Responsabilitatea este esențială pentru a predica Evanghelia în mod eficient

august 16, 2022

de Marie, Coasta de Fildeș

Înainte nu-mi luam sarcinile în serios și eram destul de leneșă. Adesea, făceam lucrurile de mântuială. Invitam oameni potențial deschiși la Evanghelie să asculte predici, dar nu eram dispusă să discut cu ei sau să-i întreb ce părere au despre ce se vorbise. Credeam că dacă invit mulți oameni să asculte, înseamnă că-mi fac bine treaba. În plus, așa era mai ușor pentru mine. Îmi era greu să discut cu ei. Nu doar că îmi lua timp, dar era și dificil să le răspund la întrebări, așa că nu voiam să interacționez cu ei. Mă gândeam că personalul evanghelic va discuta cu ei și că asta e de ajuns, că nu contează dacă nu cunosc eu însămi situația lor. La o adunare, supervizoarea a spus că atunci când invităm oameni la predică, trebuie să știm ce se întâmplă cu ei după aceea. Să vedem dacă mai vin la adunări, dacă înțeleg ce s-a vorbit și să ascultăm perspectivele lor. A spus că trebuie să facem tot posibilul să îi ajutăm din iubire și că asta este, de asemenea, responsabilitatea noastră. Dar nu înțelegeam asta pe atunci. Mi se părea o bătaie de cap, așa că nu făceam prea mari sacrificii și nu eram dispusă să îndur greutăți. Alegeam calea ușoară și nu eram preocupată dacă am rezultate sau nu. O dată, supervizoarea a zis că unele persoane invită mulți ascultători, dar foarte puțini dintre ei cercetează sau se interesează de aceștia. Știam că fac parte din acea categorie. Mă concentram doar pe munca superficială, fără să am rezultate tangibile. Apoi, supervizoarea a venit să-mi verifice munca și m-a întrebat ce mai fac oamenii aceștia potențial deschiși la Evanghelie? Mi s-a făcut rușine și n-am știut ce să răspund. Nu țineam legătura cu mulți dintre ei și nu m-am interesat de cei care nu veneau să asculte predicile. Pur și simplu îi abandonasem.

