de Frank, Filipine

Mereu m-am considerat o persoană onestă. Mă gândeam că sunt demn de încredere în vorbă și în fapte, iar oamenii care mă cunoșteau spuneau la fel despre mine. Simțeam că sunt un om cinstit, pe care te poți bizui. După ce mi-am dobândit credința, nu-i mințeam aproape niciodată pe frați și pe surori și nu-i înșelam pe alții cu bună știință. Așa că am crezut mereu că, deși nu eram o persoană perfect onestă, măcar nu eram o persoană vicleană, înșelătoare. Apoi, prin ceea ce au dezvăluit faptele, am dobândit o oarecare cunoaștere asupra naturii mele viclene și mi-am văzut adevărata față.

Într-o zi, partenera mea, sora Ashley, mi-a trimis un mesaj întrebându-mă dacă urmărisem o anumită lucrare și dacă fuseseră progrese. Mi-am dat seama dintr-o dată că nu ținusem deloc evidența în acele zile, așa că nu cunoșteam detalii despre vreun progres. M-am gândit inițial să-i spun asta, dar apoi am ezitat: „Lăsasem mereu impresia că sunt de nădejde, așa că, dacă aș fi afirmat direct că uitasem să urmăresc lucrurile în ultima vreme, oare ar crede că sunt iresponsabil în datoria mea? I-aș lăsa o impresie negativă și mi-aș pierde credibilitatea în ochii ei. Nu, nu pot să-i răspund direct. O voi căuta grabnic pe sora care gestiona proiectul ca să înțeleg situația și apoi îi voi răspunde lui Ashley. Atunci, indiferent cum aveau să evolueze lucrurile, măcar voi demonstra că am totul sub control.” Așa că m-am comportat de parcă n-aș fi văzut mesajul și am răspuns după ce am verificat. Ashley nu mi-a spus nimic atunci, dar eu am continuat să mă simt neliniștit și tulburat. Atunci am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Sinceritatea înseamnă să vă dăruiți inima lui Dumnezeu, să fiți sinceri cu El în privința tuturor lucrurilor, să fiți deschiși cu El în toate lucrurile, să nu ascundeți niciodată faptele, să nu încercați să-i înșelați pe cei superiori și pe cei inferiori vouă și niciodată să nu faceți lucruri doar ca să intrați în grațiile lui Dumnezeu. Pe scurt, să fiți cinstiți înseamnă să fiți puri în acțiunile și cuvintele voastre și să nu înșelați nici pe Dumnezeu, nici pe om” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trei avertismente”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au făcut să mă rușinez. Nu părea că mințisem, dar ceea ce dezvăluisem prin gândirea mea și prin obiectivele din acțiunile mele era pentru a acoperi și pentru a-mi ascunde neglijența din datoria mea, de teamă că Ashley va vedea cine sunt cu adevărat. Când mă purtasem de parcă nu-i văzusem mesajul, apoi dădusem fuga la sora responsabilă ca să înțeleg situația înainte de a răspunde pentru a-i crea impresia greșită că urmărisem lucrarea, nu cream o impresie falsă, nu eram înșelător? Nu era acesta un comportament viclean și înșelător? În privința unei chestiuni atât de mărunte, gândirea mea fusese atât de complicată, iar eu nutrisem intenții și utilizasem tactici pentru a ascunde adevărul. Oare asta însemna să fii cinstit? Oare asta însemna să fii de încredere? Realizând acest lucru, am văzut că nu eram atât de cinstit și sincer cum crezusem și că uneori și eu îi păcăleam și îi înșelam pe alții. Data viitoare trebuia să spun adevărul și să fiu o persoană cinstită și să nu mai ascund lucruri pentru a-i înșela pe ceilalți.

