de Huimin, orașul Jiaozuo, provincia Henan

De fiecare dată când vedeam sau auzeam de cineva că a fost înlocuit din calitatea de lider și că se simțea la pământ, slab sau supărat, îl priveam cu dispreț. Am crezut că nu e vorba decât de faptul că suntem oameni diferiți, care au diferite funcții în cadrul bisericii, că nu există nicio distincție între un statut înalt sau un statut mai umil, că noi toți suntem creațiile lui Dumnezeu și nu avem de ce să ne simțim deprimați. Deci, fie că am avut grijă de nou-credincioși, fie că am condus un district, nu m-am gândit niciodată că mă concentrez prea mult asupra statutului meu, că eram acel tip de persoană. Nici într-un milion de ani nu m-aș fi gândit că voi etala un astfel de comportament atât de rușinos atunci când eu însămi am fost înlocuită…

Deoarece o perioadă munca mea nu a adus niciun rezultat, liderul meu m-a înlocuit. În acel moment, m-am gândit că, deși calibrul meu nu mă califica să fiu lider de district, cu siguranță trebuie să mi se permită în continuare să fac lucrarea de udare. Nu m-am așteptat niciodată ca liderul meu să mă facă să mă ocup de chestiunile de rutină. Am fost surprinsă atunci, mă gândeam că un lider de district atât de demn ca mine e nevoit să facă astăzi comisioane, când oricine din cadrul bisericii care putea să alerge sau care avea puțină inteligență putea face acest lucru. Oare nu reprezenta această slujbă o irosire evidentă a talentelor mele? Dar mi-am păstrat sentimentele pentru mine, de teamă că surorile mele ar spune că nu eram supusă, că îmi păsa de statutul meu. Dar de îndată ce am ajuns acasă, am căzut lată pe pat și m-am simțit îngrozitor. Mi-au umplut capul gânduri cu privire la faptul că nu am niciun statut de acum înainte și mă întrebam cum mă vor vedea frații și surorile mele. Și să mă facă să mă ocup de comisioane – cum aș putea vreodată să trăiesc din nou vremuri bune? Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai groaznic mă simțeam.