Am început să reflectez după ce am discutat cu supervizoarea. Am văzut că Dumnezeu spune: „Tot ceea ce le cere Dumnezeu oamenilor să facă și toate tipurile diferite de lucrare din casa lui Dumnezeu – toate acestea au nevoie să fie făcute de oameni, toate sunt considerate îndatoririle oamenilor. Orice lucrare fac oamenii, aceasta este datoria pe care ar trebui să o îndeplinească. Îndatoririle acoperă o sferă foarte largă și implică numeroase domenii – însă, indiferent ce datorie îndeplinești, pur și simplu, aceasta este obligația ta, este ceva ce ar trebui să faci. Indiferent ce datorie îndeplinești, atât timp cât te străduiești să o faci bine, Dumnezeu te va lăuda și te va recunoaște drept o persoană care crede cu adevărat în Dumnezeu. Indiferent cine ești, dacă încerci mereu să îți eviți datoria sau să te ascunzi de ea, atunci este o problemă: pentru a ne exprima cu blândețe, ești prea leneș, prea înșelător, ești trândav, iubești timpul liber și detești munca; pentru a ne exprima cu mai multă seriozitate, nu ești dornic să îți îndeplinești datoria, nu îți iei niciun angajament, nu ești ascultător. Dacă nici măcar nu poți să depui efort în această sarcină minoră, ce poți să faci? Ce ești capabil să faci în mod corespunzător? Dacă o persoană este cu adevărat devotată și are un simț al responsabilității față de datoria sa, atunci, atât timp cât aceasta îi e cerută de Dumnezeu și atât timp cât este necesară casei lui Dumnezeu, ea va face orice i se cere, fără să aleagă. Nu este unul dintre principiile îndeplinirii propriei datorii ca o persoană să întreprindă și să isprăvească orice este în stare și s-ar cuveni să facă? (Ba da.)” („Ei disprețuiesc adevărul, încalcă principiile în mod flagrant și nesocotesc rânduielile casei lui Dumnezeu (Partea a patra)” în Demascarea antihriștilor). „Dacă ești ascultător și sincer, atunci când îndeplinești o sarcină nu ești neglijent și superficial și nu cauți modalități de a te relaxa, ci îi dedici tot trupul și sufletul tău. A avea lăuntric o stare greșită produce negativitate, ceea ce îi face pe oameni să-și piardă dorința și, astfel, ei devin nepăsători și neglijenți. Oamenii care, în inima lor, știu foarte bine că starea lor nu este corectă și totuși nu încearcă să rezolve acest lucru căutând adevărul: asemenea oameni nu au dragoste pentru adevăr și sunt doar puțin dispuși să-și îndeplinească datoria; nu sunt înclinați să depună vreun efort sau să îndure greutăți și caută mereu modalități de a se relaxa. De fapt, Dumnezeu a văzut deja toate acestea – așadar, de ce nu acordă atenție acestor oameni? Dumnezeu așteaptă doar ca aleșii lui să se trezească și să îi identifice așa cum sunt într-adevăr, pentru a-i da în vileag și a-i alunga” („Ei disprețuiesc adevărul, încalcă principiile în mod flagrant și nesocotesc rânduielile casei lui Dumnezeu (Partea a patra)” în Demascarea antihriștilor). Din cuvintele lui Dumnezeu, am înțeles că oamenii responsabili în datoria lor nu trebuie supravegheați de alții ca să-și îndeplinească sarcinile. Aceștia pun suflet în ceea ce fac. Dar oamenii care nu-și iau datoria în serios, fac totul de fațadă, pe pilot automat. Chiar dacă în ochii altora pare că au realizat multe, e totul superficial și nu conduce la rezultate reale. Aceștia îi amăgesc pe ceilalți. Cuvintele lui Dumnezeu au dezvăluit starea în care mă aflam. Eram bucuroasă când invitam oameni potențial deschiși la Evanghelie să vină la predici pentru că atunci când ceilalți vedeau câți oameni am invitat, mă considerau o persoană responsabilă. Dar în realitate, când trebuia să aflu care e situația lor ulterior, nu eram dispusă să plătesc prețul sau să dedic mai mult timp sau efort. Voiam doar să pasez munca personalului evanghelic. Îmi plăcea să aleg calea ușoară. Alegeam calea care presupunea mai puține greutăți și era cea mai comodă. Mă eschivam când situația devenea dificilă. Voiam să renunț când ceva părea greu sau presupunea prea mult efort din partea mea. Eram foarte leneșă! Nici nu mă deranjam să aflu ce întrebări ar fi putut avea oamenii potențial deschiși la Evanghelie după ce ascultau predicile, dacă aceștia veneau în continuare la adunări, iar dacă nu, care erau motivele lor, etc. Eram foarte iresponsabilă în ceea ce privește datoria mea și nu mă dedicam cu totul, însă, cu toate acestea, voiam să par eficientă în îndeplinirea datoriei mele. Eram vicleană și înșelătoare, nu meritam încredere. Mi-am mai amintit de o experiență din trecut. Când eram mică și luam note mici, trebuia să repet materia, dar nici atunci nu învățam cu sârguință. Mereu am preferat munca ușoară în detrimentul celei dificile, și am fost leneșă. Face parte din natura mea. După ce am înțeles acest lucru, am început să reflectez mai mult la munca mea, să-mi schimb abordarea și să comunic cu oamenii potențial deschiși la Evanghelie. Am discutat și cu personalul evanghelic și le-am cerut ajutorul. După ce am făcut aceste lucruri, am devenit puțin mai eficientă.

