram dezgustată, potrivnică și scârbită de lucrurile pozitive. Mergeam pe o cale greșită, care contravenea poruncilor lui Dumnezeu. Înțelegând asta, m-am speriat și am vrut să fac cale-ntoarsă și să mă schimb.

De asemenea, am reflectat și am înțeles că reticența mea de a scrie articole era influențată de o părere falsă a mea; credeam că nu am talent la scris și nu pot scrie articole bune despre mărturii bazate pe experiențe. Judecând acum lucrurile, era o părere absurdă. Când scrii articole, nu contează cât ești de bun ca scriitor. Nu scrii un articol bun despre o mărturie numai pentru că folosești un limbaj pompos. Ceea ce contează este dacă ai o înțelegere reală bazată pe experiență. În lipsa experienței, nu poți decât să redai doctrine goale, oricât talent la scris ai avea. Înțelegând asta, mentalitatea mi s-a schimbat semnificativ și am venit în fața lui Dumnezeu și m-am rugat Lui: „Dumnezeule, am acordat mereu importanță agitației exterioare și înfăptuirii lucrării, și nu am venit în fața Ta pentru a cugeta în liniște la cuvintele Tale. Am irosit foarte mult timp neurmărind adevărul. De acum înainte, sunt gata să mă liniștesc în fața Ta, să caut adevărul și să rezolv probleme.”

Apoi, am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „În ceea ce privește lucrarea, omul crede că a lucra înseamnă a alerga de colo până colo pentru Dumnezeu, a predica peste tot și a se sacrifica de dragul Lui. Deși această credință este corectă, ea este prea mărginită; ceea ce Dumnezeu cere de la om nu este doar să alerge de colo până colo pentru El; mai mult decât atât, această lucrare privește slujirea și alimentarea în interiorul spiritului. Mulți frați și surori, chiar și după toți acești ani de experiență, nu s-au gândit niciodată să lucreze pentru Dumnezeu, deoarece lucrarea, așa cum o concepe omul, este incompatibilă cu ceea ce Dumnezeu cere. De aceea, omul nu are absolut niciun interes în chestiunea lucrării, iar acesta este exact motivul pentru care intrarea omului este, de asemenea, destul de mărginită. Voi toți ar trebui să vă începeți intrarea lucrând pentru Dumnezeu, astfel încât să puteți trece cât mai bine prin fiecare aspect al experienței. În asta ar trebui voi să intrați. Lucrarea nu privește faptul de a alerga de colo-colo pentru Dumnezeu, ci dacă viața omului și ceea ce trăiește omul reușesc să-L bucure pe Dumnezeu. Lucrarea se referă la utilizarea de către oameni a devotamentului lor față de Dumnezeu și a cunoștințelor lor despre El pentru a mărturisi despre Dumnezeu, precum și pentru a-i sluji omului. Aceasta este responsabilitatea omului și asta e ceea ce ar trebui să înțeleagă toți oamenii. S-ar putea spune că intrarea voastră este lucrarea voastră și că voi căutați să intrați în timp ce lucrați pentru Dumnezeu. A experimenta lucrarea lui Dumnezeu nu înseamnă numai că știți cum să mâncați și să beți cuvântul Lui; mai important, trebuie să știți cum să mărturisiți pentru Dumnezeu și să fiți capabili să-L slujiți pe Dumnezeu, să fiți capabili să faceți lucrare de slujire pentru oameni și să-i aprovizionați. Aceasta este lucrarea, și este și intrarea voastră; acesta este lucrul pe care fiecare persoană ar trebui să-l înfăptuiască. Există mulți oameni care se concentrează doar pe a alerga de colo până colo pentru Dumnezeu și a predica peste tot, însă trec cu vederea experiența lor individuală și își neglijează intrarea în viața spirituală. Asta a făcut ca acei ce Îl slujesc pe Dumnezeu să devină cei ce I se împotrivesc” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (2)”]. După citirea cuvintelor lui Dumnezeu, am înțeles că trebuie să ai experiență de viață pentru a îndeplini cu-adevărat lucrarea bisericii. Numai cineva care are părtășie despre adevăr și rezolvă probleme concrete săvârșește o lucrare concretă, și numai cineva care obține rezultate în lucrarea sa își îndeplinește cu adevărat datoria. În trecut, credeam că, dacă alergam peste tot și aveam mai multe adunări cu frații și surorile, însemna că făceam o lucrare concretă. Aceasta este o perspectivă incorectă, care nu se conformează defel cuvintelor lui Dumnezeu. Gândindu-mă la toate acele ocazii din trecut în care am avut adunări și părtășie cu frații și surorile, eram mereu incapabilă să discern cauza de bază a problemei atunci când mă ocupam de stările și dificultățile lor. Nu eram în stare să precizez miezul problemei, rostind doar câteva cuvinte și doctrine pentru a-i sfătui sau dându-le câteva reguli de conduită, complet incapabilă să le arăt calea de practică. Oricât de mult aveam părtășie, aceasta nu era practică și nu rezolva problemele fraților și surorilor. Frații și surorile nu știau cum să experimenteze lucrarea lui Dumnezeu și trăiau în interiorul firilor lor corupte când întâlneau dificultăți. Nu se puteau împiedica să nu fie negativi și plini de slăbiciune, iar problemele întâmpinate în lucrarea lor persistau neschimbate. Cum se putea spune că-mi făceam datoria? Îi păcăleam și înșelam deopotrivă pe Dumnezeu și pe frați și surori. Abia acum am înțeles, în sfârșit, limpede că un simț superficial al poverii nu este unul adevărat. Dacă lucrezi și alergi peste tot nu înseamnă că îți faci datoria cu loialitate și, cu atât mai puțin, că faci o lucrare concretă. A avea un adevărat simț al poverii față de datoria ta nu înseamnă să alergi peste tot. Înseamnă, mai curând, aprovizionarea spirituală în viață, să te axezi pe experimentarea lucrării lui Dumnezeu în datoria ta și să cauți adevărul când se întâmplă unele lucruri. Să încerci să-ți dai seama ce-ți lipsește și să găsești principiile de practică, iar apoi să-ți folosești cunoașterea bazată pe experiență pentru a rezolva dificultățile și problemele concrete ale fraților și surorilor. Doar pe această cale poți obține un rezultat bun în datoria ta și doar această cale le este edificatoare și benefică altora pentru intrarea în viață. Am ajuns să înțeleg și că scrierea de articole despre mărturii bazate pe experiențe m-ar putea impulsiona să-mi liniștesc inima, să cuget la cuvintele lui Dumnezeu și să reflectez asupra mea. Numai dacă înțelegeam mai multe adevăruri și dobândeam cunoaștere despre firile mele corupte, învățând în același timp cum să le remediez, puteam vedea limpede și remedia stările și problemele fraților și surorilor. Ca să-mi fac bine datoria, trebuia să acord importanță intrării în viață, iar scrierea de articole era o cale minunată de urmărire a adevărului. Ca lider, mai ales, trebuia să pun un accent chiar mai mare pe urmărirea adevărului și să iau inițiativa de a scrie articole care să mărturisească despre Dumnezeu. Numai atunci mi-aș putea face bine datoria. Înțelegând că scrierea de articole despre mărturii nu era o chestiune opțională, nu aveam nicio scuză să nu le scriu.