După numai câteva zile, Ashley m-a anunțat că, peste două zile, conducătoarea noastră avea să ne verifice lucrarea. Auzind asta, inima a început să-mi bată cu putere: „De obicei, conducătoarea nu ne controlează din senin, așa că de ce ne controlează de data asta? A descoperit vreo problemă în lucrarea noastră? În ultima vreme, fusesem ocupat cu lucrarea de udare și nu urmărisem producția de filme pe care o gestionam, nici nu progresasem prea mult. Ce-ar trebui să spun dacă mă întreabă conducătoarea despre asta?” Așa că am început să fac presupuneri cu privire la ce fel de întrebări ar putea pune și ce nu știam eu, ca să pot să aflu rapid. Altfel, dacă-mi adresa o întrebare la care nu puteam răspunde, nu ar părea că nu fac lucrare practică? Eram oarecum îngrijorat și neliniștit. După ce m-am gândit puțin, mi-am dat seama că era normal ca un conducător să verifice lucrarea; de ce mă gândeam atât de mult la asta? Nu doar că făceam speculații cu privire la ce voia conducătoarea, ci îmi și frământam creierii cum să-mi acopăr neajunsurile, de teamă că mi-ar vedea problemele și m-ar emonda că nu fac lucrare reală și ar spune că sunt un fals conducător. Nu încercam să mă ascund? Era foarte normal ca un conducător să întrebe de lucrare. Ar trebui să o abordez cu calm și să fac schimbări dacă sunt găsite probleme sau abateri. De ce mă gândeam atât de mult la asta? Nu eram viclean? Mi-am amintit cuvintele lui Dumnezeu: „Îmi găsesc plăcerea în aceia care nu îi suspectează pe alții și Îmi plac aceia care acceptă adevărul cu dragă inimă; față de aceste două tipuri de oameni Eu dau dovadă de mare grijă, căci în ochii Mei ei sunt oameni sinceri” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum să Îl cunoașteți pe Dumnezeul de pe pământ”). „Vorbirea voastră să fie astfel: «Da» să fie «Da» și «Nu» să fie «Nu». Ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău” (Matei 5:37). Cuvintele lui Dumnezeu sunt clare. Oamenii onești ar trebui să spună lucrurilor pe nume, ar trebui să vorbească pe șleau, dar gândirea mea era atât de întortocheată. Voiam să acopăr adevărul, așa că începusem să am gânduri duplicitare. Așadar, m-am rugat la Dumnezeu, rugându-L să mă îndrume să practic adevărul și să fiu onest și să fiu perfect sincer, indiferent ce întreba conducătoarea.

La întrunirea noastră, conducătoarea a întrebat mai întâi despre lucrarea de producție video. Eram direct responsabil pentru această lucrare, dar îmi cheltuisem cea mai mare parte a timpului și energiei mele pe lucrarea de udare. Nu prea țineam pasul cu lucrarea video. După ce am explicat asta, m-a emondat pentru că n-am făcut lucrare practică și apoi m-a întrebat câți noi credincioși nu participau cu regularitate la întruniri. M-am cam panicat la acea întrebare. Nu ținusem pasul cu detaliile despre asta și întrebasem de acest lucru uneori, dar nu-l luasem în serios. M-am gândit apoi: „Tocmai am spus că mare parte din energia mea era dedicată lucrării de udare, așa că, dacă nu-i pot spune conducătoarei nici măcar câți noi credincioși nu participă cu regularitate la adunări, ce va gândi despre mine? Ar putea întreba ce fac toată ziua, de nu știu nici măcar atât, și dacă fac într-adevăr vreo lucrare practică. Atât de multe neajunsuri fuseseră deja scoase la iveală la lucrarea video, dacă găsește probleme și la lucrarea de udare, mă va demite oare pe loc?” Așa că i-am dat doar o cifră aproximativă, gândindu-mă că nu era mare lucru dacă eram puțin pe lângă. În orice caz, nu era un număr exact, așa că nu era chiar o minciună. După întrunirea noastră, m-am uitat la detaliile acestui lucru și s-a dovedit că estimarea mea era destul de inexactă. Am fost realmente îngrijorat când am văzut asta. De data asta chiar spusesem o minciună sfruntată. Fusesem înșelător în mod fățis. De ce nu mă puteam abține de la a minți și a înșela? În rugăciune, avusesem clar credința de a fi sincer. De ce nu mă puteam controla când mă confruntam cu această situație? M-am simțit groaznic pentru asta. Timp de două zile, cuvântul „înșelăciune” a continuat să-mi răsară în minte. Mă simțeam de parcă făcusem cu adevărat ceva revoltător.

