de Xu Lu, China

În aprilie 2021, am început să lucrez răspândind Evanghelia cu sora Chen Zhengxin. Deoarece deja răspândisem Evanghelia în trecut și aveam o experiență relevantă, am început să am rezultate mai bune decât ea după ceva timp. Mă lăudam adeseori cu felul în care răspândeam Evanghelia și răspundeam la întrebările potențialilor destinatari ai Evangheliei, intrând în nenumărate detalii. Zhengxin era foarte uimită. Odată, după ce am avut părtășie cu unii credincioși noi care nu veneau la adunări, au început cu toții să vină ca de obicei. Știam că Dumnezeu îi îndruma și le atingea inimile, dar tot eram destul de încântată de mine însămi, crezând că avusesem și eu contribuția mea. Întorcându-ne de la părtășie, nu am putut să nu mă laud în fața lui Zhengxin, spunând: „M-am bizuit pe Dumnezeu și, după doar câteva cuvinte de părtășie, toți au fost de acord să ia parte la adunări.” Văzând cu câtă admirație de uita ea la mine, m-am simțit și mai bine. Altă dată, s-a întors cu capul plecat din cauza dezamăgirii, pentru că nu a putut să răspundă la întrebarea unei persoane căreia îi predica. Am întrebat-o ce anume îi spusese, iar ea mi-a făcut un rezumat. M-am gândit în sinea mea: „Încă nu ai destulă experiență. Nu era o întrebare la care era greu să răspunzi și eu m-aș fi ocupat de ea imediat. Trebuie să te aduc la zi și să-ți arăt cum se împărtășește de fapt Evanghelia.” După aceea, i-am spus cum să aibă o părtășie mai eficientă. Zhengxin a fost de acord ce am avut de spus, zicând că îi lipseau multe, și mi-a cerut să o ajut mai mult. I-am spus că trebuie să ne bizuim pe Dumnezeu, dar în inima mea eram foarte mulțumită de mine, gândindu-mă cât eram de talentată la împărtășirea Evangheliei.

La o adunare, o conducătoare a întrebat ce am învățat și ce experiențe am avut recent în timp ce răspândeam Evanghelia. Zhengxin a spus: „Răspândind Evanghelia, am aflat că încă am atât de multe lipsuri. Au fost atât de multe întrebări de la potențialii destinatari ai Evangheliei la care nu am putut răspunde. Xu Lu pare că reușește să găsească cuvintele lui Dumnezeu pentru părtășie și să rezolve întrebările atât de rapid.” Conducătoarea mi-a zâmbit și a dat din cap aprobator. Voiam să-i arăt conducătoarei cât de multe știam și că puteam să răspund cu ușurință la orice întrebare, așa că am început intenționat să vorbesc în locul lui Zhengxin, spunând: „Chiar a fost greu de răspuns la unele dintre întrebările potențialilor destinatari ai Evangheliei.” Conducătoarea a întrebat: „Care întrebări?” Am selectat rapid o serie de întrebări, gândindu-mă că ar trebui să aleg o întrebare grea ca să-i arăt conducătoarei cât de talentată eram. Prin urmare, cu gesturi dinamice și o purtare vioaie și entuziasmată, am povestit întrebările potențialilor destinatari ai Evangheliei, cum avusesem părtășie ca să le rezolv și cum îi convinsesem în final. Am exagerat, prezentând lucrurile mai dificile decât erau, de parcă alții nu le-ar fi putut rezolva niciodată, iar eu eram singura care putea. Am vrut ca liderul să creadă că aveam ceva din adevărul-realitate, că eram cea mai bună dintre cei care împărtășeau Evanghelia. Conducătoarea și alți frați și surori m-au aprobat cu toții, iar eu mă hrăneam cu asta. După ce ne-a întrebat despre lucrarea de împărtășire a Evangheliei, conducătoarea a avut părtășie cu noi despre principiile împărtășirii Evangheliei în lumina chestiunilor recente. După ce conducătoarea tocmai își începuse observațiile, eu mă gândeam în sinea mea: „Am ceva experiență relevantă pe care ar trebui să o împărtășesc imediat. Dacă trecem la alt subiect, mi-aș rata ocazia de a vorbi.” Așa că am întrerupt, spunând: „Sunt mult mai multe de spus.” Apoi, m-am lansat într-o discuție complexă, folosindu-mă de experiența proprie pentru a elucida cum obținusem eu rezultate în timp ce răspândeam Evanghelia. Văzând că toată lumea dădea din cap aprobator, vorbeam cu un entuziasm și mai mare. Ceilalți frați și surori interveneau cu propriile opinii, dar eu nu asimilam, de fapt, nimic. Simțeam că ei nu aveau nicio înțelegere reală sau vreun gând valoros. Am