Apoi, pe cei pregătiți să accepte adevărul îi lăsam pe mâna udătorilor, însă tot nu erau mulți oameni care să continue să vină la adunări. Era o persoană care era prea ocupată să vină la adunări. De asemenea, mama ei decedase recent. Avea inima frântă și era închisă în sine. Nu știam cum să avem părtășie altfel decât prin câteva cuvinte simple. Iar când unii oameni se confruntau cu probleme, nu reușeam să găsesc cuvintele lui Dumnezeu care să-i ajute să rezolve problema. Acest lucru a fost dificil pentru mine. Preferam doar să invit oamenii să asculte predicile, pentru că era mai simplu. Nu prea îmi plăcea să discut cu ei. Mă temeam că vor pune întrebări la care nu voi putea răspunde, așa că am ales să-i evit sau să-i abandonez. Cam după jumătate de an. Am observat că doar șase dintre cei pe care îi invitasem au acceptat lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă, în timp ce alți frați și surori convertiseră mulți oameni. Îmi era rușine și regretam din plin. Fusesem neglijentă în îndeplinirea datoriei mele în decursul celor șase luni. Dacă aș fi putut da timpul înapoi, n-aș mai fi fost neglijentă. Faptul că alții au adus atât de mulți oameni în casa lui Dumnezeu, demonstra că se poate.

