Mântuirea lui Dumnezeu

ianuarie 24, 2021

de Yi Chen, China

Dumnezeu Atotputernic spune: „Fiecare pas al lucrării lui Dumnezeu – fie că sunt cuvinte dure ori judecată sau mustrare – îl face pe om desăvârșit și este absolut potrivit. Niciodată de-a lungul veacurilor Dumnezeu nu a făcut lucrare ca aceasta; astăzi, El lucrează în voi astfel încât să-I apreciați înțelepciunea. Deși ați îndurat ceva suferință în voi, inimile voastre se simt statornice și în pace; este o binecuvântare pentru voi să vă puteți bucura de această etapă a lucrării lui Dumnezeu. Indiferent de ceea ce sunteți capabili să dobândiți în viitor, tot ceea ce vedeți astăzi în voi din lucrarea lui Dumnezeu este dragoste. Dacă omul nu experimentează judecata și rafinarea lui Dumnezeu, acțiunile și ardoarea lui vor rămâne întotdeauna la un nivel de suprafață, iar firea lui va rămâne întotdeauna neschimbată. Înseamnă aceasta că ați fost câștigați de Dumnezeu? Astăzi, deși există încă multă aroganță și îngâmfare în om, firea omului este mult mai stabilă decât înainte. Dumnezeu Se ocupă de tine pentru a te mântui și, deși ai putea simți o oarecare durere la acel moment, va veni ziua când se produce o schimbare în firea ta. În acel moment, te vei uita înapoi și vei vedea cât de înțeleaptă este lucrarea lui Dumnezeu și, în acel moment, vei putea înțelege cu adevărat voia lui Dumnezeu” („Doar prin experimentarea încercărilor dureroase poți cunoaște frumusețea lui Dumnezeu” din Cuvântul Se arată în trup). Citind acest pasaj, nu pot să nu mă gândesc cât de arogantă eram. Aveam dorințe atât de necontrolate, întotdeauna căutând faimă și statut, concurând și comparându-mă cu alții. Am trăit fără vreo asemănare umană. După ce am experimentat cuvintele de judecată, mustrare și disciplină ale lui Dumnezeu, am început să-mi înțeleg puțin natura satanică. Am devenit capabilă de regret și dezgust față de mine și am devenit puțin mai cinstită și umilă. Chiar am simțit că judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu reprezintă mântuirea omenirii.

În 2005, la peste un an după ce L-am acceptat pe Dumnezeu Atotputernic, am fost aleasă conducătoare a bisericii. Fiind ridicată de Dumnezeu și având încrederea fraților și surorilor mele, m-am rugat lui Dumnezeu, hotărându-mă să-mi fac bine datoria pentru a-I răsplăti dragostea. Imediat, m-am adâncit în lucrarea bisericii. Când alții intrau în anumite stări sau aveau dificultăți, găseam câteva cuvinte de-ale lui Dumnezeu pentru a-i ajuta și, deși părtășiile mele erau superficiale, vedeam, totuși, unele rezultate. Frații și surorile spuneau că părtășia mea i-a ajutat puțin. Deoarece aveam un oarecare succes în datoria mea, mai târziu, un conducător mi-a cerut să preiau activități pentru mai multe biserici. Am fost încântată. Mai ales când am văzut că înțelegeam cuvintele lui Dumnezeu mai repede decât sora alături de care lucram, iar conducătorul avea o părere bună despre mine, am fost foarte mulțumită de mine însămi. Am crezut că liderul mă considera o persoană cu un potențial real, un talent indispensabil în cadrul bisericii. În timp, am devenit din ce în ce mai arogantă și credeam că, în acel moment, aveam puțină realitate a adevărului. Am încetat să mă mai concentrez pe a mânca și a bea cuvintele lui Dumnezeu sau pe a reflecta asupra mie însămi și nu am căutat adevărul când m-am confruntat cu o problemă. Întotdeauna eram plină de mine, trufașă, și-mi desconsideram frații și surorile. Când am văzut că unii dintre ei erau constrânși de firile lor corupte și nu-și puteau îndeplini datoriile în mod adecvat, am încetat să mai am părtășie despre adevăr pentru a-i ajuta din dragoste, dar i-am certat nerăbdătoare: „Lucrarea lui Dumnezeu a ajuns în punctul acesta, dar voi încă vă mai bucurați lacomi de trup. Nu vă temeți că veți fi răpuși de dezastre și veți fi pedepsiți? Dacă nu începeți să vă faceți datoria bine, veți fi eliminați.” Am văzut că erau constrânși și nu voiau să mă vadă, dar nu am reflectat asupra mea, ci, în schimb, am bombănit că nu urmau adevărul.

