de Wang Zhiying, China

În tinerețe, pentru că am lucrat ca funcționar public în cadrul guvernului, soțul meu era profesor de liceu, iar fiica noastră era o fetiță drăguță, deșteaptă, care lua note bune, toată lumea ne invidia că avem o familie aparent perfectă și armonioasă. Apoi, spre sfârșitul anului 2005, am avut norocul de a accepta lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu Atotputernic și am ajuns să știu că Dumnezeu Atotputernic este Domnul Isus reîntors, iar El exprimă adevărul pentru a face lucrarea de judecată pentru a purifica, a mântui și a-l aduce pe om în Împărăția lui Dumnezeu. Am adus această veste minunată soțului și soacrei mele, iar soacra mea a acceptat și ea, în scurt timp, lucrarea din zilele de pe urmă a lui Dumnezeu. Deși soțul meu n-a acceptat-o, nu s-a opus credinței noastre. La acea vreme, citeam zilnic cuvintele lui Dumnezeu, aveam părtășie despre adevăr cu frații și cu surorile mele și îmi făceam datoria; acelea erau zile bogate, pline de satisfacții și fericire. Nu mi-am imaginat niciodată că acele zile se vor sfârși rapid din cauza persecuției PCC.

Într-o după-amiază din 2006, după ce tocmai ajunsesem acasă de la o adunare, soțul meu mi-a spus nervos: „Credeam că să crezi în Dumnezeu e un lucru bun, dar tocmai am văzut pe internet că guvernul ia măsuri aspre împotriva credincioșilor. Biserica lui Dumnezeu Atotputernic este o țintă importantă a represiunii guvernului și, dacă ești arestat, vei fi considerat un infractor periculos și vei fi condamnat la închisoare. Orice funcționar public care are membri ai familiei care cred în Dumnezeu Atotputernic va fi aspru pedepsit, va rămâne fără slujbă, asistența socială îi va fi revocată, iar copiii lui nu vor putea să se înscrie la universitate, să facă serviciul militar sau să candideze pentru funcții de funcționar public. Începând de astăzi, nu mai ai voie să crezi în Dumnezeu Atotputernic!” După ce și-a terminat tirada, a ieșit val-vârtej din casă. Eram destul de nervoasă și m-am gândit în sinea mea: „În credința noastră, nu facem decât să mâncăm și să bem cuvintele lui Dumnezeu, să urmărim adevărul și să mergem pe calea cea dreaptă, nu facem nimic ilegal. Totuși, în ciuda acestui fapt, PCC tot urmărește să ne aresteze și să ne asuprească; ce malefici sunt! Indiferent cum mă persecută, voi continua să-L urmez pe Dumnezeu Atotputernic!”

A doua zi, după ce mi-am terminat datoria și m-am întors acasă, soacra mea m-a întrebat încruntată: „De ce vii acasă atât de târziu? Chiar vei continua să crezi, deși este atât de periculos să faci asta acum? Am citit astăzi pe internet că, dacă crezi în Dumnezeu, poți să fii arestat, condamnat la închisoare, copiii tăi nu se vor putea înscrie la facultate și atât tu, cât și soțul tău veți fi demiși din funcțiile de funcționari publici. Pentru viitorul nepoatei mele, am decis să nu mai cred în Dumnezeu.” Scăpând un zâmbet sinistru, soțul meu a spus: „Vezi? Mama cât de cât mai judecă! De îndată ce a auzit că poți fi arestat pentru practicarea credinței, a renunțat imediat; ar trebui să nu mai crezi nici tu! Dacă ești arestată când crezi, întreaga noastră familie va fi atrasă în calvar și totul va fi din cauza ta. Ai face bine să te mai gândești!” Auzind asta, m-am îngrijorat puțin și m-am gândit în sinea mea: „Dacă voi continua să practic credința și să-mi fac datoria și sunt prinsă și arestată, soțul meu va fi concediat și fiica mea va fi influențată negativ. Dacă se întâmplă așa ceva, cu siguranță amândoi mă vor urî pentru asta. Poate