de Li Xiang, Filipine

Mereu m-am considerat o persoană onestă. Mă gândeam că sunt demn de încredere în vorbă și în fapte, iar oamenii care mă cunoșteau spuneau la fel despre mine. Simțeam că sunt un om cinstit, pe care te poți bizui. După ce mi-am dobândit credința, nu-i mințeam aproape niciodată pe frați și pe surori și nu înșelam alți oameni. Așa că am crezut mereu că, deși nu eram o persoană perfect onestă, măcar nu eram un om șiret, viclean. Apoi, prin cuvintele lui Dumnezeu de judecată și de mustrare, am văzut că am o natură vicleană și mi-am descoperit adevărata față.

Mi-amintesc că odată partenera mea, sora Li, mi-a trimis un mesaj întrebându-mă de progresele unui anumit proiect. Mi-am dat seama că nu ținusem evidența lui, așa că nu cunoșteam detaliile. M-am gândit inițial să-i spun asta, dar apoi am ezitat. Mă gândeam că lăsasem mereu impresia că sunt de nădejde, așa că, dacă aș fi declarat direct că uitasem să urmăresc lucrurile, oare ar crede că sunt iresponsabil în ceea ce privește datoria mea? I-aș lăsa o impresie negativă și atunci mi-aș pierde credibilitatea în ochii ei. Am hotărât să nu-i răspund direct, ci s-o întreb despre proiect pe sora care îl gestiona, și apoi să-i răspund sorei Li. Atunci, indiferent de cum evoluau lucrurile, măcar aș demonstra că sunt în control. Așa că m-am comportat de parcă n-aș fi văzut mesajul și am răspuns după ce am verificat. Sora Li nu mi-a spus nimic atunci, dar eu am continuat să mă simt neliniștit și tulburat. Atunci am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic: „Sinceritatea înseamnă să vă dăruiți inima lui Dumnezeu, să fiți sinceri cu El în privința tuturor lucrurilor, să fiți deschiși cu El în toate lucrurile, să nu ascundeți niciodată faptele, să nu încercați să-i înșelați pe cei superiori și pe cei inferiori vouă și niciodată să nu faceți lucruri doar ca să intrați în grațiile lui Dumnezeu. Pe scurt, să fiți cinstiți înseamnă să fiți puri în acțiunile și cuvintele voastre și să nu înșelați nici pe Dumnezeu, nici pe om” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trei avertismente”). Cuvintele lui Dumnezeu m-au rușinat. Nu părea că mințisem, dar ceea ce arătasem prin gândirea mea și prin propriile obiective din acțiunile mele era pentru a acoperi, pentru a-mi ascunde neglijența în datoria mea, de teamă că sora Li va vedea cine sunt cu adevărat. M-am purtat de parcă nu-i văzusem mesajul, apoi m-am grăbit să obțin informații înainte de a răspunde, pentru a-i crea impresia că știu cum stau lucrurile. Am creat o falsă impresie, fiind înșelător, ceea ce arăta că sunt viclean. Am văzut cât de încâlcită îmi era gândirea, cu o problemă atât de mică, că adăposteam motive și mă angajam în tactici pentru a ascunde adevărul. Oare asta mai era cinste? Nu eram de încredere. Realizând acest lucru, am descoperit că nu eram atât de direct cum crezusem, că păcăleam și înșelam. Mi-am spus că trebuia neapărat să spun adevărul absolut data viitoare, că nu puteam continua să ascund lucruri.

Dar numai după câteva zile, sora Li m-a anunțat că, peste două zile, conducătoarea noastră avea să ne verifice lucrarea. Auzind asta, inima a început să-mi bată cu putere. Mă gândeam că ea nu obișnuia să ne controleze din senin, așa că m-am întrebat dacă se întâmpla ceva, dacă era o problemă în lucrarea noastră. Mă gândeam că fusesem ocupat cu lucrarea de udare și nu urmărisem producția de filme pe care o gestionam, nici nu progresasem prea mult. Ce-ar trebui să spun dacă mă întreba conducătoarea despre asta? Am început să fac presupuneri cu privire la ce fel de întrebări ar putea pune, ce nu știam, ca să pot să aflu rapid. Dacă-mi adresa o întrebare la care nu puteam răspunde, ar putea părea că nu fac lucrare reală. Eram oarecum îngrijorat și neliniștit. După ce m-am gândit puțin, mi-am dat seama că era normal ca un conducător să verifice lucrarea; de ce mă gândeam atât de mult la asta? Făceam speculații cu privire la scopul conducătoarei și-mi frământam creierii cum să-mi acopăr neajunsurile, de teamă că mi-ar vedea problemele și mi-ar spune că nu fac lucrare reală și sunt un fals conducător. Încercam să mă ascund. De fapt, e firesc ca un conducător să întrebe de lucrare. Ar trebui să fiu sincer și să fac schimbări acolo unde sunt deficiențe. De ce mă gândeam atât de mult la asta? Eram viclean. Mi-am amintit ceva ce a spus Dumnezeu Atotputernic: „Îmi găsesc plăcerea în aceia care nu îi suspectează pe alții și Îmi plac aceia care acceptă adevărul cu dragă inimă; față de aceste două tipuri de oameni Eu dau dovadă de mare grijă, căci în ochii Mei ei sunt oameni sinceri” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cum să Îl cunoașteți pe Dumnezeul de pe pământ”). Și Domnul Isus a spus: „Vorbirea voastră să fie astfel: «Da» să fie «Da» și «Nu» să fie «Nu». Ce trece peste aceste cuvinte vine de la cel rău” (Matei 5:37). Cuvintele lui Dumnezeu sunt clare. Oamenii onești ar trebui să spună lucrurilor pe nume, dar gândirea mea era întortocheată. Voiam să-mi acopăr neajunsurile, așa că am început să am gânduri înșelătoare. Așa că m-am rugat la Dumnezeu, rugându-L să mă îndrume să practic adevărul și să fiu onest și să fiu perfect sincer, indiferent ce întreba conducătoarea.

La întâlnirea noastră, conducătoarea a întrebat mai întâi despre lucrarea de producție video de care eram direct responsabil, dar îmi risipisem cea mai mare parte a energiei pe lucrarea de udare. Nu prea țineam pasul cu lucrarea video. După ce am explicat asta, m-a criticat pentru că n-am făcut lucrare practică și apoi m-a întrebat câți noi credincioși nu participau cum se cuvine la întruniri. M-am cam panicat la acea întrebare. Nu ținusem pasul cu detaliile despre asta și am întrebat de acest lucru uneori, dar nu l-am luat în serios. Mă gândeam că tocmai spusesem că mare parte din energia mea era dedicată lucrării de udare, așa că, dacă nu i-aș putea spune conducătoarei nici măcar câți noi credincioși nu participau la adunări, ce ar fi gândit despre mine? Ar putea întreba ce făceam toată ziua, de nu știam nici măcar atât, și dacă făcusem vreo lucrare reală. Văzuse deja atâtea neajunsuri la lucrarea video, așa că, dacă ar găsi probleme și la lucrarea de udare, nu m-ar demite pe loc? I-am dat doar o cifră aproximativă. Mă gândeam că nu era mare lucru dacă eram puțin pe lângă. În orice caz, nu era un număr exact, așa că nu era chiar o minciună. După întâlnirea noastră, m-am uitat la detaliile acestui lucru și s-a dovedit că estimarea mea era destul de inexactă. Am fost realmente îngrijorat când am văzut asta. Atunci chiar nu am fost sincer, ci spusesem o minciună sfruntată. De ce nu mă puteam abține de la minciuni? În rugăciune, am avut clar credința de a fi sincer. De ce nu mă puteam controla când mă confruntam cu o situație? M-am simțit groaznic pentru asta. Pentru un timp, cuvântul „înșelăciune” continua să-mi răsară în minte. Mă simțeam de parcă făcusem ceva cu adevărat condamnabil.

M-am rugat la Dumnezeu în legătură cu asta și am citit câteva pasaje din cuvintele lui Dumnezeu, în reflectările mele. „Nu este epuizantă viața pentru oamenii vicleni? Să-și petreacă tot timpul spunând minciuni, să spună și mai multe pentru a și le acoperi și să fie înșelători este foarte epuizant pentru oamenii înșelători – așadar, de ce ar mai vrea cineva să fie viclean, nedorindu-și să fie onest? V-ați gândit vreodată la întrebarea asta? Aceasta este consecința când oamenii sunt păcăliți de natura lor satanică; îi împiedică să fie capabili să lase în urmă acest fel de viață, să scape de acest tip de fire. Acceptă cu bucurie acest gen de păcăleală și sunt fericiți să trăiască așa; nu vor să practice adevărul și să meargă pe calea luminii. Crezi că a trăi așa este epuizant și de prisos – dar oamenii înșelători cred că este foarte important, cred că dacă nu fac așa le-ar dăuna intereselor, precum și imaginii și reputației lor. Ar pierde prea mult, dauna ar fi prea mare. Ei prețuiesc aceste lucruri, își prețuiesc imaginea, reputația și statutul – aceasta este adevărata față a lipsei de iubire a oamenilor pentru adevăr. În concluzie, când oamenii nu vor să fie onești sau nu reușesc să practice adevărul este din cauză că nu iubesc adevărul; în inimile lor, niciodată nu se întâmplă să nu prețuiască reputația și statutul, să nu alerge după tendințele lumii de afară sau să nu trăiască sub influența Satanei, ceea ce este o problemă a naturii lor. Azi, există oamenii care au crezut în Dumnezeu mulți ani, care au auzit multe predici și știu ce înseamnă credința în Dumnezeu, așadar, de ce nu practică încă adevărul, de ce nu a existat nicio schimbare în ei? Din cauză că nu iubesc adevărul. Chiar și atunci când înțeleg un pic din adevăr, tot nu sunt capabili să-l pună în practică și, astfel, n-a avut niciun rost să creadă în Dumnezeu atâția ani” („Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă).

„Unii oameni nu spun niciodată nimănui adevărul. Totul este deliberat și preformulat în mintea lor, înainte să le spună oamenilor; nu îți poți da seama care dintre lucrurile spuse de ei sunt adevărate și care sunt false. Azi spun un lucru, iar mâine, altul, spun un lucru unei persoane și altceva, altei persoane; tot ceea ce spun este contradictoriu. Cum pot fi crezuți astfel de oameni? Este foarte greu să ai o percepție corectă a faptelor; nu poți obține nimic exact de la ei. Ce fel de fire este aceasta? Este viclenie. Este firea vicleană ușor de schimbat? Este cel mai greu de schimbat. Orice lucru asociat cu firile implică naturile oamenilor și nimic nu este mai greu de schimbat decât lucrurile care au legătură cu naturile oamenilor. Se spune că lupul își schimbă părul, dar năravul, ba. Este foarte adevărat. Indiferent despre ce vorbesc sau ce fac, oamenii care sunt vicleni nutresc întotdeauna țeluri și motive proprii. Când nu au țeluri sau motive, nu spun nimic. Dacă încerci să înțelegi care sunt țelurile și motivele lor, se ascund sub carapace; și dacă din greșeală lasă să le scape ceva sincer, vor fi în stare de orice ca să găsească un mod de a răstălmăci totul, de a te deruta și de a te împiedica să cunoști adevărul. Cu alte cuvinte, în tot ce fac, nu lasă pe nimeni să vadă adevărul situației; indiferent de cât timp îi cunosc oamenii, nimeni nu știe ce gândesc ei cu adevărat. Aceasta este natura oamenilor vicleni. Oricât de multe spun oamenii vicleni, nu vei ști niciodată care sunt motivele lor, nici ce țel încearcă să atingă sau ceea ce gândesc cu adevărat. Chiar și părinților lor le este greu să știe asta; este extrem de dificil să încerci să înțelegi pe cineva care este viclean. Așa sunt oamenii vicleni: încă dinainte să facă ceva, și-au dezvăluit viclenia. Este un tip de fire, nu-i așa? Nu contează dacă ai spus ceva sau nu, sau dacă ai făcut ceva sau nu – această fire este în tine, te controlează oricând și oriunde, te face să înșeli și să apelezi la șiretlicuri, să te joci cu oamenii, să ascunzi adevărul și să-ți creezi o imagine bună. Aceasta este viclenia” („Pentru o schimbare în fire, trebuie înțelese șase aspecte ale unei firi corupte” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat că nu mă puteam abține să mint și să înșel și să ascund adevărul, pentru că eram viclean și-mi prețuiam imaginea și statutul. Acestea erau lucrurile pe care le protejam mereu. Mă gândeam la ce am spus și reformulam și, indiferent cât de obositor era, nu voiam să fiu direct. M-am gândit la cum m-am rugat la Dumnezeu să mă ajute să fiu o persoană onestă, dar când conducătoarea s-a interesat cu privire la lucrarea despre care nu aveam habar deloc, mă gândeam că, dacă spuneam direct că nu știam, avea să creadă că nu fac lucrare practică și nu sunt de încredere și, în cel mai rău caz, mă putea demite. Pentru a-mi proteja statutul, n-am vrut să-mi vadă conducătoarea problemele din datoria mea, așa că m-am gândit la metode de a ascunde adevărul. Chiar nu știam detaliile, dar am inventat cu viclenie o cifră aproximativă pentru ca ea să creadă că înțelegeam bine fiecare aspect al lucrării mele și că puteam să fac lucrare reală. Am văzut că eram dispus să mint despre ceva atât de simplu doar ca să-mi protejez numele și statutul. Era atât de malefic! A da greș cu câteva lucruri într-o îndatorire e chiar normal, așa că nu e nevoie să ascunzi sau să nu fii onest. Însă, în încercarea mea de a proteja imaginea conducătoarei despre mine, am mințit și mi-am acoperit problemele, sacrificându-mi demnitatea. Ce nesăbuit din partea mea! Acest lucru m-a făcut să înțeleg că, deși păream cu adevărat cinstit, nu eram onest în cuvinte și nici simplu în gânduri. Ceea ce am relevat a fost o fire satanică. Eram viclean și rușinos. Atunci mi-am dat seama cât de viclean, murdar și corupt eram. Mă dezgustam pe mine, așadar cum putea Dumnezeu să nu fie scârbit de mine? Mă considerasem mereu o persoană sinceră care nu era aproape niciodată înșelătoare. În plus, nu făcusem niciodată nimic nimic fățiș pentru a lucra împotriva lui Dumnezeu, așa că simțeam că El m-ar vedea drept o persoană bună, onestă. Ba chiar credeam că nu era nevoie să lucrez la practicarea adevărurilor pentru a deveni onest, ci puteam continua să-mi îndeplinesc datoria și să-L urmez pe Dumnezeu în acel fel și, în cele din urmă, aș fi mântuit. Eram atât de jalnic și de orb. Dacă nu ar fi fost judecata cuvintelor lui Dumnezeu și realitatea care mi-a arătat faptele, nu m-aș fi înțeles deloc. Am văzut, în cele din urmă, că eram departe de a fi o persoană onestă, că nu eram nici măcar pe-aproape.

Apoi am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic. „Când antihriștii sunt expuși, tratați și emondați, primul lucru pe care îl fac este să caute diverse motive în apărarea lor, să caute tot felul de scuze pentru a încerca să scape din încurcătură, atingându-și astfel țelul de a se eschiva de responsabilități și atingându-și scopul de a fi iertați. Antihriștii se tem cel mai mult că aleșii lui Dumnezeu vor vedea personalitatea, slăbiciunile și defectele lor, adevăratul lor calibru și capacitatea lor de muncă – și, astfel, încearcă tot ce pot ca să se prefacă și să-și acopere neajunsurile, problemele și firile corupte. Când răul făcut de ei este expus, primul lucru pe care îl fac este să nu admită sau să accepte adevărul, sau fac tot posibilul să recompenseze astfel de greșeli, dar încearcă să găsească o cale de a le ascunde, să-i deruteze și să-i păcălească pe cei care se interesează de acțiunile lor, să nu îi lase pe aleșii lui Dumnezeu să vadă adevărata față a problemă, să nu-i lase să vadă cât de dăunătoare sunt acțiunile lor pentru casa lui Dumnezeu, cât de mult au întrerupt și perturbat lucrarea bisericii. Desigur, cel mai mult se tem să nu afle cel de mai sus, deoarece odată ce acesta știe, vor fi tratați în conformitate cu principiul și totul se va termina pentru ei. Și astfel, când se întâmplă ceva, primul lucru pe care îl fac antihriștii nu este să reflecteze unde au greșit, unde au încălcat principiul, de ce au făcut ceea ce au făcut, de ce fire au fost conduși, care au fost motivele lor, care a fost starea lor atunci, dacă a fost din cauza îndărătniciei sau a motivelor murdare. În loc să analizeze sau să contemple aceste lucruri, cu atât mai puțin să reflecteze asupra lor, își sfărâmă creierii să găsească orice cale de a ascunde faptele adevărate, făcând în același timp totul ca să explice în mod rațional în fața aleșilor lui Dumnezeu, cu scopul de a-i păcăli, încercând să minimalizeze lucrurile pe care le-au făcut, să iasă basma curată, ca să poată rămâne în casa lui Dumnezeu, acționând în perfectă siguranță, abuzând de puterea lor, bucurându-se de poziția lor în inimile aleșilor și de venerația și susținerea primită de la oameni, ca să poată fi în continuare capabili să-i manipuleze, să-i facă să-i admire și să-i asculte, pentru a-și satisface dorințele și ambițiile lor sălbatice” („Ei nu acceptă tratarea și emondarea și nici nu au o atitudine de căință atunci când comit ceva greșit, ci în schimb răspândesc noțiuni și Îl judecă pe Dumnezeu în mod public” în Demascarea antihriștilor). Cuvintele lui Dumnezeu erau realmente alarmante pentru mine. În special, citind cuvintele „antihriști”, „ascunde faptele reale”, „înșela” și „confunda”, m-am simțit de parcă Dumnezeu mă judeca și mă dezvăluia fățiș. Mi-am amintit când sora Li m-a întrebat dacă urmărisem acel proiect și eu n-am recunoscut imediat că n-o făcusem și nici măcar n-am reflectat asupra-mi și nu m-am gândit la ce fel de schimbări ar trebui să fac. M-am prefăcut că n-am văzut mesajul ei, apoi m-am grăbit să aflu răspunsuri înainte. În acest fel, sora Li n-avea să știe că nu ținusem pasul cu proiectul sau că nu fusesem destul de responsabil în datoria mea. Avea să creadă că sunt de încredere, că nu exista niciun motiv de îngrijorare. Apoi, când a venit conducătoarea superioară să-mi verifice lucrarea, a găsit câteva probleme în datoria mea și m-a emondat și m-a tratat. Nu numai că n-am acceptat adevărul și n-am reflectat asupra-mi, recunoscând că nu făceam lucrare reală și eram neglijent în datoria mea, dar am mințit și mi-am acoperit problemele. Mi-am spus chiar și că trebuia să mă străduiesc mai mult ca să mă asigur c-aș putea răspunde repede la orice întrebare a conducătoarei în viitor, ca ea să nu găsească erorile sau scăpările din lucrarea mea, ci să creadă că sunt atent la detalii și responsabil. Îmi frământam creierii să mă protejez, de teamă că oamenii mă vor citi și aveam să-mi stric în ochii lor imaginea de persoană responsabilă, de încredere. Scopul meu era să am un loc special în inimile celorlalți. Am văzut că realmente am relevat o fire de antihrist. Când un antihrist e criticat sau expus, nu se supune și nu reflectă asupra sa, ci face tot ce-i stă în puțință să se justifice, să scape de responsabilitate și să-și ascundă propriile neajunsuri, în mod complet nerușinat. Antihriștii nu arată nici cea mai mică urmă de dorință de a accepta adevărul, ci doar propriile mașinații de a vorbi și acționa într-o manieră care le protejează statutul. Nu acționam eu exact așa? Nu făceam lucrare reală și nu mă dedicam datoriei mele, așa că ar fi trebuit să mă simt vinovat. Însă eram insensibil, încercând să mă gândesc la toate pentru a mă acoperi. Am văzut că eram alunecos, viclean și rău prin natură. M-am simțit de parcă aș fi fost complet dezgolit, expus în lumina zilei, că acțiunile mele erau judecate și condamnate de Dumnezeu. Puteam, de asemenea, să simt că dreptatea Lui nu tolerează nicio ofensă și mi s-a făcut foarte frică. Știam că trebuia să mă căiesc și să fac o schimbare imediat.

Ulterior, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu Atotputernic. „Doar dacă oamenii caută să fie sinceri pot să afle cât de profund sunt corupți, dacă au sau nu cu adevărat vreo asemănare umană și dacă se cercetează în mod clar sau dacă își văd neajunsurile. Doar când practică sinceritatea pot deveni conștienți de câte minciuni spun și de cât de profund sunt ascunse înșelătoria și necinstea lor. Doar având experiența practicării onestității, oamenii pot să ajungă treptat să cunoască adevărul corupției lor și să își recunoască natura și esența, și doar atunci pot fi constant purificate firile lor corupte. Doar în cursul purificării constante a firilor lor corupte vor putea oamenii să obțină adevărul. Experimentați aceste cuvinte fără grabă. Dumnezeu nu îi desăvârșește pe cei care sunt înșelători. Dacă inima ta nu este cinstită – dacă nu ești o persoană cinstită – atunci tu nu vei fi câștigat de Dumnezeu. La fel, nu vei câștiga adevărul și, de asemenea, vei fi incapabil să-L câștigi pe Dumnezeu. Ce înseamnă dacă nu-L câștigi pe Dumnezeu? Dacă nu Îl câștigi pe Dumnezeu și nu ai înțeles adevărul, atunci nu-L vei cunoaște pe Dumnezeu și, prin urmare, nu vei avea cum să fii compatibil cu Dumnezeu, caz în care ești dușmanul lui Dumnezeu. Dacă ești incompatibil cu Dumnezeu, Dumnezeu nu este Dumnezeul tău; iar dacă Dumnezeu nu este Dumnezeul tău, nu poți fi mântuit. Dacă nu cauți să atingi mântuirea, de ce crezi în Dumnezeu? Dacă nu poți obține mântuirea, vei fi pentru totdeauna un dușman înverșunat al lui Dumnezeu, iar finalul tău va fi stabilit. Așadar, dacă oamenii vor să fie mântuiți, atunci trebuie să înceapă prin a fi cinstiți. Există un semn care îi distinge pe cei care vor fi câștigați în cele din urmă de Dumnezeu. Știți care este? Este scris în Apocalipsă, în Biblie: «Și în gura lor nu s-a găsit minciună; ei sunt fără vină» (Apocalipsa 14:5). Cine sunt «ei»? Ei sunt cei mântuiți, desăvârșiți și câștigați de Dumnezeu. Cum îi descrie Dumnezeu pe acești oameni? Care sunt caracteristicile și exprimările acțiunilor lor? Ei sunt fără prihană. Ei nu spun minciuni. Probabil toți puteți să înțelegeți ce înseamnă să nu spui minciuni: înseamnă să fii sincer. «Fără prihană»: la ce se referă asta? Înseamnă să nu faci rău. Și pe ce temelie se bazează faptul de a nu face niciun rău? Fără îndoială, se bazează pe temelia temerii de Dumnezeu. Prin urmare, a fi fără prihană înseamnă să te temi de Dumnezeu și să te ferești de rău. Cum definește Dumnezeu pe cineva fără prihană? În ochii lui Dumnezeu, numai cei care se tem de Dumnezeu și se feresc de rău sunt desăvârșiți; astfel, oamenii fără prihană sunt cei care se tem de Dumnezeu și se feresc de rău, și numai cei care sunt desăvârșiți sunt neîntinați. Acest lucru este corect cu desăvârșire” („Șase indicatori ai progresului în viață” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cuvintele lui Dumnezeu sunt atât de adevărate. Fără a practica onestitatea, n-aș fi văzut niciodată exact cât de mult mințeam și înșelam sau cât de gravă era firea mea șireată. Dumnezeu spune: „Dumnezeu nu îi desăvârșește pe cei care sunt înșelători. Dacă inima ta nu este cinstită – dacă nu ești o persoană cinstită – atunci tu nu vei fi câștigat de Dumnezeu. La fel, nu vei câștiga adevărul și, de asemenea, vei fi incapabil să-L câștigi pe Dumnezeu” („Șase indicatori ai progresului în viață” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Oamenii șireți sunt plini de minciuni. Ei trăiesc o fire complet satanică și sunt dușmani ai lui Dumnezeu. Aparțin Satanei și nu pot fi mântuiți de Dumnezeu. Am văzut cât de periculoasă și de rușinoasă era toată înșelăciunea mea. Știam că nu puteam să continui așa, ci trebuia să-mi recunosc greșelile și să practic adevărul pentru a fi onest.

M-am pregătit să trimit un mesaj conducătoarei să-i spun ce s-a întâmplat cu adevărat, dar eram destul de ezitant. Îmi făceam griji despre ce ar gândi ea despre mine dacă eram sincer cu privire la lipsa mea de onestitate. Ar crede că eram mult prea șiret, că mă gândeam prea mult la o chestiune atât de simplă și chiar am mințit despre asta, că nu eram demn de încredere? Nu voiam să vorbesc deschis despre acel moment, ci m-am gândit că data viitoare aveam să fiu direct, onest și că asta s-ar considera căință. Mă consolam în continuare cu gândul că nu voi mai minți niciodată, dar conștiința-mi era încărcată și mă simțeam vinovat. Apoi am văzut un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Vor apărea multe probleme practice în timp ce oamenii experimentează să fie onești. Uneori vor deschide gura fără să gândească și, dirijați de gândul greșit, de un anumit motiv sau scop, sau de vanitate, vor spune o minciună, consecința fiind că vor trebui să continue să spună tot mai multe minciuni ca să o acopere, ceea ce duce, în cele din urmă, la chin psihic – dar nu pot retracta, le