Nu după mult timp, la adunarea noastră a venit o conducătoare. Credeam că venise pentru a mă promova. Spre surpriza mea, mi-a spus că intrarea mea în viață era superficială, că părtășia mea nu putea rezolva probleme și că nu eram potrivită să rămân responsabilă pentru lucrarea mai multor biserici. Auzind acest lucru, am fost uluită... mintea mi s-a golit de tot. Nici măcar nu știu cum am ajuns acasă după adunare. Îmi aduc aminte doar că am plâns tot drumul, spunându-mi: „Am lucrat atât de mult pentru datoria mea, dar, în loc să înaintez, am dat înapoi. Ce vor crede despre mine frații și surorile? Se pare că nu pot să preiau o arie atât de vastă de activitate, dar cum să mă mulțumesc cu asemenea îndatoriri minore?” Timp de câteva zile n-am putut mânca sau dormi, fiind adâncită în suferință. Doar m-am rugat lui Dumnezeu, cerându-I să mă lumineze și să mă îndrume, astfel încât să-I pot înțelege voia. M-am simțit mult mai calmă după ce m-am rugat și am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „În căutarea voastră, aveți prea multe noțiuni individuale, speranțe și așteptări. Lucrarea actuală este pentru a trata dorința voastră de statut și dorințele voastre extravagante. Speranțele, statutul și noțiunile sunt toate reprezentări clasice ale firii satanice. […] Acum sunteți adepți și ați înţeles oarecum acest stadiu al lucrării. Cu toate acestea, încă nu ați lăsat la o parte dorința de statut. Când statutul vostru este înalt, căutați bine, dar când statutul vostru este umil, nu mai căutați. Binecuvântările statutului sunt întotdeauna în mintea voastră. De ce majoritatea oamenilor nu pot ieși singuri din negativitate? Răspunsul nu e oare, invariabil, din cauza perspectivelor sumbre? […] Cu cât căutați mai mult în acest fel, cu atât mai puțin veți culege. Cu cât este mai mare dorința unei persoane de statut, cu atât mai serios va trebui să fie tratată și cu atât mai mult va trebui să fie supusă unei rafinări deosebite. Astfel de oameni sunt lipsiți de valoare! Aceștia trebuie să fie tratați și judecați în mod adecvat, pentru ca ei să renunțe complet la aceste lucruri. Dacă veți continua astfel până la sfârșit, nu veți culege nimic. Cei care nu urmăresc viața, nu pot fi transformați, iar cei care nu sunt însetați după dreptate nu pot dobândi adevărul. Tu nu te concentrezi pe a urmări transformarea personală și intrarea, ci te concentrezi în schimb asupra dorințelor extravagante și a lucrurilor care îți îngrădesc dragostea față de Dumnezeu și te împiedică să te apropii de El. Te pot transforma acele lucruri? Te pot aduce în Împărăție?” („De ce nu ești dispus să fii un contrast?” din Cuvântul Se arată în trup). Am înțeles voia lui Dumnezeu după ce am citit acest lucru. El a creat acea situație pentru a trata dorința mea de statut, pentru a mă face să reflectez asupra mea și să iau calea corectă în urmarea adevărului. M-am gândit dacă urmarea mea zeloasă și sacrificiile din credință au fost cu adevărat pentru a urma adevărul și a face datoria unei ființe create. Realitatea a fost că acestea au avut doar scopul de a-mi satisface ambiția de a-i depăși pe alții și nu de a urma adevărul! Așadar, odată ce am avut o funcție, am fost foarte mulțumită de mine însămi și nu am încercat să progresez. Când am fost eliberată din funcție, nu doar că nu am reflectat asupra mie însămi, ci am fost negativă, slabă și L-am învinovățit pe Dumnezeu. Ba chiar m-am gândit să mă dau bătută și să-L trădez pe Dumnezeu. Eram atât de lipsită de conștiință și rațiune, atât de egoistă și josnică. Faptul că am fost eliberată din funcție a reprezentat protecția lui Dumnezeu asupra mea. Nu ar fi trebuit să devin negativă sau să-L înțeleg greșit pe Dumnezeu, ci ar fi trebuit să caut adevărul pentru a-mi rezolva corupția. Odată ce mi-am dat seama de acest lucru, am venit înaintea lui Dumnezeu să mă rog. „O, Dumnezeule, nu mai vreau să urmăresc statutul. Vreau să mă supun conducerii și rânduielilor Tale, chiar să urmez adevărul și să-mi îndeplinesc datoria de a Te mulțumi.” În următoarele zile, m-am concentrat pe a mânca și bea cuvintele lui Dumnezeu și pe a reflecta asupra mea și, când mi-am dezvăluit din nou firea arogantă, m-am rugat înadins la Dumnezeu și m-am lepădat de mine însămi. M-am simțit mult mai bine după ce am practicat în acest mod un timp și am putut interacționa în mod adecvat cu frații și surorile mele.

