De Yang Xin, Provincia Shandong

Soarele cobora la apus și ultima geană de lumină a soarelui asfințind se răspândea peste lume în timp ce mă întorceam pe jos acasă după o întâlnire, gândindu-mă la spusele pastorului. „Odată mântuit, pentru totdeauna mântuit, căci Biblia spune: «Dacă deci Îl mărturiseşti cu gura ta pe Isus ca Domn şi crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se primeşte dreptatea şi prin mărturisirea cu gura se primeşte mântuirea» (Romani 10:9-10). Crezând în Domnul Isus, atâta vreme cât credem în inimile noastre și Îl declarăm cu gurile noastre, suntem mântuiți, iar dacă suntem mântuiți odată, atunci suntem mântuiți pentru totdeauna. Câtă vreme continuăm să lucrăm și să ne sacrificăm pentru Domnul și răbdăm până la sfârșit, atunci când se va întoarce Domnul, vom fi imediat răpiți în Împărăția Cerurilor!” Am spus Amin la cuvintele pastorului: „Da! Domnul Isus a fost pironit pe cruce pentru ca noi să putem fi răscumpărați, deci câtă vreme chemăm numele Domnului, ne mărturisim păcatele și ne căim în fața Domnului, păcatele noastre vor fi iertate și noi vom fi mântuiți prin harul Său – odată mântuiți, pentru totdeauna mântuiți, după care negreșit vom fi răpiți în Împărăția Cerurilor”. De-a lungul anilor de credință în Domnul, am crezut întotdeauna neclintit că această opinie e corectă și nu m-am îndoit de ea nici măcar o dată.

Într-o bună zi totuși, pe când cercetam Scripturile, am citit aceste cuvinte rostite de Domnul Isus: „Nu oricine-Mi zice: «Doamne, Doamne!» va intra în Împărăţia Cerurilor, ci doar acela care face voia Tatălui Meu, Care este în ceruri” (Matei 7:21). „Dacă rămâneţi în Cuvântul Meu, atunci sunteţi într-adevăr ucenicii Mei” (Ioan 8:31). Am meditat cu luare-aminte la aceste cuvinte și am priceput că Domnul Isus spunea că numai oamenii care împlinesc voința lui Dumnezeu și care pun cuvintele Domnului în practică sunt vrednici să intre în Împărăția Cerurilor; El nu spunea că oamenii pot fi mântuiți pur și simplu având credință sau că, doar fiindcă au fost mântuiți o dată, sunt mântuiți pentru totdeauna, ori că oamenii vor fi răpiți imediat în Împărăția Cerurilor odată ce Domnul se va fi întors. Începea să pară că opiniile mele nu concordau cu vorbele Domnului! Oare opiniile de care mă agățasem în toți acești ani erau greșite? De-a lungul tuturor anilor pe care îi petrecusem crezând în Domnul, deși am crezut fără umbră de îndoială că Domnul Isus ne-a răscumpărat, adeseori nu am practicat învățăturile Domnului în viața mea; nefiind cineva care împlinea voința lui Dumnezeu, cum aș fi putut oare intra în Împărăția Cerurilor? Gândindu-mă la asta, m-am simțit fără de voie neliniștit, dar apoi m-am gândit: „De vreme ce Domnul Isus a devenit jertfă de păcat de dragul nostru și ne-a iertat toate păcatele, suntem deja mântuiți prin harul Lui, așadar, de ce n-am fi capabili să intrăm în Împărăția Cerurilor? Oare a fi mântuit prin harul Său nu înseamnă mântuire veșnică?” Eram nedumerit de-a binelea, așa că am luat această consternare, am căutat și m-am rugat adesea Domnului și, de asemenea, am consultat multe cărți spirituale, însă răspunsul nu era de găsit.