că pot evita să merg la adunări o vreme, ca să nu creez probleme familiei.” Dar, când m-am gândit la asta, m-am simțit foarte neliniștită. Mi-am spus: „Dacă nu merg la adunări și nu-mi fac datoria ca să nu fiu arestată de PCC, mă mai pot considera credincioasă? Voi mai putea să ajung la adevăr?” L-am strigat în grabă pe Dumnezeu. Chiar atunci, m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu care spun: „Din tot ce are loc în univers, nu există nimic în care Eu să nu am ultimul cuvânt. Există ceva ce nu se află în mâinile Mele? Orice spun Eu se face, și cine dintre ființele umane Mă poate face să Mă răzgândesc?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers”, Capitolul 1). Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, am obținut o înțelegere mai clară. Destinele noastre de oameni sunt toate în mâinile lui Dumnezeu. Dumnezeu hotărâse deja dacă eu și soțul meu urma să fim sau nu concediați și care urma să fie viitorul fiicei mele. Acestea nu erau lucruri pe care le-ar putea decide niște simpli oameni. După ce mi-am dat seama de acest lucru, le-am spus: „Dumnezeu are ultimul cuvânt dacă voi fi arestată și dacă viitorul copilului nostru va fi afectat. Omul este creația lui Dumnezeu și este perfect firesc și justificat pentru noi să credem în Dumnezeu și să ne închinăm Lui. Știu că asta ar trebui să fac, așa că nu voi fi de acord cu tine să abandonez adevărata cale.” Soțul meu s-a înfuriat și a început să mă denigreze și să mă atace verbal: „Fii serioasă! Lucrăm în sistemul PCC de atâția ani și încă nu le înțelegi politicile? China nu poate avea libertate religioasă adevărată. În China, poți să-ți pui credința doar în partid. Orice hotărăște partidul, asta este legea și nu poți să te împotrivești. Gândește-te la incidentul din Piața Tiananmen: studenții aceia încercau doar să obțină democrație și libertate, dar au fost suprimați cu brutalitate de PCC și chiar acuzați pe nedrept de incitare la revoltă și la revoluție, fapt pentru care mulți dintre ei au fost arestați și închiși. Au fost chiar și niște studenți care au fost călcați de tancuri. Doar gândindu-mă la asta mă trec fiorii. Gândește-te: dacă au putut acționa atât de brutal față de studenți, chiar crezi că vă vor lăsa pe voi, credincioșii, să scăpați ușor? Trebuie să înțelegi că n-o să iasă bine deloc, ești cetățean chinez, așa că poți să crezi doar în PCC și sub nicio formă nu poți să crezi în Dumnezeu.” Auzind argumentul soțului meu, m-am gândit în sinea mea: „PCC este cu adevărat sălbatic, feroce și demonic. Dacă insist să cred în Dumnezeu și sunt prinsă, cu siguranță mă vor omorî în bătaie.” N-am putut să nu mă sperii puțin. Chiar atunci, mi-am amintit cuvintele Domnului Isus care spun: „Nu vă temeţi de cei ce omoară trupul, dar care nu pot omorî sufletul! Ci temeţi-vă mai degrabă de Cel Ce poate să distrugă şi sufletul, şi trupul, în Gheenă” (Matei 10:28). Cuvintele lui Dumnezeu m-au umplut de credință; toate evenimentele și lucrurile sunt în mâinile lui Dumnezeu și, fără permisiunea lui Dumnezeu, PCC nu putea să mă atingă nici măcar cu un deget. Chiar dacă, în cele din urmă, aveam să fiu arestată și omorâtă în bătaie sau schilodită, ar fi fost cu permisiunea lui Dumnezeu. Dacă puteam să rămân fermă în mărturia mea și să-l umilesc pe Satana, viața mea nu va fi fost trăită în zadar. Nu puteam să fiu constrânsă de ceea ce tocmai spusese soțul meu și să trăiesc o viață nedemnă sub puterea Satanei, ca el. Trebuia să mă bazez pe Dumnezeu pentru a rămâne fermă în mărturia mea.