continuat efectiv să-mi împărtășesc părerile, fără să le dau celorlalți ocazia să vorbească. Am vrut doar să-mi revărs toată experiența dintr-o dată, astfel încât conducătoarea să vadă că aveam calibru și daruri, că puteam căuta principiile în datoria mea și că eram un talentat rar. În timp ce vorbeam, mi-a trecut prin minte că s-ar putea să mă laud, așa că am încercat să încetinesc și să vorbesc puțin despre corupția și greșelile mele. Dar mă gândeam și că e nevoie de părtășie despre aceste metode practice spre binele tuturor. Toată aceasta era experiența mea la prima mână și nu puteam să nu am părtășie de teamă să nu mă laud. La acest gând, am continuat să turui. Când am terminat, conducătoarea a dat din cap aprobator, iar ceilalți păreau că se uită la mine cu admirație. A fost un sentiment minunat. Așadar, la acea adunare, toți m-au ascultat, practic, doar pe mine vorbind. Nu numai asta, însă la adunări și când aveam părtășie, rareori le spuneam celorlalți despre stările mele negative sau le dădeam exemple despre eșecurile mele în împărtășirea Evangheliei. Simțeam că mi-ar strica imaginea, așa că alegeam atent doar reușitele. După câteva adunări, toți au crezut că mă pricepeam să împărtășesc Evanghelia, iar alți oameni din acea datorie au început să se bazeze pe mine. Îmi cereau direct să vorbesc cu oamenii foarte blocați în noțiunile lor. Asta m-a făcut să am o părere și mai bună despre mine însămi și am savurat senzația de a fi apreciată. Tocmai când mă simțeam atât de mulțumită de mine, am fost pusă față în față cu cearta și disciplina lui Dumnezeu.

Am început să mă confrunt cu tot felul de obstacole și nu mai dobândeam niciun rezultat când împărtășeam Evanghelia. M-am gândit în sinea mea: „Mereu fac pe grozava și mă dau mare în adunările cu frații și surorile, iar acum am devenit ineficientă în împărtășirea Evangheliei. Oare Dumnezeu este dezgustat de mine și Se ascunde de mine?” Am vorbit deschis cu Zhengxin despre starea în care eram, iar ea a spus: „De când te cunosc, am observat că ai tendința să te lauzi. Ai vorbit tot timpul când conducătoarea a luat parte la adunarea noastră. O întrerupeai înainte să termine de vorbit, iar eu nu puteam nici măcar să pun vreo întrebare. M-am simțit inferioară după ce am auzit despre toate experiențele tale în împărtășirea Evangheliei și cât de eficientă ai fost în rezolvarea problemelor oamenilor.” În timp ce vorbea, a început să plângă, iar eu m-am simțit pur și simplu groaznic. Nu îmi imaginasem niciodată că lăudăroșenia mea fusese atât de dăunătoare pentru ea. Nu însemna asta a face rău? Am venit înaintea lui Dumnezeu ca să reflectez serios asupra mea, iar apoi am citit aceste cuvinte ale lui Dumnezeu: „Toți cei care merg pe calea antihristului se preamăresc și sunt martori pentru ei înșiși, se promovează și se dau în spectacol la fiecare pas și nu le pasă deloc de Dumnezeu. Ați experimentat lucrurile acestea despre care vorbesc? Mulți oameni mărturisesc cu insistență pentru ei înșiși, vorbind despre cum suferă una și alta, despre cum lucrează, despre cum Dumnezeu îi prețuiește și le încredințează o astfel de lucrare și despre cum sunt ei, folosind în mod deliberat anumite tonuri în timp ce vorbesc și adoptând anumite atitudini, până când, în cele din urmă, unii oameni vor începe probabil să creadă că ei sunt Dumnezeu. Duhul Sfânt i-a abandonat de mult pe cei care au ajuns la acest nivel și, deși nu au fost încă îndepărtați sau excluși, ci sunt lăsați să facă servicii, soarta lor este deja pecetluită și își așteaptă doar pedeapsa” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Oamenii fac prea multe cereri de la Dumnezeu”). Revelația din cuvintele lui Dumnezeu a atins în viu și m-am simțit groaznic. Am realizat că motivul pentru care mă lovisem de multe piedici și nu simțeam îndrumarea lui Dumnezeu era că Îl dezgustasem pe Dumnezeu cu lăudăroșenia mea. Firea lui Dumnezeu este atât de dreaptă și sfântă! M-am simțit puțin speriată. Am știut că dacă aș continua așa, Dumnezeu m-ar abandona și m-ar alunga dezgustat. Trebuia să caut adevărul ca să rezolv această problemă.