Mai târziu, la o ședință cu colegii, am dat peste Fratele Zhang, pe care nu-l văzusem de un car de ani. El e predicator și are o înțelegere foarte pură a Bibliei. La fiecare ședință e capabil să împărtășească o lumină nouă, care mie îmi e de mare folos. Când l-am văzut de astă dată, l-am salutat încântat și, în timp ce sporovăiam, am pomenit problema care mă necăjea de o bucată bună de vreme. Zâmbind, Fratele Zhang a spus: „Frate Yang, problema de care pomenești se leagă de importanta chestiune a putinței de a intra sau nu în Împărăția Cerurilor. M-a necăjit și pe mine în trecut, dar mulțumită călăuzirii Domnului și faptului că am căutat un timp, acum înțeleg cât de cât ce este adevărata mântuire”. I-am zis în pripă: „Grăbește-te, deci, și spune-mi!” El a râs și a zis: „După cum știm toți, capitolul 2, versetul 32 din Cartea lui Ioel din Biblie spune: «Oricine va striga numele lui Iahve, acela va fi mântuit.» În acele zile de la începuturi, Iahve Dumnezeu Și-a proclamat legile și a poruncit ca poporul lui Israel să le urmeze. Oamenii credeau că atâta vreme cât țineau legile și nu erau condamnați, vor fi mântuiți. Însă, la sfârșitul Epocii Legii, întrucât omenirea era din ce în ce mai coruptă de Satana, poporul lui Israel nu putea ține legile și săvârșea din ce în ce mai multe păcate; nicio jertfă de păcat pe care ar fi adus-o nu le mai putea ispăși păcatele, așadar, se confruntau cu primejdia de a fi condamnați și osândiți la moarte potrivit acelor legi. Dumnezeu Și-a făcut însă milă de omenire și, pentru ca omenirea să poată fi mântuită și să scape de condamnarea legilor, Dumnezeu a devenit trup cu numele de Isus și a îndeplinit lucrarea de răscumpărare, a fost răstignit ca un trup fără de păcat și ne-a izbăvit în mod liber pe noi, oamenii, de legi. De atunci înainte, câtă vreme l-am acceptat și am chemat numele Domnului Isus, am venit dinaintea Lui pentru a ne căi și a ne mărturisi păcatele, apoi păcatele noastre au fost iertate și n-am mai fost condamnați sau pedepsiți potrivit acelor legi – am câștigat mântuirea pentru că Domnul Isus ne-a răscumpărat.”

După ce l-am auzit pe Fratele Zhang spunând asta, m-am simțit deodată luminat și am zis uluit: „Vrei să spui, așadar, că, în Epoca Legii, câtă vreme oamenii au ținut legile lui Iahve Dumnezeu, au fost mântuiți, iar în Epoca Harului, câtă vreme oamenii s-au încrezut în Domnul Isus, și-au mărturisit păcatele și s-au căit în fața Domnului, atunci și ei au fost mântuiți.”

Fratele Zhang a spus: „Da. Ori de câte ori Dumnezeu împlinește o nouă etapă de lucru, noi suntem capabili să ținem pasul cu lucrarea lui Dumnezeu, să respectăm cerințele lui Dumnezeu în epoca nouă, să practicăm conform cuvintelor lui Dumnezeu și, prin urmare, să fim mântuiți, și să nu mai fim condamnați de Dumnezeu. De fapt, a fi mântuiți prin harul Domnului Isus în credința noastră în El înseamnă doar că păcatele noastre sunt iertate și că nu vom fi condamnați sau osândiți la moarte potrivit legilor; nu înseamnă, totuși, că urmăm calea lui Dumnezeu și că ne-am lepădat de orice păcat, cu atât mai puțin înseamnă că dacă am fost mântuiți o dată atunci suntem pentru totdeauna mântuiți. Deși credem în Domnul Isus și am fost răscumpărați de El, iar păcatele noastre au fost iertate, suntem în continuare capabili să săvârșim frecvent păcate și să-L sfidăm pe Dumnezeu și trăim într-o spirală vicioasă în care săvârșim păcate ziua după care le mărturisim seara, incapabili să ne eliberăm de lanțurile și constrângerile păcatului. Spre exemplu, când dăm piept cu o problemă, pentru a ne ocroti aparența și statutul și pentru ca oamenii să ne stimeze și să ne admire, adeseori purtăm măști, spunem minciuni și ne implicăm în înșelătorii, ne place să ne fălim când facem lucruri și, de asemenea, putem să uneltim împotriva altora și rivalizăm cu ei pentru poziție; când îi vedem pe frații și surorile noastre devenind negativi și slabi, ori pierzându-și credința, mergem să-i ajutăm și să-i susținem de câteva ori, dar vedem că n-are efect, așa că noi înșine ne pierdem mila și răbdarea și începem să încercăm a-i evita pe frații și surorile noastre și devenim incapabili să-i iubim pe alții așa cum ne iubim pe noi înșine. Mai ales când vin peste noi încercări, ne tânguim, putem să-L învinovățim și să-L judecăm pe Domnul, într-o asemenea măsură încât începem să nutrim gânduri și idei de trădare a Domnului; suntem pur și simplu incapabili să practicăm cuvintele Domnului și nu avem credință adevărată în Domnul și nu suntem cu adevărat supuși Lui. De asemenea, mulți frați și surori urmează tendințe lumești, râvnesc la plăceri păcătoase și duc o viață de mâncat, băut și dănțuit, întocmai cum fac necredincioșii. Dumnezeu a spus: «Adevărat, adevărat vă spun că oricine săvârşeşte păcatul este sclav al păcatului. Şi sclavul nu rămâne veşnic în casă, însă fiul rămâne veşnic» (Ioan 8:34-35). «fiţi sfinţi, după cum Eu sunt sfânt!» (Leviticul 11:45). Cuvintele lui Dumnezeu sunt foarte clare: Dumnezeu e sfânt și firea lui Dumnezeu e dreaptă și inviolabilă, iar dacă cineva vrea să intre în Împărăția Cerurilor, atunci trebuie să se debaraseze de natura sa păcătoasă, să fie curățit și să nu mai păcătuiască ori să-l sfideze pe Dumnezeu; doar asemenea oameni sunt vrednici să moștenească făgăduința lui Dumnezeu. Cum am putea noi, care păcătuim ziua și ne mărturisim păcatele seara și care trăim în păcat ineluctabil, să fim vreodată vrednici să intrăm în Împărăția Cerurilor? Dacă nu ne înăbușim din fașă păcatele, chiar dacă ni s-ar ierta păcatele de o mie de ori, de zece mii de ori, tot Satanei i-am aparține și ne-am împotrivi lui Dumnezeu. Să ne gândim numai – dacă Dumnezeu ar lăsa în Împărăția Cerurilor oameni ca noi, care sunt plini de firile noastre satanice, corupte, și care sunt capabili să-l sfideze și să-l trădeze pe Dumnezeu, atunci cum ar mai putea Împărăția lui Dumnezeu să se numească Împărăția sfântă? Ar fi cu neputință!”