M-am rugat la Dumnezeu ca să-mi cercetez problema. În timp ce reflectam la mine însumi, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Nu este epuizantă viața pentru oamenii înșelători? Ei își petrec tot timpul spunând minciuni, apoi spunând și mai multe minciuni pentru a le acoperi și apelând la șiretlicuri. Își provoacă singuri această epuizare. Ei știu că a trăi astfel este epuizant – așadar, de ce ar mai vrea să fie înșelători, nedorindu-și să fie cinstiți? V-ați gândit vreodată la întrebarea asta? Aceasta este o consecință a faptului că oamenii sunt păcăliți de naturile lor satanice; îi împiedică să scape de acest fel de viață, de acest tip de fire. Oamenii sunt dispuși să accepte să fie păcăliți în acest fel și să trăiască așa; nu vor să practice adevărul și să meargă pe calea luminii. Tu crezi că a trăi așa este epuizant și că a se purta astfel nu este necesar – dar oamenii înșelători cred că este absolut necesar. Ei cred că dacă nu fac așa, asta ar face să fie umiliți, că ar dăuna imaginii, reputației și intereselor proprii și că ar pierde prea mult. Ei prețuiesc aceste lucruri, își prețuiesc imaginea, reputația și statutul propriu. Aceasta este adevărata față a oamenilor care nu iubesc adevărul. Pe scurt, când oamenii nu sunt dispuși să fie cinstiți sau să practice adevărul este din cauză că nu iubesc adevărul. În inimile lor, ei prețuiesc lucruri precum reputația și statutul, le place să urmeze tendințele lumești și să trăiască sub puterea Satanei. Aceasta este o problemă a naturii lor. Există oameni, în prezent, care au crezut în Dumnezeu mulți ani, care au auzit multe predici și știu ce înseamnă să crezi în Dumnezeu. Dar ei tot nu practică adevărul și nu s-au schimbat deloc – oare de ce? Este din cauză că nu iubesc adevărul. Chiar dacă înțeleg un pic din adevăr, tot nu sunt capabili să-l pună în practică. Pentru astfel de oameni, indiferent de câți ani cred în Dumnezeu, va fi în zadar” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). „Unii oameni nu spun niciodată nimănui adevărul. Ei chibzuiesc și șlefuiesc totul în mințile lor, înainte să le vorbească oamenilor. Nu îți poți da seama care dintre lucrurile spuse de ei sunt adevărate și care sunt false. Azi spun un lucru, iar mâine, altul, spun un lucru unei persoane și altceva, altei persoane. Tot ceea ce spun este contradictoriu. Cum pot fi crezuți astfel de oameni? Este foarte greu să ai o percepție corectă a faptelor și nu poți obține niciun cuvânt exact de la ei. Ce fire este aceasta? Este înșelăciune. Este o fire înșelătoare ușor de schimbat? Este cel mai greu de schimbat. Orice implică firi are legătură cu natura unei persoane și nimic nu este mai greu de schimbat decât lucrurile care au legătură cu natura unei persoane. Zicala: «Un leopard nu-și poate schimba petele» este perfect adevărată! Indiferent despre ce vorbesc sau ce fac, oamenii înșelători nutresc întotdeauna țeluri și intenții proprii. Dacă nu vor avea nici una, nici alta, nu vor spune nimic. Dacă vei încerca să înțelegi care sunt țelurile și intențiile lor, se vor ascunde sub carapace. Dacă, din greșeală, vor lăsa să le scape ceva adevărat, vor fi în stare de orice ca să găsească un mod de a răstălmăci totul, de a te deruta și de a te împiedica să cunoști adevărul. Indiferent ce vor face oamenii înșelători, ei nu vor lasă pe nimeni să știe tot adevărul despre asta. Indiferent cât timp petrec oamenii cu ei, nimeni nu știe ce se întâmplă cu adevărat în mințile lor. Astfel este natura oamenilor înșelători. Oricât de mult vorbește o persoană înșelătoare, ceilalți oameni nu vor ști niciodată care sunt intențiile ei, nici ce gândește cu adevărat sau ce anume încearcă să obțină. Chiar și părinților lor le este greu să știe asta. Este extrem de dificil să încerci să-i înțelegi pe oamenii înșelători, nimeni nu-și poate da seama ce este în mintea lor. Așa vorbesc și acționează oamenii înșelători: ei nu spun niciodată ce gândesc sau nu transmit ceea ce se întâmplă cu adevărat. Este un tip de fire, nu-i așa? Când ai o fire înșelătoare, nu contează ce faci sau ce spui – această fire este întotdeauna în tine, controlându-te, făcându-te să joci