Am văzut că Dumnezeu Atotputernic spune: „Când răspândești Evanghelia, trebuie să-ți îndeplinești responsabilitatea și să-i tratezi cu seriozitate pe toți cei cărora le-o împărtășești. Dumnezeu îi mântuiește pe oameni în cea mai mare măsură posibilă, iar tu trebuie să fii atent la voia Sa, nu trebuie să ratezi cu nepăsare pe nimeni care caută adevărata cale și se gândește la ea. În plus, când răspândești Evanghelia, trebuie să pricepi principiile. Cu fiecare persoană care ia în considerare calea adevărată, trebuie să observi, să înțelegi și să pricepi lucruri precum fondul lor religios, măsura calibrului și calitatea umanității lor. Dacă găsești o persoană care este însetată de adevăr, care poate înțelege cuvintele lui Dumnezeu și care poate accepta adevărul, atunci acea persoană a fost predestinată de Dumnezeu. Ar trebui să încerci cu toată puterea să ai părtășie despre adevăr cu aceasta și s-o câștigi – cu excepția cazului în care are o umanitate slabă și un caracter îngrozitor, iar setea sa este o prefăcătorie, iar ea continuă să se certe și să se agațe de noțiunile ei. În acest caz, ar trebui să o lași deoparte și să renunți la ea. Unii oameni care iau în considerare calea adevărată sunt capabili să înțeleagă și au un calibru foarte bun, dar sunt aroganți și neprihăniți de sine, respectând cu strictețe noțiunile religioase, așa că ar trebui ca cineva să aibă părtășie cu ei despre adevăr pentru a-i ajuta la rezolvarea acestui lucru. Ar trebui să renunți doar dacă ei nu acceptă adevărul, indiferent de felul în care ai părtășie cu ei, pentru că tu vei fi făcut tot ce poți și tot ce ar trebui să faci. Pe scurt, nu renunța cu ușurință la nimeni care poate să recunoască și să accepte adevărul. Atât timp cât ei sunt dispuși să ia în considerare calea adevărată și sunt capabili să caute adevărul, ar trebui să faci tot ce poți pentru a le citi mai multe din cuvintele lui Dumnezeu și pentru a avea mai multă părtășie cu ei despre adevăr, pentru a fi mărturie despre lucrarea lui Dumnezeu și pentru a le înlătura noțiunile, ca să-i poți câștiga și aduce înaintea lui Dumnezeu. Acest lucru este în conformitate cu principiile răspândirii Evangheliei. Prin urmare, cum pot fi câștigați? Dacă, în procesul de interacționare cu ei, descoperi că o persoană este de calibru bun și umanitate bună, trebuie să faci tot ce îți stă în putință pentru a-ți îndeplini responsabilitatea; trebuie să plătești un anumit preț și să folosești anumite căi și mijloace și nu contează ce modalități și mijloace folosești atât timp cât acestea sunt pentru a o câștiga. În concluzie, pentru a o câștiga, trebuie să-ți îndeplinești responsabilitatea și să folosești iubirea și să faci tot ce stă în puterea ta. Trebuie să ai părtășie despre toate adevărurile pe care le înțelegi și să faci toate lucrurile pe care ar trebui să le faci. Chiar dacă această persoană nu este câștigată, vei rămâne cu o conștiință curată. Aceasta înseamnă să faci tot ceea ce poți și se cuvine să faci. Dacă nu ai părtășie în mod clar despre adevăr, iar persoana continuă să se agațe de noțiunile ei și dacă îți pierzi răbdarea și renunți la această persoană din proprie inițiativă, atunci îți vei fi neglijat îndatoririle, iar pentru tine, aceasta va fi o pată. Unii oameni spun: «A avea această pată înseamnă că am fost condamnat de Dumnezeu?» Astfel de chestiuni depind de măsura în care oamenii fac aceste lucruri în mod intenționat și în mod obișnuit. Dumnezeu nu condamnă oamenii pentru fărădelegi ocazionale; trebuie doar să se pocăiască. Dar când fac rău cu bună știință și refuză să se pocăiască, ei sunt condamnați de Dumnezeu. Cum ar putea Dumnezeu să nu-i condamne când ei sunt perfect conștienți de adevărata cale și totuși păcătuiesc în mod intenționat? Privit conform principiilor adevărului, acest lucru înseamnă a fi iresponsabil, neglijent și superficial; cel puțin, nu ți-ai îndeplinit responsabilitatea și acesta este modul în care Dumnezeu judecă greșelile tale; dacă refuzi să te pocăiești, vei fi condamnat. Și, prin urmare, pentru a reduce sau a evita astfel de greșeli, oamenii ar trebui să facă tot ce le stă în putință pentru a-și îndeplini responsabilitățile, încercând în mod activ să abordeze toate întrebările pe care le au oamenii care iau în considerare adevărata cale și, în niciun caz, să nu amâne sau să întârzie întrebările cruciale” („Răspândirea Evangheliei este datoria de onoare a tuturor credincioșilor” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cuvintele lui Dumnezeu chiar m-au pus pe gânduri și m-au atins profund. Dumnezeu îmi dăduse o sarcină și se aștepta să mă dedic cu totul, însă eu nu eram dispusă să fac sacrificii în datoria mea pentru a-i aduce pe oameni la Dumnezeu. Eram foarte leneșă și mult prea neglijentă în îndeplinirea datoriei mele. Nu procedam așa cum spunea Dumnezeu, acordându-le atenție cu seriozitate celor care căutau calea cea dreaptă și nu-mi îndeplineam responsabilitățile. Credeam că e de ajuns să invit mulți oameni să vină și să asculte, iar ce urma nu mai era treaba mea. După părerea mea, oamenii aceia erau responsabilitatea udătorilor, și dacă veneau sau nu la adunări nu era problema sau responsabilitatea mea. De aceea, când nu veneau la adunări, nu încercam din răsputeri să găsesc cuvintele lui Dumnezeu care i-ar fi ajutat. Consideram că era greu să le rezolv problemele, așa că voiam să renunț la ei. Dar, de fapt, atâta timp cât ei îndeplinesc principiile pentru predicarea Evangheliei, ar trebui să le acord atenție cu seriozitate. În plus, eu eram cea care îi invitase să vină și să asculte. În mod normal, ar fi trebuit să comunic în continuare cu ei, însă nu făceam asta. Îi pasam către udători și atât. Nu aveam absolut deloc simțul responsabilității și nici respect față de voia lui Dumnezeu. Odată ce mi-am identificat problema, eram decisă să-mi schimb atitudinea. Dar știam că nu pot singură. Trebuia să mă rog și să caut ajutorul lui Dumnezeu. Apoi, când întâlneam oameni potențial deschiși la Evanghelie, adesea mă rugam la Dumnezeu să mă ajute să-i îndrept către El și să am hotărârea de a depune eforturi și de a face sacrifcii cu adevărat, să nu mai fiu neglijentă cu datoria mea, cum eram înainte. Am întrebat-o și pe supervizoarea mea cum pot convinge oamenii să accepte lucrarea lui Dumnezeu din zilele de pe urmă. Mi-a împărtășit câteva modalități și am început să reflectez, să văd ce nu făceam încă. Mi-am dat seama că nu căutam adevărul în lucrarea mea și nu învățam de la frații și surorile mele. Când anumiți oameni nu veneau la adunări, nu voiam să știu de ce și alegeam să renunț la ei, pur și simplu. Atitudinea pe care o aveam față de datoria mea era mult prea neglijentă.