După ce soțul meu a văzut că încă nu-mi abandonasem credința, deseori se lua de defectele mele, mă denigra și mă mustra și chiar mă critica în fața fiicei mele pentru că nu făceam munca pe care ar fi trebuit să o fac. Și soacra mea a început să se uite urât la mine și să mă ocărască, spunând că am prea mult timp liber, că-mi pierd timpul cu lucruri inutile și că neglijez viitorul copilului și al familiei mele în favoarea propriei mele credințe. În afară de fiica mea, nimeni nu vorbea cu mine; parcă nu mai era loc pentru mine în familie. Cu timpul, am început să mă înmoi puțin, așa că am venit înaintea lui Dumnezeu în rugăciune și în căutare și am văzut acest pasaj din cuvintele Lui: „Marele balaur roșu Îl persecută pe Dumnezeu și este vrăjmașul lui Dumnezeu și deci, în acest ținut, oamenii sunt supuși umilinței și persecuției din cauza credinței lor în Dumnezeu […]. Este enorm de dificil pentru Dumnezeu să Își îndeplinească lucrarea în țara marelui balaur roșu – dar tocmai prin această dificultate Dumnezeu face o etapă a lucrării Sale, făcând ca înțelepciunea și faptele Lui minunate să se manifeste și folosind această oportunitate pentru a face complet acest grup de oameni” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Este lucrarea lui Dumnezeu la fel de simplă cum și-o imaginează oamenii?”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am aflat că regimul PCC este regimul Satanei. PCC Îl urăște profund pe Dumnezeu și adevărul și, prin urmare, cei care cred în Dumnezeu în China sunt inevitabil supuși opresiunii din partea PCC. Înțelepciunea lui Dumnezeu, însă, este exercitată pe baza uneltirilor Satanei, iar Dumnezeu folosește mediile dificile create de arestările și de opresiunea PCC-ului pentru a ne desăvârși credința. Soțul meu era de acord cu PCC și mă persecuta, iar familia mea mă respingea; sufeream și mă simțeam puțin umilită, dar aceasta era suferința prin care treceam urmărind adevărul și mergând pe calea cea dreaptă și merita din plin. Nu ar trebui să mă complac în negativitate și slăbiciune, ceea ce Îi făcea rău lui Dumnezeu. Trebuia să rămân fermă în mărturia mea pentru El! Când mi-am dat seama de acest lucru, nu m-am mai simțit chiar atât de tristă și am dobândit o credință reînnoită.

După aceea, soțul și soacra mea mă monitorizau pe rând și nu mă lăsau la adunare sau să citesc cuvintele lui Dumnezeu. Totuși, nu i-am lăsat să mă constrângă și mă furișam afară atunci când nu erau atenți ca să particip la adunări și citeam cuvintele lui Dumnezeu noaptea, sub pătură, cu o lanternă. Însă, într-o zi, când ieșeam la o adunare, soacra mea m-a prins și, cu lacrimi în ochi, a spus: „Copilă, te rog, nu mai crede în Dumnezeu! Dacă ești prinsă, ce se va întâmpla cu familia noastră? Fiul meu a spus că, dacă o mai ții așa, va divorța de tine. Ești o noră bună, nu vreau să te pierd și nu suport să văd cum se distruge familia noastră.” A fost foarte greu să o văd pe soacra mea așa, cu lacrimi udându-i obrajii. În trecut, ea mă tratase întotdeauna ca pe propria ei fiică și nu suportam să o văd suferind așa. Așadar, am avut părtășie cu ea: „Mamă, ai citit chiar tu cuvintele lui Dumnezeu. Știi că Dumnezeu a creat omenirea, cerurile și pământul și toate lucrurile. Viețile noastre și tot ceea ce ne bucură vin de la El și este perfect firesc și justificat să credem în Dumnezeu și să ne închinăm Lui. În zilele de pe urmă, Dumnezeu Atotputernic a exprimat multe adevăruri pentru a ne salva de păcat. Dacă renunțăm la credința noastră pentru că ne este frică să nu fim arestați, ne vom pierde șansa de a fi mântuiți. De asemenea, merg pe calea cea dreaptă a vieții crezând în Dumnezeu, dacă familia noastră se destramă, vina nu este a PCC-ului? PCC-ul este adevăratul răufăcător aici. Ar trebui să rămânem fermi în mărturia noastră pe tot parcursul acestei încercări și să nu-L trădăm pe Dumnezeu.” Soacra mea a răspuns cu mânie: „Știu că este bine să crezi în Dumnezeu, dar cum să am curaj să cred în continuare, acum că PCC face arestări? Dacă insiști să crezi în Dumnezeu, nu voi avea de ales decât să țin partea fiului meu de dragul familiei noastre.” Tot ce puteam face a fost să-i spun: „Dacă vrei să renunți la credință, e alegerea ta, dar, te rog, să nu faci ca PCC-ul, să mă împiedici să cred în Dumnezeu și să mă persecuți fiindcă o fac. Știi că eu cred în Dumnezeu adevărat și că urmez adevărata cale. Chiar dacă voi fi arestată și trimisă la închisoare, voi continua să cred în Dumnezeu până la sfârșit.” Auzind asta, ea a ieșit val-vârtej și s-a întors furioasă în dormitorul ei, trântind ușa la ieșire.