După câțiva ani în care am procedat astfel, am fost din nou selectată drept conducătoare a bisericii. Curând după aceea, biserica mea a fuzionat cu o alta, așadar a trebuit să organizăm din nou alegeri pentru conducători. Dorința mea de statut și-a făcut din nou simțită prezența din această cauză, îmi era foarte frică să nu-mi pierd funcția. În adunările cu alți conducători ai bisericii, am descoperit că înțelegerea lor asupra cuvintelor lui Dumnezeu și părtășia privind adevărul nu erau extraordinare, așadar m-am gândit că sigur voi fi aleasă conducătoare. Pentru a-mi asigura funcția și pentru ca mai mulți oameni să vadă cât de capabilă sunt, m-am oferit să merg să mă ocup de unele probleme într-o biserică mai slabă, promițând să le rezolv rapid. Mă ocupam de adunări în fiecare zi, având părtășie și rezolvând probleme, iar, în părtășiile mele, discutam înadins despre cum mi-am desfășurat lucrarea în trecut, ce mari reușite obținusem și cât mă prețuiseră conducătorii la acel moment. De asemenea, am discutat în mod intenționat despre greșelile și abaterile din lucrarea altor conducători ai bisericii pentru a mă preamări pe mine și a-i minimaliza pe ei în ascuns. Dar Dumnezeu vede în inima și mintea mea și, pentru că motivele cuprinse de datoria mea erau greșite, Dumnezeu S-a ascuns de mine. În acea perioadă, deși eram mereu ocupată, nu am realizat nimic în lucrarea mea. Mi-au ieșit afte în gură și mă durea chiar și când beam apă. Chiar sufeream și m-am gândit la faptul că, de când eram acolo, nu rezolvasem nimic, iar lucrarea mea nu obținuse niciun rezultat. M-am întrebat ce părere vor avea conducătorii despre mine, dacă vor crede că sunt incapabilă. Și dacă eram eliberată din funcție chiar înainte de alegeri? Ce umilință! Cu acest gând în minte, ardeam de nerăbdare să rezolv imediat toate problemele, dar, indiferent cum aveam părtășie, lucrurile abia se urneau din loc, la fel ca înainte. Mă simțeam atât de tulburată, tot ce puteam face era să vin înaintea lui Dumnezeu și să-I strig în rugăciune: „O, Dumnezeule! M-am prăbușit în întuneric și nu înțeleg nicio problemă. O, Dumnezeule, probabil că Te-am sfidat, așa că Te implor să mă îndrumi. Sunt dornică să reflectez asupra mea și să mă căiesc înaintea Ta.”