feste și să apelezi la șiretlicuri, să te joci cu oamenii, să ascunzi adevărul și să-ți creezi o imagine falsă. Aceasta este înșelăciunea” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar cunoașterea celor șase tipuri de firi corupte reprezintă adevărata cunoaștere de sine”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat că nu mă puteam abține să mint și să înșel și să ascund adevărul pentru că eram viclean și-mi prețuiam imaginea și statutul. Pentru a proteja aceste lucruri, mă gândeam în repetate rânduri la ce voiam să spun, reformulând în capul meu de repetate ori și, indiferent cât de obositor era, nu voiam să fiu direct. M-am gândit la felul în care m-am rugat lui Dumnezeu să mă ajute să fiu o persoană onestă, dar când conducătoarea s-a interesat cu privire la lucrarea despre care nu aveam habar deloc, m-am gândit că, dacă spuneam direct că nu știam, avea să creadă că nu făceam lucrare practică și nu eram de încredere și, în cel mai rău caz, mă putea demite. Pentru a-mi proteja statutul, n-am vrut să-mi vadă conducătoarea problemele sau abaterile din datoria mea, așa că mă gândeam la metode de a ascunde adevărul. Chiar nu știam câți nou-veniți nu mergeau cu regularitate la întruniri, dar am inventat cu viclenie o cifră aproximativă pentru ca liderul să creadă că înțelegeam bine fiecare aspect al lucrării mele și că puteam să fac lucrare practică. Am văzut că eram dispus să păcălesc și să fiu înșelător cu privire la ceva atât de simplu doar ca să-mi protejez numele și statutul. Era atât de viclean! Într-adevăr, nu e ceva neobișnuit să fie probleme sau abateri în timp ce ne facem datoria. Cât timp lucrurile sunt recuperate rapid după ce au fost descoperite, e în regulă. Nu e deloc nevoie să ascunzi sau să fii înșelător. Însă, în efortul meu de a-mi proteja reputația și statutul, am fost necinstit și înșelător și mi-am acoperit problemele, sacrificându-mi caracterul și demnitatea. Nu era acesta un lucru nesăbuit? Acest lucru m-a făcut să înțeleg că, deși la exterior păream cu adevărat cinstit, nu eram cinstit în cuvintele și faptele mele, nici nu eram simplu în gândire. Ceea ce am dezvăluit a fost o fire în întregime satanică. Eram viclean, înșelător și revoltător. Eram chiar viclean, murdar și corupt. Mă dezgustam chiar și pe mine, așadar cum putea Dumnezeu să nu fie scârbit de mine și să mă deteste? Mă considerasem mereu o persoană sinceră care nu era aproape niciodată înșelătoare. Nici nu făcusem vreodată ceva fățiș pentru a-L înșela sau a lucra împotriva lui Dumnezeu, așa că simțeam că El m-ar vedea drept o persoană bună, onestă. Ba chiar credeam că nu era nevoie să lucrez la practicarea adevărului de a fi onest, ci puteam continua să-mi îndeplinesc datoria și să-L urmez pe Dumnezeu în acel fel și, în cele din urmă, aș fi mântuit. Chiar nu aveam nicio cunoaștere de sine. Dacă nu ar fi fost realitatea care să-mi arate faptele și judecata și demascarea cuvintelor din partea lui Dumnezeu, nu m-aș fi înțeles deloc. Am văzut, în sfârșit, că eram departe de a fi o persoană onestă. Nu eram nici măcar pe-aproape.

După aceea, am citit cuvintele lui Dumnezeu: „Când antihriștii sunt expuși și emondați, primul lucru pe care îl fac este să caute diverse motive în apărarea lor, să caute tot felul de scuze pentru a încerca să scape din încurcătură, atingându-și astfel țelul de a se eschiva de responsabilități și atingându-și scopul de a fi iertați. Antihriștii se tem cel mai mult că aleșii lui Dumnezeu vor vedea personalitatea, slăbiciunile și defectele lor, punctele lor vulnerabile și adevăratul lor calibru și capacitatea lor de muncă – și, astfel, încearcă tot ce pot ca să se prefacă și să-și acopere neajunsurile, problemele și firile corupte. Când răul făcut de ei este expus, primul lucru pe care îl fac este să nu admită sau să accepte adevărul, sau fac tot posibilul să-și răscumpere greșelile și să compenseze pentru ele, dar încearcă să găsească o cale de a le ascunde, să-i deruteze și să-i păcălească pe cei care se interesează de acțiunile lor, să nu îi lase pe aleșii lui Dumnezeu să vadă adevărata față a problemă, să nu-i lase să vadă cât de dăunătoare sunt