După aceea, am dat de un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care îi expune pe cei ce se înalță pe sine și se laudă. Dumnezeu spune: „Să se înalțe și să mărturisească pentru sine, să se grozăvească, încercând să-i facă pe oameni să aibă o părere bună despre ei și să i se închine – omenirea coruptă este capabilă de aceste lucruri. Acesta este modul în care reacționează oamenii instinctiv atunci când sunt conduși de naturile lor satanice și este comun întregii omenirii corupte. Cum se înalță oamenii de obicei și mărturisesc pentru ei înșiși? Cum ating acest obiectiv de a-i determina pe ceilalți să aibă o părere bună despre ei și să li se închine? Ei mărturisesc cât de multă lucrare au făcut, cât de mult au suferit, cât de mult s-au sacrificat și ce preț au plătit. Ei folosesc aceste lucruri drept capital prin care se înalță, ceea ce le conferă un loc mai înalt, mai ferm, mai sigur în mintea oamenilor, astfel încât mai mulți oameni să-i aprecieze, să-i admire, să-i respecte și chiar să-i venereze, să-i idolatrizeze și să-i urmeze. Pentru a atinge acest țel, oamenii fac multe lucruri care sunt mărturie de fațadă pentru Dumnezeu, dar în esență, îi preamăresc și mărturisesc pentru ei înșiși. Este rezonabil acest mod de a acționa? Aceste lucruri depășesc sfera raționalității. Acești oameni nu au nicio rușine: mărturisesc nestingheriți ce au făcut pentru Dumnezeu și cât au suferit pentru El. Ba chiar își etalează darurile, talentele, experiența, abilitățile speciale, tehnicile lor inteligente de a se purta, mijloacele pe care le folosesc pentru a se juca cu oamenii și altele. Metoda lor de a se exalta și a aduce mărturie pentru ei înșiși este de a se da în spectacol și a-i desconsidera pe alții. De asemenea, se prefac și se camuflează, ascunzându-și punctele slabe, neajunsurile și lacunele în fața oamenilor, astfel încât ei să le vadă doar strălucirea. Nici nu îndrăznesc să le spună altor oameni când se simt negativi; le lipsește curajul să se deschidă și să aibă părtășie cu ei și, atunci când greșesc ceva, fac tot posibilul să ascundă și să țină secret acel lucru. Nu menționează niciodată răul pe care l-au făcut lucrării bisericii în cursul îndeplinirii datoriei lor. Cu toate acestea, atunci când au avut o contribuție minoră sau au obținut un mic succes, se grăbesc să se fălească. Abia așteaptă să anunțe întreaga lume cât de capabili sunt, cât de înalt este calibrul lor, cât de excepționali sunt și cât de mult mai buni sunt decât oamenii normali. Nu este acesta un mod de a se preamări și a mărturisi pentru ei înșiși?” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul patru: Ei se înalță și mărturisesc despre ei înșiși”). Nu mă dădusem eu mare și mă preamărisem, exact cum a descris Dumnezeu? În îndeplinirea datoriei mele, mă lăudam pentru a câștiga admirația celorlalți, în loc de a fi martoră pentru Dumnezeu și a-L preamări. Mi-am folosit experiența în evanghelizare ca pe un capital personal, crezându-mă isteață și elocventă. M-am dat în spectacol și m-am impus în centrul atenției cu fiecare ocazie. Când am avut câteva reușite în împărtășirea Evangheliei, m-am lăudat în fața lui Zhengxin cu abilitatea mea de a avea părtășie asupra adevărului și a rezolva probleme, iar când am văzut-o întâmpinând unele eșecuri, i-am spus totul despre experiențele mele. Mă purtam așa sub pretextul că o ajutam, dar, de fapt, o făceam doar ca să mă mândresc și să îmi etalez abilitățile. Am vrut să creadă că eram mai bună decât ea și, drept rezultat, a ajuns să se simtă inferioară mie și să cadă în negativitate. Când conducătoarea a venit la adunarea noastră, eu m-am dat în spectacol și m-am lăudat tot timpul, exagerând cu privire la dificultatea problemelor pe care rezolvasem ca să-mi subliniez capacitățile. De asemenea, am întrerupt