de Ariella, Franța

În august 2021, am venit la o biserică pentru a uda nou-veniții. După un timp, am constatat că una dintre nou-venite avea o fire destul de arogantă, insista adesea pe propriile idei și nu putea lucra în armonie cu frații și surorile ei. Când ceilalți o sfătuiau cu privire la problema ei, nu numai că refuza să asculte, se și certa despre ce e bine și rău și îi judeca fără știrea lor și-i condamna, făcându-i să se simtă constrânși și perturbând lucrarea bisericii. În principiu, s-ar fi cuvenit ca ea să fie înlocuită. Cu toate acestea, îmi făceam unele griji, întrucât știam că ar trebui să am părtășie cu ea despre această problemă, dar nu mai fusesem niciodată conducătoare sau lucrătoare, nu avusesem niciodată părtășie cu nimeni pe acest subiect și nu știam cum ar trebui să fac acest lucru. Însă nici nu am vrut s-o întreb pe supraveghetoare, temându-mă că atunci când avea să afle că nu puteam să mă descurc nici măcar cu această problemă, avea să mă creadă incapabilă și să mă vadă așa cum eram, iar după aceea nu mă va mai aprecia sau cultiva. M-am gândit și la faptul că această nou-venită era franțuzoaică și că nu vorbeam foarte bine franceza. Dacă nu mă exprimam clar, acest lucru putea să o facă să devină pasivă și slabă și să se retragă din credința ei, iar aceasta avea să fie vina mea. M-am gândit la acest lucru în repetate rânduri și i-am transmis problema conducătorului bisericii, fratele Claude, ca să se ocupe de ea. Am găsit chiar și o justificare nobilă, cum că a-i permite să învețe cum să rezolve probleme singur era un antrenament pentru Claude. Însă mai târziu, pentru că nu a explicat clar lucrurile în timpul părtășiei sale, nou-venita a devenit negativă, a avut neînțelegeri, s-a retras și a încetat să creadă. Din această cauză, Claude a devenit foarte abătut. A spus că era prea prost pentru a avea părtășie. Știam că această treabă era responsabilitatea mea, dar nu am reușit să discut deschis problemele mele cu el. Am avut în mod calm părtășie cu el și am recapitulat erorile lui. Nu numai că nu mi-am dezvăluit adevărata situație, dar l-am și lăsat să creadă, în mod eronat, că mă pricepeam foarte bine la rezolvarea problemelor.

Câteva zile mai târziu, la o adunare, în părtășia ei, conducătoarea noastră a semnalat situația mea. A spus că o lucrătoare responsabilă de udare și-a îndeplinit îndatoririle fără a-și asuma responsabilitatea. Când s-a confruntat cu o problemă, nu a rezolvat-o ea însăși, ci a pasat-o unui conducător nou-venit, rezultatul fiind că problema nu a fost rezolvată în mod corespunzător și o nou-venită s-a retras. Când am auzit-o pe conducătoare indicând problema mea atât de răspicat, m-am înroșit până-n vârful urechilor, simțind că pierdusem atât de mult din imaginea mea. Acolo erau conducători și lucrători responsabili de udare din mai multe biserici. Ce avea să creadă toată lumea auzind acestea? Cu siguranță avea să creadă că nu eram de încredere. După ce și-a terminat părtășia, i-a lăsat pe toți să vorbească. M-am gândit: „Conducătoarea a vorbit atât de direct aici, iar eu am fost cea vizată. Oare dacă nu am părtășie acum, nu mă va face acest lucru să par că nu am atitudinea unui om care nu acceptă emondarea și tratarea? Acest lucru i-ar face cu siguranță conducătoarei o impresie foarte proastă.” Pentru a-mi restabili imaginea, am avut părtășie prima și am spus pe un ton ușor plângăreț: „Am mari remușcări pentru faptul că am permis să se întâmple așa ceva. Văd acum că sunt o persoană foarte iresponsabilă.” După ce am dat dovadă de cunoaștere de sine, am început să mă justific, spunând: „Înainte am încercat să aflu despre situația nou-venitei și am avut părtășie cu ea despre cuvântul lui Dumnezeu și am depus mult efort să o ajut și să o sprijin. Însă din pricina barierei lingvistice, când s-a ajuns la a o demite, i-am transmis lui Claude să se ocupe de acest lucru. Nu am ținut cont de consecințele acestui lucru, ceea ce a dus la retragerea nou-venitei.” După discuție, o soră mi-a trimis un mesaj și, fără menajamente, a spus: „Tonul discursului tău a fost prea blajin, puțin calculat. A părut inconfortabil, exact ca și cum le-ai spune oamenilor că știi deja că ai greșit și nu ar trebui să-ți tot repete acest lucru.” Când am citit mesajul, mi s-a înroșit toată fața și m-am simțit foarte rușinată. Era foarte jenant, de parcă cineva ar fi tras cortina pentru a dezvălui un truc în derulare. Ulterior, am purtat mereu cuvintele surorii în inima mea. M-am gândit că ea mi-a subliniat problemele fără compromisuri și trebuie să existe voia lui Dumnezeu în spatele acestui lucru. Ar trebui să reflectez cum se cuvine și să încerc să mă înțeleg mai bine. Reflectând, mi-am dat seama că ori de câte ori eram emondată și tratată, îmi recunoșteam mereu de bunăvoie problemele și apoi îmi exprimam dificultățile autentice pe un ton trist și îndurerat pentru a câștiga simpatia și înțelegerea celorlalți, astfel încât toată lumea să fie îngăduitoare față de mine și să nu mă mai tragă la răspundere. În același timp, îmi doream ca ceilalți să simtă că pot accepta emondarea și tratarea și să aibă o impresie bună despre mine. Abia atunci mi-am dat seama că vorbele mele fuseseră pline de șiretlicuri. După aceea, m-am concentrat asupra problemei când mâncam și beam cuvântul lui Dumnezeu.