acțiunile lor pentru casa lui Dumnezeu, cât de mult au întrerupt și perturbat lucrarea bisericii. Desigur, cel mai mult se tem să nu afle Cel de mai sus, deoarece odată ce acesta știe, vor fi tratați în conformitate cu principiul și totul se va termina pentru ei și, cu siguranță, vor fi demiși și alungați. Și astfel, când antihriștii fac rău și sunt dați în vileag, primul lucru pe care îl fac nu este să reflecteze unde au greșit, unde au încălcat principiul, de ce au făcut ceea ce au făcut, de ce fire au fost conduși, care au fost motivele lor, care a fost starea lor atunci, dacă a fost din cauza îndărătniciei sau a motivelor murdare. În loc să analizeze aceste lucruri, cu atât mai puțin să reflecteze asupra lor, își sfărâmă creierii să găsească orice cale de a ascunde faptele adevărate. În același timp, fac totul ca să explice în mod rațional în fața aleșilor lui Dumnezeu, cu scopul de a-i păcăli, încercând să minimalizeze lucrurile pe care le-au făcut, să iasă basma curată, ca să poată rămâne în casa lui Dumnezeu, acționând în perfectă siguranță, abuzând de puterea lor, ca să poată fi în continuare capabili să-i înșele și controleze pe oameni, să-i facă să-i admire și să-i asculte, pentru a-și satisface dorințele și ambițiile lor sălbatice” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul unsprezece”). Cuvintele lui Dumnezeu erau realmente alarmante pentru mine. În special, citind cuvintele „antihriști”, „încearcă să găsească o cale de a le ascunde”, „deruteze” și „păcălească”, m-am simțit de parcă Dumnezeu mă judeca și mă dezvăluia fățiș. Mi-am amintit că atunci când Ashley m-a întrebat dacă urmărisem acel proiect, eu n-am recunoscut imediat că n-o făcusem și nici măcar n-am profitat de ocazie pentru a reflecta asupra-mi și a căuta cum să-mi corectez abaterile. M-am prefăcut că nu i-am văzut mesajul, apoi m-am grăbit să aflu răspunsuri și să-i răspund. În acest fel, Ashley n-avea să știe că nu ținusem pasul cu proiectul sau că nu-mi asumasem nicio povară și nicio responsabilitate în datoria mea. Avea să creadă că sunt de încredere, cineva pe care să se bazeze. Apoi, când a venit conducătoarea să-mi verifice lucrarea, a găsit câteva probleme și abateri în datoria mea și m-a emondat, nu numai că n-am acceptat și n-am reflectat asupra-mi, recunoscând că nu făceam lucrare practică și eram neglijent și iresponsabil în datoria mea, ci am mințit și am fost înșelător, acoperind adevărul. Chiar mi-am spus în sinea mea: „Trebuie să mă străduiesc mai mult în viitor ca să mă asigur că pot răspunde repede la orice întrebare a conducătoarei, astfel încât ea să nu găsească erorile sau scăpările din lucrarea mea, ci să creadă că sunt atent la detalii și responsabil.” Îmi frământam creierii să-mi protejez renumele și statutul, înfricoșat că oamenii mă vor vedea cum sunt de fapt, iar imaginea mea cea bună, de persoană „conștiincioasă, responsabilă, statornică și de încredere” va fi pierdută. Oare scopul meu nu era să îi fac pe ceilalți să mă aprecieze și să aibă o părere bună despre mine? Am văzut că firea pe care o dezvăluisem era într-adevăr cea a unui antihrist. Când un antihrist e emondat sau expus, nu se supune și nu reflectă asupra sa, ci face tot ce-i stă în putință să se justifice, să scape de responsabilitate și să-și ascundă propriile probleme. Ei sunt complet nerușinați. Antihriștii nu arată nici cea mai mică dorință de a accepta adevărul, ci doar propriile mașinații de a vorbi și acționa într-o manieră care le protejează statutul și renumele. Nu acționam eu exact așa? Nu făceam lucrare practică și nu mă dedicam datoriei mele, așa că ar fi trebuit să mă simt vinovat și îndatorat. Însă nu doar că nu aveam nicio percepție, ci încercam încontinuu să fac tot posibilul ca să mă acopăr și să mă protejez. Eram de-a dreptul înșelător și viclean, demn de dispreț și rău. Mă simțeam de parcă fusesem complet dezgolit, expus în lumina zilei, iar acțiunile mele erau judecate și condamnate de Dumnezeu. Puteam, de asemenea, să simt că firea lui Dumnezeu este dreaptă și nu tolerează nicio ofensă și simțeam că mi-e frică și tremur. Știam că trebuia să mă căiesc și să fac o schimbare imediat.