oamenii și am transformat adunarea în propria mea sesiune de prelegeri, povestind întruna cum dobândisem eu rezultate împărtășind Evanghelia pentru a-mi evidenția succesele și a câștiga admirația celorlalți. Eram foarte josnică și nerușinată! Deoarece îi întrerupeam mereu pe oameni și mă lăudam la adunări, i-am privat pe frații și surorile mele de ocazia de a căuta adevărul și a avea părtășie asupra lui. Drept rezultat, chestiunile și greutățile lor nu au fost rezolvate cu promptitudine. Tulburasem complet adunarea. Mai mult, pentru că îmi păsa doar să mă dau mare, nu am făcut niciun efort de a chibzui asupra cuvintelor lui Dumnezeu și de a asculta experiențele și cunoștințele altor oameni. Ca urmare, nici eu nu am priceput ceva din acea adunare. Știam că am multe defecte și eșecuri, dar mă temeam să nu stric imaginea celorlalți despre mine, așa că am acoperit acele neajunsuri și eșecuri, vorbind doar despre reușitele mele. Drept rezultat, unii frați și surori au ajuns să mă admire și să se bazeze pe mine. Îi aduceam înaintea mea și nu doar că nu mi-a fost frică, ba chiar mi-a plăcut. Reflectând la comportamentul meu, mi-am dat seama că nu am încercat să îmi fac datoria bine și să-L mulțumesc pe Dumnezeu, ci doar îi înșelam și ademeneam pe oameni.

Ulterior, am citit acest fragment din cuvintele lui Dumnezeu, care m-a ajutat să-mi înțeleg natura și esența. Cuvintele lui Dumnezeu spun: „Unii oameni îl idolatrizează în special pe Pavel. Le place să iasă și să țină discursuri și să lucreze, le place să participe la întâlniri și să predice și le place să-i facă pe oameni să îi asculte, să îi venereze și să se învârtă în jurul lor. Le place să aibă un loc în mintea altora și apreciază când alții prețuiesc imaginea pe care le-o prezintă. Să le analizăm natura din aceste comportamente. Care este natura lor? Dacă ei se comportă într-adevăr în acest fel, atunci este suficient pentru a arăta că sunt aroganți și îngâmfați. Ei nu I se închină deloc lui Dumnezeu; ei caută un statut mai înalt și vor să aibă autoritate asupra celorlalți, să-i posede și să aibă un loc în inimile lor. Aceasta este imaginea clasică a Satanei. Aspectele naturii lor care ies în evidență sunt aroganța și îngâmfarea, refuzul de a I se închina lui Dumnezeu și o dorință de a fi venerați de alții. Astfel de comportamente vă pot oferi o imagine foarte clară despre natura lor” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Cum să cunoști natura omului”). Asta m-a făcut să realizez că lauda constantă e rezultatul faptului de a fi controlat de o natură arogantă. De când eram mică, adorasem sentimentul de a fi admirată și susținută – era o așa senzație de prestigiu și de plăcere – astfel că a fost ceva ce am urmărit mereu în viață. Am continuat să fac asta chiar și după ce am dobândit credință, lăudându-mă și dându-mă mare cu fiecare ocazie. Mă desfătam cu asta și eram încântată oricând vedeam privirea admirativă a cuiva. Împărtășirea Evangheliei era responsabilitatea mea, datoria mea, și orice reușită se datora îndrumării lui Dumnezeu. Dar eu eram controlată de natura mea arogantă, folosindu-mi darurile, experiența și cele câteva rezultate pe care le aveam împărtășirea Evangheliei ca pe un capital personal. Simțeam că eram un talent indispensabil și îi desconsideram pe toți ceilalți. De asemenea, nu ratam nicio ocazie de a mă lăuda în fața fraților și a surorilor mele cu cât de mult succes avusesem în împărtășirea Evangheliei, dar nu menționam niciodată lipsurile sau eșecurile mele. Ca urmare, frații și surorile mele au început să se bazeze pe mine, în loc să privească spre Dumnezeu și să se bazeze pe El. Dumnezeu ar trebui să dețină un loc sacru în inimile oamenilor, dar eu îi aduceam pe ceilalți înaintea mea, așa că era loc doar pentru mine în inimile lor. Nu mă