Într-o zi, mi-am amintit dialogul din Biblie dintre Dumnezeu și Satana. „Iar Iahve i-a spus Satanei: «De unde vii?» Atunci Satana I-a răspuns lui Iahve și a zis: «De la cutreierarea și de la plimbarea în sus și în jos pe pământ»” (Iov 1:7). Dumnezeu a analizat atent maniera în care vorbește Satana: „Cuvintele Satanei au o anumită caracteristică: ceea ce spune Satana te face să te scarpini în cap, incapabil să înțelegi sursa cuvintelor sale. Uneori, Satana are motive și vorbește în mod intenționat și, uneori, condus de propria esență, de natura lui, astfel de cuvinte ies spontan și vin direct din gura Satanei. Satana nu petrece mult timp cântărind astfel de cuvinte; mai degrabă, ele sunt exprimate fără să se gândească. Când Dumnezeu l-a întrebat de unde vine, Satana a răspuns prin câteva cuvinte ambigue. Te simți foarte nedumerit, fără să știi vreodată de unde anume vine Satana. Există vreunul printre voi care vorbește astfel? Ce mod de a vorbi este acesta? (Este ambiguu și nu dă un anumit răspuns.) Ce fel de cuvinte ar trebui să folosim pentru a descrie acest mod de a vorbi? Este diversionist și îndrumă greșit. Să presupunem că cineva nu vrea să-i lase pe ceilalți să știe ce au făcut ieri. Tu îi întrebi: «Te-am văzut ieri. Unde mergeai?» Ei nu-ți spun direct unde au mers. Mai degrabă, ei spun: «Ce zi a fost ieri. A fost foarte obositoare!» Ți-au răspuns la întrebare? Ei au făcut-o, însă nu ți-au dat răspunsul pe care l-ai vrut. Acesta este «geniul» din iscusința vorbirii omului. Tu nu poți niciodată să descoperi ceea ce vor să spună, nici să înțelegi motivul sau intenția cuvintelor lor. Nu știi ce încearcă ei să evite, deoarece, în inima lor, au propria poveste – acesta este un lucru perfid. Există vreunul printre voi care, de asemenea, vorbește deseori în acest fel? (Da.) Care este atunci scopul vostru? Uneori, este ca să vă protejați propriile interese, alteori, ca să vă păstrați mândria, poziția și imaginea, să vă protejați secretele vieții private? Oricare ar fi scopul, este indisolubil și legat de interesele voastre. Nu este aceasta natura omului? Toți cei care au o astfel de natură sunt în strânsă legătură cu Satana, dacă nu chiar familia lui. Putem spune astfel, nu-i așa? General vorbind, această manifestare este detestabilă și dezgustătoare” (Cuvântul, Vol. 2: Despre a-L cunoaște pe Dumnezeu, „Dumnezeu Însuși, Unicul IV”). În trecut, când am citit că Dumnezeu a spus că Satana vorbește într-o manieră diversivă și înșelătoare, am simțit întotdeauna că oamenii care puteau să facă aceste trucuri erau cu toții uneltitori și perspicace. Însă când am citit cuvântul lui Dumnezeu, am descoperit că și eu am dezvăluit acest tip de comportament. Când conducătoarea m-a dat în vileag în fața fraților și surorilor mele, la exterior am acceptat acest lucru și am recunoscut că nu acționasem responsabil. De fapt, nu am acceptat cu adevărat și m-am simțit puțin nedreptățită. Am simțit că nu făceam această datorie de mult timp, așa că aceste probleme erau scuzabile. De ce m-a dat în vileag atât de direct în adunare, fără să-mi protejeze măcar puțin imaginea? După aceea, toată lumea a crezut cu siguranță că nu eram de încredere și că eram iresponsabilă. Pentru a-mi recăpăta imaginea, pentru a-i face pe frați și surori să creadă că puteam accepta emondarea și tratarea, mi-am recunoscut de bunăvoie greșeala și am vorbit pe un ton blajin, cu un scâncet intenționat, întrucât voiam să le spun oamenilor că știam deja că am greșit, că aveam remușcări și-mi părea foarte rău și că nu ar trebui să mă mai învinuiască; că eram o persoană care putea să-și corecteze greșelile și să accepte adevărul. La suprafață, părea că mă cunoșteam, dar, de fapt, am folosit această metodă pentru a le închide gura oamenilor și a-i împiedica să continue să vorbească despre problemele mele sau să mă tragă la răspundere. Aceasta a fost adevărata mea intenție. Abia când am reflectat la acest lucru mi-am dat seama că eram la fel de perfidă și vicleană ca Satana. Cuvintele mele erau pline de uneltiri pentru a-i înșela și a-i deruta pe oameni. Modul iresponsabil în care mi-am făcut datoria a creat probleme și am fost numită de conducătoare. Nu numai că nu m-am pocăit, dar m-am prefăcut în fața fraților și surorilor că am cunoaștere de sine, astfel încât să creadă că eram o persoană care putea să accepte adevărul. Am fost într-adevăr șireată și vicleană! A vorbi deschis și a te cunoaște pe tine însuți ar trebui să fie manifestări ale practicării adevărului, dar mărturisirea mea sinceră conținea șiretlicuri, era justificare de sine pentru a scăpa de responsabilitate. Am fost, într-adevăr, prea perfidă!