Mai târziu, am citit un pasaj din cuvintele lui Dumnezeu. „Aveți limba și dinții celor nedrepți în gurile voastre. Cuvintele și faptele voastre sunt asemănătoare celor ale șarpelui care a ademenit-o pe Eva să păcătuiască. Voi cereți unul de la celălalt ochi pentru ochi și dinte pentru dinte și vă luptați în prezența Mea pentru a smulge poziție, renume și profit pentru voi înșivă, totuși nu știți că Eu vă urmăresc în secret cuvintele și faptele. Înainte să veniți în prezența Mea, am răsunat în adâncul inimilor voastre. Omul dorește întotdeauna să scape de mâna Mea și să se ferească de privirea ochilor Mei, dar nu M-am îndepărtat niciodată de la cuvintele sau faptele lui. În schimb, Eu permit înadins acelor cuvinte și fapte să fie văzute în ochii Mei, ca să pot mustra nedreptatea omului și să îi judec răzvrătirea. Astfel, cuvintele și faptele secrete ale omului rămân întotdeauna înaintea scaunului Meu de judecată, iar scaunul Meu de judecată nu a părăsit niciodată omul, pentru că răzvrătirea lui este prea mare” („Lucrarea de răspândire a Evangheliei este și lucrarea de mântuire a omului” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele de judecată și revelație ale lui Dumnezeu m-au făcut să tremur de teamă! Mi-am adus aminte cum am gândit și cum am acționat. Pentru a-mi asigura funcția de conducătoare și ca mai mulți oameni să mă admire, m-am dat în spectacol rezolvând probleme prin părtășie pentru a-mi dovedi abilitățile și a fura inimi, ridicându-mă pe mine și desconsiderându-i pe alții cu orice ocazie. Mi-am tratat frații și surorile drept concurenți, apelând la trucuri și tactici. Nu aveam asemănarea unei credincioase, nu aveam umanitate. Cum mă deosebeam de un animal care se luptă pentru o bucată de mâncare? Eram atât de egoistă și josnică! Făceam rău și mă împotriveam lui Dumnezeu prin faptele mele și Îi jignisem firea cu mult timp înainte. Suferința din cauza acelor afte și neobținerea vreunui rezultat în lucrarea mea reprezentau mustrarea și disciplinarea mea de către Dumnezeu. Voia Lui era ca eu să reflectez asupra mea, să mă căiesc și să mă schimb. M-am întrebat de ce urmăream întotdeauna faima și statutul, plasându-le mai presus de tot. Totul era din cauză că fusesem înșelată și coruptă de Satana. A folosit educația și influențele sociale pentru a-mi inunda inima cu aceste toxine și filozofii, precum: „Cei ce trudesc cu mintea îi conduc pe cei ce trudesc cu mâinile” și „Afirmându-se și aducând onoare strămoșilor săi” Aceste filozofii satanice erau adânc înrădăcinate în inima mea și deveniseră natura mea. Trăiam conform acestor otrăvuri, devenind din ce în ce mai arogantă și încrezută, închinându-mă la renume și statut, încercând întotdeauna să ies în evidență și să fiu mai bună decât alții. Pentru că nu mă aflam pe calea corectă, ci trăiam în această fire coruptă și satanică, eram orbită și nu puteam vedea cauzele problemelor, nici nu puteam rezolva problemele altora și întârziam lucrarea bisericii. Nu-mi făceam datoria, ci făceam rău. M-am prosternat și m-am căit înaintea lui Dumnezeu: „Dumnezeule, mi-am neglijat îndatoririle pentru renume și câștig, încercând să Te păcălesc și să Te înșel. Ar trebui să fiu blestemată! O, Dumnezeule, nu mai vreau să fiu așa. Vreau să mă căiesc înaintea Ta.” Apoi, am citit aceste cuvinte de la Dumnezeu: „Deoarece sunteți creaturile lui Dumnezeu, trebuie să îndepliniți datoria unei creaturi. Nu vi se cere nimic altceva. Iată cum ar trebui să vă rugați: «O, Dumnezeule! Indiferent dacă am statut sau nu, acum mă înțeleg. Dacă statutul meu este înalt, aceasta se datorează înălțării Tale și, dacă este umil, este din cauza ordinului Tău. Totul este în mâinile Tale. Nu am nici vreo alegere, nici vreo plângere. […] Nu stau cu gândul la statut; la urma urmei, eu nu sunt altceva decât o creatură. Dacă mă pui în Adânc, în iazul de foc și pucioasă, nu sunt altceva decât o creatură. Dacă mă folosești, sunt o creatură. Dacă mă desăvârşeşti, sunt tot o creatură. Dacă nu mă desăvârşeşti, tot Te voi iubi pentru că nu sunt mai mult decât o creatură»” („De ce nu ești dispus să fii un contrast?” din Cuvântul Se arată în trup). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au dat o cale de practică. Indiferent dacă eram înlocuită sau dacă aveam vreun statut, tot trebuia să urmăresc adevărul, să-mi fac bine datoria și să mă concentrez pe practicarea adevărului în datoria mea și pe lepădarea firii mele satanice. Apoi, mi-am corectat motivele din care-mi făceam datoria și m-am concentrat pe a mă liniști înaintea lui Dumnezeu pentru a-I citi cuvintele și a mă ruga. Am pus problemele bisericii în mâinile lui Dumnezeu, mi-am îndreptat privirea spre El și am căutat adevărul împreună cu frații și surorile. Acele probleme din cadrul bisericii s-au rezolvat foarte rapid. M-a cuprins recunoștința față de Dumnezeu. Dumnezeu este atât de real, atât de iubitor, și era lângă mine, stabilind lucrurile pentru a mă purifica și transforma. De asemenea, mi-am dat seama cât de important este să urmez adevărul și modificarea firii în credința mea.