Am încuviințat pe deplin părtășia Fratelui Zhang. Da, cum am putea noi, care trăim zi de zi în păcat și care știm clar că păcătuim, dar totuși, nu putem să ne stăpânim să nu săvârșim păcate, să fim vrednici să intrăm în Împărăția Cerurilor? În acel moment, am simțit că propria mea credință în Dumnezeu era o credință tare confuză; cuvintele Domnului fuseseră rostite foarte limpede, dar eu nu făcusem totuși niciun efort să caut în cuvintele Lui. Dimpotrivă, am trăit în propriile mele concepții și închipuiri, răstălmăcind cu totul voința lui Dumnezeu și nutrind convingerea absurdă că, atât timp cât cred cu inima mea și îl declar pe Domnul cu gura mea, voi fi mântuit și voi fi primit în Împărăția Cerurilor la întoarcerea Domnului. Ce nătărău am fost! Visasem pur și simplu cu ochii deschiși! Dacă nu îndreptam această opinie absurdă și continuam să cred în Dumnezeu bizuindu-mă pe propriile concepții și propria imaginație, atunci, în cele din urmă, voi fi cu siguranță disprețuit, respins și eliminat de Domnul. De aceea, l-am întrebat pe Fratele Zhang: „Ce anume e adevărata mântuire?”

Fratele Zhang a scos din geanta lui o carte și a spus că cuvintele din cartea aceea îmi puteau soluționa problema. Apoi a citit: „Când oamenii se leapădă de lucrurile murdare și corupte ale Satanei, ei dobândesc mântuirea lui Dumnezeu. Dar, dacă tot nu se dezbară de murdărie și stricăciune, ei continuă să trăiască sub domeniul Satanei. Viclenia, înșelăciunea și necinstea oamenilor sunt toate lucruri ale Satanei. Mântuirea lui Dumnezeu pentru tine este ca să te scape de aceste lucruri ale Satanei. Lucrarea lui Dumnezeu nu poate fi greșită; ea este făcută întru totul pentru a-i mântui pe oameni de întuneric. Când ai crezut până într-un anumit punct, când te poți debarasa de stricăciunea trupului și nu mai ești încătușat de această stricăciune, nu vei fi fost mântuit? Când trăiești sub domeniul Satanei, ești incapabil să-L manifești pe Dumnezeu, ești ceva murdar și nu poți primi moștenirea lui Dumnezeu. Odată ce ai fost curățit și desăvârșit, vei fi sfânt, vei fi o persoană normală și vei fi binecuvântat de Dumnezeu și plăcut Lui” („Practica (2)”). „Păcatele omului ar putea fi iertate prin jertfa de păcat, dar, doar în ceea ce privește modul în care omul poate fi făcut să nu mai păcătuiască și modul în care natura sa păcătoasă poate fi distrusă complet și transformată, el nu are nicio cale de a rezolva această problemă. Păcatele omului au fost iertate și acest lucru se datorează lucrării răstignirii lui Dumnezeu, dar omul a continuat să trăiască în interiorul firii satanice corupte a trecutului. Acestea fiind spuse, omul trebuie să fie complet mântuit de corupta sa fire satanică, astfel încât natura lui păcătoasă să poată fi complet distrusă, să nu se mai dezvolte niciodată, permițând astfel ca firea omului să fie transformată. Acest lucru ar cere omului să înțeleagă drumul creșterii în viață, să înțeleagă calea vieții și modul de a-și schimba firea. În plus, ar cere omului să acționeze potrivit cu această cale, astfel încât firea lui să poată fi schimbată treptat, iar el să poată trăi sub strălucirea luminii, ca tot ceea ce face el să poată fi în acord cu voia lui Dumnezeu, ca el să-și poată arunca firea coruptă satanică și astfel încât să se poată elibera de influența întunericului Satanei, prin aceasta ieșind pe deplin din păcat. Doar atunci va primi omul mântuirea completă” („Taina Întrupării (4)”).