După aceea, am văzut un alt pasaj din cuvântul lui Dumnezeu care dezvăluie firea cea rea a oamenilor. Dumnezeu spune: „Viclenia poate fi văzută, de obicei, în exterior: cineva bate câmpii sau folosește un limbaj pompos și nimeni nu poate descifra ce gândește. Aceasta este viclenie. Care este caracteristica principală a ticăloșiei? Este faptul că vorbele lor sună deosebit de plăcut și totul pare în regulă la suprafață. Nu pare să existe nicio problemă, iar lucrurile arată destul de bine din toate punctele de vedere. Atunci când fac ceva, nu-i vezi că folosesc mijloace deosebite, iar în exterior nu există niciun semn de puncte slabe sau defecte, și totuși își ating scopul. Ei fac lucrurile într-un mod extrem de secretos. Acesta este modul în care antihriștii îi induc în eroare pe oameni. Oamenii și chestiunile de acest gen sunt cele mai greu de discernut. Unii oameni spun adesea lucrurile corecte, folosesc scuze care sună bine și apelează la anumite doctrine, zicale sau acțiuni care se conformează afecțiunii umane pentru a-și păcăli semenii. Ei pretind că fac ceva în timp ce fac altceva pentru a-și atinge scopul ascuns. Aceasta este ticăloșie, dar majoritatea oamenilor consideră aceste comportamente ca fiind viclene. Oamenii au o înțelegere și o analiză relativ limitată a ticăloșiei. De fapt, ticăloșia este mai greu de discernut decât viclenia, deoarece este mai secretă, iar metodele și acțiunile sale sunt mai sofisticate. Dacă cineva are o fire vicleană în interiorul său, de obicei, ceilalți îi pot detecta viclenia în două sau trei zile de la interacțiunea cu acesta sau pot percepe firea vicleană a acestei persoane în acțiunile și cuvintele sale. Cu toate acestea, să presupunem că acea persoană este ticăloasă: acest lucru nu este ceva ce poate fi discernut în câteva zile, deoarece, fără evenimente semnificative sau circumstanțe speciale care au loc într-o perioadă scurtă, nu este ușor să discerni ceva doar ascultând-o vorbind. Ea spune și face întotdeauna lucrurile așa cum trebuie și prezintă doctrine corecte, una după alta. După câteva zile de interacțiune cu ea, ai putea crede că această persoană este destul de bună, că este capabilă să renunțe la lucruri, se sacrifică, are înțelegere spirituală, are o inimă iubitoare de Dumnezeu și are atât conștiință, cât și rațiune în modul în care acționează. Dar, după ce se ocupă de câteva chestiuni, vezi că discursul și acțiunile sale sunt amestecate cu prea multe lucruri, cu prea multe intenții diavolești. Îți dai seama că această persoană nu este cinstită, ci vicleană – un lucru ticălos. Ea folosește frecvent cuvintele potrivite și expresii plăcute care se aliniază cu adevărul și are afecțiune umană pentru a interacționa cu oamenii. Într-o privință, se impune, iar în alta, îi induce în eroare pe ceilalți, obținând prestigiu și statut printre oameni. Astfel de persoane sunt incredibil de înșelătoare și, odată ce au obținut puterea și statutul, pot induce în eroare și le pot face rău multor oameni. Oamenii cu firi ticăloase sunt extrem de periculoși” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul cinci: Ei îi induc în eroare, îi atrag de partea lor, îi amenință și îi controlează pe oameni”). Cuvântul lui Dumnezeu dezvăluie că principala caracteristică a oamenilor cu firi rele este că sunt secretoși în cuvinte și fapte. Pentru a-și ascunde intențiile față de ceilalți, ei folosesc întotdeauna cuvintele potrivite și utilizează metode care sunt în concordanță cu sentimentele umane și par a fi în conformitate cu adevărul