Asta m-a dus cu gândul la vorbele lui Dumnezeu, care spune: „Felul în care privești însărcinările date de Dumnezeu este extrem de important și este o chestiune foarte serioasă. Dacă nu poți duce la bun sfârșit ceea ce a încredințat Dumnezeu oamenilor, atunci nu ești vrednic de a trăi în prezența lui Dumnezeu și ar trebui să fii pedepsit. Este decretat de Ceruri și recunoscut de Pământ că oamenii ar trebui să ducă la bun sfârșit orice însărcinări le încredințează Dumnezeu; aceasta este responsabilitatea lor supremă și este la fel de importantă ca propriile vieți. Dacă nu iei în serios însărcinările de la Dumnezeu, atunci Îl trădezi în modul cel mai cumplit; făcând asta, ești mai jalnic decât Iuda și ar trebui să fii blestemat. Oamenii trebuie să dobândească o înțelegere temeinică despre cum să perceapă ceea ce le încredințează Dumnezeu și, cel puțin, să înțeleagă că însărcinările pe care El le dă omenirii sunt înălțări și favoruri speciale de la Dumnezeu; ele sunt cele mai glorioase lucruri. Orice altceva poate fi abandonat; chiar dacă trebuie să îți sacrifici propria viață, tot trebuie să-ți îndeplinești însărcinarea dată de Dumnezeu” („Cum să cunoști natura omului” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). După ce am citit cuvintele lui Dumnezeu mi-a fost rușine. În calitate de ființă creată de Dumnezeu, ar trebuie să-mi îndeplinesc datoria corespunzător. Aceasta e misiunea mea și motivul pentru care sunt în viață. Dacă nu pot face asta, atunci pierd funcția pentru care am fost creată și nu voi fi demnă să trăiesc în fața lui Dumnezeu. Voi ajunge să fiu disprețuită și alungată de către Dumnezeu. Să împărtășim Evanghelia Împărăției e cea mai urgentă dorință a lui Dumnezeu, iar El vrea să mă dedic complet datoriei mele, nu să fiu neglijentă. M-am gândit la momentul când Dumnezeu l-a chemat pe Noe să construiască arca. Deși era o sarcină extraordinar de grea, Noe nu a renunțat. Nu l-a întrebat pe Dumnezeu când va fi gata arca sau când va veni potopul. Pur și simplu a urmat instrucțiunile lui Dumnezeu și a construit arca. După ce mi-am dat seama de asta, am înțeles că trebuie să-mi schimb atitudinea față de datoria mea, să urmez exemplul lui Noe și să dau tot ce pot când îmi îndeplinesc datoria. Odată, în timpul unei adunări, ceilalți își împărtășeau experiențele de predicatori și spuneau cum au folosit cuvintele lui Dumnezeu pentru a rezolva problemele celor potențial deschiși la Evanghelie. Am fost foarte impresionată după ce i-am ascultat. Nu mai voiam să fiu leneșă. Îmi doream să devin responsabilă. Voiam să-mi îndrept toată energia spre datoria mea.