Apoi am citit mai mult din cuvintele lui Dumnezeu: „Doar dacă oamenii caută să fie cinstiți pot să afle cât de profund sunt corupți, dacă au sau nu cu adevărat vreo asemănare umană și dacă se cercetează în mod clar sau dacă își văd lipsurile. Doar când practică cinstea pot deveni conștienți de câte minciuni spun și de cât de profund sunt ascunse înșelătoria și necinstea lor. Doar având experiența practicării onestității, oamenii pot să ajungă treptat să cunoască adevărul corupției lor și să își cunoască natura-esență, și doar atunci firile lor corupte vor fi constant purificate. Doar în cursul purificării constante a firilor lor corupte vor putea oamenii să obțină adevărul. Experimentați aceste cuvinte fără grabă. Dumnezeu nu îi desăvârșește pe cei care sunt înșelători. Dacă inima ta nu este cinstită – dacă nu ești o persoană cinstită – atunci tu nu vei fi câștigat de Dumnezeu. La fel, nu vei câștiga adevărul și, de asemenea, vei fi incapabil să-L câștigi pe Dumnezeu. Ce înseamnă dacă nu-L câștigi pe Dumnezeu? Dacă nu Îl câștigi pe Dumnezeu și nu ai înțeles adevărul, atunci nu-L vei cunoaște pe Dumnezeu și, prin urmare, nu vei avea cum să fii compatibil cu Dumnezeu, caz în care ești dușmanul lui Dumnezeu. Dacă ești incompatibil cu Dumnezeu, Dumnezeu nu este Dumnezeul tău; iar dacă Dumnezeu nu este Dumnezeul tău, nu poți fi mântuit. Dacă nu cauți să atingi mântuirea, de ce crezi în Dumnezeu? Dacă nu poți obține mântuirea, vei fi pentru totdeauna un dușman înverșunat al lui Dumnezeu, iar finalul tău va fi stabilit. Așadar, dacă oamenii vor să fie mântuiți, atunci trebuie să înceapă prin a fi cinstiți. În cele din urmă, cei care vor fi câștigați de Dumnezeu vor fi marcați cu un semn. Știți care este? Este scris în Apocalipsă, în Biblie: «Și în gura lor nu s-a găsit minciună; ei sunt fără vină» (Apocalipsa 14:5). Cine sunt «ei»? Ei sunt cei mântuiți, desăvârșiți și câștigați de Dumnezeu. Cum îi descrie Dumnezeu pe acești oameni? Care sunt caracteristicile și exprimările conduitei lor? Ei sunt fără prihană. Ei nu spun minciuni. Probabil toți puteți să înțelegeți ce înseamnă să nu spui minciuni: înseamnă să fii cinstit. La ce se referă «fără prihană»? Înseamnă să nu faci rău. Și pe ce temelie se bazează faptul de a nu face niciun rău? Fără îndoială, se bazează pe temelia temerii de Dumnezeu. Prin urmare, a fi fără prihană înseamnă să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău. Cum definește Dumnezeu pe cineva fără prihană? În ochii lui Dumnezeu, numai cei care se tem de Dumnezeu și se feresc de rău sunt desăvârșiți; astfel, oamenii fără prihană sunt cei care se tem de Dumnezeu și se feresc de rău, și numai cei care sunt desăvârșiți sunt neîntinați. Acest lucru este corect cu desăvârșire” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Șase indicatori ai progresului în viață”). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că oamenii șireți sunt plini de minciuni. Ei trăiesc o fire complet satanică și sunt dușmani ai lui Dumnezeu. Aparțin Satanei și nu pot fi mântuiți de Dumnezeu. Am văzut cum minciunile și înșelătoria mea mă puseseră în mare pericol și că eram atât de nerușinat. Dacă nu ar fi fost aceste situații de expunere, nu mi-aș fi dat niciodată seama de amploarea minciunilor și înșelătoriei mele, nici de gravitatea firii mele viclene și înșelătoare. Nu puteam să continui așa. Trebuia să-mi recunosc greșelile, să practic adevărul și să fiu o persoană onestă.

M-am pregătit să trimit un mesaj conducătoarei să-i spun ce s-a întâmplat cu adevărat, dar eram destul de ezitant. „Dacă-i spun că am mințit, ce va gândi despre mine conducătoarea? Nu va crede că sunt o persoană atât de vicleană, că mă gândeam prea mult la o chestiune atât de simplă, chiar mințind despre asta și că nu eram demn de încredere? Poate că de data aceasta nu voi spune nimic, dar data viitoare aveam să fiu direct, onest, iar asta se va considera căință.” Continuam să mă consolez cu gândul că nu voi mai minți niciodată, dar conștiința-mi era încărcată și mă simțeam vinovat. Am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Când oamenii experimentează cum să fie onești, apar multe probleme practice. Uneori, ei vorbesc fără să gândească, greșesc pe moment și spun o minciună pentru că sunt stăpâniți de un motiv sau de o țintă greșită, sau de vanitate și mândrie și, drept urmare, trebuie să continue să spună tot mai multe minciuni ca să acopere asta. În final, nu se simt în largul lor în inimile lor, dar nu pot