pentru a-și atinge scopul ascuns. M-am gândit la acele lucruri pe care le făcusem; era același șiretlic: nu am putut face față problemelor nou-venitei, așa că, pentru a-mi ascunde adevărata statură față de supraveghetoarea mea, am pasat problema conducătorului nou-venit. Am găsit chiar și o scuză ce părea nobilă: acesta reprezintă un antrenament pentru Claude, pentru a-l învăța cum să rezolve singur problemele. În cele din urmă, nu s-a descurcat bine, iar eu am avut părtășie cu el și i-am rezumat erorile. Nu numai că nu am reușit să-mi dezvălui adevăratul sine, ci i-am prezentat și o imagine bună despre mine, pentru a-l face să creadă că mă descurcam bine cu aceste probleme. Când am fost dată în vileag de conducătoarea mea, pentru a-mi recăpăta imaginea în inima tuturor, mi-am recunoscut greșelile pentru a-i împiedica pe alții să vorbească și chiar am folosit un ton plângăreț pentru a câștiga simpatia și înțelegerea tuturor și pentru a-i face să creadă că pot accepta adevărul, că mă cunoșteam și aveam o atitudine de pocăință. În felul acesta, nu m-ar mai trage la răspundere. Reflectând la cuvintele și faptele mele în lumina cuvintelor lui Dumnezeu, am văzut că eram într-adevăr groaznică. Am folosit cuvinte care păreau să fie în concordanță cu sensibilitățile oamenilor și cu adevărul pentru a-mi acoperi propriile motive josnice și, prin urmare, pentru a înșela și a deruta oamenii. Eram, de fapt, o persoană sinistră, perfidă și vicleană. Înainte, când am citit cuvintele lui Dumnezeu care dezvăluie firea cea rea a oamenilor, nu mi le-am aplicat niciodată, crezând că nu eram o astfel de persoană. După ce am fost dată în vileag de fapte și după o auto-examinare ulterioară bazată pe cuvintele lui Dumnezeu, am dobândit, în sfârșit, puțină cunoaștere despre firea mea rea.

După o reflecție ulterioară, mi-am dat seama că-mi dezvăluisem firea cea rea în multe domenii. Mi-am amintit că, nu cu mult timp înainte, supraveghetoarea îmi ceruse să-i predau o sarcină surorii Marina și să o las pe ea să o preia în locul meu. Când am auzit de această rânduială, am fost dezamăgită. Fusesem responsabilă de această lucrare pe cont propriu de mai bine de doi ani și credeam că nimeni nu mă putea înlocui în această datorie. Nu credeam că avea să fie dată altcuiva. Mi-am dorit foarte mult s-o întreb pe supraveghetoare dacă puteam continua să fiu responsabilă de această lucrare, dar mi-a fost teamă că ea avea să creadă că eram prea ambițioasă și irațională, așa că nu am spus nimic. La exterior, m-am supus, dar când am predat lucrarea, m-am folosit de prezența supraveghetoarei și a Marinei pentru a menționa în mod deliberat câteva detalii cheie din această lucrare. Am vrut ca ele să vadă că experiența pe care am acumulat-o și principiile pe care le-am învățat în îndeplinirea acestei datorii nu puteau fi preluate în doar câteva zile sau săptămâni, astfel încât supraveghetoarea să mă lase în continuare să îndeplinesc această datorie. Desigur, după predare, supraveghetoarea m-a întrebat dacă aș putea să-i mai fiu mentor Marinei o vreme. Am fost foarte fericită să aud acest lucru. Deși nu am putut să continui să fiu responsabilă pentru lucrare, ceea ce am spus a servit propriului scop. După aceea, indiferent de problemele și dificultățile pe care le-a întâmpinat Marina în datoria ei, a venit la mine să mă lase să evaluez și să judec lucrurile și, de asemenea, mi-a cerut să revizuiesc fiecare sarcină. În acest fel, am preluat în liniște puterea înapoi în propriile mâini. Privind înapoi în detaliu la comportamentul meu de atunci, evident că nu voiam ca altcineva să-mi ia locul, dar pentru a o împiedica pe supraveghetoare să creadă că eram arogantă și irațională, am folosit ocazia de predare a funcției pentru a-mi etala calificările și am câștigat aprobarea ei. În acest fel, am păstrat cu succes această putere și mi-am ascuns „în mod inteligent” intențiile. Eram prea bună la trucuri și uneltiri! Cu cât reflectam mai mult asupra comportamentului meu, cu atât mi se făcea mai teamă. Chiar nu am îndrăznit să cred că eram genul acesta de persoană.