Adesea observam cine nu a venit la adunări, îi contactam imediat pe cei care lipseau și le împărtășeam cuvintele lui Dumnezeu. Când mă ocupam din tot sufletul de fiecare în parte, majoritatea veneau în mod regulat la adunări. Îmi amintesc de cineva care nu venise mai multe zile la rând. I-am trimis un mesaj, iar când nu a răspuns, am început să mă îngrijorez. L-am sunat pe Fratele Derly, un udător, să-l întreb ce se întâmplă. Mi-a spus că persoana respectivă întâmpina greutăți la locul de muncă, așa că a împărtășit cu ea cuvintele lui Dumnezeu. După ce am auzit asta, am simțit că nu e de ajuns. Așa că l-am rugat pe Fratele Derly să o sune ca să avem părtășie la telefon. Spre surprinderea mea, după părtășie, a fost de acord să vină la adunare chiar în ziua aceea și s-a scuzat că nu venise mai repede. Nu după mult timp, s-a alăturat bisericii. Inima mea era plină de bucurie. Îi eram foarte recunoscătoare lui Dumnezeu!

Am văzut că Dumnezeu spune: „Dacă ești realmente înzestrat cu rațiune și conștiință, atunci când faci lucruri, vei pune ceva mai multă inimă în ele, precum și ceva mai multă bunătate, responsabilitate și considerație și vei fi capabil să depui mai mult efort. Când poți să depui mai mult efort, rezultatele datoriilor pe care le îndeplinești se vor îmbunătăți. Rezultatele tale vor fi mai bune, iar lucrul acesta îi va mulțumi deopotrivă pe oameni și pe Dumnezeu” („Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă”). „Trebuie să dobândești intrarea din partea pozitivă. Dacă aștepți pasiv, atunci încă ești negativ. Trebuie să fii proactiv în cooperarea cu Mine; să fii sârguincios și niciodată leneș. Să ai mereu părtășie cu Mine și să ajungi la o intimidate și mai profundă cu Mine. Dacă nu înțelegi, nu fi nerăbdător după rezultate rapide. Nu este că nu îți voi spune; vreau să văd dacă te bazezi pe Mine atunci când ești în prezența Mea și dacă depinzi de Mine cu încredere. Trebuie să rămâi întotdeauna aproape de Mine și să pui toate lucrurile în mâinile Mele. Nu te întoarce în zadar. După ce o vreme, fără să îți fi dat seama, ai fost aproape de Mine, intențiile Mele îți vor fi dezvăluite. Dacă le înțelegi, atunci vei ajunge cu adevărat față în față cu Mine și Îmi vei fi găsit într-adevăr chipul. În tine, vei avea multă claritate și statornicie și ceva pe care să te bazezi. De asemenea, vei avea putere, cât și încredere, și vei avea o cale înainte. Totul îți va fi ușor” („Capitolul 9” din „Cuvântări ale lui Hristos la început” în Cuvântul Se arată în trup). Înainte, aveam o atitudine pasivă față de datoria mea și-mi lipsea inițiativa. Îi abandonam fără să-mi pese pe cei potențial deschiși la Evanghelie. Cu îndrumarea lui Dumnezeu am înțeles că este foarte important ce e în inima noastră. Când îi tratăm pe oameni cu iubire și avem părtășie cu sinceritate, vom vedea îndrumarea lui Dumnezeu. După ce am înțeles asta, m-am rugat la Dumnezeu, cerându-i să mă ajute să-mi fac datoria corespunzător și să pun în practică spusele lui cu conștiinciozitate. După aceea, am început să discut proactiv cu cei potențial deschiși la Evanghelie. Dacă îndeplineau principiile pentru a le predica, continuam să mă interesez de situația lor până când acceptau lucrarea lui Dumnezeu. Când făceam asta simțeam îndrumarea lui Dumnezeu, pas cu pas, și El mă ajuta să înțeleg cum să-mi îndeplinesc datoria, iar asta îmi aducea multă liniște în inimă. Mulțumim, Doamne!

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Înfruntând boala din nou

de Yang Yi, China Am început să cred în Domnul Isus în 1995. După ce am devenit credicioasă, o boală de inimă care mă chinuise ani la rând...

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger