Lupta pentru a vorbi sincer

ianuarie 24, 2022

de Weniela, Filipine

Am acceptat lucrarea lui Dumnezeu Atotputernic din zilele de pe urmă în 2017. Vremurile în care aveam părtășie cu frații și surorile erau, de obicei, foarte fericite pentru mine fiindcă mereu aveam ocazia să aflu mai multe adevăruri și să câștig ceva din ele. La început, totul se făcea prin mesaje text, adică toată comunicarea noastră era prin mesaje. Așadar, nu am ascuns nimic și eram foarte nerăbdătoare să vorbesc despre înțelegerea mea asupra cuvintelor lui Dumnezeu. Liderii spuneau că aveam o înțelegere bună, iar frații și surorile mă admirau. Spuneau că le plăcea să-mi asculte părtășia și că vorbeam engleza bine. Eram încântată să le aud laudele și simțeam că mă descurc bine. Apoi o soră a propus să comunicăm prin apeluri vocale la adunări, iar problemele mele au ieșit în evidență.

Într-o adunare de după-amiază, după ce am citit cuvintele lui Dumnezeu, două surori și-au împărtășit înțelegerea asupra pasajului. Însă eu eram agitată și nu le auzisem cu adevărat părtășia. Totul se făcuse prin mesaje înainte, așa cu nu prea eram obișnuită să am părtășie oral. Părtășia vocală era punctul meu slab. Când se făcea prin mesaje, îmi puteam alege cuvintele și șlefui discursul. Însă folosind comunicarea directă, nu am avut suficient timp să mă pregătesc. Deși aveam o oarecare înțelegere a cuvintelor lui Dumnezeu, părtășia mea era haotică și dezorganizată, așa că mă temeam ca frații și surorile să nu fie dezamăgiți de mine. Pe tot parcursul adunării, am fost preocupată de acest lucru. Ezitam să am părtășie. Dacă nu aveam, ceilalți ar fi crezut că nu mă implicam activ, iar liderul ar fi fost dezamăgit de mine. Dar dacă aveam, aș fi fost în centrul atenției și, dacă nu mă descurcam, frații și surorile m-ar fi disprețuit. Asta mi-ar fi stricat imaginea bună pentru ei. Aceste gânduri m-au neliniștit atât de mult încât n-am putut spune nimic. Mi-era atât de rușine, mai ales fiindcă surorile care mă convertiseră erau prezente la întrunire. M-am gândit că trebuie să fi fost dezamăgite întrucât în comunicarea noastră prin mesaje, am arătat o bună înțelegere și am fost foarte implicată, dar de data aceea nu am spus nicio vorbă. Apoi, sora Shi, un lider, mi-a spus: „Soră Weniela, ai vrea să împărtășești? Toată lumea a făcut-o. Ai uitat să ai părtășie?” Din tonul vocii ei mi s-a părut că e dezamăgită. M-am simțit foarte stânjenită și rușinată. Pentru a-mi ascunde acest neajuns și a-mi menține imaginea în ochii lor, am decis ca pe viitor să scriu ce voiam să spun în părtășie înainte de adunare, ca atunci când era rândul meu, să pot citi pur și simplu ce am scris. Atunci n-aș mai fi fost atât de neliniștită. Ei aveau să creadă că sunt un bun orator, că părtășia mea e la obiect și de ajutor. Am crezut că e o idee bună.

Într-o seară, două surori din China au găzduit întrunirea noastră. Ca să ne fie mai ușor, am folosit toți engleza pentru a comunica. Frații și surorile locale erau foarte timizi fiindcă engleza lor nu era prea bună, dar tot au putut avea părtășie despre înțelegerea lor asupra cuvintelor lui Dumnezeu. Când a venit rândul meu, am fost foarte implicată și am vorbit cu multă încredere fiindcă îmi notasem totul dinainte. Am fost ultima. Petrecusem mult timp scriindu-mi părtășia și-mi dădeam silința să vorbesc cu multă naturalețe ca ei să nu-și dea seama că citesc. După aceea, toți mi-au complimentat părtășia, au spus că le-a fost de ajutor și au spus că engleza mea era grozavă. În secret, eram încântată să le aud laudele și am simțit că le câștigasem respectul. Apoi, ori de câte ori frații și surorile spuneau că le-a plăcut părtășia mea și că eram înzestrată, nu-mi puteam reține bucuria pe care o simțeam. Apoi am fost aleasă lider de grup. M-am axat și mai mult pe ceea ce gândeau ceilalți despre mine. Însă, după o vreme, am început să mă simt vinovată, cam neliniștită ori de câte ori ceilalți mă lăudau. Știam că ceea ce făceam era greșit, că nu le permiteam să mă vadă așa cum eram de fapt. Nu mă simțeam în regulă cu asta, dar continuam să fac aceleași lucruri. În adunări, nu ascultam cu adevărat părtășiile celorlalți. Nu îi ascultam nici de departe cu inima, ci eram ocupată notându-mi propria înțelegere și, drept urmare, nu aveam cum să învăț din părtășia lor. Adunările nu aveau nicio însemnătate pentru mine. Eram mereu concentrată să scriu ceva care suna bine pentru a-mi satisface vanitatea și a-mi apăra reputația. Asta mă împiedica să câștig mai mult din acele întruniri. Voiam să mă schimb, să am părtășie mai liber, dar mi-era teamă să fac pasul acela. Mi-era teamă că dacă ceilalți aflau că-mi notasem lucrurile dinainte, aveau să mă disprețuiască și ar fi putut spune că eram foarte necinstită, că mințeam și eram vicleană. Am vrut de multe ori să nu mai fac acel lucru fiindcă nu era deloc în beneficiul meu și mă neliniștea foarte tare, dar anxietatea mea nu se putea compara cu imaginea mea și cu admirația celorlalți. Îmi păsa mai mult de imaginea și reputația mea. Dar de fiecare dată când o făceam, mă simțeam incredibil de vinovată. Ba chiar am încercat să mă conving că o făceam doar pentru a-mi putea împărtăși înțelegerea mai clar și precis ca apoi ceilalți să poată înțelege mai bine ce spuneam. Îmi tot spuneam că era în regulă, dar neliniștea și vina mă tot chinuiau. M-am gândit că, dacă aș fi putut să renunț la mândria mea și să le spun tuturor adevărul, aș fi putut scăpa de acele lucruri. Dar dacă ar fi aflat că engleza mea nu era prea grozavă, am crezut că ar fi râs de mine. Atunci cum aș fi putut da ochii cu ei? Acest lucru m-a chinuit multă vreme, dar tot nu am reușit să-mi deschid inima. Neștiind ce altceva să fac, am încercat să lucrez la aptitudinile mele lingvistice. Am repetat părtășiile de una singură noaptea, înregistrându-mă și apoi ascultând înregistrarea ca să văd cum suna. Credeam că-mi puteam îmbunătăți treptat aptitudinile oratorice în felul acela, ca apoi să nu mai fie nevoie să-mi tot scriu părtășiile dinainte, ci să pot avea părtășie direct. Apoi n-ar mai fi fost nevoie să le spun tuturor adevărul. Atât timp cât încă mai puteam avea părtășie bine, iar engleza mea suna fluent, respectul lor pentru mine ar fi rămas intact. Însă oricât de mult aș fi exersat, deveneam agitată de fiecare dată când eram toți în părtășie, așa că îmi citeam părtășia așa cum o făcusem în tot acel timp. Eram dezamăgită de mine însămi și prinsă într-o stare pesimistă. Asta mi-a afectat și datoria. Am ajuns să fiu demisă din funcția mea de lider de grup.