În timpul unei adunări, am citit două pasaje din cuvintele lui Dumnezeu care dezvăluie firile rele ale antihriștilor, ce mi-au oferit o mai bună cunoaștere de sine. Dumnezeu Atotputernic spune: „Răul antihriștilor are o caracteristică evidentă, iar Eu vă voi împărtăși secretul discernerii acesteia: este faptul că, în vorbirea și acțiunile lor, nu le puteți înțelege profunzimile și nici să vedeți ce este în inimile lor. Când îți vorbesc, ochii lor se rotesc mereu, iar tu nu-ți poți da seama ce fel de uneltire pun la cale. Uneori, te fac să simți că sunt loiali sau foarte sinceri, dar nu este cazul – nu îi poți vedea niciodată așa cum sunt cu adevărat. Ai un sentiment special în inima ta, o senzație că există o subtilitate profundă în gândurile lor, o profunzime de nepătruns, că sunt prefăcuți” [Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea a doua)”]. „Aici, «parșiv» înseamnă sinistru și viclean și se referă la un comportament anormal. Această anormalitate se referă la faptul că este profund ascunsă și impenetrabilă pentru o persoană obișnuită, care nu poate vedea ce gândesc sau ce fac astfel de oameni. Cu alte cuvinte, metodele, motivele și punctele de plecare ale acțiunilor acestui tip de persoane sunt deosebit de greu de înțeles, iar uneori comportamentul lor este, de asemenea, șiret și furtiv. Pe scurt, există un termen care poate descrie manifestarea și starea reală de parșivitate a unei persoane, care este «lipsa de transparență», ceea ce o face de nepătruns și de neînțeles pentru ceilalți. Acțiunile antihriștilor au această natură – adică, atunci când îți dai seama și simți că intențiile lor de a face ceva nu sunt directe, ți se pare destul de înspăimântător, dar, pe termen scurt sau dintr-un motiv oarecare, tot nu poți vedea motivele și intențiile lor drept ceea ce sunt de fapt și, în mod inconștient, simți că acțiunile lor sunt parșive. De ce îți dau ei acest tip de sentiment? Într-o anumită privință, pentru că nimeni nu poate să simtă ceea ce spun sau ce fac. Un alt aspect este acela că vorbesc adesea pe ocolite, derutându-te, ceea ce te face să nu fii sigur care dintre afirmațiile lor sunt adevărate și care sunt false și ce înseamnă, de fapt, cuvintele lor. Atunci când mint, crezi că este adevărul; nu știi care afirmație este adevărată sau falsă și simți adesea că ai fost păcălit și înșelat. De ce apare acest sentiment? Pentru că astfel de oameni nu acționează niciodată în mod transparent; nu poți vedea clar ce fac sau cu ce se ocupă, ceea ce te face, inevitabil, să ai suspiciuni față de ei. În cele din urmă, vezi că firea lor este înșelătoare, sinistră și, de asemenea, ticăloasă” (Cuvântul, Vol. 4: Expunerea antihriștilor, „Punctul șase”). Cuvintele lui Dumnezeu au dezvăluit firile extrem de rele ale antihriștilor. Există întotdeauna motive ascunse în spatele vorbelor și faptelor acestora, ceea ce-i face imposibil de deslușit. Pentru a-și atinge propriile obiective, antihriștii folosesc adesea iluzii și metode șirete pentru a înșela și deruta oamenii. Ei îi fraieresc pe alții până în punctul în care nimeni nu știe care dintre cuvintele lor sunt adevărate sau false. Comportamentul meu era viclean asemenea unui antihrist; tot ce am spus și făcut s-a bazat întotdeauna pe motive personale. Când aveam o problemă în a-mi îndeplini datoria, îmi frământam creierii pentru a găsi modalități de a o evita și, totodată, pentru a preveni ca adevărata mea statură să fie dată în vileag supraveghetoarei mele. Când conducătoarea mea a expus problemele din datoria mea, lucrul la care m-am gândit a fost cum să-i fac pe oameni să simtă că eram o persoană care accepta adevărul și cum să scap de responsabilitatea mea. Când am vrut să preiau puterea și să-mi păstrez funcția, am calculat cum să nu-mi dezvălui ambițiile și cum să mă asigur că supraveghetoarea mă lasă să continuu să fiu implicată în lucrare și să am ultimul cuvânt. Nu m-am gândit niciodată că existau astfel de motive ascunse în spatele cuvintelor și faptelor mele! Pentru a-mi proteja reputația și funcția, nu m-am gândit decât la cum să mă ascund și să-i înșel pe ceilalți. Mai ales în fața conducătoarei și a supraveghetoarei mele, m-am