împotriveam eu lui Dumnezeu? M-am gândit la Pavel în Epoca Harului, care a fost atât de arogant. El nu L-a preamărit niciodată pe Domnul Isus Hristos și nu a fost mărturie pentru El în epistolele lui și nu a fost martor pentru ceea ce a făcut lucrarea Domnului Isus pentru omenire. Doar se fălea pentru darurile și calibrul propriu, ademenindu-i pe ceilalți ca să-l admire și să-l urmeze. A mărturisit că nu era inferior niciunui alt apostol și, în cele din urmă, a spus că trăia ca Hristos, ceea ce a ofensat grav firea lui Dumnezeu. Continua preamărire de sine a lui Pavel i-a făcut pe alți oameni să-l aduleze, astfel încât, timp de 2000 de ani, credincioșii i-au tratat cuvintele ca pe ale lui Dumnezeu, ca fundamentul credinței lor și principiile de pus în practică. După ei, cuvintele lui le depășesc pe ale lui Dumnezeu, făcând din Dumnezeu doar o marionetă. Pavel a sfârșit prin a deveni principalul antihrist și a fost pedepsit de Dumnezeu. Nu eram oare exact ca Pavel? Eu nu Îl preamăream pe Dumnezeu în datoria mea și nu mărturiseam pentru El, ci doar mă dădeam mare și ademeneam inimile oamenilor. În ce fel îmi îndeplineam datoria? Pur și simplu îmi conduceam propria afacere. În acel moment, m-am îngrozit de acțiunile mele și mi-am dat seama că să continui astfel ar fi într-adevăr periculos. Am venit înaintea lui Dumnezeu și m-am rugat: „Dumnezeule, nu vreau să trăiesc împotriva Ta, după firea mea coruptă. Te rog, disciplinează-mă și ceartă-mă dacă mă mai dau mare. Dumnezeule, Te rog, îndrumă-mă să mă înțeleg mai în profunzime.” Mai târziu, am dat de un alt fragment din cuvintele lui Dumnezeu în care El judecă și expune omenirea: „Să nu crezi că înțelegi totul. Îți spun că tot ceea ce ai văzut și experimentat este insuficient pentru ca tu să înțelegi chiar și a mia parte a planului Meu de gestionare. Deci, de ce acționezi așa de arogant? Puținul tău talent și cunoștințele minime pe care le ai sunt insuficiente pentru ca Isus să le folosească măcar o singură secundă în lucrarea Sa! Câtă experiență ai, de fapt? Ceea ce ai văzut și tot ceea ce ai auzit în viața ta și ceea ce ți-ai imaginat sunt mai puțin decât lucrarea pe care Eu o fac într-o singură clipă! Ai face bine să nu cauți nod în papură. Poți să fii cât de arogant vrei, dar nu ești decât o viețuitoare, nici măcar egalul unei furnici! Tot ceea ce duci în burtă e mai puțin decât ceea ce are o furnică în burta sa! Să nu crezi că, doar fiindcă ai obținut niște experiență și ai vechime, asta îți dă dreptul să gesticulezi cu frenezie și să te fălești. Oare experiența și vechimea ta nu sunt rezultatul cuvintelor pe care Eu le-am rostit? Crezi că le-ai dobândit prin propria ta muncă și sudoare? Astăzi, vezi că M-am întrupat, și doar din acest motiv ești plin de concepte și, din ele, de noțiuni nenumărate. Dacă nu ar fi fost întruparea Mea, chiar dacă ai fi avut talente deosebite, nu ai fi avut atâtea concepte; și nu din acestea se nasc noțiunile tale?” (Cuvântul, Vol. 1: Arătarea și lucrarea lui Dumnezeu, „Cele două întrupări încheie semnificația întrupării”). Nu aveam adevărul-realitate și eram capabilă doar să rostesc cuvinte și doctrine. După ce am câștigat abia un pic de experiență și am făcut puțină lucrare, i-am desconsiderat imediat pe ceilalți, chiar și pe Dumnezeu. Îi furam slava lui Dumnezeu, eram nerezonabil de arogantă și îmi lipsea până și minimul de raționalitate. Când împărtășeam Evanghelia, eram de fapt foarte conștientă că Dumnezeu era cel care Își susținea propria lucrare. Uneori, cineva punea o întrebare la care nu știam să răspund, așa că mă rugam lui Dumnezeu și mă bazam pe El. Apoi, răspunsul îmi venea și știam cum să abordez problema prin luminarea Duhului Sfânt. Uneori, nici nu spuneam prea multe, doar un fragment din cuvintele lui Dumnezeu, dar oamenii erau