Odată, într-o adunare, o soră a împărtășit acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Dacă dorești ca ceilalți să aibă încredere în tine, mai întâi trebuie să fii cinstit. Dacă vrei să fii o persoană cinstită, trebuie, mai întâi, să-ți deschizi inima, astfel încât toți să poată să o cerceteze, să vadă tot ceea ce gândești și să îți zărească adevărata față; nu trebuie să încerci să te ascunzi sau să pretinzi că ești altfel ca să fii văzut bine. Doar atunci oamenii vor avea încredere în tine și te vor considera cinstit. Aceasta este practica cea mai importantă și premisa pentru a fi o persoană cinstită. Tot timpul te prefaci, tot timpul simulezi sfințenia, virtutea, măreția, simulezi înalte calități morale. Nu-i lași pe oameni să-ți vadă corupția și eșecurile. Le prezinți oamenilor o imagine falsă, astfel încât ei să creadă că ești integru, măreț, că te sacrifici, că ești imparțial și altruist. Aceasta este înșelăciune. Nu te ascunde și nu te arăta altfel decât ești; în schimb, deschide-te și deschide-ți inima pentru ca ceilalți să vadă. Dacă poți să îți deschizi inima, astfel încât ceilalți să vadă, și să-ți dezvălui toate gândurile și planurile – atât pozitive, cât și negative – nu ești atunci cinstit? Dacă poți să te deschizi pentru ca ceilalți să vadă, atunci și Dumnezeu te va vedea și va spune: «Te-ai deschis pentru ca ceilalți să te vadă, așa că și înaintea Mea ești, negreșit, cinstit.» Dacă doar te deschizi înaintea lui Dumnezeu când alții nu te văd, iar când te afli în compania lor pretinzi mereu că ești măreț și virtuos sau drept și altruist, atunci ce va gândi și va spune Dumnezeu? El va spune: «Ești într-adevăr înșelător; ești pur și simplu ipocrit și mărunt; și nu ești o persoană cinstită.» Așadar, Dumnezeu te va condamna. Dacă dorești să fii o persoană cinstită, atunci, indiferent când te afli înaintea lui Dumnezeu sau a altor oameni, ar trebui să poți oferi o explicație sinceră și deschisă pentru ceea ce se manifestă în tine și pentru cuvintele din inima ta. Este ușor de realizat asta? Necesită timp; necesită o luptă interioară și noi trebuie să practicăm constant. Puțin câte puțin, inimile noastre se vor deschide și noi ne vom putea dezvălui” („Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Lui Dumnezeu Îi plac oamenii onești și nu-I place șiretenia sau necinstea. Fie că e ceva drăguț sau urât, trebuie să vorbim din inimă în părtășie, nu să ne prefacem că suntem altcineva, să purtăm o mască. Asta înseamnă să fii onest. M-am simțit atât de vinovată când am citit asta fiindcă știam că nu sunt o persoană onestă. Chiar voiam să le vorbesc deschis tuturor, să renunț la vanitate și deșertăciune și chiar dacă încercasem de multe ori, niciodată nu am putut s-o fac. Tânjeam prea mult după imagine. Eram priozoniera vanității mele. Am văzut că eram cu adevărat incredibil de coruptă. Mă simțeam foarte vinovată și supărată în același timp. De ce mă prefăceam mereu, dându-le oamenilor o impresie pozitivă falsă despre mine? De ce nu puteam practica adevărul? De ce îmi iroseam credința în Dumnezeu? Toate acele întruniri și îndatoriri erau în van? Simțeam că nu aveam să scap niciodată de legăturile propriei vanități. Voiam să părăsesc grupul și să-mi acord timp pentru a intra în starea corectă. Apoi aș fi putut să mă întorc la adunări și să nu mai fac acele lucruri. Așadar, am ieșit din grup și am încetat să folosesc contul pe care îl aveam, vrând să fiu singură și să reflectez asupra mea. O vreme, am fost foarte supărată, frustrată și m-am simțit singură. Eram dezamăgită de mine însămi. Fusesem o credincioasă timp de doi ani, dar tot nu reușisem să fiu sinceră și să renunț la vanitate. Îmi păsa prea mult de opinia celorlalți despre mine. Numai imaginându-mi reacțiile celorlalți după ce ar fi aflat adevărul, mă simțeam foarte rușinată.