Când soțul meu s-a întors acasă și a auzit că am fost la o adunare, m-a întrebat furios: „Vrei să mori, sau ce? Crezi că ceea ce spun pe internet este o glumă? Era de pe site-ul Biroului Național de Securitate Publică. Știi că mulți credincioși în Dumnezeu Atotputernic au fost deja arestați, iar unii au fost condamnați la închisoare, omorâți în bătaie sau schilodiți? Nu lăsa credința ta să ne tragă familia în jos!” Într-un acces sălbatic de furie, a scotocit prin dormitorul nostru căutând cărțile mele conținând cuvintele lui Dumnezeu și mi-a aruncat pe jos lanterna pe care o foloseam ca să citesc, țipând: „Dacă nu renunți la credința ta și insiști să crezi în continuare în Dumnezeu, n-o să mai faci parte din această familie! Mă simt speriat și la limită în fiecare zi din cauza credinței tale în Dumnezeu. Tu știi că ne-am putea pierde slujbele dacă ești arestată? Soția colegului meu îmi spune mereu că ești credincioasă și a devenit foarte incomod pentru mine la serviciu. M-ai făcut de râs complet! Am nevoie de un răspuns de la tine astăzi: alegi credința ta sau familia noastră? Dacă alegi familia, atunci trăiește o viață normală acasă, așa cum trebuie, fără obligații, și o să-ți dau și bani de mahjong în fiecare lună. O să-ți dau tot ce-ți trebuie. Dacă insiști să continui să crezi în Dumnezeu, o să divorțez de tine, nu vei primi nimic din ce avem și nu ți se va permite s-o vezi pe fiica noastră.” M-a zdrobit să văd cât de lipsit de inimă și de crud devenise soțul meu, ochii mi s-au umplut de lacrimi și m-am simțit profund rănită. Muncisem atât de mult ca să câștig bani pentru familia noastră, tocmai renovasem casa, iar acum soțul meu avea să mă trimită la plimbare după mai bine de zece ani de căsnicie fericită, doar pentru a-și proteja reputația și perspectivele de viitor. În clipa aceea, a devenit clar că mariajul nostru era doar de fațadă. I-am răspuns: „Chiar dacă mă lași fără nimic după divorțul nostru, tot voi alege să-L urmez pe Dumnezeu.” Cu o voce sinistră, dezgustătoare, a răspuns: „Dacă vei alege să-L urmezi pe Dumnezeu, nu-ți va fi ușor cu mine. Te voi trimite la Biroul de Securitate Publică, ei vor ști ce să facă cu tine!” Mi-a arătat o scrisoare pe care o tipărise și care spunea: „Soția mea crede în Dumnezeu Atotputernic și nu mai poate fi salvată. Am încercat tot ce am putut, dar ea pur și simplu nu mă ascultă, așa că nu am de ales decât să cer Biroului de Securitate Publică să mă ajute să mă ocup de soția mea. Dacă este nevoie de asistență, mă voi conforma pe deplin.” Când am văzut acea scrisoare, m-am înfuriat și m-am gândit: „Ce fel de soț este? Nu este altceva decât un demon! Este clar conștient de cât de brutal i-a tratat PCC-ul pe cei ce cred în Dumnezeu, dar tot este dispus să mă trimită la Biroul de Securitate Publică. Nu mă trimite, efectiv, la moarte?” M-a îngrijorat mult să văd că propriul meu soț își pierduse complet umanitatea și că acum era capabil să facă orice. „Dacă într-adevăr mă duce la Biroul de Securitate Publică, ce-o să mă fac? Acolo sunt specializați în rănirea și chiar uciderea credincioșilor.” Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mă înspăimântam, așa că m-am rugat încontinuu lui Dumnezeu, cerându-I să-mi dea credință și putere. După rugăciune, mi-am amintit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu pe care îl citisem în timpul devoționalelor: „Nu ar trebui să îți fie frică de una și de alta; indiferent cu cât de multe dificultăți și pericole ai putea să te confrunți, ești în stare să rămâi neclintit înaintea Mea, fără să te împiedice nimic, pentru ca voia Mea să poată fi nestingherit îndeplinită. Aceasta este datoria ta […]. Nu te teme; cu sprijinul Meu, cine ți-ar putea bloca vreodată drumul? Ține minte asta! Nu uita!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cuvântări ale lui Hristos la început”, Capitolul 10). Cuvintele lui Dumnezeu m-au umplut de putere și de credință; Dumnezeu este scutul meu și, prin urmare, nu am de ce să mă tem. Cu fermă convingere, i-am spus soțului meu: „Chiar dacă mă predai Biroului de Securitate Publică, voi continua să cred în Dumnezeu. Să știi că PCC-ul poate doar să-mi brutalizeze și să-mi tortureze trupul, dar nu-mi va distruge niciodată voința de a-L urma pe Dumnezeu. Indiferent cum mă persecută, voi continua să cred în Dumnezeu, chiar dacă asta-mi va aduce moartea!” Văzând cât de hotărâtă eram în credința mea, soțul meu a clătinat resemnat din cap și a spus: „Vai, nu! Nu mai poate fi salvată!” Văzând că soțul meu rămăsese fără idei, I-am mulțumit lui Dumnezeu din suflet că mi-a dat credința de a-mi menține poziția.

După cină, m-am așezat pe pat și m-am gândit la tot ce se întâmplase în acea zi și mi-am dat seama că nu mai puteam să locuiesc în acea casă. Gândindu-mă la asta, am început să mă întristez puțin și să nu mai fiu așa dispusă să plec, iar lacrimile au început să-mi curgă pe obraji. Văzându-mă plângând, soțul meu a încercat să mă ispitească din nou, spunând: „Dacă promiți că n-o să crezi în Dumnezeu, n-o să divorțez de tine și n-o să te trimit la Biroul de Securitate Publică. Atunci familia noastră poate să trăiască în continuare în armonie, la fel ca înainte.” Am răspuns: „Dumnezeu Atotputernic a exprimat adevărurile pentru a face lucrarea de judecată și de purificare a omenirii. Ar trebui să acceptăm cu toții adevărul și să venim înaintea lui Dumnezeu în pocăință pentru a fi mântuiți de El. E singura noastră cale de scăpare. În zilele noastre, calamitățile au o amploare tot mai mare; dacă în continuare ai să conlucrezi cu PCC-ul ca să împiedici și să persecuți credința mea în Dumnezeu, vei cădea victimă acestor calamități și vei fi pedepsit!” Soțul meu pur și simplu nu a putut accepta ceea ce spuneam și mi-a replicat furios: „Nu mai pomeni credința ta în fața mea! Chiar dacă Dumnezeu Atotputernic ar fi Dumnezeu adevărat, eu tot nu aș crede în El. Dacă tot insiști să crezi în Dumnezeu, mâine la prima oră te duc la Biroul de Securitate Publică!” Văzând că nu-l ascultam, s-a înfuriat cumplit, m-a țintuit pe pat, m-a plesnit peste față și a început să mă sugrume, spunând: „Credința ta nu numai că ne-a distrus familia, dar mă trage și pe mine în jos. Vedem noi dacă mai crezi în Dumnezeu după ce te omor în bătaie!” În timp ce mă străduiam cu disperare să mă eliberez, soacra mea a auzit zarva și a intrat în dormitorul nostru. M-a criticat aspru, spunând: „Credința ta a sfâșiat această familie și îl trage în jos și pe fiul meu acum.” Acest lucru m-a înfuriat și m-am gândit: „Adevăratul motiv pentru care familia noastră și-a pierdut armonia este că amândoi ați crezut zvonurile PCC-ului și ați început să mă persecutați pentru practica mea religioasă. Este complet irezonabil să spui că este doar vina mea în loc