gândit cu atenție înainte de fiecare cuvânt pe care l-am rostit, la ce cuvinte mi-ar atinge scopul și mi-ar ascunde în mod eficient gândirea reală. Dumnezeu spune că astfel de oameni fac lucruri viclene, că reprezintă exact ceea ce fac antihriștii! În timp ce reflectam la acest lucru, mi-a fost puțin frică. Dumnezeu ne cere să fim oameni cinstiți și să spunem ceea ce gândim cu adevărat și să fim deschiși cu privire la corupția pe care o dezvăluim, ceea ce nu înțelegem și ceea ce nu putem face. Dar lucrul la care m-am gândit tot timpul a fost cum să mă deghizez, cum să-i fac pe oameni să mă aprecieze și cum să-mi păstrez imaginea. Tot ceea ce am făcut a fost calculat, insidios și viclean, iar tot ceea ce am expus a fost firea înșelătoare și rea a Satanei. Odată ce mi-am dat seama de acest lucru, au început să-mi ruleze scene în fața ochilor. Mi-am amintit de copilărie – „Caii rapizi nu au nevoie de bice, tobele zgomotoase nu au nevoie de bețe grele”, m-a învățat mama, așa că m-am străduit întotdeauna să fiu un „cal rapid” și o „tobă zgomotoasă” și un copil supus și ascultător. Dacă făceam ceva greșit, recunoșteam imediat, fără a avea nevoie de aduceri aminte. Părinții mei nu m-au certat sau disciplinat aproape niciodată când eram copil, așa că am simțit că a fi conștientă de sine și a-mi recunoaște greșelile ar putea evita multă suferință. De exemplu, dacă picam un examen, pentru a-mi împiedica părinții să mă învinovățească sau să mă certe, înainte ca ei să apuce să vorbească, începeam să plâng și-mi etalam nefericirea. Părinții mei nu suportau când plângeam. Se temeau că nu puteam îndura mai multă presiune, așa că nu mă mai învinuiau. În schimb, mă alinau. Prin urmare, scăpam de reproșul părinților mei, iar respectul de sine îmi rămânea intact. După ce am început să cred în Dumnezeu, am rămas la fel. Când nu reușeam să-mi îndeplinesc bine datoria și trebuia să-mi asum responsabilitatea, mă prefăceam a fi nefericită și-mi argumentam cazul pentru a-mi acoperi comportamentul nepăsător și iresponsabil, astfel încât nimeni să nu mă emondeze sau să mă trateze. A trăi după o filosofie satanică de viață mă făcuse într-adevăr din ce în ce mai vicleană și mai înșelătoare. Eram foarte bună la a mă adapta situațiilor, folosind numeroase trucuri insidioase și devenisem însăși întruchiparea Satanei. Cel mai îngrozitor lucru era că șiretlicurile și înșelăciunea mi se păreau aproape normale. Dacă sora mea nu m-ar fi avertizat și nu m-ar fi dat în vileag, nu aș fi conștientizat nici cel mai mărunt lucru și nici nu aș fi simțit nicio rușine. M-am gândit la cuvântul lui Dumnezeu: „Dumnezeu mântuiește oamenii cinstiți, iar cei pe care Îi vrea în Împărăția Sa sunt oameni cinstiți. Dacă ești capabil de minciuni și tertipuri, ești o persoană înșelătoare, necinstită și perfidă; nu ești o persoană cinstită. Dacă nu ești o persoană cinstită, atunci nu există nicio șansă ca Dumnezeu să te mântuiască și nici nu poți fi mântuit” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Practica fundamentală pentru a fi o persoană cinstită”). „Dacă vorbele ți-s pline de scuze și justificări fără valoare, atunci spun că tu ești un om care ezită să pună adevărul în practică. Dacă ai multe confidențe pe care nu ești dispus să le împărtășești și dacă nu ești dispus să îți dezvălui secretele – dificultățile tale – înaintea altora, astfel încât să cauți calea luminii, atunci Eu spun că ești un om care nu va dobândi mântuirea cu ușurință și care nu va ieși cu ușurință din întuneric” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Trei avertismente”). Din cuvântul lui Dumnezeu, putem vedea că Dumnezeu urăște și disprețuiește oamenii înșelători. Oamenii înșelători au prea multe aspecte întunecate în inimile lor. Cuvintele și acțiunile lor înșală și derutează întotdeauna oamenii și nu practică niciodată cuvântul lui Dumnezeu. Indiferent de câți ani cred în Dumnezeu, firile lor corupte nu se schimbă și nu pot dobândi niciodată mântuirea. Recunoscând acest lucru, am simțit că eram într-un real pericol. M-am rugat lui Dumnezeu pentru a-I spune că voiam să mă pocăiesc și I-am cerut să mă îndrume și să mă ajute să fac o schimbare reală.