În acel timp nu am făcut decât să citesc cuvintele lui Dumnezeu. Într-o zi, am văzut acest pasaj: „Căutarea adevărului este lucrul cel mai important, iar practicarea lui este, de fapt, foarte simplă. Ar trebui să începi prin a fi o persoană onestă și a rosti adevărului și a-ți deschide inima. Dacă este vreun lucru de care ți-e prea rușine să vorbești cu frații și surorile tale, atunci ar trebui să îngenunchezi și să I-l spui lui Dumnezeu în rugăciune. Ce ar trebui să-I spui lui Dumnezeu? Spune-I lui Dumnezeu ce este în inima ta; nu veni la El cu amabilități fără conținut sau cu tentative de a-L induce în eroare. Începe prin a fi cinstit. Dacă ai fost slab, atunci spune că ai fost slab; dacă ai fost rău, atunci spune că ai fost rău; dacă ai fost înșelător, atunci spune că ai fost înșelător; dacă ai fost plin de răutate și de gânduri perfide, spune-I lui Dumnezeu despre ele. Dacă întotdeauna concurezi pentru poziție, spune-I și acest lucru. Dă-I voie lui Dumnezeu să te disciplineze; lasă-L să-ți pregătească un mediu. Permite-I lui Dumnezeu să te ajute să treci prin toate dificultățile în care te afli și să îți rezolvi toate problemele. Ar trebui să-ți deschizi inima; nu ți-o fereca. Chiar dacă Îl înlături, El tot poate vedea în sufletul tău. Totuși, dacă te deschizi față de El, poți dobândi adevărul. Așadar, ce cale ar trebui să alegi? Începe prin a fi onesti, și nicidecum să afișezi o mască. De ani de zile, avem părtășie despre adevăruri care spun ce înseamnă să fim cinstiți și, totuși, astăzi există încă mulți oameni care rămân indiferenți, care vorbesc și acționează numai conform propriilor intenții, dorințe și scopuri, și cărora nu le-a trecut niciodată prin minte să se pocăiască. Este aceasta atitudinea oamenilor care sunt sinceri? (Nu.) De ce le cere Dumnezeu oamenilor să fie sinceri? Pentru a-i face mai ușor de controlat? (Nu.) A fi sincer este începutul faptului de a fi normal, de a fi iubit de Dumnezeu, de a dobândi adevărul; și este, de asemenea, cel mai important indiciu că un om are umanitate și asemănarea unei persoane sincere. Astfel, cine nu a fost niciodată cinstit, sau considerat a fi cinstit, este cineva care nu poate înțelege adevărul sau nu poate obține adevărul. Dacă nu Mă crezi, du-te și convinge-te, sau du-te și experimentează asta pentru tine. Inima ta se poate deschide doar dacă practici onestitatea și doar după ce inima ta s-a deschis adevărul poate pătrunde în tine și, la rându-ți, îl vei putea pricepe și dobândi. Dacă inima ta este mereu închisă și niciodată nu rostești adevărul în fața nimănui și ești mereu evaziv și eluziv, atunci ce se va alege de toată eschivarea ta? În cele din urmă, te vei ruina și vei fi incapabil să înțelegi sau să dobândești vreun adevăr” („Șase indicatori ai progresului în viață” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Asta mi-a arătat că a înțelege adevărul este mai important decât orice, mai important decât imaginea și vanitatea mea. Pentru a câștiga adevărul, trebuia să încep să fiu sinceră. Unu și cu unu fac doi – gata cu prefăcătoria și înșelăciunea. Pentru o vreme destul de lungă, jucasem teatru, păcălindu-i pe ceilalți. Scriam ce voiam să spun în părtășie ca ei să creadă că aveam o înțelegere bună și că vorbeam engleza bine și să continue să mă laude. Eram sfâșiată de vinovăție și neliniște, dar nu aveam curajul să vorbesc deschis cu frații și surorile. Nu voiam ca ei să-mi vadă neajunsurile și să mă disprețuiască, să spună că eram o mincinoasă. Ba chiar am preferat să părăsesc grupul decât să le spun adevărul. Chiar eram vicleană. Mi-am dat seama că depresia mea era răul pe care mi-l făcea Satana și că probabil asta îmi întârzia intrarea în viață. Ba chiar putea să mă ruineze. Ar fi trebuit să am curajul de a le spune celorlalți ce era cu adevărat în inima mea ca să pot practica într-adevăr ceva onestitate. Oricât de stânjenitor ar fi fost să spun adevărul, știam că trebuia să scap de lucrurile făcute într-un mod greșit. Lui Dumnezeu Îi plac oamenii onești și e dezgustat de oamenii vicleni. Dacă aș fi continuat să joc teatru, dându-le celorlalți o impresie falsă și nefiind sinceră, aș fi continuat să trăiesc în întuneric și n-aș fi câștigat niciodată lucrarea Duhului Sfânt. N-aș fi câștigat niciodată adevărul. Trebuie să mă deschid complet față de Dumnezeu ca El să mă ajute să rezolv această înșelăciune din mine. Am spus o rugăciune, cerându-I lui Dumnezeu să mă îndrume să practic adevărul și să fiu o persoană onestă.

Ulterior, m-am deschis în cele din urmă liderului nostru, sora Connie. I-am spus de ce părăsisem grupul și-mi dezactivasem contul. După ce m-a ascultat, sora Connie a spus: „Nu te-aș disprețui niciodată pentru asta și chiar îți apreciez sinceritatea.” Am fost incredibil de ușurată s-o aud spunând asta. Am experimentat cu adevărat ce minunat este să fii sincer. Această sinceritate m-a eliberat de toată neliniștea mea și mi-a permis să-mi corectez părerile greșite. De asemenea, mi-a oferit și sfaturi, spunând că atunci când îmi împărtășesc înțelegerea despre cuvintele lui Dumnezeu, nu trebuie să vorbesc foarte elocvent sau să împărtășesc vreun fel de teorii elevate. E suficient ca părtășia să vină din suflet, să fie sinceră. Asta Îi aduce bucurie lui Dumnezeu. I-am acceptat sugestia și m-am simțit pregătită s-o pun în practică.