lipsește curajul să-și îndrepte greșeala, să recunoască faptul că au spus o minciună și, în acest fel, greșelile lor continuă la nesfârșit. După aceea, simt mereu că îi apasă o mare piatră pe inimă; vor să găsească o ocazie de a spune adevărul, de a-și recunoaște greșeala și de a se căi, dar nu pun niciodată asta în practică; în cele din urmă, se gândesc mai bine și își spun: «Voi compensa când îmi voi face datoria în viitor.» Întotdeauna spun că vor compensa, dar nu o fac niciodată. Nu este la fel de simplu ca a te scuza după ce spui o minciună. Poți să compensezi răul și consecințele faptului că ai mințit și ai fost înșelător? Dacă, în timp ce te urăști puternic, ești capabil să practici pocăința și să nu mai faci niciodată un astfel de lucru, atunci, ceea ce ai făcut poate fi scuzat și poți să primești îngăduința și mila lui Dumnezeu. Dacă zugrăvești o imagine frumoasă și spui că nu vei mai face asta în viitor, dar nu te căiești cu adevărat și, ulterior, continui să minți și să fii înșelător – dacă refuzi cu încăpățânare să te pocăiești – atunci sigur vei fi înlăturat. Acest lucru ar trebui recunoscut de oamenii care au conștiință și rațiune. După ce spui minciuni și ești înșelător, nu ajunge doar să te gândești să îndrepți lucrurile; ceea ce contează cel mai mult este că trebuie să te pocăiești cu adevărat. Dacă vrei să fii onest, atunci trebuie să rezolvi problema minciunii și a înșelăciunii. Trebuie să spui adevărul și să faci lucruri reale. Uneori, să spui adevărul te face să-ți pierzi imaginea și așa ajungi să fii tratat, dar ai practicat adevărul și L-ai ascultat și mulțumit pe Dumnezeu o singură dată – merită și este ceva care îți va aduce alinare. În orice caz, ai fost în sfârșit capabil să practici să fii o persoană onestă, să spui ce este în inima ta, nu ai încercat să te aperi sau să te justifici și ai obținut un adevărat progres. Îți vei spune în sinea ta: «Indiferent dacă voi fi tratat sau înlocuit, mă simt statornic în inima mea, pentru că am spus ce am în ea, nu am mințit și nimic din ceea ce am spus nu a fost fals; de vreme ce nu mi-am făcut datoria cum se cuvenea, ar trebui să fiu tratat și să-mi asum responsabilitatea pentru asta.» Aceasta este o stare mintală pozitivă. Și totuși, care sunt consecințele odată ce ești înșelător? După ce ești înșelător, cum te simți în inima ta? Neliniștit; simți vină și corupție în inima ta, te simți tot timpul acuzat: «Cum am putut să fiu înșelător? Cum am putut să fiu înșelător încă o dată? De ce sunt așa?» Simți că nu poți ridica din nou capul, că nu poți da ochii cu Dumnezeu. Îndeosebi când oamenii sunt binecuvântați de Dumnezeu, când primesc bunătatea, compasiunea și îngăduința Lui, simt că este rușinos să-L înșele pe Dumnezeu; în sinea lor, au un simț mai accentuat al rușinii – și, pe deasupra, nu găsesc liniște sau bucurie. Ce dovedește asta? Să fii înșelător este revărsarea unei firi corupte, înseamnă să te răzvrătești împotriva lui Dumnezeu, să te opui Lui și asta îți va aduce suferință” („Doar fiind onest poți trăi o adevărată asemănare umană” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Acesta îmi descria întru totul starea. Mă simțeam ca și cum Dumnezeu îmi spunea toate acestea direct mie și am văzut că a fi înșelător și a fi onest sunt căi diametral opuse. A fi înșelător nu e calea cea dreaptă și face parte dintr-o umanitate adecvată. Cineva și-ar putea atinge țelul prin trucuri, dar își va pierde intergritatea și demnitatea, nu va aduce nimic decât vinovăție și neliniște și va trăi în întuneric, ridiculizat de Satana. Când am spus minciuni, am adăpostit intenții rele, ceea ce era complet odios și eram manevrat dureros de Satana. Lipsa mea de onestitate mi-a satisfăcut înfumurarea pe moment, dar a obținut dezaprobarea lui Dumnezeu. Nu eram eu un idiot? În fiecare moment crucial în care era nevoie să spun adevărul, mă consolam spunând: „Data viitoare, data viitoare.” Eram chiar iertător cu mine, fără a practica adevărul pe care îl înțelegeam, așa că n-am trăit niciodată realitatea de a fi o persoană onestă. Mi-am spus că nu puteam continua să fac asta și nu conta