M-am gândit la alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu: „Îndiferent câți oameni are o biserică, șeful este conducătorul. Așadar, ce rol joacă acest conducător în rândul membrilor? Îi conduce pe toți aleșii lui Dumnezeu din biserică. Deci, ce efect are în întreaga biserică? Dacă acest conducător o apucă pe calea greșită, toți cei din biserică îl vor urma pe acea cale, ceea ce va avea un impact uriaș asupra tuturor aleșilor lui Dumnezeu din biserică. Luați-l drept exemplu pe Pavel. El a condus multe dintre bisericile pe care le-a întemeiat și pe aleșii lui Dumnezeu. Când Pavel a apucat-o pe căi greșite, bisericile și aleșii lui Dumnezeu pe care îi conducea au făcut la fel. Așadar, când conducătorii o apucă pe propria cale divergentă, nu sunt singurii afectați; bisericile și aleșii lui Dumnezeu pe care îi conduc sunt afectați. În cazul în care conducătorul este o persoană corectă, una care merge pe calea cea dreaptă, urmărește și practică adevărul, atunci oamenii pe care îi conduce vor mânca, vor bea cuvintele lui Dumnezeu și vor urmări adevărul în mod normal și, în același timp, experiența de viață și progresul conducătorului vor fi mereu vizibile pentru ceilalți și îi va influența. Așadar, care este calea corectă pe care ar trebui să meargă un conducător? Este aceea de a fi capabil să-i conducă pe alții spre o înțelegere a adevărului și o pătrundere în adevăr și să-i conducă pe ceilalți înaintea lui Dumnezeu” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul unu: Ei încearcă să-i câștige pe oameni de partea lor”). Citind cuvintele lui Dumnezeu, chiar am înțeles pe deplin că, în calitate de conducătoare și lucrătoare, calea pe care o urmam era foarte importantă. Dacă nu mă axam pe urmărirea adevărului în datoria mea și urmăream doar să-i fac pe oameni să aibă o părere bună despre mine, alergând de colo-colo și agitându-mă de dragul reputației și statutului și bizuindu-mă pe intelectul și darurile mele pentru a lucra și a predica, atunci frații și surorile pe care-i conduceam n-ar acorda nici ei importanță intrării în viață, trăind exclusiv într-o stare de îndeplinire a lucrării. Fiind conducătoare, a nu avea intrare în viață nu era doar o chestiune personală; aceasta putea afecta și prejudicia, de asemenea, viețile multor frați și surori. Înțelegând asta, am fost plină de remușcări și tristă și m-am rugat lui Dumnezeu: „Doamne, nu urmăresc adevărul și merg pe o cale greșită. Am fost neglijentă și am eșuat în lucrarea mea de conducătoare. Le sunt datoare fraților și surorilor și mă simt rușinată de felul în care m-am ocupat de însărcinarea Ta. Dumnezeule! Sunt gata să-mi schimb calea; călăuzește-mă, Te rog, să merg pe calea urmăririi adevărului.”