Ulterior, o altă soră mi-a trimis un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „În loc să caute adevărul, cei mai mulți oameni au propriile planuri meschine. Interesele lor, renumele și locul sau statutul pe care îl au în ochii altora sunt de mare importanță pentru ei. Acestea sunt singurele lucruri pe care le prețuiesc. Se agață de acestea din răsputeri. Și modul în care sunt priviți sau tratați de Dumnezeu are o importanță secundară; pentru moment, ei ignoră asta; pentru moment, se gândesc doar dacă sunt șefii grupului, dacă alți oameni îi respectă și ascultă ceea ce spun ei. Acestea au o importanță primordială pentru ei. Când sunt într-un grup, aproape toți oamenii caută acest tip de statut, astfel de oportunități. Când sunt foarte talentați, bineînțeles că vor să fie cei mai buni; dacă au abilități medii, tot își vor dori să aibă o poziție mai înaltă decât ceilalți oameni mediocri din grup; iar dacă au o poziție joasă în grup, având un calibru și abilități medii, vor dori și ei să fie respectați de ceilalți, nu vor vrea ca alții să-i privească disprețuitor. Renumele și demnitatea acestor oameni sunt lucrurile care-i fac să stabilească o limită: sunt nevoiți să se țină de aceste lucruri. S-ar putea să fie lipsiți de integritate și să nu aibă aprobarea sau consimțământul lui Dumnezeu, dar, într-un grup, nu pierd niciodată șansa de a obține prin trucuri renumele, statutul și admirația celorlalți – care reprezintă firea Satanei. Majoritatea oamenilor nu sunt conștienți de acest lucru. Convingerea lor este că trebuie să se agațe de această fărâmă de renume până la capăt. Nu sunt conștienți că numai atunci când aceste lucruri zadarnice și superficiale vor fi pe deplin abandonate și lăsate deoparte vor deveni persoane hotărâte. Oamenii care fac din statut viața lor își pierd viața. Ei nu știu ce este în joc. Așadar, atunci când acționează, întotdeauna rețin ceva, încearcă mereu să-și protejeze propria reputație și statutul, le pun pe acestea pe primul loc, vorbind doar pentru propriile scopuri, pentru propria apărare prefăcută. Tot ceea ce fac este pentru ei înșiși. Se grăbesc spre orice strălucește, anunțându-i pe toți că au luat parte la asta. De fapt, nu a avut nimic de-a face cu ei, dar nu-și doresc niciodată să fie lăsați pe plan secund, se tem mereu că alții îi privesc de sus, le este mereu teamă că alți oameni spun că ei sunt un nimic, că sunt incapabili de nimic, că nu au aptitudini. Nu sunt toate acestea îndrumate de firile lor satanice? Când vei putea să renunți la toate acestea, vei fi mult mai relaxat și mai liber înlăuntrul tău; vei fi pășit pe calea sincerității. Dar, pentru mulți, acest lucru nu este ușor de realizat. Când apare camera de fotografiat, ei se grăbesc în față; le place să fie filmați, cu cât mai mult, cu atât mai bine; se tem să nu fie filmați prea puțin și vor plăti orice preț pentru șansa aceasta. Și nu sunt toate acestea îndrumate de firile lor satanice? (Da.) Acestea sunt firile lor satanice. Și ce dacă ești filmat? Și ce dacă oamenii au o părere foarte bună despre tine? Și ce dacă te idolatrizează? Demonstrează ceva din toate acestea că ai adevărul? Nimic din toate acestea nu are vreo valoare. Când poți depăși aceste lucruri – când devii indiferent față de ele și nu mai simți că sunt importante, când renumele, vanitatea, statutul și ceea ce cred alții despre tine nu-ți mai controlează gândurile și comportamentul, cu atât mai puțin modul în care îți îndeplinești datoria, atunci îndeplinirea datoriei tale va deveni din ce în ce mai eficientă și din ce în ce mai pură” („Doar prin practicarea adevărului, omul poate deține umanitatea normală” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). În acest pasaj, Dumnezeu dezvăluie felul în care oamenii își prețuiesc imaginea și statutul mai mult decât viața, iar primele lucruri la care se gândesc când înfruntă ceva sunt reputația, vanitatea și funcția lor și nu voia lui Dumnezeu. Dumnezeu nu vrea să jucăm teatru și să ne punem reputația pe primul loc sau să căutăm statutul printre oameni. Nu asta ne ajută să câștigăm aprobarea lui Dumnezeu și nu ne poate ajuta să ne schimbăm firile sau să fim mântuiți. Renumele și statutul sunt legături în care Satana ne prinde, iar urmărirea acestor lucruri ne face din ce în ce mai vanitoși și vicleni. În felul acela, pierdem îndrumarea lui Dumnezeu și, în cele din urmă, Îi vom pierde mântuirea. Lui Dumnezeu nu-I plac oamenii vicleni și nu vrea ca oamenii să joace jocuri abile pentru a câștiga aprobarea Lui sau admirația celorlalți. El vrea să renunțăm la reputația și statutul nostru, să urmărim adevărul și să fim oameni onești. Fie că în fața lui Dumnezeu sau în fața celorlalți, nu putem fi înșelători sau necinstitți. În repetate rânduri eșuasem să mă deschid și să-mi împărtășesc greutățile cu ceilalți fiindcă eram prea preocupată de imaginea și vanitatea mea. Prinsă strâns în ghearele firii mele satanice, eram incapabilă să practic adevărul. Dorința mea de imagine și statut era prea puternică.