să urăști PCC-ul. Nu mai pot să trăiesc așa.” Eram atât de furioasă, încât am alergat spre fereastră și m-am pregătit să sar și să-mi pun capăt zilelor. Chiar când eram pe cale să sar, soacra mea a arătat spre mine și a spus: „Haide, sari! Sari pe fereastră! Nimeni n-o să-și sacrifice viața pentru tine!” Când a spus asta, mi-am revenit brusc în fire și mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu, care spun: „În timpul acestor zile de pe urmă, voi trebuie să fiți mărturie lui Dumnezeu. Indiferent cât de mare este suferința voastră, ar trebui să mergeți chiar până la capăt și, chiar și la ultima suflare, tot trebuie să fiți credincioși lui Dumnezeu și la mila lui Dumnezeu; numai asta înseamnă a-L iubi cu adevărat pe Dumnezeu și doar aceasta e mărturie puternică și răsunătoare” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu”). Cugetând la cuvintele lui Dumnezeu, n-am putut să-mi opresc lacrimile să-mi curgă pe față. Chiar dacă familia mea nu m-a înțeles și chiar m-a persecutat, Dumnezeu a continuat să mă lumineze și să mă îndrume, să-mi arate care este intenția Lui. Într-un astfel de mediu, știam că trebuie să mă bazez pe Dumnezeu, să-mi păstrez credința în El și să rămân fermă în mărturia mea ca să-l umilesc pe Satana. Totuși, nu am căutat intenția lui Dumnezeu și am vrut să scap prin moarte când m-am confruntat cu persecuție. Nu căzusem în urzeala Satanei? Am fost o proastă și n-am reușit să aduc mărturie. Nu puteam continua să mă las păcălită de Satana, trebuia să continui să trăiesc, să cred în Dumnezeu și să-mi fac datoria, indiferent de cum mă persecuta familia.

Când soțul meu și-a dat seama că nu mă poate opri, și-a chemat unchiul. Unchiul mi-a spus: „Am auzit că insiști să crezi în continuare în Dumnezeu. Știi, dacă ești prinsă, întreaga familie va fi afectată, iar nepotul meu va divorța de tine. Dacă promiți în scris în seara asta că n-o să crezi în Dumnezeu, această familie poate rămâne împreună.” Soțul meu mi-a dat apoi un pix și un bloc de hârtie și mi-a spus să scriu promisiunea. Prin minte îmi treceau mai multe gânduri: „Dacă divorțăm cu adevărat, ce avea să se aleagă de copilul nostru? E încă mică și, dacă nu-s eu să am grijă de ea, s-ar putea să o necăjească alții. Dacă soțul meu se recăsătorește, oare mama vitregă o va maltrata? Oare va crește sănătoasă? Dacă sunt de acord să scriu promisiunea doar de fațadă și-mi păstrez credința în secret, familia va rămâne unită și eu pot continua să cred. Nu împac astfel și capra, și varza?” Dar gândul de a face asta m-a neliniștit, așa că m-am rugat lui Dumnezeu, căutând cum ar trebui să acționez pentru a fi în conformitate cu intenția Lui. După rugăciune, mi-a trecut prin minte că, dacă aș scrie promisiunea, L-aș trăda pe Dumnezeu. Mi-am dat seama că, încă o dată, aproape că mă lăsasem păcălită de trucurile Satanei. Dacă aș scrie acel angajament, L-aș trăda pe Dumnezeu și nu aș reuși să aduc mărturie, așa că în niciun caz nu-l puteam scrie. Când tot nu începusem să scriu angajamentul, unchiul soțului meu a scrâșnit din dinți și a spus: „Chiar ai muri dacă n-ai mai crede în Dumnezeu? Dacă soția mea s-ar comporta ca tine, i-aș rupe mâinile și picioarele. Să vedem atunci dacă ar mai putea să practice credința!” Cuvintele lui mi-au provocat greață și m-am întrebat cum de putea un om să rostească asemenea vorbe urâte. Nu vorbea la fel ca diavolul? Am