După aceea, am avut părtășie cu frații și surorile despre intenția lui Dumnezeu și, de asemenea, despre propria mea înțelegere bazată pe experiență. Ulterior, stările fraților și surorilor au cunoscut o oarecare îmbunătățire. Unii au început să reflecteze asupra lor și au încercat să se cunoască atunci când s-au confruntat cu probleme și dificultăți în îndatoririle lor, învățând să găsească o cale în cuvintele lui Dumnezeu și să nu trăiască într-o stare de negativitate. Treptat, ei au început să obțină unele rezultate în îndatoririle lor. Văzând un astfel de efect, am simțit că acestea erau lucrarea și îndrumarea Duhului Sfânt, că era rezultatul practicii conforme cuvintelor lui Dumnezeu. Am ajuns să înțeleg și că, dacă vrei să-ți faci bine datoria, este extrem de important să te concentrezi asupra urmăririi adevărului și să dobândești intrarea în viață. De atunci încolo, am început să acord importanță căutării adevărului. Oricând aveam înțelegere bazată pe experiență, practicam scriind despre asta. Ulterior, am scris mai multe articole despre mărturii bazate pe experiențe și am simțit că obținusem unele beneficii. În unele articole, vizam un punct de vedere fals și căutam adevărul pentru a-l înțelege. Când mă linișteam în fața lui Dumnezeu și cugetam la cuvintele Sale, eram capabilă să înțeleg ce era în neregulă cu această perspectivă falsă. În același timp, puteam vedea limpede că această perspectivă falsă mă împiedica să practic adevărul și afecta lucrarea. În alte articole, făceam introspecție despre o fire coruptă pe care o dezvăluisem în legătură cu o anumită chestiune. Din cele expuse de cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că eram egoistă și detestabilă și că nu trăiam asemenea unei ființe umane adevărate și am simțit că fusesem prea profund coruptă de Satana. În plus, în trecut, nu mă axasem pe dobândirea intrării în viață și nu puteam rezolva problemele fraților și surorilor. Totuși, după ce am practicat o vreme scrierea de articole, am ajuns treptat să înțeleg unele adevăruri. Erau unele probleme pe care le puteam vedea mai limpede și era benefic pentru frați și surori când aveam părtășie despre ele.

Reflectând la atitudinea mea privind scrierea de articole despre mărturii, am înțeles că nu eram o persoană care urmărea adevărul, că nu acordam importanță dobândirii intrării în viață și că aveam multe perspective incorecte care mă împiedicau să urmăresc adevărul. Toate acestea mă determinau să mă axez exclusiv pe înfăptuirea lucrării când îmi făceam datoria, urmând calea muncii. Procedând astfel, nu aveam să dobândesc adevărul, oricât de ocupată păream. Am ajuns să înțeleg, de asemenea, ce înseamnă să-mi fac cu-adevărat datoria și cum să practic pentru a avea un adevărat simț al poverii în datoria mea. Am înțeles și că scrierea de articole despre mărturii bazate pe experiențe era o cale minunată de a urmări adevărul. Faptul că mă pot bucura acum de aceste înțelegeri și beneficii se datorează cu totul lucrării și îndrumării lui Dumnezeu.