Ulterior, sora mi-a trimis și alte cuvinte ale lui Dumnezeu în care era un pasaj care mi-a fost de ajutor în mod special. „Când te gândești acum la asta, ai spune că folosirea unor mici favoruri, datul în spectacol sau înșelarea oamenilor cu iluzii este o cale bună de urmat, în ciuda numeroaselor beneficii și satisfacții pe care s-ar putea, din exterior, să pară că le obține o persoană care implementează aceste mijloace? Este o cale a căutării adevărului? Este o cale care poate aduce mântuirea cuiva? Foarte clar, nu. Aceste metode și tertipuri, indiferent cât de strălucit ar fi putut fi plănuite, nu L-au putut păcăli pe Dumnezeu și, în cele din urmă, toate sunt condamnate și detestate de Dumnezeu, pentru că în spatele unor astfel de comportamente se ascund ambiția personală și un fel de atitudine și esență a celui care-și dorește să se împotrivească Lui. În adâncul sufletului, Dumnezeu nu ar recunoaște niciodată o astfel de persoană ca fiind una care își îndeplinește datoria și, în schimb, ar defini-o drept un răufăcător. Care este concluzia lui Dumnezeu atunci când are de-a face cu răufăcători? «Plecaţi de la Mine, voi, cei ce săvârşiţi fărădelegea!» Când Dumnezeu a spus «Plecaţi de la Mine», El i-a trimis pe oameni la Satana, acolo unde locuiește Satana, și nu i-a mai dorit. A nu-i dori însemna că El nu avea să-i mântuiască. Dacă nu ești unul din turma lui Dumnezeu, cu atât mai puțin unul dintre adepții Săi, atunci nu te afli printre cei pe care El îi va mântui. Așa se definește o astfel de persoană” („Ei încearcă să tragă oamenii de partea lor” în Demascarea antihriștilor). Din cuvintele lui Dumnezeu, am văzut că unii sunt ipocriți și falși ca să fure un loc în inimile oamenilor. Se pare că ei câștigă respectul celorlalți, iar ambițiile și dorințele lor sunt satisfăcute. Dar cu ce se aleg la sfârșit? Pot păcăli oamenii pentru o clipă, dar nu-L pot păcăli pe Dumnezeu. Dumnezeu vede în inimile și mințile noastre, iar ei își pierd în cele din urmă șansa la mântuirea lui Dumnezeu și nu mai pot câștiga niciodată adevărul sau aprobarea lui Dumnezeu. Cuvintele lui Dumnezeu sunt clare. El îi urăște pe cei care nu urmăresc adevărul și nutresc propriile intenții, care vor să fure un loc în inimile celorlalți. El îi vede ca pe niște păcătoși și nu recunoaște îndatoririle pe care le fac ei. Asta m-a speriat. Mă temeam că Dumnezeu avea să mă abandoneze, că avea să mă azvârle Satanei și că eu aveam să pierd mântuirea Sa. Mi-am dat seama că mersesem pe calea greșită. Întrucât toate gândurile și acțiunile mele erau de dragul de a fi lăudată și admirată de ceilalți, nu mă gândisem niciodată la voia lui Dumnezeu sau la ceea ce aveam să primesc în cele din urmă din acel mod de a acționa. Chiar dacă aș fi câștigat inimile unor oameni, nu aș fi câștigat niciodată adevărul fiindcă mă aflam pe o cale împotriva lui Dumnezeu. Dacă aș fi continuat pe acea cale, în final aș fi fost ruinată. La gândul acesta, știam că Dumnezeu ura ceea ce făcusem și că nu era ceea ce voia EL să urmăresc. Nu mă puteam liniști. Voiam sincer să schimb și să scap de acea stare, să fiu eu însămi și să nu mai fiu niciodată înșelătoare.