mișcați, recunoșteau glasul lui Dumnezeu și erau gata să caute și să accepte lucrarea Lui din zilele de pe urmă. Toate acestea erau obținute prin cuvintele lui Dumnezeu; El era cel care atingea inimile oamenilor. Odată, am împărtășit Evanghelia fratelui unei surori de la biserică. Destul de mulți oameni avuseseră părtășie cu el înainte, dar era constrâns de noțiunile sale și nu era dispus să caute și să cerceteze. Nu mă simțeam foarte încrezătoare, ci doar m-am pregătit puțin pe baza experienței mele anterioare. Când am vorbit cu el despre ceea ce gândisem deja în ansamblu, nu doar că nu a avut nicio reacție pozitivă, ci a adus în discuție și unele noțiuni pe care le avea. N-am știut cum să am părtășie, așa că m-am rugat, cerându-I lui Dumnezeu să îl miște și să-l lumineze. I-am arătat doar un video cu o mărturie și nu am avut multă părtășie cu el, dar a fost foarte impresionat de părtășia din video și a vrut să cerceteze noua lucrare a lui Dumnezeu. Am fost foarte surprinsă: făcuse o schimbare radicală în doar 30 de minute și ceva. Am știut că nu era pentru că eu avusesem o părtășie atât de bună, ci pentru că Dumnezeu îl impresionase. Când motivele mele erau greșite în datoria mea, indiferent cât de mult vorbeam, nimeni nu voia să accepte Evanghelia. Experiența mi-a arătat că, în îndatoririle mele, cuvintele lui Dumnezeu și lucrarea Duhului Sfânt jucau rolul decisiv, talentele și calibrul meu nu erau factorul definitoriu. Oile lui Dumnezeu Îi aud glasul. Cei preselectați de El Îi recunosc glasul în cuvintele Sale și vor să cerceteze adevărata cale. Dacă nu e cineva selectat de Dumnezeu, nicio părtășie nu va face vreo diferență. Chiar și fără vreun talent sau un calibru bun, dacă o persoană are intenții bune, privește către Dumnezeu și se bazează pe El cu adevărat, aceasta poate dobândi îndrumarea Lui și va avea succes în îndatoririle sale la fel de bine. Însă eu eram oarbă în fața acestui fapt, nu recunoșteam deloc lucrarea Duhului Sfânt și nu aveam o inimă cu frică de Dumnezeu. Îmi atribuiam toată slava pentru cea mai mică realizare, folosindu-mă de asta ca să mă laud. Chiar am fost nerușinată. Gândindu-mă la modurile în care mă dădusem mare, m-am simțit foarte mârșavă și rușinată. Chiar am fost un bufon, dându-mă orbește în spectacol și expunând tuturor starea mea deplorabilă fără nicio urmă de conștiință de sine. Dacă nu m-aș fi lovit de obstacole în timp ce răspândeam Evanghelia și dacă sora mea nu m-ar fi emondat, aș fi rămas insensibilă, fără strop de auto-cunoaștere. Realizând asta, m-am rugat lui Dumnezeu, vrând să mă căiesc, să încetez să mă preamăresc și să mă dau mare.

Ulterior, am căutat în mod conștient cum ar trebui să practic astfel încât să-L preamăresc pe Dumnezeu și să fiu martoră pentru El. Am citit un fragment din cuvintele lui Dumnezeu care spune: „Când aduceți mărturie pentru Dumnezeu, ar trebui să vorbiți în special despre modul în care Dumnezeu judecă și mustră oamenii și despre ce încercări folosește El pentru a rafina oamenii și a le schimba firea. Ar trebui să vorbiți și despre cât de multă corupție a fost dezvăluită în experiența voastră, cât de mult ați suferit, cât de multe lucruri ați făcut pentru a vă împotrivi lui Dumnezeu și cum ați fost cuceriți în cele din urmă de Dumnezeu. Să vorbiți despre cât de multă cunoaștere adevărată aveți cu privire la lucrarea lui Dumnezeu și cum ar trebui să aduceți mărturie pentru Dumnezeu și să Îi răsplătiți dragostea. Ar trebui să dați substanță unui astfel de limbaj și, în același timp, să spuneți lucrurile în manieră simplă. Nu discutați despre teorii goale. Vorbiți mai pragmatic; vorbiți din inimă. Așa ar trebui să experimentați lucrurile. Nu vă echipați cu teorii aparent profunde, dar goale, în efortul de a vă da în spectacol; făcând astfel, ajungeți să păreți