Șase luni mai târziu, mi s-a dat responsabilitatea pentru lucrarea altor câteva biserici. Știind cât de puternică era dorința mea pentru statut și cât de arogantă era firea mea, m-am rugat cinstit lui Dumnezeu, astfel încât să-mi pot corecta motivele și să-mi pot face datoria bine. La acel moment, o aveam drept parteneră pe sora Wang, care avea o perspectivă clară asupra chestiunilor și trata problemele cu maturitate. I-am cerut sfatul frecvent și am învățat din punctele ei forte. După câteva luni în care am procedat în acest mod, progresasem destul de mult în privința părtășiei despre adevăr pentru a rezolva problemele și în privința efectuării unei diversități de activități bisericești. De asemenea, frații și surorile mă admirau. Înainte să-mi dau seama, am început să mă simt iarăși foarte mulțumită de mine, spunându-mi că, deși eram o credincioasă relativ începătoare, părtășia mea era la fel de bună precum cea a surorii Wang, iar abilitățile mele de a trata problemele se dezvoltaseră. Credeam că mi-a crescut statura. Nu mi-am dat seama că aroganța mea își făcea simțită prezența cu orice ocazie și că dorința mea pentru renume și statut revenise mai puternică decât înainte. Voiam ca sora Wang să mă asculte în toate. Nu suportam să văd că alții îi aprobă părtășia sau că prelua inițiativa în chestiuni bisericești. Simțeam că avusesem o oarecare practică și acumulasem multă experiență, că nu eram o începătoare neștiutoare și că aveam un calibru egal cu al ei. Eram amândouă conducătoare, așa că de ce prelua ea inițiativa întotdeauna? De ce să o ascult pe ea? Dacă asta ar fi continuat, nu aș fi fost conducătoare doar cu numele? Am început să lucrez mai din greu și să mă folosesc de cuvintele lui Dumnezeu astfel încât să o întrec și, în timpul discuțiilor noastre privind lucrarea bisericii din cadrul adunărilor cu alți colegi, când își exprima părerile, intenționat îi căutam nod în papură și găseam erori în acestea. Apoi, îmi împărtășeam „ideea strălucită”, pentru a o desconsidera pe ea și a mă înălța pe mine. Puțin mai târziu, în timp ce discutam lucrarea bisericii, câtorva dintre colegii mei le-au plăcut ideile mele și au început să vină la mine când aveau probleme și să-mi asculte sugestiile. Îmi plăcea la nebunie să-i văd cum se îngrămădesc cu toții în jurul meu. Mai târziu, sora Wang nu a mai putut ieși să-și realizeze datoria din cauză că PCC o urmărea, așa că, între timp, am rămas singura responsabilă de lucrarea bisericii. Nu mă simțeam copleșită de muncă, ci eram foarte relaxată și credeam că, în sfârșit, voi avea decizia finală în toate privințele. În acel moment, mi-am dat seama că modul meu de gândire nu era corect, dar nu am reflectat asupra mea și nu am luat criticile în serios deloc.