Ulterior, sora Connie m-a încurajat să am părtășie și să mă deschid față de ceilalți, să fiu sinceră ca să pot simți ceva pace și bucurie. Dar la gândul de a vorbi deschis fraților și surorilor despre corupția și defectele mele, chair am ezitat. Apoi am văzut alt pasaj din cuvintele lui Dumnezeu: „Trebuie să căutați adevărul pentru a rezolva orice problemă care se ivește, indiferent care e aceasta și, sub nicio formă, să nu vă deghizați sau să vă puneți o față falsă pentru alții. Neajunsurile voastre, deficiențele, defectele, firile voastre corupte – să fiți complet deschiși cu privire la ele și să aveți părtășie despre toate. Nu le țineți în voi. A învăța cum să vă deschideți este primul pas spre intrarea în adevăr și e primul obstacol, care este cel mai dificil de depășit. Odată ce l-ai depășit, intrarea în adevăr e ușoară. A face acest pas înseamnă că tu îți deschizi inima și arăți tot ceea ce ai, bun sau rău, pozitiv sau negativ; te dezvălui pentru ca ceilalți și Dumnezeu să te vadă; fără a ascunde nimic de Dumnezeu, fără a tăinui nimic, fără a deghiza nimic, liber de înșelăciune și șiretlicuri și fiind, totodată, deschis și onest cu alți oameni. În acest fel, trăiești în lumină și nu numai că Dumnezeu te va examina, dar și alți oameni vor fi, de asemenea, capabili să vadă că tu acționezi cu principiu și un anume grad de transparență. Nu trebuie să ascunzi nimic, să faci vreo modificare sau să folosești vreun truc de dragul propriei reputații, al respectului de sine și al statutului, iar acest lucru se aplică și oricărei greșeli pe care ai făcut-o; o astfel de lucrare fără rost nu este necesară. Dacă nu faci asta, atunci vei trăi ușor și fără a fi obosit, și complet în lumină. Numai astfel de oameni pot câștiga lauda lui Dumnezeu. Trebuie să înveți să îți analizezi în profunzime gândurile și ideile. Ar trebui să poți schimba imediat și să rectifici orice lucru greșit faci și orice comportament de-al tău care nu I-ar plăcea lui Dumnezeu. Care este scopul rectificării lor? Este acela de a accepta și a lua adevărul de partea ta, respingând în același timp lucrurile din tine ce aparțin Satanei și înlocuindu-le cu adevărul. Obișnuiai să te bazezi pe naturile tale corupte, ca viclenia și amăgirea, dar acum nu mai faci asta; acum, când faci lucruri, acționezi cu o mentalitate onestă, pură și supusă. Dacă nu ascunzi nimic, dacă nu te prefaci, nu amăgești, dacă nu afișezi o fațadă, dacă te expui înaintea fraților și surorilor, nu îți ascunzi cele mai tainice gânduri și cugetări, ci, în schimb, permiți altora să-ți vadă atitudinea cinstită, atunci adevărul se va înrădăcina treptat în tine, va înflori și va rodi, va da rezultate încetul cu încetul. Dacă inima ta este din ce în ce mai sinceră și din ce în ce mai orientată către Dumnezeu și dacă știi să aperi interesele casei lui Dumnezeu atunci când îți îndeplinești datoria, iar conștiința ta este tulburată atunci când nu reușești să aperi aceste interese, atunci aceasta este dovada că adevărul a avut un efect în tine și a devenit viața ta” („Doar cei care practică adevărul sunt temători de Dumnezeu” în Cuvântările lui Hristos al zilelor de pe urmă). Puteam vedea cum cuvintele lui Dumnezeu chiar pot schimba oamenii. Când oamenii învață să vorbească deschis despre adevărata lor corupție și să caute adevărul, ideile noastre greșite și firile corupte pot fi schimbate treptat. Dumnezeu mi-a expus modul greșit de a gândi și a dezvăluit urmărirea mea greșită a renumelui și a statutului, apoi m-a îndrumat prin cuvintele Sale să găsesc calea corectă de practică. Trebuia să fac primul pas pentru a le vorbi deschis celorlalți, să nu mă mai gândesc la renumele și imaginea mea, să nu mai fiu vicleană, înșelătoare și necinstită. Trebuia să practic cuvintele lui Dumnezeu și să le las să mă conducă.