aroganți și lipsiți de rațiune. Ar trebui să vorbiți mai mult despre lucruri reale din experiența voastră concretă și să vorbiți mai mult din inimă; asta este cel mai benefic pentru ceilalți și lucrul pe care se cuvine cel mai mult să-l vadă” (Cuvântul, Vol. 3: Discursurile lui Hristos al zilelor de pe urmă, „Doar urmărind adevărul poate cineva să obțină o schimbare a firii”). Cuvintele lui Dumnezeu mi-au arătat că într-adevăr calea pentru a-L preamări pe Dumnezeu și a fi martor pentru El este a mărturisi pentru lucrarea Lui și pentru firea Lui, a vorbi despre corupția și răzvrătirea noastră și despre cum ne-am cunoscut pe noi înșine prin judecata și mustrarea cuvintelor Sale. Apoi, ceilalți pot ajunge să vadă firea dreaptă a lui Dumnezeu, cât și iubirea și mântuirea Lui pentru noi. Dar eu vorbisem doar despre reușitele mele din împărtășirea Evangheliei, rareori vorbind despre corupția pe care o arătasem sau despre cum m-am opus și m-am răzvrătit împotriva lui Dumnezeu. Ca urmare, oamenii au început să mă admire pe mine și să se bazeze pe mine. Trebuia să-mi arăt adevăratul sine, să dezvălui cum mă preamărisem singură și cum mă certase și mă disciplinase Dumnezeu pentru a mă îndruma să mă cunosc. De asemenea, ar trebui să-mi expun frământările și carențele din predicarea Evangheliei și să împărtășesc cum m-a îndrumat Duhul Sfânt. Trebuia să am părtășie despre toate acestea, astfel încât ceilalți să mă poată vedea clar și, de asemenea, să vadă cum lucrează Dumnezeu. Atunci ar avea credința să se bazeze pe Dumnezeu și să privească la El în datoria lor și să obțină îndrumarea Lui. Când m-am destăinuit în acest mod, toți au realizat că nu Îl aveau cu adevărat pe Dumnezeu în inimi. Voiau să facă o schimbare, să se bizuie pe Dumnezeu în datoria lor.

Apoi, am citit asta în cuvintele lui Dumnezeu: „Dumnezeu este Creatorul, iar identitatea și statutul Său sunt supreme. Dumnezeu are autoritate, înțelepciune și putere, are propria fire, propriile posesiuni și propria ființă. Știe cineva de câți ani lucrează Dumnezeu în mijlocul oamenilor și al întregii creații? Numărul precis de ani de când lucrează și gestionează Dumnezeu întreaga omenire este necunoscut; nimeni nu poate oferi o cifră precisă, iar Dumnezeu nu raportează omenirii aceste chestiuni. Totuși, dacă Satana ar face așa ceva, ar raporta acest lucru? Cu siguranță da. Vrea să se laude ca să înșele mai mulți oameni și ca să-i facă pe mai mulți să fie conștienți de contribuțiile lui. De ce Dumnezeu nu raportează aceste chestiuni? Acesta este un aspect smerit și tainic al esenței lui Dumnezeu. Care este opusul smereniei și al tăiniciei? Aroganța și etalarea. […] Dumnezeu cere ca oamenii să fie mărturie pentru El, dar oare a fost Dumnezeu mărturie pentru El Însuși? (Nu.) Pe de altă parte, Satana se teme că oamenii nu vor afla nici măcar despre cel mai mărunt lucru pe care-l face. Antihriștii nu sunt diferiți: se laudă în fața tuturor cu fiecare lucru mărunt pe care îl fac. Auzindu-i, pare că mărturisesc pentru Dumnezeu – dar, dacă asculți cu atenție, vei descoperi că nu mărturisesc pentru Dumnezeu, ci se grozăvesc, întărindu-se. Motivația și esența din spatele spuselor lor este să se întreacă cu Dumnezeu pentru aleșii Lui și pentru statut. Dumnezeu este smerit și ascuns, iar Satana se dă în spectacol. Există vreo diferență? A se da în spectacol față de smerenie și ascundere: care sunt lucruri pozitive? (Smerenia și ascunderea.) Ar putea Satana să fie descris ca fiind smerit? (Nu.) De ce? Judecând după natura-esență rea a acestuia, este un gunoi fără valoare; ar fi anormal ca Satana să nu se dea în spectacol. Cum i s-ar putea spune Satanei «smerit»? Despre Dumnezeu se spune că este «smerit». Identitatea, esența și firea lui Dumnezeu sunt înalte și onorabile, dar El nu Se grozăvește