Într-o zi, un conducător mi-a spus că trebuia să particip la o adunare într-o altă zonă, că doar vreo 10 persoane au fost selectate, deși era inclusă o regiune vastă. Am auzit din întâmplare, de asemenea, că urma să fiu promovată. Chiar am simțit că sunt importantă, că fac parte din elită în regiunea noastră. M-am urcat fericită în tren cu alte patru surori, dar, pe drum, s-a întâmplat ceva neașteptat. Am fost urmărite și arestate de polițiștii PCC. Interogatoriul lor nu a dat rezultate, așa că m-au condamnat la doi ani de muncă silnică pentru „organizare şi uz de secte pentru a submina implementarea legii”. După condamnare, am trecut printr-o perioadă plină de încercări. În inimă mi-au apărut neînțelegeri și îndoieli în legătură cu Dumnezeu: „De ce am fost arestată și aruncată în închisoare când eram pe cale de a fi promovată? Oare Dumnezeu mă oprește, folosind acest lucru pentru a mă expune și a mă elimina? Mi-am pierdut șansa de a-mi face datoria și de a fi mântuită?” Sufeream atât de mult și mă simțeam atât de pierdută. De nenumărate ori, am plâns și m-am rugat lui Dumnezeu: „O, Dumnezeule, nu-Ți înțeleg voia acum. Mă simt de parcă mă respingi, de parcă nu mă vrei. Dumnezeule, Te implor să mă luminezi și să mă îndrumi să-Ți înțeleg voia, astfel încât să știu cum să intru în adevăr în situația asta.” Slavă lui Dumnezeu că mi-a ascultat rugăciunea. Într-o zi, o soră din aceeași clădire a penitenciarului, mi-a transmis pe ascuns un bilețel pe care copiase câteva din cuvintele lui Dumnezeu. Cuvintele erau acestea: „Pentru toți oamenii, rafinarea este chinuitoare și foarte greu de acceptat – totuși, în timpul rafinării, Dumnezeu îi clarifică omului firea Sa cea dreaptă și face publice cerințele Lui pentru om și oferă mai multă luminare, precum și emondare și tratare mai reale; prin compararea faptelor cu adevărul, El dă omului o mai mare cunoaștere a sa și a adevărului și o mai bună înțelegere a voii Sale, permițându-i astfel omului să aibă o iubire adevărată și mai pură față de Dumnezeu. Acestea sunt obiectivele lui Dumnezeu în realizarea rafinării. Toată lucrarea pe care o face Dumnezeu în om are propriile scopuri și semnificații; Dumnezeu nu face o lucrare fără sens, și nici nu face o lucrare care este lipsită de beneficii pentru om. Rafinarea nu înseamnă îndepărtarea oamenilor din fața lui Dumnezeu, nici nu înseamnă distrugerea lor în iad. Mai degrabă, înseamnă schimbarea firii omului în timpul rafinării, schimbarea intențiilor sale, a vechilor sale păreri, schimbarea dragostei lui pentru Dumnezeu și schimbarea întregii sale vieți. Rafinarea este o adevărată testare a omului și o formă de pregătire reală, și numai în timpul rafinării iubirea lui poate servi funcției sale inerente” („Numai prin experimentarea rafinării poate omul să aibă adevărata iubire” din Cuvântul Se arată în trup). Inima mi s-a luminat imediat. Această situație era încercarea lui Dumnezeu pentru mine. Voia Lui nu era să mă elimine, ci să mă facă mai capabilă să reflectez asupra mea, să mă cunosc pe mine și să intru în adevăr. Știam că nu mai pot fi negativă și slabă și chiar nu mai puteam continua conform noțiunilor mele sau specula despre voia lui Dumnezeu. În schimb, trebuia să mă liniștesc, să caut adevărul, să reflectez asupra mea și să mă cunosc cinstit.