Fratele Zhang a împărtășit apoi, spunând: „Mulțumim Domnului, aceste cuvinte au arătat limpede precum cristalul ce este adevărata mântuire! Adevărata mântuire înseamnă că, odată ce cineva a câștigat adevărul și a fost curățit și desăvârșit de Dumnezeu, se leapădă cu totul de păcat și se leapădă de influența întunecată a Satanei și nu mai săvârșește păcate, nici nu Îl sfidează pe Dumnezeu. Lucrarea făcută de Domnul Isus a fost într-adevăr lucrarea de răscumpărare, iar noi nu am mai aparținut deloc păcatului. Însă natura satanică din noi era adânc înrădăcinată și, deși păcatele noastre au primit dezlegarea Domnului, când întâmpinăm probleme suntem în continuare capabili să intrăm sub dominația firilor satanice, ca aroganța și îngâmfarea, necinstea și înșelăciunea, egoismul și ticăloșia, perfidia și malițiozitatea și, adesea, fără voia noastră, păcătuim și Îl sfidăm pe Dumnezeu și suntem, pur și simplu, incapabili să punem în practică cuvintele Domnului. Asta se aseamănă cu un hoț prins de poliție fiindcă a furat lucrurile altor persoane. Părinții lui nu pot răbda gândul că fiul lor suferă în detenție, așa că plătesc sume exorbitante pentru a-și scoate fiul din închisoare. Însă natura de hoț este încă în el, iar când se ivește un prilej potrivit, el va fi dominat iarăși de natura lui și va continua să fure lucruri. În consecință, dacă înțelegem toate aspectele adevărului, fiind eliberați complet din sfera Satanei, curățindu-ne firile satanice, corupte, lepădând legăturile păcatului și căutând voința lui Dumnezeu, practicând cuvintele lui Dumnezeu și venerându-L și ascultându-L cu adevărat pe Dumnezeu, indiferent de mediu, atunci suntem pentru totdeauna mântuiți și numai atunci suntem oameni câștigați pe deplin de Dumnezeu.”

Eu am zis fericit: „Mulțumire luminării și călăuzirii lui Dumnezeu că mi-au dat putința de a înțelege că opinia «odată mântuiți, pentru totdeauna mântuiți și atunci se poate intra în Împărăția Cerurilor» este greșită. Înțeleg, de asemenea, că mântuirea veșnică înseamnă a ne debarasa de natura noastră păcătoasă și a fi curățiți, și că asta e cu totul altceva decât a fi mântuiți o dată și a ne fi iertate păcatele. Această carte lămurește efectiv ce este adevărata mântuire; oare se află în paginile ei o cale care ne poate îngădui să ne debarasăm de păcat și să fim mântuiți? Dacă am găsi o cale de a ne debarasa de păcat și de a practica în concordanță cu acea cale, oare n-am fi în stare să obținem adevărata mântuire și să intrăm în Împărăția Cerurilor?”

Fratele Zhang a spus cu bucurie: „Frate Yang, mare dreptate ai! Mulțumim Domnului, dacă am găsi calea de a ne debarasa de păcat și de a rezolva problema naturii noastre păcătoase, atunci am obține adevărata mântuire și am intra în Împărăția Cerurilor. Această carte vorbește foarte clar despre acest aspect al adevărului, deci să citim în continuare…”

Nota editorului: Mulțumim lui Dumnezeu pentru luminarea și călăuzirea Lui. Condițiile fiecăruia dintre noi, cei care credem în Domnul, sunt într-adevăr așa cum se menționează în acest articol: săvârșim păcate ziua după care le mărturisim seara și ne afundăm așa de adânc în păcat încât suntem incapabili să ne eliberăm. Dacă credința noastră în Domnul e o justificare prin credință și credem că, fiindcă am fost mântuiți o dată suntem pentru totdeauna mântuiți, atunci cum se poate exprima firea dreaptă, sfântă și inviolabilă a lui Dumnezeu? Dacă vrem să dobândim lauda lui Dumnezeu și să intrăm în Împărăția Cerurilor, atunci ar trebui să căutăm în mod activ calea de a ne debarasa de păcat – numai aceasta este alegerea isteață a fecioarelor înțelepte! Editorul de față vă recomandă să vedeți clipurile filmului Amintiri dureroase, astfel încât să putem căuta calea de a intra în Împărăția Cerurilor împreună!