niciodată. Dumnezeu este smerit și tainic, așa că oamenii nu văd ce a făcut, dar în timp ce lucrează într-o astfel de obscuritate, omenirea este constant aprovizionată, hrănită și îndrumată – și toate acestea sunt rânduite de Dumnezeu. Oare nu din cauza ascunderii și a smereniei nu declară Dumnezeu niciodată aceste lucruri, nu le menționează niciodată? Dumnezeu este smerit tocmai pentru că El este capabil să facă aceste lucruri, dar niciodată nu le menționează și nu le declară și nu discută despre acestea cu oamenii. Ce drept ai să vorbești despre smerenie, când ești incapabil de astfel de lucruri? Nu ai făcut niciunul dintre aceste lucruri, dar insiști să îți asumi meritul pentru ele – asta se numește a fi nerușinat. Călăuzind omenirea, Dumnezeu săvârșește o lucrare atât de măreață și guvernează întregul univers. Autoritatea și puterea Lui sunt atât de vaste, dar El nu a spus niciodată: «Puterea Mea este extraordinară.» El rămâne ascuns printre toate lucrurile, guvernând peste toate, hrănind și aprovizionând omenirea, permițând întregii omeniri să dăinuie generație după generație. Luați aerul și soarele, de exemplu, sau toate lucrurile materiale necesare existenței umane pe pământ – toate curg fără încetare. Faptul că Dumnezeu îl aprovizionează pe om este incontestabil. Dacă Satana ar face un lucru bun, l-ar ține sub tăcere și ar rămâne un erou nelăudat? Niciodată. Este ca în cazul unor antihriști din biserică care anterior au întreprins lucrări periculoase, care au renunțat la lucruri și au îndurat suferințe, care poate chiar au ajuns la închisoare; sunt și câțiva care au contribuit cândva la un aspect al lucrării casei lui Dumnezeu. Ei nu uită niciodată aceste lucruri, cred că pentru ele merită laude tot restul vieții, cred că acestea sunt capitalul vieții lor – ceea ce arată cât de mici sunt oamenii! Oamenii sunt cu adevărat mărunți, iar Satana e nerușinat” (Cuvântul, Vol. 4: Demascarea antihriștilor, „Punctul șapte: Ei sunt ticăloși, perfizi și înșelători (Partea a doua)”). Am fost mișcată de umilința și tăinicia lui Dumnezeu. Când am comparat purtarea Sa cu a mea, mi-a fost nespus de rușine. Dumnezeu e atât de suprem și totuși a îndurat atât de multă suferință și umilință devenind trup și venind pe Pământ, exprimând adevăruri pentru a mântui omenirea. Oricât de măreață este lucrarea Lui și oricât de multe adevăruri exprimă Dumnezeu, El nu Se laudă niciodată. Doar aprovizionează și mântuiește în liniște omenirea. Esența lui Dumnezeu este incredibil de frumoasă. Dar eu sunt doar un fir de praf și am fost profund coruptă de Satana. Nu sunt nimic special și totuși, muream după admirație. M-am lăudat cu fiecare lucru mărunt pe care l-am făcut, îngrijorată că ceilalți nu vor observa. Deși toată aceasta era clar lucrarea făcută de Dumnezeu, iar eu doar am cooperat puțin, tot am căutat cu nerușinare să fur slava lui Dumnezeu, lăudându-mă neîncetat. Cu cât mă gândeam mai mult la asta, cu atât mai josnică și mai demnă de dispreț mă simțeam – a fost foarte dezgustător pentru Dumnezeu. Nu am mai vrut să fiu acel tip de persoană.

După aceea, la adunări, în mod deliberat, L-am preamărit pe Dumnezeu și am fost martoră pentru El, vorbind despre corupția și răzvrătirea mea, despre ce intenții demne de dispreț duseseră la eșecurile mele și despre cum Dumnezeu mă disciplinase și mă îndrumase ca să înțeleg principiile și să dobândesc o cale de practicare. Asta le-a îngăduit fraților și surorilor să învețe din eșecurile mele și recunoască firea dreaptă și mântuirea lui Dumnezeu. Uneori, încă simt puțin dorința de a mă da mare, dar, după ce realizez asta, mă rog și mă lepăd de mine imediat. M-am simțit mult mai bine după ce am pus acest lucru în practică. Doar datorită iubirii și mântuirii lui Dumnezeu am putut realiza această transformare.