Într-o noapte, pur și simplu nu puteam să adorm și, în ciuda mea, m-am întrebat de ce Dumnezeu permisese să mi se întâmple acest lucru. Atunci mi-au venit în minte cuvintele lui Dumnezeu: „Urâți cu adevărat marele balaur roșu? Îl urâți cu adevărat, sincer? De ce v-am întrebat de atâtea ori? De ce vă pun această întrebare din nou și din nou?” („Capitolul 28” din „Cuvintele lui Dumnezeu către întregul univers” în Cuvântul Se arată în trup). M-am tot întrebat: „Eu chiar urăsc marele balaur roșu? Chiar îl urăsc cu adevărat?” Apoi m-am gândit la acest fragment din „Predici și părtășie despre intrarea în viață”: „Unii spun: «M-am lepădat de marele balaur roșu. Mă oprimă și-l disprețuiesc acum.» Este posibil să te lepezi de el prin cuvinte, dar nu din inimă. Poate că îl urăști în inima ta, dar comportamentul și natura ta încă sunt sub controlul său. Asta din cauză că otrăvurile, gândurile, perspectivele, filozofiile și viziunile asupra vieții ale marelui balaur roșu încă îți stăpânesc inima. Felul în care vezi lucrurile este, în continuare, modul în care acesta le vede. Gândurile tale, viziunea ta asupra vieții și asupra lucrurilor în general sunt identice gândurilor și viziunilor sale. Toate acestea aparțin marelui balaur roșu, așa că tu încă te afli sub puterea lui. […] Dacă într-adevăr vrei să scapi de sub influența Satanei, trebuie să elimini complet toate otrăvurile satanice din tine. […].” În lumina acestor cuvinte, mi-am dat seama că uram marele balaur roșu doar pentru că îmi arestase și persecutase frații și surorile și pentru că afecta și sabota lucrarea lui Dumnezeu, dar asta nu însemna că-l uram și mă lepădam de el cu adevărat. Ura și lepădarea adevărate pot veni doar văzându-i în întregime esența rea, reacționară, astfel încât să-l putem realmente urî din măduva oaselor și să-i putem respinge toxinele din noi. Experimentând personal arestarea, persecuția și tortura de către marele balaur roșu și fiind îndoctrinată forțat, chiar am văzut că este un demon care urăște adevărul și-L urăște pe Dumnezeu. I-am văzut chipul urât care înșală și corupe oamenii. Acesta susține ateismul și materialismul, hotărât să nege existența lui Dumnezeu și să facă tot ce poate pentru a se preamări și a se lăuda ca fiind „măreț, glorios și corect”. Se ridică în slăvi drept mântuitorul oamenilor și vrea ca toată lumea să se închine la el și să creadă în el ca și cum ar fi Dumnezeu, sperând în van să-L înlocuiască pe Dumnezeu în inimile oamenilor. Marele balaur roșu este atât de josnic, malefic și nerușinat. Și mi-am dat seama că esența mea era aproape la fel ca esența lui. Dumnezeu m-a ridicat, lăsându-mă să practic datoria unui conducător și să învăț cum să rezolv problemele prin părtășii despre adevăr, astfel încât alții să-L poată cunoaște pe Dumnezeu și să se poată supune Lui, dar am folosit acea ocazie pentru a mă da în spectacol cât de mult am putut, vrând doar ca alții să mă admire și să facă așa cum spun. Nu mă împotriveam lui Dumnezeu procedând astfel? Am fost invidioasă pe sora Wang și am exclus-o, năpustindu-mă mereu asupra greșelilor ei și desconsiderând-o. Ba chiar eram nerăbdătoare să fac astfel încât să fie îndepărtată ca eu să pot avea ultimul cuvânt în cadrul bisericii. Nu mă purtam ca un dictator? Nu eram controlată de otrăvurile marelui balaur roșu precum: „Nu pot fi doi stăpâni într-o casă” și „Sunt propriul meu domn în cer și pe întregul pământ”? Decretele administrative ale lui Dumnezeu spun că: „Omul nu ar trebui să se preamărească, nici să se înalțe pe sine. El ar trebui să se închine și să-L înalțe pe Dumnezeu” („Cele zece decrete administrative care trebuie respectate de aleșii lui Dumnezeu în Epoca Împărăției” din Cuvântul Se arată în trup). Rememorând tot ceea ce arătasem, cum s-ar putea numi asta a-mi face datoria? Făceam rău și mă împotriveam lui Dumnezeu! Acțiunile mele încălcaseră demult decretele administrative ale lui Dumnezeu și, dacă Dumnezeu nu m-ar fi disciplinat, dacă n-ar fi folosit acea situație pentru a mă opri din drumul meu malefic, dacă aș fi continuat conform naturii și ambițiilor mele, sunt sigură că nu m-aș fi oprit de la nimic pentru faimă și statut, până când, în cele din urmă, aș fi făcut un mare rău și aș fi ajuns să fiu pedepsită de Dumnezeu. A fost un semnal de alarmă serios să-mi dau seama de acest lucru. Ajunsesem într-un punct atât de periculos, dar habar nu avusesem de acest lucru. În sfârșit, eram forțată să reflectez asupra mea și să mă cunosc datorită arestării mele. Fără acest diavol, marele balaur roșu, drept contrast, probabil că nu mi-aș fi dat niciodată seama cât de mult din otrava sa se afla în mine, că sunt, de fapt, din tagma lui. Chiar nu aș fi putut să mă lepăd cu adevărat de el și să caut să mă eliberez de otrava lui. Am văzut că tot ceea ce Dumnezeu făcuse a fost pentru a mă curăți și I-am mulțumit din adâncul inimii că m-a mântuit.

În închisoare, am reflectat mult asupra mea și, în special, am regretat că nu am prețuit oportunitățile de a-mi face datoria. În schimb, insistasem să caut renume și statut și trăisem conform otrăvurilor Satanei. Am făcut atât de multe lucruri care erau contra adevărului și care i-au rănit pe frați și surori și am stânjenit și afectat lucrarea bisericii. Îl rănisem pe Dumnezeu atât de mult, aveam o atât de mare datorie și eram cuprinsă de regret. Doar atunci am avut o dorință profundă de a urma adevărul și de a experimenta judecata și mustrarea lui Dumnezeu, astfel încât să mă eliberez în curând de aceste otrăvuri și să trăiesc o asemănare umană. După ce am ieșit, mi-am reluat datoria și, când am fost aleasă din nou conducătoare a bisericii, nu m-am complăcut și nu m-am felicitat ca înainte. În schimb, am simțit că era o mare responsabilitate, că era însărcinarea dată de Dumnezeu mie pe care ar trebui s-o prețuiesc și că ar trebui să fac tot ce pot pentru a urma adevărul și a-mi îndeplini datoria. Faptul că am fost mustrată și disciplinată de multe ori mi-a deșteptat, în cele din urmă, sufletul care fusese păcălit de Satana. Am recunoscut că a căuta adevărul, a căuta o schimbare în firea mea și a face bine datoria unei ființe create sunt căutările corecte! Dorința mea de renume și statut nu mai este atât de puternică precum a fost odată și devin din ce în ce mai puțin arogantă. Pot lucra bine cu alții și-mi pot face datoria bine, iar acum trăiesc o oarecare asemănare umană. Simt profund că mica schimbare nu a fost obținută ușor. Toate acestea au fost obținute prin judecata și mustrarea cuvintelor lui Dumnezeu. Îi mulțumesc lui Dumnezeu Atotputernic că m-a mântuit!

Ai vrea să știi cum să-L întâmpini pe Domnul înaintea marilor dezastre? Participă la întâlnirea noastră online, care te va ajuta să găsești calea.

Conținut similar

Lecția de ascultare

de Yang Mingzhen, Canada Numele meu este Yang Mingzhen și sunt șapte ani de când Îl urmez pe Dumnezeu Atotputernic. În ultimii câțiva ani,...

Lasă un răspuns