cum mă vedeau oamenii, că trebuia să trăiesc înaintea lui Dumnezeu, să-I accept examinarea și să-L mulțumesc. Asta este cheia. Chiar dacă cineva mă vedea clar și-mi pierdeam din imagine, practicarea adevărului și a onestității ar însemna dobândirea aprobării lui Dumnezeu, iar asta e ceea ce contează cel mai mult și este atât de valoroasă și de plină de sens! De asemenea, îmi ascundeam mereu neajunsurile și mă gândeam că alții ar putea să nu afle despre ele sau să mă critice, îmi ignoram în continuare corupția și greșelile, așadar nu puteam să-mi schimb firea coruptă sau să fiu mai bun în datoria mea. Acele lucruri au rămas adânc îngropate în inima mea ca o tumoare care nu înceta să crească și care avea să-mi aducă, în cele din urmă, sfârșitul. Însă frații și surorile care erau simpli și deschiși își puneau toate greșelile sau întrebările din datoria lor pe masă în mod deschis și uneori erau trași la răspundere sau chiar demiși, însă asta i-a atins cu adevărat în inimi. Erau capabili să-și descopere problemele mai devreme și să caute adevărul pentru a le rezolva, iar acest lucru le-a adus un mare progres în viață. A fost jenant, dar au dobândit aprobarea lui Dumnezeu pentru practicarea adevărului. Asta înseamnă să fii inteligent. Obișnuiam să cred că sunt plin de idei, că sunt isteț și că a păcăli e o mișcare inteligentă, dar am fost un mare prost, un idiot complet! Eram scump la tărâțe, ieftin la făină. Eram absolut ridicol. Apoi nu mi-a mai păsat de ce ar putea crede oamenii despre mine și am vrut doar să practic adevărul și să-l fac de rușine pe Satana, în loc să-L dezamăgesc din nou pe Dumnezeu. Așa că mi-am luat inima-n dinți să-i spun conducătoarei adevărul, inclusiv motivul pentru care am mințit. M-am simțit împăcat și ușurat după ce am trimis acel mesaj. Conducătoarea mi-a trimis repede un mesaj înapoi, scriind: „E grozav să lucrezi în acest fel pentru a fi onest. Și eu am o fire vicleană și trebuie să trec prin judecata lui Dumnezeu.” Am fost atât de mișcat să văd asta și, totodată, foarte rușinat. Această unică încercare de a fi o persoană onestă chiar mi-a arătat că este singura cale de a fi o ființă umană.

După aceea, am început să încerc intenționat să practic onestitatea în viața cotidiană, în cuvintele și acțiunile mele, ceea ce mi-a arătat că nu eram precis sau obiectiv în multe privințe. Uneori am vorbit pe baza noțiunilor mele și n-am urmărit faptele și alteori exageram. Uneori mă prezentam voit în mod fals și eram înșelător. A devenit din ce în ce mai evident că eram cu adevărat un mincinos. Mi-amintesc că odată un conducător m-a întrebat cum merge un proiect și eu mă gândeam că nu avusesem timp să verific cum decurge. Așadar, dacă aș spune că nu știu, ci trebuie să merg să întreb, ar crede că nu sunt pragmatic și că nu fac lucrare reală? Mă gândeam să evit întrebarea și să revin cu un răspuns după ce verificam, și atunci, chiar dacă nu era gata, conducătorul n-ar fi avut nimic rău de spus despre mine și asta ar fi arătat că urmăresc cum stau lucrurile. Când eram pe cale să fac asta, mi-am dat seama că eram din nou înșelător pentru a-mi apăra reputația. Așa că m-am rugat la Dumnezeu, spunând: „Dumnezeule, vreau să mă lepăd de motivele mele viclene și să practic adevărul ca o persoană onestă. Te rog, îndrumă-mă și ajută-mă.” Atunci mi-au venit în minte aceste cuvinte ale lui Dumnezeu Atotputernic: „Spunând minciuni, îți vinzi integritatea și demnitatea. Aceste minciuni te fac să-ți pierzi demnitatea și să n-ai nicio integritate înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu nu e încântat de acest lucru și îl detestă” („Doar fiind onest poți trăi o adevărată asemănare umană” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Cuvintele „integritate” și „demnitate” m-au încurajat să spun adevărul, să încetez să mai trăiesc ca un demon. Așa că am trimis un răspuns direct înapoi, spunând: „Nu sunt sigur asupra detaliilor, trebuie să verific mai întâi.” M-am simțit atât de împăcat în sufletul meu după ce l-am trimis. Simțeam tot mai mult că a fi onest este cel mai important aspect al umanității, al alegerii căii drepte.