Într-o zi, am citit în cuvântul lui Dumnezeu: „Fii o persoană onestă; roagă-te lui Dumnezeu pentru a te elibera de viclenia din inima ta. Purifică-te prin rugăciune de fiecare dată, fii mișcat de Duhul lui Dumnezeu prin rugăciune, și firea ta se va schimba treptat” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Despre practica rugăciunii”). „Trebuie să căutați adevărul pentru a rezolva orice problemă care se ivește, indiferent care e aceasta și, sub nicio formă, să nu vă deghizați sau să vă puneți o față falsă pentru alții. Neajunsurile voastre, deficiențele, defectele, firile voastre corupte – să fiți complet deschiși cu privire la ele și să aveți părtășie despre toate. Nu le țineți în voi. A învăța cum să te deschizi este primul pas spre intrarea în viață și e primul obstacol, care este cel mai dificil de depășit. Odată ce l-ai depășit, intrarea în adevăr e ușoară. Ce înseamnă a face acest pas? Înseamnă că tu îți deschizi inima și arăți tot ceea ce ai, bun sau rău, pozitiv sau negativ; te dezvălui pentru ca ceilalți și Dumnezeu să te vadă; fără a ascunde nimic de Dumnezeu, fără a tăinui nimic, fără a deghiza nimic, liber de înșelăciune și șiretlicuri și fiind, totodată, deschis și onest cu alți oameni. În acest fel, trăiești în lumină și nu numai că Dumnezeu te va examina, dar și alți oameni vor fi capabili să vadă că tu acționezi cu principiu și un anume grad de transparență. Nu trebuie să folosești nicio metodă ca să-ți protejezi reputația, imaginea și statutul, nici nu trebuie să-ți acoperi sau ascunzi greșelile. Nu trebuie să întreprinzi aceste eforturi inutile. Dacă poți să renunți la aceste lucruri, vei fi foarte relaxat, vei trăi fără constrângeri sau durere și vei trăi complet în lumină. A învăța cum să fii sincer când ai părtășie este primul pas către intrarea în viață. Apoi, trebuie să înveți să îți diseci gândurile și acțiunile ca să vezi care sunt greșite și care nu Îi plac lui Dumnezeu și trebuie să le schimbi și să le rectifici imediat. Care este scopul rectificării lor? Este acela de a accepta și a lua adevărul de partea ta, scăpând în același timp de lucrurile din tine ce aparțin Satanei și înlocuindu-le cu adevărul. Înainte, făceai totul potrivit firii tale viclene, care este mincinoasă și înșelătoare; simțeai că nu puteai face nimic fără să minți. Acum că înțelegi adevărul și urăști felurile Satanei de a face lucrurile, nu mai acționezi așa, ci acționezi cu mentalitatea unei persoane oneste, pure și supuse. Dacă nu ascunzi nimic, dacă nu te prefaci, nu amăgești, dacă nu ascunzi lucrurile, dacă te expui înaintea fraților și surorilor, nu îți ascunzi cele mai tainice idei și gânduri, ci, în schimb, permiți altora să-ți vadă atitudinea cinstită, atunci adevărul se va înrădăcina treptat în tine, va înflori și va rodi, va da rezultate încetul cu încetul. Dacă inima ta este din ce în ce mai sinceră și din ce în ce mai orientată către Dumnezeu și dacă știi să aperi interesele casei lui Dumnezeu atunci când îți îndeplinești datoria, iar conștiința ta este tulburată atunci când nu reușești să aperi aceste interese, atunci aceasta este dovada că adevărul a avut un efect în tine și a devenit viața ta” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, Partea a III-a). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au atins inima. Cerințele lui Dumnezeu sunt, de fapt, foarte simple. Acestea sunt ca noi să vorbim și să acționăm pur și cinstit, ca în inimile noastre să nu avem nicio înșelăciune, nicio prefăcătorie sau deziluzie să avem o inimă cinstită față de Dumnezeu și să fim sinceri cu ceilalți. Dacă am făcut ceva greșit sau am mințit, trebuie să recunoaștem acest lucru și să reflectăm asupra noastră și să acceptăm adevărul cu o atitudine sinceră. Numai în acest fel ne putem înlătura treptat firile satanice. M-am gândit la unii frați și surori care au fost emondați și tratați. Deși s-au simțit rușinați la momentul respectiv, au fost capabili să accepte și să se supună. Ulterior, au putut să caute adevărul, să reflecteze asupra lor și să identifice cauza eșecului lor. După un timp, au făcut din ce în ce mai multe progrese, au devenit tot mai buni în îndatoririle lor și au avut îndrumarea lui Dumnezeu. Cât despre mine, pentru a-mi menține imaginea și funcția, am făcut mereu pași pentru a mă eschiva de responsabilități și pentru a evita emondarea și tratarea și m-am gândit în sinea mea că făceam lucrurile într-un mod inteligent. Ce am primit drept rezultat? După ani de credință în Dumnezeu, firea vieții mele nu s-a schimbat. Eram încă atât de vicleană, înșelătoare și rea. Mi-am îndeplinit datoria fără să înțeleg principiile, iar când am întâmpinat probleme, nu am știut cum să le rezolv. Abia atunci mi-am dat seama că, folosind în repetate rânduri șiretlicuri pentru a mă sustrage de la responsabilitate și pentru a evita emondarea și tratarea, respingem, de fapt, mântuirea lui Dumnezeu și-mi distrugeam șansele de a dobândi adevărul. Și de fiecare dată când foloseam trucuri pentru a mă sustrage de la responsabilitate, a trebuit să-mi frământ creierii ca să mă gândesc ce să spun și ce scuză să folosesc. Se putea să scap o dată cu asta, însă a doua oară când a apărut o amenințare la adresa reputației și imaginii mele, a trebuit să mă gândesc la o altă metodă de a înșela oamenii. Să trăiesc în această stare înșelătoare și necinstită în fiecare zi era foarte obositor, Dumnezeu o urăște și o detestă și, în cele din urmă, aveam să-mi ruinez șansele de a dobândi adevărul și de a fi mântuită. În ce fel era acesta un lucru deștept? Am fost ignorantă și nesăbuită. Când mi-am dat seama de acest lucru, mi-am dorit cu nerăbdare să-mi înlătur firile înșelătoare și rele și să devin o persoană cinstită.