În acea dimineață de duminică, am participat la adunare ca de obicei și mi-am spus că trebuie să fiu sincere, să-mi împărtășesc liber înțelegerea cu toți. M-am rugat: „Dragă Dumnezeule, de data asta vreau să practic adevărul, să scap de legăturile Satanei și să-mi dezvălui ipocrizia și înșelăciunea. Nu-mi va păsa dacă mă disprețuiesc. Vreau doar să fiu un om sincer pentru a Te mulțumi. Te rog să mă ajuți ca să pot fi deschisă și sinceră.” După această rugăciune m-am simțit mai relaxată. În timpul întrunirii noastre, chiar m-am gândit la cuvintele lui Dumnezeu și am ascultat cu seriozitate părtășia celorlalți despre experiența și înțelegerea lor. Nu am folosit timpul acela pentru a-mi scrie propria părtășie și nu m-am gândit la ce fel de părtășie le-ar plăcea tuturor celorlalți. Când am făcut asta, am câștigat o nouă luminare din părtășia celorlalți. Când mi-a venit rândul, nu m-am gândit la cât de bună sau elocventă este părtășia mea și, deși eram agitată, asta nu m-a împiedicat să-mi continui părtășia. Apoi am vorbit despre un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu care chiar mă emoționase. „Sinceritatea înseamnă să vă dăruiți inima lui Dumnezeu, să fiți sinceri cu El în privința tuturor lucrurilor, să fiți deschiși cu El în toate lucrurile, să nu ascundeți niciodată faptele, să nu încercați să-i înșelați pe cei superiori și pe cei inferiori vouă și niciodată să nu faceți lucruri doar ca să intrați în grațiile lui Dumnezeu. Pe scurt, să fiți cinstiți înseamnă să fiți puri în acțiunile și cuvintele voastre și să nu înșelați nici pe Dumnezeu, nici pe om. […] Dacă ai multe confidențe pe care nu ești dispus să le împărtășești și dacă nu ești dispus să îți dezvălui secretele – dificultățile tale – înaintea altora, astfel încât să cauți calea luminii, atunci Eu spun că ești un om care nu va primi mântuirea cu ușurință și care nu va ieși cu ușurință din întuneric” („Trei avertismente” din Cuvântul Se arată în trup). Am corelat acest pasaj din cuvintele lui Dumnezeu cu experiența mea și apoi mi-am dezvăluit sufletul la sfârșit, arătându-le tuturor fața mea absolut adevărată. Nu mi-am făcut deloc griji despre ce ar fi putut să spună despre mine. Le-am zis: „Tot acest timp, am jucat un teatru grozav, prefăcându-mă că vorbesc engleza fluent. Adevărul e că îmi notam toată părtășia dinainte și chiar o înregistram ca să exersez să sune natural ca toți să mă admirați. Era doar ca să vă câștig laudele și să vă fac să mă apreciați. V-am înșelat…” Am crezut că aveau să mă desconsidere dacă îmi puneam sufletul pe tavă, dar mi-au spus că nu trebuia să-mi fac griji că nu aveam o părtășie bună, că suntem toți cam la fel. Dumnezeu vrea să fim sinceri, nu bombastici și nefolositori. Dacă nu aveam părtășie din inimă și era doar doctrină literală, la ce bun? Asta m-a emoționat foarte tare. Nu mă desconsiderau deloc, iar unii dintre ei au spus că înțelegeau de ce făcusem asta și că experiența mea i-a ajutat. Asta a fost o surpriză plăcută pentru mine. După ce le-am vorbit deschis tuturor despre corupția mea, m-am simțit de parcă îmi fusese îndepărtat un ghimpe din coaste. Eram, în sfârșit, liberă și puteam scăpa în cele din urmă de legăturile firii mele satanice. Satana folosește vanitatea și reputația pentru a mă împiedica să practic adevărul, dar când am aflat lucruri despre mine prin cuvintele lui Dumnezeu, practicând onestitatea și vorbind deschis și sincer, am simțit că am făcut un pas mai aproape de Dumnezeu și am îndepărtat aceste îndoieli și bariere dintre mine și frații și surorile mele. Nu fusesem capabilă să renunț la vanitatea mea sau să spun adevărul atât de mult timp fiindcă fusesem atât de preocupată de imaginea mea și nu de voia lui Dumnezeu. Atât de mult timp, alesesem să mă deghizez pentru a-mi satisface vanitatea și a mă desfăta cu laudele celorlalți, dar nu asta voia Dumnezeu. De fapt, Îl rănisem pe Dumnezeu atât de multă vreme. Dar Dumnezeu era mereu iertător și răbdător, așteptând să mă schimb. Sunt incredibil de recunoscătoare pentru iubirea extraordinară a lui Dumnezeu.

Această experiență m-a învățat importanța urmăririi adevărului. Singurul mod de a scăpa de cătușele unei firi corupte este să fii o persoană onestă și să practici adevărul. Singura cale de a câștiga adevărata fericire și pace este să alegi adevărul. Înainte eram atât de vicleană, de ipocrită, dar acum am decis să practic adevărul și să fiu sinceră. Asta e cel mai important pentru mine. Tot ce vreau este ca Dumnezeu să continue să mă îndrume ca să pot pune mai mult adevăr în practică.

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

A trăi înaintea lui Dumnezeu

de yongsui, Coreea de Sud Dumnezeu Atotputernic spune: „Pentru a intra în realitate, o persoană trebuie să îndrepte totul către viața...

Lecția de ascultare

de Yang Mingzhen, Canada Numele meu este Yang Mingzhen și sunt șapte ani de când Îl urmez pe Dumnezeu Atotputernic. În ultimii câțiva ani,...

Lasă un răspuns

Contactează-ne pe Messenger