să retragă acele minciuni, le lipsește curajul de a-și îndrepta greșelile, de a recunoaște că au spus minciuni și, în felul acesta, greșelile lor continuă la nesfârșit. După aceea, își simt mereu inima grea; vor mereu să găsească o ocazie de a spune adevărul, de a-și recunoaște greșeala și de a se căi, dar nu pun niciodată asta în practică; în cele din urmă, se gândesc mai bine și își spun: «Mă voi revanșa când îmi voi face datoria în viitor.» Întotdeauna spun că se vor revanșa, dar nu o fac niciodată. Nu este la fel de simplu ca a te scuza după ce spui o minciună. Poți să te revanșezi pentru răul și consecințele faptului că ai mințit și ai fost înșelător? Dacă, în timp ce te urăști puternic, ești capabil să practici pocăința și să nu mai faci niciodată un astfel de lucru, atunci, ceea ce ai făcut poate fi scuzat și poți să primești îngăduința și mila lui Dumnezeu. Dacă rostești cuvinte mieroase și spui că te vei revanșa pentru minciunile tale în viitor, dar nu te căiești cu adevărat și, ulterior, continui să minți și să fii înșelător – dacă refuzi cu încăpățânare să te pocăiești și sigur vei fi alungat. Acest lucru ar trebui recunoscut de oamenii care au conștiință și rațiune. După ce spui minciuni și ești înșelător, nu ajunge doar să te gândești să îndrepți lucrurile; ceea ce contează cel mai mult este că trebuie să te pocăiești cu adevărat. Dacă vrei să fii onest, atunci trebuie să rezolvi problema minciunii și a înșelăciunii. Trebuie să spui adevărul și să faci lucruri practice. Uneori, când spui adevărul, vei pierde respectul celorlalți și vei fi emondat, dar vei practica adevărul și va merita să-L asculți și să-L mulțumești pe Dumnezeu în acea situație, iar asta îți va aduce mângâiere. În orice caz, vei fi capabil, în cele din urmă, să practici onestitatea, vei fi capabil, în sfârșit, să spui ce simți, fără să încerci să te aperi sau să te justifici, iar asta înseamnă să evoluezi cu adevărat. Indiferent dacă ești emondat sau înlocuit, te vei simți hotărât în inima ta, pentru că nu ai mințit; vei simți că, întrucât nu ți-ai făcut cum se cuvine datoria, a fost corect să fii emondat și să-ți asumi responsabilitatea. Aceasta este o stare mentală pozitivă. Totuși, care vor fi consecințele dacă te dedai la înșelăciune? După ce vei face asta, cum te vei simți în inima ta? Neliniștit; vei simți mereu că există vinovăție și corupție în inima ta, te vei simți mereu acuzat: «Cum am putut să spun minciuni? Cum am putut să mă dedau încă o dată la înșelăciune? De ce sunt așa?» Vei simți că nu poți ține capul sus, prea rușinat să dai ochii cu Dumnezeu. Mai ales când oamenii sunt binecuvântați de Dumnezeu, când primesc harul, compasiunea și îngăduința Lui, simt și mai mult că e o rușine să-L înșele pe Dumnezeu, iar în inimile lor își fac reproșuri puternice și au mai puțină pace și bucurie. Ce problemă arată asta? Că a înșela oamenii înseamnă a dezvălui o fire coruptă, a te răzvrăti față de Dumnezeu și a te împotrivi Lui, așa că asta îți va provoca durere” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind onest poți trăi ca o adevărată ființă umană”). Ceea ce dezvăluiau cuvintele lui Dumnezeu era întocmai starea mea. Mă simțeam ca și cum Dumnezeu îmi spunea toate acestea direct mie și am văzut că a fi înșelător și a fi onest sunt căi diametral opuse. A fi înșelător nu e calea cea dreaptă și nu face parte dintr-o umanitate normală. Oamenii și-ar putea atinge uneori țelurile prin minciuni și trucuri, dar ceea ce își pierd sunt integritatea și demnitatea. Asta nu va aduce nimic decât vinovăție și neliniște și vor trăi în întuneric, fiind păcăliți și ridiculizați de Satana. Am văzut că, cu toate minciunile și înșelătoria mea, adăposteam secrete rușinoase care nu puteau răbda lumina zilei și eram manevrat în mod dureros de Satana! Minciunile și înșelătoria îmi satisfăceau înfumurarea pe moment, dar erau detestate și condamnate de Dumnezeu și nu aveau aprobarea Sa. Nu era o idioție? În fiecare moment crucial în care era nevoie să spun adevărul, eram blând cu mine însumi, spunând: „Data viitoare voi practica adevărul, data viitoare.” Eram mereu iertător cu mine, fără a practica adevărul pe care îl înțelegeam, așa că n-am trăit niciodată realitatea de a fi o persoană onestă și nu mi-am lăsat niciodată deoparte firea înșelătoare. Cum putea Dumnezeu să mântuiască o astfel de persoană? Gândindu-mă la asta, mi-am spus că nu puteam continua să fac astfel, că nu conta cum mă vedeau oamenii și că aveam nevoie, mai