Mi-a trecut prin minte că fratele Claude nu știa încă motivele mele josnice pentru care i-am cerut să aibă părtășie cu nou-venita. Dacă nu mă destăinuiam lui, nu numai că nu ar avea discernământ cu privire la mine, dar avea să mă admire în continuare și încă să se afle într-o stare negativă și să simtă că nu poate face lucrarea. Prin urmare, m-am dus la Claude, m-am destăinuit lui cu privire la motivele mele pentru a-l trimite să aibă părtășie cu nou-venita și i-am spus ce am învățat din această chestiune. I-am spus, totodată, că aveam cea mai mare vină pentru retragerea nou-venitei și că eram egoistă și josnică. Doar pentru a-mi proteja imaginea și interesele, îl înșelasem și-l făcusem să-și asume responsabilitatea. Apoi, mi s-a destăinuit cu privire la propria reflecție de sine, cunoaștere și ceea ce a dobândit în această chestiune. După ce am avut părtășie cu el, m-a cuprins un sentiment grozav de eliberare. Mi-am dat seama că doar practicând adevărul și fiind persoane cinstite putem avea liniște. După aceea, supraveghetoarea mea a organizat o întâlnire pentru a analiza neajunsurile din activitatea noastră. Eficacitatea mea scăzuse foarte mult în acea lună. Voiam să evadez de la această întâlnire de lucru, dar știam clar că Dumnezeu îmi va examina fiecare cuvânt și faptă pentru a vedea cum m-am comportat – pentru a vedea dacă aveam să recurg din nou la vechile mele trucuri ca să-mi apăr imaginea și funcția și ca să-mi acopăr neajunsurile și problemele, sau dacă aveam să înfrunt problemele din datoria mea, să vorbesc deschis și să fiu o persoană sinceră. Mi-am spus să practic adevărul, chiar dacă acest lucru avea să-mi deterioreze imaginea. Prin urmare, m-am destăinuit cu privire la modul în care am făcut lucrurile de mântuială și am folosit șiretlicuri în lucrarea mea în acea perioadă și am spus că îmi voi rezuma problemele și erorile, îmi voi corecta atitudinea față de datoria mea și mă voi strădui să fiu mai eficientă. După această părtășie, am avut un sentiment grozav de eliberare și voința și motivația de a-mi îndeplini bine datoria. După ce am terminat, frații și surorile mele nu m-au privit cu dispreț. În schimb, au discutat cu mine câteva modalități de practică pentru îndeplinirea îndatoririlor noastre. Am beneficiat foarte mult de pe urma părtășiei lor și, de asemenea, am învățat mai multe modalități de a-mi îndrepta greșelile. După aceea, atunci când îmi îndeplineam îndatoririle, am pus aceste modalități în practică și am devenit încet-încet mai eficientă în lucrarea mea. I-am fost foarte recunoscătoare lui Dumnezeu.

Prin această experiență, simt cu adevărat că, indiferent de greșelile pe care le facem sau de corupția pe care o dezvăluim în îndatoririle noastre, atât timp cât putem să înfruntăm calm lucrurile, să ne deschidem inimile și să căutăm adevărul, nu numai că nimeni nu ne va privi cu dispreț, ci putem, totodată, să reflectăm asupra noastră și să ne îndeplinim mai bine îndatoririle. De asemenea, am simțit că doar cei care practică adevărul și sunt oameni cinstiți au caracter și demnitate și doar ei se simt cu adevărat ușurați și liberi.