răspuns cu furie: „Nu voi scrie această promisiune!” Imediat ce am spus asta, soțul meu a luat furios actul de divorț pe care îl întocmise și și-a semnat numele fără ezitare. În act scria că el va primi casa și copilul, pe când eu voi rămâne fără nicio proprietate și niciun drept de vizită pentru fiica noastră. Deși mă pregătisem mental pentru divorț, când, în cele din urmă, s-a întâmplat în viața reală, am început să mă simt, totuși, puțin slăbită. Muncisem din greu pentru a ne aduce familia în punctul în care eram, iar acum aveam să rămân fără casă și fără acces la fiica noastră. Nu puteam suporta să părăsesc această familie, să-mi părăsesc fiica, dar soțul meu mă presa și pur și simplu nu mă puteam hotărî. Chiar atunci, mi-am amintit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. Dumnezeu Atotputernic spune: „Trebuie să suferi greutăți pentru adevăr, trebuie să te sacrifici pentru adevăr, trebuie să înduri umilințe pentru adevăr, și pentru a câștiga mai mult din adevăr trebuie să înduri mai multă suferință. Aceasta este ceea ce ar trebui să faci. Trebuie să nu renunți la adevăr de dragul de a te bucura de o viață de familie armonioasă și nu trebuie să pierzi demnitatea și integritatea de o viață de dragul desfătărilor de moment. Ar trebui să urmărești tot ceea ce este bun și frumos și ar trebui să urmărești o cale în viață care este mai plină de înțeles. Dacă duci o asemenea viață vulgară și nu urmărești niciun obiectiv, nu îți irosești tu viața? Ce poți câștiga dintr-o asemenea viață? Ar trebui să abandonezi toate desfătările trupului pentru un singur adevăr și nu ar trebui să renunți la toate adevărurile pentru un pic de desfătare. Oamenii de genul acesta nu au integritate sau demnitate; nu există nicio semnificație în existența lor!” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Experiențele lui Petru: cunoștințele sale despre mustrare și judecată”). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, mi-am dat seama că este valoros și semnificativ să suferi ca să ajungi la adevăr. Doar o viață petrecută urmărind adevărul în credință are semnificație. Dacă aș ajunge să am un stil de viață ușor pentru că am căutat o viață de familie armonioasă și conforturi trupești, dar am pierdut ocazia de a fi mântuită de Dumnezeu, aș regreta pentru tot restul vieții. Cât despre viitorul fiicei mele și ce suferință ar avea de îndurat, Dumnezeu deja hotărâse toate acestea. Chiar dacă aș rămâne alături de ea, nu m-aș putea asigura că trăiește sănătoasă în fiecare zi și cu atât mai puțin aș putea să-i schimb soarta. Trebuia să-i las soarta în seama lui Dumnezeu și să mă supun orchestrărilor și rânduielilor Sale. Odată ce am înțeles intenția lui Dumnezeu, am simțit că am o cale înainte și n-am mai fost chiar atât de supărată. Mi-am amintit apoi un alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu, care spune: „Cine nu Îl recunoaște pe Dumnezeu este un dușman; adică, oricine nu Îl recunoaște pe Dumnezeul întrupat – indiferent dacă se află în acest curent sau în afara lui – este un antihrist! Cine este Satana, cine sunt demonii și cine sunt dușmanii lui Dumnezeu, dacă nu cei ce se împotrivesc și care nu cred în Dumnezeu?” „Credincioșii și non-credincioșii nu sunt compatibili; mai degrabă, sunt opuși unii altora” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Dumnezeu și omul vor intra în odihnă împreună”). În timp ce cugetam la cuvintele lui Dumnezeu, m-am gândit cum, atunci când soțul meu a auzit că cei ce cred în Dumnezeu vor fi arestați și asupriți de PCC, a început să mă persecute, nelăsându-mă să citesc cuvintele lui Dumnezeu, interzicându-mi să mă întâlnesc cu frați și surori, folosind orice mijloc necesar ca să mă împiedice să practic credința și chiar mergând până la a mă amenința că mă trimite la Biroul de Securitate Publică unde aveam să dau de probleme. Acum mă forța să promit în scris că n-o să practic credința, jurând că divorțează de mine și că mă dă afară, lăsându-mă fără nimic dacă nu scriam o asemenea promisiune. Am văzut că soțul meu nu era altceva decât un demon care se împotrivește lui Dumnezeu și care urăște adevărul. Având în vedere că I se împotrivise lui Dumnezeu asemenea PCC-ului în timp ce eu căutam să-L urmez pe Dumnezeu și să merg pe calea cea dreaptă, în mod clar ne îndreptam în direcții diferite și aveam doar de suferit dacă rămâneam împreună. Dându-mi seama de acest lucru, am putut să înfrunt cu calm situația de față și am hotărât să-mi semnez numele pe actele de divorț.

Trecând prin această încercare, am ajuns să recunosc natura hidoasă, respingătoare și potrivnică lui Dumnezeu a PCC-ului. Cum spun cuvintele lui Dumnezeu: „Libertate religioasă? Drepturile și interesele legitime ale cetățenilor? Toate sunt trucuri pentru acoperirea păcatului! […] De ce să pui un obstacol atât de impenetrabil în fața lucrării lui Dumnezeu? De ce să folosești diferite trucuri ca să-i înșeli pe oamenii lui Dumnezeu? Unde sunt adevărata libertate și drepturile și interesele legitime? Unde este nepărtinirea? Unde este alinarea? Unde este căldura? De ce să folosești scheme amăgitoare ca să-i păcălești pe oamenii lui Dumnezeu? De ce să folosești forța ca să oprești venirea lui Dumnezeu? De ce să nu-I permiți lui Dumnezeu să colinde în voie pe pământul pe care El l-a creat? De ce să-L hăituiești pe Dumnezeu până când nu mai are unde să-Și odihnească al Său cap?” [Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Lucrarea și intrarea (8)”]. Domnia PCC-ului este domnia Satanei însuși. Pentru a consolida stabilitatea guvernării lor autocratice, PCC se împotrivește teribil lui Dumnezeu și face tot ce îi stă în putere pentru a perturba și a distruge lucrarea lui Dumnezeu de mântuire a omenirii. Ei folosesc mass-media pentru a-L calomnia, a-L defăima, a-L condamna și a-L blasfemia pe Dumnezeu, adoptă și tot felul de strategii pentru a aresta și asupri creștinii și pentru a induce în eroare și a incita familiile creștinilor să-i asuprească și să-i atace, provocând dizolvarea familiilor lor. Cu toate acestea, ei răstoarnă adevărul și susțin că credincioșii își abandonează familiile – cât de detestabili și de răi sunt! Experimentând această persecuție, am dobândit discernământul adevăratei naturi a urii soțului meu față de adevăr. De asemenea, am ajuns să înțeleg că Dumnezeu este singurul pe care mă pot baza cu adevărat. Când eram cea mai slabă și mai îndurerată, cuvintele lui Dumnezeu m-au luminat și m-au călăuzit din nou și din nou, insuflându-mi credință și putere și permițându-mi să deslușesc uneltirile malefice ale Satanei, astfel încât să fiu în stare să rămân fermă în fața asupririi. De acum înainte, voi continua să urmăresc adevărul și să-mi îndeplinesc bine datoria ca să-L răsplătesc pe Dumnezeu.