Câteva zile mai târziu, am văzut-o pe sora care mi-a găsit această slujbă. De îndată ce am văzut-o, a avut părtășie cu mine, spunând: „Pare ușor să faci această treabă, dar tot trebuie să o faci cu devotament”, apoi a continuat să vorbească despre adevărul unor aspecte precum înțelepciunea și supunerea. Am murmurat fără să mă oblig prin nimic, în timp ce inima mea era ca un foc care tot creștea, gândindu-mă: „Tu ai părtășie cu mine? De parcă nu aș ști nimic! Nu eu sunt cea care a avut părtășie cu tine la început? Acum îmi spui tu asta, la rândul tău.” Niciun cuvânt despre care sora mea avea părtăşie nu a pătruns cu adevărat în mintea mea; în schimb, m-a iritat potopul ei de cuvinte. La sfârșit am spus nerăbdătoare: „Altceva? Altfel, am plecat!” După ce m-am întors, m-am tot întrebat de ce am avut o astfel de atitudine față de sora mea. Dacă statutul ei ar fi fost întotdeauna mai înalt decât al meu sau egal cu el, oare aș mai fi tratat-o așa? Nu, n-aș fi făcut-o. Cu siguranță nu! N-a fost oare fiindcă am condus-o mereu, iar acum, la rândul ei, mi-a arătat lucrurile care m-au lăsat plină de îndoială? Nu a arătat asta că am fost dominată de gânduri legate de statut? Deodată m-am simțit îngrozitor cu privire la comportamentul meu rușinos și mi-au venit în minte cuvintele de judecată ale lui Dumnezeu: „Cu cât căutați mai mult în acest fel, cu atât mai puțin veți culege. Cu cât este mai mare dorința unei persoane de statut, cu atât mai serios va trebui să fie tratată și cu atât mai mult va trebui să fie supusă unei rafinări deosebite. Astfel de oameni sunt lipsiți de valoare! Aceștia trebuie să fie tratați și judecați în mod adecvat, pentru ca ei să renunțe complet la aceste lucruri. Dacă veți continua astfel până la sfârșit, nu veți culege nimic. Cei care nu urmăresc viața, nu pot fi transformați, iar cei care nu sunt însetați după dreptate nu pot dobândi adevărul. Tu nu te concentrezi pe a urmări transformarea personală și intrarea, ci te concentrezi în schimb asupra dorințelor extravagante și a lucrurilor care îți îngrădesc dragostea față de Dumnezeu și te împiedică să te apropii de El. Te pot transforma acele lucruri? Te pot aduce în Împărăție? Dacă obiectul urmăririi tale nu este acela de a căuta adevărul, atunci ai putea la fel de bine să profiți de această oportunitate și să te întorci în lume pentru a face din asta un succes. Să-ţi pierzi timpul în acest fel chiar nu merită – de ce să te torturezi?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „De ce nu ești dispus să fii un contrast?”). Privind la cuvintele lui Dumnezeu și gândindu-mă la mine, mi-am dat seama că ceea ce urmăream nu este deloc adevărul, nici nu căutam să-L mulțumesc pe Dumnezeu, ci în schimb urmăream faima, câștigul și statutul. Cu statutul, încrederea mea s-a multiplicat de o sută de ori; fără el, eram ursuză și atât de deprimată încât nu aveam niciun chef de muncă. M-am lăsat cu adevărat acaparată de statutul meu, agitându-mă, preocupându-mă toată ziua de aceste lucruri nesemnificative și lipsite de valoare și irosind atât de mult timp; și ce mi-a adus asta în cele din urmă? Comportamentul rușinos pe care l-am arătat astăzi? Gândindu-mă la toate lucrurile pe care le-a făcut Dumnezeu pentru mine, nu numai că nu am alinat inima lui Dumnezeu cu încrederea pe care El a pus-o în mine, ci dimpotrivă, am respins sarcina pe care El mi-o dăduse, considerând-o prea josnică, și nu am vrut să o îndeplinesc. Așadar, am fost la înălțimea conștiinței mele? I-am mulțumit lui Dumnezeu pentru deschiderea Sa care mi-a permis să văd rușinea căutării faimei, câștigului și statutului propriu, să-mi dau seama că eram prea trufașă, arogantă și că acordam mult prea multă importanță statutului. Apoi mi-a venit în minte un cântec: „O, Doamne! Indiferent dacă am statut sau nu, acum mă înțeleg. Dacă statutul meu este ridicat, aceasta se datorează înălțării Tale și, dacă este scăzută, este din cauza deciziei Tale. Totul este în mâinile Tale. Nu am nicio alegere sau plângere. […] Eu ar trebui să fiu complet ascultător sub stăpânirea Ta pentru că totul este cum ai sorocit Tu. […] Dacă mă folosești, sunt o creatură. Dacă mă desăvârşeşti, sunt tot o creatură. Dacă nu mă desăvârşeşti, tot Te voi iubi pentru că nu sunt decât o creație” („Sunt doar o micuță ființă creată” din Urmați Mielul și cântați cântări noi). Am cântat acest cântec iar și iar, cu lacrimi scurgându-mi-se din ochi, și am venit să mă rog înaintea lui Dumnezeu: O, Dumnezeule! Prin cuvintele Tale am ajuns să-Ți înțeleg intențiile. Indiferent dacă statutul meu este înalt sau umil, sunt creația Ta și trebuie să mă supun în totalitate rânduielilor Tale, să depun toate eforturile pentru a împlini datoria așteptată de la o făptură creată de Tine și să nu crâcnesc cu privire la ceea ce Tu mi-ai încredințat să fac. O, Dumnezeule! Vreau să mă supun rânduielilor Tale, să lucrez înaintea Ta precum un bou la jug și să fiu la dispoziția Ta, să nu mai fac niciodată lucruri care să mă facă să sufăr sau care să Te rănească de dragul statutului. O, Dumnezeule! Îmi doresc doar să Te ocupi de mine și să mă judeci cu atât mai mult, să mă faci capabilă să renunț la căutarea statutului, să renunț la acele lucruri care mă împiedică să mă apropii de Tine și să Te iubesc și să fac tot posibilul pentru a-mi îndeplini datoria cu toată curățenia sufletească.