mult decât orice, să trăiesc înaintea lui Dumnezeu, să-I accept examinarea și să fiu cineva pe care El să-l poată aprecia. Asta este cheia. Ar trebui să fiu simplu și deschis și să spun adevărul. Chiar dacă cineva mă vedea clar și-mi pierdeam imaginea și statutul, practicarea adevărului și a onestității ar însemna dobândirea aprobării lui Dumnezeu, iar asta e ceea ce contează cel mai mult și este atât de valoroasă și de plină de sens! De asemenea, îmi ascundeam mereu propriile probleme și, deși alții ar fi putut să nu afle despre ele, iar eu să nu fiu emondat sau învinuit, nu-mi cunoșteam cu adevărat propria corupție și cusururile, așadar nu puteam să-mi schimb firea coruptă sau să fiu mai bun în datoria mea. Acele lucruri au rămas adânc îngropate în inima mea ca o tumoare care nu înceta să crească și care avea să-mi aducă, în cele din urmă, sfârșitul. Însă frații și surorile care erau simpli și deschiși își puneau toate greșelile sau problemele din datoria lor pe masă în mod deschis și uneori erau emondați, învinovățiți sau chiar demiși, însă asta îi atingea cu adevărat în inimi. Erau capabili să-și descopere problemele mai devreme și să caute adevărul pentru a le rezolva, iar acest lucru le-a adus un mare progres în viață. Cu toate că a fi deschiși și simpli poate să fi fost jenant, ei au dobândit aprobarea lui Dumnezeu din practicarea adevărului. Asta înseamnă să fii inteligent. Obișnuiam să cred că sunt plin de idei, că sunt isteț și că a-i păcăli pe ceilalți e o mișcare inteligentă, dar eram un mare prost, un idiot complet! Mă credeam mai isteț decât toți. Eram absolut ridicol! Dându-mi seama de asta, nu mi-a mai păsat ce ar putea crede oamenii despre mine și am vrut doar să practic adevărul și să-l fac de rușine pe Satana, în loc să-L dezamăgesc din nou pe Dumnezeu. Așa că mi-am luat inima-n dinți să-i spun conducătoarei adevărul, inclusiv motivul pentru care mințisem și care erau intențiile mele. După ce am trimis mesajul, m-am simțit împăcat și ușurat. Conducătoarea mi-a răspuns la scurt timp, spunând: „E grozav să lucrezi în acest fel pentru a fi onest. Și eu am o fire vicleană și coruptă…” Am fost atât de mișcat să văd asta și, totodată, foarte rușinat. Această unică încercare de a fi o persoană onestă chiar mi-a arătat că este singura cale adecvată de a fi o ființă umană.

După aceea, am început să încerc intenționat să practic onestitatea în viața cotidiană, în cuvintele și acțiunile mele și am descoperit că nu eram precis sau obiectiv în multe dintre lucrurile pe care le spuneam. Uneori vorbeam pe baza noțiunilor și imaginației mele, iar alteori exageram sau vorbeam incorect. Uneori mă prezentam voit în mod fals și eram înșelător. A devenit din ce în ce mai evident că eram un mincinos compulsiv. Mi-amintesc că odată un conducător mi-a trimis un mesaj întrebându-mă cum merge un proiect și eu, fără să-mi dau seama, m-am gândit „Nu am descoperit situația la timp, dar dacă aș spune «nu știu, e nevoie să merg să întreb», ar crede oare conducătorul că nu sunt pragmatic și că sunt în stare doar să strig sloganuri? Poate că n-ar trebui să spun nimic, ci doar să verific rapid situația și să răspund. Cel puțin atunci, chiar dacă nu era gata, conducătorul n-ar fi avut nimic rău de spus despre mine și asta ar fi arătat că măcar urmăresc cum stau lucrurile.” Când tocmai eram pe cale să fac asta, mi-am dat seama că eram din nou înșelător de dragul reputației și statutului meu. Așa că m-am rugat în tăcere la Dumnezeu: „O, Dumnezeule, vreau să mă lepăd de intențiile mele viclene și să practic adevărul ca o persoană onestă. Te rog, îndrumă-mă și ajută-mă.” După ce m-am rugat, mi-au venit în minte aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Să spui minciuni înseamnă să-ți vinzi caracterul și demnitatea. Asta te lasă fără demnitate și caracter și Îl nemulțumește și-L dezgustă pe Dumnezeu. Merită? Nu” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar fiind onest poți trăi ca o adevărată ființă umană”). Cuvintele „caracter” și „demnitate” m-au încurajat să spun adevărul, să încetez să mai trăiesc ca un demon. Așa că am trimis un răspuns direct înapoi, spunând: „Nu sunt sigur asupra detaliilor, trebuie să verific mai întâi.” M-am simțit atât de împăcat în inima mea după ce l-am trimis. Simțeam tot mai mult că a fi onest este cel mai important aspect al umanității, factorul decisiv al umanității. Numai onestitatea este asemănarea unei persoane normale. Slavă lui Dumnezeu pentru că m-a mântuit!